Întrebare (1915)—1—Este clasa concepută de spirit o manifestare a lui Dumnezeu în trup?

Răspuns—Dumnezeu s-a manifestat în trup prin tatăl Adam, pentru că a făcut pe om după chipul Său (Gen. 1:26; 5:1; 9:6). Omul nu a fost făcut să păcătuiască. Biblia arată că păcatul a venit în lume prin cădere. Venind, păcatul şi egoismul ne-au deformat şi pervertit judecata, aşa că acum, Biblia declară, "Nu este nici un om drept, nici unul măcar" (Rom. 3:10). Deşi Dumnezeu nu este o fiinţă de carne, totuşi cînd a făcut pe om în trup, după chipul Său, Adam a fost o manifestare a lui Dumnezeu în trup. Şi Isus, cînd a venit în lume lăsînd gloria cerească, spirituală pe care a avut-o la Tatăl şi a devenit om, a fost o manifestare a lui Dumnezeu în trup.

Dumnezeu este, bineînţeles, manifestat în tot trupul uman într-o anumită măsură; dar în măsura în care asemănarea originală cu Dumnezeu s-a pierdut, oamenii nu sunt după chipul Său — nu sunt manifestarea lui Dumnezeu în trup. Dar dacă devenim Creaturi Noi, prin conceperea de Spirit sfînt, avem o minte nouă, după cum declară apostolul. Minţile noastre sunt predate Domnului, voinţele noastre predate voinţei Lui; şi pe motivul acestei supuneri a voinţei noastre la voinţa lui Dumnezeu, apostolul ne spune că dobîndim treptat spiritul minţii sănătoase. Noi nu avem trupuri sănătoase, dar minţile noastre devin tot mai sănătoase prin armonia lor cu mintea lui Dumnezeu. Mintea lui Dumnezeu este o minte sănătoasă, şi după cum minţile noastre devin supuse minţii Lui, noi devenim sănătoşi la minte. Oricine este condus de Spiritul Domnului are mintea Domnului, şi Dumnezeu va fi mult mai mult manifestat în trupul său decît înainte ca o astfel de persoană să devină concepută de Spirit şi această minte nouă să preia controlul.

Aşa că vedem că este o afirmaţie rezonabilă a spune că fiecare Creştin, în măsura în care primeşte Spiritul Domnului şi creşte în el, devine tot mai sănătos la minte. El devine treptat o copie a Fiului iubit a lui Dumnezeu, şi de aceea o copie a Tatălui; pentru că Isus este întipărirea sau imaginea exactă a Tatălui. De aceea, creştinul care creşte în asemănare cu Cristos devine tot mai mult o manifestare a lui Dumnezeu în trup (2 Tim. 1:7; Evr. 1:3).

704) MARA—Îndulcirea apelor de la Mara. (Q453-2)

Întrebare (1910-Z)—2—Ce semnificaţie tipică este în faptul că atunci cînd s-a aflat că apele de la Mara erau amare şi Fiii lui Israel nu aveau apă de băut, Moise a tăiat un anumit lemn şi l-a aruncat în ape şi astfel a îndulcit apele?

Răspuns—Ca rezultat al păcatului lui Adam n-a existat nimic permanent împrospătător din care poporul lui Dumnezeu să se împărtăşească. Aceia care au dorit să fie poporul Lui, aceia care au lăsat lumea în urma lor, au găsit multă insatisfacţie, dacă putem spune aşa, în prevederile legii care a adus numai condamnare. Totuşi, la timpul potrivit Dumnezeu a prevăzut moartea Domnului nostru Isus, şi prin moartea Sa — prin mesajul sacrificiului răscumpărător — cei care beau din acest fapt, această apă, nu vor găsi acel gust amar.

Putem spune că ar fi rezonabil să considerăm că există o corespondenţă la acest fapt în prezent. În timpul Veacurilor Întunecate apa vieţii a devenit foarte poluată şi în consecinţă de nedorit. Cînd noi am venit la apele Cuvîntului Domnului şi am aflat că erau amare şi murdare, dezgustătoare, nesănătoase, Domnul în providenţa Sa ne-a arătat mai clar decît am văzut în trecut marea doctrină a Răscumpărării, motivul pentru care Domnul nostru Isus a trebuit să moară. Aici a fost manifestarea Milei şi Iubirii divine. De atunci noi am înţeles acest adevăr; de atunci adevărul a venit în contact cu mesajul Veacurilor Întunecate şi a curăţat acest mesaj şi ne putem împărtăşi de el spre împrospătare şi bucurie.

Noi nu putem şti dacă aceasta s-a intenţionat să fie o corespondenţă, dar putem cel puţin să tragem nişte învăţături din ea, învăţăturile fiind adevărate fie că faptul a fost intenţionat să fie astfel aplicat fie că nu.

705) MAREA MULŢIME—Învingători prin constrîngere. (Q289-2)

Întrebare (1905)—2—Dacă marea mulţime este compusă din "biruitori" se aplică la ei Apoc. 3:21?

Răspuns—Nu, pentru că aici este arătată limita. Nu cel care biruieşte prin constrîngere, ci "cum Eu am biruit". Aceia care biruiesc cum a biruit El, sunt cei care vor fi pe tron.

706) MAREA MULŢIME—Referitor la ospăţul nunţii Mielului. (Q289-3)

Întrebare (1907)—3—Cînd va suferi Marea Mulţime marea strîmtorare şi cînd va participa la ospăţul nunţii Mielului?

Răspuns—Răspunsul meu este că aproape toate ilustraţiile scripturale cu referire la Marea Mulţime ar arăta că timpul special pentru strîmtorarea lor va fi la sfîrşitul acestui veac — se pare că după ce toată Biserica va fi strînsă — ca de exemplu, pilda fecioarelor înţelepte şi nechibzuite. Ne amintim de fecioarele înţelepte, zicînd, Doamne, Doamne, deschide-ne, şi ele intră toate, apoi au venit şi fecioarele nechibzuite zicînd: Doamne, Doamne deschide-ne, şi li s-a spus că Domnul nu le recunoaşte ca Clasa Mireasă şi că ele vor intra în strîmtorare. Aceasta pare să indice că strîmtorarea specială peste clasa Marii Mulţimi va fi după ce întreaga Turmă Mică a trecut dincolo de văl în Locul preasfînt. Aceasta desigur este doar o pildă, şi noi construim cît ştim de înţelept pe această pildă. Apoi în Leviticul ni se arată locul unde se face lucrarea cu Ţapul de trimis, după ce s-a făcut lucrarea cu ţapul Domnului, dar aceasta nu e o dovadă clară că lucrarea va fi în întregime după ce ţapul Domnului a fost junghiat, şi după ce sîngele său a fost oferit, pentru că aceste tipuri nu pot avea loc toate în acelaşi timp şi în mod natural trebuie să fie o ordine în acestea — aceasta prima, cealaltă a doua, şi aşa mai departe, dar faptul că mai întîi se face lucrarea cu viţelul şi în al doilea rînd cu ţapul Domnului şi în al treilea rînd cu ţapul de trimis, pare să implice că strîmtorarea acestei clase va veni în special la sfîrşitul Veacului Evanghelic, după ce toţi aleşii vor fi intrat, deşi noi credem că în Scriptură este loc de presupus că au fost unii din această Clasă a Marii Strîmtorări de-a lungul veacului, în timp ce marea masă dintre ei probabil aparţin de acest sfîrşit din cauza circumstanţelor speciale care predomină acum. Cineva poate va spune: Care sunt circumstanţele speciale existente acum, care ar cauza ca un număr mai mare din Marea Mulţime să trăiască azi decît oricînd înainte? Condiţiile care sunt favorabile pentru ei acum sunt că într-o măsură creştinismul este popular şi mulţi oameni au auzit de Cristos şi au făcut un fel de consacrare Domnului şi acum nu există acea persecuţie deschisă care este clară şi distinctă; aşa că oamenii acum sunt mai înclinaţi să facă o deplină consacrare Domnului presupunînd că acesta este un lucru uşor, şi cînd ajung înăuntru şi află că nu este aşa uşor cum au gîndit, unii dintre ei sunt dispuşi să se retragă puţin, şi aceştia vor deveni Marea Mulţime, în timp ce în trecut, cînd lucrurile erau mai furtunoase şi mai clar definite, a trebuit mai mult timp să se ia o hotărîre. După cum a menţionat Domnul nostru, ei au stat şi au socotit costul. În zilele noastre nu sunt dispuşi să socotească costul. Ei aud predicatorii spunîndu-le că e un lucru uşor. Aceştia spun în esenţă, veniţi acum şi puteţi avea totul în cîteva minute. Veţi fi mai prosperi în afaceri şi vă veţi îmbogăţi mai repede, veţi avea case mai bune, mai mult respect din partea vecinilor voştri etc. Deci, acum este un timp de ademenire, şi oamenii sunt ademeniţi de aceste denaturări ale căii înguste şi după ce intră pe ea, află că este o cale îngustă, deoarece Domnul le va arăta curînd aceasta, şi astfel există astăzi un număr mai mare din această clasă decît în trecut.

Acum, cît despre ospăţul nunţii Mielului, noi găsim că Domnul ilustrează Clasa Marii Mulţimi. Ei spun: "Să ne bucurăm şi să ne înveselim … fiindcă nunta Mielului a venit şi soţia Lui s-a pregătit!" (Apoc 19:7). Ea a fost pregătită şi a intrat la nuntă, şi noi suntem lăsaţi afară, este ideea. Atunci ei spun, "Să ne bucurăm şi să ne veselim." De ce să se veselescă? Pentru că atunci ochii lor sunt într-adevăr deschişi şi văd Babilonul cum nu l-au văzut înainte, şi văd planul lui Dumnezeu cum nu l-au văzut înainte. Ei nu erau într-o atitudine bună de inimă să aibă o ureche de auzit şi o inimă care să aprecieze, şi de aceea n-au putut vedea lucrurile adînci, pentru că Dumnezeu ne dă o înţelegere mai adîncă a Cuvîntului Său numai cînd ajungem într-o stare bună de inimă.

Aşa deci, cei din Marea Mulţime din Apoc. 19 sunt ilustraţi zicînd: Să ne bucurăm şi să ne veselim căci a venit nunta Mielului şi soţia Lui s-a pregătit, şi ei se bucură de toate şi merg mai departe zicînd, Babilonul a căzut, bucuraţi-vă, bucuraţi-vă ceruri de căderea lui etc. Ei sunt bucuroşi că Babilonul a căzut cînd ajung să vadă ce a fost el cu adevărat şi cît de mult erau legaţi de el, şi n-au înţeles cît de multă influenţă orbitoare venise de la acea sursă.

Vreau să spun acum, pentru că unii poate nu au această vedere încă, sau poate n-au văzut în această lumină. După experienţa şi observaţia mea, cea mai mare piedică pentru lucrarea lui Dumnezeu în timpul prezent — atenţie, pentru lucrarea lui Dumnezeu în timpul prezent — este ceea ce se cunoaşte ca "Slujirea Creştină". Păi, ar spune cineva, frate Russell tu nu crezi? Ba da, cred. Dar nu fac ei aşa şi aşa, predicînd mult moralitatea? Ba da, dar aceasta nu este lucrarea lui Dumnezeu pentru timpul prezent. Lucrarea lui Dumnezeu în timpul acestui veac este punerea deoparte a unui popor pentru numele Său; găsirea grîului este lucrarea specială a lui Dumnezeu în timpul prezent. Ei fac o lucrare care va fi bună în felul ei şi admit că multe dintre ele sunt fapte binevoitoare, şi eu apreciez toate acestea cum le apreciază şi ceilalţi, şi mă bucur să-i văd mai degrabă făcînd aceasta decît să facă rele, şi pentru aceasta îi felicit. Totuşi, veţi vedea că aproape toate obstrucţiile faţă de adevărul prezent vin de la cler. Dacă nu era clerul în toate denominaţiile din lumea civilizată, adevărul s-ar răspîndi printre poporul lui Dumnezeu ca un foc necontrolat. Este exact la fel cum a fost la prima venire. Cine a împiedicat poporul să creadă în Domnul Isus în acele zile? Au fost cărturarii şi fariseii. Isus le-a spus: "Voi închideţi oamenilor împărăţia cerurilor; nici voi nu intraţi în ea şi nici pe cei care vor să intre, nu-i lăsaţi să intre — aţi luat cheia cunoştinţei de la oameni" (Mat. 23:13). Tot aşa este şi cu clerul de azi, dragi prieteni. Este exact o paralelă la ce a fost cu 1800 de ani în urmă. Ei stau în cale. Ei nu înţeleg pe deplin că stau în cale, sunt bucuros s-o spun, şi nu sunt aşa de responsabili ca şi cînd ar înţelege pe deplin. Nu cred că ei sunt în întregime fără răspundere. Nu cred că oameni care au fost educaţi şi ştiu despre şeol şi hades, şi care permit oamenilor să stea la predicile lor an după an, şi să presupună că cred în chinul veşnic, foc, etc., cînd ei nu cred nimic de felul acesta, şi să permită ca aceste doctrine absurde să împiedice oamenii de la o slăvire corectă a lui Dumnezeu, sunt de nescuzat. Dar, aceasta este între propria lor conştiinţă şi Domnul, şi eu nu trebuie să lupt împotriva lor. Eu doar vă sugerez mai mult decît le-aş spune lor; pentru că, de ce să ofensăm pe cineva dacă nu e nevoie? Aş spune unui frate care ar fi într-o stare bună de inimă: "Frate, dacă îţi faci datoria, nu crezi că se cuvine să arăţi cuvintele adevărului şi ale dreptăţii şi adevăratul caracter al lui Dumnezeu? Nu crezi că acesta este privilegiul tău?" În acest fel aş vorbi cu oricare aş putea să vorbesc aşa. Dar în timp ce ei te ţin la distanţă personificînd demnitatea, dacă ai pune ceva întrebări ai afla că nu pot să răspundă la ele. Ei cu greu pot răspunde în mod potrivit la vreo Întrebare scripturală. Încercaţi pe unul şi veţi vedea.

Mă gîndesc la un frate care a venit la mine şi a zis: "Frate Russell, cred că am greşit. Am acceptat aceste doctrine ale adevărului prezent şi le-am crezut, dar nu m-am dus la nici unul din predicatorii din biserici să-i întreb despre ele şi cred că trebuia s-o fac. Cred că am greşit, pentru că nu sunt un învăţat în greacă sau în ebraică şi nu am multă educaţie, şi iată pe aceşti oameni cu care mă cunosc bine, şi care sunt oameni buni şi învăţaţi; mă cunosc bine, chiar aici în acest oraş Pittsburg şi Allegheny, cu unii dintre predicatorii de frunte, în special din denominaţia Presbiterienilor Uniţi, pentru că eu însumi am lucrat în diferitele lor Şcoli Duminicale, organizînd campanii împotriva consumului de alcool, şi toţi mă cunosc foarte bine, şi eu îi cunosc ca fiind oameni buni. Conştiinţa mi-a spus că n-am făcut bine; trebuia să mă duc la ei şi să spun: doctore cutare, poţi să-mi spui despre acest lucru dacă este adevărat sau nu? Ce crezi, frate Russell?"

Am văzut că voia să meargă şi că era mai bine pentru el să meargă, aşa că i-am zis: "Frate, eu m-aş duce şi aş face lucrul acesta. Dacă-l faci într-un mod potrivit, va fi bine".

"Ce înţelegi, frate Russell, prin mod potrivit?"

"Îţi voi spune care cred eu că ar fi modul potrivit; cînd mergi de exemplu la locuinţa dr. A, suni şi ceri să-l vezi, iar cînd vine la uşă şi îl saluţi zici cam aşa către el: doctore, am unele lucruri de natură doctrinară care m-au nedumerit şi m-am gîndit să-ţi cer sfatul în legătură cu ele cînd vei avea timp; nu vreau să te deranjez acum, poate eşti ocupat şi ar dura cam o oră, şi aş vrea să vin odată cînd ai timp. Vrei să mă programezi cîndva? El va spune cam aşa: hai chiar acum înăuntru frate, acum e foarte bine".

Fratele a spus: "Frate Russell, crezi că trebuie să mă preocupe asta în mod special?"

Am spus: "Motivul este acesta: dacă nu urmezi această metodă ca să-l faci să spună că îţi va acorda o oră, vei afla că pînă ce îi vei spune care-i Întrebarea, el va spune: Ei bine, frate, este o soră bolnavă pe care trebuie să mă duc s-o văd, te rog scuză-mă şi hai altă dată".

"Frate Russell, tu nu ştii. Este vorba de doctorul cutare şi doctorul cutare; ei sunt oameni aşa de buni".

"Da, îi cunosc pe acei gentlemani mai mult sau mai puţin, şi admit că ei sunt deasupra mediei, dar frate, tu nu ştii dificultatea pe care o au ei cînd le pui una din aceste întrebări; au o problemă în faţă cu care nu s-au mai întîlnit niciodată în viaţa lor, şi nu ştiu ce să spună, şi aceasta este calea cea mai uşoară de scăpare. Bineînţeles că în fiecare adunare mare există oricînd unul sau doi fraţi bolnavi şi ei pot într-adevăr spune: Se cuvine să-i vizitez şi să-i văd — şi ei ştiu că trebuie să scape de tine şi de întrebările tale. Ei cred că îţi fac un bine deoarece ştiu că nu pot să răspundă la Întrebare, şi cred că acesta este modul cel mai rapid şi mai bun de-a o face şi se gîndesc că niciodată nu vei mai avea o şansă pentru că te vor ocoli tot timpul".

"O, frate Russell, tu nu îi apreciezi îndeajuns—"

"Ba da, frate, dar tu nu înţelegi situaţia, iar eu o înţeleg. Predicatorul va spune: Da, pot să-ţi acord o oră acum, intră, ia loc în birou. Tu intri, şi el zice: Ei bine, care este Întrebarea?" Eu am întrebat: "Ce îl vei întreba?" Şi el a spus: "M-am gîndit să-i pun o Întrebare specială care şi pe mine mă interesa, aceea despre Restabilire unde apostolul Petru spune, Restabilirea va veni prin prezenţa Domnului etc. Aceasta este Întrebarea pe care m-am gîndit s-o pun". Eu am spus: "Aceasta este o Întrebare foarte bună şi să te ţii de ea. Dar cînd intri, te aşezi şi el te întreabă care este Întrebarea, iar tu îi spui textul din Scriptură, tu trebuie să fii atent pentru că acel om îşi va spune sieşi: Conştiinţa mea! Această Întrebare, ei bine, nu ştiu Răspunsul la această Întrebare cum nu ştiu cum să sar pînă pe lună. Ce să fac? I-am spus acestui om că are o oră. Conştiinţa mea! Ce mă fac?" Ei bine, ce va face? Îţi spun eu ce va face, frate. Îşi va spune sieşi: Trebuie să-l încurc pe omul acesta aşa încît să nu ştie care-i capătul. Îi voi ameţi mintea şi-l voi încurca — trup, spirit şi suflet, iad, hades, şeol. Asta pot s-o fac. Nu ştie multe, ştiu că nu e un om educat.

"O, frate Russell, doctorul cutare n-ar face asta".

"Frate, ştiu că va face aşa pentru că acesta este singurul lucru pe care l-ar putea face. El fie ar face aşa, fie ar veni şi ar zice clar: Frate, aceasta este o scriptură pe care n-o înţeleg. Aş fi vrut s-o ştiu, şi dacă găseşti interpretarea ei să mi-o aduci. Dacă ar fi pe deplin cinstiţi, aceasta ar face. Dar după ce o instituţie mare le-a spus: Voi sunteţi doctori în teologie, sunteţi potriviţi acum chiar să fiţi doctori în teologie — cînd au obţinut toate acestea, atunci să vină un om mic să le spună, iată o Întrebare simplă, şi să nu poată face nimic cu ea, se cere o mare măsură de umilinţă să recunoască acest lucru.

I-am mai spus: "Cînd începe să vorbească aşa şi încearcă să te încurce şi să te întrebe despre asta şi asta, să te zăpăcească, tu spui O, doctore, cred că nu am pus bine Întrebarea. Pune vina pe tine însuţi, poţi face acest lucru în onestie pentru că nu eşti obligat să presupui că el încearcă să ocolească Întrebarea ta; ai tot dreptul să-i spui — nu am formulat bine Întrebarea. Spune-i: Doctore, mi se pare că nu am formulat bine Întrebarea; tu nu răspunzi la această Întrebare. Întrebarea pe care vreau să ţi-o pun este despre timpurile restabilirii tuturor lucrurilor; ce înseamnă aceasta? Trebuie să-l aduci înapoi la subiect; şi el va încerca din nou să te încurce. Dar tu spui: O, doctore, nu pun Întrebarea clar; aş vrea să ştiu cum să o pun în mod potrivit. Vreau să ştiu despre timpurile restabilirii. Îl ţii exact la aceasta frate, şi nu există un doctor în teologie în această ţară sau stat care să te poată egala în cunoştinţa Cuvîntului lui Dumnezeu şi tu eşti doar de trei luni în adevăr".

"Frate Russell", a spus el, "în loc să încerc să-l prind şi să-l ţin timp de o oră, m-am gîndit că ar trebui să încerc să mă scap şi să nu mă prindă ei pe mine".

Am spus: "Nu, frate, nu aceasta este ideea; tu va trebui să încerci să-i ţii la Întrebare, pentru că nu pot să răspundă şi ei ştiu că nu pot, şi vor încerca să te încurce. Şi nu vor admite că nu ştiu să răspundă".

Şi aceasta îmi aminteşte de un alt domn. Cum mergeam pe stradă aproape de Casa Bibliei, mergînd puţin mai repede ca de obicei, am trecut de el. Cred că m-a recunoscut şi a zis: Frate Russell, un moment. Şi m-a ajuns. Era un om cu care nu vorbisem niciodată în viaţa mea. Arăta foarte bine, bine îmbrăcat. Nu ştiam cine este. Mi-a spus numele dar l-am uitat. El a spus: "Vreau să-ţi pun o Întrebare despre o pildă". M-am gîndit că era foarte ciudat ca un om să te întîlnească pe stradă şi să-ţi pună o asemenea Întrebare. Am spus: "Ce pildă este, frate?" Mi-a spus-o — am uitat care parabolă era — dar era una foarte simplă, clară, şi i-am Răspuns şi explicat foarte uşor cred, cam în două minute. "Ei bine" zice el, "este foarte simplu, foarte satisfăcător", şi a repetat, "foarte satisfăcător".

Am spus: "Cum de eşti atît de agitat pentru un lucru aşa de mic ca acesta?" El a spus: "Mă miră de ce predicatorul meu n-a putut să-mi spună acest lucru. Aparţin de biserica Doctorului Kennedy chiar peste drum de Casa Biliei — biserica Presbiteriană principală din Allegheny—şi m-am dus la el şi i-am pus exact aceeaşi Întrebare".

"Păi" zise el, "ai fi gîndit că sunt cel mai stupid om de pe pămînt, şi el practic mi-a spus, ei bine, tu nu ai destulă raţiune s-o înţelegi dacă ţi-aş explica-o. M-a făcut să mă simt ca o legumă. Niciodată nu m-am gîndit că sunt un om mare, dar m-am gîndit că merit cel puţin un tratament rezonabil, că ar fi putut încerca să-mi explice şi dacă n-aş fi putut înţelege, ar fi fost greşeala mea. Dar el m-a strivit pur şi simplu în loc să-mi explice; nu mi-a spus nimic despre ea. Care crezi că a fost motivul că a procedat aşa?"

Am spus: "Frate, presupun că motivul pentru care nu ţi-a spus a fost că nu ştia să răspundă şi a gîndit că acela era cel mai bun mod să scape".

El a spus: "Mă întreb dacă aşa a fost".

Noi ştim dragi prieteni, aceia dintre noi care au avut o astfel de experienţă, că tocmai acesta era motivul. Dr. Kennedy este un om foarte capabil, un om foarte bun în multe privinţe; nu vorbesc să-l discreditez ca om sau să spun un cuvînt împotriva caracterului său; pentru că după cîte ştiu eu, el este un predicator bine educat şi trebuie să ştie multe lucruri. El ştie ce este şeolul — cel puţin nu pot presupune că este atît de stupid şi ignorant încît să nu ştie, după toate ocaziile care le-a avut să afle.

Acest om a continuat zicînd: "N-am putut să nu mă gîndesc că dacă eu eram cel mai stupid din adunare, nu trebuiau să aleagă pe cel mai stupid om ca bătrîn".

Eu am spus: "Frate, nu cred că este în întregime nechibzuinţa ta".

El a spus: "Am avut destulă minte să înţeleg cînd mi-ai explicat tu".

Am menţionat aceste lucruri numai să ilustrez chestiunea.

Dar întorcîndu-ne la Apoc. 19, unde se spune: "Să ne bucurăm şi să ne înveselim şi să-i dăm slavă, fiindcă nunta Mielului a venit etc." Ei au fost bucuroşi cînd şi-au dat seama de adevărata situaţie, că Dumnezeu i-a eliberat şi că instituţia a fost o piedică în calea planului lui Dumnezeu în multe privinţe. În timp ce ei, poate, fac bine în construirea de spitale, învăţînd unele fapte morale şi oprind pe unii oameni de a intra în crîşme, iar uneori punînd unele legi de a limita drepturile crîşmelor, şi uneori deschizînd o crîşmă secretă pentru a împiedica oamenii să meargă la crîşme de categorie proastă, uneori avînd o popicărie pentru a împiedica oamenii să meargă în alte popicării unde pot să cumpere băutură — în toate acestea ei încearcă să acţioneze moral. Cred că îi apreciez destul, pentru tot ce pretind despre ei înşişi, dar în privinţa învăţării sfinţirii spiritului şi a credinţei în sîngele preţios a lui Cristos, nu cred că mulţi dintre ei pretind că fac aceasta; nu cred că mulţi ar spune că aceasta este adevărata lor misiune şi că încearcă să facă astfel. Din contră, vor spune că trebuie să meargă după oameni, să salveze masele, şi încercînd să salveze masele de la ceva, neavînd inimile schimbate, ei neglijează adevăratul popor al lui Dumnezeu care are nevoie să fie hrănit, după cum ne spune Dumnezeu: "Hrăneşte oile Mele". Domnul nostru cînd a vorbit apostolului Petru nu i-a spus să meargă şi să prindă nişte lupi şi să pună blană de oaie pe ei şi să găsească şerpi cu clopoţei, să-i schimbe şi să-i facă să arate ca oile. Tu îngrijeşte oile şi mieii, iar Domnul se va îngriji cum să devină ei oi şi miei. El trebuie să facă atragerea. Oricine vine la El, a fost atras de Tatăl. "Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară" (Ioan 6:37). Voi şi cu mine să nu încercăm să zdrobim inimile oamenilor şi nici capul. Să lăsăm ca providenţa lui Dumnezeu să facă toată această zdrobire a inimilor. Evanghelia pe care El ne-a dat-o este pentru a lega inimile zdrobite şi a ţine oile şi mieii şi a-i hrăni; acesta este planul lui Dumnezeu. Noi vrem să stăm lîngă Cuvîntul Domnului. Noi nu avem încredere în inimile noastre că suntem mai înţelepţi decît Domnul; nu vom lua un mănunchi de tufiş uscat să legăm pe el ciorchini de struguri şi să zicem că aceasta este o viţă-de-vie adevărată.

Dar aceştia vor afla că răsturnarea completă a sistemelor umane, căderea Babilonului, a lucrat într-adevăr spre bine. Apoi se arată că primesc un mesaj special de la Dumnezeu, zicînd: "Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!" (Apoc. 19:9). Există o diferenţă între a fi la nuntă şi a mînca la ospăţ — ceea ce se îndeplineşte cînd fecioarele înţelepte intră şi uşa se închide este nunta, dar ospăţul are loc puţin timp după aceasta. Ospăţul de nuntă, bineînţeles, este doar o mare ilustraţie pentru mintea noastră. În mod real nu se va sta jos, să se mănînce şi să se bea, ci aceasta este numai o ilustraţie a ocaziei fericite care va urma. Şi la aceste festivităţi mari, Marea Mulţime este invitată să ia parte. Ei nu au fost destul de loiali să-şi depună viaţa, dar au fost loiali, pentru că n-au negat numele şi sîngele preţios, şi de aceea Domnul nu-i va lepăda şi va exista un loc pentru ei; vor avea ocazie să intre la ospăţ şi să aibă parte de bucurie. Exact cum este ilustrat în Ps. 45, Mireasa este plină de strălucire: haina ei este ţesută cu aur. Ea va fi adusă înaintea Regelui în haine de broderie — reprezentînd Biserica mergînd toată în prezenţa Tatălui la sfîrşitul acestui veac, şi apoi citim în versetul următor: "Fecioarele, însoţitoarele ei, vor fi aduse la tine". Acestea erau fecioarele nechibzuite. Totuşi ele sunt fecioare, care o urmează. Ele de asemenea vor fi aduse în prezenţa Regelui. Ne bucurăm şi pentru ele. Nu există egoism în iubirea lui Dumnezeu. Noi suntem bucuroşi să vedem ceea ce Domnul a aranjat pentru Turma Mică, Marea Mulţime, Vrednicii din Vechime şi pentru întreaga lume — pentru toţi care doresc să fie în armonie cu El cînd ajung la o cunoştinţă a adevărului.

707) MAREA MULŢIME—Din trecut; referitor la marea strîmtorare. (Q296-1)

Întrebare (1907)—1—Cei din Marea Mulţime care au murit în veacurile trecute, cum vor veni din marea strîmtorare, cînd ei au murit cu mult înainte ca strîmtorarea să vină?

Răspuns—Răspunsul meu este că, după înţelegerea noastră, au existat unii din această clasă de-a lungul Veacului Evanghelic, totuşi cei mai mulţi din această clasă trăiesc în timpul prezent. Există motive pentru care în trecut n-au fost atît de mulţi. De exemplu, cînd a fost o persecuţie aspră împotriva celor care s-au numit cu numele lui Cristos, aceasta a fost o încercare grea şi nu prea mulţi erau pregătiţi să facă o deplină consacrare. În consecinţă, cei care au făcut o consacrare au fost clasa cea mai zeloasă şi voitoare să o îndeplinească. Dar azi, noi trăim într-un timp cînd totul este mult mai favorabil în exterior şi mulţi oameni vor să spună că ei sunt creştini şi dacă sunt şi dacă nu sunt. Este mai popular azi. Aşa că unii oameni au făcut fără îndoială o consacrare în condiţiile favorabile din prezent, pe care n-ar fi făcut-o în trecut. Deci un mare număr, credem noi, sunt în această stare de consacrare faţă de Domnul, dar din cauza condiţiilor favorabile în alt sens al cuvînului, ei nu trăiesc conform consacrării lor; ei nu devin învingători; ei sunt legaţi în Babilon. Şi astfel, acesta este timpul cînd cei din Marea Mulţime sunt în mod special proeminenţi. Noi nu suntem competenţi să spunem care din aceste diferite biserici aparţin acestei clase, dar vedem că o mare proporţie din această clasă aparţine zilelor noastre. De-a lungul veacului, noi am înţelege că au existat unii care au fost necredincioşi într-o anumită măsură, în aceea că nu s-au jertfit voluntar, bucuroşi şi doritori, după ce s-au învoit să facă aşa. Putem vedea cum Domnul se poate să fi permis ca unii din ei să treacă prin persecuţii, tortură şi chinuri, şi cum au putut să treacă prin mari strîmtorări atunci. Nu am idee dacă toţi cei care au suferit prin a fi arşi pe rug, etc., au fost sfinţi. Nu-i judec, dar citind printre rîndurile istoriei, aş presupune că mulţi dintre ei n-au fost sfinţi în cel mai înalt sens al cuvîntului, după cum noi înţelegem că implică Scripturile.

708) MAREA MULŢIME—Referitor la primirea vieţii. (Q297-1)

Întrebare (1909)—1—Marea Mulţime primeşte viaţă pe plan spiritual direct de la Dumnezeu?

Răspuns—Da, ei primesc viaţă direct prin aceea că au fost concepuţi de Spiritul sfînt, şi cînd sunt concepuţi ei sunt exact ca şi turma mică, pentru că noi toţi suntem chemaţi într-o singură speranţă a chemării noastre. Ei nu-şi întăresc chemarea şi alegerea, dar nefiind vrednici de a doua moarte, primesc prin urmare viaţă pe plan spiritual.

709) MAREA MULŢIME—Referitor la Dătătorul de viaţă. (Q297-2)

Întrebare (1909)—2—Cine este dătătorul de viaţă pentru Marea Mulţime?

Răspuns—Nu Domnul nostru Isus, ci Tatăl Ceresc. Voi sunteţi concepuţi de Spiritul sfînt de către Tatăl în acest veac prezent. Asta ne spune Domnul Isus şi apostolii. Domnul nostru Isus are de dat numai viaţa restabilirii, şi El o dă acum numai acelora care vin atraşi de către Tatăl, ca să fie membri Corpului Domnului; ei şi numai ei primesc conceperea de Spirit sfînt la această nouă viaţă. Cu lumea nu se lucrează deloc — restabilirea nu este încă oferită. Singura restabilire oferită acum este aceea a îndreptăţirii prin credinţă, cu înţelegerea că aceasta va fi jertfită.

Dacă voi sunteţi necredincioşi, după ce aţi fost concepuţi de Spiritul sfînt, nu va mai exista altă viaţă pentru voi. Fiind concepuţi de Spiritul sfînt, aţi ajuns la punctul unde sunteţi o nouă creatură. Dacă nu reuşiţi să mergeţi mai departe, sunteţi totuşi noi creaturi, chiar dacă mergeţi în clasa Marii Mulţimi; ei sunt toţi fiinţe spirituale, pentru că sunt concepuţi de Tatăl, căci Tatăl face toată conceperea.

710) MAREA MULŢIME-Concepere de spirit;

 referitor la Cortul întîlnirii. (Q297-3)

Întrebare (1909)—3—Cum ilustreză sau arată tipurile Cortului Întîlnirii că Marea Mulţime este concepută de spirit?

Răspuns—Am subliniat deja că Dumnezeu nu menţionează foarte deosebit Marea Mulţime în Biblie, şi am găsit motivul pentru aceasta; şi anume, dacă Marea Mulţime era tratată pe acelaşi plan şi cu aceeaşi măsură de interes şi amănunţime ca şi Turma Mică, ar fi implicat că Dumnezeu le-ar fi oferit pe amîndouă şi ar fi zis: Iată-le, alegeţi. Dar nu este aşa; declaraţia Domnului este: "Voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre" (Efes. 4:4), pentru a fi membri ai Corpului Celui Uns. Astfel Scripturile fac numai aluzia că vor exista unii care vor constitui Marea Mulţime, care vor obţine o mare binecuvîntare şi pentru care nu s-a făcut niciodată o invitaţie. Mai degrabă va fi aceasta decît că ei vor fi distruşi în a doua moarte. Fiecare din acea Mare Mulţime primeşte harul lui Dumnezeu în acelaşi fel ca şi Turma Mică, dar nu-l foloseşte în mod potrivit, ceea ce înseamnă să-şi depună vieţile cu Domnul Isus, pentru că în îndeplinirea Planului toate aceste vieţi trebuie depuse în moarte, toate să fie date pentru pecetluirea Noului Legămînt. Deci, cu Marea Mulţime este o Întrebare dacă fiecare este o copie a Domnului Isus sau dacă ei vin prin marea strîmtorare şi în final primesc viaţă spirituală.

711) MAREA MULŢIME—Referitor la anularea păcatelor lumii. (Q298-1)

Întrebare (1909)—1—Cum poate Marea Mulţime să anuleze pedeapsa pentru păcatele speciale făcute cu voia ale lumii? Cum face ţapul de trimis o împăcare cu Dumnezeu?

Răspuns—Marea Mulţime nu are nimic de-a face cu aceasta şi nici Turma Mică nu are nimic de-a face cu anularea păcatelor. Cel care face această lucrare este Marele Preot. El poate folosi diferite lucruri ca bază pentru diferiţii Lui paşi, dar El este Cel care face aplicarea şi nici Marea Mulţime nici Turma Mică nu fac nimic în anularea acestora.

Am sugerat în Umbrele Cortului Întîlnirii şi încă suntem de acord cu aceasta, că ţapul de trimis reprezintă pe Marea Mulţime. Mulţi spun, ei bine, Marea Mulţime sau ţapul de trimis nu intră în Locul sfînt. Eu răspund că nici viţelul şi nici Ţapul Domnului nu intră. Ce a intrat acolo? Sîngele viţelului şi al ţapului Domnului, reprezentînd valoarea sacrificiului, care a fost dus înăuntru să facă ispăşire. Sîngele viţelului era pentru a face ispăşire pentru păcatele Seminţiei lui Levi, incluzînd preoţii, numiţi corpul sau casa Marelui Preot, familia preoţească, şi sîngele viţelului plătea pentru păcatele tuturor acelora, membrii corpului, sau preoţii subordonaţi. Apoi a fost luat sîngele ţapului care a reprezentat pe preoţii subordonaţi. Sîngele ţapului n-a fost stropit de ţap, ci de Marele Preot, şi a fost aplicat pentru tot poporul. Marele Preot a avut de făcut tot lucrul, şi noi nu am avea respectul cuvenit faţă de Cap dacă am gîndi că avem ceva de-a face cu acea problemă — noi suntem socotiţi în aceasta numai ca membri ai Corpului Său.

Din moment ce sîngele viţelului a şters păcatele casei credinţei, şi sîngele ţapului a şters păcatele tuturor celor din afară, ce păcate au rămas în legătură cu ţapul de trimis? Răspunsul este că Marele Preot a luat păcatele adunării şi le-a mărturisit pe capul ţapului de trimis. Ce păcate sunt acelea, în afară de cele menţionate deja, pentru care sîngele a fost aplicat? Răspund că păcatele pentru care s-a făcut ispăşirea în Locul sfînt şi în Locul preasfînt sunt păcatele originare care vin din cauza lui Adam şi imperfecţiunile moştenite de la el. Meritul lui Cristos trecînd prin Corpul Său este aplicat pentru toate aceste păcate. Ce alte păcate mai există? Acelea care nu sunt datorită slăbiciunii adamice. Lumea nu face tot ce poate şi de aceea comite multe păcate care nu sunt din cauza slăbiciunii adamice. Păcatele unor oameni merg înaintea lor iar ale altora urmează, dar Domnul va avea grijă ca pentru toate păcatele să existe rezolvare. Fiecare păcat făcut în mod conştient este un păcat de acest fel, şi acestea sunt cele mărturisite pe capul ţapului de trimis. Vă vom da o ilustraţie. Vă amintiţi că aţi citit: "Ca să vină asupra voastră tot sîngele nevinovat care a fost vărsat pe pămînt, de la sîngele lui Abel, cel drept, pînă la sîngele lui Zaharia", etc (Mat. 23:35). La ce sînge nevinovat se face referire? Evident la faptele rele făcute de omenire, nu datorită slăbiciunii adamice. Domnul vede o cale prin care păcatele umanităţii făcute în mod conştient pot fi şterse, iar cînd voi şi cu mine vedem filosofia, spunem că totul e bine. Deci Scripturile par să indice că va exista altă socoteală cu lumea. Vă amintiţi scriptura care vorbeşte de sufletele de sub altar strigînd: "Pînă cînd Stăpîne, Tu, care eşti sfînt şi adevărat, nu vei judeca şi nu vei răzbuna sîngele nostru asupra celor ce locuiesc pe pămînt?" (Apoc. 6:10). Domnul are un sistem exact de ţinere a evidenţei şi El va răsplăti pe fiecare şi va pedepsi pe fiecare după ce a făcut, bine sau rău. Cei care au păcătuit cu ştiinţă vor avea o anumită pedeapsă care trebuie să fie înainte ca socotelile să fie achitate. Avînd în vedere faptul că noi trăim aici şi privim înapoi spre "veacurile întunecate", trebuie să acceptăm lucrurile care se împlinesc. În tot cazul, există un mare timp de strîmtorare care vine la sfîrşitul acestui veac, şi ei sunt lăsaţi să ia parte la această strîmtorare. Le va fi permis să aibă parte de ea pînă ajung să-şi dea viaţa, pentru că, dacă nu mor, nu pot avea o parte în binecuvîntările spirituale.

712) MAREA MULŢIME—Referitor la nunta Mielului. (Q299-1)

Întrebare (1909)—1—Va participa Marea Mulţime la nunta Mielului cînd ni se spune că Mireasa va fi completă cu un anumit timp înainte? Este nunta Mielului un eveniment special?

Răspuns—Răspunsul meu este că nunta Mielului este un eveniment deosebit şi că obiceiul nunţii din zilele noastre nu ilustrează în mod potrivit această chestiune, dar obiceiul nunţii care a predominat printre evrei o reprezintă în mod potrivit şi de aceea acolo trebuie să căutăm ilustraţia aşa cum a venit din istorie.

Se încheia un contract de nuntă, un angajament de căsătorie, de obicei în forma unui contract scris între cel care era să fie mirele şi cea care era să fie mireasa, şi astfel aceştia doi erau logodiţi, şi această logodnă dura de obicei un an; şi aceasta era tot atît de obligatorie ca şi cum ar fi fost de fapt căsătoriţi, şi orice incorectitudine din partea vreunuia dintre ei era considerată ca şi cum ar fi fost căsătoriţi. În timpul acelui an, se ştia că ea era logodită, şi aşa era potrivit. La sfîrşitul anului, bărbatul venea şi o lua la el, şi de atunci ea era soţia lui. După aceea urma o petrecere somptuoasă care putea fi de o durată de timp considerabilă, şi aceasta nu era cunoscută ca nuntă ci ca şi sărbătoarea nunţii, ospăţul de nuntă. Procedurile Domnului cu Biserica sunt în această direcţie: mai întîi de toate, timp de 1800 de ani Biserica a fost logodită cu Fiul lui Dumnezeu, şi apoi El a plecat într-o ţară îndepărtată. El a promis că la întoarcere mai întîi va lua Biserica Sa logodită la El. În tot timpul acestui Veac Evanghelic Biserica L-a aşteptat şi a avut semnul logodnei, Spiritul sfînt. Cînd El vine şi o ia la Sine, ea îi va fi soţie, exact ca în tip — nu e nevoie de ceremonie.

Care este antitipul? Noi înţelegem că la a doua venire a Domnului, cei credincioşi din Biserică, cei care muriseră, au fost înviaţi şi au fost primiţi într-o clipă la Domnul, aşa că acea parte din Biserică este căsătorită cu Domnul, imediat ce au fost primiţi de El. Ei erau numai logodiţi înainte, dar acum El i-a primit la Sine. Noi intrăm şi suntem schimbaţi într-o clipeală de ochi. Aceasta a fost reprezentată de cele cinci fecioare înţelepte; ele n-au intrat toate deodată ci au urmat una după alta. Aşa este şi cu noi, vom fi schimbaţi în momentul morţii noastre, vom fi schimbaţi într-un moment şi astfel vom fi pentru totdeauna cu Domnul. Aceea va fi căsătoria cu Mielul. După aceea Domnul trimite mesajul către Marea Mulţime spunînd: Binecuvîntat este acela care este chemat sau invitat la ospăţul nunţii Mielului. Această petrecere somptuoasă poate dura cîteva zile sau săptămîni, un an sau mai mulţi. La acel ospăţ al nunţii va fi prezentă Marea Mulţime, fecioarele care au urmat-o, cum citim în Psalmul 45.

713) MAREA MULŢIME—Dacă este în Locul sfînt. (Q300-1)

Întrebare (1909)—1—Trebuie să se vorbească despre clasa Marii Mulţimi ca fiind în Locul sfînt?

Răspuns—Ei bine, Răspunsul meu este că clasa Marii Mulţimi nu este clasa Marii Mulţimi pînă cînd este scoasă din Locul sfînt. Înţelegeţi ce vreau să spun. Toţi aceia care primesc Spiritul sfînt în timpul acestui Veac, îl primesc pentru că fac o consacrare spre moarte şi aceasta îi admite ca şi cum ar urma să fie preoţi. Isus îi admite, dar dacă ei nu reuşesc să îndeplinească condiţiile, nu vor fi vrednici să rămînă ca preoţi. Ei sunt aruncaţi afară şi merg în curte. Deci, cînd unul ajunge în locul unde trebuie să fie din clasa Marii Mulţimi şi nu din preoţimea Regală, aceasta înseamnă că el este afară din Locul sfînt. Dar la început, cînd şi-a făcut consacrarea, el s-a consacrat să fie preot şi a fost tratat în toate privinţele la fel ca şi alţii, pînă la timpul cînd nu şi-a îndeplinit consacrarea.

714) MAREA MULŢIME—Referitor la Abihu ca tip. (Q300-2)

Întrebare (1909)—2—În ce fel a reprezentat Abihu în tip pe clasa Marii Mulţimi?

Răspuns—Au existat doi fii ai lui Aaron şi citim că ei au servit în funcţia de preoţi, şi citim că au adus foc străin înaintea Domnului. Nu se spune nimic mai mult decît atît, şi noi suntem lăsaţi să presupunem ce a însemnat aceasta. Nimeni nu ştie, dar noi credem că este un tip; pentru că, după cum Aaron a fost un tip al Domnului nostru Isus, tot aşa şi preoţii subordonaţi au fost un tip al Bisericii. Deci, aceştia doi care au adus foc străin şi au murit făcînd astfel, ar părea să reprezinte o clasă. Dacă este o clasă care merge în moartea a doua, nu ştiu; sau dacă unul reprezintă acea clasă şi celălalt altă clasă, nu ştiu. A fost un timp cînd am gîndit că cei doi nu pot reprezenta pe cei care merg în moartea a doua. De ce? Aceştia ar fi două cincimi din toată preoţimea, şi ar însemna că două cincimi din poporul consacrat al lui Dumnezeu ar eşua şi ar merge în moartea a doua. Dar, dragi prieteni, m-am gîndit recent că poate nu am privit corect acest lucru. Pot fi mult mai mulţi care merg în moartea a doua decît am presupus eu. Îmi amintesc că m-am felicitat pe mine însumi în legătură cu faptul că oile şi caprele reprezintă clase de oameni — oile, poporul Său şi caprele, ceilalţi. Am fost bucuros că erau atît de puţine capre. Dar cînd am fost în Palestina şi m-am uitat la turme şi am remarcat că sunt aproape tot atîtea capre ca şi oi, am fost neîncrezător în folosirea acestei ilustraţii.

Gîndul meu acum este că nimeni nu va putea fi din preoţimea regală sau nu va obţine viaţă veşnică dacă nu va avea legea perfectă a lui Dumnezeu, iubind pe Dumnezeu cu tot sufletul, mintea şi puterea sa, şi pe aproapele său ca pe sine însuşi. Şi o nouă poruncă vă dau, să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu etc. Dacă aceasta este cerinţa, şi este, mă întreb într-adevăr cîţi vor îndeplini această cerinţă. Am simţit că trebuie să fiu foarte atent, spunînd-mi: "Sufletul meu, fii atent". Dacă aceştia doi reprezintă pe cei care merg în moartea a doua, aceasta nu-ţi va strica să ai grijă. Nu fi satisfăcut cu nimic ce nu ajunge la standardul divin pentru inima şi viaţa ta.

715) MAREA MULŢIME—Referitor la consacrare. (Q301-1)

Întrebare (1909)—1—Cine sunt aceia care constituie Marea Mulţime, în afară de cei care n-au reuşit să-şi ţină angajamentul de consacrare? Adică, acei care mor înainte de timpul de strîmtorare?

Răspuns—N-am înţeles Întrebarea. Nu ştiu de nici unii să fie în Marea Mulţime decît aceia care nu reuşesc să-şi ţină angajamentul de consacrare, care este un angajament de a ne jertfi voluntar viaţa umană, şi dacă cineva nu va face aceasta voluntar, va trebui ca viaţa să-i fie luată.

Aţi remarcat în această dimineaţă că am subliniat cum Domnul nostru S-a înălţat la cer, a dat casei credinţei drepturile umane pe care le-a dobîndit, şi că El le-a dat în termenii şi pe condiţiile ca ei să le jertfească? Da. Ei bine, cei care fac aceasta voluntar şi sunt cu o inimă bună şi sinceră, sunt mai mult decît învingători. Şi cu ceilalţi ce va fi? De la ceilalţi va trebui ca viaţa să fie luată, pentru ca să se poată pecetlui Noul Legămînt, dar ei nu vor reuşi să obţină marea răsplată.

716) MAREA MULŢIME—Lucruri care conduc la ea. (Q301-2)

Întrebare (1910)—2—Care sunt lucrurile principale care ne trag din clasa Turmei Mici în clasa Marii Mulţimi?

Răspuns—Răspunsul meu ar fi: lipsă de zel, lipsă de iubire pentru Dumnezeu, lipsă de iubire pentru fraţi. Adică, răceala din partea inimii tale. Dar, pentru a răspunde şi a merge mai specific la rădăcina întrebării, ar fi aceasta: păcatele mici din partea ta ar fi lucrurile care te-ar separa de turma mică şi ţi-ar da partea cu Marea Mulţime. Ideea este dată în Apocalipsa, unde se spune: "Aceştia sunt cei care vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit" (Apoc. 7:14). Acea spălare a hainelor ne dă cheia. De ce a fost nevoie să le spele? Pentru că ele erau murdare, etc. Scripturile ne spun că trebuie să ne păstrăm hainele nepătate, ca să putem fi prezentaţi fără pată, fără încreţitură sau orice fel de lucru de genul acesta. Aici este diferenţa: turma mică va fi clasa fără pată etc., în timp ce Marea Mulţime va fi clasa ale cărei haine sunt pătate, încreţite şi nepotrivite pentru a fi din clasa Mireasă. Să aplicăm aceasta personal la afacerile voastre şi la ale mele. Este posibil ca un creştin să trăiască aşa încît să nu aibă nici o pată pe haină, este aceasta învăţătura Bibliei? Nu, nu aceasta este învăţătura Bibliei. Avînd un corp imperfect, tu, ca nouă creatură, loială lui Dumnezeu, dorind să faci voia Lui, afli că nu poţi face toate lucrurile pe care ai vrea să le faci, şi de aceea vei avea ocazional o pată sau încreţitură pe haina ta albă, care ţi-a fost dată cînd Dumnezeu te-a acceptat ca nouă creatură în Cristos. Nu te poţi păstra să nu ai unele pete sau lipsuri, din cauza imperfecţiei, din cauză că trebuie să-ţi foloseşti corpul acesta imperfect. Trebuie să-l foloseşti pe cel pe care-l ai, şi aşa că eşti sigur că vei face acele lucruri pe care n-ai vrea să le faci; sau, cum spun prietenii noştri Episcopali, şi foarte potrivit, "Am făcut lucrurile pe care nu se cuvenea să le facem, şi am lăsat nefăcute lucrurile pe care se cuvenea să le facem, şi nu este ajutor în noi". Aceasta este adevărat, cred, pentru fiecare dintre noi. Nu putem face tot ce am vrea să facem. Toţi ştim aceasta, dar nu există scuze pentru a nu face efortul. Dumnezeu se uită la efort, şi după efort te va judeca. El judecă mintea nouă, nu carnea, pentru că mintea nouă este în încercare. Să presupunem că din cauza cărnii sau a ignoranţei eşti surprins într-o greşeală, te pătezi, ce vei face? Aceasta este Întrebarea. Ei bine, aici Domnul a făcut o pregătire, există un lichid curăţitor, şi dacă e aplicat, curăţă, după cum cîntăm uneori, "Sîngele Său îmi este folositor". Astfel Scriptura declară: "Sîngele lui Isus Cristos, Fiul Său, ne curăţeşte de orice păcat" (1 Ioan 1:7). El nu vorbeşte de păcatul originar; nu ajungi să fii din clasa "noi" pînă cînd nu vii sub sînge, şi acesta a curăţat responsibilitatea pentru păcatul originar. Ce se întîmplă după ce ai primit haina dreptăţii lui Cristos? Dacă te pătezi, trebuie să vii imediat la Avocat, după cum citim: "Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Avocat, pe Isus Cristos cel drept" (1 Ioan 2:1). Noi nu avem mijlocitor la Tatăl, nu există nici un cuvînt despre aceasta în întreaga Biblie. Noi avem un Avocat la Tatăl, Isus Cristos cel drept. Noi trebuie să venim la Tatăl prin El, rugîndu-L fierbinte pentru iertarea acestui păcat.

Acest Avocat este Avocatul nostru, în virtutea faptului că are un merit al Său pe care-l poate aplica pentru noi, aplicîndu-l mai întîi pentru păcatele trecute, precum şi pentru fiecare slăbiciune şi imperfecţiune prezentă, ca să ne poată prezenta sfinţi şi fără pată înaintea Tatălui. Aceasta va fi clasa, vedeţi. Această clasă care vrea să aibă hainele curăţate, care deplîng chiar şi o pată de pe haină. Aceasta este clasa pentru care Avocatul va face lucrarea de curăţire.

Acum daţi-mi voie să mă refer la propria voastră experienţă. Cînd mergi la Avocat cu această problemă, spui: Doamne, Doamne, prin slăbiciune sau imperfecţiune am căzut în acest punct, îmi pare rău, şi cer iertare, şi cer să nu-mi fie pus la socoteală, pentru că intenţia mea reală este bună, şi într-adevăr doresc să fac voia Ta în inima mea. Ceri iertare pentru acesta şi El te iartă. Spui: Doamne, niciodată nu voi mai face aceasta. Apoi, după puţin timp, poate fi un an sau şase luni, faci acelaşi lucru din nou. Spui: O, am spus data trecută că nu voi mai face asta din nou, şi acum îmi este ruşine să mă duc la Domnul şi să-I spun că sunt neglijent. Ce să fac? Un singur lucru este de făcut, adică să fii nerăbdător după favoarea şi zîmbetul Domnului, încît vei merge la tronul harului să obţii milă. Dar sunt unii care nu fac aşa. Ei spun: O, nu în seara asta, nu, astă-seară nu pot să mă rog. Apoi se pun în pat şi dorm. Ziua următoare este la fel. Ei sunt puţin mai departe de Domnul, norul este un pic mai mare, şi ei spun: Voi încerca să nu mă gîndesc la aceasta deloc. Aşa că petele se adună, şi la început ei le-au deplîns dar acum nu o mai fac. Apoi ei spun: Cred că am luat lucrurile prea în serios la început, aflu că toţi au acele pete. Nouă nu ne place de ele. Aceştia încep să trăiască o viaţă neglijentă, se pregătesc pentru Marea Mulţime. Vedeţi că ei trebuie să-şi spele hainele înainte de a fi acceptaţi la starea cerească. Dacă nu ţi-o păstrezi curată prin solicitare constantă la tronul harului ceresc, petele se vor acumula, şi singura cale de a-ţi spăla hainele va fi în marea strîmtorare.

717) MAREA MULŢIME—Cine îi înlătură. (Q303-1)

Întrebare (1910)—1—Umbrele Cortului Întîlnirii, pag. 69, declară că clasa Marii Mulţimi se taie pe ei inşişi de la Cristos. Ioan 15:2: "Pe orice mlădiţă care n-aduce roadă în Mine, El o taie", pare să indice încă ceva din partea lui Dumnezeu. Te rog defineşte cele două lucruri.

Răspuns—Ei bine, Dumnezeu acţionează numai pentru că ceilalţi acţionează. De exemplu, Isus spune: "Eu sunt Viţa, voi mlădiţele; pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă. În aceasta Tatăl Meu este preamărit, ca să aduceţi roadă multă" (Ioan 15:5, 2, 8). Vedem că această curăţire sunt încercările şi dificultăţile vieţii, dar acestea sunt doar pentru aceia care sunt mlădiţe în Cristos. Şi cum ajung ei în Cristos? Consacrîndu-se. Şi care a fost intenţia legitimă sau scopul consacrării voastre? Aceea ca să puteţi fi roditori. Acesta este însuşi obiectivul venirii voastre ca membri în Vie, Corpul lui Cristos. De aceea, dacă nu aduci roadă, dacă nu cultivi roadele spiritului, te îndepărtezi tu însuţi, sau te tai tu însuţi, pentru nereuşita de a aduce roada pe care o cere Dumnezeu. Atunci El îi va separa pe aceia de Biserica aleşilor Săi — Corpul ales al lui Cristos.

718) MAREA MULŢIME—Suferă pentru păcatele lumii

 sau ale oamenilor? (Q303-2)

Întrebare (1910)—2—Turnul de Veghere din 15 iunie face o distincţie între lume şi oameni. Trebuie să înţelegem că Marea Mulţime suferă doar pentru păcatele oamenilor, sau Marea Mulţime suferă pentru păcatele lumii?

Răspuns—Turnul de Veghere nu ştia că face o astfel de diferenţă. Eu înţeleg că oamenii menţionaţi în Scripturi se referă la lume, aşa că dacă noi am făcut o distincţie de acest fel, a fost în mod neintenţionat. Este foarte dificil să scrii şi să eviţi să nu calci peste ce ai scris undeva, şi să-ţi aminteşti toate atitudinile diferite ale minţii, şi cum cineva ar putea privi ceva din acest punct de vedere, iar alţii din alt punct, iar alţii din altul. Va trebui să citiţi mai atent şi eu să scriu mai atent; aşa că amîndoi vom avea cîte o parte.

719) MAREA MULŢIME—Referitor la sămînţa lui Avraam. (Q304-1)

Întrebare (1910)—1—Ideea că clasa Marii Mulţimi este o parte din sămînţa spirituală a lui Avraam este conţinută în Întrebarea referitoare la legăminte? Vezi Turnul din 15 februarie 1909.

Răspuns—Nu ştiu la ce se face referire. Întrebările nu trebuie să fie dependente de altceva, apoi dacă Turnul nu este în armonie veţi remarca. Dar voi răspunde la Întrebare fără referire la Turn — "Este Marea Mulţime o parte din sămînţa spirituală a lui Avraam?" Răspunsul meu este că da, după înţelegerea mea ei sunt, dar sunt două moduri de a vedea acest lucru. Tipul seminţei spirituale a lui Avraam a fost Isaac şi Rebeca, Isaac reprezentînd pe Domnul şi Rebeca reprezentînd Biserica, clasa Mireasă, Turma Mică; şi apoi, în relatarea despre felul în care a fost chemată Rebeca, vă amintiţi că citim despre anumite servitoare care i-au fost date şi care au mers cu ea. Aceste servitoare reprezintă clasa Marii Mulţimi. Ele au călătorit cu Rebeca; ele n-au fost Mireasa, ci "fecioarele, însoţitoarele ei", care au mers cu ea. Aşa era obiceiul în toate cazurile din Vechiul Testament, că oriunde este menţionată mireasa, este menţionată şi o servitoare care mergea cu ea. Erau soţiile lui Iacov, şi fiecare avea o servitoare. Era un obicei al vremii. Deci citim că Rebeca a avut cel puţin două servitoare dacă nu mai multe. În Psalmul 45, ilustrînd Biserica drept Mireasa lui Cristos, citim că Mireasa este toată glorioasă înăuntrul casei; că ea va fi adusă la Împărat în haine cusute la gherghef. Apoi citim despre fecioare, însoţitoarele ei, care o urmează. Aceste însoţitoare ale Miresei sunt o parte din cei ce sunt în casă. Deci clasa Marii Mulţimi este o parte din casă. Dar să luăm o altă ilustraţie care este dată, seminţia lui Levi. Să ne întoarcem şi să vedem de unde vine. Vă amintiţi noaptea de paşti. În acea noapte Domnul a cruţat întîii-născuţi ai lui Israel. Apoi, vă amintiţi că Domnul ulterior a spus lui Moise: Am trecut şi am cruţat întîii-născuţi ai lui Israel, dar acum schimbă-i cu seminţia lui Levi. De atunci încoace seminţia lui Levi a reprezentat întreaga clasă a întîilor-născuţi, şi acea clasă a întîilor-născuţi a reprezentat Biserica, de aceea este numită Biserica Întîilor-născuţi ale căror nume sunt scrise în Ceruri. Acum, întreaga casă levită a fost reprezentanta acestei clase a întîilor-născuţi, această Biserică a Întîilor-născuţi. Dar între aceşti leviţi erau două clase. Dintre leviţi a fost aleasă o mică turmă de Preoţi — Aaron şi familia sa — iar cei rămaşi au fost servitorii acestei familii preoţeşti. Aici avem o altă ilustraţie a faptului general că această casă a credinţei include pe Isus, clasa Mireasă aleasă şi clasa Marii Mulţimi, toţi fiind Biserica Întîilor-născuţi ale căror nume sunt scrise în Ceruri, şi toţi sunt din aceia cruţaţi sau peste care se trece în acest timp de noapte — în timpul prezent, înainte ca dimineaţa Mileniului să înceapă. Această noapte cuprinde tot Veacul Evanghelic, şi toţi aceia care sunt cruţaţi în această noapte sunt reprezentaţi prin întreaga seminţie a lui Levi. De aceea, întreaga seminţie a lui Levi reprezintă Biserica întîilor-născuţi, şi aceste două clase sunt Corpul ales al lui Cristos sau Mireasa lui Cristos, şi pe de altă parte servii spirituali ai Bisericii, clasa Marii Mulţimi.

720) MAREA MULŢIME—Referitor la separarea de Turma Mică. (Q305-1)

Întrebare (1910)—1—Anticipezi o separare exterioară a Marii Mulţimi de Turma Mică, sau numai o separare în spirit, şi o afiliere generală a acestor două clase la un grup pînă la sfîrşitul perioadei de seceriş?

Răspuns—Nu ştiu despre nimic care să indice că Domnul va face o separare între Turma Mică şi Marea Mulţime, în ceea ce priveşte separarea lor în partide. Vă amintiţi că am subliniat în Studii în Scripturi că Ilie a fost un tip al Bisericii şi că este posibil ca Elisei să fie un tip al clasei Marii Mulţimi şi ulterior al clasei Vrednicilor din Vechime. Nu suntem aşa de siguri în privinţa lui Elisei, dar suntem siguri de Ilie, pentru că avem o dovadă clară în Apocalipsa că Ilie a fost un tip al clasei Bisericii; dar dacă Elisei a fost un tip al clasei Marii Mulţimi, atunci acel tip pare să dovedească faptul că nu va fi nici o separare, pentru că au existat numeroase oferte de separare, reprezentate prin încercările şi probele care ar tinde să-i despartă. Ca de exemplu, Ilie i-a spus lui Elisei, rămîi aici, Domnul mă trimite acolo şi acolo. Dar Elisei spune, nu, nu te voi părăsi; oriunde vei merge tu, eu voi merge cu tine. Aşa că el a plecat. Apoi altă dată Ilie a spus, rămîi aici, Domnul mă trimite la cineva. Dar Elisei a mers cu el peste tot. Şi în final Ilie i-a făcut cunoscut lui Elisei că primirea unei binecuvîntări speciale va depinde de faptul dacă el va fi cu Ilie pînă la sfîrşit sau nu. Elisei a cerut o binecuvîntare specială — pot să am o binecuvîntare specială? Dă-mi binecuvîntarea ta. Ilie a Răspuns: Dacă mă vei vedea cînd voi fi răpit, atunci vei avea o binecuvîntare. Cu alte cuvinte, dacă continui credincios şi mă urmezi şi nu te separi prin încercările de pe cale, vei obţine o binecuvîntare specială după ce clasa Ilie va fi dusă. Şi aceasta este exact ce vom aştepta noi. Vă amintiţi apoi că atunci cînd Ilie a fost luat, mantaua lui a căzut la Elisei şi Elisei a luat-o. Mantaua este un simbol al puterii. Vă amintiţi că Elisei şi-a pus mantaua lui Ilie şi a avut unele din puterile lui Ilie. Cînd a venit la Iordan a lovit apele cu mantaua şi le-a despărţit şi a putut trece pe uscat. Toate acestea ar fi simbolul morţii clasei Marii Mulţimi — că ei vor trece prin moarte, care este simbolizată de Iordan, victorioşi, după ce au mantaua lui Ilie cu ei. Orice se întîmplă după trecerea Iordanului noi am înţelege, dacă aceasta ar fi cumva un tip, că ar fi tipul a ceea ce vor face Vrednicii din Vechime cînd le va veni timpul, după ce Marea Mulţime va fi trecut prin Iordanul morţii.

721) MAREA MULŢIME—Căzută de la gradul iubirii perfecte. (Q305-2)

Întrebare (1910)—2—Poate unul care a ajuns la gradul de iubire perfectă să cadă înapoi în Marea Mulţime?

Răspuns—Cred că poate; cred că poate să cadă nu numai în Marea Mulţime, ci poate să cadă de tot. Dacă a ajuns la gradul de iubire perfectă şi a fost un învăţător pentru alţii, poate fi respins dacă nu-şi menţine starea şi legătura cu Domnul.

722) MAREA MULŢIME—Referitor la a servi ca preoţi. (Q306-1)

Întrebare (1910)—1—Sunt cei din Marea Mulţime preoţi în serviciul lucrurilor sfinte?

Răspuns—Nu, nu sunt preoţi. Ei au fost acceptaţi ca preoţi. Ilustraţia este dublă. Preoţimea pe care Dumnezeu o pregăteşte este o preoţime care aparţine viitorului, adică, preoţimea spirituală; Preoţimea Regală este viitoare. Vorbim acum despre noi ca membri ai Preoţimii Regale, dar nu în sens real; acum voi sunteţi membri de probă, să se vadă dacă veţi fi sau nu veţi fi vrednici de a fi membri ai Preoţimii Regale. Membrii Preoţimii Regale vor fi aceia care vor lua parte cu Isus în învierea Sa, întîia înviere. "Fericiţi şi sfinţi sunt cei care au parte de întîia înviere! Asupra lor a doua moarte nu are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani" (Apoc. 20:6). Dar din Marea Mulţime sunt aceia care după ce s-au consacrat şi şi-au propus să facă paşii cuveniţi la care au fost chemaţi ca preoţi, nu reuşesc să facă aceşti paşi şi de aceea nu vor fi preoţi în viitor. Ei sunt acum împreună cu noi, şi nu este pentru mine sau pentru voi să determinăm care sunt preoţii şi cine-şi îndeplineşte sacrificiile cum se cuvine; aceasta este pentru Domnul să hotărască. În această companie pot fi unii care vor fi Preoţi şi unii care vor fi Leviţi, şi nu vor ajunge să fie vrednici de preoţime. Dar nu este pentru mine sau pentru voi să facem o diferenţă şi să spunem: Tu nu eşti Preot, ci eşti Levit. Domnul nu ne-a dat o astfel de autoritate. Aşa că acum vorbim despre noi împreună. Tu te-ai consacrat şi mergi înainte dar eu nu ştiu dacă îţi faci sacrificiul în mod cuvenit sau nu şi nici tu nu ştii despre al meu.

723) MAREA MULŢIME—Referitor la pierderea coroanelor. (Q306-2)

Întrebare (1910)—2—Sunt cuvintele "Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa" (Apoc. 3:11), aplicabile strict la clasa Marii Mulţimi? Se poate spune că aceştia au corana vieţii?

Răspuns—Răspunsul meu este că nu există clasa Marii Mulţimi la început. Nimeni n-a fost primit ca membu al Marii Mulţimi. A fost primit ca preot jertfitor şi fiecare este ales la timpul consacrării. Pentru acela a fost alocată o coroană. Scopul invitaţiei a fost ca el să poată avea o coroană. Dar se pune Întrebarea: Îşi va menţine el dreptul la acea coroană prin aceea că va fi învingător? Dacă da, înseamnă că va continua să fie unul din clasa preoţească la care a fost invitat, pentru că noi toţi suntem chemaţi într-o singură speranţă a chemării noastre. Dar dacă nu reuşeşte să fie învingător, atunci încetează să mai fie din acea clasă a Corpului lui Cristos, clasa Turmei Mici, şi încetînd a mai fi din acea clasă îşi pierde dreptul asupra coroanei. Dar coroana a fost acolo cînd s-a consacrat pentru că nici unul nu este acceptat decît pentru o coroană.

724) MAREA MULŢIME—Referitor la trezirea Marii Mulţimi. (Q306-3)

Întrebare (1910)—3—Gîndul tău este că de la 1878 încoace toţi consacraţii care sunt credincioşi trec imediat dincolo pe plan spiritual cînd mor, şi ar include aceasta pe cei din Marea Mulţime? Şi înţelegi că cei din Marea Mulţime care au murit înainte de timpul secerişului prezent au fost treziţi la acea dată? Şi dacă acest lucru este adevărat, cum s-ar armoniza cu parabola fecioarelor înţelepte şi nechibzuite?

Răspuns—Răspunsul meu este: Nu ştiu nimic în Scriptură care ne-ar da o bază potrivită pentru a ajunge la o concluzie, şi nici nu ştiu dacă este foarte important ca voi să ajungeţi la o concluzie. Concluzia pe care voi şi cu mine vrem s-o stabilim este să ne întărim chemarea şi alegerea, să încercăm să ne menţinem afară din clasa Marii Mulţimi şi să încercăm să ajungem în Turma Mică. Nu pot vedea că are vreo importanţă pentru cineva dintre noi faptul că Marea Mulţime a fost trezită în 1878 sau nu. Aceasta este înţelegerea noastră privitor la Turma Mică, anume, că de la acea dată, toţi cei care au fost membrii Corpului lui Cristos au fost schimbaţi; dar cît despre Marea Mulţime, nu vom încerca să răspundem. Nu ştim. Suntem mai curînd înclinaţi să credem că nu, dar nu avem o bază pe care să răspundem.

725) MAREA MULŢIME—Au alergat pentru premiu şi l-au pierdut. (Q307-1)

Întrebare (1911)—1—Vor fi unii din clasa Marii Mulţimi care au alergat pentru premiu şi l-au pierdut, şi apoi au mers în clasa Marii Mulţimi?

Răspuns—Răspundem că da; după înţelegerea noastră, ei vor fi toţi în această clasă — toţi cei care au început să alerge. Unii dintre ei au alergat poate numai un pas sau doi, dar alergarea pentru premiu mi se pare că începe exact la poartă. Exact în minutul cînd am intrat pe poartă începem să alergăm; voi sunteţi în alergare şi toţi aleargă de la acel punct. Tu eşti pe pista de alergare, fie că alergi repede sau încet, şi toţi intră pe aceeaşi poartă. După cum spune apostolul: "Noi suntem chemaţi la o singură nădejde a chemării noastre" (Efes. 4:4). Dumnezeu n-a chemat pe nimeni să fie din clasa Marii Mulţimi. Oricine este chemat în acest veac este chemat să fie din clasa Turmei Mici. Toţi cei care merg în clasa Marii Mulţimi vor fi aceia care după ce au început pentru a fi din clasa consacrată, după ce s-au consacrat să predea totul, după ce au luat startul în alergare, cad, trebuind să meargă ori în clasa Marii Mulţimi, ori mai rău, în moartea a doua.

726) MAREA MULŢIME—Consacrare dar nu alergare. (Q307-2)

Întrebare (1911)—2—Va fi vreunul în Marea Mulţime care a făcut o consacrare şi niciodată nu a alergat pentru premiu?

Răspuns—Nu ştiu dacă cineva în afară de Domnul poate răspunde la această Întrebare; dar aş presupune că n-ar fi nimeni în clasa Marii Mulţimi care n-a început alergarea.

727) MAREA MULŢIME—Referitor la concepere. (Q307-3)

            Întrebare (1911)—3—Este corect să spunem că clasa Marii Mulţimi este concepută la natura divină, văzînd că numai Turma Mică este născută ca divină, de natură nemuritoare? Te rog explică învăţăturile scripturale în privinţa conceperii de Spirit sfînt.

Răspuns—Cred că este cu totul corect să folosim această expresie "concepuţi la natură divină". Totuşi, am schimbat-o în "Volume" pentru a se citi: "concepuţi la natură spirituală", dar am făcut aceasta nu pentru că am crezut că era necesar s-o fac, ci pentru că m-am gîndit să fie mai uşor pentru unii să înţeleagă ideea. Conceperea este la o anumită natură, exact la fel cum noi suntem toţi chemaţi într-o singură speranţă a chemării noastre. Conceperea de Spirit sfînt este aceeaşi concepere în fiecare caz, dar dacă ea are o direcţie sau dezvoltare, rezultatul va fi natura divină, şi dacă ia altă direcţie, sau dezvoltare, rezultatul va fi natură ca şi îngerii. Noi credem că aceasta este bine ilustrată de faptul că aceia care sunt concepuţi natural pot fi născuţi băieţi sau fete. Din aceeaşi concepere poate rezulta băiat sau fată; aşa că nu este loc să spunem că unul este conceput pentru a fi băiat sau fată. Conceperea este aceeaşi în fiecare caz. Aşa şi cu conceperea de Spirit sfînt; toţi sunt de o singură concepere, de un singur Tată, şi toţi de acelaşi fel. Dar după cum anumite lucruri în cea umană, după ce procesul de concepere s-a sfîrşit, tind să determine dacă va fi băiat sau fată, exact aşa este şi cu cea spirituală; după ce conceperea de spirit a fost împlinită, anumite condiţii etc., tind să determine dacă acela va fi născut dintre cei morţi la natură divină sau la natură spirituală ca şi îngerii, şi factorul acela determinant îl găsim clar declarat în Scripturi, că depinde de noi. În proporţia în care voi şi cu mine suntem credincioşi Celui care ne-a chemat, termenilor şi condiţiilor, ne vom întări chemarea şi alegerea. Acea chemare, acea alegere, acea concepere, pe care trebuie să o întărim, este la natură divină. Dacă nu reuşim să o întărim în cel mai înalt sens al cuvîntului, există încă o posibilitate de naştere la o natură mai joasă prin aceeaşi concepere de Spirit; sau mai este încă o posibilitate, de a fi în cele din urmă înlăturaţi în moartea a doua.

Altă ilustraţie, vă amintiţi, adusă în atenţia noastră în Turnul de Veghere, este aceea a albinelor. Între albine se pare că sunt trei clase; este lucrătoarea, trîntorul, şi regina albinelor, şi acestea sunt toate concepute la fel iniţial; dar că celula va deveni una sau cealaltă, depinde de anumite tratamente ulterioare. Cînd albinele doresc să facă o regină ele se pare că hrănesc acea larvă tot mai mult cu hrană consistentă pînă cînd devine regină, de dimensiuni mai mari, total diferită de celelalte albine. Cred că am putea învăţa o lecţie de aici, că aceia care se hrănesc cel mai mult cu hrană spirituală au cea mai mare şansă de a ajunge la poziţia regală.

Domnul ne-a dat hrană din belşug, şi noi toţi suntem chemaţi să fim de această clasă a albinelor rege şi albinelor regină — clasa regină ni se potriveşte destul de bine, din moment ce Domnul este rege. Noi vom fi regina lui. Deci, ca noi să fim din acea clasă depinde în mare măsură de modul cum vom asimila adevărurile pe care Domnul ni le-a dat, şi asimilarea include de asemenea folosirea binecuvîntărilor şi favorurilor care vin la noi. Aşa că avînd toţi o concepere, mult va depinde de noi înşine în ce priveşte felul cum folosim diferitele ocazii şi binecuvîntări.

728) MAREA MULŢIME—Referitor la partea ei în întîia înviere. (Q308-1)

Întrebare (1912-Z)—1—Va avea Marea Mulţime parte în Întîia Înviere?

Răspuns—Cei care au parte de Întîia Înviere vor trăi şi vor domni cu Cristos o mie de ani (Apoc. 20:4, 6). De aceea, cei din Marea Mulţime nu vor avea parte în Întîia Înviere. Apostolul Pavel vorbeşte despre Învierea lui Cristos — "ca să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, fiind făcut asemenea cu moartea Lui" (Fil. 3:10). Aceasta este Întîia Înviere.

Există însă alte două scripturi care includ Marea Mulţime: Evrei 12:23, unde apostolul vorbeşte despre Biserica Întîilor-născuţi ale căror nume sunt scrise în ceruri, şi Apoc. 2:27, unde se menţionează despre aceia ale căror nume sunt scrise în Cartea Vieţii Mielului. Toţi cei ale căror nume sunt scrise în Cartea Mielului vor obţine viaţă pe plan spiritual, şi Domnul spune că El nu va şterge numele nici unuia dintre învingători — Apoc. 3:5.

Învinge Marea Mulţime? Da. Dumnezeu nu are de dat binecuvîntări acelora care nu sunt învingători. Care este diferenţa între Marea Mulţime şi Turma Mică? Diferenţa este că Turma Mică sunt cei mai mult decît loiali lui Dumnezeu. Marea Mulţime va fi loială lui Dumnezeu în aceea că ei nu-şi vor reţine viaţa cînd va veni încercarea. Mai degrabă vor muri decît să-L tăgăduiască pe Domnul; şi astfel vor suferi distrugerea cărnii. Dar ei n-au înaintat cu suficient zel pentru a-şi îndeplini consacrarea. Au fost loiali lui Dumnezeu, dar n-au făcut mai mult decît că şi-au menţinut loialitatea.

Apoi avem afirmaţia Domnului relatată în Ioan 5:28, 29: "Pentru că vine ceasul cînd toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele: cei care au practicat binele, pentru învierea vieţii". Aceasta va include şi Turma Mică şi Marea Mulţime; amîndouă clasele vor primi viaţă veşnică. Dacă această declaraţie include şi pe Vrednicii din Vechime, atunci aceasta înseamnă trei clase: Turma Mică, Marea Mulţime şi Vrednicii din Vechime, deşi vor fi diferite planuri de perfecţiune — perfecţiune umană, perfecţiune care va fi ca şi a îngerilor, şi în cele din urmă perfecţiunea care va fi pentru cei asemenea lui Cristos, adică aceea a naturii divine.

729) MAREA MULŢIME—Nu este arătată în piramidă. (Q309-1)

Întrebare (1912-Z)—1—Nu este nimic în Marea Piramidă care să reprezinte pe Marea Mulţime — fecioarele însoţitoare ale Miresei, care o vor urma? (Ps. 45:14). Noi înţelegem că interpretarea ta învaţă că de fapt Camera Reginei reprezintă simbolic pe cei care vor atinge perfecţiunea pe plan uman, şi Camera Regelui reprezintă simbolic pe cei care vor atinge natura divină. Nu este Marea Mulţime arătată în piramidă, ori ai neglijat numai să atragi atenţia asupra trăsăturii care o simbolizează?

Răspuns—Dumnezeu, în timpul acestui Veac Evanghelic, de aproape 19 secole, a chemat Biserica la glorie, onoare şi nemurire. În timpul veacului următor, sub Împărăţia lui Mesia, El va deschide o cale de restabilire şi întoarcere la perfecţiune pămîntească pentru toţi cei voitori şi ascultători din omenire. Dumnezeu n-a chemat pe nimeni să fie din Clasa Marii Mulţimi. Cei care vor fi ultimamente din acea clasă, "mîntuiţi ca prin foc", vor obţine o răsplată la care niciodată n-au fost chemaţi sau invitaţi. Există doar o singură chemare în acest veac; după cum citim: "Voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre" (Efes. 4:4). Acea chemare a fost la sacrificiu de sine — să umblăm în urmele lui Isus. Numai făcînd acel legămînt de sacrificiu a fost fiecare din noi acceptat sau conceput de Spiritul sfînt sau privilegiat să ne numim aleşii lui Dumnezeu.

Avînd în vedere aceste lucruri, pare potrivit că Marea Piramidă nu arată un loc pentru Marea Mulţime, ca şi cum ar fi fost invitaţi la un astfel de loc.

Anticamera, după cum am arătat deja, arată experienţele Bisericii în Şcoala lui Cristos, care sunt necesare înainte ca cineva să poată trece, prin puterea Întîii Învieri, la perfecţiunea divină simbolizată prin Camera Regelui. De aceea putem spune că clasa Marii Mulţimi vin toţi în această anti-cameră, sau Şcoală, dar că numai cei "credincioşi pînă la moarte" trec dincolo, pe sub placa de granit din Camera Regelui.

730) MAREA MULŢIME—Concepuţi de Spirit, Leviţi, Curte. (Q310-1)

Întrebare (1912)—1—Te rog explică despre Marea Mulţime, "Concepuţi de Spirit" — Leviţii antitipici, în contrast cu Curtea care reprezintă starea îndreptăţită.

Răspuns—În Cortul Întîlnirii, Curtea reprezintă o stare care nu este încă completă sau perfectă în timpul prezent. Să vă ilustrez acest fapt în experienţa noastră spirituală. Vom presupune că noi aparţinem de Tabără, şi acolo în spate este Cortul Întîlnirii cu perdelele lui şi toate celelalte pe care nu trebuie să le descriu unei adunări de studenţi ai Bibliei. Noi vom spune curînd că avem dorinţa să traversăm Curtea, şi aflăm că înăuntru sunt servitori speciali şi dorim să devenim unul dintre servii lui Dumnezeu în legătură cu Cortul Întîlnirii. Ne dăm seama totuşi că suntem păcătoşi şi astfel imperfecţi, dar totuşi ne întoarcem spre Dumnezeu şi mergem spre Cortul Întîlnirii, iar îndreptăţirea noastră se poate spune că începe din acel moment cînd ne-am întors spre Cortul Întîlnirii. Suntem îndemnaţi să căutăm "ceea ce este drept", şi este drept şi corect să avem această atitudine faţă de Dumnezeu, de aceea o luăm în direcţia bună sau pe calea Îndreptăţirii. Există mulţi oameni în lume care spun că Dumnezeu nu este departe de nici unul din noi, dar scriitorul inspirat a spus că sunt mulţi care "caută pe Dumnezeu şi se silesc să-l găsească bîjbîind" (Fapt. 17:27). Cei care părăsesc Tabăra pentru a veni în Curtea Cortului Întîlnirii caută pe Dumnezeu cu dorinţa de a-L găsi. Cînd vin în preajma Cortului Întîlnirii, află că există numai o singură intrare (Credinţă în Domnul Isus Cristos), şi că acea cale este singura cale de a se apropia de Cortul Întîlnirii. Ei intră, şi cum intră trebuie să treacă pe lîngă Altarul de Aramă pentru Sacrificiu pentru a merge mai departe în interiorul curţii. Persoana care vede atît, vede mai mult ca oricînd înainte despre acest lucru. Dar el sau ea nu este încă la Cortul Întîlnirii propriu zis. Aceia care vin pînă aici trebuie să-şi amintească faptul că mai au de mers încă puţin. La acel Altar ei au văzut faptul că Dumnezeu S-a îngrijit de o cale de ieşire din păcat. Recunoscînd aceasta, ei se pot opri acolo pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. Un pericol este că unii sunt atît de mulţumiţi cu acea parte, încît stau jos acolo mulţumindu-se cu atît. Este bine că noi mulţumim lui Dumnezeu pentru că a făcut acea pregătire pentru mîntuire, dar trebuie să se înainteze încă puţin. Ce este după ce-ai văzut acest Altar şi semnificaţia lui? Pasul următor este apropierea de Spălător, şi spre acest Spălător merg ei. Ce găsesc ei? Apă! Aceasta desigur înseamnă Curăţire. O! să îndepărtez murdăria acestui trup şi să mă îndrept faţă de Dumnezeu pe cît se poate — sau mai curînd să mă las să fiu îndreptat! Am nedreptăţit pe cineva? Asemenea întrebări trebuie să ne punem şi tot noi să ne şi răspundem. Aceasta este atitudinea celor care au ajuns la Spălător pentru curăţire. Noi ne putem curăţi la Spălător, dar încă n-am venit pe deplin la Dumnezeu. Oare n-aş putea face ceva? Aceasta este Întrebarea următoare care vine în mintea acelora care au ajuns la Spălător. Noi rămînem într-o stare îndreptăţită atît timp cît o ţinem înainte pe cale, şi devenim mai drepţi în faţa lui Dumnezeu şi mai îndreptăţiţi, dacă putem spune aşa, cu fiecare pas făcut înainte pe cale. Acum venim la Uşa Cortului Întîlnirii şi ne prezentăm ca jertfe, reprezentaţi prin Ţap. "Aduceţi trupurile voastre" este îndemnul care ne vine acum. Cînd am făcut aceasta, am făcut tot ce ne stă în putere să facem. Nu mai este nimic din ceea ce putem face după această prezentare a corpurilor noastre ca Jertfe în acest sens. Dar noi nu suntem îndreptăţiţi prin acest act. Nimic de la noi nu ne poate îndreptăţi pentru că îndreptăţirea noastră nu este prin fapte. "Dumnezeu este Acela care îndreptăţeşte" (Rom. 8:33). Şi există doar o singură cale, şi anume, acea cale prin EL care este CALEA, ADEVĂRUL şi VIAŢA. El trebuie să fie Avocatul nostru. Cînd ne prezentăm la Uşa Cortului Întîlnirii şi spunem: "Doamne, eu mă predau", atunci este timpul ca Dumnezeu să pună în aplicare măreţul aranjament pe care El l-a făcut dinainte, şi acolo şi atunci Marele Preot devine Avocatul nostru. Cînd El aplică Meritul Său, jertfa este acceptată. În acel moment suntem îndreptăţiţi, şi, ca o consecinţă, Tatăl Ceresc ne primeşte prin Spiritul sfînt şi suntem concepuţi de acel Spirit sfînt ca Noi Creaturi. Noile Creaturi sunt acum în Cortul Întîlnirii; au trecut de primul văl şi se bucură de lumina Sfeşnicului, de Pîinea pentru punere înainte şi de Altarul de Aur, iar apoi la sfîrşitul vieţii vor trece dincolo de al Doilea Văl — Învierea, şi vor ajunge de cealaltă parte a Vălului, în siguranţă. Totul este în viaţa prezentă. Cei care se apropie de Dumnezeu, crezînd în opera lui Isus, şi care se încred în sacrificiul preţios, sunt într-o poziţie de îndreptăţire de probă, şi îndreptăţiţi numai cînd au făcut o deplină consacrare Domnului. Ei sunt îndreptăţiţi la privilegiul de a se apropia, dar nu sunt privilegiaţi să fie Preoţi şi nu pot veni în favoarea deplină a lui Dumnezeu fără a merge mai departe şi mai departe. Să presupunem că cineva a mers pînă la Spălător şi apoi începe să cugete că a înaintat prea repede, şi apoi stă argumentînd că trebuie să oprească acest progres rapid, luînd lucrurile mai uşor şi dorind să rămînă aici pentru un timp înainte de a merge spre Preoţime, îndreptăţirea aceluia nu se completează. Îndreptăţirea sa nu este niciodată completată pentru că el niciodată nu face pasul final prin care acea Îndreptăţire devine vie. Acela este pasul DEPLINEI CONSACRĂRI. După umblarea în acest fel o bucată de timp fără vreun semn de înaintare pe cale, unii devin reci şi ies de pe cale, şi probabil ies total din Curte. Aceasta reprezintă folosirea Curţii în timpul prezent. Cînd ajungem la sfîrşitul acestui veac şi la perfecţiunea sfinţilor, cei care s-au apropiat de Dumnezeu în mod sincer în acest veac şi care au mers tot drumul, vor fi acceptaţi. Cei rămaşi nu vor mai fi îndreptăţiţi în acest fel, ci vor fi cu restul lumii aşteptînd binecuvîntările veacului următor. Curtea va fi golită, ca să spunem aşa, şi toţi cei care au intrat pe deplin în Locul preasfînt vor rămîne ca Membri ai Corpului lui Cristos. La sfîrşitul acelui timp se va face o distincţie între cei care au fost găsiţi vrednici şi cei care n-au fost găsiţi vrednici. Cei care au fost găsiţi vrednici vor trece în Locul preasfînt pentru a fi veşnic împreună cu Domnul, dar ceilalţi care nu au fost găsiţi vrednici vor fi excluşi de la aceasta şi ei vor aparţine de a doua companie. Ei încă au Îndreptăţirea. Ei au primit-o cînd au trecut de Primul Văl al Consacrării — în momentul cînd Isus a devenit pentru ei Garant. Ei nu pot fi dintre Aleşi. Ei sunt dintre Leviţi. Aceste poziţii reprezintă atitudinea celor două clase. Toată Clasa Levită reprezintă starea Curţii, iar toată Clasa Preoţească, starea Aleşilor.

731) MAREA MULŢIME—În Locul sfînt sau în Curte. (Q312-1)

            Întrebare (1912)—1—Poate cineva, care a intrat în Locul sfînt ca Preot, în timpul Veacului Evanghelic, să mai cadă înapoi în Marea Mulţime sau în starea Curţii?

Răspuns—Aceasta arată o înţelegere greşită — Marea Mulţime nu este în Curte. Singurii care sunt acum în Curte sunt cei într-o stare de îndreptăţire de probă — Marea Mulţime nu este în Curte. La încheierea acestui veac nu va mai exista o îndreptăţire de probă. Nu va mai fi nimeni în starea Curţii, cu excepţia celor real îndreptăţiţi. Dacă Marea Mulţime va fi exclusă de la gloria funcţiei preoţeşti, la sfîrşitul acestui veac, atunci ei vor servi în Curte ca Leviţi ai veacului următor. Dar cei din Curte acum, în timpul acestui veac, sunt numai cei într-o stare de îndreptăţire de probă.

732) MAREA MULŢIME—Referitor la Locul sfînt. (Q312-2)

Întrebare (1912)—2—Poate fi cineva din clasa Marii Mulţimi, care niciodată n-a fost în starea simbolizată de Locul sfînt al Cortului Întîlnirii?

Răspuns—Nu, ei nu pot fi din clasa Marii Mulţimi dacă n-au ajuns în Cortul Întîlnirii — numai cei care fac o consacrare şi a căror consacrare a fost acceptată sunt socotiţi membri de probă ai Corpului lui Cristos. Dacă, după intrarea în Locul sfînt, ei cad şi nu mai au Spiritul lui Cristos, nu mai sunt conduşi de Spiritul Său, sfîrşitul va arăta că nu şi-au păstrat poziţia în Corpul lui Cristos, dar nimeni nu este competent să decidă acest punct acum. Învierea va descoperi hotărîrea Stăpînului.

733) MAREA MULŢIME—Să ne temem că suntem în ea? (Q312-3)

Întrebare (1913)—3—Cînd înţelegem că frica este de la Adversar, ar fi nepotrivit să ne aşteptăm să avem anumite indicii sigure în inima noastră, că am căzut în clasa Marii Mulţimi, sau că ne-am întărit chemarea şi alegerea în acest timp tîrziu de seceriş?

Răspuns—Gîndul meu ar fi că capul tău este sărac şi imperfect, şi aşa este şi al meu; că n-ai fi în stare să-ţi aranjezi suficient toate gîndurile ca să ştii unde stai. Dacă încerci o astfel de despicare a firului de păr cu tine însuţi, cel mai bun lucru este să zici: Cunosc termenii şi condiţiile, trăiesc după cea mai bună abilitate a mea la nivelul acestor termeni? Dacă poţi spune: Fac tot ce pot spre a-mi îndeplini jurămîntul de consacrare, atunci nu poţi face mai mult, deci fă atîta şi fii liniştit. Spune-ţi ţie însuţi: "Credincios este Cel care ne-a chemat, care de asemenea Îşi va face partea Sa". Dacă tu îţi faci partea ta, Domnul îşi va face partea Lui — acesta este sfîrşitul, nu are rost să argumentăm mai mult. Dacă erai în clasa Marii Mulţimi probabil nu-ţi dădeai seama de asta deloc. Voi spune pur şi simplu: ai făcut o consacrare Domnului? Da; faci tot ce poţi? Da; crezi că ai putea să faci şi mai bine? Da; ei bine, atunci încearcă să faci mai bine.

734) MAREA MULŢIME—Dezvoltarea lor. (Q313-1)

Întrebare (1913)—1—S-a dezvoltat clasa Marii Mulţimi de-a lungul Veacului Evanghelic; sau vor trece toţi prin timpul de strîmtorare?

Răspuns—Am Răspuns deja la aceasta în Studiile în Scripturi, şi poate o a doua citire va da o lumină mai bună. Faptul este că Marea Mulţime nu este dat să fie cunoscută de voi sau de mine sau de altă persoană. Nu va exista o astfel de clasă pînă cînd Domnul va hotărî după cum este reprezentat în pildă. El este reprezentat dînd anumiţi talanţi servilor Săi şi la întoarcere se socoteşte cu servii, şi aceasta înseamnă biserica. Unii vor fi într-o clasă şi alţii în cealaltă. Acea clasificare va afecta atît pe morţi cît şi pe vii. În providenţa lui Dumnezeu se poate ca unii să fi avut experienţa strîmtorării care aparţine de a doua clasă în timpul Veacului Evanghelic. Noi nu putem determina care sunt din Turma Mică.

735) MAREA MULŢIME—Referitor la 1914. (Q313-2)

Întrebare (1913)—2—Crezi că acei care trec de 1914 vor intra în clasa Marii Mulţimi?

Răspuns—Nu ştiu, şi gîndul sau presupunerea mea n-ar fi de nici o valoare. Cred că cu cît presupunem mai puţin cu atît este mai bine. Cu privire la 1914, avem unele motive să credem că este un an foarte important. Niciodată n-am arătat nimic ce să indice că vederea noastră în această privinţă este infailibilă. Nu ştiu clar că Timpul Neamurilor se vor sfîrşi în Octombrie 1914 sau la altă dată. Noi gîndim că este un motiv puternic să credem că Timpul Neamurilor se va sfîrşi în 1914. O dăm aceasta ca opinia noastră şi vă arătăm motivul scriptural. Unii pot crede şi alţii nu. Acesta este gîndul nostru, şi dacă este corect, atunci sau puţin după aceea va veni un mare timp de strîmtorare asupra lumii. Nu o ardere cu foc literal, ci un foc simbolic, în aceea că lumea va trece prin experienţe de foc, în mijlocul cărora va fi stabilită împărăţia lui Mesia.

736) MAREA MULŢIME—Ispăşind păcatele. (Q313-3)

Întrebare (1913)—3—Este gîndul tău că Marea Mulţime ispăşeşte păcatele parţial voite comise împotriva Bisericii în ceea ce priveşte dreptatea, pentru a putea ieşi din mormînt?

Răspuns—Eu nu m-aş exprima în această formă. M-aş exprima într-o formă care este în TURNUL DE VEGHERE sau în VOLUME; cred că aceea este mai bună. Acest frate poate are dreptate, dar nu-mi place felul de exprimare. Dacă vei citi din nou ceea ce este în TURNUL DE VEGHERE, aceea este ceea ce prefer eu. În cele mai multe din aceste întrebări doctrinare prefer să nu spun, nici la convenţii nici în scrisori private, nimic altceva decît ce este scris în TURNUL DE VEGHERE pentru că găsesc că unii dintre prietenii dragi înclină să spună: O, aceasta este ceea ce a crezut fratele Russell, ceea ce e în VOLUME şi în TURNUL DE VEGHERE, ştiu, dar de atunci el şi-a schimbat gîndul; mi-a scris o scrisoare specială, şi l-am auzit la convenţia din acest an spunînd asta şi aia. Înţeleg că pînă şi unul dintre peregrini a spus despre ceea ce şi-a schimbat gîndul fr. Russell. Vreau să spun că atunci cînd fratele Russell îşi schimbă gîndul, îl pune în TURNUL DE VEGHERE; el vrea ca toţi să ştiţi. Luaţi-l din TURNUL DE VEGHERE. Voi explica acolo acest lucru cît mai clar posibil, şi dacă nu pot explica destul de clar acolo mă tem că nici aici n-aş putea s-o fac.

737) MAREA MULŢIME—Schimbarea lor. (Q314-1)

Întrebare (1913)—1—Sunt cei din clasa Marii Mulţimi schimbaţi în momentul morţii lor în timpul prezent?

Răspuns—Înţelegem că acei din clasa Marii Mulţimi sunt schimbaţi în momentul morţii lor? Cred că nu. După înţelegerea mea, clasa Turmei Mici va constitui întîia înviere; după cum citim, Binecuvîntaţi şi sfinţi sunt cei care au parte de întîia înviere; ei vor fi preoţi şi regi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor domni cu El o mie de ani. Aceasta este întîia înviere. Eu aş înţelege că clasa Marii Mulţimi nu va fi schimbată decît după ce clasa Bisericii, Turma Mică, este completă de cealaltă parte de văl.

738) MAREA MULŢIME—Schimbarea lor. (Q314-2)

Întrebare (1913)—2—Cînd va fi glorificată clasa Marii Mulţimi?

Răspuns—Cred că la scurt timp după ce va fi glorificată Turma Mică şi marele timp de strîmtorare va veni peste lume în general, în care clasa Marii Mulţimi vor fi printre primii care vor avea parte, şi după ce toţi vor termina vor fi glorificaţi şi aduşi în prezenţa marelui Rege, după cum este descris în Psalmul 45.

739) MAREA MULŢIME—De această parte de văl. (Q314-3)

Întebare (1913)—3—Există clasa Marii Mulţimi de această parte de văl şi există vreo separare între Tuma Mică şi Marea Mulţime de această parte de văl?

Răspuns—Am încercat să spunem seara trecută că nu există separare, nu sunt două clase în timpul prezent, şi ar fi chiar nepotrivit ca voi sau eu sau oricare alţii din poporul lui Dumnezeu să încerce să spună: Acesta aparţine Marii Mulţimi şi acela Turmei Mici. Nimeni nu decide aceasta decît Domnul, şi acest lucru este lăsat chiar pînă la sfîrşit, de aceea, noi credem că ar fi nepotrivit să vorbim de două clase în Biserică. "Voi toţi sunteţi fraţi". Toţi vin sub un nume. Căutaţi să vă întăriţi chemarea şi alegerea. Nimeni nu poate şti sau spune cît de bine alergaţi în concurs. Numai Dumnezeu ştie şi voi ştiţi cît de loiali sunteţi, şi apostolul sugerează că noi am putea fi siguri de cît de bine mergem. Vă amintiţi că el spune: Prea puţin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de vreun om. Ba încă nici eu însumi nu mă judec. Aş putea să am o judecată greşită despre mine şi să spun, Tu nu aparţii de Turma Mică, sau să spun, Tu sigur aparţii de Turma Mică. Deci ar fi un lucru mărunt ca noi să ne judecăm unul pe altul sau pe noi înşine. Unul este care judecă, Dumnezeu, şi El va hotărî. Nimeni altcineva nu este competent s-o facă. Facem bine să evităm orice astfel de judecată. Ajutaţi-vă unul pe altul, încurajaţi-vă unul pe altul, arătaţi-vă termenii şi condiţiile şi toate celelalte, dar nu vă judecaţi unul pe altul.

740) MAREA MULŢIME—Ce parte are în adunarea în sărbătoare. (Q315-1)

Întrebare (1913)—1—De Adunarea în sărbătoare şi Biserica Întîilor născuţi care sunt scrişi în ceruri — biserica din acest text include şi pe Marea Mulţime şi cînd se aplică textul?

Răspuns—Am avut această Întrebare mai devreme în serviciul nostru. Ea include, după cum am arătat atunci, clasa Marii Mulţimi şi se aplică la timpul prezent. Adică, apostolul ne spune despre strîngerea Bisericii. Noi credem că adunarea în sărbătoare se desfăşoară acum; exact la fel cum şi convenţia aceasta durează de două zile; unii au venit sîmbătă dimineaţa, unii seara, şi unii tocmai au intrat. Am văzut pe unii care au intrat chiar acum cu valizele. Aşa că aici este o adunare şi ne-am adunat treptat. Exact aşa strînge Dumnezeu prin întîia înviere, Biserica Întîilor născuţi. Întîiul-născut din Biserică, Isus Capul, a mers în glorie cu 1800 de ani în urmă, dar adunarea Bisericii, care este Corpul Său, înţelegem că are loc în timpul acestei perioade de seceriş. Cei care dorm în Isus vor fi primii schimbaţi, iar noi care suntem în viaţă şi rămînem vom fi schimbaţi treptat, fiecare la rîndul său, pînă cînd toţi din Biserică vor fi avut experienţa schimbării. Şi acelaşi proces de adunare a Bisericii Întîilor născuţi va include şi clasa Marii Mulţimi, şi toţi vor veni ca parte din adunarea în sărbătoare a Bisericii Întîilor născuţi ale căror nume sunt scrise în Ceruri. Numele lor nu sunt toate scrise în Cartea Vieţii Mielului, pentru că numele celor care sunt scrise acolo sunt clasa specială, clasa Mireasă. Numele lor sunt scrise din timpul cînd s-au consacrat, şi Domnul a spus că nu le va şterge numele decît dacă se vor dovedi dezertori — decît dacă se vor întoarce împotriva Lui şi aranjamentelor Sale. Deci vedem că Domnul procedează cu foarte mare îndurare şi va aduce pe unii chiar prin mare strîmtorare.

741) MAREA MULŢIME—Referitor la Planul veacurilor

şi la Cortul Întîlnirii. (Q315-2)

Întrebare (1913)—2—Pe plan, Marea Mulţime este reprezentată pe planul M de concepere de spirit, totuşi în ilustraţia finală în tipul Cortului Întîlnirii ni se spune că ei vor fi în starea curţii, sub concepere de spirit. Te rog armonizează aceasta.

Răspuns—Planul este o ilustraţie a înaintării Bisericii spre dobîndirea Chemării de sus, şi apoi în piramida mare de la sfîrşitul planului sunt ilustrate diferitele relaţii ale acestora una cu alta. Noi nu putem spune că putem armoniza aceasta pentru mintea fiecăruia. Ia din aceasta cît poţi şi lasă restul. Unii pot obţine mai multă hrană dintr-o felie de pîine decît alţii, deci nu putem împiedica pe acela care obţine mai puţină hrană să mănînce pîinea, şi, dacă are nevoie, să mănînce mai mult.

742) MAREA MULŢIME—Referitor la a învăţa ce se înţelege. (Q315-3)

Întrebare (1915)—3—Nu poate fi aplicat Apoc. 7:9-17 la lumea mîntuită, mai degrabă decît la o clasă a Marii Mulţimi? Nu este un pericol serios în învăţătura că va fi o clasă a Marii Mulţimi pe plan spiritual, şi că acei cărora le lipseşte o profundă apreciere a înaltei chemări şi o consacrare spre ea, vor fi totuşi mîntuiţi?

Răspuns—Ar fi foarte periculos pentru orice persoană care nu înţelege un lucru să-şi permită să-l înveţe. Cel care întreabă, evident nu înţelege acest subiect, şi aceasta scurtează Răspunsul. Cînd lăsăm un subiect aşa cum îl spune Domnul, îl avem corect. "Prorocul care are un vis să istorisească visul acesta; şi cine a auzit Cuvîntul Meu să spună întocmai Cuvîntul Meu" (Ier. 23:28). "Noi vorbim ce ştim" (Ioan 3:11). Acesta este privilegiul pe care intenţionăm să-l avem pînă la moarte. Nu-i aşa?

743) MAREA MULŢIME—Schimbarea lor. (Q316-1)

Întrebare (1915)—1—Va fi luată Marea Mulţime Acasă înainte ca Împărăţia să fie stabilită?

Răspuns—Cred că nu. Cred că Împărăţia va fi stabilită înainte ca Marea Mulţime să fie luată. Cred că după ce Împărăţia va fi stabilită şi după ce Timpul de Strîmtorare este în desfăşurare, Marea Mulţime îşi vor spăla hainele şi îşi vor termina cursul, în timpul perioadei de anarhie, şi apoi vor fi prezenţi la Ospăţul Nunţii. Ei nu vor fi parte din Mireasă, dar vor putea totuşi avea onoarea de a fi la marele Ospăţ şi vor fi asociaţi cu Mireasa, vor deveni servii ei onoraţi — domnişoarele ei de onoare, ca să zicem aşa.

744) MAREA MULŢIME—Şi natura divină. (Q316-2)

Întrebare (1916)—2—Există vreo scriptură care să dovedească faptul că Marea Mulţime nu va primi natura divină?

Răspuns—Nu există scripturi care să dovedească faptul că Marea Mulţime va primi natura divină, şi sunt multe scripturi care să dovedească faptul că ei nu vor primi natura divină, pentru că Scripturile spun că natura divină va fi dată doar acelora care sunt mai mult decît învingători. Marea Mulţime vor fi în final învingători, dar clasa Turmei Mici vor fi mai mult decît învingători, şi va fi compusă din aceia care cîştigă o mare victorie în aceea că ei urmează cu totul pe Miel. Isus şi-a prezentat voluntar corpul ca o jertfă vie. Turma mică vor fi sacrificii voluntare, iar marea mulţime nu vor fi sacrificii voluntare. De aceea ei vor fi trimişi în pustiul strîmtorării pentru distrugerea cărnii lor. Numai acei jertfitori care cooperează de bună voie şi bucuroşi cu Preotul jertfitor, Domnul Isus, vor fi membri ai clasei mireasă şi vor deveni părtaşi la natura divină — glorie, onoare şi nemurire. La început numai Tatăl a avut nemurirea, după aceea Fiul a primit-o ca răsplată a credicioşiei Sale, şi apoi clasa mireasă va sta cu El pe tronul Său şi va fi părtaşă la gloria Sa. Sf. Petru ne spune că El ne-a dat promisiuni mari şi scumpe, ca prin acestea (lucrînd în minţile şi inimile noastre) să putem deveni părtaşi la natura divină. El vorbeşte clasei turmei mici şi nu clasei marii mulţimi. De ce nu? Deoarece Cuvîntul Domnului nu este pentru marea mulţime. Ei refuză să meargă înainte credincioşi pînă la moarte, deci Cuvîntul Domnului nu le este trimis lor. Ei vor trebui să fie împinşi, vedeţi; dar cei care vor vrea să meargă prin Cuvînt, vor fi părtaşi la natura divină. Sf. Pavel vorbeşte despre cei care caută gloria, onoarea şi nemurirea că obţin această viaţă veşnică, dar ei trebuie s-o caute. Este ceva de făcut. Cei vrednici sunt cei care o caută. Noi trebuie mai întîi să aplicăm această promisiune intrînd în legămînt de sacrificiu, şi apoi, dacă vom alerga cum se cuvine, vom ajunge la acel premiu. Alţii vor primi o răsplată mai mică.

745) MARIA—De ce nu i se acordă mai multă onoare. (Q463-2)

Întrebare (1911)—2—De ce la adunările voastre membrii nu arată mai multă onoare faţă de mama Domnului nostru? O femeie pe care Dumnezeu a onorat-o atît de mult?

Răspuns—Mi se pare că nimeni din poporul lui Dumnezeu n-ar vrea să ofenseze cu ceva pe Maria, mama lui Isus. Dacă ar face-o, eu cred că ar face o foarte mare greşeală. Totuşi, se poate ca unii, inconştient, să pară că discreditează — nu că ei vreau să facă aşa — ci văzînd că prietenii noştri catolici o fac pe Maria să fie aproape la fel de mare ca Fiul ei, de aceea intervine o reacţie naturală şi o inclinare naturală de a lua cealaltă parte a chestiunii, şi să spună că ea n-a fost, şi că ea nu a fost fără pată etc. Aşa că acesta este singurul mod în care pot vedea ceva care să pară ca o lipsă de onoare cuvenită Mariei, mama lui Isus. Cred că toţi creştinii trebuie să onoreze pe Maria foarte mult. Eu sunt sigur că o onorez foarte mult. Cred că Dumnezeu o onorează foarte mult, şi pe fiecare pe care Dumnezeu îl onorează doresc să-l onorez şi eu, fie bărbat, fie femeie. Aşa că în cazul Mariei sunt foarte bucuros să o cinstesc. Ea trebuie să fi fost o femeie foarte bună şi nobilă, altfel Domnul n-ar fi folosit-o niciodată. Dar noi nu vom subscrie la teoria catolică, anume că ea a fost născută fără pată, că ea s-a născut fără păcat. Dacă era aşa, ar fi fost o femeie perfectă. Presupun că catolicii pretind aceasta pentru a dovedi că Isus a fost născut perfect; ei cred că mama lui trebuia să fie perfectă. În aceasta ei au trecut cu vederea un principiu al naturii. În primul rînd, ea nu putea fi născută perfectă pentru că n-a avut viaţă perfectă cu care să înceapă, pentru că tatăl ei n-a fost perfect. În al doilea rînd, ea nu putea fi fără pată. În cazul lui Isus, El a putut fi născut perfect, pentru că Tatăl Său, Cel de la care I-a venit viaţa, a fost pur. Această putere sfîntă a lui Dumnezeu care a venit peste ea a fost calea prin care copilului I S-a dat viaţă, personalitate, suflet. Aici avem net definit în faţa noastră faptul că tatăl este dătătorul de viaţă şi mama este cea care întreţine viaţa. Tot ce Maria a avut de a face cu Domnul nostru a fost să-I furnizeze hrana necesară prin care El să fie susţinut şi să Se nască; aceasta a fost partea ei, şi Dumnezeu, fără îndoială, a ales o femeie bună.

746) MATERIALIZARE—Spiritele rele, referitor la sfinţi. (Q464-1)

Întrebare (1909)—1—Diavolii fiind spirite rele, este posibil ca ei să apară în Biserică în corp ca învăţători şi să înşele pe sfinţi?

Răspuns—Răspunsul nostru este că broşura pe tema aceasta va fi mai bună decît putem noi răspunde în cîteva minute. Totuşi, vom spune pe scurt că spiritele rele care au fost condamnate în timpul potopului, la care se referă Petru cînd vorbeşte despre "spiritele din închisoare", în sensul că ei sunt opriţi de la privilegiile de care s-au bucurat odată — nu le-a fost permis să se materializeze de la potop încoace. Scripturile spun că sunt legaţi în lanţurile întunericului PÎNĂ LA judecata zilei celei mari. Acest cuvînt "pînă la" pare să implice că atunci cînd ajungem la acel timp, interdicţiile sunt ridicate.

Gîndul nostru nu este că Dumnezeu îi va elibera de sub interdicţia lor, ci că Dumnezeu le va permite să se înşele pe ei înşişi în aceea că au găsit o cale diferită de materializare, separată de El, şi aceasta este ceea ce pretind spiritiştii. Totuşi, eu nu ştiu nimic despre aceasta şi îi las în pace — n-aş merge la una din şedinţele lor oricît mi-ar plăti.

Îţi este frică?

Nu, nu-mi este frică de ei, ci mi-e teamă de Domnul. Respectul meu pentru Domnul îmi spune că nu trebuie să am nimic de-a face cu ei. Cred că aceia care o iau pe calea şedinţelor, materializărilor şi manifestărilor lor riscă foarte mult.

Vreau să spun că nu acuz pe cei care sunt mediu că sunt asociaţi cu spiritele, pentru că unii, după cîte ştiu eu, sunt medii adevărate, făcînd o lucrare adevărată şi crezînd că comunică cu spiritele fiinţelor umane moarte. Vreau să spun că pentru ei lucrarea lor pare adevărată. Spiritele rele se prezintă a fi spiritele morţilor şi astfel înşeală omenirea, şi aşa se păstrează vie teoria că atunci cînd un om este mort, este mai viu decît oricînd. Întreaga lume păgînă este sub stăpînirea lor. Apostolul Pavel spune că aceia care îi cinstesc pe aceştia cinstesc pe demoni şi nu pe Dumnezeu. Apoi el a vorbit despre unele doctrine ale diavolilor. Toţi aceştia dăunează Bisericii, şi lor le place să înşele pe poporul lui Dumnezeu. Aşteptarea noastră este că ei vor crede că au rupt opreliştile pe care Dumnezeu le-a pus asupra lor în zilele potopului, şi apoi, cu acest gînd că au găsit o cale de a-L evita pe Dumnezeu se vor materializa după cum au făcut în zilele potopului. Prietenii noştri spiritişti, nu că eu sunt prieten cu ei, dar oamenii care sunt înşelaţi de spiritişti sunt toţi prietenii mei, şi toţi cei care sunt sub înşelare sunt prietenii mei, iar cei care nu sunt sub înşelare îmi sunt încă mai buni prieteni — prietenii noştri spiritişti aşteaptă ca această putere să crească şi ca ei să se materializeze şi să umble pe străzi, şi nu m-ar surprinde dacă vor obţine această putere. Ei sunt legaţi în lanţurile întunericului pînă atunci, apoi Dumnezeu nu va ţine seama de acest lucru, în parte ca să-i încerce şi să vadă dacă toate aceste secole de experienţă, în care ei au văzut originea păcatului şi au primit o idee despre Dumnezeu şi despre dreptate, i-a învăţat lecţia necesară. El le va permite să facă aceasta, să creadă că îi dejoacă planul şi de asemenea să poată avea o parte în aducerea marelui timp de strîmtorare cu care această lume sau veac se va sfîrşi.

Vor apare ei în Biserică în corpuri umane ca învăţători să înşele pe sfinţi? Domnul a spus — şi este cu mult mai bine să luăm ce a spus Domnul decît orice ar putea spune fratele Russell — că dacă ar fi posibil, ei ar înşela chiar şi pe cei aleşi, pe sfinţi. Aceasta ar implica faptul că nu va fi posibil, dar că va fi posibil să înşele pe toţi ceilalţi afară de sfinţi; de aici importanţa de a fi sfinţi şi de a ne ţine foarte strîns de Domnul.

747) MĂRTURII—Să-şi mărturisească experinţele

 fraţii care au o voce slabă? (Q709-2)

Întrebare (1915)—2—Ar fi egoism din partea unui frate sau a unei surori să ocupe timpul cu mărturisiri de experienţe la o adunare unde el sau ea nu poate fi auzită, şi unde sunt alţii doritori să vorbească care pot fi auziţi? (Rîsete)

Răspuns—Aceasta este puţin critic la adresa acelora care nu vorbesc destul de tare. Cred că modul potrivit de a pune problema ar fi acesta. Trebuie să considerăm că într-o anumită măsură este egoism a te ridica şi doar a şopti o experienţă, în special dacă este mai lungă, şi care poate fi auzită doar de puţini ori poate de nimeni. Cînd prietenii dragi s-au adunat împreună cu cheltuieli considerabile din toate părţile ţării cu scopul de a primi o binecuvîntare e păcat să pierzi timpul. Acest principiu este bun şi la adunările de acasă. Noi putem compătimi cu cei care nu se pot face auziţi, dar ei ar putea la fel de bine să-i şoptească Domnului în privat; prietenii nu vor avea folos dacă nu vorbesc destul de tare ca să fie auziţi. Ştiţi că apostolul Pavel a spus că el mai curînd ar vorbi cinci cuvinte şi să fie înţeles decît să vorbească zece mii de cuvinte pe care nimeni să nu le poată înţelege (1 Cor. 14:19). Aceasta este o lecţie bună. Noi trebuie să vorbim limba care poate fi înţeleasă; şi noi sugerăm ca toţi să încerce să-şi ridice vocea ca o trompetă. Unii au nevoie să-şi pună trei sau patru trompete.

Dar, dragi prieteni, nimic din ceea ce spunem nu este cu gîndul să descurajăm pe careva dintre voi; pentru că noi credem că o mare binecuvîntare vine la poporul Domnului din mărturisirea unei experienţe. De aceea sperăm că fiecare va găsi o ocazie să mărturisească o experienţă. Dar dacă nu puteţi vorbi ca să fiţi auziţi, vorbiţi aproximativ şase cuvinte şi staţi jos, acesta ar fi sfatul nostru. Atunci veţi avea ocazia de a vă ridica pentru Cristos şi astfel de a primi o binecuvîntare, şi de asemenea veţi şti că n-aţi oprit pe altcineva. Mărturiseşte-ţi experienţa, dar fă-o pe scurt.

748) MĂRTURII—Nu a da sfaturi. (Q710-1)

Întrebare (1911)—1—Trebuie ca fraţii să se îndemne la fapte bune la întrunirile de mărturisire a experienţelor, sau să se limiteze la propriile lor experienţe, binecuvîntări etc.?

Răspuns—Ei bine, cred că sfatul este un lucru şi mărturisirea experienţei este alt lucru. O întrunire de mărturisire a experienţelor nu trebuie să fie strict o adunare pentru a da sfaturi; o mărturisire este dată mai mult cu presupunerea ca atunci cînd ţi-ai mărturisit experienţa ea însăşi să constituie, fără a spune acest lucru, un îndemn pentru alţii să se străduiască pe calea dreaptă. Şi aceasta este una dintre cele mai convingătoare mărturisiri care pot fi date. Omul care-şi trăieşte religia şi ale cărui experienţe mărturisesc acea viaţă religioasă dă unul dintre cele mai bune sfaturi posibile pentru alţii ca să trăiască o viaţă bună. În acelaşi timp cred că nimeni nu poate găsi vreo greşeală în mod cuvenit la unul care, după mărturisirea experienţei lui, ar adăuga un cuvînt sau două ca sfat. Dar cred că este adevărat, după cum pare să implice Întrebarea, că mulţi greşesc presupunînd că a da un sfat este o mărturisire cînd nu este, şi greşesc dînd prea multe sfaturi. Mărturisirile, cred, sunt mai bune.

749) MÎINI—Puse pe capul jertfelor. (Q317-1)

Întrebare (1909)—1—Care a fost semnificaţia faptului că Marele Preot întotdeauna şi-a pus mîinile pe capul jertfelor?

Răspuns—Nu sunt sigur dacă el întotdeauna şi-a pus mîinile pe capul lor, dar cînd a făcut-o, ar implica faptul că le-a acceptat, şi că acestea l-ar reprezenta pe el, ca fiind sacrificiul lui. La fel în cazul cînd un păcătos şi-a pus mîinile pe o jertfă, aceasta a fost acceptată în locul lui şi l-a reprezentat pe el. Tot aşa şi în cazul Bisericii care şi-a pus mîinile pe Pavel şi pe Barnaba, acel act a spus, de fapt: Noi îi acceptăm ca reprezentanţii noştri şi cînd pleacă, ei reprezintă această Biserică din Antiohia, că Biserica va suporta cheltuielile lor, etc.

750) MÎNDRIE—Remediul ei. (Q550-1)

Întrebare (1911)—1—Ai ceva sugestii pentru tendinţa spre prea multă minte şi nu destulă inimă?

Răspuns—Cred că aceasta este o boală foarte periculoasă, şi cred că Marele Medic a pus medicamentul potrivit în cutia cu medicamente pe care ne-a dat-o; cred că El ne-a dat remediile potrivite în Cuvîntul Său; El ne îndrumă să cultivăm smerenia şi să cultivăm iubirea; smerenia va reduce mărimea capului, iar iubirea va mări dimensiunea inimii.

751) MÎNTUIRE—Comună şi mare. (Q619-1)

Întrebare (1905)—1—"Mîntuirea noastră comună" (Iuda 3) nu este mîntuirea tuturor din moartea Adamică? Înţeleg bine că în timp ce se referă atît la faza cerească cît şi la cea pămîntească, ea va continua de asemenea ca singura mîntuire comună a lumii, în timp ce biserica are parte de "o mîntuire aşa de mare" (Evr. 2:3)?

Răspuns—Ştiu că apostolul foloseşte cuvintele "mîntuirea noastră comună" şi de asemenea vorbeşte despre o "mîntuire aşa de mare" (Evrei 2:3) cînd spune, "Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mîntuire aşa de mare, care, începînd să fie vestită de Domnul, ne-a fost adeverită de cei care au auzit-o?" Putem înţelege că există o mîntuire prin îndreptăţirea prin credinţă, care este mîntuirea comună, care se va aplica întregii lumi la timpul cuvenit. Apoi, există această minunată binecuvîntare, privilegiul de a fi comoştenitori cu Fiul lui Dumnezeu. Aceste afirmaţii pot fi luate în ambele moduri.

752) MÎNTUIRE—Lucraţi la mîntuirea voastră. (Q619-2)

Întrebare (1909)—2—Te rog explică cuvintele apostolului, "Duceţi pînă la capăt mîntuirea voastră … Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după buna Sa plăcere, şi voinţa şi înfăptuirea" (Fil. 2:12, 13). Care este forţa argumentului "căci" în acest pasaj?

Răspuns—Eu înţeleg a fi aceasta: Duceţi pînă la capăt mîntuirea. Adică, Dumnezeu v-a pus în şcoala lui Cristos şi vă dă o anumită cunoştinţă şi ajutoare care sunt pentru Biserică, şi toate acestea sunt pentru edificarea Sfinţilor şi pentru zidirea în cea mai sfîntă credinţă, pînă ce toţi ajungem la statura deplină a lui Isus Cristos, Capul, şi a Bisericii, Corpul. Voi aveţi de-a face cu această muncă de a deveni un membru al Corpului lui Cristos. Aceasta depinde de felul cum primiţi din spiritul Său şi cum primiţi adevărul în inimi bune şi oneste, cum lăsaţi să pătrundă şi să lucreze în caracterul vostru.

Ce are de-a face "căci" cu aceasta? "Căci Dumnezeu este acela care lucrează". Dacă v-aţi gîndi să faceţi acestea lucrînd voi înşivă, aţi spune, Cît de neajutorat sunt, am încercat şi am căzut în acelaşi punct iarăşi şi iarăşi. M-am descurajat atît de tare şi nu ştiu ce să fac. Amintiţi-vă că Dumnezeu este Cel care lucrează cu voi. Dumnezeu lucrează pentru voi sau împotriva voastră? Dumnezeu lucrează pentru tine dragă frate, cu tine, pentru tine. Ce vrea El să facă pentru tine? El vrea să te facă mai mult decît învingător, un membru al Corpului lui Cristos, şi de aceea ne dă făgăduinţe nespus de mari şi scumpe prin care să putem deveni părtaşi ai naturii divine.

753) MÎNTUIRE—Mîntuiţi prin har în contrast cu a fi pierduţi. (Q620-1)

Întrebare (1911)—1—Dacă un om este mîntuit prin har poate fi el pierdut prin ceva ce ar putea face?

Răspuns—Avem moduri ciudate de a gîndi, dragi prieteni, şi trebuie să avem înţelegere unul faţă de altul. Nu rîd de Întrebarea fratelui nostru drag şi nici voi nu rîdeţi, dar mă face să mă gîndesc cît de nesatisfăcătoare sunt facultăţile noastre mintale. Modul în care Dumnezeu ne mîntuieşte prin har nu este împotriva voinţei noastre. El Se îngrijeşte de mîntuirea noastră. El Se îngrijeşte de mîntuirea fiecărui membru al rasei noastre. Nu este acesta har? Nu este aceasta o favoare? Favoare înseamnă har şi har înseamnă favoare. Nu este o mare favoare că Dumnezeu S-a îngrijit de o cale prin care voi şi cu mine să putem scăpa, şi fiecare să poată scăpa de pedeapsa morţii şi să poată veni înapoi la viaţă veşnică şi favoare divină? Nu este aceasta o mare binecuvîntare? Ba da, chiar că este. Deci, cine va fi mîntuit vreodată va fi mîntuit prin har; dar va mîntui Dumnezeu pe cineva împotriva voinţei şi cooperării lui? Niciodată. Nimeni nu va fi mîntuit vreodată decît dacă acceptă favoarea lui Dumnezeu şi cooperează cu favoarea şi binecuvîntarea divină. Aşa că harul sau favoarea lui Dumnezeu se îngrijeşte de o mîntuire întreagă, tot ce este legat de ea este prevăzut, şi apoi eu şi voi şi oricare altă persoană care aude şi ajunge la o înţelegere şi o ocazie, trebuie să se folosească de aceasta, şi dacă nu se foloseşte de ea, atunci primeşte harul lui Dumnezeu în zadar şi nu va profita de el în nici un fel.

754) MÎNTUITOR—Isus un mîntuitor complet. (Q630-1)

Întrebare (1911)—1—A putut Cristos să fie pe deplin şi complet Mîntuitor dacă s-a cerut ceva de la om în mîntuirea cerească sau mîntuirea pămîntească?

Răspuns—Desigur că El a putut fi un Mîntuitor complet. Să presupunem că sunt zece oameni care sunt pe cale să se înece în apă, şi să presupunem că eu am colace de salvare cu frînghii pe ele şi le arunc lor şi zic, "Le vedeţi? Prindeţi-vă bine de ele şi vă voi trage afară! Prindeţi-vă bine! Ţineţi-vă tare!" Toţi au fost invitaţi să se prindă şi să fie traşi afară. Acum, dacă unul refuză acest mod de salvare după ce ştie ce este aceasta şi a auzit ce s-a spus, ştie că este în stare să se prindă de frîngie şi are mîini cu ce să se prindă de ea, are toată puterea să se prindă bine de ea şi să fie scos din apă, dacă el refuză acest lucru, persoana care a aruncat colacele de salvare a fost totuşi Salvatorul tuturor acestor persoane. El i-a recuperat pe toţi, pentru că, dacă după ce au fost astfel salvaţi în sensul că salvarea sau recuperarea le-a fost dată şi ei au respins-o cu voia, este exact ca şi cum ar fi sărit din nou în apă după ce au fost pe mal.

755) MÎNTUIŢI—Referitor la cei 144.000. (Q628-1)

Întrebare (1911)—1—"Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii, pecetluiţi din toate seminţiile fiilor lui Israel" (Apoc. 7:4). Aceasta înseamnă că numai aceştia vor fi mîntuiţi?

Răspuns—Nu, există unii care vor fi mîntuiţi şi nu sunt pecetluiţi. După înţelegerea noastră aceşti 144.000 corespund exact acestui om pe care l-am avut în Întrebarea anterioară*. (*Întrebarea 1, pag. 531). Dumnezeu ridică marele om, acest antitip a lui Moise, sau a fost în proces de ridicare — sau cu alte cuvinte aceşti 144.000, sămînţa spirituală a lui Avraam de care apostolul Pavel spune, "Şi dacă sunteţi ai lui Cristos, sunteţi sămînţa lui Avraam, moştenitori potrivit făgăduinţei" (Gal. 3:29) — aceştia sunt sămînţa lui Avraam care vor fi ca stelele cerului în contrast cu sămînţa pămîntească a lui Avraam care vor fi ca nisipul de pe ţărmul mării, şi care va include în cele din urmă toate naţiunile, popoarele, neamurile şi limbile; după cum este scris despre Avraam, "Te-am rînduit să fii tatăl multor popoare" (Rom. 4:17) — nu numai tatăl poporului Israel, ci tatăl multor popoare. Deci toate popoarele care în cele din urmă vor fi mîntuite vor veni sub Noul Legămînt al lui Israel şi toţi vor deveni copiii lui Avraam prin credinţă şi prin ascultare. Dar acum, între timp, înainte ca această binecuvîntare să vină la Israelul trupesc şi înainte ca prin Israelul trupesc ea să ajungă la toate celelalte popoare, Dumnezeu alege această clasă spirituală, aceşti 144.000. Şi veţi găsi în cartea Apocalipsei că despre aceşti 144.000 se spune că au fost strînşi sau pecetluiţi din cele 12 seminţii ale lui Israel — pecetluiţi cîte 12.000 din fiecare seminţie. Adică, Dumnezeu a plănuit totul ca şi cum ar strînge întregul număr al seminţiei spirituale a lui Avraam din cele 12 seminţii ale lui Israel — El a plănuit pe această bază. Apoi a primit pe atîţia dintre copiii lui Israel după trup cîţi au fost vrednici de un loc în clasa spirituală, vrednici să-i aducă în acea clasă pecetluită, pecetluită cu Spiritul sfînt. Noi ştim de exemplu despre faptul că Isus în timpul serviciului Său a strîns cam 500 de fraţi, cum îi numeşte Sf. Pavel. Ştim deasemenea că în ziua de Rusalii au mai fost cîteva mii arătaţi ca vrednici şi că au fost pecetluiţi, iar mai tîrziu alte cîteva mii de evrei. Şi apoi mai ştim că lucrarea de slujire a fost limitată exclusiv la naţiunea evreiască timp de trei ani şi jumătate după moartea lui Isus. Şi apoi ei au avut iarăşi aceeaşi ocazie ca şi neamurile, şi o ocazie mai bună decît neamurile în ceea ce priveşte condiţiile tot restul veacului Iudeu şi pînă la timpul cînd cetatea Ierusalimului a fost distrusă în anul 70. În tot acest timp Dumnezeu a găsit evrei aparţinînd în mod literal celor 12 seminţii, unii dintre ei aparţinînd lui Aşer — cei care au fost în Palestina au reprezentat pe cele 12 seminţii, deşi cei mai mulţi au fost din seminţia lui Iuda, a lui Beniamin şi a lui Levi — aceştia au fost principalii, dar au existat şi alţii din alte seminţii după cum remarcă Scripturile, şi au fost reprezentate toate cele 12 seminţii, iar unii din districtele din Asia Mică, Grecia şi Roma, şi oriunde au mers apostolii, ca de exemplu cînd au mers prima dată la Roma, sfîntul Pavel a chemat mai întîi pe evrei la sinagogă şi le-a explicat situaţia şi le-a dat prima ocazie şi a spus că aceasta era necesar, era potrivit ca Evanghelia să vă fie vestită mai întîi vouă. Acesta a fost programul lui Dumnezeu; El a vrut să ia dintre evreii aparţinînd diferitelor seminţii atîţia cîţi a putut găsi — şi apoi ce s-a întîmplat? Să presupunem că avem aici 12 coşuri şi în fiecare ar fi 12.000 de boabe de mazăre; şi este un coş care reprezintă seminţia lui Iuda, altul reprezentînd seminţia lui Beniamin, altul a lui Isahar, Aşer, Zabulon etc., şi în unele sunt mai multe boabe de mazăre, în altele mai puţine, dar în toate este mazăre în diferite cantităţi. Cînd toţi evreii care erau potriviţi pentru acest loc de a fi sămînţa spirituală a lui Avraam au fost strînşi şi pecetluiţi, atunci mesajul Evangheliei a trecut la neamuri. De ce? Pentru a umple măsura acestor 12 seminţii. Cărei seminţii aparţin eu? Presupun, sper că aparţin uneia dintre aceste măsuri şi sper că voi aparţineţi alteia, sau aceleiaşi; dar din oricare aţi face parte va fi nevoie să se completeze numărul. Exact cum, de exemplu, guvernul Statelor Unite are anumite trupe în Insulele Filipine, şi să presupunem că acolo este Regimentul 97 din New York, şi alte Regimente din Missouri, şi alt Regiment din Pennsylvania, şi altul din Maryland, şi acele regimente au numele lor obişnuite; dar să presupunem că din anumite motive, boală sau pierdere sau mai ştiu eu ce, aceste regimente scad la număr, aşa încît ele nu sunt la standardul normal de o mie de oameni, sau cîţi oameni are un regiment, şi guvernul spune, "Completaţi toate aceste regimente". Ei ar putea deschide un oficiu de recrutare aici în St. Louis şi oamenii care ar fi recrutaţi aici în St. Louis ar putea merge să completeze Regimentul New York-ez, sau pe cel din Pennsylvania, după cum ar fi nevoie. Exact aşa completează şi Dumnezeu acest număr. El a început totul cu Israelul mai întîi, şi acestor diferite seminţii ale lui Israel li s-a dat un anumit număr fiecăreia, şi cînd au intrat atîţia cîţi au fost potriviţi şi au fost gata de a fi pecetluiţi în acest fel, ceilalţi au fost completaţi dintre neamuri. Aşa spune apostolul Pavel în Romani 11, vă amintiţi, că atunci cînd va intra plinătatea neamurilor, atunci orbirea lui Israel va fi luată. Imediat ce Dumnezeu va avea un număr suficient pentru a completa aceşti 144.000 toată lucrarea veacului Evanghelic se va sfîrşi repede. Va fi sfîrşită, pentru că sămînţa spirituală a lui Avraam va fi completă şi nu se va mai adăuga nici unul la ea; nu va fi nici mai puţin cu unul nici mai mult cu unul; şi imediat ce aceasta se va împlini, va veni, vedeţi, glorificarea acestor 144.000 ca împărăţie spirituală şi apoi va veni binecuvîntarea Israelului natural! După cum spune Sf. Pavel, "Tot Israelul va fi binecuvîntat, tot Israelul va fi mîntuit, tot Israelul va fi adus înapoi în favoarea şi în armonia divină, şi prin Israel binecuvîntarea se va extinde la toate popoarele pentru că timpul cuvenit pentru împărţirea binecuvîntărilor lui Dumnezeu pentru omenire va fi sosit; va fi venit timpul pentru binecuvîntarea tuturor familiilor pămîntului prin Israelul natural", sub acest Israel superior şi spiritual, cei 144.000. Şi aceşti 144.000 sunt dintre cei care au fost evrei, englezi, irlandezi, galezi şi toţi ceilalţi. Aşa că în loc ca aceşti 144.000 să fie sfîrşitul sau completarea lucrării, dragi prieteni, ei sunt doar începutul mîntuirii lui Dumnezeu. Aceasta este mîntuirea specială, aceasta este clasa aleasă, aceasta este clasa Mesianică căreia Isus îi este Capul — şi aceasta înseamnă doar un început. După aceasta va avea loc o mîntuire generală pentru întreaga omenire. Dar aceştia sunt mîntuiţi la stări cereşti în timp ce masa omenirii va avea oferta şi ocazia mîntuirii în trup, venind la perfecţiune umană şi la viaţă veşnică ca fiinţe umane şi la o deplină domnie pămîntească restabilită — tot ce a fost pierdut în Eden va fi restabilit prin acest mare Mesia.

756) MELHISEDEC—Biografia lui. (Q484-1)

Întrebare (1908)—1—Cine a fost Melhisedec?

Răspuns—Scripturile ne spun că Melhisedec a fost în acelaşi timp atît preot cît şi rege. El a fost un personaj care a trăit în zilele lui Avraam. Vă veţi aminti relatarea despre el că era dintr-o cetate numită Salem, care înseamnă "pace". Era cetatea păcii, iar el era regele acestei cetăţi. Se presupune că Salemul era o cetate reprezentativă pentru împărăţia păcii şi că regele a fost un tip al Domnului nostru Isus Cristos în gloria împărăţiei Sale, cînd El va fi Prinţul Păcii sau Regele Păcii. Ca preot, Melhisedec n-a oferit jertfe; el a fost un preot glorificat, şi de aceea, după cum Aaron, preotul evreu, a reprezentat pe Domnul nostru în lucrarea lui de sacrificiu, Melhisedec, ca tip, a reprezentat pe Domnul nostru ca preot glorificat, un preot care domneşte. Cu alte cuvinte, aici sunt două tipuri; unul prezentînd serviciul pămîntesc al lui Cristos, suferinţele lui Cristos, jertfirea lui Cristos şi prezentarea meritului sacrificiului Său la Tatăl, toate tipificate în Aaron; apoi Biserica tipificată prin fiii lui Aaron, preoţii subordonaţi şi partea lor în sacrificiu, împlinind ce lipseşte suferinţelor lui Cristos; în timp ce preoţia lui Melhisedec reprezintă pe Cristos şi Biserica glorificaţi în împărăţia gloriei, capabili şi avînd dorinţa de a binecuvînta toată lumea şi de a stabili împărăţia păcii, împărăţia milenară, în care toată lumea va fi binecuvîntată. Ni se spune foarte puţin despre Melhisedec. Apostolul ne spune că el n-are început al zilelor şi nici sfîrşit al anilor. Nu înţelegem că el n-a fost niciodată născut sau că n-a murit niciodată, ci, mai curînd, ca preot el era tipic, şi că preoţia lui n-a venit de la părinţii săi, cum a fost cu preoţia lui Aaron care a trecut de la un fiu la altul, ci preoţia lui a fost una originală; el n-a avut părinţi în această preoţie de tip Melhisedec şi n-a avut nici copii în această preoţie; preoţia sa a fost fără început şi fără sfîrşit în timp; şi astfel el a tipificat pe Cristos a cărui funcţie preoţească, ca preot al noii ordini a împărăţiei Milenare, nu este limitată, şi nu-I vine prin ereditate, nici nu trece de la El la altcineva. În acest fel a fost Melhisedec un tip.

Fratele Harrison: Pot să mai pun o Întrebare? Întrebarea mi-a fost pusă recent. Apreciez foarte mult ce ai spus, dar nu putem oare recunoaşte faptul că poporul evreu a fost foarte strict şi specific în relatările lor şi că nu este nici o relatare despre naşterea, părinţii sau preoţia lui Melhisedec? N-ar fi acest lucru cumva ca o explicaţie a scripturii care spune că el n-a avut început al zilelor sau sfîrşit al anilor? Îţi aminteşti că evreii erau foarte corecţi în relatările despre genealogiile şi cronologiile lor? Tocmai am vrut nişte informaţii la acest punct dacă vrei.

Fratele Russell: Evreii nu pretind că ţin o înregistrare a naşterii fiecărei persoane, după cîte ştim noi. Poate că au existat astfel de înregistrări, dar ele n-au făcut parte din relatările Scripturii. Ei erau obligaţi să consemneze pe toţi preoţii lor, şi din acest motiv prietenii noştrii evrei de azi nu pot avea nici o preoţime, pentru că nici un evreu de pe pămînt nu poate dovedi că este din sămînţa lui Avraam prin linia lui Aaron. El poate pretinde că este din linia lui Avraam, dar nu poate dovedi că este din linia lui Aaron. Nici un evreu nu ştie azi care pot fi fiii lui Aaron; aşa că dacă şi-ar primi ţara înapoi şi toate celelalte, nu şi-ar putea restabili preoţimea, pentru că se cere ca fiecare preot care serveşte la altarul Domnului să fie în stare să-şi arate genealogia ca un descendent al lui Aaron. Aceasta nu s-ar aplica la Melhisedec, pentru că el a avut un ordin de preoţie diferit. Apostolul arată aceasta în argumentul său cînd îl introduce pe Melhisedec, astfel: "Evreilor, cînd vă spun despre Cristos că este după o nouă rînduială, voi sunteţi înclinaţi să nu credeţi (înţelegeţi că parafrazez); veţi spune, Unde este relatarea despre el? El nu putea fi preot dacă nu putea să arate despre sine că este din seminţia lui Levi, un fiu al lui Aaron. Dar eu vă răspund, evreilor, şi vă spun că Dumnezeu a dat un alt tip. Uitaţi-vă înapoi la Melhisedec; aveţi vreo dovadă că el a fost din seminţia lui Levi? Nu, Melhisedec a trăit înainte ca seminţia lui Levi să fie inaugurată. Aveţi vreo dovadă că Melhisedec a avut vreo legătură cu Levi? Nu. Atunci a fost o altă preoţie, şi doresc să vedeţi că această altă preoţie a lui Melhisedec a fost de un ordin mai înalt decît preoţia lui Aaron, pentru că Avraam, care a fost tatăl lui Aaron după trup, a plătit zeciuială acestui preot Melhisedec, iar Aaron era în coapsele lui Avraam cînd a plătit zeciuială, şi aceasta arată că din punctul de vedere al lui Dumnezeu rînduiala lui Melhisedec este mai înaltă decît preoţia Aaronică. Atunci, vă spun că Cristos este un preot după rînduiala lui Melhisedec. Acesta este argumentul apostolului. Este o rînduială superioară. Voi evreilor îmi cereţi să vă dovedesc că pentru ca Isus să fie preot trebuia să vină din seminţia lui Aaron. Seminţia lui Aaron nu are nimic de-a face cu această preoţie înaltă. Melhisedec a fost un tip al acestuia, Cristos este acesta". Nu cred că faptul că nu există vreo relatare ar avea ceva de-a face cu aceasta.

757) MEMORIE—Memorarea scripturilor, referitor la învingere. (Q486-3)

Întrebare (1911)—3—Este necesar ca toţi să fie în stare să înveţe pe de rost scripturile care ne sunt necesare pentru a arăta tuturor care este temelia nădejdii noastre, pentru a fi din clasa învingătoare?

Răspuns—Nu, dragul meu frate. Mă tem că dacă acesta ar fi testul, mulţi dintre noi ar cădea; noi nu avem nici un gînd de felul acesta. Ceea ce aşteaptă Domnul este că, dacă eşti cu adevărat loial Lui şi studiezi Cuvîntul Său, repetîndu-l din memorie sau căutîndu-l în vreun fel şi spunînd de ce crezi acele lucruri, vei putea fi în stare să arăţi pe ce bază crezi aşa. Nu doar să spui, "Cred că aceasta este în catechismul nostru". Aceasta nu este nici o dovadă; nici nu-i o dovadă să spui că crezi că se află în Biblie; ci găseşte-o, înseamn-o şi asigură-te de ceea ce crezi.

758) MERIT—Referitor la viaţa jertfită sau la ascultare. (Q487-1)

Întrebare (1910)—1—Meritul pe care Cristos, ca avocatul nostru, îl aplică pentru noi, este meritul vieţii Sale jertfite, sau este meritul ascultării Sale perfecte?

Răspuns—Amîndouă, dragi prieteni. Ascultarea perfectă L-a condus pe El să-Şi jertfească viaţa şi de aceea viaţa Lui jertfită a fost dovada perfectei ascultări de voinţa Tatălui. Şi meritul acestui sacrificiu este în creditul Său şi este lucrul pe care în cele din urmă îl va da ca preţ de răscumpărare pentru întreaga lume, pentru ca întreaga lume să poată avea restabilirea; şi meritul acestui sacrificiu îl atribuie acum sacrificiului vostru şi al meu cînd îl acceptă pe al vostru şi pe al meu ca sacrificii ale Lui.

759) MERIT—Folosirea întregului merit. (Q487-2)

Întrebare (1911)—2—De ce este esenţial ca tot meritul lui Cristos să fie folosit mai întîi pentru casa credinţei, şi apoi dat înapoi întreg înainte ca ceva din el să poată fi aplicat pentru omenire? Cu alte cuvinte, de ce să nu fie folosită o parte pentru fiecare, Biserica şi lumea, în acelaşi timp?

Răspuns—Ei bine, nu ştiu dacă pot să explic mai clar decît am încercat deja. Dacă n-am reuşit să explic clar în trecut, mi-e teamă că niciodată nu voi reuşi. Nu ştiu cum să explic mai clar. Dacă cel care întreabă nu este mulţumit cu aceasta, va trebui s-o ducă la Domnul să afle de ce. Cred că acele lucruri sunt fixate pentru că Dumnezeu le fixează aşa, şi dacă noi vrem să ştim de ce Dumnezeu stabileşte lucrurile diferit de ceea ce noi ne-am imagina şi am gîndi, trebuie să mergem la El în rugăciune şi să-i cerem să ne mulţumească. Dacă suntem prea nemulţumiţi cu calea Sa, probabil ne va spune să stăm deoparte pînă în Veacul Milenar şi atunci El ne va arăta totul, în mod real. Răspunzînd pe scurt la Întrebare, voi spune că acestea sunt două clase distincte; Biserica este o clasă şi lumea este altă clasă, iar aplicarea meritului este arătat în ziua de ispăşire ca fiind separată şi distinctă pentru aceste două clase. Acum, dacă o parte din meritul lui Cristos este dat Bisericii să-l folosească în aşa fel încît Biserica să poată fi îndreptăţită, aşa încît Biserica să se poată uni cu Cristos în sacrificiu, atunci putem spune că suma este mai mică cu acea cantitate. Se poate presupune că există o sumă de un milion de dolari, şi să presupunem că iei din ei o sută de mii şi-i foloseşti pentru altceva. În timp ce 100.000 sunt luaţi, nu poţi numi restul un milion de dolari pentru că lipsesc o sută de mii pînă la a fi un milion. Ceea ce Cristos dă Bisericii este îndeajuns să completeze lipsurile fiecăruia, şi aceasta ia o parte din acel merit; aceasta nu cere întregul merit; cere o anumită cantitate din merit ca să putem avea acest privilegiu de a ni se compensa slăbiciunile; şi pînă cînd toată Biserica nu şi-a terminat această lucrare de folosire a meritului atribuit, suma totală a meritului nu va fi acolo. Acum, care este diferenţa? Domnul va da, în timpul miei de ani, în timpul marii zile de mijlocire, toate aceste binecuvîntări ale restabilirii; totul i se va da lumii; El nu le va da numai o parte din merit, ci totul în sensul restabilirii. Dar El trebuie să aibă întreaga cantitate pentru a mulţumi dreptatea pentru lume, ca lumea să poată obţine beneficiul întreg al restabilirii. Este ca şi cum Biserica ar fi o clasă total separată. El va lucra cu lumea şi îi va da restabilirea. Nouă El nu ne dă restabilirea. Noi nu primim restabilirea. El numai completează pentru Biserică, atribuindu-vă vouă şi mie destul ca să ne facă satisfăcători în ochii lui Dumnezeu; dar El are nevoie de întregul merit cînd îl aplică pentru lume pentru că El trebuie să-Şi dea întreaga viaţă pentru lume, pentru restabilire — nereţinînd nimic. Dacă acum nu este clar, nu ştiu cum să spun mai clar.

760) MERIT—Cît de mult se cere pentru Adam. (Q488-1)

Întrebare (1911-Z)—1—Din moment ce Adam a păcătuit cu voia şi conştient, şi a fost condamnat individual, şi din moment ce sentinţa a fost executată asupra lui şi acum este sub această sentinţă, şi acum nu are nimic şi nu este nimic, cît de mult din meritul lui Cristos va fi necesar pentru eliberarea din starea sa condamnată?

Răspuns—Noi înţelegem că Adam, fiind încercat şi găsit vinovat şi condamnat la moarte, şi murind sub acea condamnare, n-a făcut nimic să-şi lichideze obligaţiile în nici un sens al cuvîntului; şi se va cere un preţ de răscumpărare complet pentru a-l face liber şi a-i permite să aibă o altă încercare. Desigur, aceasta este adevărat în general despre întreaga familie umană. Ca şi copii ai lui Adam cu noi se lucrează ca rasă, în loc de indivizi, cu excepţia Bisericii şi a naţiunii evreieşti sub legea lor.

În timpul Veacului Milenar nu va mai exista nici o atribuire a meritului lui Cristos pentru nimeni, cum este atribuit acum Bisericii. Nouă ne este atribuit acest merit cu un scop special — să ne facă în stare să oferim jertfe acceptabile. În Veacul Milenar nimeni nu va avea nevoie de neprihănirea altuia pentru a fi acceptabil. Din contră, întreaga lume va fi socotită ca unul şi se va lucra cu ea din acest punct de vedere; şi Cristos, ca mare Mijlocitor, Profet şi Rege, va mulţumi Dreptatea pentru Adam şi pentru toţi copiii săi, lucrînd cu ei ca şi cu unul. După ce va mulţumi Dreptatea, şi astfel va cumpăra întreaga lume, marele Mijlocitor al Noului Legămînt îl va pune în aplicare şi sub acel Nou Legămînt binecuvîntarea va începe cu Israel; dar fiecare membru al rasei umane va avea o ocazie de a ajunge la perfecţiune, după cum am arătat mai înainte.

Pentru a ajunge la adevărata esenţă a întrebării, noi vom pune chestiunea sub altă formă şi vom spune: Dacă Adam ar fi trăit în Veacul Evanghelic, după înţelegerea noastră el nu ar fi fost acceptabil pentru oferta acestui Veac Evanghelic — n-ar fi fost în armonie cu aranjamentul divin să se procedeze cu Adam aşa cum Domnul procedează cu Biserica, pentru că el, fiind condamnat personal, n-ar fi avut nimic ce să poată prezenta ca jertfă. Noi, din contră, avem ceva de prezentat — "Aduceţi-vă trupurile voastre ca o jertfă vie". În timp ce corpurile noastre sunt cu lipsuri, avem totuşi unele puteri, şi acestea suntem invitaţi să le prezentăm. Noi avem corpuri pe care vrem să le constrîngem la supunere. Aceasta este speranţa noastră — să fim lăsaţi să suferim cu Cristos, ca să putem fi părtaşi la gloria Sa.

Apostolul spune, "Nu ştiţi că … voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Slăviţi deci pe Dumnezeu în trupul vostru!" (1 Cor. 6:19-20). Aceasta pare să implice că noi am avea ceva. Recunoscînd pe Cristos ca centrul Planului lui Dumnezeu şi ca Răscumpărătorul nostru, noi suntem chemaţi să renunţăm la păcat — glorificînd pe Dumnezeu prin consacrarea vieţilor noastre, trupurilor noastre, pentru serviciul Său. Dar dacă noi am fi fost păcătosul iniţial şi am fi fost condamnaţi iniţial, nu vedem că avem nimic şi să putem spune că este al nostru ca să putem da.

761) MERIT—În contrast cu dreptatea. (Q489-1)

Întrebare (1911-Z)—1—Ce distincţie ai face tu între dreptatea Domnului nostru şi meritul Său?

Răspuns—Dreptatea Domnului nostru a fost acţiunile Lui drepte, conduita Lui corectă, caracterul Său perfect cînd a fost om, cînd a fost în încercare. Meritul este aprecierea divină, estimarea divină a acelui caracter, a acelei purtări drepte. Din momentul cînd El a încetat să mai fie un om, Domnul nostru nu mai are dreptatea ca fiinţă umană. Acea dreptate care a fost a Lui înainte de consacrare şi pe care Şi-a menţinut-o, constituie un merit în ochii lui Dumnezeu, care este acum atribuit Bisericii şi care va fi folosit de El să şteargă păcatele întregii lumi, în curînd. Există merit suficient; pentru că un om a fost condamnat la moarte, şi mai tîrziu alt om a fost găsit vrednic de viaţă. De aceea, acest merit, această valoare a jertfirii unei vieţi nevrednice de moarte este la dispoziţia Sa în aranjamentul divin.

762) MERIT-Va avea Biserica tot meritul cînd va trece dincolo de văl? (Q489-2)

Întrebare (1912-Z)—2—Nu va avea Biserica, după ce va fi trecut dincolo de văl, tot meritul lui Cristos în mîinile ei pentru a-l pune pe capacul ispăşirii?

Răspuns—Nu; Biserica nu are nimic de-a face cu ispăşirea pentru păcat, întocmai cum preoţii subordonaţi nu aveau nimic de-a face cu stropirea sîngelui pe capacul ispăşirii în Ziua Ispăşirii.

O vedere corectă a acestui fapt, credem că este aceasta: Marele Preot, Isus, S-a înălţat la cer şi a atribuit meritul Său pentru Biserică. Cei care au aşteptat în "odaia de sus" pentru binecuvîntarea de la Rusalii s-au prezentat înaintea lui Dumnezeu, dorind să fie acceptaţi de El ca jertfe. Ei nu s-au sacrificat pe sine, ci doar s-au prezentat pentru jertfă. Astfel citim: "Vă îndemn, dar, fraţilor, … să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie". Problema prezentării este a noastră, nu a Domnului; acceptarea oferirii ca jertfă este în întregime lucrarea Domnului — a Marelui Preot. Odată cu acceptarea corpului nostru ca jertfă noi încetăm să existăm ca oameni şi de atunci, în ochii lui Dumnezeu şi unul în ochii altuia, suntem membri vii ai Celui Uns — Marele Preot.

Marele Preot a acceptat Biserica ca întreg prin prezentarea ei la Rusalii. Şi în armonie cu Scripturile, noi venim în această favoare sau har care rămîne deschis pînă cînd ultimul membru al Corpului lui Cristos va fi desăvîrşit şi trecut dincolo de văl. Lucrarea de dincolo de văl nu va fi a noastră ca preoţi subordonaţi. Stropirea sîngelui ţapului Domnului va fi lucrarea Marelui Preot după cum a stropit şi sîngele viţelului. Ilusraţia "Miresei" trebuie eliminată din orice idee despre sacrificiu şi trebuie asociată doar cu Răscumpărătorul şi Mirele, ca şi comoştenitori în Împărăţia Sa. Ilustraţia preoţilor subordonaţi se aplică Bisericii cu privire la toate lucrurile legate de jertfă.

763) MERIT—În contrast cu haina sau îmbrăcămintea. (Q490-1)

Întrebare (1912-Z)—1—Ar fi corect să spunem că meritul lui Cristos nu poate fi comparat cu o îmbrăcăminte sau haină decît după consacrare?

Răspuns—O haină este o acoperitoare. Haina de nuntă din pildă reprezintă meritul Domnului nostru atribuit poporului Său ca o acoperitoare pentru lipsurile sau imperfecţiunile cărnii. Această haină face ca Biserica să fie cunoscută ca Mireasă în devenire, care recunoaşte conducerea lui Isus, Domnul ei. Altă ilustraţie reprezintă pe membrii Bisericii purtînd haine albe şi mitră, ilustrarea preoţimii subordonate. În această ilustraţie preoţii reprezintă pe fraţi sau pe membrii Corpului şi arată că ei nu sunt independenţi, ci supuşi Conducerii lui Isus.

Haina dreptăţii lui Cristos atribuită Bisericii pentru a-i acoperi lipsurile şi a o face acceptabilă, dă loc sau se transformă într-o haină a propriei sale dreptăţi, la înviere. După cum Domnul nostru Isus este reprezentat îmbrăcat în in alb, la fel şi Mireasa este ilustrată ca gătită în in subţire, "dreptatea sfinţilor". Haina atribuită acoperă numai lipsurile şi imperfecţiunile noastre trupeşti din timpul prezent.

Corpul nou pe care Dumnezeu ni-l va da la înviere va fi perfect în sine şi nu va avea nevoie de atribuirea meritului lui Isus. Corpul spiritual al celor care vor ajunge la "întîia înviere" va fi absolut, complet, perfect, după cum a fost corpul lui Isus la înviere. Haina dreptăţii lui Cristos a fost atribuită să ne acopere imperfecţiunile trupeşti.

Noua haină trebuie să fie brodată. Şi această ilustraţie arată străduinţele noastre din timpul prezent de a dezvolta asemănarea de caracter cu Isus — către perfecţie, în spirit. După cum citim, "Este semănat (Noua Creatură, sufletul) în slăbiciune şi înviază în putere; este semănat în necinste şi înviază în slavă; este semănat trup natural (avînd nevoie de atribuirea meritului lui Isus) şi înviază trup duhovnicesc (în posesia unui merit al lui propriu)" (1 Cor. 15:43, 44).

764) MERIT—Este meritul împărţit? (Q490-2)

Întrebare (1912-Z)—2—Ai arătat că nimic mai puţin decît întregul merit al lui Cristos n-ar fi suficient pentru păcatele oricărei persoane din familia umană. Cum să ne gîndim atunci la împărţirea acestui merit între diferitele persoane care compun Biserica Întîilor-născuţi şi între persoanele care vor alcătui clasa restabilită în viitor?

Răspuns—Punerea întregului merit al lui Cristos în mîinile Dreptăţii garantează o deplină mulţumire a Dreptăţii pentru toate slăbiciunile adamice ale întregii omeniri — chiar înainte ca acel merit să fie însuşit în mod specific. Şi din moment ce Biserica a fost o parte din lume, pentru care meritul jertfei este un preţ suficient, Dumnezeu a putut fi drept cînd a atribuit fiecăruia care vine în numele şi meritul lui Isus destul din meritul Său ca să compenseze pentru imperfecţiunile şi greşelile lui; şi aşa este cu toată această clasă — "Biserica Întîilor născuţi". Atribuirea acestui merit pentru Biserică separat şi aparte de lume, angajează şi obligă acel merit pentru puţină vreme ca să compenseze imperfecţiunile trupeşti ale Bisericii, aşa încît să permită acestei clase să ofere lui Dumnezeu o jertfă îndreptăţită, şi de aceeea, acceptabilă.

Dar acesta este numai atribuit sau împrumutat Bisericii, pentru că Biserica nu doreşte să păstreze drepturile pămînteşti ale lui Isus. Biserica vrea să jertfească tot ce are şi astfel să urmeze exemplul lui Isus. Şi Marele Preot le atribuie destul din meritul Său pentru a face sacrificiul Bisericii acceptabil cînd este oferit de Marele Preot. Cînd toată Biserica Întîilor-născuţi va fi ajuns la răsplata naturii spirituale, tot meritul Marelui Preot, Isus, va fi eliberat, în ceea ce-i priveşte pe ei — întreaga cantitate va fi din nou liberă în mîinile Dreptăţii, cum a fost cînd Isus S-a înălţat la cer.

765) MIJLOCITOR—Pentru oi sau pentru capre? (Q465-1)

Întrebare (1909)—1—S-a spus că clasa oilor în Veacul Milenar nu vor avea nevoie de mijlocitor — doar caprele.

Răspuns—N-aş fi de acord cu această declaraţie. Scripturile pun întreaga lume sub Mijlocitorul. Fiecare persoană cu excepţia Corpului Mijlocitorului este inclusă în aceasta. Mijlocitorul vine şi stă între aceştia. În timpul întregului Veac Milenar toţi vor fi sub acel Mijlocitor. Nu va exista comunicare între Dumnezeu şi lume decît la sfîrşitul Veacului Milenar. Lumea va fi îndreptăţită prin faptele ei — real. Biserica este într-o stare diferită. Cînd Împărăţia Milenară a lui Cristos va fi stabilită El va lucra cu toată lumea şi îi va ridica sus, sus prin înviere şi restabilire — sus la tot ce a avut Adam — la tot ce a pierdut Adam, şi în acea stare perfectă ei vor fi pregătiţi să fie predaţi Tatălui. În timpul Veacului Milenar El nu-i va preda Tatălui pentru că Tatăl a stabilit ca El să fie Judecătorul lor, să fie Regele lor, să fie Mijlocitorul lor — şi totul se centrează în aceasta, pentru că Cristos şi Biserica sunt una. Aceasta va însemna îndreptăţire pentru lume. Îndreptăţire înseamnă a face drept — a face just. Ce a fost Adam la început? El a fost un om drept. Cînd a păcătuit a devenit nedrept, a devenit imperfect, a decăzut. Îndreptăţire înseamnă a fi ridicat la acel loc de perfecţiune unde toţi să fie ascultători. Aceasta va face Cristos pentru toată lumea. Ei vor fi îndreptăţiţi, fiecare om după faptele sale. Aşa că întreaga lume la sfîrşitul Veacului Milenar va fi în acea stare în care vor putea fi predaţi Tatălui. Dacă vreun om ar fi acum predat Tatălui, aceasta ar însemna distrugerea lui, dar cînd lumea va fi ridicată de către Mijlocitor şi predată Tatălui perfectă, nu vor mai avea nevoie de Mijlocitor pentru că vor fi drepţi în mod real — nu numai socotit. Deci vedeţi că în timpul veacului Milenar nu numai caprele vor avea nevoie de un mijlocitor, ci şi oile vor avea nevoie de un mijlocitor. Dumnezeu a făcut acest aranjament pentru că a văzut că unii din lume vor fi oi. Clasa capre, care vor fi distruşi, vor fi cei care nu se vor folosi de acel aranjament. După cum am fost învăţaţi, lumea, oile şi caprele, nu va avea de-a face cu Tatăl — decît la sfîrşitul veacului vor avea de-a face cu Tatăl.

766) MIJLOCITOR—Faţă de Avocat. (Q466-1)

Întrebare (1909)—1—Mijlocitor şi Avocat — în ce fel se aseamănă — în ce fel se deosebesc?

Răspuns—Cuvîntul "mijlocitor" în limba noastră engleză poate fi folosit şi este adesea folosit în conversaţia obişnuită în sens diferit de acela în care este folosit în Biblie. Adică, s-ar putea spune uneori: "Eu ocup o poziţie ca un fel de mijlocitor în casa noastră. Adică, toate dificultăţile se rezolvă prin mine". Acesta este un mod de a folosi cuvîntul, dar nu este cel scriptural. În Scripturi fiecare utilizare a cuvîntului "mijlocitor" este în legătură cu un legămînt. Eu nu l-am folosit în trecut întotdeauna aşa. L-am folosit într-un mod larg, neremarcînd că Biblia foloseşte cuvîntul întotdeauna în legătură cu un legămînt. Cristos este mijlocitorul Noului Legămînt. Aşa că de aici încolo eu îl voi folosi în acest sens restrîns. Dacă găsiţi că am scris altceva să ştiţi că este o scăpare şi nu este intenţionat. Un mijlocitor stă între două părţi să vadă dacă se face dreptate ambelor părţi. Să presupunem că tu şi cu mine vrem să construim o casă. Tu eşti de acord s-o construieşti pentru 15.000 $, în termenii şi condiţiile puse. Se obişnuieşte ca într-un astfel de caz să ai un "mijlocitor" şi "mijlocitorul" într-un astfel de contract este numit de obicei arhitect. Atunci avem un arhitect — un mijlocitor — care face planurile şi condiţiile şi tu eşti de acord să iei în considerare aceste specificări. Şi iarăşi, în orice tranzacţie de afaceri, dacă faci o notă pentru ceva, se dă un contract. Tu eşti de acord şi te angajezi prin el. Deci acesta este un legămînt sau un contract între noi. Unde este mijlocitorul? Legea. În fiecare caz unde sunt implicate două părţi, mijlocitorul observă dacă totul este drept. Cristos a răscumpărat lumea şi El va fi Mijlocitorul pentru a împărţi anumite binecuvîntări. Iehova este de acord să-i ia şi să-i accepte pe aceşti oameni ai lumii prin acest Mijlocitor. Cristos este de acord să ridice lumea la perfecţiune — El stă între Dumnezeu şi ei. El îi reprezintă pe ei în faţa lui Dumnezeu. El poate sta între ei şi Iehova şi să le dea tot ajutorul în virtutea sacrificiului pe care deja l-a făcut. El îndeplineşte prevederile Noului Legămînt pentru lume, asigurînd lumea şi dînd asigurare lui Dumnezeu, iar la sfîrşitul veacului îi va preda Tatălui perfecţi — restabiliţi la perfecţiunea pierdută în Adam. Un avocat este împuternicitul tău — el nu este împuternicitul altui om — el nu este niciodată pentru altă parte decît pentru tine. El are dreptul să meargă la proces pentru că este membru al curţii. Tu nu poţi merge oricînd la proces, ci trebuie să ai un avocat care să te reprezinte. Tu eşti liber şi ai o poziţie bună — nu eşti condamnat de tribunal, dar trebuie să-ţi iei un avocat care cunoaşte în totalitate legile noastre — trebuie să ai un avocat. Un avocat nu este un mijlocitor, ci este reprezentantul tău înaintea curţii. Aşa că Biserica are un avocat la Tatăl. "Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (greceşte parakletos — avocat, apărător — nota de subsol, n.t.): pe Isus Cristos Cel drept" (1 Ioan 2:1). Ce va spune El pentru noi? El va arăta Tatălui că noi avem imperfecţiuni dar El cunoaşte că inimile noastre sunt drepte şi acesta ar fi un caz potrivit pentru îngăduinţă. Noi avem iertarea păcatelor prin credinţa în sîngele Său.

767) MIJLOCITOR—Referitor la Cristosul glorificat. (Q467-1)

Întrebare (1909)—1—Pe baza căror scripturi pretinzi tu că Cristosul glorificat cu toată puterea în mîinile Sale va fi "omul" Mijlocitorul?

Răspuns—Noi nu pretindem că un om a fost vreodată mijlocitorul; noi pretindem că Mijlocitorul este Noua Creaţie, Cristosul glorificat, că Isus ca om n-a putut fi Mijlocitorul, El trebuia să-Şi sacrifice umanitatea ca jertfă pentru păcat, înainte de a avea dreptul să-Şi folosească meritul sau sîngele pentru a pecetlui Noul Legămînt, şi nu putea exista un Nou Legămînt fără această pecetluire, nici nu putea exista un Mijlocitor, şi astfel în mod necesar Mijlocitorul trebuia să fie Domnul înviat. Aşa că Mijlocitorul Noului Legămînt nu este Biserica în trup. După ce amîndoi, Capul şi Corpul, vor fi trecut dincolo de văl, atunci, pe plan spiritual, tot meritul fiind centralizat bineînţeles în Cap, ei împreună cu El vor fi Mijlocitorul. Exact la fel cum atunci cînd mă uit la faţa voastră, nu mă adresez mîinilor voastre şi nu mă uit la picioarele voastre şi nu mă adresez lor, nici capului vostru fără corp, ci mă adresez capului vostru, şi cînd o fac, includ şi corpul. Deci, Domnul Isus este Capul şi va avea un corp pe care îl pregăteşte acum în acest Veac Evanghelic, şi acel corp întreg va fi cu El ca Mijlocitor în timpul veacului Milenar şi atunci va fi împărăţia mijlocitoare. Nu poate exista o lucrare mijlocitoare între Dumnezeu şi oameni pînă ce se completează corpul lui Cristos şi începe împărăţia mijlocitoare, şi ea va ţine de-a lungul miei de ani, apoi împărăţia mijlocitoare se va sfîrşi, pentru că atunci Cristos, nu numai Isus Capul, ci şi Biserica, Corpul Său, vor preda Împărăţia Tatălui.

768) MIJLOCITOR—Referitor la Omul Isus Cristos. (Q467-2)

Întrebare (1913)—2—"Un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: omul Cristos Isus" (1 Tim. 2:5). Te rog explică mai departe gîndul exprimat de tine despre Cristos Noua Creatură în legătură cu această declaraţie, Omul Isus Cristos, mijlocitor.

Răspuns—Cuvintele apostolului au fost: Este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi om, Omul Isus Cristos, care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită. Isus este acest mijlocitor; nu că a făcut deja această lucrare de mijlocire; El este cel care va face lucrarea, exact la fel cum, de exemplu, dacă Preşedintele Wilson ar fi aici, dar încă n-a venit timpul pentru instalarea sa, şi dacă s-ar şti că este ales, atunci noi am putea vorbi despre el şi am putea spune: dl. Wilson, preşedintele. Cineva ar putea spune că încă nu este investit, nu este preşedinte, dar este ales preşedinte; el este cel pentru care s-a votat deja; nu există nici o îndoială, el va fi preşedintele. Aşa că în cazul lui Isus, apostolul subliniază despre Isus şi spune că omul Isus Cristos S-a dat pe Sine, El este cel care va fi Mijlocitorul, El este Mijlocitorul, El Şi-a început lucrarea ca Mijlocitor, pentru că primul Său lucru ca Mijlocitor este să junghie jertfele Sale, şi El deja a făcut această lucrare în ceea ce priveşte propria Sa jertfă, şi de 1.800 de ani El junghie jertfele ţapului care a reprezentat Biserica Sa; şi această lucrare de junghiere a clasei ţapului, membrii Corpului Său, o face de 1800 de ani încoace, şi în tot acest timp El este un Mijlocitor, Mijlocitorul care-şi junghie jertfele, şi numai după ce va fi terminat toată această lucrare de junghiere a "jertfelor mai bune" va avea sîngele ispăşirii care va fi folosit ca putere de pecetluire pentru acel Nou Legămînt. Noua Creaţie este cea care lucrează cu toate aceste sacrificii, Isus şi Corpul lui Isus în carne. Cînd El va fi terminat lucrarea de jertfire, atunci Îşi va scoate haina de sacrificiu şi Îşi va pune hainele Sale de glorie după cum preotul a îmbrăcat hainele de glorie şi frumuseţe. Atunci El va fi fost împlinit întreaga lucrare şi va fi gata să binecuvînteze întregul popor, şi toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate prin acel mare Mijlocitor care va sta între Dumnezeu şi oameni.

769) MIJLOCITOR—Cine? (Q468-1)

Întrebare (1916)—1—Te rog explică 1 Timotei 2:5, 6. Cine este mijlocitorul?

Răspuns—Presupun, dragi prieteni, că nu vă gîndiţi să explic acest text în detaliu, pentru că ne-ar lua tot timpul rămas. Este tratat amănunţit în Vol. 5. De aceea trebuie să fim scurţi pentru a da o parte cuvenită şi celorlalte întrebări. "Este…un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: omul Isus Cristos, care S-a dat pe Sine". Aceasta arată persoana lui Isus, şi la timpul cînd S-a dat pe Sine El a fost singur. Nu existau membri ai Corpului Său. El S-a dat pe Sine o răscumpărare pentru toţi. Această lucrare de răscumpărare este baza tuturor lucrurilor. Acea primă lucrare Isus a făcut-o singur, iar voi şi cu mine nu avem nimic de-a face cu darea acestui preţ de răscumpărare pentru că s-a dat viaţa unui om perfect în schimbul unui om perfect, iar voi şi cu mine suntem toţi membri ai acelui om dintîi şi condamnaţi din cauza lui şi n-am putut răscumpăra pe fratele nostru în nici un sens al cuvîntului. Isus încă n-a devenit mijlocitorul. El nu va fi Mijlocitorul pînă cînd se inaugurează Noul Legămînt. Totuşi, în alt sens, El este mijlocitorul, exact ca atunci cînd S-a născut şi a fost copil în Betleem, "Eu pentru aceasta…am venit în lume" (Ioan 18:37) dar El n-a luat împărăţia pe cînd era copil şi nu a avut dreptul să devină rege pînă cînd a ajuns la maturitate şi S-a predat în consacrare, şi nici chiar atunci, ci după ce Şi-a împlinit consacrarea în moarte. Totuşi, profetic se vorbeşte despre El ca despre un rege pe cînd era copil şi la fel şi ca mijlocitor. El va fi mijlocitorul Noului Legămînt. Înainte să vină Isus, Dumnezeu a spus că va face un Legămînt Nou: Ieremia 31:31. Domnul le-a spus evreilor: "Iată, vin zile, zice Domnul, cînd voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un Legămînt Nou" — "voi lua din trupul lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne" (Ier. 31:31, Ezec. 11:19). Aceasta toată va fi lucrarea Noului Legămînt şi va trebui să înceapă cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda şi să se extindă la toate familiile pămîntului. Casa lui Israel şi casa lui Iuda nu sunt în favoarea lui Dumnezeu în prezent.

Legămîntul Nou special la care se referă Domnul, "Adunaţi-Mi pe credincioşii Mei care au făcut legămînt cu Mine prin jertfă!" (Psa. 50:5), acest Legămînt de sacrificiu este acela care se socoteşte acum. Isus a fost primul dintre aceşti sfinţi care s-a consacrat şi şi-a predat viaţa în ascultare de voinţa Tatălui. El a deschis calea aşa ca voi şi cu mine să ne putem oferi trupurile ca sacrificii acceptabile pentru Domnul. Aceasta este lucrarea din prezent, şi toată această companie vor fi membri ai marelui mijlocitor — un singur mijlocitor. Corpul nu este complet încă. Numai Isus a trecut dincolo de văl. El a fost Capul. Dumnezeu L-a înviat mai întîi pe Isus şi ne învie şi pe noi prin Isus; aşa că întreaga Biserică a lui Cristos este în curs de înviere. "Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica, dintre fraţii voştri, un proroc ca mine; pe El să-l ascultaţi în tot ce vă va spune. Şi oricine nu va asculta de prorocul acela, va fi nimicit din mijlocul poporului" (Fapt. 3:22, 23). Acel mare profet noi vedem că va fi marele mijlocitor al veacului Milenar. Noul Legămînt între Dumnezeu şi om, omenire. Isus a fost primul înviat. La timpul cînd apostolul a scris aceste cuvinte Isus era singurul. Acum membrii corpului lui Isus Cristos sunt înviaţi şi duşi lîngă cap. Noi sperăm să fim membri ai Cristosului în glorie; atunci mijlocitorul va fi complet şi lucrarea mijlocitorului va începe.

770) MILENIU—Nu vor fi copii atunci. (Q492-1)

Întrebare (1910)—1—"Nu vor mai fi în el copii care trăiesc puţine zile, nici bătrîni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vîrsta de o sută de ani va fi încă tînăr şi cel ce va muri în vîrstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos". Ce sens are această declaraţie din Isaia 65:20?

Răspuns—Eu înţeleg că aici se descrie timpul din Mileniu cînd viaţa scurtă prezentă va fi un lucru al trecutului; acolo nu vor mai exista copii care să moară la vîrsta de cîteva zile. Un păcătos care va muri la vîrsta de o sută de ani, blestemat de Dumnezeu, care va muri în moartea a doua, va fi doar un copil în acea nouă ordine de lucruri; exact la fel cum a fost cazul înainte de potop cînd media duratei de viaţă a fost între 600 şi 900 de ani; atunci oricine murea la 100 de ani murea practic în copilărie, pentru că, de regulă, nu erau recunoscuţi pe deplin dezvoltaţi ca bărbaţi şi femei decît în jurul vîrstei de 100 de ani. Mulţi dintre aceşti patriarhi, vă amintiţi, au avut primul copil între 60 şi 90 şi 100 de ani. Aşa că acesta ar fi gîndul meu despre sensul acestui pasaj. Nu spune că nimeni nu va muri mai repede de 100 de ani. Ar putea fi unii atît de incorigibili şi atît de contrari ordinii divine a lucrurilor, încît vor muri mai repede de 100 de ani. Dar în general, gîndul meu este că se intenţionează să ni se garanteze că Dumnezeu are în plan 100 de ani de încercare pentru fiecare membru al rasei umane. Totuşi, unii dintre aceştia poate că au fost încercaţi într-o anumită măsură în viaţa prezentă, şi dacă este aşa, ar putea influenţa durata timpului de încercare de atunci; nu ştim; va fi timp destul să aflăm cînd ajungem acolo. Să nu ne facem griji de podurile care nu sunt terminate pînă cînd nu ajungem la rîu.

771) MINĂ—Însemnătatea minelor din pildă. (Q536-1)

Întrebare (1911)—1—Ce reprezintă mina din pilda minelor? Dacă Răspunsul va fi că prin mine se înţelege îndreptăţirea, te rog explică ce se înţelege prin cele zece mine de la sfîrşit, şi faptul că servul cu zece mine a primit mina de la servul care a avut o mină (Luca 19:11-28).

Răspuns—Există două pilde care sunt asemănătoare în multe privinţe; una descrie că s-a dat fiecărui serv cîte o mină, şi alta descrie darea talanţilor, unora mai mulţi altora mai puţini, un talant, doi talanţi, cinci talanţi. Şi ei au cîştigat diferite mine. Pilda cu talanţii, putem remarca, pare să se potrivească foarte bine cu diferitele talente pe care poporul lui Dumnezeu le posedă. De exemplu, cineva poate avea talent pentru conversaţie în particular. Altul poate avea talent care să fie în aceeaşi direcţie şi de asemenea un altul pentru serviciu public. Iar altul poate avea talent pentru scris. Deci vedeţi că unul poate avea mai multe talente iar altul numai un talent, într-o măsură remarcabilă. Cel puţin aceasta credem noi că a avut Domnul în minte cînd a spus această pildă. Aceasta ne-ar reprezenta pe voi şi pe mine în diferitele noastre stări ale minţii, trupului şi ocaziilor, iar răsplătirea talentelor ar fi că acela care este credincios în folosirea a ceea ce are, fie că a fost unul, două sau cinci talente, dacă au fost credincioşi în puţine lucruri, unii mai mult alţii mai puţin, toţi cei la fel de credincioşi vor obţine aceeaşi răsplată generală.

Pilda minelor a fost diferită, prin aceea că fiecare serv a primit cîte o mină separat — o singură mină, nici mai mult, nici mai puţin; Domnul n-a explicat ce înseamnă mina, de aceea voi şi cu mine suntem lăsaţi să încercăm să înţelegem din fapte şi circumstanţe etc., la ce s-ar putea referi ele. Am sugerat în Turnul de Veghere că aceste mine reprezintă îndreptăţirea, că fiecare primeşte îndreptăţirea, fie că are mai multe talente sau mai puţine talente, şi acea îndreptăţire înseamnă a-l face pe individ drept sau acceptabil pentru Dumnezeu. După ce este astfel făcut drept sau acceptabil pentru Dumnezeu prin această binecuvîntare care vine la el, îndreptăţirea, care îndreptăţeşte întreaga lui fiinţă, şi fie că are capacitate mai mare sau mai mică, ei sunt îndreptăţiţi prin acea singură binecuvîntare a minelor din parabolă. Aşa că, dacă aveţi multe talente nu vor fi socotite dacă nu sunteţi mai întîi îndreptăţiţi. Acest dar al Domnului, îndreptăţirea, este un dar special pe care ni-l dă, şi acesta te-a făcut într-adevăr servul Lui. Îndreptăţirea acoperă toate talentele naturale pe care le ai, multe sau puţine, şi la sfîrşitul cursului tău ca serv al Lui trebuie să prezinţi tot ce ai Domnului şi El te va chema la socoteală la sfîrşitul acestui veac pentru toate talentele pe care le ai, care vin toate prin îndreptăţire şi n-ar fi socotite deloc fără îndreptăţire.

Se întreabă mai departe cum va fi luat talantul de la o persoană şi dat la cel care şi l-a folosit. Aceasta pare să se aplice la amîndouă pildele. Dacă unul neglijează folosirea ocaziilor şi privilegiilor, ele vor fi date altuia. Sf. Pavel ne dă o ilustraţie în această direcţie. În experienţa lui, Sf. Pavel, vă amintiţi, a găsit pe unii fraţi care nu erau în mare măsură sau extrem de grijulii în a fi folosiţi în serviciul Domnului, iar el s-a străduit cu atît mai mult să facă tot ce a putut; dacă un frate făcea mai puţin în vreun fel, era altă ocazie pentru Sf. Pavel să vină şi să facă acel lucru. El sugerează în unele locuri că, dacă ei şi-ar fi îndeplinit responsabilitatea, s-ar fi îngrijit de bunăstarea lui temporară, şi a menţionat aceasta după ce a ajuns în alt loc. El nu le-a spus cînd era acolo. Acum, dacă voi aţi fi ales să contribuiţi la cheltuielile mele, puteam să servesc cauza mult mai bine cînd eram la voi, dar s-a întîmplat că am fost obligat să lucrez să fac corturi ca să nu fiu o greutate pentru nici unul din voi. Dar ei au pierdut un mare privilegiu. El sugerează că dacă găseşte pe cineva care pierde o ocazie şi că dacă el ar putea lucra în plus ca să obţină acea ocazie, ar fi bucuros să facă aceasta. Aşa că voi şi cu mine avem mulţi talanţi în mod natural, şi trebuie să folosim credincios acei talanţi şi mine în serviciul Domnului, şi dacă există vreo nereuşită din partea cuiva, nu trebuie să ne oprim şi să ne certăm cu el şi să nu-i folosim pe ai noştri, ci să mergem înainte şi să-i folosim, folosind această ocazie pe care fratele o neglijează şi împlinind-o, aşa că vom obţine o mare binecuvîntare chiar dacă el pierde una.

772) MINUNI—În numele lui Isus. (Q492-2)

Întrebare (1908)—2—Mi se cere să explic Marcu 9:38, 39, 40: "Şi Ioan I-a zis: Învăţătorule, noi am văzut pe un om alungînd demoni în Numele Tău şi l-am oprit pentru că nu venea după noi. Nu-l opriţi, a spus Isus, căci nu este nimeni care să facă o minune în Numele Meu şi să Mă poată vorbi de rău îndată după aceea. Cine nu este împotriva noastră este pentru noi".

Răspuns—Cu greu aş putea să explic mai clar decît este explicat. Cred că noi trebuie să credem aceasta aşa cum scrie şi să nu explicăm deloc. Dacă am încerca să explicăm, ar trebui să explicăm la nesfîrşit pentru că n-ar putea fi clarificată mai bine.

Dacă o persoană face minuni în numele lui Isus, noi nu trebuie să ne amestecăm nici să-i interzicem s-o facă; nu trebuie să spunem, "Pentru că nu vii cu noi, vom vorbi rău despre tine, sau te vom opri". Vom lăsa aceasta pentru Domnul. Dacă Domnul vrea să-l oprească, El poate s-o facă. Nu este treaba voastră sau a mea să-l oprim. Treaba noastră este să fim cît putem de atenţi la noi înşine şi să ne ţinem cît putem de aproape de Învăţătorul, şi să ne ţinem inimile cît se poate de clar în adevăr şi să evităm orice ne-ar încurca; şi dacă un frate sau o soră are ceva cu care noi nu putem fi de acord, să-i lăsăm în pace; dacă ei fac ceva, fie că învaţă sau orice altceva, care este un lucru bun, şi-l fac în numele Domnului, noi am face bine să nu ne amestecăm şi să nu spunem nimic împotriva lor. Alţii să spună şi să facă cum doresc. Apoi cineva ar putea spune, "Frate Russell, cum e cu adepţii Ştiinţei Creştine? Ei fac minuni, nu-i aşa?" Unii dintre ei. "Şi spiritiştii, şi ei fac minuni, nu-i aşa?" Unii dintre ei. "Şi Mormonii fac unele minuni, nu?" Ba da. "Păi, nu fac toţi aceştia minuni în numele lui Isus?" Nu, noi răspundem că nu. "Dar toţi pretind că îl recunosc pe Cristos; adepţii Ştiinţei Creştine pun pe Cristos chiar la loc de frunte: Ştiinţa Creştină". Ştiu, dragul meu frate, dar este un lucru să spui creştin, şi este alt lucru să gîndeşti creştineşte, şi este alt lucru să fii creştin. Acum, dacă cineva va examina dacă altul este sau nu este în armonie cu Domnul, voi şi cu mine vrem să avem în minte o regulă foarte simplă, care ne va ajuta de fiecare dată cînd o vom folosi, şi de fiecare dată cînd o vom folosi ea ne va fi tot mai clară în minte şi ne face mai tari şi mai rapizi în folosirea ei din nou. Noi nu trebuie să avem un semn distinctiv care să spună că din cauză că tu nu stai jos cînd te rogi, eu nu pot să mă rog împreună cu tine, sau pentru că tu vrei să cînţi cîntări iar eu Psalmi, nu putem să-L slăvim împreună pe Dumnezeu. Nu trebuie să facem diferenţe de acest fel. Dacă unii spun, Nouă ne place să ne întîlnim într-o biserică cu o cruce pe ea, şi dacă alţii zic, Nouă ne place să ne întîlnim într-o altfel de cameră, nici aceasta nu este un motiv de separare între creştini. Noi nu putem spune că ei nu sunt creştini pentru că doresc să se întîlnească în vreun alt fel de clădire decît credem noi că este potrivit. Dacă cineva vrea să poarte un fel diferit de îmbrăcăminte de ceea ce gîndim noi că este cel mai potrivit, noi nu-i învinuim pentru aceasta; ei ar putea fi creştini adevăraţi şi totuşi să aibă toate aceste particularităţi. S-ar putea ca el să meargă chiar la unele lucruri care aparent nu sunt atît de neimportante. Eu aş putea spune, de exemplu, iată un om care foloseşte tutun; să zic că el nu este creştin pentru că foloseşte tutun? Nicidecum, dacă altfel el dă dovadă că este un copil al lui Dumnezeu. Voi aştepta că Domnul să-i arate în cele din urmă cum merge toată lucrarea de curăţire, nu numai pe dinafară ci şi pe dinăuntru, şi voi vorbi despre curăţirea dinăuntru şi nu voi face remarci despre curăţirea pe dinafară, şi voi face tot ce pot să nu jignesc gîndurile şi ideile lui în direcţia slăbiciunii sau orbirii sale evidente. Voi lăsa aceasta pentru el şi pentru providenţa Domnului să-l înveţe. Veţi remarca în volume, de exemplu, că nu există o încercare de a merge după aranjamentele dietetice ale unei persoane, ce să se mănînce sau ce să se bea, sau ce să poarte, şi totuşi am avut multe dovezi că mulţi au ajuns la adevăr cu privire la acestea. Mă gîndesc la un frate care a venit odată la mine şi mi-a spus: "Frate Russell, aş vrea să-mi explici ce este în volume încît mi-a afectat atît de mult întreaga viaţă. Am fost episcopal, şi înainte de aceasta congregaţionalist; dar ca episcopal am avut unele idei foarte rigide în unele puncte iar în altele nu chiar aşa. Am fost foarte rigid în legătură cu Biserica Episcopală ca fiind Biserica şi toate celelalte fiind secte, şi n-am putut avea simpatie faţă de ele. Şi am fost foarte rigid în legătură cu bazarurile şi sărbătorile bisericii şi n-am vrut să am nimic de-a face cu ele, dar cînd era vorba de vin, trabuc şi tutun, sau să joc cărţi cu un prieten, dacă nu era pe bani, nu ezitam deloc; am gîndit că acestea erau foarte potrivite; nu m-am gîndit să le pun la îndoială. Prietenii îmi spuneau să citesc aceasta despre tutun şi aceasta despre vin şi altceva despre alte lucruri, şi eu le spuneam să-şi ţină acele lucruri pentru ei, că eu ştiam ce fac şi să mă lase în pace; dar cînd am citit volumele o schimbare a venit asupra mea. Mai întîi de toate am lăsat vinul şi cărţile de joc şi apoi curînd m-am pomenit cu un trabuc în mînă, şi cum tocmai îl aprindeam, aveam obiceiul să fumez cel puţin zece pe zi — lucram pentru o companie de asigurări şi ei plăteau toate cheltuielile iar ţigările erau parte din cheltuieli şi aşa se şi înţelegea — şi cum tocmai aprindeam un trabuc de zece cenţi, m-am gîndit, Ei bine, Wiliam, ai de gînd să-l fumezi pentru gloria lui Dumnezeu? Şi chibritul a ars înainte de a avea timp să-mi răspund la Întrebare; am aprins alt chibrit şi înainte să se termine de ars am ajuns la concluzia că nu pot fuma o ţigară pentru gloria lui Dumnezeu şi de aceea am aruncat-o la coşul de gunoi. Apoi, avînd un fel de foame de un stimulent nervos, tocmai era să pun în gură nişte tutun fin tăiat, şi am spus, asta pot s-o faci, bineînţeles, pentru gloria lui Dumnezeu, este diferit de un trabuc! Şi m-am gîndit, Oare pot? Şi am aruncat şi tutunul la coş şi de atunci n-am mai luat nici ţigară nici tutun în gura mea. Şi aşa a continuat acest lucru în tot trupul meu, şi acum ce înseamnă aceasta? După aceea m-am dus la volume şi am căutat să văd ce pot afla acolo despre ţigări, tutun, vin şi cărţi de joc, nu era nici un cuvînt în ele. Acum spune-mi cum se face că aceasta m-a afectat şi alte lucruri care erau exact la obiect n-au avut nici un efect asupra mea". "Frate", am spus, "celelalte lucruri au fost ca şi grădinarul care taie ramurile primăvara; el îngrijeşte o livadă şi are foarfece ca să taie ramurile uscate, şi taie o ramură ici şi una colo şi curăţă pomul. Şi aceasta încercau ei să facă dîndu-ţi o pliantă despre tutun, cărţi de joc, lichioruri, etc. Volumele urmează regula scripturală şi pune securea la rădăcina pomului şi tot pomul cade deodată". Şi el a spus, "Aceasta este; acum înţeleg; consacrarea a fost cea care a făcut asta". Şi aceasta este în armonie cu Întrebarea. Cînd venim la prietenii noştri de la Ştiinţa Creştină, ei ne spun că fac aceste minuni şi le fac în numele lui Cristos, noi trebuie să trecem direct la subiect şi să spunem, este într-adevăr în numele lui Cristos? Noi spunem, nu, acestea nu sunt în numele Domnului Isus Cristos. Poate fi un alt Cristos, pentru că ştiţi că sunt mulţi Cristoşi falşi. V-am relatat recent într-un Turn unele cuvinte ale doamnei Eddy cu privire la Domnul nostru Isus, că pentru teoria ei ar avea foarte mică importanţă dacă omul Isus a trăit vreodată sau nu — propriile ei cuvinte luate din propriul ei Răspuns către un opozant. Pentru noi are cea mai mare importanţă dacă El a trăit vreodată sau nu. Dacă El n-ar fi trăit şi n-ar fi murit pentru păcatele noastre, după cum spun Scripturile, atunci niciodată n-am avea o viaţă viitoare printr-o înviere prin puterea Sa şi prin moartea Sa. Deci are o mare importanţă care Cristos este şi în numele cărui Cristos sunt făcute minunile, dacă vrem să acceptăm persoana ca fiind un frate în Domnul. Cei care pretind lucruri în numele unui Cristos, dar care neagă că Isus Cristos, Domnul nostru, a gustat moartea pentru fiecare om şi ne-a răscumpărat prin propriul Său sînge, nu sunt de-ai noştri, şi cu cît recunoaştem aceasta mai repede cu atît mai bine. Ei nu au deloc pe Cristosul nostru, ci din contră, toţi aceia, fie că sunt cu noi în alte puncte sau nu, dacă recunosc pe Isus şi valoarea morţii Sale pentru păcatele noastre şi se încred în El pentru viaţă veşnică şi caută să umble în urmele Lui, ei sunt fraţii noştri, fie că vin cu noi fie că nu; dacă urmează cu noi, credem că ei merg pe calea cea bună şi noi suntem mai bucuroşi; merg în direcţia care credem că este cuvenită. Exact ca şi acest om menţionat în această ilustraţie, dacă el ar fi fost bucuros să urmeze pe ucenici, ar fi avut dovezi cu atît mai bune în ceea ce priveşte starea lui în Domnul, totuşi ei nu trebuiau să i se opună dacă făcea un lucru bun în numele lui Isus; nu trebuiau să-l împiedice sau să pună nici cea mai mică piedică în calea lui. Dacă aveţi ocazia să-i explicaţi şi să-l ajutaţi pe o cale mai bună, în regulă, dar nu vă opuneţi. Ci gîndiţi-vă, cuvîntul "Isus" în text înseamnă "Mîntuitor de păcatele noastre", iar doamna Eddy nu crede că există păcate şi spune că nu există pedeaspsă pentru păcate. Moartea, declară Scripturile, este pedeapsa pentru păcat, dar ei spun că nu există păcat şi nu există moarte. Atunci cum a putut fi Isus al nostru Mîntuitorul lor? Ei n-au nevoie de nici un Mîntuitor; n-au pierdut nimic, spun ei, şi mai spun că nu vor primi nimic — şi noi credem că aceasta este aproape corect în ceea ce-i priveşte pe aceia care s-ar putea să aibă o înţelegere a chestiunii. Dar noi avem de spus aceasta, că o mulţime din adepţii Ştiinţei Creştine, Mormoni şi Spiritişti sunt orbiţi de dumnezeul lumii acesteia, întocmai cum sunt orbiţi şi păgînii, şi noi credem că există o ocazie pentru ei tot aşa ca şi pentru păgîni în viitor. Aceasta este speranţa şi credinţa noastră conform Cuvîntului Domnului.

773) MINUNI—Sursa puterii lui Cristos. (Q495-1)

Întrebare (1911)—1—Crezi că Cristos a făcut minunea cu hrănirea celor cinci mii datorită faptului că avea stăpînire asupra elementelor pămîntului, ca fiinţă umană perfectă?

Răspuns—Nu, nu cred. Nu cred că o fiinţă perfectă ar putea face ca o pîine să hrănească cinci mii de persoane. Nu consider deloc că aceasta este o putere umană. Consider că aceasta a fost o putere pe care Isus a avut-o datorită faptului că a primit Spirit sfînt, ca să facă orice era necesar în serviciul lui Dumnezeu şi în stabilirea Bisericii şi pentru instruirea oamenilor de atunci. De aceea n-a fost o ilustraţie a puterii umane, ci după cum a zis Isus cu altă ocazie "Eu scot demoni cu degetul lui Dumnezeu" (Luca 11:20) — cu alte cuvinte, cu puterea lui Dumnezeu într-o măsură mai mică. Ştiţi că mîna reprezintă putere, aşa că degetul mic ar reprezenta puţină putere. Aşa că Isus a spus, dacă Eu cu degetul lui Dumnezeu fac asta şi aia, Dumnezeu poate să facă mai mult, acestea sunt lucruri mici în comparaţie cu puterea lui Dumnezeu.

774) MIREASĂ—Este Mireasa completă? (Q45-2)

Întrebare (1913)—2—Au trecut toţi cei din clasa mireasă dincolo de văl, şi Marea Mulţime este singura rămasă pe pămînt?

Răspuns—Sper că nu, dragi prieteni. Nu am informaţii speciale, dar sper că încă ne este permis să sperăm că putem să ne întărim chemarea şi alegerea, umblînd în urmele lui Isus. Nu am nici un motiv să cred că clasa mireasă este completă.

775) MOARTE—Păcătoşii murind la vîrsta de o sută de ani. (Q201-1)

Întrebare (1907)—1—Vor trăi cei incorigibili mai mult de o sută de ani, sau vor muri la vîrsta de o sută de ani?

Răspuns—Înţelegerea noastră cu privire la acea declaraţie a lui Isaia este că atunci, dacă păcătosul se va opune cu voia şi deliberat lui Dumnezeu şi Împărăţiei Sale, nu va fi tolerat să trăiască mai mult de o sută de ani. Aceasta nu garantează că el trebuie să trăiască o sută de ani, ci că trebuie să moară la o sută de ani. El poate muri mai repede de o sută de ani dacă gradul de voinţă şi neascultare sunt destul de mari, dar poate şi să-şi prelungească viaţa chiar dacă într-o anumită măsură este neascultător, pînă la o sută de ani, dar nu mai mult.

776) MOARTE—Destinul copiilor. (Q201-2)

Întrebare (1907)—2—În Planul lui Dumnezeu, ce asigurare este făcută pentru pruncii şi copiii care mor înainte de anii de maturitate? Sunt ei limitaţi la Împărăţia pămîntească?

Răspuns—Răspunsul meu este, dragi prieteni, că nu este nici o cale spre Împărăţia cerească, decît dacă eşti născut din nou. Pot fi copiii născuţi din nou? Pot fi copiii concepuţi de Spiritul sfînt? Dacă nu pot fi concepuţi de Spiritul sfînt, nu pot fi născuţi din Spiritul sfînt; deci vedeţi că întreaga chestiune este foarte simplă. Copilul aparţine pămîntului; aparţine lui Adam şi rasei lui; este un membru al rasei lui. Dacă Dumnezeu ar fi dorit ca el să aibă ocaziile celor aleşi, i-ar fi permis să trăiască şi să vină la cunoştinţa adevărului şi astfel la îndreptăţire, sfinţire şi concepere de spirit. Dar vedeţi că atunci cînd Domnul permite ca un copil să moară în pruncie, el n-a fost dintre cei pe care El a intenţionat să-i favorizeze cu cunoştinţa acestei Chemări de sus, şi aşa este cu o mare proporţie din rasă. Care va fi poziţia lor? Vor ieşi cum au plecat, din pămînt, pămînteşti. Dar cineva va spune: "Dacă eu aparţin clasei spirituale, şi sunt dintre cei care aparţin de Turma Mică sau Marea Mulţime pe plan spiritual, ce şansă voi avea să mă îngrijesc de cei mici ai mei?" Ei bine, dragii mei fraţi şi surori, nu presupuneţi că cei mici ai voştrii vor fi totuşi sub supraveghere, ca şi cum aţi fi fost un părinte pămîntesc? Nu presupuneţi că cei cereşti, care sunt Regi şi Preoţi cu Isus, şi au toată puterea în cer şi pe pămînt, vor avea putere să se îngrijească de cei mici ai lor de pe pămînt? Şi vor exista mulţi care vor fi bucuroşi să se îngrijească de cei mici ai voştri, servindu-i pe cei care au plecat înainte şi care aparţin clasei Preoţeşti. După înţelegerea noastră, întoarcerea acestora din mormînt va fi în aceeaşi stare în care au murit, fără nici o schimbare anume, şi cei mici, prin urmare, vor veni la condiţii mai favorabile decît sunt în prezent în lume.

777) MOARTE—Învingînd teama de moarte. (Q202-1)

Întrebare (1907)—1—Cum putem noi învinge teama de moarte?

Răspuns—Răspunsul meu este, dragi prieteni, că Dumnezeu niciodată n-a intenţionat ca moartea să fie un lucru plăcut pentru noi, şi cu cît sunteţi mai înţelepţi, cu atît mai puţin vă va plăcea moartea; ea va constitui o mai mare oroare pentru voi. Calea învingerii acestei temeri este prin deplina supunere a minţii noastre faţă de Domnul. Există unele lucruri care nu ne vor plăcea toată viaţa noastră. Poţi lua o doză de medicamente foarte amare fără a strîmba din nas, dacă îţi pui în minte că este bine şi potrivit s-o faci. Vei spune: Ei bine, o voi face, şi o faci; dar dacă te gîndeşti şi te uiţi prea mult, şi încerci să înghiţi de două sau de trei ori, ţi se va face rău de ea. Calea bună de urmat este a spune: Este aranjamentul Domnului şi este o parte din legămîntul meu să-mi pun viaţa în serviciul Domnului, chiar pînă la moarte; deci, Doamne îţi las totul Ţie, las în întregime problema din mîinile mele şi mă socotesc mort, aşa că Doamne voi lăsa întreaga problemă pentru Tine, să mă îngropi şi să mă învii. Totul este în mîinile Tale. După ce ţi-ai încredinţat Domnului calea, vei gusta şi vei simţi că este mult mai puţin amar. În timp ce nu trebuie să ne bucurăm de moarte şi de procesul morţii, totuşi trebuie să ne dăm seama de grija providenţială a Domnului, şi că El este în stare să ţină ceea ce i-am încredinţat, şi noi nu trebuie să fim trişti ca şi cei care nu au nici o speranţă. Putem fi puţin trişti din cauza morţii, dar nu ca alţii, pentru că noi avem speranţa binecuvîntată; şi cu cît credinţa devine mai puternică, cu atît veţi avea mai puţină frică de moarte; şi cu cît devine mai puternică cunoştinţa despre consacrare, cu atît mai puternică va fi credinţa voastră.

778) MOARTE—Imposibilă pentru că sunt ca şi îngerii. (Q202-2)

Întrebare (1907)—2—Te rog explică Luca 20:35, 36: "Dar cei găsiţi vrednici să aibă parte de veacul acela şi de învierea dintre cei morţi, nici nu se vor însura nici nu se vor mărita; pentru că nici nu vor mai putea muri, căci vor fi ca îngerii. Şi ei sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii". Te rog explică propoziţia: "pentru că nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii".

Răspuns—Aceasta este traducerea Versiunii Obişnuite, care se preferă în acest caz. Noi nu preferăm Versiunea Obişnuită tot timpul, dar de regulă o preferăm faţă de alte versiuni pe care le cunoaştem.

Asupra unor pasaje traducerea Diaglott ne dă mai multă lumină, iar asupra altora Versiunea Revizuită, dar luată ca întreg, nouă ne place Versiunea Obişnuită. Şi versiunea obişnuită spune că ei vor fi ca şi îngerii, nici nu vor mai putea muri, şi acesta este modul în care cred eu că se intenţionează a se citi şi a se înţelege. Eu înţeleg că aceasta este aplicabilă şi la Biserică şi la lume. Este aplicabilă la Biserică mai întîi pentru că mai întîi cu ea se lucrează. Este aplicabilă la Biserică în modul că atunci cînd vine timpul pentru schimbarea noastră, şi vom fi avut schimbarea în înviere, întîia înviere, înviere la glorie, onoare şi nemurire, aceasta ne va face fii ai învierii într-un sens special, mai mult decît pe oricare alţii, pentru că aceasta este cea mai înaltă, şi oricare altă înviere va fi în mod necesar inferioară acesteia, care este cea mai înaltă şi cea mai minunată dintre toate învierile pe care Dumnezeu le-a plănuit. Există o înviere a Bisericii, alta a Vrednicilor din Vechime, la perfecţiune, şi apoi, cum am văzut seara trecută, există o înviere la judecată pentru lume, prin care vor veni treptat în armonie cu Domnul. Dar acum, vom aplica aceasta mai întîi la Biserică. Cînd vom fi fost schimbaţi şi vom fi fiinţe spirituale, nu vom mai muri; dacă avem nemurirea nu mai putem muri. Şi vom fi ca şi îngerii, pentru că îngerii nu se căsătoresc; şi astfel, în acestă privinţă, Turma Mică la înviere nu va fi de sex masculin sau feminin. Cînd se vorbeşte de Mireasa lui Cristos, nu trebuie să gîndim că ei sunt de gen feminin, ci mai curînd că aceasta este doar o ilustraţie care reprezintă frumoasa relaţie dintre Mire şi Mireasă. Şi iarăşi, ne gîndim la Cristos ca şi Cap peste Corp, şi la noi ca membri ai Corpului — altă ilustraţie frumoasă. Ştiţi că toate acestea reprezintă pe Domnul nostru ca fiind Cel mai important. Îngerii nu sunt bărbaţi şi femei şi vorbind despre ei nu trebuie să folosim aceşti termeni; am prefera să nu vorbim despre ei aşa, pentru că ei sunt fără sex. Aceasta este destul de uşor în ceea ce priveşte Biserica.

Acum despre lume. Cînd la sfîrşitul Veacului Milenar lumea se va fi ridicat sus, afară din degradare şi păcat, şi va fi ajuns înapoi pe planul unde a fost Adam iniţial, atunci toate necesităţile condiţiei de bărbaţi şi femei pentru propagarea rasei fiind încetate, ei vor fi ca şi îngerii în această privinţă. Iniţial, Adam n-a fost nici de gen masculin nici feminin, ci Dumnezeu a separat femeia din el şi a făcut rasa noastră de gen masculin şi feminin; dar după ce întregul scop al lui Dumnezeu va fi servit, şi Cristos va lua locul acelui om şi va răscumpăra tot ce a ieşit din el, atunci distincţia între sexe, după ce şi-a servit scopul, va înceta. Înţelegerea noastră este că atunci rasa va fi ca şi îngerii în această privinţă. Şi nu vor mai muri; vor fi perfecţi. Aşa că după ce rasa va fi adusă înapoi la perfecţiune şi după ce toţi vor fi fost încercaţi la sfîrşitul Veacului Milenar, toţi cei care vor iubi dreptatea vor avea viaţă veşnică şi restul oamenilor vor fi distruşi. Lui Dumnezeu îi place ca cel drept să trăiască veşnic şi să se bucure de toate binecuvîntările Sale de-a lungul veşniciilor.

779) MOARTE—Toţi vor merge în moarte? (Q216-2)

Întrebare (1908)—2—Clasa restabilirii care va trăi cînd Biserica va fi pecetluită va merge în moarte, sau restabilirea va începe imediat chiar cu ei?

Răspuns—Eu înţeleg că odată cu încheierea acestui veac — sau mai curînd doresc să spun că Biserica va fi completă la sfîrşitul acestui veac, şi atunci un mare timp de strîmtorare va veni peste lume în care mulţi oameni îşi vor pierde viaţa — un timp de strîmtorare care este ilustrat în Scripturi prin strîmtorarea care a venit peste evrei la sfîrşitul veacului lor cînd atîţia mii de oameni din Israel şi-au pierdut viaţa la asediul Ierusalimului. Acest lucru este dat în Scripturi ca un tip pentru sfîrşitul acestui veac şi pentru pieirea multora. De asemenea Revoluţia Franceză este luată în cartea Apocalipsei ca o ilustraţie a timpului care vine la sfîrşitul acestui veac. Aşa că ceea ce aşteptăm noi va fi o scurtă perioadă de anarhie, şi Biserica va fi luată înainte ca această anarhie să înceapă. Ea va fi completă, după cum a spus Domnul nostru. Lumii îi va fi frică aşteptînd lucrurile care vor veni pe pămînt, dar El spune: "Vegheaţi … ca să fiţi socotiţi vrednici să scăpaţi de toate acestea" (Luca 21:36). Biserica va avea anumite lucruri care vor veni peste ea, şi acestea vor include multe încercări şi persecuţii, şi poate multă suferinţă în diferite feluri, la sfîrşitul acestui veac, dar ei vor fi fost trecut toţi dincolo de văl înainte ca această strîmtorare anarhistă să vină peste lume. Şi venind această strîmtorare peste lume, multe vieţi se vor pierde; dar totuşi mulţi oameni vor rămîne din cele 1600 de milioane din populaţia lumii. Noi nu ne aşteptăm să moară nici jumătate. Nu încercăm să ghicim numărul dar fără îndoială vor fi mulţi rămaşi în acel timp şi la aceia va veni mai întîi mesajul Domnului, şi stabilirea Împărăţiei Sale. Scripturile ne învaţă că aceasta va începe cu evreii. Ei vor fi primii favorizaţi în acel timp de restabilire. Favoarea lui Dumnezeu va veni mai întîi la ei prin Vrednicii din Vechime şi apoi prin ei la toate popoarele, neamurile şi limbile. Şi astfel toate popoarele în viaţă vor avea o binecuvîntare de la Domnul, iar binecuvîntarea lor va veni chiar la începutul zorilor Veacului Milenar; ei vor avea această primă binecuvîntare, şi după cum se vor alinia la ordinea de lucruri din împărăţie, dreptatea va începe să se stabilească pe pămînt; şi după cum omenirea va veni în armonie, totul va fi stabilit într-o anumită măsură înainte ca cineva să fie sculat din mormînt. Îmi imaginez că o parte din această Întrebare ar fi: Nu trebuie ca toţi să meargă în mormînt? Din moment ce pedeapsa a fost moartea, nu trebuie ca fiecare membru al rasei lui Adam să meargă în mormînt? Răspunsul meu este că nu; nu este necesar pentru voinţa divină. Din punct de vedere al lui Dumnezeu întreaga lume este moartă, după cum a spus Isus, vă amintiţi. A fost un anume tînăr care a zis: Doamne, după moartea tatălui meu voi veni şi voi fi unul dintre ucenicii Tăi. Pînă trăieşte bătrînul cred că e mai bine să stau cu el, dar după ce moare voi deveni unul dintre ucenicii Tăi. Isus a luat cuvîntul şi i-a spus: Lasă morţii să-şi îngroape morţii, iar tu du-te şi vesteşte Evanghelia. Adică, întreaga lume este moartă din punctul de vedere al lui Dumnezeu.

Boala, moartea, au trecut la toată omenirea şi din punctul de vedere al lui Dumnezeu nici unul dintre ei nu are viaţă, nici drept la viaţă. Iarăşi, vă amintiţi că Domnul a spus: "Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa" (1 Ioan 5:12). Deci, întreaga lume care nu are pe Cristos nu are viaţă. Cristos este Dătătorul de viaţă şi oricine are pe Cristos obţine viaţă. Deci întreaga lume este o lume moartă deja. Aşa deci, odată cu începutul Veacului Milenar, Domnul care a cumpărat întreaga lume cu preţiosul Său sînge va începe opera de restabilire a lucrurilor şi de binecuvîntare a lumii, ridicînd-o, şi pe măsură ce lumea va obţine această ridicare va fi ajutată să iasă din starea ei de moarte. De exemplu, cînd oamenii care au murit vor ieşi, nu vor ieşi la viaţă. Vă amintiţi că Scriptura spune că numai clasa primei învieri vine afară la viaţă. Domnul nostru spune: "Cei care au făcut binele". Cei care I-au fost plăcuţi Tatălui, cei care au aprobarea Lui, vor veni la înviere pentru viaţă, ceilalţi vin la înviere prin judecată — o ridicare graduală din moarte, o zi de o mie de ani în care, sub judecăţile Împărăţiei Milenare, vor fi ridicaţi sus, sus, sus, afară din degradarea şi păcatul lor, afară din moarte şi aduşi la deplină perfecţiune a vieţii. Vedeţi, Adam a avut viaţă cînd Dumnezeu l-a creat, dar cînd a păcătuit a intrat sub sentinţa morţii: "Cu moarte vei muri". Procesul morţii a început pe loc. El a fost izgonit din grădina Edenului. A început să fie un om muribund; nu putea fi atît un om viu cît şi un om muribund. Perfecţiunea vieţii a început să se piardă din momentul cînd a fost izgonit din grădină. După sentinţa morţii au trebuit 930 de ani înainte de a fi absolut mort. Aşa este şi cu lumea în chestiunea restabilirii; trezirea din mormînt nu le va da viaţă; viaţa este perfecţiune; această trezire îi va aduce tot în stare imperfectă, fără viaţă. Dar ei vor fi ridicaţi tot mai sus afară din degradarea mintală, morală şi fizică, în care au fost afundaţi prin păcat. Aşa că numai la sfîrşitul Veacului Milenar va fi eliberată lumea de moarte. Şi acest lucru îl spun Scripturile, Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea. Şi acest lucru îl spun şi despre împărăţia Milenară a lui Cristos, pentru că este exact în legătură cu ea. În 1 Corinteni cap. 15 apostolul arată că El trebuie să domnească pînă cînd va supune toată autoritatea şi toată nesupunerea, şi ultimul vrăjmaş, ultimul vrăjmaş al lui Dumnezeu, al dreptăţii şi al omului, va fi moartea. Şi astfel va fi nevoie de întreaga mie de ani ca moartea să fie învinsă, pentru că va fi nevoie de întreaga mie de ani ca omul să fie scos din moarte. Atîta timp cît moartea are putere asupra omenirii, ea nu este distrusă. Va fi nevoie de întreaga mie de ani ca moartea să fie distrusă şi omenirea să fie eliberată.

Cineva ar putea spune: "Frate Russell, n-ai spus nimic despre faptul că cineva ar muri în a doua moarte". Nu, dar este adevărat. Scriptura ne spune că vor fi unii care, cu toată favoarea lui Dumnezeu, vor respinge sfatul lui Dumnezeu şi nu vor reuşi să obţină viaţă, nu vor reuşi să fie înviaţi; nu vor cădea pentru că ar exista vreo limită în planul lui Dumnezeu, nu pentru că Dumnezeu n-a făcut nici o pregătire pentru ei, nu pentru că sîngele preţios al lui Cristos n-a fost suficient pentru ei, nici pentru că ocaziile Veacului Milenar au fost insuficiente. Nu, ci numai din cauza refuzului lor de a accepta favoarea lui Dumnezeu sub aceste condiţii binecuvîntate şi favorabile ale Mileniului. Dumnezeu a dat fiecărei fiinţe umane voinţă pentru sine, şi El n-are ca scop să constrîngă voinţa vreunui om, ci din contră, El caută pe aceia care I Se închină în duh şi-n adevăr. Şi dacă cineva nu I Se închină în duh şi adevăr, să fie lăsat să moară. Dumnezeu nu-Şi propune să dea viaţă veşnică nimănui decît celor care doresc viaţă veşnică şi care iubesc condiţiile pe baza cărora El oferă această viaţă — condiţiile de ascultare şi loialitate faţă de Dumnezeu — şi noi toţi spunem Amin. Ne bucurăm că Dumnezeu a stabilit ca nici un suflet rebel să nu trăiască. Aşa că atunci cînd va fi venit sfîrşitul Veacului Milenar, iar Isus va preda lumea Tatălui, El va putea să o predea perfectă, pentru că între timp îi va distruge în moartea a doua pe toţi cei care refuză să meargă mai departe şi refuză să asculte de legile Împărăţiei Sale. Vă amintiţi profeţia care spune cum va muri un păcătos la vîrsta de 100 de ani. Acesta va fi îndepărtat complet din cauza refuzului său de a veni în acord cu regulile împărăţiei. Vă amintiţi declaraţia apostolului Petru din Fapte cap. 3, unde spune, referindu-se la împărăţia Milenară a lui Cristos: În adevăr Moise a zis părinţilor că un profet, un mare învăţător, profet, preot şi rege va ridica Dumnezeu dintre voi fraţilor, ca şi mine. După cum Moise a fost marele conducător al lui Israel, tot aşa aici va fi unul mai mare ca Moise, antitipul; şi spune că sufletul care nu va asculta de acel profet va fi complet distrus din popor. Mulţumim lui Dumnezeu că nu va fi chinuit! Nu, Dumnezeu va distruge pe toţi cei răi —"nimiceşte pe toţi cei răi" (Psa. 145:20). Aceasta este o pedeapsă dreaptă, justă pentru cei care refuză favoarea lui Dumnezeu şi condiţiile Sale drepte, raţionale şi iubitoare.

Fratele Harrison: Poţi să ne spui un cuvînt sau două în plus asupra cîtorva puncte din acest subiect? Am înţeles că ai spus că cei care vor veni la o înviere pentru viaţă vor include numai pe cei care au parte de întîia înviere. Această înviere la viaţă nu include şi pe Vrednicii din Vechime, care au murit credincioşi, şi al doilea, putem să ne aşteptăm la învierea Vrednicilor din Vechime în timpul anarhiei, sau imediat la sfîrşitul acelei perioade?

Răspuns—De acord. Această declaraţie a Domnului nostru din Ioan 5:29, "cei care au practicat binele, pentru învierea vieţii", include mai mult decît întîia înviere. Vedeţi, cuvîntul "întîia" într-un sens este folosit pentru ordinea în timp — prima în timp. Această înviere specificată acolo va fi prima în ordinea timpului, dar cuvîntul în original înseamnă strict în ordinea calităţii — înviere de primă clasă. Domnul nu spune că toţi vor veni la învierea de primă clasă. Altă scriptură spune: "Fericiţi şi sfinţi sunt cei care au parte de întîia înviere (adică, de primă clasă)! … ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani" (Apoc. 20:6). Vedeţi, aceasta este Turma Mică. Cînd Domnul nostru menţionează chestiunea, El nu împarte această întîia înviere, sau această înviere a celor care au făcut binele; El nu ne spune despre diferitele părţi, ci îi pune laolaltă pe toţi cei care aparţin de învierea celor care au făcut binele. Toţi vor veni la viaţă, la înviere. De aceea, aceasta include nu numai Mica Turmă care constituie Biserica, mireasa lui Cristos, ci include şi Marea Mulţime, pentru că şi ei au făcut binele. Ei s-au consacrat, şi deşi nu au fost destul de loiali, după cum spun Scripturile, ca să fie socotiţi vrednici de o parte la tron cu Domnul, să fie preoţi ai clasei preoţimii împărăteşti şi să fie împreună moştenitori cu El, totuşi încercările aduse peste ei dovedesc în cele din urmă că sunt loiali Lui Dumnezeu, chiar cu preţul vieţii lor, aşa că ei au făcut binele; ei ies învingători, după cum este arătat în Apocalipsa unde este ilustrată această clasă. Citim despre turma mică de 144 000 şi mai citim despre o mare mulţime al cărei număr nu-l ştie nimeni, din orice popor, seminţie, neam şi limbă. Cine sunt aceştia? Aceştia sunt cei care vin din marea strîmtorare. Turma Mică a venit prin mare necaz. Fără necaz nu veţi intra în Împărăţie. Atunci cine sunt aceştia? Aceasta este o clasă specială care are necaz pentru un motiv special şi citim că în cele din urmă li se vor da ramuri de palmier. Lor nu li se vor da coroane. Coroanele aparţin turmei mici, dar ramurile de palmier aparţin Marii Mulţimi, deoarece ele reprezintă victoria. Marea Mulţime cîştigă victoria pentru că Scripturile spun că ei sunt învingători. Dar Turma Mică ce este? Mai mult decît învingători. Marea Mulţime va fi învingătoare; ei toţi trebuie să învingă sau altfel vor muri în moartea a doua. Oricine vine sub puterea Spiritului în timpul acestui Veac Evanghelic este menit să devină învingător, altfel moare în a doua moarte; nu este nimic altceva. Sunt deci două clase care au făcut binele; Turma Mică, mai mult decît învingători şi Marea Mulţime, învingători. Şi apoi sunt şi Vrednicii din Vechime pe care îi menţionează Pavel în scrisoarea lui către Evrei, unde explică cum unii dintre ei au fost găsiţi credincioşi şi au îndurat greutăţi, şi el merge mai departe şi ne spune despre ei, zicînd că ei au avut această mărturie că au fost plăcuţi lui Dumnezeu. Vedeţi că aceasta arată că ei vor fi din acea clasă menţionată de Domnul nostru. El spune că au făcut binele. Pe ce bază? Credinţă şi ascultare. Atunci ei sunt în clasa învierii. Aceasta include de fapt trei clase, dar Domnul nostru le menţionează ca una: "cei care au practicat binele, (vor veni) pentru învierea vieţii" (Ioan 5:29). Aceste trei clase vor veni la viaţă pe trei planuri diferite — trei învieri diferite în acest sens al cuvîntului. Primii vor fi Sfinţii care vor învia pe planul naturii divine; a doua, va fi Marea Mulţime care vor învia pe planul naturii spirituale, ca şi cel al îngerilor; şi a treia, Vrednicii din Vechime care vor învia pe planul uman ca oameni. De ce trebuie toţi aceştia să învie la viaţă şi perfecţiune? Ei au fost în încercare şi în încercarea lor au avut mărturia că au ieşit învingători, i-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, de aceea Dumnezeu le va da viaţă. Darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică. Darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică într-o aplicare specială pentru Biserică; această viaţă veşnică este natura divină. Viaţa veşnică pentru Marea Mulţime este ca fiinţe spirituale pe plan îngeresc. Darul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, pentru Vrednicii din Vechime va fi restabilirea — perfecţiunea naturii umane. Ei niciodată nu au fost chemaţi la ceva mai mult. Vă amintiţi spusele apostolului, că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi decît pentru ei, ca ei să nu fie făcuţi perfecţi fără noi. Cît de minunat se potrivesc Scripturile! Dar ce-i cu restul omenirii? Ei vor învia pentru a fi încercaţi. Vă amintiţi că acest cuvînt "judecată" înseamnă "încercare". Lumea nu va fi încercată pînă ce vine timpul potrivit. Unii din voi poate aţi fost la tribunal şi ştiţi că numai un caz este judecat odată, nu toate, sau toate? Nu. Aici este un caz care este judecat şi celelalte cazuri nu pot veni pînă ce este judecat acela. Dumnezeu pune la încercare mai întîi de toate Biserica; Biserica este încercată în timpul acestui Veac Evanghelic. După ce încercarea Bisericii se termină, cei care ajung la stadiul de a fi plăcuţi lui Dumnezeu vor fi introduşi în gloriile binecuvîntării Domnului prin schimbarea învierii, într-un moment, într-o clipire de ochi. Încercarea lor este atunci trecută, cum ilustrează Domnul nostru în pilda omului de neam mare care a plecat într-o ţară îndepărtată să-şi ia o împărăţie etc.

780) MOARTE—Referitor la animale în Veacul Milenar. (Q203-1)

Întrebare (1909)—1—Animalele inferioare vor muri în veacul următor?

Răspuns—Eu înţeleg că vor muri, că promisiunea de viaţă veşnică n-a fost niciodată făcută vreunei alte creaturi pămînteşti cu excepţia omului, pentru că omul este în chipul lui Dumnezeu, pentru că el este domnul pămîntului. Eu înţeleg că toate animalele inferioare vor continua să moară de-a lungul întregului veac Milenar cum au murit în trecut. Fratele Wesley a greşit cînd a spus că creatura în sine va fi eliberată. Fratele Wesley a înţeles greşit, el s-a gîndit la cîini, pisici şi cai.

Dumnezeu le-a făcut animale. Ele îşi trăiesc scurta perioadă de viaţă şi mor, dar în cazul omului vedem cum Dumnezeu l-a răscumpărat din distrugere pentru că el este mult mai bun decît animalele. Adeseori m-am gîndit că e ciudat ca un om care poate compătimi cu creaţia animală poate crede vreodată că Dumnezeu ar destina milioane de fiinţe umane chinului veşnic.

781) MOARTE—Starea de după moarte. (Q204-1)

Întrebare (1909)—1—Care este starea şi condiţia omului după moarte?

Răspuns—După moarte el este mort. El aşteaptă timpul lui Dumnezeu cînd, prin Cristos, îl va readuce din moarte, şi pe toţi care au intrat acolo, nu că el este conştient de moarte mai mult decît sunteţi voi şi cu mine cînd dormim noaptea. Lumea nu ştie nimic între timp. Fiii lor sunt înjosiţi şi ei nu ştiu, şi sunt onoraţi şi nu pricep acest lucru despre ei. În groapă (şeol) unde mergi nu este nici înţelepciune, nici cunoştinţă, nici plan.

782) MOARTE—Expresia feţei în moarte. (Q204-2)

Întrebare (1909)—2—Cum îţi explici zîmbetul de pe faţa oamenilor care intră în stare de inconştienţă?

Răspuns—Nu-mi explic deloc; poţi zîmbi oricînd. Un anume profesor a examinat un număr de oameni cînd erau pe patul de moarte privitor la expresia facială etc. Unele feţe exprimau bucurie, altele durere, dar marea majoritate nu aveau nici un semn. Aceasta nu dovedeşte nimic; pentru că atunci cînd oamenii mor, organele lor sunt în mod special stimulate. Mintea unor oameni care au febră este mult mai activă şi ei îţi vor povesti despre viziuni etc. Noi nu urmăm basme meşteşugit alcătuite, ci urmăm Cuvîntul lui Dumnezeu. Unii dintre cei mai buni oameni din lume mor fără să zîmbească. Vă voi spune despre unul care a murit fără nici un zîmbet; numele Lui este Isus.

783) MOARTE—Moarte spirituală. (Q204-3)

Întrebare (1909)—3—Cum e cu moartea spirituală?

Răspuns—Singura moarte despre care vorbeşte Biblia este moartea umană. Declaraţia scripturală este că Dumnezeu i-a dat lui Adam la început o încercare, dar cînd a căzut, a căzut pentru voi şi pentru mine. Dacă este ca cineva să aibă o ocazie de viaţă veşnică, aceasta trebuie să fie printr-o a doua şansă, pentru că prima şansă a fost pierdută prin Adam. A doua şansă începe cu Biserica pentru că noi avem ureche de auzit.

784) MOARTE—Referitor la cea adamică —

 naşteri după timpul de strîmtorare. (Q204-4)

Întrebare (1909)—4—Cînd va înceta moartea adamică? Vor fi naşteri după timpul de strîmtorare?

Răspuns—Înţelegerea mea este aceasta, dragi prieteni: Timpul de strîmtorare va paraliza, ca să spunem aşa, întreaga lume, şi acela este timpul menţionat în Psa. 46, unde Domnul, după ce vorbeşte despre acest timp de strîmtorare, spune că El va sfărîma arcul şi va rupe suliţa şi va spune: Staţi liniştiţi şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu. Aceasta este prima mare lecţie pe care lumea o va învăţa — "Staţi liniştiţi!" Au alergat încoace şi încolo şi au învăţat despre evoluţie şi despre orice în afară de Cuvîntul Domnului. Trebuiau să înveţe lecţia aceasta cu mult înainte, şi anume că "Frica de Domnul este începutul Înţelepciunii" (Psa. 111:10), şi să ştie că El este Dumnezeu. Le va lua ceva timp să se oprească. Dumnezeu nu aşteaptă ca ei să se vindece, ci începe noua ordine de lucruri. Vor apărea Vrednicii din Vechime şi Israelul sub aranjamentele Noului Legămînt, şi cînd ei vor fi stabiliţi, celelalte naţiuni vor vedea binecuvîntările şi prosperitatea lor sub supravegherea lui Dumnezeu şi vor vedea că îi au pe Vrednicii din Vechime, Avraam, Isaac, Iacov etc., şi vor spune: "Veniţi să ne suim la muntele Domnului" (Isa. 2:3). Să vedem cum îi învaţă El pe evrei: "ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui. Căci din Sion va ieşi legea şi din Ierusalim Cuvîntul Domnului", şi "va veni ceea ce este în dorinţa tuturor neamurilor" (Hagai 2:7). Vor începe să vadă că aceasta este ceea ce au dorit dintotdeauna, guvernămîntul lui Dumnezeu, pacea, prosperitatea, să se bucure de viaţă etc. Vor vedea că singurul mod de a obţine binecuvîntarea lui Dumnezeu va fi prin venirea sub aranjamentele Noului Legămînt prin Israel. Dacă n-o vor face, Dumnezeu nu-i va recunoaşte, şi după cum spune profetul, nu va cădea ploaie peste ei. Este ploaie literală sau în sens de binecuvîntare? Probabil amîndouă. Domnul va folosi toate puterile şi forţele naturii ca să dea lecţii şi învăţăminte, şi El va spune cerealelor să crească şi pustiului să înflorească precum trandafirul. Întregul pămînt va fi sub comanda Domnului, şi cel care va face dreptate va fi binecuvîntat, iar cel care n-o va face va fi pedepsit, şi atunci întreaga lume va învăţa că dreptatea merită. Unii oameni acum nu cred că merită a fi onest, dar atunci vor crede, pentru că vor fi binecuvîntaţi, iar cei care nu vor fi în armonie cu Dumnezeu vor primi un fel de pedeapsă ca să poată fi aduşi toţi la Dumnezeu şi să fie scoşi din starea lor de moarte.

Cînd va înceta moartea Adamică? Ea va continua în aceste naturi căzute. Binecuvîntarea lui Dumnezeu va veni ca rezultat al Noului Legămînt, şi numai cei care vor fi sub Noul Legămînt vor primi binecuvîntarea lui Dumnezeu; acesta va începe cu Israel, şi apoi cînd celelalte naţiuni vor vedea binecuvîntările lui Israel şi vor înţelege că binecuvîntările vin datorită legăturii lor cu Dumnezeu, şi ei vor vrea binecuvîntările şi vor vrea să vină sub aranjamentele Noului Legămînt.

Cît de curînd după timpul de strîmtorare? Aceasta va depinde de cît de curînd acele popoare vor veni la cunoştinţa de Dumnezeu, pentru că nu va exista cale de a primi viaţă decît prin Fiul — aceasta este regula acum şi va fi şi atunci — "Cine crede în Fiul are viaţă veşnică; dar cine n-ascultă de Fiul nu va vedea viaţa" (Ioan 3:36).

Vor fi naşteri după timpul de strîmtorare?

Înţeleg că lucrurile vor decurge într-un mod natural. Mai întîi, cei de sub aranjamentul Noului Legămînt, după ce vor începe să se ridice, vor avea aspiraţii mai înalte, calităţi mai nobile ale minţii, iar naşterile vor fi tot mai puţine, aşa că la sfîrşitul Veacului Milenar, naşterile vor înceta în întregime şi va fi o schimbare treptată în familia umană, corespunzătoare schimbării de la început numai că în sens opus, cînd Dumnezeu a separat-o pe mama Eva din Adam. Înţelegerea noastră este că întrega familie umană va fi cum a fost Adam înainte de separare. Aceasta nu va însemna că surorile vor fi înlăturate, ci ele vor dezvolta alte calităţi, iar bărbatul va dezvolta calităţi mult mai blînde. Viaţa perfectă va reprezenta atît calităţile cele mai blînde cît şi cele mai puternice, aşa că şi bărbatul şi femeia Veacului Milenar vor fi perfecţi cum a fost Adam înainte ca Eva să fie luată din el.

785)MOARTE-A muri de moartea adamică după timpul de strîmtorare.(Q206-1)

Întrebare (1911)—1—Va mai muri cineva de moarte adamică după timpul de strîmtorare?

Răspuns—Da, cred că da; adică, sfîrşindu-se Veacul Evanghelic şi începînd noua dispensaţie, acesta va fi începutul ocaziei pentru lume de a scăpa de moartea adamică şi de a intra în viaţa restabilită. Dar lumea în general la început nu va crede; va lua ceva timp înainte ca această cunoştinţă să ajungă la ei. Aceasta nu se va face ca fulgerul. Va începe cu Israel, după Scripturi, iar israeliţii ajungînd să înţeleagă noua dispensaţie, Vrednicii din Vechime întorcîndu-se la ei — Avraam, Isaac, Iacov etc., şi toţi profeţii — cînd vor apărea printre oameni ca modele perfecte ale omenirii, şi ca prinţi ai Domnului pe tot pămîntul ca să reprezinte pe gloriosul Mesia printre oameni, evreii vor fi primii care vor recunoaşte acest lucru şi vor răspunde, şi atunci binecuvîntările restabilirii, viaţa şi puterea, vor veni treptat la ei. Şi cînd celelalte naţiuni vor începe să vadă aceasta, vor vrea unele dintre aceste binecuvîntări. Vă amintiţi cum exprimă profetul aceasta. El spune: "Din Sion va ieşi Legea" — adică de la Mesia, Isus şi Biserica în glorie — "şi din Ierusalim, Cuvîntul Domnului". Aceasta este după ce Israel va fi în favoarea lui Dumnezeu. "Şi multe popoare se vor duce şi vor zice: Veniţi să ne suim la muntele Domnului … ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui" (Isa. 2:3). Ei vor vedea cum evreii încep să umble pe cărările Domnului şi vor vedea binecuvîntările pe care El le va da lor, şi vor spune: "Nu va vrea Domnul să ne dea şi nouă neamurilor ceva, dacă vom umbla în căile Sale?" Şi Dumnezeu va fi la fel de bucuros să dea binecuvîntări tuturor popoarelor. Dar El a aranjat ca binecuvîntările să vină mai întîi la Israel şi apoi să continue la toate popoarele. Tocmai aceasta este ceea ce au aşteptat evreii în toate secolele trecute. Nu este nimic în legea evreiască sau în profeţii care să-i facă pe evrei să se aştepte să fie în clasa spirituală sau cerescă.

Toate binecuvîntările pe care ei le-au aşteptat, sau pe care Dumnezeu le-a promis vreodată erau binecuvîntări pămînteşti; şi vor primi chiar aceste binecuvîntări.

786) MOARTE—Referitor la trupul în pămînt şi duhul la Dumnezeu. (Q206-2)

Întrebare (1911)—2—Eclesiastul 12:7: "şi ţărîna se întoarce în pămînt cum a fost şi duhul se întoarce la Dumnezeu, care l-a dat".

Răspuns—Mai întîi, ce se înţelege prin duh? Răspunsul nostru este că cuvîntul duh în evreieşte este ruach; el semnifică respiraţia, suflarea vieţii. Cînd Dumnezeu a făcut pe om, citim că El i-a suflat în nări suflarea vieţii — plural, suflarea care este obişnuită tuturor vieţilor. Cu alte cuvinte, omul are exact acelaşi fel de suflare ca şi un cal. Diferenţa dintre om şi animal nu este că omul are o suflare diferită, sau spirit diferit, ci că el are corp diferit şi diferenţa între corpurile umane o putem uşor vedea. Aici avem un om cu o formă a capului, şi altul cu altă formă a capului. Aduceţi un frenolog şi el îi va descrie pe cei doi foarte precis după forma craniului; nu va descrie diferenţa între oameni prin suflare; suflarea nu va determina nimic, corpul va determina întreaga chestiune. Imaginaţi-vă un om cu un cap de cîine şi frenologul vă va spune că omul va gîndi exact cum gîndeşte cîinele; şi cu cît forma capului este mai asemănătoare cu cea a cîinelui, cu atît mai mult gîndirea lui va fi după gîndirea cîinelui, pentru că un om nu gîndeşte cu picioarele — sau nu trebuie s-o facă — ci el gîndeşte cu capul, şi după forma capului său va fi şi gîndirea. Deci, cînd Dumnezeu a dat cîinelui viaţă sau suflare, acesta a fost viu şi a conceput alţi cîini, şi ei la fel au fost vii. Cînd Dumnezeu a dat viaţă omului, omul a fost viu. Citim că Dumnezeu a suflat în nările sale suflare de viaţă — acea suflare care este comună tuturor vieţilor, iar omul a devenit un suflet viu, o fiinţă vie. Şi aşa omul şi-a reprodus specia, iar voi şi cu mine suntem copiii primului om. El a transmis acea scînteie de viaţă, acea suflare de viaţă, de atunci pînă azi, şi voi aveţi parte de aceeaşi suflare de viaţă pe care Dumnezeu a dat-o iniţial printr-o scînteie tatălui Adam. El a reînnoit scînteia, n-a dat o altă scînteie proaspătă nimănui. Omul a venit sub sentinţa morţii şi aceea a însemnat că scînteia vieţii va merge sus. Cînd Adam a murit, ce s-a întîmplat cu suflarea pe care i-a dat-o Dumnezeu? Corpul s-a întors în pămînt, şi ce a devenit viaţa sa, dreptul de a trăi, suflarea sa? El n-a mai avut control asupra ei, s-a întors în mîinile lui Dumnezeu. Şi fiul lui a avut o mică parte din ea, şi cînd a murit n-a mai avut pretenţii la ea, s-a întors în mîinile lui Dumnezeu. Aşa este cu noi toţi de la Adam încoace; cînd murim renunţăm la toate drepturile la viaţă. Nici unul dintre noi nu poate spune: Eu am dreptul să trăiesc, am ceva ce am pierdut şi pot să obţin iarăşi. Dacă mai obţii vreodată iarăşi viaţă, dragul meu frate, trebuie să fie prin Dătătorul de viaţă. Noi am pierdut totul o singură dată prin prima neascultare a lui Adam, şi singura cale de-a obţine viaţă din nou va fi prin marele Dătător de viaţă; şi Dumnezeu a stabilit ca Isus să fie marele Dătător de viaţă. Biserica primeşte acum viaţă sub termenii speciali ai chemării de sus din acest veac, dar în veacul următor Isus va fi marele Tată veşnic. După cum spune profetul Isaia: "Îl vor numi: … Părintele veşniciei" (Isa. 9:6). Aceasta nu înseamnă că El va fi numit Iehova. O nu, cuvîntul "tată" înseamnă dătător de viaţă, şi El va fi Dătătorul de viaţă al lumii, Dătătorul vieţii veşnice pentru lume, în contrast cu tatăl Adam care a dat doar viaţă temporară supusă diferitelor schimbări şi morţii. Cristos va fi marele Dătător de viaţă întregii omeniri, viaţă veşnică pe termenii ascultării loiale de Dumnezeu şi de principiile dreptăţii. Aşa că de-a lungul întregului Veac Milenar Cristos va regenera lumea. Au fost născuţi odată de tatăl Adam şi n-au primit viaţă suficientă, pierzînd-o prin condamnare. Cristos, prin faptul că a cumpărat lumea cu propria Lui viaţă preţioasă, a devenit proprietarul de drept al omenirii, şi El Şi-a propus să devină Tatăl, Dătătorul de viaţă sau Cel care dă viaţă lumii. Şi Biserica va fi asociată cu El în această lucrare; după cum primul om Adam a avut o soţie, Eva, care a fost asociată cu el în prima lucrare de naştere a lumii, tot aşa şi al doilea Adam va avea cu El o soţie, o mireasă, în regenerarea lumii. Vă reamintesc cuvintele lui Isus către ucenici. Sf. Petru vorbea despre diferite lucruri, şi Isus le spunea că toţi cei care îl vor urma pe El vor avea o răsplată, iar Petru a spus: "Iată, noi am lăsat toate şi Te-am urmat; ce vom avea noi?" (Mat. 19:27) Isus i-a spus lui şi celorlalţi apostoli: "Cel care mă urmează" — voi care aţi fost credincioşi urmîndu-mă, la restabilire — şi cînd va fi restabirea? Nu încă. Restabilirea va fi domnia de o mie de ani a lui Mesia — "la timpul reînnoirii tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi sta şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel" (Mat. 19:28). Am introdus cuvîntul "timp" să vedeţi cum trebuie înţeles. Şi binecuvîntarea va merge de la Israel la toate familiile pămîntului.

787) MOARTE—Este universală? (Q208-1)

Întrebare (1911)—1—Referitor la moarte, mor toţi? Ioan 8:51 spune: "Adevărat, adevărat vă spun, dacă păzeşte cineva cuvîntul Meu, în veac nu va vedea moartea".

Răspuns—Moarte pentru un om, moarte în sens absolut, ar însemna distrugere. Adică, prima moarte ar fi fost exact la fel ca şi a doua moarte, anihilare absolută, dacă Dumnezeu cu bunătate şi graţie nu ar fi făcut un aranjament pentru răscumpărarea din prima moarte — moartea adamică. Răscumpărîndu-i pe toţi din moartea adamică, Dumnezeu nu vorbeşte despre moarte în sens absolut, ci după cum a spus Isus, şi după cum Cuvîntul lui Dumnezeu dă în general ideea, oamenii dorm. Isus a spus cu privire la Lazăr, prietenul nostru Lazăr doarme. Va exista o trezire în dimineaţa învierii; el nu este într-adevăr mort în sensul de a fi anihilat sau distrus, fiind pierdut; aranjamentul lui Dumnezeu pentru el a fost de la început ca prin răscumpărarea şi învierea din morţi, el să aibă o ocazie pentru viaţă veşnică dacă va ţine Cuvîntul Domnului. Cînd Isus a vorbit ucenicilor, ei au spus: "Doamne, dacă doarme, se va face bine" (Ioan 11:12), atunci Isus le-a spus clar: "Lazăr a murit", dar a folosit această expresie clară pentru a se coborî la felul lor de vorbire despre moarte. În felul Său de-a vorbi despre moarte, Lazăr adormise numai; nu era mort, starea de moarte fiind aceea de distrugere, exact la fel cum un cîine este mort. Moartea unui om şi moartea unui cîine ar fi lăsat cele două creaturi exact în aceleaşi condiţii dacă Dumnezeu n-ar fi aranjat ca omul să fie răscumpărat din moarte, în timp ce n-a făcut nici o asigurare pentru răscumpărarea cîinelui, nici pentru viaţa viitoare a cîinelui. De aceea, Isus a spus: "Dacă păzeşte cineva cuvîntul Meu, în veac nu va vedea moartea"; el poate adormi, dar sigur că va fi trezit, şi dacă atunci va păzi Cuvîntul Domnului şi va asculta de îndrumările lui, va avea viaţă veşnică prin Isus Cristos Domnul nostru.

788) MOARTE—Cei care mor în nelegiuire. (Q208-2)

Întrebare (1911)—2—Ce se întîmplă cu oamenii care mor în nelegiuirea lor, care nu ajung niciodată la o cunoştinţă de Domnul?

Răspuns—Ei bine, dragi prieteni, ce înseamnă să moară cineva în nelegiuirea lui? Cine nu moare în nelegiuirea lui? Există cineva drept în lumea întreagă? Nu spun Scripturile că nu este nici unul drept, nici unul? Luînd aceasta ca bază, spunem că singurii care sunt aduşi acum la armonie cu Dumnezeu şi despre care astfel se poate spune că sunt mîntuiţi acum cînd mor, sunt această mică clasă care au ajuns la o cunoştinţă de Dumnezeu, la o înţelegere a favorii şi privilegiului divin şi care au făcut o deplină consacrare Domnului şi care sunt concepuţi de Spiritul sfînt al Domnului la o înnoire a vieţii. Ei au trecut din moarte la viaţă şi dacă rămîn, sunt într-o condiţie diferită decît restul lumii. Dar restul lumii este pe cale de a muri, cum au fost dintotdeauna.

Ce constituie nelegiuirea? Nu este numai acel element de nelegiuire care este în cineva, pentru că s-a născut cu ea. Noi am fost născuţi în păcat, am fost formaţi în nelegiuire. În păcat ne-au conceput mamele noastre. Nelegiuire nu este să fii născut în acest mod, nu-i aşa? Voi v-aţi născut într-o stare imperfectă, dar termenul nelegiuire cum se foloseşte în general se aplică la depravare din partea persoanei, ceva intenţionat şi încăpăţînat în caracterul şi dispoziţia persoanei, ceva luptă împotriva lui Dumnezeu, luptă împotriva adevărului şi luptă împotriva dreptăţii. Aceasta ar fi nelegiuire. Dacă un om vine acum în legătură cu Cristos şi ochii înţelegerii lui se deschid, şi dacă apoi el devine un om rău, întorcîndu-se de la Domnul înapoi la păcat, după cum spune Apostolul Petru, "Cîinele s-a întors la ce vărsase şi scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă" (2 Pet. 2:22), o astfel de persoană, spun Scripturile, nu va mai avea favoare de la Dumnezeu, iar moartea lui va fi moartea a doua din care nu va mai fi scăpare de nici un fel, nicicînd, prin nici un mijloc. El va fi mort în acelaşi sens cum piere un animal, după cum spune Sf. Petru. Aceasta se aplică doar la clasa care acum vine la Domnul, care are ureche de auzit, ochi de văzut şi este conceput de Spirit; aceasta nu se aplică la nimeni altcineva. Dar ce se întîmplă cu lumea? Ei bine, în timpul Veacului Milenar, în timpul Perioadei Mesianice, cînd cunoştinţa de Domnul va umple tot pămîntul şi cînd toată omenirea va avea ocazia să se întoarcă deplin la armonie cu Dumnezeu, cel care atunci va iubi nelegiuirea, va iubi păcatul şi va urî dreptatea — şi mai mult decît atît, oricine nu va iubi dreptatea şi nu va urî păcatul — va fi socotit vrednic de moartea a doua. Pentru ei nu va mai fi nici un fel de ocazie ulterioară. Aşa că standardul lui Dumnezeu pentru viaţă veşnică este dreptatea şi perfecţiunea, nimic altceva. Fie că această dreptate se obţine în timpul prezent prin credinţă şi prin atribuirea socotită a meritului lui Cristos, fie că aceasta va fi o dreptate reală, pe care lumea o poate atinge în timpul miei de ani ai domniei lui Cristos, prin ridicarea lor treptată din contaminare şi imperfecţiune, oricum ar fi — oricine păcătuieşte împotriva unei astfel de dreptăţi este un păcătos cu voia, un păcătos cu intenţie, şi va muri în moartea a doua.

789) MOARTE—Cînd va înceta moartea adamică? (Q209-1)

Întrebare (1912)—1—Cît timp vor continua oamenii să moară de moartea adamică după marele timp de strîmtorare?

Răspuns—Unii vor continua să moară un timp. Nu ştiu exact cît timp. Modul în care aceasta se va petrece va fi următorul: Cînd Împărăţia va fi stabilită, primii care vor aprecia acea Împărăţie vor fi Vrednicii din Vechime. Ei vor fi în deplin acord cu Dumnezeu şi vor fi aduşi din mormînt într-o stare perfectă. Ei vor fi pe deplin sfătuiţi şi instruiţi cu privire la toate lucrurile care aparţin de Împărăţie. Nu ştiu exact cît timp vor fi printre oameni. Va trebui să presupunem că Vrednicilor din Vechime le va trebui puţin timp să înţeleagă şi să aprecieze lucrurile. În orice caz, ei nu vor fi împiedicaţi de imperfecţiunile pe care le avem noi. De aceea vor avea nevoie doar de puţin timp ca să înţeleagă lucrurile. În Timpul de Strîmtorare, "timpul strîmtorării lui Iacov", "el va fi scăpat". Va fi multă jale, dar întrega lume va fi într-o stare de inimă sensibilă, iar evreii vor fi în special gata să accepte pe Domnul şi vor pricepe situaţia foarte repede şi vor constitui nucleul Împărăţiei lui Dumnezeu. Împărăţia va fi israelită pentru un timp, şi prima naţiune care se va supune, va avea multă pace, bucurie şi favoare, mult deasupra altor popoare, şi nu va trebui mult timp ca să vadă ce este Împărăţia lui Dumnezeu. Aceste naţiuni văzînd binecuvîntările peste naţiunea evreiască vor striga: "Veniţi să ne suim la Muntele Domnului … ca să ne înveţe căile Lui" (Isa. 2:3). Pentru toţi aceia care vor veni în deplină armonie cu Dumnezeu prin Noul Legămînt atunci în vigoare, toate condiţiile adamice vor începe să treacă. Vor începe să scape de boli şi vor cîştiga perfecţiunea sănătăţii şi puterii. Viaţa veşnică va începe să le vină în condiţii favorabile. Este doar o singură cale prin care oamenii pot ajunge în aceste condiţii favorabile şi aceasta este să devină "israeliţi". Toate binecuvîntările Noului Legămînt sunt pentru copiii lui Avraam. El este Tatăl tuturor celor Credincioşi, şi astfel că atunci cînd ei devin credincioşi lui Dumnezeu, ei devin virtual copiii lui Avraam. Familia lui Avraam va continua să crească pînă la sfîrşitul miei de ani şi atunci vor fi "ca nisipul mării" la număr. Cei care vor refuza să vină în armonie cu acea familie vor fi distruşi în Moartea a Doua. Toţi trebuie să fie "Copiii lui Avraam", şi aceasta înseamnă că toţi trebuie să devină "Copii ai lui Dumnezeu". Moartea va continua să opereze în toată lumea exceptînd pe aceia care sunt acest nucleu al Împărăţiei şi aceste binecuvîntări se vor extinde ultimamente de la acel nucleu sub termenii şi condiţiile care atunci vor predomina printre oamenii de pe acest pămînt.

790) MOARTE—Cine sunt morţii din Isaia 26:14. (Q210-1)

Întrebare (1912)—1—Te rog explică Isaia 26:14: "Cei ce sunt morţi acum nu vor mai trăi, sunt nişte umbre şi nu se vor mai scula; căci Tu i-ai pedepsit, i-ai nimicit şi le-ai şters amintirea".

Răspuns—Sunt unii care cred că acest text se referă la omenire şi încearcă să folosescă acest text ca să răstoarne alte texte. Noi nu trebuie să încercăm să răsturnăm un text cu altul. Mai curînd să încercăm să aducem toate textele Scripturii în deplină armonie unul cu celălalt şi cu întreaga Scriptură. Aici este un text care pare să vină în conflict cu învăţăturile lui Isus şi ale Apostolilor. Priviţi textul o clipă. Găsim o descriere foarte specială a clasei specificate aici. Această descriere se aplică la "Uriaşii" din prezent din lume. Se referă la trusturile şi corporaţiile uriaşe care au putere mare şi toate se unesc. Nu are importanţă cît de puternice par să fie acum, ele vor pieri. Ele vor muri. Se vor distruge. Nu se vor mai ridica odată ce au fost distruse. La această clasă se referă acest text.

791) MOARTE—Definiţia din dicţionar. (Q211-1)

Întrebare (1912-Z)—1—Este vreo diferenţă între "moarte" şi "anihilare"?

Răspuns—Dicţionarul Standard, cea mai bună autoritate a noastră în astfel de chestiuni, dă următoarea definiţie a cuvîntului a anihila: (1) a întrerupe existenţa; a distruge; a reduce la nimic; (2) a distruge identitatea cuiva. Sinonimul este a extermina, adică, a distruge total. Cuvintele sunt doar vehicule pentru exprimarea gîndului şi depinde mult de vehiculul care arată cel mai bine ce vrei să spui în problema în discuţie. Scînteia energiei animale pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Adam, şi pe care el, în schimb, a împărţit-o copiilor lui, dar pe care a pierdut-o pentru el şi pentru urmaşi prin fapta lui de neascultare, la moarte trece de la o persoană tot aşa cum trece de la un animal. Cuvîntul "viaţă", după cum este folosit într-un mare număr de exemple, nu înseamnă doar scînteia energiei animale, ci este un sinonim pentru suflet sau fiinţă.

În scopul sau aranjamentul lui Dumnezeu, această fiinţă n-a devenit în moarte stinsă, exterminată, anihilată; pentru că El i-a pregătit un viitor. Oricum, nu există fiinţă conştientă în sensul că ar avea conştiinţă, cunoştinţă, apreciere a durerii sau a bucuriei sau vreo altă experienţă. Dar Creatorul divin, care a creat la început fiinţa, a declarat că în cazul lui Adam şi a copiilor lui, scopul Său este să dea un Răscumpărător, prin care toţi să poată fi restabiliţi tot atît de complet ca şi înainte de a fi sub sentinţa morţii.

Lumea, care nu recunoaşte pe Dumnezeu sau puterea Lui, şi care nu are cunoştinţă de promisiunea învierii prin meritul operei de răscumpărare a lui Cristos, poate în mod potrivit să vorbească despre cel mort ca fiind uitat, ca un animal mort. Acesta este punctul de vedere agnostic. Dar credincioşii, instruiţi de Dumnezeu cu privire la scopul Său în Cristos şi în cele din urmă în învierea morţilor, şi în ocazia de viaţă veşnică pentru fiecare, trebuie să privească acest lucru din acelaşi punct de vedere din care a privit Domnul nostru cînd a spus: "Dar El nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii" (Luca 20:38); sau cum a declarat Apostolul Pavel cînd a vorbit despre "Dumnezeu … care înviază morţii şi care cheamă cele ce nu sunt ca şi cum ar fi" (Rom. 4:17); adică, Dumnezeu are ca scop trezirea lor, şi vorbeşte despre starea prezentă a morţii adamice numai ca despre o întrerupere a vieţii şi nu ca despre o anihilare, exterminare, stingere.

Probabil aveţi deja în bibliotecă un mic volum intitulat Planul Divin al Veacurilor — al patrulea milion acum sub tipar. El vă va da un Răspuns mult mai complet la Întrebare decît ar permite timpul nostru limitat în această coloană.

792) MOARTE—Noi murim zilnic jertfindu-ne vieţile. (Q212-1)

Întrebare (1912-Z)—1—Care este gîndul apostolului în afirmaţia "Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa"? — 2 Cor. 4:12.

Răspuns—Noi înţelegem că Sf. Pavel se referă la strîmtorările pe care el şi însoţitorii lui le-au avut călătorind în interesul Adevărului. Aceste persecuţii, dificultăţi, încercări pe cale, erau dovezi că Dumnezeu le accepta sacrificiul. Astfel moartea lor continua, după cum spune în altă parte: "Noi murim zilnic" (1 Cor. 15:31). În această afirmaţie, el a arătat scopul sau motivul care l-a îndemnat pe el şi pe însoţitorii lui să acţioneze. Ceea ce au făcut n-a fost făcut într-un mod superficial fiindcă aveau o misiune generală, ci dintr-un motiv al inimii şi în armonie cu voinţa divină, ca să poată aduce Bisericii binecuvîntări spirituale.

Biserica timpurie a înţeles că apostolii erau foarte activi în serviciul Adevărului; şi Sf. Pavel a explicat că motivul lor era neegoist. El a îndemnat Biserica să nu-şi facă plăcerea lor, ci să-şi pună vieţile unul pentru altul, după cum făcea el şi însoţitorii lui, ca exemple pentru turmă. Toţi cei care sunt membri ai Preoţimii Împărăteşti îşi pun viaţa în serviciu. Astfel "zidiţi-vă pe credinţa voastră preasfîntă" (Iuda 20), pînă ajungem la Noul Ierusalim! — Împărăţia glorioasă a marelui Uns, marelui Profet, Preot şi Rege, Isus fiind Marele Preot al mărturisirii ei!

Domnul nostru a declarat "Iată-mă, vin să fac voia Ta"; "desfătarea mea este să fac plăcerea Ta" (Evrei 10:9; Psa. 40:8). Aceasta a fost o parte a voinţei divine, ca El să-şi jertfească viaţa, să-şi termine sacrificiul, ca s-o poată da în cele din urmă pentru Adam şi toată rasa lui.

793) MOARTE—Adamică sau de sacrificiu. (Q212-2)

Întrebare (1913-Z)—2—Să presupunem că unul dintre sfinţii consacraţi ai lui Dumnezeu ar muri într-o catastrofă naturală — inundaţie, foc etc. — ar fi o astfel de moarte sacrificială sau ar fi adamică?

Răspuns—Un copil consacrat al lui Dumnezeu nu poate să moară de moarte adamică. Moartea lui va fi moarte de sacrificiu ori Moartea a Doua. Dacă atunci cînd moare este un copil consacrat al lui Dumnezeu, moartea lui va fi doar o completare a consacrării pe care a făcut-o înainte. Vieţile noastre sunt făcute sfinte şi acceptabile de către Marele Preot, în orice formă ar veni moartea. Dar dacă între timp acest copil consacrat al lui Dumnezeu se va întoarce de la El, atunci aceasta ar fi Moartea a Doua. Dacă păcătuieşte intenţionat, deliberat, el comite "păcat care duce la moarte". 1 Ioan 5:16.

794) MOARTE—Frica de moarte. (Q212-3)

Întrebare (1913)—3—Frica de Moartea a Doua va fi clară pentru familia umană perfectă din veacurile viitoare, sau va fi posibil practicarea păcatului?

Răspuns—Înţelegerea noastră este că Domnul intenţionează ca, după distrugerea lui Satan la sfîrşitul Veacului Milenar, să nu se practice păcatul. Aceasta va însemna sfîrşitul absolut al păcatului şi sfîrşitul absolut al morţii — cel puţin în ceea ce priveşte umanitatea şi pămîntul. Dar Dumnezeu, înainte de a aduce lucrurile la acea culme şi a decide cine poate avea viaţă veşnică, intenţionează să facă o investigare aşa de atentă încît să demonstreze dacă ei vor avea ceva iubire faţă de păcat sau nu: cei care vor avea vreo iubire faţă de păcat vor putea avea tot păcatul pe care-l vor vrea şi toată pedeapsa pe care o vor vrea, iar Dumnezeu nu-i va vrea. El îi vrea pe cei care iubesc dreptatea şi urăsc nelegiuirea; binecuvîntările sunt doar pentru acea clasă. Toţi cei a căror păcate vor fi descoperite vor fi pedepsiţi cu moartea a doua, aşa că aceasta garantează că nimeni nu va trăi dincolo de acel timp, cu excepţia celor în deplin acord cu Dumnezeu, şi de aceea, fără frică de moartea a doua.

795) MOARTE—Adamică, după stabilirea Împărăţiei. (Q213-1)

Întrebare (1913)—1—Se va mai muri de moartea adamică după ce Împărăţia lui Mesia va fi stabilită pe pămînt?

Răspuns—Cred că depinde de greutatea sensului pe care-l dăm expresiei "stabilită pe pămînt". După înţelegerea mea Împărăţia va lua ceva timp ca să fie stabilită. Va lua timp pentru stabilirea ei, pentru că, după cum înţeleg eu chestiunea, El intenţionează să stabilească Împărăţia după cum oamenii sunt gata s-o primească. Vor exista o mulţime de oameni cînd va veni momentul ca Mesia să stăpînească lumea şi să-Şi stabilească Împărăţia; vor fi mii şi zeci de mii care nu vor avea deloc cunoştinţă despre acest fapt, şi probabil va lua ceva timp să ajungă cunoştinţa la ei, săptămîni, luni, poate ani — nu ştiu dacă pot spune ani, dar o considerabilă perioadă de timp — şi se pare, după cum am citit în Scripturi, aceasta se va face într-un mod ordonat. Va exista o anumită clasă gata să primească pe Învăţător şi Împărăţia; vor fi, de exemplu, Vrednicii din Vechime ca o clasă şi alte persoane care au ajuns la o cunoştinţă de Domnul, care sunt în armonie cu Împărăţia, iar cu aceştia vor fi evreii, cei voitori, şi mulţi dintre ei vor fi pregătiţi să asculte, zicînd: Aici sunt Avraam, Isaac, Iacov şi toţi Profeţii şi ei ne spun că Împărăţia este stabilită iar noi ne vom conforma; dacă Împărăţia lui Mesia este prezentă, vom căuta să fim în armonie cu ea. Pe măsură ce binecuvîntarea va veni peste ei, restricţia făcîndu-i tot mai buni, şi o binecuvîntare peste secerişul lor, şi toate lucrurile bune peste ei, ceilalţi vor spune: Iată, aceşti evrei au obţinut totul, şi vor mai spune, "Veniţi, să ne suim la muntele Domnului … ca să ne înveţe căile Lui" (Isa. 2:3), ca şi pe evrei; pentru că "din Sion va ieşi legea şi din Ierusalim cuvîntul Domnului" (Isa. 2:3), şi va ajunge pînă la marginile pămîntului. Dar binecuvîntările Secerişului, şi aşa mai departe, pe care le arată Scripturile, pot lua ceva timp să-i convingă; un seceriş rău poate să nu-i convingă. Poate cînd vor avea două sau trei, vor spune: Aceşti evrei spun că motivul prosperităţii lor este că au ca sprijin pe unii dintre profeţii lor, înviaţi dintre morţi, dar aceasta este o nebunie. Dar odată cu trecerea timpului şi cu continuarea binecuvîntărilor, vor spune: Nebunie sau nu, lor le merge foarte bine. Mai tîrziu oamenii vor judeca mai clar cînd aceasta le va afecta vieţile, şi vor veni în armonie şi vor fi reprezentaţi ca israeliţi; toţi vor deveni Israeliţi, sămînţa lui Avraam, pentru că sămînţa lui Avraam va umple tot pămîntul, şi cine nu va deveni sămînţa lui Avraam va suferi moartea a doua. Şi astfel, eu cred că va fi o muncă graduală; nu ştiu dacă vor trebui zece ani sau mai mult, dar sunt înclinat să cred că cinci ani va fi un timp lung. Şi noi credem că pe durata aceea de timp moartea va opera în lume; oamenii vor muri tot aşa ca şi acum, de slăbiciune şi boală, şi că numai pentru cei care vor veni în armonie va începe să treacă procesul de moarte şi slăbiciune, şi că ceilalţi vor muri încă de moartea adamică; nu va fi nici o diferenţă între moartea de care vor muri ei şi moartea de care au murit bunicii lor. Toată moartea care vine ca rezultat al păcatului este moarte adamică oricînd ar veni ea, aşa că dacă ea vine după secole este tot moarte adamică. Promisiunea Domnului este pentru cei care se întorc de la păcat; atunci ei pot trăi; dar dacă le place mai mult păcatul, vor muri, şi aceasta va însemna moartea a doua pentru ei deoarece ar însemna că ar ieşi din armonie cu Împărăţia, şi totuşi, şi acestora li se va da o sută de ani, vă amintiţi, în care se poate să se facă vinovaţi şi să nu fie recunoscuţi vrednici de moartea a doua.

796)MOARTE-A fost moartea Domnului nostru o moarte de sacrificiu?(Q214-1)

Întrebare (1913)—1—A fost moartea Domnului nostru numai o moarte de sacrificiu, sau a fost nevoie ca Dumnezeu să-I atribuie păcat ca să poată muri?

Răspuns—Noi înţelegem că moartea Domnului nostru a fost o moarte pur de sacrificiu. Nu găsim nici o scriptură care să spună că Tatăl I-a atribuit păcat; nu vedem nici un motiv pentru care să I se atribuie păcat. Nu Tatăl a fost cel care L-a omorît; nu Tatăl a fost cel care a spus că El era un păcătos. Evreii au fost cei care s-au declarat mai întîi împotriva Lui şi l-au forţat pe guvernator să împlinească cererile lor; toată această condamnare a venit de la evrei şi nici o condamnare de la Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, El a fost şi atunci şi întotdeauna sfînt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, iar Scripturile arată că dacă El ar fi fost altcumva, n-ar fi fost acceptabil pentru altarul lui Dumnezeu; a presupune că Dumnezeu i-ar fi atribuit păcat, ar arăta că El n-ar fi avut loc pe altarul lui Dumnezeu, pentru că nimic vinovat nu era permis să vină la altarul lui Dumnezeu. Uneori spunem că păcatele noastre I-au fost atribuite Lui şi dreptatea Sa ne este atribuită nouă, şi există o măsură de adevăr într-o astfel de declaraţie şi o măsură de corectitudine într-o astfel de idee. Adică, vedem cum ne-a fost atribuită dreptatea Sa; aceasta este foarte clar; El atribuie sau acordă Bisericii meritul sau dreptatea Sa în vederea sacrificiului pe care l-a făcut, şi putem de asemenea vedea ce se înţelege prin ideea că păcatele noastre i-au fost atribuite Lui; de bună voie El a luat locul păcătosului, S-a oferit lui Dumnezeu "un sacrificiu bine plăcut". El S-a oferit ca sacrificiu după cum este simbolizat prin oferirea viţelului de către Aaron; viţelul nu avea cusur, ci era perfect. Ca Preot, El a junghiat viţelul, şi ca Preot, l-a oferit după aceea lui Dumnezeu. De fapt, El nu l-a oferit încă lui Dumnezeu pentru lume. Au trecut mai mult de 1800 de ani. Preotul a luat numai sîngele viţelului şi a intrat în Locul sfînt şi în Locul preasfînt şi acolo a stropit sîngele numai pentru El şi casa Lui, corpul Său şi casa credinţei; clasa Turmei Mici, clasa preoţească reprezentată în corpul Său, preoţii subordonaţi şi casa credinţei reprezentînd clasa Marii Mulţimi; numai pentru aceştia a stropit El sîngele. Păcatele lumii nu i-au fost atribuite în nici un sens nici atunci şi nici pînă acum. Cînd El va fi terminat sacrificarea Bisericii, care este corpul Său, El ne va prezenta Tatălui; aceasta va fi la sfîrşitul veacului cînd Biserica va fi fost oferită împreună cu El şi atunci El va prezenta întregul merit al sacrificiului Său pentru păcatele tuturor oamenilor, ale întregii omeniri. Acela va fi timpul cînd păcatele lumii vor fi anulate, dar în prezent El ne dă dreptatea Sa nouă şi păcatele noastre sunt puse asupra Lui. El n-a păcătuit niciodată, ci numai a atribuit dreptatea Sa Bisericii, şi în curînd, lumii.

797) MOARTE— O vor căuta şi n-o vor găsi. (Q215-1)

Întrebare (1913)—1—"În acele zile, oamenii vor căuta moartea şi n-o vor găsi; vor dori să moară şi moartea va fugi de ei" (Apoc. 9:6). Te rog explică.

Răspuns—Cartea Apocalipsei este o carte simbolică şi cred că nu poate fi corect înţeleasă decît ca un întreg. Noi nu suntem pregătiţi în această seară s-o explicăm ca un întreg; de aceea, credem că cel mai bine ar fi să lăsăm această mică porţiune pentru o explicare viitoare.

798) MOARTE—Referitor la Noul Legămînt. (Q215-2)

Întrebare (1913)—2—Dacă noul Veac trebuie să înceapă curînd, cum ai declarat în acestă după-amiază, va fi necesar ca fiecare om să moară pentru a obţine acea viaţă nouă; sau va fi posibil să primească beneficiile Noului Legămînt şi să nu moară deloc?

Răspuns—Noi înţelegem că Scripturile învaţă că Împărăţia lui Mesia se inaugurează în mijlocul unui timp de strîmtorare. Fără îndoială, dacă aceasta va fi cea mai mare strîmtorare pe care a avut-o vreodată lumea, după cum declară Scripturile, va fi un timp sever. Ne imaginăm că mulţi oameni îşi vor pierde viaţa. Dacă îşi pierd viaţa va trebui să aibă o înviere din morţi. Mulţi vor trece peste timpul prezent în Noul Veac, şi Împărăţia fiind stabilită nu va mai fi nevoie să moară. Ei se vor ridica tot mai mult la perfecţiune şi în final vor primi viaţă veşnică fără a mai merge vreodată în mormînt.

Dar mă gîndesc la o altă parte. Cineva ar putea spune: "N-a trecut sentinţa morţii la toată familia umană, şi n-ar însemna aceasta că ei trebuie să moară?" Ei sunt toţi în moarte; tu eşti în moarte. Fiecare se naşte sub sentinţa morţii. Nu este necesar ca acei pentru care vine graţierea să trăiască viaţa întreagă pentru ca să fie treziţi. Să ilustrăm acest lucru. Să presupunem că toţi de aici au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă; în loc de închisoarea morţii este închisoarea din Springfield. Să presupunem că vine furgonul şi ia un grup să-i ducă la închisoare, apoi vine după altul, şi după altul, dar mai sunt unii care rămîn. Să presupunem că Guvernatorul sau Primarul sau cineva cu autoritate, face o graţiere şi pune deoparte această sentinţă. Va fi necesar ca noi să mergem la închisoare şi să ieşim? Graţierea ar înlătura acest lucru. Aşa că unii au mers deja în închisoarea morţii, alţii sunt pe paturile lor de boală şi pe cale spre aceasta, în timp ce unii dintre noi au încă o măsură de sănătate şi putere. Cînd noul legămînt va fi stabilit nu va mai fi necesar pentru cei care trăiesc să coboare în închisoare.

799) MOARTE—Trebuie toată omenirea să intre în mormînt? (Q216-1)

Întrebare (1915)—1—Te rog dă o scriptură pentru ideea că unii din familia umană care trăiesc acum nu trebuie să moară.

Răspuns—Aş spune că Întrebarea este pusă greşit. Dacă cel care întreabă crede că toţi cei 1.600.000.000 care trăiesc acum trebuie să dea ceva dovadă că toţi vor muri, nu este necesar. În mod potrivit, se pare că nu toţi vor muri; pentru că concluzia logică ar fi că după cum Prinţul Întunericului are puterea morţii, şi el va fi pus sub control foarte curînd, va fi legat, şi după cum Dătătorul de Viaţă care a murit pentru lume Îşi va stabili Împărăţia, iar acea Împărăţie este atotputernică şi Regele ei este împotriva morţii, moartea va înceta cînd Împărăţia va lua controlul. Noul Rege se va opune nu numai ca oamenii care deja au murit să rămînă morţi, ci se va opune şi morţii oricăruia va fi fost atunci legal răscumpărat. Aceasta va include pe fiecare membru al rasei lui Adam.

Am dat o ilustraţie în Studii în Scripturi care acoperă acest punct. Dar ştiţi că trebuie să studiem acele Studii în Scripturi tot mereu. Acolo ilustraţia este aceasta: Să presupunem că noi toţi strînşi laolaltă am fi puşi sub arest, că un ofiţer al Guvernului ar veni la uşă şi ar spune, "Am o ştire neplăcută: Toţi sunteţi arestaţi". Şi apoi să presupunem că ar avea un furgon afară şi ar începe să ne ducă la închisoare. După ce ar face un transport, s-ar întoarce după altul şi apoi după altul şi altul. Apoi să presupunem că în timp ce furgonul ar fi în drum spre secţia de poliţie şi în timp ce ceilalţi ar aştepta aici să fie luaţi, cineva ar merge să discute cu autorităţile, iar ei ar spune: "E ceva greşeală aici, dar este de plătit atîta". "Foarte bine, vă voi da cecul". Apoi ofiţerul şef ar spune: "Opriţi arestările imediat". Aşa că ofiţerii merg să execute ordinul. Ei întîlnesc furgonul şi spun: "Nu mai e nevoie să-i duceţi pe aceşti oameni, nu mai sunt arestaţi. Lăsaţi-i să plece!" Apoi el vine la clădirea unde cei rămaşi aşteaptă încarcerarea şi spune: "Acum sunteţi liberi toţi". Apoi se grăbeşte la închisoare şi-i eliberează pe cei care au fost închişi dîndu-le vestea eliberării.

Acum, cei care au fost duşi la închisoare şi cei care n-au fost duşi la închisoare au fost toţi sub sentinţă. Dar cînd chestiunea a fost aranjată, n-a mai fost nevoie să intre în închisoare. Aşa este şi cu rezultatele morţii Domnului nostru. Nu numai că îi va elibera pe cei care au mers în marea închisoare a morţii, dar va opri şi procesul împotriva celor care aşteaptă să intre în această închisoare. Aceasta se sugerează în Scripturi. De exemplu, vedeţi Ţefania 3:8, 9; Apoc. 14:6, 7.

800) MOARTE—Sacrificială sau reală. (Q221-1)

Întrebare (1916)—1—"Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El", Psa. 116:15. Înseamnă aceasta a muri zilnic cu moarte sacrificială, sau moartea reală a unui sfînt?

Răspuns—Nu trebuie să ne certăm cu privire la acest text. Tot ce aparţine de sfinţi este preţios pentru Domnul. Consacrarea este preţioasă în ochii Lui. A fost preţioasă în ochii Lui cînd Isus, primul sfînt, a făcut-o. Tatăl a făcut ca Spiritul sfînt să vină peste Isus atunci, iar Glasul a declarat că El este Fiul lui Dumnezeu. La fiecare pas în continuare putem avea favoarea şi binecuvîntarea divină, pentru că tot ce aparţine de sfinţi este preţios în ochii Domnului. Consacrarea, moartea zilnică şi în final moartea reală — toate sunt preţioase Tatălui. El va da tuturor acestora acea mare răsplată. De aceea, preţioşi trebuie să fie ei în ochii Lui.

801) MOARTEA A DOUA—Nereuşita sacrificiului lui Isus

 şi moartea a doua. (Q637-2)

            Întrebare (1905)—2—Dacă Isus nu Şi-ar fi dat viaţa Sa umană ar fi mers în moartea a doua?

Răspuns—Aceasta depinde la ce timp s-ar aplica această Întrebare. Dacă Isus la vîrsta de 30 de ani Şi-ar fi spus, Nu-mi voi jertfi viaţa, voi trăi strict în acord cu legea divină, eu înţeleg că putea să-Şi menţină viaţa. Nimic din legea lui Dumnezeu nu I-ar fi cerut viaţa. Dar la vîrsta de 30 de ani El a făcut o consacrare şi a predat tot ce era pămîntesc. După ce a făcut acel legămînt cu Dumnezeu, să Se fi retras ar fi fost păcat şi ar fi însemnat moartea a doua.

802) MOARTEA A DOUA—Ce păcat duce la moartea a doua? (Q638-1)

Întrebare (1908)—1—Ce constituie păcat care duce la moarte. Înainte de Împărăţia Milenară este posibil ca cineva, în afară de cei concepuţi de spirit, să comită păcat care duce la moarte?

Răspuns—Noi răspundem că păcatul care duce la moarte este un păcat împotriva luminii şi cunoştinţei. Nimeni nu poate face păcat care duce la moarte dacă n-are cunoştinţă. Păcatul care duce la moarte nu este un păcat din ignoranţă; este un păcat voit, intenţionat împotriva luminii, şi de aceea este numit păcat împotriva Spiritului sfînt, păcat împotriva Spiritului Adevărului. Deci, este posibil ca cineva în afară de cei concepuţi de spirit să comită păcat care duce la moarte? Răspund că numai cei care au fost concepuţi de Spiritul sfînt au cunoştinţă despre lucrurile adînci ale lui Dumnezeu şi de aceea numai aceştia au responsabilitatea acestei mari cunoştinţe; că lumea în general, nefiind concepută de Spiritul sfînt, neavînd cunoştinţă despre lucrurile adînci ale lui Dumnezeu, şi neînţelegînd adevărul lui Dumnezeu, în mod clar nu sunt responsabili în acea măsură. Responsabilităţile sunt ale voastre şi ale mele pentru că am gustat şi ştim, de aceea suntem responsabili şi putem face păcat care duce la moarte, în timp ce lumea nu poate păcătui în acest mod. Acum, o Întrebare: Cîtă cunoştinţă este necesară înainte de a putea comite acest păcat de moarte? Răspund că după înţelegerea mea nu se cere o cunoştinţă prea mare. Apostolul spune că dacă noi am păcătuit cu voia după ce am primit o cunoştinţă a adevărului. La ce fel de adevăr s-a referit? S-a referit la cunoştinţa la care am ajuns acum, cum ar fi sfîrşitul cronologiei? O, nu, pentru că atunci toţi care au fost înaintea noastră n-ar fi avut destulă cunoştinţă ca să meargă în moartea a doua, pentru că n-au ştiut multe despre cronologie. Este vorba despre cei care înţeleg dispensaţiile paralele? Nu, pentru că mulţi oameni n-au ştiut niciodată nimic despre dispensaţiile paralele. Este vorba numai de cei care ştiu despre Jubilee? Nu, pentru că mulţi creştini au trăit şi au murit neştiind nimic despre Jubilee — ca în zilele apostolului, de exemplu. Atunci ce înseamnă aceasta, ce fel de adevăr şi cît de mult adevăr trebuie să avem? Răspund dragi prieteni, adevărul este acel adevăr mai mare pe care creştinii l-au avut de-a lungul veacului Evanghelic; de exemplu, marele adevăr că, "atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (Ioan 3:16). Acesta este marele adevăr, şi oamenii care au crezut acest mare adevăr şi în care acesta a exercitat puterea cuvenită au fost întorşi de la păcat la dreptate şi de la întuneric la lumină. Acesta este adevărul care sfinţeşte. Dacă cineva a ajuns la o cunoştinţă clară a adevărului, despre iubirea lui Dumnezeu şi a cerinţei lui Dumnezeu despre dreptate, şi că Domnul nostru Isus Cristos este Mîntuitorul lui, el a ajuns într-o poziţie de responsabilitate. Nu are lumea cunoştinţă despre acest lucru? Nu. Lumea a auzit cîntări ca "Nouăzeci şi nouă", etc., şi a auzit despre teologie, dar nu cred că lumea este responsabilă în această măsură. Ei n-au înţeles Cuvîntul lui Dumnezeu; ei n-au înţeles pregătirea făcută de Dumnezeu pentru păcatele noastre, pentru împăcarea noastră cu El, de aceea lumea n-a putut comite acest păcat care duce la moarte. Dar cei care au fost luminaţi odată şi au gustat bunătatea Cuvîntului lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor — puterile restabilirii — aceştia sunt cei care pot face păcat care duce la moarte, iar noi suntem părtaşi la acestea prin aceea că suntem îndreptăţiţi prin credinţă, şi îndreptăţirea prin credinţă este puterea veacului viitor, noi bucurîndu-ne de ea înaintea lumii — şi am fost făcuţi părtaşi Spiritului sfînt.

Apoi a doua Întrebare, "Te rog explică cazul lui Iuda". Răspund că Iuda a fost unul dintre cei care au însoţit pe Domnul nostru şi a fost martor al lucrărilor Sale puternice, şi a fost făcut părtaş al puterii veacului viitor; el a avut îndreptăţirea prin credinţă; el L-a acceptat pe Domnul ca fiind Mesia; L-a numit Învăţător şi a primit Spiritul sfînt în acest sens special, a fost unul dintre cei însărcinaţi şi peste care Domnul nostru a suflat şi a zis, "Luaţi Spirit sfînt" şi a fost unul dintre cei pe care Domnul i-a trimis să exercite această putere sfîntă. A fost unul dintre cei care au scos afară diavoli; a vindecat bolnavi şi a făcut multe lucruri puternice şi minunate în numele Domnului nostru. Şi a ştiut că acestea nu sunt înşelătorii; a ştiut că ele sunt adevărate; el însuşi a avut parte în acestea; a avut atîta cunoştinţă şi atîta lumină, mai mult decît alţi oameni de atunci, încît Domnul nostru a putut spune despre el, şi chiar a spus, "Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut!" (Mat. 26:24). Şi acest lucru n-ar putea fi adevărat despre nici un om, chiar trecînd printr-o experienţă treierătoare în viaţa prezentă, dacă ar avea glorioasele ocazii ale veacului Milenar. N-ar fi mai bine să nu se fi născut.

803) MOARTEA A DOUA—Mulţi vor merge în ea? (Q639-1)

Întrebare (1908)—1—Ai presupune din pilda oilor şi caprelor că numărul celor care merg în moartea a doua va fi la fel de mare ca şi al celor mîntuiţi?

Răspuns—Nu ştiu ce să cred despre pildă, dragi prieteni, dacă a fost intenţionată să aibă legătură cu numărul. În trecut eram foarte mulţumit cu acest gînd că unde se vorbeşte despre oi şi capre, îmi ziceam, Ei bine, numărul oilor este mult mai mare decît numărul caprelor, şi sunt foarte bucuros că este aşa. Dar cînd am fost în Palestina, spre surprinderea mea am văzut că turmele de acolo erau aproape juma-juma. Acum nu ştiu ce să cred; mă voi strădui să mă menţin între oi, şi cred că şi voi.

804) MOARTEA A DOUA—Referitor la foc şi pucioasă. (Q639-2)

Întrebare (1911)—2—"Dar cît despre fricoşi, necredincioşi, urîcioşi, ucigaşi … partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua" (Apoc. 21:8). Te rog explică.

Răspuns—Răspunsul este dat prin Întrebare. Ea spune, "adică moartea a doua". Aşa scrie. Toate aceste lucruri simbolizează moartea a doua.

805) MOARTEA A DOUA—Pregătită pentru diavol şi îngerii săi. (Q640-1)

Întrebare (1912-Z)—1—"Căci de mult timp este pregătit un rug* (*Tofet, tr. Cornilescu revizuită la subsol), pregătit chiar şi pentru împărat: este făcut adînc şi lat, cu foc şi lemne din belşug. Suflarea Domnului îl aprinde ca un şuvoi de pucioasă" (Isa. 30:33). Cine este regele pentru care este pregătit Tofet-ul?

Răspuns—Tofet a fost un nume dat Văii Hinomului, care este simbolic o reprezentare a Morţii a Doua, şi Domnul sugerează că El are foc şi combustibil din belşug ca să ducă la îndeplinire toată această distrugere şi că Spiritul Domnului îi va pune foc şi va face să ardă pînă la distrugere completă. Regele pentru care este pregătit acesta este diavolul, cu îngerii săi. El este instigatorul la rău, a cărui distrugere este deja rînduită. Mai întîi, în providenţa divină, înainte de a fi distrus, este pregătită domnia glorioasă a lui Mesia în timpul căreia toată omenirea va fi adusă la o deplină cunoştinţă a Adevărului şi la o deplină ocazie de a veni în armonie cu Dumnezeu, şi a demonstra dacă au dispoziţia lui Dumnezeu sau dispoziţia Adversarului, Satan. Cînd fiecare a ales pe deplin, Moartea a Doua va înghiţi pe toţi aceia pentru care a fost pregătită. Cei care şi-au demonstrat simpatia pentru rău vor fi socotiţi ca trimişii lui Satan şi îşi vor avea partea cu el în Moartea a Doua.

806) MOARTEA A DOUA—Se aplică la cei concepuţi. (Q640-2)

Întrebare (1912-Z)—2—La cine se aplică cuvintele din Evrei 6:4-6 — "Căci cei care au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului sfînt, şi au gustat Cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, şi cari totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă" (Cornilescu)?

Răspuns—Condiţiile menţionate în pasajul citat mai sus sunt mai mult sau mai puţin întreţesute. Adică, cel care a fost făcut părtaş darului ceresc al îndreptăţirii este sfinţit, conceput de Spiritul sfînt; pentru că numai aşa el poate avea dovada lui Dumnezeu cu privire la îndreptăţirea sa. Nimeni nu este îndreptăţit doar pentru că crede că Isus a trăit sau că Isus a murit. Pentru a ajunge la punctul îndreptăţirii şi pentru a i se atribui meritul lui Cristos, el trebuie mai întîi să-şi prezinte corpul ca jertfă vie; şi această prezentare trebuie însoţită de credinţă în Domnul Isus.

Cel care a făcut tot ce-i stă în putere — s-a întors de la păcat, a crezut în Isus ca Răscumpărătorul şi şi-a prezentat corpul ca jertfă vie — trebuie apoi să primească atribuirea meritului lui Isus pentru a-i acoperi lipsurile, pentru a-i acoperi defectele, pentru ca Tatăl să poată accepta jertfa; pentru că nici un lucru imperfect nu poate veni pe altarul Domnului. Se cere meritul lui Cristos pentru a completa ce lipseşte celui care se prezintă pe sine ca jertfă; şi numai cei care cred în acest fel şi-şi prezintă corpurile ca jertfă sunt primitori ai meritului lui Cristos prin atribuire; şi numai aceştia sunt concepuţi de Spiritul sfînt. Aranjamentul lui Dumnezeu este aşa încît nimeni nu poate fi îndreptăţit dacă n-a făcut o deplină consacrare, după ce deja s-a întors de la păcat. Cristos nu atribuie meritul Său nimănui decît acelora care fac această deplină consacrare; şi Tatăl nu acceptă să conceapă cu Spiritul sfînt pe alţii decît pe cei care au făcut aşa.

Cei care au primit îndreptăţirea au primit în acelaşi timp şi conceperea de Spirit sfînt, care este "puterile veacului viitor". Căderea unora ca aceştia, spune apostolul, înseamnă că ei nu pot fi niciodată reînnoiţi. De ce? Pentru că ei şi-au avut partea din binecuvîntarea lui Cristos. Moartea lui Cristos a fost cu scopul de a aduce o binecuvîntare — şi numai una — fiecărui membru al rasei lui Adam — o binecuvîntare deplină, o binecuvîntare completă, o astfel de binecuvîntare care va face în stare pe fiecare membru al rasei — dacă vrea, cînd o înţelege — să vină pe deplin şi complet în armonie cu Dumnezeu şi să aibă astfel viaţă veşnică. Dar după ce şi-a primit binecuvîntarea deplină şi apoi a respins-o, nu mai este speranţă pentru el. El nu se poate niciodată îndreptăţi pe sine. El a avut meritul lui Cristos şi l-a respins. Nu există nici o speranţă de reînnoire a unuia ca acesta, spune apostolul. Destinul acestuia, bineînţeles, nu va fi chinul veşnic, ci distrugerea — Moartea a Doua.

807) MOARTEA A DOUA—Nu pentru cei iresponsabili. (Q641-1)

Întrebare (1915)—1—Ştii cu siguranţă dacă există unii în acest veac sau vor fi în veacul viitor care vor merge în Moartea a Doua pentru că nu pot progresa, chiar dacă au încercat din greu, şi Dumnezeu nu poate face nimic pentru ei? (Rîsete)

Răspuns—Dumnezeu a dat fiecărei persoane o voinţă. Dacă este cineva care nu are voinţă, el nu este o persoană, este debil mintal. (Rîsete). Noi nu ştim multe despre debilii mintal, dar ştim că toţi sunt răscumpăraţi ca şi restul lumii, chiar dacă acum ei nu au nici o voinţă. O parte a lucrării din viitor a Bisericii va fi să scoată astfel de persoane afară din starea lor de debilitate. Dar imediat ce o astfel de persoană obţine o voinţă conştientă i se va cere s-o exercite. În timpul Domniei Împărăţiei lui Mesia oricine va vrea va avea posibilitatea să se ridice sus la deplină perfecţiune şi i se va da tot ajutorul necesar. Deci, în concluzie, nu există individ al rasei lui Adam care n-a avut sau nu va avea cea mai deplină ocazie de a obţine viaţă veşnică; şi cine va muri în Moartea a Doua, va muri din cauza propriei sale voinţe, din cauza unui refuz conştient de a accepta termenii minunaţi şi generoşi ai mîntuirii lui Dumnezeu prin Cristos.

808) MORŢI—Restul n-au înviat pînă la sfîrşitul miei de ani. (Q200-2)

Întrebare (1911)—2—Ce Răspuns ai da tu dacă ai fi întrebat despre textul din Scriptură care spune: "Ceilalţi morţi n-au înviat pînă nu s-au sfîrşit cei o mie de ani" (Apoc. 20:5)?

Răspuns—N-am citit această Întrebare exact cum a fost scrisă. Voi explica versetul şi voi spune că din punctul de vedere al lui Dumnezeu, Adam a fost viu cînd era în armonie cu Dumnezeu, şi că procesul de moarte al lui Adam a început imediat ce a fost scos afară din Eden sub condamnarea divină — "cu moarte vei muri"; el a fost în proces de moarte timp de 930 de ani; şi similar, cînd procesul reversibil va începe, în loc de a muri timp de 930 de ani, el va deveni tot mai viu timp de 930 de ani; pentru că în întreaga perioadă a domniei lui Mesia lumea va fi tot mai vie, tot mai vie, dar oamenii nu vor fi complet vii pînă cînd vor fi perfecţi. Şi într-un sens al cuvîntului putem spune că nu vor fi vii pînă cînd Cristos ca mijlocitor îi va preda Tatălui, iar Tatăl îi va fi încercat privind vrednicia sau nevrednicia lor de viaţă veşnică. Deci, după persoană şi circumstanţe, eu pot spune sau nu că acest verset nu este în manuscrisul original, sau manuscrisul cel mai vechi; ci, după cîte ştim noi, este o interpolare. Dar este bine să nu ne referim prea frecvent la interpolări, pentru că oamenii au cumva ideea că încerci cumva să ocoleşti ceva, iar unde pasajele se potrivesc aşa de bine cum se potriveşte acesta cu multe altele, nu voi da nici o explicaţie decît numai că ei vor primi viaţă şi nu vor fi pe deplin vii decît la sfîrşitul miei de ani.

809) MOISE—Motivul alegerii formei de şarpe. (Q497-3)

Întrebare (1911)—3—De ce a ales Moise forma unui şarpe cînd a ridicat un şarpe pentru fiii lui Israel în pustiu?

Răspuns—El l-a ales pentru că a ascultat de Dumnezeu, şi Dumnezeu i-a spus să facă aşa.

810) MOISE—Durata funcţiei de mijlocitor. (Q498-1)

Întrebare (1911)—1—Cît timp a fost Moise mijlocitor?

Răspuns—Moise este mijlocitorul legămîntului legii atîta timp cît legea este în vigoare. Moise este mijlocitorul legămîntului legii azi. Acest legămînt n-a avut alt mijlocitor. Acea mijlocire pe care el a îndeplinit-o a rămas în picioare tot timpul. Exact la fel cum Secretarul de Stat ar încheia un tratat între SUA şi Marea Britanie, cît timp ar fi el acela care aplică acel tratat? Exact atît timp cît tratatul este valabil, el va fi cel care aplică acel tratat. Şi aşa că Moise este încă mijlocitorul, sau cel care a pus în vigoare acel legămînt al legii între Dumnezeu şi Israel. Legămîntul legii este încă în vigoare şi Moise este, de aceea, încă mijlocitorul legămîntului legii, chiar dacă este mort. Acesta este acelaşi gînd pe care l-a dat Domnul, vă amintiţi, cînd a spus, "pînă astăzi cînd se citeşte Moise" (2 Cor. 3:15) etc. Apoi vă amintiţi din nou că El a spus, Cărturarii şi Fariseii stau pe scaunul lui Moise (Mat. 23:2). Moise încă avea locul ca mijlocitor al legămîntului legii, şi el a fost reprezentat de aceia care au urmat şi care au menţinut şi au reprezentat acea ordine de lucruri.

811) MOISE—Tip al lui Iehova. (Q498-2)

Întrebare (1913)—2—În ce privinţă a fost Moise un tip al lui Iehova?

Răspuns—Dumnezeu a spus că Moise trebuia să fie purtătorul Său de cuvînt, sau reprezentantul Său, şi că Aaron trebuia să fie purtătorul de cuvînt sau reprezentantul lui Moise. "Vei fi pentru el în locul lui Dumnezeu" (Exod. 4:16). Adică, Moise trebuia să fie ca un Dumnezeu pentru Aaron şi că el îi va spune ce să spună şi ce să facă. În acel sens al cuvîntului Moise este ca Dumnezeu aşa cum El a spus că va fi.

812) MORMINTELE DESCHISE—A fost întîia înviere? (Q289-1)

Întrebare (1911)—1—"Mormintele s-au deschis; şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat" (Mat. 27:52). A fost aceasta întîia înviere?

Răspuns—Răspunsul nostru este că nu, aceasta n-a fost întîia înviere. De ce? Cuvintele folosite aici sunt folosite în legătură cu aceasta: Citim că a fost un mare cutremur de pămînt şi multe din corpurile sfinţilor care adormiseră au înviat şi au venit în oraşul sfînt după învierea lui Cristos. Relatarea nu este foarte explicită, dar oricine a înviat acolo nu a putut avea întîia înviere din mai multe motive: mai întîi că Cristos a fost primul care trebuia să învie dintre morţi; nimeni n-a avut înviere înaintea lui Isus. El a fost întîiul născut dintre morţi. Dar, n-a înviat Isus pe Lazar din morţi? O, nu. Lazar a fost tot în starea morţii după ce a fost trezit. Nimeni n-a fost înviat complet din moarte. Ei au fost treziţi pentru puţin timp şi din nou au căzut în moarte. N-au avut o înviere. O înviere este o ridicare completă din moarte şi Isus a fost primul care trebuia să învie; El a fost primul ridicat din moarte la perfecţiunea vieţii. Deci, cei care au fost treziţi atunci nu puteau fi astfel înviaţi, deoarece cutremurul a avut loc în momentul morţii Domnului nostru, şi au trecut aproape trei zile pînă ce Isus a înviat dintre morţi. Dar, în orice caz, următorii care vor avea o înviere din morţi sunt Biserica. Învierea lui Isus pe plan spiritual a fost începutul învierii bisericii. Apostolul spune că a fost învierea Lui, şi zice: "ca să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, … fiind făcut asemenea cu moartea Lui" (Fil. 3:10). Cu alte cuvinte, învierea lui Isus este singura înviere în aceşti 1800 de ani. Dar biserica, Corpul lui Cristos, va fi părtaşă la învierea Lui şi nu pot veni binecuvîntări la nimeni decît după aceasta. Aşa citim în cap. 11 din Evrei despre vrednicii din vechime care au murit credincioşi neprimind lucrurile promise lor, Dumnezeu avînd pregătit ceva mai bun pentru noi — Biserica — pentru ca ei să nu ajungă la perfecţiune fără noi; ei nu-şi pot avea învierea pînă ce nu o avem noi pe a noastră. Deci ceea ce s-a putut întîmpla atunci este că unii s-ar putea să fi fost treziţi în acelaşi sens cum a fost trezit Lazar, şi nu în vreun alt sens.

813) MULŢUMIRI—Referitor la a cere binecuvîntarea în restaurante. (Q710-2)

Întrebare (1909)—2—Cînd mai mulţi oameni ai Adevărului iau masa la un restaurant şi stau toţi împreună, ar fi o datorie sau un privilegiu să aducem mulţumiri ca în propria noastră casă?

Răspuns—Nu este nimic în Biblie care să ne spună aceasta concret. Putem doar să ne folosim judecata. Ar fi foarte frumos dacă sunteţi în jurul mesei cu alţii să aduceţi mulţumiri dacă circumstanţele sunt potrivite, dacă nu, s-o faceţi în tăcere. Dacă în vreun sens al cuvîntului ar părea pentru alţii ipocrizie din partea noastră, n-ar fi potrivit. Vă amintiţi de farisei care se rugau la colţurile străzilor.

814) MUNCA DE COLPORTOR—Împărţind tracte. (Q129-2)

Întrebare (1906)—2—Te rog arată cea mai bună metodă de a împărţi tracte.

Răspuns—Noi credem că există două tracte, şi numai două, pe care colportorii trebuie să le distribuie. Aceasta nu spune nimic împotriva altor tracte. Unul este Nr. 54, "Norul întunecat cu margini argintii", şi "Ştiaţi că" este de asemenea unul bun. Noi sfătuim pe colportori să nu ia alte tracte, ci să lase ca voluntarii să le dea pe celelalte.

815) MUNCA DE COLPORTOR—Tracte şi colportare. (Q129-3)

Întrebare (1906)—3—Sfătuieşti să dăm aceste tracte în timp ce facem munca de colportor?

Răspuns—Cred că le-aş da numai cînd nu mi s-ar comanda nimic. Dacă mi s-ar face o comandă, nu aş lăsa nici un tract.

816) MUNCA DE COLPORTOR—Voluntari şi Colportori. (Q129-4)

Întrebare (1906)—4—Crezi că colportorii trebuie să facă muncă de voluntariat?

Răspuns—Nu văd nici un motiv de ce n-ar face, dar gîndul meu este următorul: colportorul ar face mai bine să evite munca de voluntariat şi să-şi folosească timpul într-un mod puţin diferit. De exemplu, cei care colportează în timpul săptămînii şi presupunînd că îşi folosesc toată energia pe care o au, cînd vine duminica, ar face mai bine să se uite pe lista lor cu nume şi să vadă care sunt marcaţi ca interesaţi, şi să-şi folosească timpul vizitîndu-i.

817) MUNCA DE COLPORTOR—Cînd a colporta este voluntariat. (Q129-5)

Întrebare (1906)—5—N-au făcut deja colportorii o muncă de voluntariat cînd au distribuit tracte în oraş?

Răspuns—Ei bine, dacă n-au reuşit să vîndă aproape nimic.

818) MUNCA DE COLPORTOR—Cum să procedezi

cu o familie dependentă de tine. (Q129-6)

Întrebare (1906)—6—În cazul unuia cu o familie dependentă de el, dacă s-ar putea face aranjamente, ar fi în regulă să intre în munca de colportor?

Răspuns—N-aş crede că este bine ca o soţie, de exemplu, să-şi neglijeze în vreo măsură casa şi soţul. Ea are o datorie de soţie faţă de soţul şi faţă de casa ei. Dar dacă soţul ei ar fi în adevăr şi el ar fi de acord, foarte bine. Dacă ar fi un soţ lumesc, el are dreptul să ceară ca locuinţa lui să fie îngrijită; aceasta este o parte din contractul soţiei, pe care cred că nu trebuie să-l violeze.

819) MUNCA DE COLPORTOR—În legătură cu tovarăşul de viaţă. (Q130-1)

Întrebare (1906)—1—Dacă soţul este om lumesc, dar vrea ca soţia lui să meargă, ce se întîmplă?

Răspuns—În regulă, soră, dacă el doreşte; dar aş fi atent ca niciodată să nu merg cu acest lucru pînă la extremă. Întotdeauna ia în considerare pe tovarăşul de viaţă, interesele lui, şi ceea ce ar putea cere sau aştepta în mod rezonabil.

820) MUNCA DE COLPORTOR—Procedura cu cei

care refuză comanda făcută. (Q130-3)

Întrebare (1906)—3—Cum să procedăm cu cei care refuză să ia cărţile după ce le-au comandat? Cît de mult trebuie să insistăm să le ia?

Răspuns—Aş spune că niciodată şi în nici un fel de împrejurări nu trebuie să fim necuviincioşi sau să acţionăm într-un mod necreştinesc; nici cu preţul a 12 seturi să nu ne gîndim să facem ceva ce ar discredita pe Marele Învăţător pe care noi Îl reprezentăm. Trebuie să ne amintim că suntem ambasadori ai Regelui regilor şi Domnului domnilor, şi ca atare trebuie să ne gîndim să nu facem ceva josnic, sau nici chiar să ne coborîm la nivelul celor cu care vorbim, dacă ei sunt josnici. Atunci ce trebuie să facem? Eu răspund astfel: Am putea foarte potrivit spune, "Acum, doamnă (sau domnule), desigur aţi comandat aceste cărţi în deplină cunoştinţă şi cred că nu prea luaţi în considerare în mod potrivit circumstanţele mele cînd refuzaţi să le luaţi. Ştiţi că mi-a trebuit timp considerabil să ajung aici şi să discut cu dumneavoastră despre acest subiect, şi nu mi se plăteşte nimic pentru aceasta; o fac din dragoste pentru adevăr şi din dorinţa de a vă servi. Şi apoi luaţi în considerare că-mi trebuie timp să vă aduc cărţile şi osteneala desigur valorează ceva. Tot ce am din această treabă este permisiunea Societăţii de a primi un procent din ceea ce se plăteşte pentru aceste cărţi, care se vînd la preţul de cost. Trei cărţi pentru un dolar nu e mare lucru, şi n-aş crede că v-aţi retrage de la aceasta, decît dacă ar exista vreo neînţelegere în mintea d-voastră. Mi se pare că cineva v-a spus ceva să vă prejudicieze, şi poate aţi uitat ce v-am spus despre cărţi cînd am luat comanda. Ei bine, prietene, dă-mi voie să-ţi spun că există vrăjmaşi ai acestor cărţi, dar în general vei afla că vrăjmaşii sunt cei care niciodată nu le-au citit. Vrăjmaşii acestor cărţi sunt oameni care nu le-au studiat niciodată. Consider că sunteţi un om inteligent (sau femeie, după caz — şi aceasta se poate spune aproape fiecăruia care ar comanda o carte); păreţi a avea o mare măsură de inteligenţă şi presupun că hotărîţi singur în ceea ce vă priveşte. Acum voi spune că, dacă veţi lua cărţile şi le veţi ţine o săptămînă sau o lună, vă voi spune unde mă găsiţi, şi dacă după ce le veţi citi îmi veţi spune că nu vă sunt de ajutor, şi nu valorează mai mult de un dolar, le voi lua înapoi şi vă voi înapoia banii, şi cu aceasta se va încheia discuţia". Deci i-aş da un argument plin de demnitate, şi dacă după ce am spus tot ce rezonabil se poate spune şi ei ar hotărî să nu le ia, aş spune: "În regulă; rămîne aşa; le voi lua înapoi".

821) MUNCA DE COLPORTOR—Cerînd a se plăti timpul,

 cînd se refuză comanda. (Q131-1)

Întrebare (1906)—1—Am auzit pe un frate spunînd că a cerut să-i fie plătit timpul. Ai considera potrivit acest lucru cînd refuză să ia cărţile?

Răspuns—Nu cred că i-aş cere persoanei să-mi plătească timpul, cu excepţia că a fost un caz ca acesta: Dacă a fost o persoană care a cumpărat cărţile şi le-a plătit, şi mi-ar cere să-i dau banii înapoi, spunînd că n-a vrut să le citească, atunci cred că ar fi potrivit să i se spună, " Ei bine, prietene, dacă într-adevăr insişti să le iau înapoi, desigur ai fi de acord că trebuie să iau ceva pentru timpul meu, şi cred că vei admite că 25 de cenţi pentru timpul petrecut cu tine venind să discut şi 25 de cenţi pentru aducerea lor este destul de puţin. Dar nu vreau cărţile înapoi; vreau să beneficiezi de ele; acesta este motivul pentru care sunt în această lucrare". În timp ce se gîndeşte la toate acestea, este posibil că-l vei convinge să ia cărţile.

822) MUNCA DE COLPORTOR—Vînzînd pentru un preţ

 mai mare decît cel fixat. (Q131-2)

Întrebare (1906)—2—Am vîndut un număr mare de volume din cele cu cinci cenţi unde nu le-am putut vinde pe celelalte. Odată, un gentleman a spus: "Tu le vinzi pe acestea cu zece cenţi şi pe ele au preţul de cinci cenţi". Este mai bine să le vinzi cu cinci cenţi şi să nu ai cîştig, sau să fie schimbat preţul astfel încît nimeni să nu fie înclinat să creadă că este prejudiciat?

Răspuns—Aş spune că cinci cenţi este bine. Puteţi cere şi primi cîte vreţi din cele la cinci cenţi bucata. Ele sunt publicate doar la preţul de cost. Cei cinci cenţi este cea ce iau pentru timpul de a le duce. Dacă stai să te gîndeşti vei vedea că nu mi-aş putea permite să le vînd la cinci cenţi.

823) MUNCA DE COLPORTOR—Sunt Studiile în Sripturi

 Zorile Mileniului? (Q131-3)

Întrebare (1906)—3—Predînd un set de cărţi comandat de o doamnă, le-am dat soţului ei, şi în timp ce soţia a intrat după bani, el a spus: "Sunt aceste cărţi ceva de genul Zorilor Mileniului* (*Studii în Scripturi, n.t.)?" Am spus: "Această lucrare tratează cronologia, etc". Am evitat subiectul, am luat banii şi am plecat. După ce am plecat m-am simţit cam rău, neştiind dacă am procedat bine.

Răspuns—Cred că probabil noi ar trebui să completăm în minte partea din ceea ce am presupus. Am presupus din Întrebarea omului că are unele prejudecăţi împotriva Zorilor Mileniului, şi că prejudecata lui nu este fondată. Adică, este fondată pe o denaturare sau o înţelegere greşită a ceea ce sunt Zorile Mileniului. Aşa că nu este ceea ce crede el că sunt Zorile Mileniului, după cîte ştim; de aceea cred că ai fost îndreptăţit să procedezi în forma în care ai procedat.

824) MUNCA DE COLPORTOR—Răspunzînd referitor

 la Zorile Mileniului. (Q132-1)

Întrebare (1906)—1—Ai sfătui întotdeauna ca atunci cînd oamenii întreabă dacă aceste cărţi sunt Zorile Mileniului noi să urmăm cursul menţionat aici de fratele? Uneori ei au Zorile Mileniului în casă, şi dacă noi le vindem Studiile şi după o jumătate de oră după ce plecăm descoperă că au exact acelaşi lucru şi trebuie să înţeleagă că noi am ştiut că era acelaşi lucru, nu i-ar prejudicia? Este întotdeauna înţelept acest lucru?

Răspuns—Trebuie să spun că nu cred că ar apărea, dintr-o mie de cazuri un caz ca acela menţionat de tine, ca persoana care ar şti ce este în Zorile Mileniului să se împotrivească. Se opun cînd au o concepţie greşită despre ele. De aceea, cînd ţi se pune o astfel de Întrebare, este doar o Întrebare cu o idee greşită faţă de volume în minţile lor. Un alt frate a procedat astfel: El a spus, "În unele privinţe această carte este foarte asemănătoare cu Zorile Mileniului şi apropo, Zorile Mileniului are multe lucruri în ea". Persoana le-a cumpărat, dar nu a vrut să cumpere Zorile Mileniului. Oricum, nu aş sfătui ca vreo persoană să-şi violeze conştiinţa în această privinţă.

825) MUNCA DE COLPORTOR—Din cîte să fie compusă comanda. (Q132-2)

Întrebare (1906)—2—Ce fel de seturi sfătueişti să fie, seturi de cîte trei, cinci sau şase cărţi?

Răspuns—Cred că în mare măsură depinde de colportor, dacă poate vinde mai bine cinci, şase sau trei. După experienţa noastră, s-ar părea că majoritatea pot vinde trei exemplare tot atît de uşor cum pot vinde unul. Vînzarea de trei pentru 98 cenţi pare să impresioneze pe oameni ca fiind remarcabil de ieftine, fie că pe ei îi interesează cărţile sau nu. Ai putea spune: "Sunt două seturi de studii; primul set este la 98 cenţi, cărţile din celălalt set sunt mai groase şi dacă le vreţi acum sau în viitor le puteţi primi şi pe ele". Aşa că vedeţi că-i puteţi înştiinţa că există două seturi, dar vorbind despre ele ca despre seturi diferite, nu vor avea gîndul că nu obţin un set complet. De fapt fiecare carte este completă în sine.

826) MUNCA DE COLPORTOR—Suntem noi predicatori? (Q132-3)

Întrebare (1906)—3—Presupunem că suntem întrebaţi dacă suntem predicatori sau nu?

Răspuns—Aş spune "Da, sunt predicator cînd fac această muncă, ea fiind cel mai bun mod în care pot să pun evanghelia în mîinele oamenilor".

"Cărei denominaţii îi aparţii?"

"Lucrez sub auspiciile Societăţii de Tracte şi Biblii Turnul de Veghere, care este strict non-denominaţională".

827) MUNCA DE COLPORTOR—Soţia face comandă, soţul se opune. (Q132-4)

Întrebare (1906)—4—Cînd se comandă cărţi şi se ajunge la predarea lor, iar soţul obiectează la a le avea în casă, iar soţia vrea să-ţi plătească pentru osteneală, şi în final le ia în silă, este bine?

Răspuns—Totdeauna aş prefera ca ei să ia cărţile. Aş spune: "Dacă-i poţi explica soţului tău că sunt cărţi religioase şi că ai vrea ca el să le examineze şi dacă găseşte ceva rău în ele este o altă chestiune; dar sunt sigur că citindu-le va fi bucuros să le aibă în casă".

828) MUNCA DE COLPORTOR—Părăsirea teritoriului. (Q133-1)

Întrebare (1906)—1—Este potrivit ca o persoană în activitate să iasă din teritoriul ei, chiar dacă aceasta este doar peste rîu?

Răspuns—Nu ieşiţi din teritoriul pentru care aţi fost desemnaţi; nu aveţi privilegiul să faceţi asta.

829) MUNCA DE COLPORTOR—Timp pentru munca activă. (Q133-2)

Întrebare (1909)—2—Cît timp se poate permite colportorilor să facă o muncă activă?

Răspuns—Mîine. Nu se poate garanta aceasta, dar cred că mîine veţi putea.

830) MUNCA DE COLPORTOR—Referitor la Studiile în Scripturi

 ca fiind non-denominaţionale. (Q133-3)

Întrebare (1911)—3—Cum putem noi colportorii să dovedim oamenilor că Studiile în Scripturi sunt non-denominaţionale?

Răspuns—Ei bine, există unii oameni cărora nu le puteţi dovedi nimic. Dar un mod de a dovedi că nu sunt denominaţionale este a arăta că ele n-au fost scoase de nici o denominaţie; nici o denominaţie nu le sprijină; şi oricum ei vor trebui să vă creadă pe cuvînt, pînă cînd vor avea ocazia să le citească. Dacă vreo denominaţie este dispusă să le sprijine, nu avem nici o obiecţie.

831) MUNCA DE COLPORTOR—Ipotecarea timpului propriu. (Q133-4)

Întrebare (1916)—4—Un anume frate este în munca de colportor; el are un tată şi doi fraţi. Fraţii lui pot să se îngrijească de tatăl lor, şi o fac. I se cere să se îngrijească de tatăl său într-un astfel de caz?

Răspuns—Bineînţeles, noi nu putem şti toate amănuntele cazului, dragi prieteni, şi de aceea un Răspuns la o Întrebare de felul acesta poate să nu fie cum ar fi dacă am şti toate amănuntele; dar, cît priveşte Întrebarea — cît putem înţelege Întrebarea — se pare că acest frate se poate considera liber să se angajeze în munca de colportor din moment ce alţii se vor îngriji de tatăl său.

832) MURMUR—Cine a murmurat în pildă? (Q500-1)

Întrebare (1909)—1—(Matei 20:11) "Şi primindu-l (dinarul), ei murmurau împotriva stăpînului casei".

Întrebare: Pe cine au reprezentat cei care au murmurat? Care este răsplata pe care a primit-o fiecare om?

Răspuns—Aceasta este o pildă, dragi prieteni, şi nu se dă nici o explicaţie, şi nici voi şi nici eu nu putem spune în mod absolut că aceasta sau aceea este explicaţia. Cel mai bine ce putem face cu orice pildă la care Domnul n-a dat nici o explicaţie este să facem o aplicare atît de apropiată cît ne permite judecata, şi apoi să o luăm temporar ca vedere a noastră asupra înţelesului ei. Aceasta are dreptul s-o facă oricine.

În această pildă, ce înseamnă "dinarul"? Este răsplata acelor muncitori care au muncit întreaga zi sau numai o oră; aceasta a fost răsplata promisă. Ce răsplată a promis Dumnezeu tuturor acelora care sunt ai Lui de-a lungul întregului Veac Evanghelic? Eu ştiu că ne-a promis viaţă veşnică. Aş fi înclinat să cred că dinarul reprezintă răsplata pe care Domnul o dă acelora care sunt ai Lui, nu numai acelora care sunt în Turma Mică, ci şi Marii Mulţimi. Există şi alte lucruri care vor fi date urmaşilor Săi, care nu sunt la fel, după cum a spus apostolul, "o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea. Aşa este şi învierea morţilor" (1 Cor. 15:41, 42), implicînd că unii dintre urmaşii Domnului vor avea mai mult decît alţii.

O altă pildă a Domnului nostru este cînd unul a folosit cele zece mine ale sale cu credincioşie, le-a înmulţit cîştigînd cu ele încă zece mine, iar Stăpînul a spus: "primeşte stăpînirea peste zece cetăţi" (Mat. 25; Luca 19) etc., şi tot aşa şi cu cel cu cinci şi cu două, şi le-a spus tuturor, "Prea bine, rob bun". Dar au obţinut răsplăţi diferite. Aşa că punînd acestea împreună cred că Domnul în viitor va face diferenţă în ce priveşte răsplata pe care o veţi avea voi şi eu. Noi vom fi perfect mulţumiţi, pentru că vom primi mai mult decît suntem vrednici sau decît puteam cere.

"Dinarul", vedeţi, reprezintă ceva comun tuturor şi nu glorie, onoare şi nemurire, ci mai curînd ar părea să reprezinte viaţa veşnică.

Cît despre faptul că au murmurat, nu sunt în stare să explic în mod satisfăcător. Eu n-am murmurat, dar încă nu mi-am primit dinarul. Nu pot să-mi imaginez de ce unul care primeşte viaţă veşnică ar murmura. Sugerez numai că poate nu trebuia să se înţeleagă că toţi vor primi la fel. Cînd se va împlini vom fi în stare să vedem. Ştiţi că nici o profeţie nu se înţelege pînă la împlinirea ei. Exact aşa; Domnul nostru a arătat că El se va naşte în Betleem, dar atunci n-au înţeles, dar cînd s-a împlinit, atunci au putut privi înapoi şi vedea clar. Profeţia nu se dă numai să satisfacă curiozitatea, ci arată că Dumnezeu ştie dinainte lucrurile care se vor întîmpla. Toate lucrurile sunt cunoscute Lui şi toate se fac după sfatul voinţei Lui.