Întrebare (1912)—1—O persoană care este pe deplin consacrată lui Dumnezeu şi care suferă de o boală incurabilă, face un păcat dacă ia un tratament conţinînd un narcotic, cînd suferă mult de durere, uneori făcîndu-l incapabil să lucreze, din cauză că suferă atît de tare?

Răspuns—O astfel de persoană n-ar comite un păcat luînd un narcotic. Ne este permis să uşurăm o astfel de durere. Ne este permis să uşurăm durerea produsă de foame mîncînd. Şi tot aşa, dacă suntem bolnavi de sete, înlăturăm boala bînd. Toată hrana este o rezolvare în acest sens. Noi rezolvăm cazul luînd ceea ce ne uşurează. Dacă eu aş fi într-o astfel de stare, dacă aş avea o astfel de boală incurabilă care mi-ar produce multă durere şi narcoticul ar fi singurul lucru bun şi potrivit ca să-mi uşureze durerea, m-aş simţi îndreptăţit să iau narcoticul. Totuşi, aş încerca să nu mă înşel pe mine şi aş cere sfatul cuiva competent, a unui doctor, să-mi spună dacă acesta este necesar în cazul meu. Dacă el spune, Nu, că mi-aş face rău, m-ar năuci, atunci aş spune, Nu pot să-l folosesc. Niciodată două cazuri nu vor fi la fel. De regulă toate narcoticele sunt vătămătoare şi trebuie folosite numai în ultimă instanţă după un sfat competent.

834) NAŞTERE DE FII—Referitor la a fi mîntuită prin naştere de fii. (Q53-3)

Întrebare (1911)—3—Cum înţelegem 1 Tim. 2:15, unde citim: "Totuşi ea va fi mîntuită născînd copii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie"?

Răspuns—Acesta este un pasaj foarte ciudat. Nu sunt sigur că îl înţeleg bine, şi oriunde nu sunt sigur ce vrea să spună Domnul, regula mea este să fiu foarte precaut.

835) NATURĂ—Divină în contrast cu chipul lui Dumnezeu*. (Q502-1)

*Vestitorul Dimineţii Milenare pag.

Întrebare (1915)—1—Ajungerea la natura divină nu înseamnă ajungerea la chipul lui Dumnezeu, după care a fost creat omul la început? Cuvîntul natură de aici nu are semnificaţia de dispoziţie, de caracter?

Răspuns—Nu! Omul n-a avut niciodată natura divină. Apostolul Pavel subliniază, discutînd despre acest subiect al naturilor, în legătură cu învierea, că unul este trupul peştelui, altul al animalului, altul al păsării şi altul al omului. Peştele nu are acelaşi fel de trup cum are pasărea. Toţi cunoaştem diferenţa. Trupul peştelui, al păsărilor şi al animalelor, sunt toate diferite.

Apoi vine omul, superior tuturor fiinţelor pămînteşti. Apostolul ne atrage atenţia asupra formelor de existenţă mai înalte; el ne atrage atenţia asupra altui plan de viaţă. El arată că omul, cea mai înaltă dintre creaturile pămînteşti, este mai prejos decît cea mai prejoasă fiinţă spirituală. Ne spune despre îngeri, stăpîniri, puteri şi despre natura divină, cea mai înaltă dintre toate. Fiinţa umană perfectă este Dumnezeu manifestat în carne. Este atît de aproape de natura divină cît este posibil pentru o fiinţă umană. Îngerii sunt de asemenea după chipul sau asemănarea lui Dumnezeu; heruvimii şi serafimii tot aşa, deşi pe o treaptă mai înaltă decît omul. Cea mai înaltă dintre toate este natura divină. Iniţial numai Dumnezeu a avut această natură. Şi acest fel de natură spirituală pe care o are Dumnezeu a dat-o şi lui Isus la înviere, ca o răsplată pentru credincioşia Sa. Isus n-a avut-o înainte să devină om; dar după cum Tatăl are viaţă inerentă, adică, viaţă în Sine, nu o viaţă venită din hrană şi apă, "tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine" (Ioan 5:26). Noi nu putem înţelege acel fel de viaţă. Eu nu pot să-mi imaginez cum Dumnezeu poate da o viaţă care nu are nevoie să fie susţinută de nimic. Voi niciodată n-aţi avut vreo experienţă de genul acesta. Nici eu n-am avut. Ca să-l putem înţelege pe deplin pe Dumnezeu ar fi trebuit să fim atît de mari ca şi El.

Noi vedem diferenţa dintre a prinde şi a înţelege. A înţelege înseamnă a cuprinde totul. A prinde înseamnă a atinge, sau a apuca. Voi şi cu mine putem prinde ideea, sau atinge ideea de Dumnezeu, dar nu foarte clar pentru că noi suntem aşa de mici şi El este aşa de mare. Noi nu putem înţelege pe deplin pe Dumnezeu. Putem doar să-L atingem în înţelegere.

Apostolul a stăruit asupra acestui fapt; el a atins, sau a pipăit pe Dumnezeu, după cum şi Dumnezeu l-a atins sau l-a pipăit pe el. Dumnezeu ne-a prins, a venit în atingere cu noi. Noi nu venim în atingere cu Dumnezeu ca să spunem, "Îl vom lua pe El ca Dumnezeul nostru". El a pus mîna pe noi şi ne-a spus despre aranjamentul Său pentru noi. Noi am Răspuns la aceasta; ne-am gîndit cît de minunat este că El ne are în vedere. Deci, noi încercăm să înţelegem de ce suntem atinşi de Dumnezeu. Omul n-a fost creat după chipul lui Dumnezeu în sensul că este de natură divină, care este mult deasupra heruvimilor şi serafimilor, în timp ce omul este puţin mai prejos chiar decît îngerii.

836) NATURĂ UMANĂ—Doreşte ea simpatie? (Q334-1)

Întrebare (1908)—1—Face parte din natura umană să doreşti simpatie de la alţii? Şi atunci, dacă este aşa, evitînd a ne spune necazurile altora, chiar altor membri ai Corpului lui Cristos, ne aduce în relaţie mai apropiată cu El, făcîndu-ne să ne sprijinim numai pe braţul Domnului?

Răspuns—Răspunsul meu la prima parte a întrebării este: da. Sugestia apostolului Pavel este ca fiecare să caute să poarte cît poate şi să caute să poarte nu numai sarcina lui, pe cît posibil, ci trebuie să caute să poarte şi sarcinile altora. Şi oricine are greutăţi şi încearcă să şi le poarte şi să aibă ajutorul Domnului la ele, iar apoi caută şi ajunge să ajute pe alţii la greutăţile lor, va afla prin aceasta că greutăţile lui sunt mult mai uşoare şi că el are o binecuvîntare procedînd în acest mod. Aşa că atitudinea potrivită pentru fiecare dintre noi este să căutăm pe cît posibil să ne purtăm propriile sarcini şi apoi să ajutăm pe altul, şi să nu ne gîndim prea mult la ale noastre, să nu ne imaginăm că noi avem tot lucrul, toate problemele şi toate greutăţile, ci să privim şi să vedem cît de mulţi oameni au probleme şi veţi afla că mulţi dintre ei au mai multe decît voi. Dar înainte de aceasta, cînd ai privit greutăţile tale, ţi s-au părut foarte mari. Aceasta nu înseamnă că voi şi cu mine nu vom simţi niciodată simpatia altora; dar nu vom căuta simpatie atît de mult ca înainte; vom încerca să ne purtăm propriile sarcini; şi poate că Domnul va trimite pe cineva care ne va arăta simpatie cînd nici nu ne-am gîndit; simpatia va veni cum vede Domnul mai bine. Vă amintiţi că marele Cap al Corpului este Domnul Isus Cristos şi fiecare membru al Corpului este sub supravegherea şi îngrijirea Sa; şi exact ca în cazul cînd ai avea un deget rănit, ce ar face degetul? Ar apela la picior? Nu. La cealaltă mînă? Nu. Ei bine, ce va face degetul? Nervii senzitivi vor telegrafia la creier: "Sunt rănit". Şi creierul va telegrafia la cealaltă mînă: "Du-te şi ajută-l pe degetul acela". Şi astfel vedeţi că Domnul nostru este Cel căruia ne spunem necazurile şi la El trebuie să căutăm ajutor, iar apoi trebuie să aşteptăm ajutorul, şi aceasta poate veni de la ceilalţi membri ai corpului; şi ca membri ai Corpului, noi toţi trebuie să fim în atitudinea de a căuta să răspundem Capului, ştiind că Capul ar vrea să simpatizăm unul cu altul, să dăm unul altuia în numele Său, aşa că vom încerca să facem bine şi să căutăm ocazii de a ne servi unul pe altul. În acest fel vom avea cele mai multe binecuvîntări, cea mai multă pace şi cea mai mare bucurie, făcînd tot ce putem ca să ne purtăm propriile sarcini şi să le purtăm, cît este posibil, şi pe ale altora, să simpatizăm cu alţii şi să-i ajutăm.

837) NAŢIUNI—Supravegherea lor de către Dumnezeu. (Q500-2)

Întrebare (1914-Z)—2—Să înţelegem noi din următoarele scripturi că Dumnezeu îndrumă afacerile naţiunilor şi-i alege pe conducătorii lor?

"Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place şi pune peste ea pe cel mai de jos dintre oameni" — Daniel 4:17.

"Orice suflet să fie supus autorităţilor care sunt mai presus de el; căci nu este autoritate decît de la Dumnezeu. Şi cele care există sunt rînduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte autorităţii, se împotriveşte rînduielii lui Dumnezeu" — Romani 13:1, 2.

Răspuns—Aceste scripturi sunt în armonie cu alte declaraţii ale Scripturii. În cazul lui Nebucadneţar, de exemplu, după ce a fost nebun timp de şapte ani, trăind între fiarele cîmpului, raţiunea i-a revenit iar el a proslăvit pe Dumnezeul Cerurilor, recunoscînd că Dumnezeu ridică pe aceia pe care vrea El, şi-i înjoseşte pe aceia care doreşte. Noi înţelegem că procedura lui Dumnezeu cu Regele Nebucadneţar a fost profetică.

În cazul lui Israel Dumnezeu a avut o grijă specială asupra afacerilor lor şi a lucrat cu conducătorii lor. David a fost uns cînd era tînăr, pentru a fi rege la timpul potrivit în locul lui Saul. Tot aşa şi cu alţi regi ai lor — Domnul i-a uns mai dinainte. Se poate spune despre Israel că oricine a stat pe tron, a stat ca şi reprezentant al Domnului. Ne amintim de asemenea că odată Profetul lui Dumnezeu a fost trimis să ungă pe unul dintre regii Siriei şi să-i dea o profeţie privitoare la el, că trebuia să ia tronul.

Privind înapoi, vedem că în cazul lui Faraon, regele cel rău al Egiptului, Dumnezeu a declarat, "Dar te-am lăsat să rămîi în picioare, ca să se vadă în tine puterea Mea" (Exod. 9:16). Dumnezeu nu l-a aprobat pe Faraon, dar l-a folosit să-şi arate propria Sa glorie. Dumnezeu l-a folosit şi pe Regele Cir al Persiei ca serv, pentru a îndeplini porunca Lui.

DUMNEZEU SUPRAVEGHEAZĂ EVENIMENTELE CURENTE

Toate aceste exemple relatate arată un interes vital din partea lui Dumnezeu faţă de cine va fi ridicat şi cine va fi înlăturat cînd aceste lucruri ar afecta propriul Său Plan. Noi nu trebuie să înţelegem că aceşti regi au reprezentat alegerea lui Dumnezeu cu privire la loialitatea lor faţă de El, ci că aceştia au fost cei prin care Planul divin în operare a putut să se manifeste şi să se îndeplinească. Şi aşa este şi astăzi. Domnul ştie care dintre cei care candidează la postul de preşedinte al Statelor Unite în toamna lui 1912 va fi cel mai potrivit — cel care va coopera cel mai mult în împlinirea condiţiilor pe care El vrea să le permită să se îndeplinească în acest timp.

Domnul îndrumă afacerile naţiunilor acum, numai atît cît o astfel de supraveghere va contribui la îndeplinirea propriilor Sale scopuri. Cînd monarhii din diferite ţări se declară "Rege prin harul lui Dumnezeu", noi nu suntem de acord cu gîndul pe care îl au în minte cînd pretind aşa ceva. Ei exprimă gîndul care a predominat în toată creştinătatea de secole — că ei domnesc ca reprezentanţi ai Împărăţiei lui Dumnezeu, şi prin favoarea Lui specială. La fel şi Biserica Catolică: Cînd papa pretinde că el este capul Bisericii lui Cristos, pretinde că este Locţiitorul lui Cristos, pretinde că Cristos şi-a stabilit Împărăţia şi că papa domneşte în locul Lui.

SUPRAVEGHEAZĂ SĂ ÎNDEPLINEASCĂ PLANUL LUI DUMNEZEU

După ce puterea papală a slăbit în Europa şi au venit la putere protestanţii, conducătorii protestanţi au pretins acelaşi drept pe care l-au pretins şi catolicii — că domnesc ca reprezentanţi speciali ai Domnului. Şi din acest punct de vedere regii menţin ideea că ei domnesc "prin harul lui Dumnezeu", că Împărăţia lui Dumnezeu este stabilită şi că ei domnesc în Împărăţiile lui Dumnezeu. Noi nu înţelegem că acesta este gîndul corect, ci că în providenţa lui Dumnezeu El le permite acestora să ocupe tronurile lumii pentru moment. Noi înţelegem că Dumnezeu exercită o supraveghere cu privire la ei — nu că i-a autorizat să-L reprezinte, sau că El este responsabil pentru faptele lor, ci că El controlează în aşa fel lucrurile încît să le facă să îndeplinească aranjamentele Sale.

Dumnezeu nu va converti un rege ca să facă acest lucru; nu-l va face un sfînt. Dar El poate să permită sau să împiedice evenimente fără să se amestece în voinţa liberă a vreunei persoane şi fără a deveni responsabil pentru guvernarea lui.

Noi putem spune că această supraveghere a Puterii divine este pentru interesul final al omenirii. Ne amintim că există un Prinţ al Întunericului, care caută să învrăjbească omenirea. Gîndul nostru este că Puterea divină împiedică sau restrînge, aşa încît lucrurile cele mai rele nu pot să se îndeplinească pînă la timpul Său potrivit, şi El supraveghează totul pentru ca să aducă la putere pe aceia care vor avea dispoziţia să facă ceea ce El Şi-a propus să permită cînd soseşte timpul Său potrivit. Oricum, din moment ce Domnul nu ne explică exact cum face El acesta, ar fi înţelept să nu punem prea mare accent pe afirmaţiile noastre.

838) NEAMURILE—În contrast cu evreii. (Q286-1)

Întrebare (1911)—1—Dacă unul dintre neamuri ar deveni evreu sub Legea Mozaică, atunci ar fi eliberat de condamnarea adamică? Dacă da, cum ar fi el sub două condamnări, după ce a încălcat Legea Mozaică?

Răspuns—Nu înţeleg Întrebarea dar voi compune o altă Întrebare în mintea mea şi voi răspunde la ea. Oricine dintre neamuri poate sub lege să devină evreu. A existat o cale specifică prin care deveneau evrei. Au fost unii dintre neamuri care au devenit evrei. Există o relatare despre ei în Scripturi — în numeroase locuri. Cînd ei au devenit evrei, au avut toate drepturile şi privilegiile evreilor, după cîte ştim noi.

839) NEBUNIE—Referitor la fraţi. (Q343-2)

Întrebare (1909)—2—Cum ai explica tu faptul că unii dintre fraţii deplin consacraţi cad în alienare mintală, în general cu puţin timp înainte de moarte? Cum s-ar "potrivi" aceasta cu spiritul minţii sănătoase care noi am aştepta să fie destul de bine dezvoltat pînă la acel timp?

Răspuns—Nu ştiu, nu am auzit despre aceasta. N-aş crede că ar fi ceva în adevăr care să-l facă pe cineva alienat. Apostolul vorbeşte despre Spiritul Domnului ca fiind Spiritul unei minţi sănătoase. Dacă mergi mai adînc în acest subiect, cred că noi avem mai puţine persoane cu o minte nesănătoasă decît în oricare altă categorie. Priviţi statul New York, Statul Imperiu. Găseşti mai mult de 25.000 de oameni în statul acesta în aziluri pentru alienaţi, adulţi, ceea ce ar însemna că la fiecare 150 de adulţi din acest stat, unul este alienat. Statul New York are în el presbiterieni, catolici, metodişti precum şi pe noi. Cum credeţi că s-ar compara, unul la fiecare 150 persoane? Veţi găsi mai puţine minţi nesănătoase în adevăr decît în afară. Dacă aflaţi ceva contrar, aş vrea să mă informaţi. Nu cunosc mulţi care sunt alienaţi.

Fiecare ştie că există perioade în viaţă cînd poate exista un deranj temporar al minţii, şi sunt foarte puţine familii care n-au avut o astfel de experienţă. Dacă unii dintre aceia ar fi în adevăr, n-ar fi ceva ciudat. Mă gîndesc la cineva care a avut febră tifoidă şi a devenit delirant sau nebun. Nu cunosc mulţi în Adevăr care devin alienaţi, dar mi-ar plăcea să fiu informat dacă auziţi ceva despre aceasta.

840) NEBUNIE—Referitor la Adevăr. (Q343-3)

Întrebare (1909)—3—Cum se "potriveşte" aceasta cu spiritul unei minţi sănătoase?

Răspuns—Cred că nu s-ar potrivi deloc. Eu nu mă simt nebun şi nici voi nu păreţi. Sper că mintea mea devine mai bine echilibrată cu fiecare an şi sper că şi ale voastre. Dacă vreunul dintre noi a avut motiv să fie confuz sau dezorientat la minte, aceasta a fost cu ani în urmă cînd am crezut că prietenii, vecinii şi copiii noştri, toţi cei care nu au murit ca sfinţi, toţi au mers direct în chinul veşnic. Acela a fost timpul cînd mintea voastră voia probabil să cedeze. Acum că am aflat că sentinţa nu este chinul veşnic, ci moartea, şi apoi am aflat că Cristos a murit pentru toţi ca să aducă viaţă veşnică — dacă aceasta face pe cineva nebun, atunci eu nu înţeleg procesul minţii sale. Eu aş înţelege că dacă unul în adevăr îşi pierde echilibrul minţii, aceasta ar fi în legătură cu ceva ereditar.

Domnul nostru nu a spus că imediat ce vom veni în adevăr ne va da restabilirea minţii şi că nu vom mai avea boli de cap etc. Promisiunea pe care El ne-o dă este promisiunea împărăţiei. Pe măsură ce va muri corpul vechi, El intenţionează ca binecuvîntarea adevărului să ne facă tot mai bucuroşi şi să avem tot mai multă pace şi bucurie în timp ce căutăm zi de zi să ne sfîrşim alergarea.

841) NECAZURI—Cui i se aplică necazurile lui Cristos? (Q10-1)

Întrebare (1910)—1—Dacă împlinirea a ce lipseşte necazurilor lui Cristos de către Sf. Pavel, pentru trupul Lui, au fost pentru Biserică, cum se poate aplica această scriptură pentru a se înţelege că Biserica suferă pentru lume ca antitipul ţapului Domnului, în timp ce Pavel spune că suferinţele sale au fost pentru Biserică? Se aplică acest text la Biserică, sau numai la Pavel?

Răspuns—Biserica şi Cristos suferă aceleaşi necazuri şi pentru acelaşi scop. Noi trebuie să fim părtaşi la suferinţele lui Cristos şi nu la vreun alt fel de suferinţe. Voi nu suferiţi pentru lume, şi ţapul nu a suferit pentru lume — deloc. Suferinţele sunt numai junghierea. Ţapul nu a avut nimic de-a face cu ceea ce s-a făcut cu sîngele. Unii uită aceasta. Noi uităm foarte uşor că tot ce s-a tipificat acolo a fost junghierea viţelului şi junghierea ţapului. Cine a junghiat viţelul? Marele preot. Cine a junghiat ţapul? Marele preot. Deci ţapul nu s-a junghiat pe sine, nu-i aşa? Nu. Chestiunea care trebuie văzută este aceasta: Tatăl nostru ceresc i-a spus lui Isus că ar fi mulţumit ca El să-şi sacrifice viaţa în interesul cauzei Domnului şi a poporului Domnului, iar Isus şi-a arătat loialitatea făcînd astfel; şi Isus ne-a spus, vouă şi mie, că putem face la fel, să ne sacrificăm vieţile, arătîndu-ne astfel loialitatea faţă de fraţi. Aceasta este tot ce aveţi de făcut. Voi nu aveţi nimic de-a face cu felul în care va răsplăti Dumnezeu aceasta. Răsplata care v-a promis-o Dumnezeu dacă vă puneţi viaţa pentru fraţi este, că veţi fi membri ai Corpului lui Cristos, care este Biserica. Răsplata promisă lui Isus a fost că, dacă Îşi va sacrifica viaţa pentru fraţi, va fi marele Mesia, Regele Gloriei; promisiunea pentru voi şi pentru mine este că vom fi membri ai Corpului Său. Dumnezeu nu i-a promis că drept rezultat vor veni anumite lucruri pentru lume. Sîngele lui Isus va aduce iertare pentru păcatul lumii, iar ceea ce se poate face cu sacrificiul vostru, poate fi socotit de El într-adevăr pentru lume, dar voi nu aveţi nimic de-a face cu asta; nu aceasta este partea voastră; voi vă puneţi viaţa în sensul sacrificării vieţii după cum v-a poruncit Domnul; nu aveţi nimic de-a face cu ceea ce El va face cu sîngele după aceea; aceasta nu vă priveşte pe voi. Partea voastră este să vă faceţi partea, iar partea mea este să mi-o fac pe a mea. Noi împlinim suferinţele lui Cristos, aceleaşi suferinţe pe care El le-a avut şi pentru acelaşi scop; toate aceste suferinţe sunt pentru Corpul lui Cristos, care este Biserica. Voi şi cu mine servim Biserica; noi nu trebuie să servim lumea. Ceea ce Dumnezeu va face cu meritul acestui sacrificiu este cu totul altă chestiune.

842) NECREDINŢĂ—În contrast cu păcatul. (Q722-3)

Întrebare (1913)—3—Se pretinde că necredinţa şi lipsa de credinţă este păcat, şi este păcatul despre care vorbeşte apostolul Pavel în Evrei 12:1, păcatul care ne înfăşoară aşa de uşor. Este aceasta o vedere corectă?

Răspuns—Nu cred că este o vedere potrivită asupra limbajului apostolului. Cred că apostolul a avut în minte faptul că poate exista un păcat sau o slăbiciune care ar putea să vă înfăşoare în mod special pe voi, poate fi un alt păcat care să-l înfăşoare în special pe fratele sau sora voastră. Poate fi un alt păcat care m-ar înfăşura pe mine. Orice păcat care v-ar înfăşura cu uşurinţă, şi de aceea este apropiat de voi, totdeauna prezent cu voi, căutînd să vă cuprindă, înlăturaţi-l; el este pericolul vostru deosebit. Asiguraţi-vă că îl înlăturaţi şi alergaţi cu răbdare alergarea pusă înaintea noastră.

843) NEDREPTATE—Ţinînd Adevărul în nedreptate. (Q726-1)

Întrebare (1905)—1—Ce înseamnă a ţine adevărul în nedreptate?

Răspuns—Aş lua această expresie ca pe una foarte cuprinzătoare, şi aceasta ar însemna să ai o cunoştinţă a adevărului şi să nu trăieşti la nivelul acesteia. Fiecare este responsabil pentru cunoştinţa posedată. Există un grad de cunoştinţă, cum am avut-o în biserica nominală, că Cristos a murit pentru păcatele noastre, chiar dacă n-am înţeles filosofia acesteia. Ei bine, a nu trăi în acord cu acel adevăr ar însemna a-l ţine în nedreptate. Apoi vedem jertfa, şi de aceea responsabilitatea creşte şi astfel fiecare trăsătură în plus a adevărului aduce creşterea responsabilităţii. Din punctul meu de vedere, noi toţi de aici care am fost favorizaţi cu lumina adevărului prezent avem cea mai mare responsabilitate dintre toţi oamenii din lume şi de aceea vieţile noastre trebuie să fie conforme cu cel mai înalt standard de dreptate. Aceasta NU înseamnă că noi, datorită adevărului, avem un corp perfect, aşa încît să fie posibil ca noi să trăim mai aproape de perfecţiune decît oamenii din lume. Există unii oameni naturali care nu au aceeaşi măsură de lumină, dar pot fi din punct de vedere natural mai drepţi decît cei care au fost binecuvîntaţi de lumină. Adesea oamenii ca Robert Ingersoll sunt din punct de vedere natural oameni foarte buni. Nu l-am cunoscut personal, dar ştiu că a fost de neam ales şi din punct de vedere natural a fost mai avantajat decît alţii. Uneori printre poporul Domnului sunt din aceia care sunt de rînd din punct de vedere natural. Cu cîtva timp în urmă noi am publicat un articol în Turnul de Veghere (1898, pag. 179) cu subiectul "Creştini de rînd şi necredincioşi nobili". Cum priveşte Domnul acest lucru? După gîndurile şi intenţiile inimii. Oamenii sunt înclinaţi să judece după aparenţele exterioare, dar Dumnezeu după inimă. Măsura lui Dumnezeu este de 100 de puncte de caracter — un om perfect. Nimeni nu are 100 de puncte. Vedeţi Romani 3:10, 23. Unii ar putea avea 50 de puncte, alţii 40, 38, 35, 30, 25, 20 sau chiar 10 puncte de caracter. A-i judeca după trup ar însemna că toţi sunt cu lipsă. Cum îi judecă Dumnezeu? El nu-i judecă deloc pînă cînd vin sub Cristos. Lumea nu este recunoscută acum. Dumnezeu a pregătit un preţ de răscumpărare şi va înştiinţa lumea despre el la "timpul cuvenit". Pînă atunci ei nu au vreo parte în aceasta şi nu sunt luaţi în considerare. Chiar dacă Ingersoll a fost cel mai fin om de pe pămînt Dumnezeu n-a avut de-a face cu el. Raţiunea ar zice că toţi oamenii buni devin poporul Domnului, dar Scripturile zic, "Nu sunt mulţi înţelepţi … nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile de neam de jos ale lumii" (1 Cor. 1:26-28), în principal lucrurile de jos. Dumnezeu a făcut un plan şi aranjamente şi El judecă pe aceia care vin în armonie cu acele aranjamente, şi în principal cei de jos vin în armonie cu El. De ce este aşa? Pentru că aceia care sunt de neam ales din punct de vedere natural şi au idealuri înalte etc., văd pe alţii neînsemnaţi şi demni de dispreţ, şi spun că sunt pe un plan inferior. Ei încep să spună că aceştia sunt de jos şi au nevoie de un Mîntuitor, dar Dumnezeu are nevoie de mine, El are nevoie de astfel de persoane cum sunt eu ca să onoreze locul Lui. Dar Tatăl nu va lăsa pe nimeni să vină decît prin Isus, ceea ce înseamnă să vină prin cruce, înţelegînd că el este păcătos şi are nevoie de cruce ca să plătească preţul păcatului. Oamenii care sunt mîndri nu vor să ia ceva pe gratis. Nici cel mai bun om din lume nu este vrednic de viaţă veşnică; există o singură cale, şi cel mai bun om din lume trebuie să vină tot pe acea cale ca şi cel mai rău om din lume. Să ne referim la măsura de 100 de puncte. Care este speranţa noastră dacă se cer 100 de puncte? Fratele cu 10 puncte poate gîndi că cel cu 50 de puncte are o şansă mai bună decît el, dar omul cu 50 de puncte, dacă priveşte lucrurile corect, va înţelege că nu poate ajunge la 100 de puncte singur şi că va avea nevoie să-i fie aplicat meritul lui Cristos. Planul lui Dumnezeu este destul de elastic pentru a se potrivi fiecăruia. Ei bine, persoana cu 50 de puncte ar putea întreba, Va da Dumnezeu celui cu 10 puncte mai mult decît mie? Da, cu cît persoana este mai de jos cu atît mai mult va completa Domnul pentru el. El a făcut aranjamente atît pentru cei inferiori cît şi pentru alţii. "Unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult" (Rom. 5:20). Cum îndeplineşte Domnul acest lucru? Ne dă El acestea pur şi simplu? Nu tocmai. O sută de puncte — dreptatea legii se împlineşte în noi cei care umblăm nu după trup ci după spirit. Ei nu pot umbla la nivelul cerut, dar pot umbla după acest nivel, pot umbla în direcţia lui, după capacitatea lor cea mai bună. Aici nu este inclusă lumea pentru că ei umblă după trup. Dumnezeu ne socoteşte la 100 de puncte după intenţia minţii noastre, şi moartea lui Cristos completează pentru noi diferenţa.

844) NEMURIRE—Cînd va fi adusă la lumină? (Q335-2)

Întrebare (1908)—2—A adus Domnul nostru la lumină nemurirea înainte, sau după învierea Sa?

Răspuns—Apostolul spune că El a adus viaţa şi nemurirea la lumină prin Evanghelie. N-a fost nici viaţa Lui, nici moartea Lui, nici învierea Lui cea care a adus la lumină nemurirea în sensul deplin al cuvîntului. Evanghelia este cea care a adus-o la lumină, şi această evanghelie nu era pe deplin înţeleasă de apostoli cînd Domnul a înviat, ci numai după ce au primit Spititul sfînt. Sunt anumite lucruri spuse de Domnul nostru care ar implica aceasta, dar ei încă nu înţelegeau lucrul acesta; chestiunea era încă ascunsă de ei, aşa că n-a fost adusă la lumină pînă după Rusalii. Atunci ei au început să vadă că exista speranţă nu numai pentru toată omenirea care în cele din urmă va veni în armonie cu Dumnezeu, ci există şi o altă speranţă, încă şi mai mare, încă şi mai minunată, pentru Biserică, Mireasa lui Cristos, Corpul lui Cristos, şi aceasta este nemurirea. Aşa că Cristos în mesajul Său — mesajul al cărui centru era moartea Sa, iar învierea Sa o parte, această mare Evanghelie care s-a centrat în moartea şi în învierea Sa — acest mare mesaj evanghelic aduce la lumină tuturor celor care pot vedea, atît viaţa cît şi nemurirea. Noi găsim, imediat ce lumina vine în noi, noi putem vedea cu ochiul minţii noastre mărturia: "Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine" (Ioan 5:26). Putem vedea aici o mărturie cu referire la nemurirea Bisericii; aşa că putem vedea că El Şi-a dat viaţa pentru întreaga lume, ca toţi să poată avea viaţă, şi viaţă mai abundentă. Există o mărturie generală privitor la viaţa întregii omeniri, dar pentru a o înţelege într-o formă clară se cere binecuvîntarea Spiritului sfînt dat la Rusalii, care va deschide ochii înţelegerii noastre privind aceste lucruri pe care Domnul nostru le-a spus şi le-a ilustrat în experienţele propriei Sale vieţi.

845) NEMURIRE—Are cel care crede în nemurirea sufletului

 speranţă de a fi membru în Cristos? (Q336-1)

Întrebare (1908)—1—Unul care crede în nemurirea sufletului şi în doctrina chinului veşnic, are o speranţă bine întemeiată, pentru a deveni un membru al Corpului lui Cristos?

Răspuns—Pentru a răspunde la această Întrebare, m-aş gîndi la faptul că au existat oameni în trecut care, după cîte ştim noi, erau Sfinţi, şi totuşi aveau aceste doctrine eronate, ca de exemplu, n-aş fi deloc surprins ca John Wesley să fi fost din clasa despre care vorbeşte această descriere, ca el să fi crezut în chinul veşnic şi ca el să fi crezut în nemurirea sufletului într-o anumită măsură. De aceea, cred că era posibil, în trecut cel puţin, ca o persoană să fie în aşa măsură în întuneric privind planul lui Dumnezeu şi totuşi să fie un membru adevărat al Corpului lui Cristos şi un adevărat jertfitor — un credincios adevărat în toate sensurile cuvîntului. Aş adăuga totuşi, că eu înţeleg că azi noi suntem într-o poziţie specială prin aceea că o lumină mai mare a venit în lume şi de aceea există o mai mare responsabilitate pentru oamenii care trăiesc azi; după cum a spus Domnul nostru în zilele Lui, vă amintiţi, că dacă El n-ar fi venit printre ei şi dacă lumina n-ar fi strălucit în inimile lor, ei n-ar fi avut această responsabilitate. Nu acestea sunt cuvintele exacte, dar aceasta este ideea. Deci, cred că acum este timpul cînd Domnului îi face plăcere ca în zilele noastre să aducă lumină sporită pentru poporul Său, şi să o aducă în atenţia noastră, iar noi avem o măsură de responsabilitate în legătură cu adevărul după ce el a ajuns la noi, responsabilitate pe care niciodată n-am fi avut-o dacă adevărul n-ar fi ajuns la noi. Din acest punct de vedere putem presupune că adevărata lumină care străluceşte acum va fi dată tuturor celor care sunt într-o atitudine de inimă potrivită pentru a o primi. Cu alte cuvinte, este exact ca la Prima Venire cînd Isus a spus despre Natanael, Iată un israelit adevărat în care nu este viclenie, şi apoi El i-a explicat lui Natanael atît de clar încît i-a fost foarte uşor să creadă pe Domnul. Aşa cred că este şi azi, că oriunde există un israelit adevărat în care nu este viclenie, ne putem aştepta ca Domnul să-i facă adevărul atît de clar şi de simplu, încît acea persoană va fi în stare să-l vadă, să-l aprecieze şi să se bucure de el; şi că acolo unde nu este receptivitate faţă de adevăr, implicaţia este, cel puţin, că persoana nu este un israelit adevărat, sau altfel, nu este fără viclenie. Nu noi trebuie să judecăm, ci adevărul trebuie să judece. Aceasta înţelegem noi că vrea să spună Domnul, că Cuvîntul Său va judeca. Deci, credem că Cuvîntul Său judecă azi în Biserică şi Cuvîntul Său va judeca în curînd întreaga lume. Dar credem că CuvîntulAdevărului Său acţionează acum ca judecată, şi ca Spiritul şi puterea; că acesta este secera adevărului care merge în "timpul secerişului" Său să strîngă tot grîul adevărat şi să-l separe de neghină. Aşa că noi suntem mulţumiţi să-l lăsăm pe Domnul să facă această lucrare, fără să analizăm noi chestiunea, ci pur şi simplu aşteptarea noastră ar fi că oriunde există un israelit adevărat, în care nu este viclenie, Domnul îl va conduce spre o apreciere a Adevărului Prezent.

846) NEMURIRE—Singurul care are nemurirea. (Q337-1)

Întrebare (1913)—1—La cine se aplică următoarea scriptură: "singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea"? (1 Tim. 6:16)

Răspuns—Acest pasaj este cumva ambiguu; adică, în felul în care este prezentat, ar fi posibil să se ia în două feluri diferite, şi dacă cineva ar pretinde că se referă la Tatăl Ceresc, noi nu ne-am contrazice cu el asupra acestui lucru. Dîndu-ne propriul punct de vedere asupra semnificaţiei acestui text, am arătat deja, şi încă credem că se referă la Domnul nostru Isus. Dacă s-ar referi la Tatăl, ar însemna că numai El are nemurirea, şi aceasta ar implica că Domnul Isus nu ar avea nemurirea, în timp ce Scriptura declară că El o are. Apoi, dacă îl aplicăm la Domnul Isus şi spunem că numai El are nemurirea, aceasta nu-L înlătură pe Tatăl ceresc de a avea nemurirea, pentru că, după cum explică apostolul, Dumnezeu este întotdeauna excepţie de la orice regulă şi declaraţie; El întotdeauna este exceptat.

847) NERO—Starea lui prezentă. (Q503-2)

Întrebare (1913)—2—Care este starea prezentă a sufletului lui Nero? Unde este el — în iad?

Răspuns—Nu am informaţii confidenţiale de la Nero, dragi prieteni. Ştiu doar ce spune Biblia. Ea spune că Nero este în iad — iadul Biblic, nu în iadul lui Dante, care este un lucru total diferit. Dante, voi ştiţi, a avut o imaginaţie bogată şi el şi-a imaginat purgatoriul şi a descris cum a mers cu un înger şi a privit în diferite locuri. A văzut pe unii cu capetele în jos în foc şi picioarele în sus pîrjolindu-se; alţii cu picioarele în jos şi flăcările urcau în jurul corpului lor; peste alţii ploua cu pucioasă arzîndă; alţii erau urmăriţi de diavoli cu furci, iar alţii erau îngheţaţi. Se presupune că oamenilor care trăiesc în ţări friguroase le place căldura şi de aceea Dante şi-a imaginat că în purgatoriu ei vor fi îngheţaţi. Toată aceasta este imaginaţie. Cît despre iad, Dante n-a cutezat să-l descrie. El a mers pînă la uşă şi a spus, "Cel care intră aici renunţă la speranţă" şi n-a intrat.

Sufletul lui Nero este unde sunt şi alte suflete — este mort. Aceasta nu este o înşelătorie. Diavolul greşeşte spunînd că el este mai viu decît atunci cînd trăia. El va rămîne mort pînă cînd marele Dătător de viaţă îl va chema, după cum a spus Învăţătorul, în Ioan 5:28, 29: "Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul cînd toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele: cei care au practicat binele (clasa sfinţilor, avînd aprobarea divină) pentru învierea vieţii". Ei vor avea viaţă perfectă, "schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală din ochi". După cum spune apostolul, "toţi vor fi făcuţi vii, dar fiecare la rîndul lui" (1 Cor. 15:52, 22-23), în ceata sau compania lui. Cîte cete vor fi nu ştiu, pentru că Dumnezeu n-a descoperit aceasta. Nu ştiu în care din aceste cete va învia Nero. Ştiu că vor învia. Isus spune, "cei care au făcut răul, pentru învierea judecăţii (osîndă, în l. engleză, n.t.)" (Ioan 5:29). Da, fratele meu, aici este cuvîntul osîndă, dar aceasta este o traducere foarte greşită, care i-a încurcat pe mulţi din poporul lui Dumnezeu. Aceasta este o ilustraţie despre felul cum lucrează mintea umană cînd este distorsionată de o doctrină falsă. Traducătorii, avînd în minte chinul veşnic al celor răi, cînd au ajuns la acest cuvînt l-au tradus osîndă, în timp ce, dacă mintea lor nu era înceţoşată, nu traduceau aşa acest pasaj. Aceasta nu înseamnă chin veşnic mai mult decît înseamnă cartofi. Aceasta înseamnă moment hotărîtor, înseamnă decizie. Ei vor învia să demonstreze pe deplin dacă vor veni în armonie cu Dumnezeu şi dacă se vor dovedi vrednici de viaţă sau nu. Încercarea de acum nu este la fel. Noi avem momentul nostru hotărîtor acum. Dacă am auzit glasul lui, am acceptat termenii Lui şi am intrat într-un legămînt de sacrificiu, atunci, legîndu-ne prin acest legămînt să-I fim ucenici şi să umblăm în urmele Lui, momentul nostru hotărîtor va începe aici, şi continuă de-a lungul vieţilor noastre ca să stabilească dacă vom obţine premiul chemării de sus.

Cînd lumea va învia din mormînt va învia pentru un moment hotărîtor; nu pentru osîndă. Acelaşi cuvînt apare de cinci ori în acelaşi capitol şi numai într-un alt loc mai este tradus greşit osîndă. Vedem sensul cuvîntului criză. Sensul cuvîntului grec a intrat şi în cuvîntul englez. Noi am încorporat cuvinte din diferite limbi şi folosim cuvîntul în engleză exact în modul potrivit. De exemplu: dacă doctorul vine acasă şi cineva are febră. Noi întrebăm, "Este un caz serios?" El zice, "Nu pot să vă spun pînă la criză". Ce vrea să spună? Punctul de cotitură, sau punctul de decizie, care va fi a şaptea, a paisprezecea, sau a douăzeci şi una zi, după caz; totdeauna va veni la a şaptea, şi cînd se ajunge la aceasta va fi o schimbare în mai bine sau în mai rău. Acesta este înţelesul cuvîntului criză. Dacă doctorul ar intra şi după ce ar examina pacientul l-ai întreba cum este, şi el ar spune, "Nu pot să-ţi spun pînă la osîndă", ce ai gîndi? Aceea ar fi traducerea dată în Ioan 5:28, 29, şi este absurdă.

Morţii vor ieşi la o înviere pentru judecată, pentru încercare, se va ajunge la o criză în afacerile lor. Din acel moment nu le va mai fi permis să facă ce vor. Vor fi constrînşi să respecte legile împărăţiei sau vor primi lovituri. Dacă se vor opune destul de mult vor muri în moartea a doua. Dacă vor răspunde la ocazii, vor fi ridicaţi la perfecţiune şi prin ascultare de Dumnezeu vor putea avea viaţă veşnică.

848) NOI—Au ieşit pentru că nu erau dintre noi. (Q728-2)

Întrebare (1909)—2—Te rog explică 1 Ioan 2:19: "Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri". N-au fost ei dintre noi odată?

Răspuns—Cred că această Întrebare poate fi privită din două puncte de vedere. Dacă vorbim despre marea mulţime şi despre cei care în timpul acestui veac merg în moartea a doua, putem spune că ei au ieşit dintre noi înainte să ne cunoască. Ei desigur au fost dintre noi altfel n-ar putea merge în moartea a doua, dar n-au fost din clasa aleasă pe care Dumnezeu i-a cunoscut mai dinainte.

Din nou, vom vorbi despre marea mulţime. Ei nu sunt dintre noi. Ei bine, ei au fost dintre noi, pentru că noi toţi am fost chemaţi într-o singură speranţă a chemării noastre, şi n-au reuşit să-şi întărească Chemarea de sus, şi de aceea au ajuns în marea mulţime, dar ei nu sunt dintre noi în sensul că nu sunt din clasa care vor ajunge în împărăţie, pe care Dumnezeu i-a cunoscut mai dinainte şi i-a rînduit mai dinainte ca cei aleşi, pentru că El a rînduit mai dinainte, după cum a spus apostolul, numai pe aceia care vor deveni asemenea Fiului Său. De aceea ceilalţi nu sunt dintre noi, dacă noi suntem aceia care sunt din clasa "noi". Depinde de modul în care folosim cuvîntul.

849) NOI CREATURI—Suntem în mod real sau socotiţi? (Q505-1)

Întrebare (1906)—1—Suntem realmente creaturi noi la momentul consacrării noastre, sau numai socotiţi ca atare?

Răspuns—Presupun că fratele vrea să spună, în momentul acceptării consacrării noastre. Este un lucru să ne consacrăm, şi alt lucru ca Domnul să accepte consacrarea noastră. Înţeleg că punctul acestei întrebări este cuvîntul "real". Suntem în mod real creaturi noi, sau suntem numai socotiţi creaturi noi, este gîndul. Cred că oamenii pot, cu egală sinceritate, să spună aceasta în ambele moduri şi să aibă gînduri diferite. Eu sunt un om real, fizic, am un corp uman, un creier uman etc., dar Domnul îmi spune să mă socotesc mort. Mă socotesc mort. El îmi spune să consider că am trecut din moarte la viaţă şi că acum sunt viu. Dar fiinţa mea umană şi viaţa umană, şi drepturile umane, au fost jertfite, şi acum sunt o nouă creatură; trebuie să mă socotesc aşa. El îmi spune că mă socoteşte ca atare. Adică, El va lucra cu mine din punctul de vedere al unei noi creaturi, la care lucrurile vechi au trecut şi toate s-au făcut noi.

Aşa că vedeţi, depinde de cum ne gîndim la chestiune cînd spunem aceste lucruri. Cuvintele sunt numai vehicule pentru transmiterea gîndurilor. Noi vrem să obţinem gîndul corect şi folosim cele mai rezonabile cuvinte pe care le ştim pentru a exprima gîndul. Aşa că îmi dau seama cum unele cuvinte spun că nu suntem în mod real creaturi noi, ci numai socotiţi ca şi creaturi noi, şi că vom fi în mod real creaturi noi cînd intrăm în deplina perfecţiune a noii naturi la înviere; şi pot vedea cum poate fi spus şi celălalt gînd, că în mod real avem ceva nou, că suntem noi în comparaţie cu ce am fost înainte, în sensul că avem o minte nouă, şi că Dumnezeu lucrează cu mintea nouă mai degrabă decît cu trupul, şi din moment ce El lucrează cu mintea nouă, ea este o minte nouă reală, o voinţă nouă, un scop, o intenţie nouă. Deci vedeţi că Răspunsul la această Întrebare depinde din ce parte priveşti chestiunea.

850) NOUA CREATURĂ—Responsabilitatea pentru păcatele trecute. (Q506-1)

Întrebare (1910)—1—Te socoteşte Dumnezeu, ca nouă creatură, responsabil pentru păcatele din trecut?

Răspuns—Nu, deloc. Uneori oamenii îmi spun secrete ale vieţii lor din trecut care sunt surprinzătoare, şi unul din lucrurile pe care am dorit să le arăt din Scripturi, este că din momentul cînd s-au consacrat, Dumnezeu prin Cristos suplineşte toate lipsurile lor, şi atunci ei sunt noi creaturi, şi nimic din trecut nu se ia împotriva lor ca noi creaturi pentru ceea ce au făcut ca creaturi vechi, înainte de a fi acceptaţi de Domnul.

Noua Creatură, daţi-mi voie să spun, are doar trupul pămîntesc să acţioneze în timpul prezent; de aceea, după cum spune apostolul, noi putem vrea, putem avea intenţia să facem una şi alta, totuşi aflăm că nu suntem în stare să le facem. Totuşi, ca nouă creatură, trebuie să doreşti să faci în mod perfect. Dumnezeu ştie că ai numai vasul pămîntesc, şi nu aşteaptă să faci mai mult decît poţi, ci doar tot ce poţi. Aduceţi fiecare putere a corpului în supunere. În cap. 8 din Romani apostolul vorbeşte despre spiritul lui Cristos care locuieşte în voi. Gîndiţi-vă ce putere este aceasta! Acea putere a fost în stare să-L învie pe Isus dintre morţi. Nu este o putere minunată? Ba da. Acum, dacă aţi primit Spiritul sfînt a lui Dumnezeu, şi acesta a fost suficient ca să-L învie pe Isus dintre morţi, nu credeţi că ne va face în stare să facem foarte mult? Apostolul spune, Lăsaţi acel spirit să ajungă tot mai mult să controleze corpurile voastre muritoare. Dacă sunteţi noi creaturi, atunci vă veţi aduce trupul cît este posibil de aproape de acel standard în fiecare zi.

Am găsit unii prieteni dragi tulburaţi în spirit, pentru că au încercat şi au căzut sau pentru că alţii au putut să facă mai bine decît ei. Mă gîndesc la un frate în Adevăr care a spus, Frate Russell, aş vrea să pot proceda în felul în care procedezi tu. Am spus, Fratele meu, dacă tu ai putea să faci aceasta la fel de bine ca şi mine, aş fi ruşinat. Eu am fost creştin înainte ca tu să te fi născut şi dacă tu ai putea proceda la fel de bine fără experienţa mea, ar fi o mare ruşine pentru mine. El a spus, Ei bine, niciodată nu m-am gîndit la aceasta.

851) NOUA CREATURĂ—O chestiune individuală. (Q506-2)

Întrebare (1912-Z)—2—"Căci dacă este cineva în Cristos, este o creaţie nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi" (2 Cor. 5:17). Să înţelegem noi din această scriptură căci Cristosul, Cap şi Corp, este Noua Creaţie, sau să înţelegem că acest termen, Noua Creaţie, se aplică la membrii individuali ai Bisericii?

Răspuns—Fără îndoială că aceasta este o chestiune individuală. Noi individual facem consacrarea naturii noastre umane în asemănare cu consacrarea trupului făcută de Domnul nostru. Individual suntem concepuţi de Spirit sfînt. Individual suntem în încercare pentru viaţă sau moarte veşnică. Individual trebuie să ne întărim chemarea şi alegerea, sau eşuăm. Individual trebuie să fim schimbaţi într-un moment, într-o clipeală de ochi. Individual, după cum am purtat chipul celui pămîntesc, vom purta chipul ceresc.

Mai mult, această Nouă Creaţie include nu numai pe Domnul nostru, Capul ei, şi Biserica, Mireasa Lui, ci de asemenea pe cei la fel concepuţi de spirit. Şi ei vor aparţine acestei Noi Creaţii, pentru că nu vor mai fi membri ai familiei umane. Această Nouă Creaţie cuprinde pe toţi care aparţin "de Biserica celor întîi-născuţi, care sunt scrişi în ceruri" (Evrei 12:23). Cea mai înaltă în această Biserică glorioasă va fi Preoţimea Regală. Fraţii mai mici pe plan spiritual vor fi Leviţii antitipici, clasa Marii Mulţimi.

852) NOUA CREATURĂ—Referitor la haină. (Q507-1)

Întrebare (1912-Z)—1—Poate corpul Noii Creaturi să păcătuiască?

Răspuns—Corpul potrivit al Noii Creaturi este corpul spiritual al Întîii Învieri. Dar înainte de a-l primi, este pusă la încercare şi-i este dat vechiul trup uman să înveţe. Noua Creatură nu poate face ca vechiul trup s-o asculte în mod perfect. Dar poate dezvolta putere în dorinţele ei de a aduce cuvinte, fapte şi gînduri în acord perfect cu Legea perfectă a lui Dumnezeu — Iubirea.

Nefiind în stare să-l cucerească, ea trebuie să arate Căpitanului mîntuirii loialitatea sa neîncetată "luptîndu-se o luptă bună".

Imperfecţiunile cărnii la care mintea nouă nu consimte sunt toate moştenite — toate din slăbiciunea adamică — de aceea toate se pot ierta prin Răscumpărătorul, care aşteaptă doar să se apeleze la El ca marele Avocat. Dar fiecare încălcare a cărnii este pusă pe seama Noii Creaturi, care are în posesie trupul şi-l foloseşte. Aceasta obligă la pocăinţă, rugăciune etc., şi înseamnă mai mare binecuvîntare pentru Noua Creatură. În măsura în care Noua Creatură îşi dă acordul sau simpatia cu păcatul trupului ei, este vrednică de "lovituri", care corectiv o va ajuta la dezvoltarea caracterului. "Căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl?" (Evr. 12:7)

Doar Noii Creaturi îi este dată haina de nuntă, haina dreptăţii lui Cristos, ca o acoperire pentru trupul ei imperfect. Aceasta reprezintă îndreptăţirea sa ca Nouă Creatură. Aceasta îl arată în ochii lui Dumnezeu sfînt, fără răutate, neîntinat, prin meritul lui Isus, Avocatul şi Răscumpărătorul său.

853) NOUA CREATURĂ—Şi păcatul. (Q507-2)

Întrebare (1912-Z)—2—Poate păcătui Noua Creatură?

Răspuns—Da! şi Nu! Apostolul spune, "nu practică păcatul, pentru că sămînţa Lui rămîne în el" (1 Ioan 3:9). Adică, atîta timp cît o Nouă Creatură continuă să posede Spiritul lui Dumnezeu, Spiritul sfînt, ea nu poate fi de acord să păcătuiască cu voia. Dacă cel conceput de spirit păcătuieşte cu voia, aceasta implică faptul că înaintea acelui păcat cu voia s-a separat de spiritul său de sfinţenie (a pierdut sămînţa conceperii sale) şi în locul lui a luat un spirit al păcatului, spiritul Adversarului. Cu alte cuvinte, o persoană sfîntă, avînd spiritul lui Dumnezeu de concepere, nu poate intenţionat şi cu voia să facă ceea ce el ştie că este nesfînt şi că lui Dumnezeu nu-i place. El nu poate avea plăcere în păcat. El a murit odată faţă de păcat, şi a-l reînvia înseamnă o întoarcere în mocirlă — "de două ori morţi, dezrădăcinaţi"; "ca nişte animale … sortite să fie prinse şi nimicite" — Iuda 12; 2 Pet. 2:12.

854) NOUA CREATURĂ—Este trupul parte din ea? (Q508-1)

Întrebare (1912)—1—Este trupul unei persoane consacrate o parte din Noua Creatură?

Răspuns—Da şi nu. Nu este o parte a Noii Creaturi pentru că Noua Creatură este spirituală, şi noul corp care aparţine Noii Creaturi n-a fost încă primit, dar speră să-l primească după promisiunea Domnului, cînd îşi va fi fost demonstrat loialitatea — la învierea sa. Avem această comoară (Noua Creatură, noua voinţă, mintea nouă) într-un vas pămîntesc. Vasul pămîntesc nu este Noua Creatură. Ci din contră, putem spune în mod potrivit că corpul aparţine Noii Creaturi, în acelaşi sens în care cîinele tău îţi aparţine. Cîinele tău te reprezintă sau este persoana ta în aşa măsură încît tu eşti responsabil pentru ceea ce face el. Tu ai fi răspunzător pentru daunele pe care le-ar face. Aşa şi cu o Nouă Creatură, ea trebuie să ţină trupul în frîu şi să-l oprească a face rău în lume. Este al tău ca să-l foloseşti. Dar tu, ca Nouă Creatură, vei prospera, te vei dezvolta şi vei deveni tot mai stabilit în Domnul în măsura în care Vechea Creatură devine tot mai moartă. Apostolul ne spune, "socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu" (Rom. 6:11). El ne spune că spiritul lui Cristos, lucrînd în noi, trebuie să învie sau să energizeze trupurile noastre muritoare în serviciul Domnului, ca servi ai Noii Creaturi. Puneţi trupul muritor în serviciul Marelui Rege ca şi unul înviat dintre cei morţi — acesta este gîndul.

855) NOUA CREATURĂ—Este ea divină? (Q508-2)

Întrebare (1912)—2—Este Noua Creatură divină?

Răspuns—Noua Creatură este concepută la natură divină. Intenţia conceperii a fost să aducă aceste noi creaturi pe planul sau la natura divină. "Voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre" (Efes. 4:4). Sf. Petru ne spune că Dumnezeu ne-a dat "făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe" (2 Pet. 1:4), ca să putem deveni părtaşi ai naturii divine. Noi am fost concepuţi de Spiritul sfînt în acest scop. Atunci, în mod potrivit poate interveni Întrebarea, Toţi care sunt concepuţi de Spiritul sfînt vor ajunge la natura divină?

Răspunsul nostru este că nu. Unii, după cum spun Scripturile, concepuţi de Spiritul sfînt, vor merge în Moartea a Doua, şi nu vor ajunge la nici o natură. Alţii, concepuţi de Spiritul sfînt nu vor ajunge la natură divină, dar vor ajunge la o natură spirituală, inferioară naturii divine. Cum va fi aceasta, s-a ilustrat în TURNUL DE VEGHERE, dar vom repeta unele ilustraţii. De exemplu, între albine: Toate albinele sunt concepute în acelaşi fel şi vor ieşi trîntori, regină sau lucrători. Există trei feluri, şi conceperea este la fel în fiecare caz. Tratamentul de după concepere produce diferenţa. O larvă devine regină doar pentru că i se dă mai multă hrană, şi nu dintr-o diferenţă de concepere. Aşa este şi cu Biserica, concepută de Spiritul sfînt. Dumnezeu asigură îngrijirea, şi dacă voi şi cu mine ne însuşim aceasta şi o folosim, ne va clădi şi vom deveni Regina, Mireasa Domnului. Altfel s-ar putea să ieşim în clasa Marii Mulţimi sau să cădem în Moartea a Doua.

856) NOUA CREATURĂ—Este reală sau socotită? (Q509-1)

Întrebare (1913)—1—Este Noua Creatură reală sau numai socotită?

Răspuns—Noua Creatură este reală, atît de reală încît poate să moară în moartea a doua. Dacă era numai o chestie de socotire nu era aşa de serios, dar întregul fapt se bazează, după gîndirea mea, pe realitate; că noi trebuie real, nu socotit, să venim şi să ne prezentăm ca jertfă vie. Cristos a trebuit să moară în mod real înainte de a ne putea atribui meritul Lui. Dacă era numai un fapt socotit, Dumnezeu ar fi putut lucra cu noi cu lipsurile pe care le avem, dar Isus în mod real S-a înălţat la cer şi a prezentat meritul jertfei Sale pentru noi. Numai după aceea a putut Dumnezeu da Spiritul sfînt ucenicilor în aşteptare, şi acel Spirit sfînt a venit la ei ca o concepere reală la o nouă natură, "cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi" (2 Cor. 5:17); deci, după judecata mea, foarte clar.

857) NOUA CREATURĂ—Cum piere? (Q509-2)

Întrebare (1914)—2—Cum poate pieri Noua Creatură, dacă, după cum declară Biblia, noi suntem "născuţi din nou nu dintr-o sămînţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi" (1 Pet. 1:23)?

Răspuns—Noua Creatură este concepută de o sămînţă care nu poate putrezi în sensul că această sămînţă nu va deveni nesfîntă. Nu va fi coruptă. De aceea, dacă unii din poporul lui Dumnezeu, după ce au primit Spiritul sfînt, dacă se întorc de la acel Spirit sfînt, apostolul argumentează că îl pierd în întregime, că mor faţă de el, că Spiritul lui Dumnezeu nu poate fi corupt. Tu poţi să-ţi dai voinţa sau consimţămîntul la Spiritul lui Dumnezeu şi după aceea să-ţi iei voinţa înapoi de la Spiritul lui Dumnezeu de concepere; dar Spiritul lui Dumnezeu totdeauna rămîne curat, sfînt, incoruptibil şi acel spirit din tine este conceperea sau energia lui Dumnezeu lucrînd în tine să te aducă la acea stare incoruptibilă, dacă laşi ca acel Spirit sfînt să facă în tine plăcerea lui Dumnezeu, şi apoi, în cele din urmă, prin schimbarea învierii, prin favoarea lui Dumnezeu, vei fi o fiinţă incoruptibilă dincolo de văl. Spiritul sfînt este cel care este incoruptibil. Spiritul sfînt este cel care nu poate fi pervertit, şi nu se va înclina spre corupţie. De aceea, atîta timp cît avem acest spirit să ne energizeze şi să ne impulsioneze, suntem incoruptibili, dar cînd renunţăm la acesta, noi nu schimbăm Spiritul lui Dumnezeu, ci devenim noi înşine corupţi, şi vom muri de moartea a doua, după cum explică sf. Pavel.

858) NOUĂZECI ŞI NOUĂ—În contrast cu păcătosul. (Q509-3)

Întrebare (1911)—3—Te rog comentează Luca 15:7; "Tot aşa vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decît pentru nouăzeci şi nouă de oameni drepţi care n-au nevoie de pocăinţă". Cine sunt cei nouăzeci şi nouă şi cine este păcătosul?

Răspuns—Aceasta fiind o declaraţie pilduitoare, nu este potrivit ca noi sau oricare altul să vorbească dogmatic. Nici Domnul nici apostolii nu ne-au dat interpretarea. Trebuie să vă dăm doar presupunerea noastră; şi presupunerea noastră largă ar fi că aici Domnul a vrut să înveţe că este mare compătimire în cer pentru toţi cei care au căzut în păcat şi vor fi recuperaţi din el. Orice păcătos recuperat din păcatul său va fi o sursă de bucurie şi veselie pentru cei sfinţi, pentru îngeri — mai multă bucurie pentru întoarcerea unui păcătos de la calea sa decît de faptul că foarte mulţi îngeri n-au păcătuit niciodată şi niciodată nu au părăsit calea dreaptă, şi de aceea niciodată nu s-au întors la ea. Cît despre om, nu există oameni drepţi care n-au nevoie de pocăinţă. Niciodată n-au existat. Adam a fost singurul om drept, perfect care a trăit vreodată, iar prin faptele legii nimeni n-a fost îndreptăţit. Şi după cum spune apostolul, "Nu este nici un om drept, nici unul măcar" (Rom. 3:10). Apoi cel care se pocăieşte este unul care a fost nedrept, şi toată lumea a fost nedreaptă. De aceea toată omenirea, întorcîndu-se la Dumnezeu, trebuie să vină pocăită, şi este mare bucurie în cer pentru toată familia umană că se întoarce la armonie cu Dumnezeu şi la armonie cu dreptatea. Nu trebuie să ne gîndim că îngerii vor dispreţui pe aceia care se întorc, nici că Tatăl ceresc i-ar dispreţui, ci mai degrabă va fi o mare bucurie de recuperarea fiecăruia din starea sa căzută şi păcătoasă, fie că el se întoarce acum sub condiţiile chemării Evanghelice, sau se va întoarce în veacul viitor în Împărăţia lui Mesia — nu are importanţă, totdeauna va fi o bucurie în ceruri pentru oricine se întoarce la armonie cu Dumnezeu. Şi oricine ar fi aceste persoane drepte, care n-au nevoie de pocăinţă, ele nu sunt pe pămînt, după cîte ştim noi. Numai îngerii din cer mi se pare mie că se potrivesc cu această descriere, ca fiind persoane drepte care nu au nevoie de pocăinţă. Ei nu au căzut niciodată de la ascultarea de Dumnezeu şi niciodată n-a fost nevoie să fie răscumpăraţi sau să se pocăiască. Cristos n-a murit niciodată pentru păcatele lor, pentru că ei n-au păcate. Aceste lucruri mari le-a făcut Dumnezeu şi Cristos pentru păcătoşi. Pe cînd noi eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru cei răi. Aceasta a fost pentru voi şi pentru mine, şi noi n-am fost persoane drepte şi nici altcineva dintre oameni.

859) NOUL LEGĂMÎNT—Referitor la neamuri. (Q504-1)

Întrebare (1906)—1—Ar fi corect să spunem că neamurile vor veni sub Noul Legămînt cînd ei n-au fost niciodată sub nici un alt legămînt cu Dumnezeu?

Răspuns—Da, ar fi corect, pentru că Noul Legămînt nu înseamnă un alt legămînt. Va fi un alt legămînt pentru cei care au fost sub unul precedent, dar "nou" şi "altul" nu au aceeaşi semnificaţie. Domnul spune, "Iată, vin zile zice DOMNUL, cînd voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legămînt nou" (Ier. 31:31) etc. Arătînd acest lucru cu privire la noul legămînt, dacă am urma legătura s-ar părea, la prima vedere, că se referă numai la evrei, dar trebuie să ne amintim că poporul evreu a fost un popor tipic. Şi tot aşa, dacă citim în Lege despre ziua Ispăşirii, veţi găsi că jertfa pentru păcate era făcută pentru seminţia lui Levi, şi apoi a doua parte a jertfei pentru păcat pentru restul Israelului. Ei bine, unde aţi aplica aceasta? Apostolul aplică aceasta la fiecare creatură. Cu alte cuvinte, tot Israelul înseamnă fiecare creatură. În tip s-a făcut numai cu Israel, Israel ca naţiune fiind reprezentativ pentru lumea întreagă în acea jertfă de ispăşire. Adică, toate asigurările lui Dumnezeu sunt pentru aceia care finalmente devin israeliţi adevăraţi. Nu va exista nici un fel de asigurare pentru cei care sunt străini. Dar acum există un motiv pentru care oamenii sunt străini de Dumnezeu — marele adversar le orbeşte minţile. Toţi oamenii care vor veni în armonie cu planul lui Dumnezeu prin Cristos, marele fiu al lui Avraam, vor deveni copii ai lui Avraam şi astfel vor fi o parte din "tot Israelul", cu care se va întări acest nou legămînt şi în care vor fi incluse binecuvîntările şi privilegiile.