Întrebare (1910)—1—"Cînd sunt plăcute DOMNULUI căile cuiva, îi face să fie în pace cu el chiar şi pe vrăjmaşii lui" — Prov. 16:7. Ce înseamnă aceasta?

Răspuns—Ei bine, putem spune în mod sigur că atunci cînd căile unui om îi sunt plăcute Domnului, dacă Domnul vrea, El îi poate face vrăjmaşii să fie în pace cu el. După cîte ştiu eu, căile Domnului nostru Isus I-au plăcut Tatălui, dar El n-a făcut ca vrăjmaşii Lui să-I fie prieteni, pentru că ei L-au dat la moarte. În ceea ce-l priveşte pe apostolul Pavel, noi credem că şi căile lui au fost plăcute Domnului, dar Domnul n-a vrut să facă din duşmanii lui prieteni, ci ei l-au omorît. Ceea ce pot eu vedea în aceasta este că la timpul potrivit Dumnezeu va face ca duşmanul omului să fie în pace cu el, dacă el este în armonie cu Dumnezeu, dar acel timp potrivit nu pare să fie acest veac Evanghelic, pentru că acum duşmanul omului sunt cei din propria casă, şi oricine va trăi în sfinţenie va suferi persecuţie.

867) PACE—Referitor la iubirea Legii lui Dumnezeu. (Q528-2)

Întrebare (1910)—2—"Multă pace au ceice iubesc legea Ta, şi nu li se întîmplă nicio nenorocire" (Psa. 119:165 — Cornilescu). O soră spune că nimic din Cuvîntul lui Dumnezeu nu le va face rău.

Răspuns—Nu vom discuta ce vrea să spună această soră, sau ce crede altă soră, sau ce spune altcineva. Cînd aveţi o Întrebare puneţi-o neavînd importanţă ce crezi. Eu sunt cel care voi spune de data aceasta ce gîndesc. Dar ce înseamnă acest text? Răspunsul meu este că legea lui Dumnezeu este atît de venerată de toţi aceia care într-adevăr Îl iubesc pe El, încît atunci cînd ei contemplă ce a spus Dumnezeu, aceasta devine o lege şi o putere conducătoare pentru viaţa lor şi nimic nu-i va poticni. Cuvîntul "nenorocire" este folosit aici în sensul de poticnire sau piedică. Dacă ei iubesc legea lui Dumnezeu, dacă respectă legea lui Dumnezeu nu doar ca formă şi ceremonie şi că alţi oameni spun că se cuvine s-o respecte, ci fiindcă iubesc într-adevăr acea lege, apreciază principiile dreptăţii lui Dumnezeu şi diferitele porunci, şi ei meditează la legea Sa; le place să se gîndească la ea şi să vadă cît de drepte sunt cerinţele lui Dumnezeu, cît de bun este El şi apreciază toate învăţăturile legii lui Dumnezeu — aceasta este atitudinea minţii pe care nimic n-o va poticni. Oamenii care se poticnesc sunt cei care nu sunt în armonie cu legea lui Dumnezeu — folosind aici cuvîntul Legea lui Dumnezeu în sens general de a respecta toate cerinţele lui Dumnezeu, nu numai cuvintele lui Isus, ci şi legea lui Moise şi cuvintele apostolilor, legea lui Dumnezeu în sensul general că legea lui Dumnezeu înseamnă dreptate, că ei iubesc pe Domnul Dumnezeul lor cu toată inima şi pe aproapele lor ca pe ei înşişi. Va fi destul de greu să se poticnească aceia care într-adevăr iubesc acest principiu. Trebuie timp pînă ce înveţi destul despre legea lui Dumnezeu încît s-o apreciezi şi s-o iubeşti cu adevărat. Noi uneori începem să respectăm legea înainte de a învăţa s-o iubim; dar dacă facem progres şi creştem în har, cunoştinţă şi asemănare de caracter cu Domnul, vom ajunge să iubim principiile dreptăţii Sale şi să dorim să le avem nu numai pentru că Dumnezeu spune că trebuie să facem astfel, şi că trebuie să facem astfel pentru a fi în familia Sa, ci pentru că vom ajunge să apreciem principiile dreptăţii care stau în spatele cerinţelor Sale.

868) PACE—Cînd vor striga "Pace"? (Q529-1)

Întrebare (1915)—1—Profetul Ieremia spune că ei vor zice, "Pace! Pace! cînd nu este pace!" Apostolul Pavel, vorbind despre timpul prezent, zice, "Cînd vor zice: Pace şi linişte!, atunci o nimicire neaşteptată va veni peste ei" (Ieremia 6:14; 1 Tes. 5:3). Aceste scripturi se aplică acum, sau se referă la Armaghedon?

Răspuns—Noi credem că această expresie "Pace! Pace!" răsună de cîţiva ani. Sistemele bisericeşti şi toată lumea pretind, de la prima Conferinţă de Pace de la Haga, că războiul s-a sfîrşit, că trăim în timp de pace, că avem timpul de pace despre care ne spune Biblia. Ei credeau că acest lucru este adevărat; dar aceia dintre noi care au o cunoştinţă mai bună despre Biblie ştiu că nu este adevărat. Mai întîi trebuie să vină un mare Timp de Strîmtorare. Domnul a arătat cu mult timp în urmă acest mare Timp de Strîmtorare, care deja a început şi care va culmina cu o perioadă teribilă de anarhie, Armaghedonul din Scripturi. Deci ei spun întruna, Pace! Pace! cînd nu este pace şi nici bază pentru pace. Nu poate exista pace adevărată atîta timp cît există păcat; pentru că păcatul este marea dificultate pentru lume.

Atîta timp cît oamenii sunt imperfecţi şi au controlul lumii, nu poate exista pace — pacea pe care Dumnezeu a plănuit-o. Acea pace poate veni, după cum arată Biblia, numai prin preluarea întregului control de către Mesia. El va aduce pacea. Acum, între timp, Domnul lasă naţiunile să meargă pe calea lor ca să poată arăta ce pot face pentru ele însele. El nu mai ţine vînturile conflictului — lasă vînturile să sufle; lasă să se manifeste marile patimi ale omenirii şi să crească de la rău la mai rău, pînă cînd vor sfîrşi în anarhie. Cînd anarhia va fi îndeplinit completa distrugere a ordinii prezente, va fi timpul pentru stabilirea Împărăţiei lui Cristos, şi El va pune brusc capăt întregii strîmtorări. Dar pînă atunci toţi trebuie să înveţe că nici un efort uman al bărbaţilor şi femeilor imperfecţi nu poate aduce pacea pe care lumea o doreşte cu adevărat şi trebuie s-o aibă.

869) PAPALITATE—Referitor la Duminica Floriilor,

Vinerea Mare, Duminica Învierii. (Q522-2)

Întrebare (1909)—2—Dacă papalitatea este Anticristul, de ce trebuie ca noi să ţinem tradiţia veche a Duminicii Floriilor, Vinerea Mare şi Duminica Învierii?

Răspuns—Dacă papalitatea s-ar ţine de Cristos, noi ar trebui să-L negăm? Cred că nu. Papalitatea nu are doar ceea ce este greşit; Satan a fost prea inteligent să facă asta. Există multe care sunt adevărate în papalitate, dar problema este că acolo există atît de multă eroare încît adevărul este stricat şi nu sunt în stare să folosească adevărul din cauza erorii. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu dacă noi scăpăm de eroare şi păstrăm adevărul.

Ce este cu Duminica Floriilor? Nu cred că catolicii au făcut-o, ci Isus ne-a dat-o cu secole înainte de a exista o Biserică Catolică. Cînd Isus a mers călare pe asin s-a împlinit profeţia din Zaharia 9:9. Cînd poporul a început să-şi pună hainele pe jos şi să strige, Osana, cine au fost cei care i-au oprit? Au fost fariseii, nu Biserica Romano-Catolică. Cine a spus, Nu-i opriţi? Isus. Duminica Floriilor n-a fost înfiinţată de Biserica Romano-Catolică. Palmierul a reprezentat trecerea victorioasă a Regelui prin cetate.

Ei, frate Russell, tu uneori ai un discurs cu acest subiect. Şi, nu este bine? Altădată am un discurs şi atrag atenţia asupra morţii Răscumpărătorului nostru. De ce nu? Pot catolicii să mă oprească? Cred că nu.

Dar ce este cu Vinerea Mare? Pentru mine este tot atît de mare ca şi altă zi. Dacă cineva doreşte să ţină Vinerea ca o amintire specială a morţii lui Cristos, nu am nici o obiecţie. Dacă ei găsesc folositor să facă aşa, Dumnezeu să-i binecuvînteze — să facă ceea ce fac pentru a-şi aminti de ziua în care Răscumpărătorul nostru a murit.

Dar despre Duminica Învierii? Nu ştiu ce înseamnă aceasta. De ce să n-o sărbătorim; pe toţi ne interesează? Pe păgîni nu-i interesează această zi. Catolicii celebrează Duminica Paştilor, dar ei nu ştiu nimic despre înviere. Ei cred că atunci cînd un om moare este mai viu decît înainte. Ei ştiu că învierea este în Biblie, dar nu ştiu ce înseamnă. Dintre toţi oamenii de pe pămînt noi suntem singurii care într-adevăr dorim o înviere, şi dacă există oameni ca s-o sărbătorească, eu doresc s-o sărbătoresc. Dacă cineva are obiecţii la ea pentru că şi Catolicii fac aceasta, acesta are drept la obiecţia lui. Vreau să mă gîndesc că fiecare duminică reprezintă învierea Domnului nostru, şi la timpul celebrării anuale, vreau să văd că crucea este prezentată în diferite discursuri, fiindcă ea arată că pretenţiile dreptăţii vor fi satisfăcute prin ea şi că sub noul aranjament va exista o înviere a morţilor. Deci, pentru mine, învierea morţilor şi duminica devin tot mai preţioase cu fiecare zi.

870) PAPĂ—Referitor la Petru ca fiind primul papă. (Q535-3)

Întrebare (1911)—3—A fost Sf. Petru primul papă al Romei? Dacă da, a fost prezenţa lui menţionată vreodată în Biblia engleză? De asemenea, spune-ne te rog dacă Romano-Catolicismul este Creştinism?

Răspuns—Sf. Petru n-a fost primul papă, după istoria pe care o avem. Prietenii noştri catolici îşi pot lărgi mintea să-şi imagineze că el a fost primul papă, dar eu nu ştiu nimic pe care ei să-şi poată baza această pretenţie. Nu cred că pot aduce vreo dovadă pe care să se bazeze. Că Sf. Petru a fost la Roma şi că Sf. Pavel a fost la Roma, se subînţelege, dar ei au suferit acolo, nu au fost ca papi. Ei n-au încercat să domnească asupra nimănui. Ştiţi că papa pretinde a fi locţiitorul lui Cristos şi că domneşte în locul lui Cristos. Apostolul Petru niciodată n-a pretins că domneşte în locul lui Cristos.

Este Romano-Catolicismul creştinism? Da, este creştinism; adică, pretinde că-L recunoaşte pe Cristos şi că este un sistem religios bazat pe acea cunoaştere a lui Cristos. Biserica Catolică are unele doctrine care sunt foarte bune. Şi Biserica Metodistă are unele doctrine care sunt foarte bune, şi presbiterienii au unele care sunt foarte bune şi de asemenea baptiştii. Şi catolicii au unele doctrine foarte greşite, şi metodiştii au unele foarte greşite — şi aşa mai departe. Ceea ce voi şi cu mine vrem să facem este să aruncăm toate aceste crezuri şi să ne întoarcem tocmai la ce a spus Isus, apostolii şi profeţii.

871) PAROUSIA—Cînd a fost recunoscută. (Q524-1)

Întrebare (1911)—1—În "Cernerile Secerişului" se spune că prezenţa Domnului a fost înţeleasă prima dată la cîteva luni după octombrie 1874, iar în Volumul 4, pag. 612, se spune că a fost aproape un an după Octombrie 1874, cînd prezenţa Domnului a fost recunoscută. Se ştie luna din anul 1875 în care s-a înţeles prima dată că Domnul era prezent, şi cînd a fost făcut public primul anunţ al acestui mare fapt?

Răspuns—Cred că cele două afirmaţii sunt în deplin acord. Cred că un an este cîteva luni. Oricînd se spune cîteva luni în vreo scriere, în Biblie sau în altă parte, se presupune că implică faptul că nu este un număr specific sau definit de luni, ci doar o afirmaţie generală şi nu una specifică. N-am putut da data exactă; n-o ştiu; nimeni n-o ştie; pur şi simplu s-a întîmplat cîndva cînd noi am început să ne gîndim în această direcţie. Vedeţi că nici un gînd nu este matur de prima dată; musca este mică la început dar devine mai mare.

872) PARTEA A TREIA—Prin foc—Cine? (Q712-2)

Întrebare (1908)—2—"Dar treimea aceasta din urmă o voi pune în foc şi o voi curăţa cum se curăţă argintul, o voi încerca aşa cum se încearcă aurul" (Zah. 13:9). Cine este această a treia parte?

Răspuns—Noi nu putem şti sigur dacă Domnul a vorbit în mod profetic despre timpul nostru. El poate să fi avut în minte anumite proceduri cu Israelul Natural. Noi înclinăm să credem că se referă la timpul nostru, dar nu suntem siguri. Unele declaraţii profetice par să se aplice numai la timpul cînd au fost date, iar altele par să aibă o aplicare dublă — o parte aplicabilă atunci şi o parte aplicabilă acum. Să presupunem că are aplicare acum la timpul de strîmtorare în care intrăm: la ce clasă s-ar referi? Profeţia vorbeşte de trei părţi diferite; ea nu spune trei părţi egale; una dintre ele poate fi o clasă foarte numeroasă, şi alta de un număr foarte nesemnificativ, dar ele sunt împărţite doar în trei clase. Există moduri diferite în care putem înţelege aceasta, şi toate în armonie cu Scripturile. De exemplu, putem spune că prima clasă sunt aceia care vor fi dintre cei aleşi; a doua, cei care vor merge în moartea a doua; şi a treia, Marea Mulţime şi toată omenirea care va merge în timpul de strîmtorare. Putem face trei clase din ei. Sau am putea face trei clase în alt mod: aţi putea spune turma mică şi marea mulţime şi lumea, şi să lăsaţi afară clasa morţii a doua. Amîndouă aceste aplicări ar fi corecte şi în armonie cu alte Scripturi. De aceea nu trebuie să ne certăm cu cineva care are o vedere sau alta. Orice este în armonie cu Scripturile noi suntem de acord că are dreptul să fie aplicat. Aşa că aceasta se poate referi la omenire care va trece prin timpul de strîmtorare, şi căreia Domnul îi va da atunci o influenţă curăţitoare; acel timp îi va trezi într-o măsură foarte mare şi va avea o influenţă foarte curăţitoare asupra lor, învăţîndu-i multe lecţii pe care ei nu vreau să le înveţe în timpul prezent — exact cum Biserica învaţă acum multe lecţii pe care lumea nu le primeşte. De exemplu, Domnul spune că cei care sunt ai Lui acum au anumite încercări de foc; El spune că ne curăţeşte cum este curăţit aurul şi argintul. Aceasta este adevărat despre noi, şi tot aşa acel mare timp de strîmtorare va avea o influenţă curăţitoare asupra lumii şi asupra marii mulţimi.

873) PASTOR—Să fii ales dacă nu poţi vizita adunarea? (Q525-2)

Întrebare (1912)—2—Ar fi potrivit sau bine ca cineva să propună pe Pastorul Russell ca pastor al unei adunări pentru un an sau pentru orice altă perioadă stabilită la care adunarea ar hotărî să voteze? Gîndul este că tu ai fi prezent numai reprezentat de paginile tipărite sau corespondenţă.

Răspuns—Nu pot înţelege exact scopul întrebării, dar aş spune, în unele privinţe acest lucru ar putea fi considerat doar ceva formal. Ca un fapt al Providenţei, prin Turnul de Veghere şi prin corespondenţă, practic sunt pastor în toate micile Eclesii de pe lista Turnului de Veghere. Dacă prietenii votează, formal, şi mă aleg Pastor, sunt bucuros să fie aşa, şi dacă ei preferă să n-o facă, este hotărîrea lor. Şi dacă fac alegerea pentru un an sau fără limită de timp, de asemenea ei trebuie să decidă.

874) PAŞTI—Cît de des se repetă? (Q524-2)

Întrebare (1911)—2—Sîngele mielului de Paşti a fost stropit an de an continuu, sau s-a stropit o singură dată în Egipt?

Răspuns—Nu ştiu; trebuia să fi fost un simbol. Aşa li s-a poruncit la început şi probabil aşa a fost urmat tot timpul. Dacă ar fi vreun evreu aici, poate că ar putea să ne spună dacă acum este obiceiul să se stropească stîlpii uşii cu sînge. Nu cred că fac aceasta. Nu sunt sigur.

875) PAŞTI—Pe cine au tipificat întîii-născuţi? (Q524-3)

Întrebare (1912)—3—"Întîii-născuţi" care au fost cruţaţi pe baza sîngelui vărsat al Mielului tipifică CAPUL ŞI CORPUL Bisericii, sau NUMAI BISERICA?

Răspuns—O! Numai biserica; NU pe Domnul nostru Isus. El n-a fost cruţat de nimic. El a murit. În deplinul sens al cuvîntului El a fost Mielul. Sîngele Lui ne face pe noi "Biserica celor întîi-născuţi". Unde ar fi Mielul pentru Propria Sa Îndreptăţire dacă El ar fi fost cruţat? El n-a avut nevoie de un Miel. El S-a cruţat prin Sine. El S-a cruţat prin ascultarea Sa chiar pînă la moarte. Aceasta Îi dă puterea să ne cruţe pe noi ca Biserica celor Întîi-născuţi prin sîngele Lui aplicat nouă.

876) PAŞTI—Paştile şi relaţia lor cu Ziua Ispăşirii. (Q524-4)

Întrebare (1913)—4—Care este relaţia dintre tipul Paştelui şi Ziua Ispăşirii anuală? Paştile reprezintă plătirea Răscumpărării, iar Ziua Ispăşirii care-i urmează, curăţirea poporului ca rezultat al operei de răscumpărare?

Răspuns—Aş spune că acestea două n-au nici o legătură. Dumnezeu le-a pus la începutul şi sfîrşitul anului, departe una de alta. Una este un tip al unui lucru, cealaltă este tipul altui lucru.

Cuvîntul "răscumpărare" nu este arătat în acestea; în aceste cazuri nu există o ilustraţie a răscumpărării. Cuvîntul "răscumpărare" sau ideea despre răscumpărare este dată în altă parte.

877) PAŞTI ŞI ISPĂŞIRE—Cînd şi de ce se ţine. (Q525-1)

Întrebare (1916)—1—De ce a fost Paştile celebrat în seara celei de-a 14-a zi a primei luni, iar ziua anuală a Ispăşirii în a 10-a zi a lunii a şaptea?

Răspuns—Pentru că Dumnezeu a vrut ca ele să fie diferite. Cele două lucruri n-au o legătură directă unul cu celălalt. Unul este o ilustraţie a cruţării Bisericii celor Întîi-născuţi, în timp ce celălalt este o ilustraţie a suferinţei lui Cristos şi a Bisericii în timpul Veacului Evanghelic ca bază şi pregătire pentru a împărţi binecuvîntările la toate familiile pămîntului în timpul Veacului Milenar. Mielul de Paşti a reprezentat doar moartea lui Isus şi cruţarea poporului Său în acest veac şi prin urmare o altă ilustraţie şi diferită este dată pentru a reprezenta moartea lui Isus şi a Bisericii şi binecuvîntarea ulterioară a lumii în veacul viitor. El n-a vrut ca ele să se intersecteze. Una s-a referit la moartea lui Isus şi cealaltă a fost dată pentru a face o ilustraţie diferită.

878) PATIMĂ—Răstignind patimile cărnii. (Q9-1)

Întrebare (1907)—1—"Dar cei care sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pămîntească împreună cu patimile şi poftele ei" (Gal. 5:24 — Cornilescu). Înseamnă aceasta faptul că nu este necesară afecţiunea între fraţi şi surori consacrate? Nu este aceasta o parte din sacrificiul nostru?

Răspuns—Cînd luăm un pasaj ca acesta, trebuie să avem grijă să luăm şi alte pasaje din Scriptură împreună cu el, ca să fim siguri că suntem în limitele potrivite. Dacă un singur pasaj din Scriptură ar putea conţine întregul mesaj al lui Dumnezeu, atunci nu am avea toată Biblia. De aceea este important faptul, dacă noi vrem să înţelegem calea Domnului şi voinţa Lui în multe lucruri, ca noi să avem o vedere cuprinzătoare a tuturor scripturilor care ar putea avea legătură cu subiectul.

Apostolul în scrisoarea sa către Corinteni stabileşte anumite relaţii care trebuie să fie între soţ şi soţie. Acolo el specifică faptul că unul nu trebuie să-l priveze pe celălalt, şi apoi dă o sugestie despre anumite limitări din partea ambilor cu privire la relaţia dintre soţ şi soţie în Domnul. Dar cred că este un gînd destul de potrivit să spun că în timp ce aceasta nu înseamnă eliminarea totală a orice ar putea aparţine de bărbatul natural şi de femeia naturală, ar însemna că, acestea fiind crucificate, renunţînd la patimile şi poftele cărnii, ei caută să trăiască pe un plan mai înalt, şi trebuie să-şi cheltuiască timpul şi energia în ceea ce ar fi cel mai folositor pentru ei înşişi, pentru gloria Domnului şi pentru binele cel mai înalt al acelora cu care vin în contact. De aceea, renunţînd astfel la patimi şi la noi înşine pentru Domnul, ar însemna că potrivit limitelor noastre — şi acestea nu sunt la fel nici măcar la două persoane, ci la fiecare după limitele cărnii sale — fiecare va căuta să se aducă pe sine la acel grad de supunere încît gîndurile minţii sale să poată fi în armonie cu Domnul, precum şi toate faptele vieţii. Este un principiu general. Nu este un principiu pe care îl poţi aplica la un alt frate sau la o altă soră; ei trebuie să şi-l aplice singuri şi tu trebuie să ţi-l aplici singur; şi fiecare să facă după cum poate mai bine ceea ce crede că va fi spre gloria Domnului şi pentru binele său personal şi al altora. Şi aceasta este moderaţia despre care vorbesc Scripturile.

879) PĂCAT—Voit—Corectat, iertat, înlăturat. (Q648-2)

Întrebare (1909)—2—Te rog explică ce se înţelege prin păcate cu voia şi cum pot fi ele corectate, iertate sau înlăturate?

Răspuns—Am sugerat prin publicaţiile Turnului de Veghere şi prin Studiile "Zorile Mileniului"* (*Studii în Scripturi, n.t.) că păcatele care sunt obişnuite pentru poporul Domnului sunt de două feluri generale. Există anumite păcate care sunt comise prin slăbiciune sau ignoranţă. Voi şi cu mine comitem de multe ori greşeli împotriva voinţei divine, de care nu suntem conştienţi, şi Domnul nu le socoteşte împotriva noastră. Dar să presupunem că după aceea aţi constatat că acele păcate au fost rele? Apoi mergeţi la Domnul, vă cereţi scuze, Îi cereţi iertare şi vă daţi seama de iertarea Lui.

Apoi există alte lucruri în direcţia slăbiciunii trupeşti, cînd ştim că ele nu sunt satisfăcătoare pentru noi şi nu sunt în armonie cu voinţa divină, şi totuşi acestea sunt lucruri de care nu ne putem abţine. Voinţa nu v-a fost suficient de tare. Pentru că are în ea o măsură de voinţă şi slăbiciune, pentru acel motiv şi în acea măsură, acel păcat se poate ierta. Cristos a murit pentru păcatele noastre, nu numai pentru păcatele care au trecut, păcatele originare, acelea pe care le-aţi avut înainte de a cunoaşte pe Domnul, nu numai pentru acelea, ci în plus Domnul S-a îngrijit pentru toate acele slăbiciuni şi imperfecţiuni care ar fi ale voastre, cu care nu puteţi face nimic sau nu le puteţi evita, din cauza naturii voastre, ereditate sau orice ar putea fi. El a făcut asigurări pentru acestea, dar El niciodată n-a făcut asigurări pentru păcatul cu voia, şi nu există nimic în răscumpărarea lui Cristos care să acopere un păcat pe deplin voit pentru nimeni ca Nouă Creatură. Cînd vorbim despre un păcat combinat, vorbim despre ceea ce ar trebui să reprezinte cel mai serios păcat pe care Noua Creatură îl poate comite, pentru că apostolul arată că noi nu putem păcătui, pentru că sămînţa Lui rămîne în noi. Ce vrea să spună prin aceasta? Vrea să spună că fiind concepuţi de Tatăl Ceresc prin Spiritul sfînt, suntem Noi Creaturi, şi din acest punct de vedere trupul este socotit ca exclus, iar Noua Creatură este singura cu care lucrează Dumnezeu. Voi nu sunteţi în trup ci în spirit dacă Spiritul lui Cristos locuieşte în voi. Ce înţelegi prin faptul că Noua Creatură păcătuieşte?

Ea nu poate păcătui cu voia şi deliberat. Apostolul spune că din acest punct de vedere cel rău nu ne atinge. A păcătui cu voia ar fi un semn că sămînţa n-a rămas în el; ar fi un semn că sămînţa, Spiritul sfînt, s-a pierdut, şi că nu eşti o Nouă Creatură dacă ai păcătuit cu voia, conştient, cu premeditare. Spiritul sfînt nu este acolo şi tu nu eşti deloc o Nouă Creatură. Dacă a păcătuit cu voia, aceasta înseamnă moarte instantanee pentru Noua Creatură. Totuşi, Noua Creatură are acest corp muritor ca agent al ei şi nu este întotdeauna în stare să-l controleze, aşa că apostolul spune, "nu faceţi (Noua Creatură) ceea ce aţi voi" (Gal. 5:17). Aceasta este pentru că avem această comoară în vase de lut, şi uneori ne vor influenţa cele mai bune străduinţe ale noastre şi ne vor împiedica să facem ceea ce am vrea să facem ca Noi Creaturi. Socoteşte Domnul aceasta ca un păcat al Noii Creaturi? Nu. Noua Creatură este cea care este nerăbdătoare şi doreşte să servească pe Domnul cu toată fiinţa, puterea şi forţa ei, iubind pe aproapele nostru, punîndu-şi viaţa pentru fraţi şi iubind pe duşmanii noştri. Noua Creatură află că vechea natură opune rezistenţă şi-i face multe probleme, aşa că apostolul spune, "trupul meu îl ţin în stăpînire" (1 Cor. 9:27). Nu poate exista o Nouă Creatură şi să nu fie totul în ordine. Vechea Creatură este cea care greşeşte şi Noua Creatură este cea care o restrînge sau o controlează pe cea veche, exact cum un vizitiu ar ţine sau ar controla un cal care aleargă. Dacă vizitiul îl conduce spre o prăpastie, atunci ştim că acesta a înnebunit. Aşa că dacă conduceţi vechea creatură spre o prăpastie, aceasta arată că Noua Creatură este moartă. Dacă Noua Creatură, reprezentată prin vizitiu, va manifesta slăbiciune în modul în care tratează caii şi le va permite să o ia la fugă, el ar putea fi învinuit pentru că n-a demonstrat o judecată bună şi ar putea primi disciplinare din cauza neatenţiei lui. În această situaţie v-aţi aflat voi uneori, aţi lăsat frîiele din mînă şi înainte de a le putea lua iar, aţi aflat că vechea creatură aproape că v-a scăpat.

Cum pot fi corectate aceste păcate? Cursul potrivit este să mergem la Cel al cărui sînge ne curăţă de tot păcatul. Aceasta nu se poate referi la păcatele care au trecut, pentru că ele au fost curăţate. Se referă la păcatele care au fost comise după ce am devenit creştini. Cu alte cuvinte, ele sunt păcatele la care s-a referit Domnul nostru în rugăciunea Sa, în care ni se spune să ne rugăm, "şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm celor care ne-au greşit; etc." (Mat. 6:12). Singurul mod în care păcatul originar poate fi curăţat este prin credinţa în lucrarea pe care a făcut-o Cristos pentru noi. Ce sunt aceste greşeli? Ele sunt imperfecţiunile de care tocmai am vorbit — sunt petele şi încreţiturile. Cînd aveţi vreuna, trebuie să mergeţi imediat la marele Răscumpărător, al cărui sînge preţios este în stare să ne cureţe de tot păcatul. Cursul potrivit este să mergi în fiecare zi, în mijlocul zilei sau oricînd, să nu aşteptaţi pînă seara, nu vă permiteţi să vă odihniţi nici o clipă. Altfel vă veţi obişnui cu ele şi cînd vi se va atrage atenţia asupra lor veţi spune, "O, ştiu, nu-mi plac, dar ştii, fiecare le are, şi ca rezultat se vor acumula foarte multe şi vă va lua o viaţă întreagă să scăpaţi de ele. Aceasta reprezintă o stare nefavorabilă a inimii din punctul de vedere al Domnului, o lipsă de zel, şi aceştia vor fi obligaţi să treacă prin marele Timp de Strîmtorare ca Mare Mulţime, să-şi spele hainele şi să le albească în sîngele Mielului, exact cum ar fi trebuit să facă pînă atunci.

Un alt gînd: În ce măsură pot fi iertate aceste păcate cînd le ducem la Domnul în rugăciune; cum le iartă, şi dacă le iartă, cum face să urmeze atîta pedeapsă? Răspund că cele două lucruri sunt în armonie. Putem ilustra în felul următor: Ai putea spune copilului tău: Ai greşit şi trebuie să te pedepsesc, iar pedeapsa va consta din faptul că nu vei avea desert la masa de prînz. Dacă copilul are o atitudine potrivită şi este crescut bine, aşa cum ar trebui să fie crescut, copilul va simţi dezaprobarea părintelui mai mult decît interzicerea desertului. În timp ce interzicerea desertului este prevederea reală, copilul crescut în mod potrivit va înţelege privirea încruntată a părintelui mai mult decît lipsa desertului. De aceea copilul va spune, Iartă-mă. Părintele poate răspunde, Dacă te iert, tot nu poţi avea desertul. El ar putea replica, Nu mă gîndesc la aceasta, ci mă gîndesc la faptul că te-am supărat. Pentru a restabili aprobarea ta, ai putea spune, Dragul meu, eşti iertat în întregime, şi poţi să-l săruţi în semn de aprobare, dar nu poţi avea desertul. Bine, ar răspunde el. Aceasta este o ilustraţie despre felul cum trebuie să fie poporul Domnului în relaţia lor cu Tatăl ceresc.

880) PĂCAT—Recunoscut, iertat, aşteptînd pedeapsă. (Q650-1)

Întrebare (1909)—1—Dacă ai greşit şi ţi-ai dat seama de aceasta mai tîrziu, şi ţi-ai cerut iertare, trebuie să ne aşteptăm la pedepse?

Răspuns—Presupun că fratele vrea să spună că dacă am greşit, dacă am recunoscut că am greşit şi am cerut iertare, trebuie să mă aştept la pedepse? Da şi nu, după circumstanţe. Gradul de înţelegere va hotărî. Dacă ai ştiut ce faci, Domnul îţi va da unele pedepse, chiar dacă ţi-ai cerut iertare. Exact ca în cazul unui copil. Poţi să-i spui, "Nu vei mînca la prînz dacă faci lucrul acesta". El s-ar putea să-l facă, apoi să-ţi ceară iertare, spunînd că-i pare rău. Tu îl vei ierta, dar vei spune, "Te iert dar trebuie să fac cum am spus şi să te pedepsesc; trebuie să rămîi fără prînz". Aşa că Domnul nostru ne poate acorda iarăşi comuniunea şi ne poate ierta, şi în acelaşi timp, poate permite să urmeze unele pedepse.

881) PĂCAT—De neiertat. (Q652-1)

Întrebare (1911)—1—Există păcat care nu se poate ierta?

Răspuns—Da, există multe păcate de neiertat. Cuvîntul "neiertat" este folosit în mai multe sensuri în Biblie. Presupun că cel care întreabă se referă la păcatul care duce la moarte. Există numai un singur păcat care duce la moarte, dar sunt multe păcate de neiertat. De exemplu poţi face ceva după ce ai devenit creştin care în parte este cu voia, iar în parte prin nereuşita de a exercita controlul de sine care trebuia să-l exerciţi. În acea măsură voinţa ta a fost cea care a păcătuit; în acea măsură acesta a fost un păcat voit; în acea măsură a fost un păcat de neiertat. Şi ce ar însemna aceasta? Aceasta ar însemna că ai nevoie de nişte pedepse, sau lovituri pentru acel păcat. El nu-ţi va fi iertat. Nu poţi spune, "Doamne te rog înlătură-l". Este foarte potrivit să mergi la Domnul şi să-I ceri să ierte păcatul. Adică să îndepărtezi aspectul din acel păcat care ar veni între tine şi Domnul şi care te-ar opri să te bucuri de favoarea Lui, dar trebuie să te aştepţi ca chiar dacă te readuce la lumina aprobării Sale vor fi unele lovituri în măsura în care a fost un procent de voinţă legat de păcat. În acea măsură, vedeţi, păcatul este de neiertat, dar este un păcat care poate fi ispăşit în acea măsură. Cînd vorbim de ispăşirea păcatului nu vorbim de păcatul originar; cel originar este total ispăşit, şi nu poţi face nimic să scapi de el, dar după ce ai scăpat de păcatul originar şi după ce ai devenit copilul lui Dumnezeu, după ce ai devenit o Nouă Creatură, atunci eşti în încercare şi atunci în măsura în care ai păcătuit cu voia, în acea măsură vei primi lovituri; şi aşa a spus Domnul nostru, că unii vor fi bătuţi cu multe lovituri, iar alţii cu mai puţine, în proporţie cu cunoştinţa lor etc.

Dar există un păcat care este spre moarte. Pentru el nu vor fi lovituri. Nici un număr de lovituri n-ar fi satisfăcătoare. Persoana care comite acel păcat va muri de a doua moarte. După cum spune apostolul, "Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru acela" (1 Ioan 5:16). N-ar fi de nici un folos să ne rugăm pentru el. Păcatul care duce la moarte este un păcat voit, păcat deliberat, păcat intenţionat. Apostolul descrie acest păcat care duce la moarte în cap. 6 şi cap. 10 din Evrei, şi-i descrie pe cei care cad, care renunţă la Domnul. Sf. Petru spune, vorbind despre unii ca aceştia, că ei s-au întors ca şi scroafa să se bălăcească în noroi şi ca un cîine la vărsătura lui. Pentru o astfel de persoană, care păcătuieşte cu voia împotriva luminii şi a cunoştinţei, nu mai există jertfă pentru păcatele sale; el şi-a avut partea din jertfa lui Cristos şi a întrebuinţat-o greşit, şi n-a mai rămas nimic pentru el. În jertfa lui Cristos există o parte pentru Adam şi pentru toţi copiii săi, pentru fiecare din ei, şi toţi trebuie să-şi primească partea; dar cine îşi primeşte parte şi o întrebuinţează greşit, nu-i mai rămîne nimic, iar întoarcerea sa voită şi socotirea sîngelui legămîntului cu care a fost sfinţit ca un lucru obişnuit, va însemna respingerea lui totală de către Domnul.

882) PĂCAT—Pozitiv sau negativ. (Q653-1)

Întrebare (1911)—1—Este păcatul pozitiv şi negativ?

Răspuns—Noi am cerut întrebări biblice. Vedeţi că avem de stabilit ce se înţelege prin pozitiv şi negativ. Nu cred că jumătate dintre ascultători ar şti, chiar dacă eu ştiu.

883) PĂCAT—A trăi fără păcat. (Q653-2)

Întrebare (1912)—2—Cînd apostolul a scris (1 Ioan 2:1), "vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi", gîndul lui a fost că este posibil ca noi să trăim fără păcat?

Răspuns—Citind acest text şi multe alte scripturi trebuie să ţinem continuu în minte faptul că aceia care sunt acceptaţi de Dumnezeu ca şi copii ai Lui, ca membri ai Corpului lui Cristos, concepuţi de Spiritul sfînt, sunt toţi clasaţi ca Noi Creaturi, nu ca oameni. De aceea, în acest text voi ar fi Noua Creatură — "să nu păcătuiţi (voi)", ca şi cum apostolul ar fi spus, "Scopul scrierii mele este ca să puteţi înţelege responsabilitatea abţinerii de la păcat şi de a continua în iubirea lui Dumnezeu". Apoi el ne spune cum trebuie îndeplinit acest lucru. În aceasta ca şi în alte privinţe el arată că Noua Creatură este responsabilă pentru trup. Cine ar spune că el este perfect şi fără defect, s-ar înşela pe sine. Totuşi, aceste defecte nu sunt ale Noii Creaturi, ci din vina cărnii. Dacă Noua Creatură ar păcătui cu voia ar înceta să mai fie o Nouă Creatură, pentru că Noua Creatură este concepută de Spirit şi a intrat în război împotriva păcatului şi se orientează în direcţia opusă păcatului.

Dar dacă cineva păcătuieşte, să nu-şi piardă încrederea în Dumnezeu şi să nu uite că Tatăl, ştiind dinainte că Noua Creatură nu poate controla fiecare gînd, cuvînt şi faptă a cărnii, a făcut asigurări pentru acestea şi ne-a pregătit un Avocat, Isus Cristos Cel Drept. El S-a înfăţişat pentru noi — S-a înfăţişat înaintea Tatălui şi a făcut mulţumire pentru noi — Evrei 9:24.

Amintindu-ne de aceasta, dacă aflăm că din lipsă de credinţă sau din slăbiciune a cărnii s-a făcut un pas care este contrar voinţei Domnului şi intereselor noastre spirituale cele mai bune, nu trebuie pierdut timpul, ci trebuie refăcut acel pas şi chemat pe Domnul. Noi avem un altar consacrat cu preţiosul sînge a lui Cristos, mult superior altarului pe care Avraam l-a consacrat cu sîngele animalelor tipice, şi apostolul ne sfătuieşte, "Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere (curajos — plini de credinţă) de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să aflăm har, ca să avem ajutor la momentul potrivit" — Evrei 4:16.

884) PĂCAT—Poate păcătui Noua Creatură? (Q654-1)

Întrebare (1913)—1—Se poate spune din vreun punct de vedere că Noua Creatură poate păcătui?

Răspuns—Noua Creatură desigur poate păcătui, pentru că dacă n-ar putea, n-ar putea muri de a doua moarte, dar dacă Noua Creatură păcătuieşte aceasta înseamnă a doua moarte, pedeapsa este moartea. Noua Creatură reprezintă mintea Domnului care a fost primită după ce a fost făcută consacrarea şi Domnul ne-a dat Spiritul Său. Acea persoană primind astfel Spiritul Domnului este socotită o Nouă Creatură în Cristos Isus. Acea Nouă Creatură, atîta timp cît rămîne o Nouă Creatură, nu va păcătui. Pot exista imperfecţiuni, dar aceste imperfecţiuni nu înseamnă neloialitate din partea Noii Creaturi. Cum putem fi sfinţi, reprezentînd Spiritul lui Dumnezeu, şi să fim imperfecţi în mod voit, intenţionat? Imposibil. Dar Noua Creatură este o comoară în vas de lut, după cum arată apostolul, şi vasul de lut are slăbiciunile lui şi este supus ispitei; corpul pămîntesc poate aluneca şi face greşeli, poate fi chiar prins într-un păcat serios, dar nu înseamnă în mod necesar că Noua Creatură a păcătuit; Noua Creatură ar deplînge foarte mult păcatul; ea nu are voie să păcătuiască. Oricare ar fi natura păcatului în voi sau în mine, acesta trebuie să fie slăbiciune neintenţionată a cărnii care vine asupra noastră într-un moment de neatenţie. Dar Domnul nostru ne asigură că chiar avîndu-le pe acestea harul Său va fi suficient pentru noi şi în puterea Lui vom fi făcuţi perfecţi, şi evident în slăbiciunea noastră. Dar dacă Noua Creatură păcătuieşte, ea încetează să mai fie o Nouă Creatură. Noi nu putem spune că Noua Creatură este păcătoasă. Imediat ce ai primit mintea Domnului, ai devenit o Nouă Creatură şi imediat ce faci cu voia ceva ce ar fi nesfînt şi contrar cu aceasta, în acel moment încetezi a mai fi o Nouă Creatură, aşa că Noua Creatură nu poate păcătui cu voia pentru că este contrar noii naturi, şi dacă păcătuim în aceste circumstanţe vom fi sub pedeapsa morţii a doua. Uneori Noua Creatură este, ca să zicem aşa, prinsă în cursă, şi într-o măsură cooperează cu carnea, probabil carnea prinzînd în cursă Noua Creatură astfel încît aceasta, pur şi simplu, nu poate scăpa. Noua Creatură este într-o măsură vinovată de acordul dat, şi dacă este aşa putem sigur să ne aşteptăm ca Noua Creatură să primească unele pedepse de la Domnul pentru măsura de voinţă în acea chestiune, şi într-adevăr noi suntem făcuţi responsabili pentru slăbiciunile cărnii chiar şi atunci cînd Noua Creatură nu este deloc de acord. Noi avem în sarcină controlul acestui trup muritor şi Domnul a pregătit ajutorul necesar. Dacă nu reuşim să conducem aceste trupuri, aceasta este din mai multă sau mai puţină neglijenţă. El ne socoteşte responsabili, dar "El ştie din ce suntem întocmiţi: Îşi aduce aminte că suntem ţărînă" (Psa. 103:14) şi a pregătit o cale de scăpare; El a pregătit ca, dacă un om a fost surprins într-o greşeală, să-l dojenească şi să-l ajute să iasă din dificultate, să-l ajute să vadă unde a greşit ca Nouă Creatură. Unde a fost în întregime sau aproape în întregime o slăbiciune a cărnii, va fi iertată, dar trebuie să mergem la tronul harului Ceresc ca să putem obţine milă şi har pentru orice timp de nevoie. Domnul vrea ca poporul Său să vină la tronul harului pentru iertarea păcatelor lor; aceasta ne ţine umiliţi şi ne ajută să vedem cît de slabi şi mici suntem şi cît de mult depindem de Marele Preot pentru ajutorul necesar ca să devenim în final învingători.

885) PĂCAT—Trupul păcatului din Rom. 6:6. (Q650-2)

Întrebare (1916)—2—Rom. 6:6, "Ştim că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui". Ce se înţelege prin "trupul păcatului"?

Răspuns—Apostolul bineînţeles foloseşte un limbaj figurativ exact cum facem noi uneori cînd vorbim despre omul păcatului. Aceasta nu înseamnă un singur om, ci o instituţie mare, care este contrară cu legea divină; aşa şi aici, este folosită o figură de stil diferită: el vorbeşte despre trupul păcatului în contrast cu trupul dreptăţii. Cît de mare este trupul păcatului? Satan a fost primul păcătos şi el a înşelat şi a înstrăinat pe primii noştri părinţi care au fost vînduţi păcatului, după cum citim, şi au devenit sclavii şi urmaşii lui Satan — nu intenţionat, ci prin înşelare, ignoranţă şi slăbiciune — ei au intrat sub sclavia păcatului şi a morţii. Trupul păcatului reprezintă tot păcatul din lume — toţi în care este păcat din întreaga lume. Trupul păcatului reprezintă tot păcatul rasei, tot ce a venit de la Satan, pe toţi de sub condamnare. Noi care am auzit despre planul lui Dumnezeu, noi care ne-am întors inima de la păcat, am auzit că există o cale de înrolare sub stindardul lui Isus, ca să putem fi soldaţi ai crucii şi urmaşi ai Mielului, şi ne-am înrolat sub stindardul lui Isus Căpetenia mîntuirii noastre pentru un anumit scop, şi acest scop este acelaşi cu al Lui, anume, distrugerea trupului păcatului. Aceasta înseamnă distrugerea a tot ce este păcătos. Este atît de cuprinzător acest lucru? veţi întreba voi. Da; nici un păcat nu va fi îngăduit să rămînă. Tot trebuie distrus. Fiecare păcătos va avea o ocazie să se schimbe, dar dacă nu se va schimba şi nu va fi conceput din nou, atunci va pierde favoarea, va pierde viaţa, pentru că hotărîrea lui Dumnezeu este ca tot păcatul şi toţi păcătoşii să fie nimiciţi. Trupul păcatului va fi distrus rădăcină şi ramură — fiecare parte. Nu este treaba noastră să căutăm să facem acest lucru acum. Timpul lui Dumnezeu încă n-a venit. Noi vom judeca lumea la timpul potrivit. "Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?" (1 Cor. 6:2). Aceasta va continua timp de o mie de ani, aşa încît să-i dea fiecărui membru al rasei adamice o ocazie să decidă dacă va fi de partea lui Satan, de partea păcatului, a răului şi a erorii, sau de cealaltă parte, şi dacă el se va decide pentru Satan, aceasta va determina viitorul său. Dacă se va decide pentru Dumnezeu, atunci toţi aceşti Judecători îl vor ajuta să se întoarcă către chipul lui Dumnezeu, şi dacă, pe de altă parte, el va decide să fie pentru Adversar şi să se opună la ceea ce este drept, atunci mînia lui Dumnezeu va rămîne peste el şi pedeapsa lui va însemna distrugerea în moartea a doua. Dar aceasta nu se întîmplă acum. "Dumnezeu … a rînduit o zi" (Fapt. 17:30-31) — o zi de o mie de ani; acela va fi timpul cînd noi vom avea de-a face cu ei; nu acum, pentru că suntem sfătuiţi "nu judecaţi nimic înainte de vreme" (1 Cor. 4:5). Nu trebuie să încercăm în prezent să îndreptăm totul cu forţa. Această forţă va opera în timpul judecăţii sau deciziei în veacul Milenar. Mesajul special al evangheliei iese acum cu scopul ca oricine are ureche de auzit să se poată întoarce şi să devină urmaş al lui Isus şi soldat al crucii. Dar împotriva a ce vor lupta aceşti soldaţi ai crucii? Timpul pentru distrugerea oricărui rău va fi în viitor, după cum citim în cap 11 din Apocalipsa, "Îţi mulţumim, Doamne Dumnezeule Atotputernice, care eşti şi care erai, că ai luat puterea Ta cea mare şi ai început să împărăţeşti. Şi neamurile se umpluseră de mînie, dar a venit mînia Ta şi timpul ca cei morţi să fie judecaţi şi să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari (toată clasa oilor în timpul Mileniului) şi să distrugi pe cei ce distrug pămîntul!" (Ap. 11:17-18) — (tot ce aparţine de trupul păcatului). Dar acum mulţi din acest trup al păcatului nu apreciază pe deplin ce este dreptatea, şi drept urmare a fost făcută pregătirea din veacul Milenar, ca toţi să aibă cunoştinţa de Dumnezeu şi de aranjamentele Sale pline de har, cu care cunoştinţă va veni şi responsabilitatea care va determina care din rasa noastră aparţine de trupul păcatului pentru a fi distrus, şi care dintre ei, avînd o ocazie favorabilă, se vor uni cu trupul dreptăţii şi li se va da viaţă veşnică. Atunci ce putem face în prezent? Munca noastră principală acum este în noi înşine. Ce facem în noi înşine? Luptăm să ne învingem slăbiciunile şi să ţinem în supunere elementele păcatului şi ale nedreptăţii înrădăcinate adînc în trupurile noastre muritoare. Dar nu trebuie să mustrăm, să conducem, să hărţuim adunarea? Nu! Hărţuieşte-te şi condu-te pe tine însuţi. Luptă-te cu tine cît vrei, dar nu te lupta cu adunarea. Vezi-ţi de treburile tale! Se stîrnesc mai multe tulburări prin amestecul în treburile altora decît în oricare alt fel. Îţi trebuie destul timp să înveţi care sunt treburile tale, care sunt treburile adunării, şi care este treaba fiecăruia. Deci, noi trebuie să ne luptăm împotriva trupului păcatului din noi înşine. Singurul trup al dreptăţii este adevărata Biserică a lui Cristos. Tot restul lumii sunt o parte din trupul păcatului. Aceşti sfinţi s-au angajat să lupte împotriva lumii, a cărnii şi a diavolului, şi această luptă mare se duce în ei înşişi. Cu cît cineva are mai mare succes în această luptă, cu atît mai mult poate să ajute pe alţii care au nevoie de ajutorul său. Cu cît cineva cultivă mai mult în sine spiritul blîndeţii, bunătăţii, răbdării, îndelungii răbdări, bunătăţii frăţeşti şi iubirii, cu atît mai mult va fi în stare să ajute pe alţii să iasă din starea lor greşită. Aceşti sfinţi sunt în prezent singurii membri ai corpului dreptăţii, şi curînd ei vor fi asociaţi cu Isus în Împărăţia care vine, pentru a distruge acest întreg trup al păcatului.

886) PĂCAT CU VOIA—Cui ne adresăm pentru iertare? (Q734-1)

Întrebare (1912)—1—Cînd comitem un păcat parţial voit, ne adresăm lui Dumnezeu prin Cristos pentru iertare, sau numai lui Cristos, Avocatul nostru? "Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Avocat: pe Isus Cristos Cel Drept" (1 Ioan 2:1).

Răspuns—Dacă comitem un păcat parţial voit să ne adresăm Tatălui întrebi? "Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Avocat: pe Isus Cristos cel Drept". Isus a îndrumat pe urmaşii Săi să se roage Tatălui Său, pentru că El Însuşi Şi-a îndreptat rugăciunile către Tatăl din Ceruri. Păcatele noastre sunt împotriva lui Dumnezeu, Tatăl Ceresc, şi astfel Legea Sa este ignorată şi încălcată, şi noi avem un Avocat prin meritele căruia putem veni la Tatăl, dar acest Avocat nu stă în locul Tatălui. "Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine" (Ioan 14:6). Dacă venim numai la Avocat şi nu mergem mai departe, nu mergem la Tatăl. Trebuie să venim la Tatăl în Numele şi prin meritul CELUI care ne-a răscumpărat. În acelaşi timp, nu pot să-mi imaginez cum poate exista vreo obiecţie a Tatălui sau a altcuiva la aducerea unei cereri sau mulţumiri către Mîntuitorul nostru, pentru tot ce a vrut El să facă pentru noi. Scripturile ne spun clar: "toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl" (Ioan 5:23). A veni la Fiul şi a-L respecta şi a-I aduce o cerere şi a-I aduce laudele şi mulţumirile noastre n-ar fi să venim la El şi să căutăm iertarea Lui pentru păcatele pe care le-am făcut. El Însuşi ne dă acest sfat: "Tatăl NOSTRU … ne iartă nouă greşelile noastre" (Mat. 6:12).

887) PĂCATE—Păcatul mîndriei. (Q648-1)

Întrebare (1906)—1—Ce se înţelege prin pasajul care spune, "Păzeşte de asemenea pe robul Tău de păcatele mîndriei" (Psa. 19:13)?

Răspuns—Aş spune că sunt diferite forme de păcate de mîndrie. Aceasta înseamnă păcatul de a fi îngîmfat. Unii se pretind foarte mari şi nu apreciază necesitatea sîngelui preţios al lui Cristos. A gîndi că noi putem apărea în prezenţa lui Dumnezeu în zdrenţele murdare ale propriei noastre nedreptăţi înseamnă a merge dincolo de limită. Apoi putem vedea un început al acestei stări de mîndrie. Ea începe la unii, poate, într-un mod neînsemnat; apoi ei sunt mai încrezuţi şi se îngîmfă faţă de fraţi şi domnesc asupra lor; este un lucru care creşte, şi în final devin aşa de încrezuţi încît sunt într-o stare în care Domnul nu poate lucra cu ei sau să-i folosească în vreun fel.

888) PĂCATE—Iertare în contrast cu ispăşire. (Q655-1)

Întrebare (1914-Z)—1—În legătură cu păcatele parţial voite, sunt date lovituri în măsura în care au fost voite? Şi cînd păcatele au fost ispăşite, sunt ele anulate?

Răspuns—Domnul nostru a murit pentru păcatul lui Adam — doar pentru păcatul originar şi pentru toate păcatele care au venit din acel păcat originar. Acest păcat al lui Adam a afectat trupul, mintea şi moralul întregii rase umane. De aceea fiecare dintre noi avem de luptat nu numai cu imperfecţiunile noastre moştenite, ci şi cu imperfecţiunile tuturor celor din jurul nostru.

Cînd cineva este conceput de Spiritul sfînt toate lucrurile devin noi. Membrii clasei turmei mici nu au în socoteală nici o condamnare împotriva lor; toată această condamnare este complet eliminată. Atribuirea meritului lui Cristos pentru trupul lor i-a făcut perfecţi în ochii lui Dumnezeu, şi ei au fost făcuţi Creaturi Noi.

Aceste Creaturi Noi au intrat într-un legămînt cu Dumnezeu ca să umble în urmele lui Isus. În prezent, după cum spune apostolul, avem această comoară a noii naturi într-un vas de lut, adică în condiţii nefavorabile. Suntem de asemenea asaltaţi de cei din jur şi de Adversar, care ni se opun. Toate păcatele care sunt rezultatul acestor condiţii adverse şi cu care voinţa noastră nu este de acord, sunt acoperite de meritul lui Cristos. Dacă vreuna din aceste Noi Creaturi face fără ştire ceva ce este contrar voinţei divine, ea nu trebuie să rămînă într-o stare de condamnare. Cuvîntul ne instruieşte ca noi să mergem imediat la Tronul Harului Ceresc şi să obţinem milă, iertare şi ajutor în orice timp de nevoie.

Dar să presupunem că păcatul nu este numai prin ispită — să presupunem că există o anumită măsură de voinţă sau măsură de neglijenţă, aşa încît copilul lui Dumnezeu este responsabil în acea măsură, ce se întîmplă atunci? Noi răspundem că el poate totuşi să meargă la Tronul Harului Ceresc, şi partea din păcatul lui care a fost fără voie va fi acoperită de meritul lui Cristos. Partea de păcat care este cu voia merită pedeapsă, lovituri; şi desigur că va primi aceste lovituri. Tatăl nu va permite copiilor Săi să plece fără ajutor. Loviturile completează ispăşirea acelui păcat; şi va fi şters din socoteală. Dreptatea nu mai are nici o acuzaţie împotriva lui.

Dar Scripturile ne spun clar că dacă vreun copil consacrat al lui Dumnezeu va păcătui cu voinţă deplină nu va mai exista iertare pentru acel păcat şi nu poate fi ispăşit prin lovituri. Pedeapsa va fi moartea — Moartea a Doua. Dacă el păcătuieşte fără voie, din ignoranţă, în întregime fără intenţie, păcatul se iartă în întregime prin aplicarea meritului sîngelui preţios. Dacă el păcătuieşte parţial din ignoranţă şi parţial cu voia, este o parte care se va ierta şi una care trebuie ispăşită.

Apostolul Pavel declară că dacă noi ne vom judeca nu vom fi judecaţi de Domnul; dar că atunci cînd suntem judecaţi de Domnul suntem pedepsiţi ca să nu fim condamnaţi odată cu lumea (1 Cor. 11:31, 32). Şi această pedeapsă care vine asupra noastră este o pedeapsă potrivit cu măsura de voinţă. Scopul Domnului în aplicarea pedepsei este ca să învăţăm lecţia de care avem nevoie şi să fim mai veghetori.

889) PĂCATE—Iertare în contrast cu curăţire. (Q656-1)

Întrebare (1916)—1—Citim: "Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate" (1 Ioan 1:9). Este vreo diferenţă între a ne ierta păcatele şi a ne curăţi de orice nedreptate?

Răspuns—Remarcaţi mai întîi de toate că acest text nu se referă la păcatul originar, păcatul adamic, pentru că se spune, "noi", şi "păcatele noastre", referindu-se la Biserică. Păcatul adamic al Bisericii a fost deja îndepărtat de marele nostru avocat înainte ca noi să fim acceptaţi în Corpul lui Cristos. Acest text se referă la greşeli, menţionate în rugăciunea Domnului nostru. O greşeală nu este în mod necesar un păcat. Poţi să încalci neintenţionat dreptul cuiva. De exemplu, poţi ieşi înaintea unei persoane neintenţionat, sau să te loveşti neintenţionat de cineva şi să spui, "Scuză-mă". Aceasta implică faptul că a existat o greşeală şi a fost o ocazie pentru a te scuza; s-a făcut ceva nu tocmai bine. A cere să fii iertat pentru o greşeală înseamnă, pentru cei care au intrat în familia lui Dumnezeu, că n-ai acţionat atît de bine cît ai fi putut. El trebuie să meargă la Domnul şi să caute iertare, şi să-L asigure pe Dumnezeu de intenţia lui de a acţiona mai bine în viitor. Trebuie să recunoaştem ce este drept şi să reţinem lecţia care ne-ar da-o greşeala. Domnul vrea ca noi să remarcăm fiecare mic rău pe care-l facem. El vrea să recunoaştem răul. Aceasta ne va face bine. Dacă răul n-a fost intenţionat El îl va ierta. Dacă am fost neglijenţi, pot fi necesare atît pedeapsa cît şi iertarea.

Chestiunea curăţirii de orice nedreptate nu este numai punerea deoparte a păcatelor şi greşelilor noastre într-un mod legal. A ne curăţi de nedreptăţi înseamnă a ne purifica. Curăţirea este un proces gradual, împlinit adesea prin lacrimi şi greutăţi. Apa de la robinet nu ne curăţă în momentul în care ne atinge. Folosim săpunul şi ne frecăm pe părţile mai murdare. Curăţirea de toate murdăriile cărnii şi ale spiritului este de asemenea o lucrare treptată, care se desfăşoară de-a lungul vieţii noastre şi fără îndoială va continua pînă la sfîrşit. La început vechea creatură este mai mult sau mai puţin murdară şi niciodată nu vom avea vechea creatură curată. Dar noi nu suntem creaturi vechi, noi suntem creaturi noi, "sfinţi şi acceptabili lui Dumnezeu". Dar atîta timp cît locuim în trup, curăţirea cărnii va fi potrivită. Minţile noastre trebuie curăţate, pentru că voinţa ne este curată: "Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!" (Mat. 5:8)

890) PĂCĂTOŞI—Care imită sfinţenia. (Q647-3)

Întrebare (1910)—3—În ce măsură pot oamenii căzuţi, odată sfinţiţi, să imite sfinţenia? Depărtarea lor de Dumnezeu le limitează puterea de a imita sfinţenia caracterului?

Răspuns—Nu sunt sigur. Mi se pare că este puţin diferit cu oamenii faţă de ceea ce este cu spiritele căzute. Aş presupune că pot simula sfinţenia, în special dacă sunt folosiţi de către Adversar şi pot vorbi din acel punct de vedere într-o anumită măsură. Dar experienţa mea cu oamenii este că odată ce ei părăsesc adevărul, diferenţa de caracter este atît de evidentă încît poţi vedea foarte uşor de ce spirit sunt, că acesta nu este spiritul Domnului, spiritul blîndeţii, gentileţii, răbdării, bunătăţii frăţeşti, al iubirii, ci este un spirit de mînie, răutate, ură, ceartă şi invidie. Şi acesta este semnul în general. Cred mai curînd că n-au ce face, că în realitate ei nu ştiu în ce măsură s-au schimbat. Cred că Domnul ne dă un motiv să presupunem că este aşa cînd ne spune, vă amintiţi, că noi nu suntem capabili să citim inimile, dar putem citi viaţa pe dinafară. "Îi veţi recunoaşte după roadele lor" (Mat. 7:16). Dacă au un spirit rău, o limbă maliţioasă şi le place să facă nedreptate, contrar Cuvîntului lui Dumnezeu, atunci aceasta marchează o schimbare a inimii, o schimbare de spirit; că pe ei nu-i guvernează Spiritul sfînt aşa cum i-a guvernat odată.

891) PĂMÎNT—Referitor la faptul că rămîne veşnic. (Q231-1)

Întrebare (1911)—1—Cum să înţelegem noi că pămîntul rămîne veşnic? În Apocalipsa 21:1 citim: "Apoi am văzut un cer nou şi un pămînt nou, pentru că cerul dintîi şi pămîntul dintîi trecuseră; şi marea nu mai este".

Răspuns—Răspunsul nostru este că după Biblie au fost deja două lumi şi a treia vine, iar acest pămînt a fost scena acestora. De exemplu, Apostolul vorbeşte de lumea care a fost înainte de potop, de lumea rea din prezent, pentru că păcatul domneşte acum, şi de lumea viitoare în care va locui dreptatea. Aceasta nu semnifică trei pămînturi, ci trei ordini sau stări de lucruri diferite pe pămînt. Starea lucrurilor care a precedat potopul a fost diferită de ordinea lucrurilor din prezent. Acea stare de lucruri de dinainte de potop, 1656 de ani, a fost sub administraţia îngerilor; în timpul prezent, de la potop pînă la venirea a lui Cristos, la a doua Sa venire, lumea este lăsată în mîinile omenirii, iar Satan, prinţul acestei lumi, profitînd de oameni, profitînd de ignoranţa şi frica lor superstiţioasă, a devenit prinţul acestei lumi fără nici o autoritate divină, pentru că el lucrează în inimile copiilor neascultării, şi copiii neascultării sunt mult mai numeroşi decît copiii ascultării; de aceea se numeşte lumea rea din prezent. Despre noua dispensaţie, sau noua ordine de lucruri pe care Dumnezeu o va introduce la a doua venire a lui Cristos, se vorbeşte ca despre un cer nou şi un pămînt nou, în acelaşi mod simbolic. Dar va fi acelaşi pămînt fizic, aceleaşi stînci, aceeaşi materie va fi aici, cerul pe care noi îl avem acum va fi aici la fel ca şi înainte de potop. O lume a trecut, o altă lume sau dispensaţie a venit şi o nouă lume sau dispensaţie este aproape de inaugurare. Cea nouă va fi diferită de celelalte, pentru că Cristos va fi prinţul acelei lumi, prinţul păcii, iar guvernămîntul acelei dispensaţii va fi cu totul drept. Cel care şade pe tron, zice: "Iată, Eu fac toate noi" (Apoc. 21:5). Toate vor fi făcute noi, dragi prieteni.

Din nou, în limbajul simbolic al Scripturii, trebuie să remarcăm că cerurile sunt folosite simbolic să reprezinte puterile eclesiastice sau spirituale. De exemplu, cerurile timpului prezent, în acest limbaj simbolic al Bibliei, sunt sistemele religioase din timpul prezent, în timp ce cerurile veacului viitor vor fi biserica în glorie. Pămîntul în timpul prezent este ordinea socială prezentă a lucrurilor, societatea organizată în prezent pe bazele egoismului; munţii reprezintă împărăţiile acestei lumi, rîurile reprezintă adevărul, iar mările reprezintă masele omenirii care sunt instabile, neliniştite. Şi Domnul ilustrează o schimbare în această privinţă, toate aceste lucruri vor fi făcute noi — o nouă ordine a societăţii sub stăpînirea lui Mesia, şi acolo nu va mai fi mare în sensul că acolo nu vor mai fi oameni în această stare de nelinişte, de nemulţumire. În faţa Lui se va pleca orice genunchi şi orice limbă Îl va mărturisi. Această ordine prezentă de lucruri va trece şi va da loc noii ordini de lucruri. Acest cuvînt "Lume" este tradus din trei cuvinte greceşti diferite şi înţelegerea noastră asupra acestui cuvînt a fost într-o anumită măsură neclară.

892) PĂMÎNT—A fost perfect înainte de căderea lui Adam. (Q232-1)

Întrebare (1913)—1—A fost pămîntul perfect înainte ca Adam să cadă? Şi ce înseamnă că Dumnezeu a văzut că acesta era bun?

Răspuns—Domnul, aducînd pămîntul la starea care i-a plăcut a spus: "Este bun", este bine, şi starea a fost, cum înţelegem noi, una în care un colţ de pămînt, un mic spaţiu numit Grădina Edenului, a fost adus la deplină perfecţie. Putem presupune că Tatăl nostru Ceresc, dacă ar fi vrut, ar fi putut face întreg pămîntul ca Grădina Edenului, dar nu se potriveşte lui Dumnezeu să facă întreg pămîntul ca Grădina Edenului şi apoi să-l blesteme. De aceea, noi înţelegem că numai Grădina Edenului a fost pregătită pentru om şi că restul pămîntului a fost foarte bun în ochii lui Dumnezeu pentru că aceasta a fost starea în care Dumnezeu a vrut să fie. Dumnezeu n-a vrut să facă întregul pămînt ca Grădina şi să-i ceară unui om să aibă grijă de el. El n-a vrut să spună că întregul pămînt trebuia să fie păzit, ci i-a spus acestui om: "Fiţi roditori, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul şi supuneţi-l" (Gen. 1:28); adică: Nu este într-o stare supusă decît Grădina Edenului, dar pe măsură ce copiii voştri vor creşte la număr şi veţi avea nevoie de mai mult pămînt, mergeţi şi luaţi-vă. Familia lui Adam crescînd, ei ar fi luat pămînt în măsură corespunzătoare şi astfel ar fi supus pămîntul, şi nu ar fi avut mai mult decît puteau lucra.

893) PECETLUIRE—Cu Spirit sfînt. (Q634-2)

Întrebare (1909)—2—Cînd suntem pecetluiţi cu Spiritul sfînt?

Răspuns—Gîndul meu este acesta, după cum este exprimat în Studiile în Scripturi, că la timpul consacrării, dacă acea consacrare este acceptată de Domnul, noi suntem concepuţi de Spiritul sfînt, şi această lucrare de concepere poate progresa mai repede sau mai încet, şi că starea pecetluirii ar veni atunci cînd am spune că am fost însufleţiţi, şi că starea însufleţirii ar fi atunci cînd am venit în armonie cu aranjamentele Domnului, aşa încît să vedem că legea acestei noi vieţi este legea iubirii, şi am ajuns la punctul unde nu avem nimic în inimă împotriva lui Dumnezeu, împotriva fraţilor, a vecinilor noştri, a vrăjmaşilor noştri — dacă avem vreunul, sau împotriva cuiva din lume, şi am ajuns să iubim pe Dumnezeu cu toată inima noastră şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Din acel moment suntem însufleţiţi şi viaţa noastră începe să se manifeste în ceea ce spunem şi facem. După înţelegerea mea pecetluirea corespunde considerabil însufleţirii, şi nu este un lucru instantaneu, ci este un lucru treptat sau progresiv. Cînd inima voastră a devenit blîndă faţă de Domnul, Spiritul sfînt începe să imprime în voi asemănarea de caracter cu Dumnezeu, şi aceasta este pecetluirea cu Spiritul sfînt. Ea are foc, bineînţeles, şi presiune, şi devine tot mai efectivă şi continuă de-a lungul vieţii şi nu trebuie să scăpaţi de ea, ci să obţineţi asemănarea deplină a caracterului.

894) PEDEAPSĂ—Referitor la pedeapsa veşnică. (Q555-1)

Întrebare (1909)—1—Cum poţi spune că pedeapsa celor răi nu va fi veşnică?

Răspuns—N-am spus aşa ceva — va fi veşnică.

895) PEREGRINI—Activitatea locală a peregrinilor. (Q534-3)

Întrebare (1910)—3—Cînd un frate începe să facă o activitate similară celei de peregrin din proprie iniţiativă şi informează diferite adunări, fixînd întruniri, şi cerîndu-le să aranjeze întruniri etc., aş vrea să întreb care trebuie să fie atitudinea adunării în această privinţă?

Răspuns—Societatea, dorind să fie pe deplin liberă şi să lase şi pe ceilalţi liberi, nu are mijloace să facă altceva decît face, adică, încearcă să trimită ca peregrini numai pe aceia care crede că ar fi special calificaţi pentru această activitate. Noi nu ne îndoim că sunt şi alţi fraţi care au multe calităţi pentru activitate, şi nu este datoria noastră să decidem că nu le au şi că ei nu pot face nimic bun; de aceea, nu dorim să ne impunem autoritatea asupra nici unei adunări, ci să lăsăm chestiunea în întregime pentru adunare. Faptul că Societatea nu l-a trimis pe fratele respectiv, implică faptul că ea nu l-a văzut ca unul despre care crede a fi în mod special favorabil ca reprezentant al Societăţii. Aceasta nu se reflectă împotriva nimănui. Mă gîndesc la două cazuri. Unul este cazul unui frate care este foarte drăguţ, după cîte ştiu eu, şi cred că este foarte loial Adevărului, şi un frate foarte bun, dar fratele are o deficienţă în educaţie; şi în timp ce noi nu pretindem deloc că educaţia trebuie să stea în calea serviciului său, totuşi credem că n-ar fi înţelept, n-ar fi spre gloria Domnului, să trimitem ca peregrin un frate, chiar dacă are alte calităţi, căruia îi lipseşte abilitatea de a vorbi limba engleză cu un grad exemplar de corectitudine. Aceasta este singura obiecţie la acel frate; nimic împotriva caracterului său. Alt frate, care are ocazia să facă ceva serviciu şi care este un frate tare drăguţ, şi pe care noi am fi bucuroşi să-l avem în activitatea de peregrin, dacă familia şi treburile sale de acasă i-ar permite, dar treburile Sale de acasă nu sunt atît de în ordine încît el să-şi poată acorda timpul pentru acest serviciu. Suntem foarte bucuroşi dacă are posibilitatea să plece duminica şi să-i servească pe prieteni. Nu toate cazurile sunt ca acestea două, dar dau aceste două ilustraţii favorabile ca să le puteţi avea în minte. Gîndul nostru ar fi că fiecare adunare trebuie să judece în privinţa unor astfel de persoane şi să-şi folosească propria lor judecată, dacă ar fi pentru beneficiul lor ca aceşti fraţi să le servească sau nu. Dacă ei cred că este, atunci să-i invite; dacă cred că n-ar fi în beneficiul lor să nu-i invite. Societatea spune că pe aceia pe care noi îi trimitem, ne luăm răspunderea pentru ei, şi dacă ei nu se poartă moral, intelectual şi religios, în linii rezonabile, Societatea doreşte să fie informată în această privinţă. Noi credem că aceia care sunt trimişi au calităţi speciale pentru acest serviciu şi din acest motiv sunt trimişi; dar aceasta nu spune nimic împotriva altora; lasă adunarea liberă să facă ce i se pare mai bine.

896) PEREGRINI—Găzduirea lor. (Q535-1)

Întrebare (1911)—1—Cînd o Biserică, din diferite motive, nu poate găzdui pe peregrini în casele lor, să-i cazeze la un hotel sau să-şi retragă cererea pentru a fi vizitaţi de peregrini?

Răspuns—Cred că acesta este gîndul potrivit, dacă este imposibil ca prietenii să găzduiască pe fraţii în vizită, acasă la ei sau într-un loc potrivit — nu neapărat un hotel, ci o pensiune bună; fraţii peregrini nu sunt mofturoşi; ştiţi că ceva confortabil şi rezonabil este tot ce se aşteaptă; orice i-aţi da Învăţătorului dacă ar fi aici, este desigur destul de bun pentru oricare dintre urmaşii Lui, şi presupun că cei mai mulţi sunt primiţi tot atît de bine cum a fost primit şi Domnul. Dar gîndul este, dragii mei prieteni, că invitaţia este pentru aceia care doresc să-i găzduiască pe peregrini. Dacă nu sunteţi în stare să-i găzduiţi pe peregrini în unul din aceste moduri, trebuie să fim informaţi la sediu, aşa încît să sfătuim pe fratele peregrin ca atare.

897) PEREGRINI—Cursul potrivit pentru găzduirea lor etc. (Q535-2)

Întrebare (1913-Z)—2—Este înţelept sau este potrivit ca un peregrin în călătorie să fie găzduit de aceia care nu sunt în armonie cu Angajamentul şi cu lucrarea Societăţii în general, chiar dacă acesta ar fi un Bătrîn al adunării?

Răspuns—Categoric nu. Mai mult, peregrinii trebuie să spună clar adunării că au greşit alegînd pe acela ca Bătrîn şi trebuie să-i ajute să îndrepte chestiunea cît mai repede posibil.

Dacă adunării îi place de acel Bătrîn care nu este de acord cu activitatea Societăţii, n-ar trebui să ceară serviciul peregrin. Unele dintre oile dragi ale Domnului sunt foarte stupide. Smerenia şi blîndeţea sunt lăudabile; dar sunt cazuri cînd acestea ar însemna necredincioşie faţă de Dumnezeu.

898) PERFECŢIUNE—În Veacul Milenar. (Q532-1)

Întrebare (1911)—1—Va ajunge cineva la perfecţiune în Veacul Milenar, înainte de sfîrşitul lui? Şi dacă da, vor ajunge în legătură reală cu Dumnezeu înainte de sfîrşitul acestui veac?

Răspuns—Răspunsul nostru este da, unii vor ajunge la perfecţiune înainte de sfîrşitul veacului. Ştim, de exemplu, că vrednicii din vechime vor veni la perfecţiune imediat, la învierea lor, pentru că încercarea lor a trecut; de aceea vrednicii din vechime vor fi o astfel de clasă. Vom presupune că cel care a pus Întrebarea se referă în particular la restul omenirii, şi Răspunsul nostru va fi că în măsura în care fiecare va respecta prompt instituţiile, legile şi ordinele împărăţiei lui Mesia, în acea măsură va progresa mai rapid către perfecţiune. Exact la fel cum este şi cu noi acum: în măsura în care suntem sinceri, în acea măsură vom ajunge mai repede la ţinta iubirii perfecte. Unii ajung foarte încet la punctul unde pot să iubească pe duşmanii lor, iar alţii ajung comparativ repede, şi aşa este şi cu aceia care vor fi în încercare în timpul domniei Milenare; ei vor avea ocazia de a ajunge la perfecţiune; toţi trebuie să ajungă la perfecţiune, altfel vor muri în moartea a doua; şi ei vor putea ajunge la acea perfecţiune cît de rapid doresc. Putem spune că în măsura în care vor asculta de legile împărăţiei vor avea binecuvîntări, ridicîndu-i sus, sus către perfecţiune.

Acum cealaltă parte a întrebării, "Vor ajunge ei în relaţie reală cu Dumnezeu înainte de sfîrşitul veacului?" Răspundem că această Întrebare poate fi privită din două puncte de vedere; într-un sens, toţi care vor veni atunci în armonie cu Dumnezeu vor intra sub asigurările noului legămînt; ei vor fi în relaţie cu Dumnezeu pe loc dacă vor accepta pe Mesia şi vor încerca să-şi aranjeze viaţa după împărăţia Sa. Ei vor fi imediat în relaţie de legămînt cu Dumnezeu. Adică, legămîntul lui Dumnezeu prin Cristos este că în cele din urmă, dacă vor fi credincioşi şi loiali, vor fi în deplină armonie cu El. Dumnezeu îi va trata de la început prin Mesia, prin împărăţia Sa, ca şi cum ar fi iarăşi în armonie cu Dumnezeu. Dar lucrarea acestui legămînt de a-i prezenta pe oameni în mod real, deplin şi complet lui Dumnezeu nu se va împlini înainte de sfîrşitul veacului milenar. Atunci, marele Mijlocitor al noului legămînt va ieşi, ca să zicem aşa, dintre ei şi Dumnezeu şi va permite lumii, adusă la perfecţiune, să aibă contact direct cu Tatăl ceresc şi să fie supuşi direct legilor împărăţiei Sale, dreptăţii. Toată mijlocirea va fi îndepărtată atunci, toată mila, toată acoperirea imperfecţiunii, vor fi îndepărtate şi fiecare, fiind perfect, va fi responsabil pentru perfecţiunea sa în faţa Creatorului. Ei sunt în această stare binecuvîntată în sensul relaţiei lor în mia de ani, dar la sfîrşitul miei de ani ei sunt mai direct în această relaţie de legămînt, şi obligaţi să stea fiecare pentru sine fără a avea pe Mijlocitorul între ei.

899) PERFECŢIUNE—Fiţi ca Iehova. (Q533-1)

Întrebare (1911)—1—"Voi fiţi deci desăvîrşiţi, după cum şi Tatăl vostru Cel ceresc este desăvîrşit" (Mat. 5:48). Ce înseamnă acest lucru?

Răspuns—Aceasta înseamnă că perfecţiunea lui Dumnezeu este standardul. El nu poate avea un standard de perfecţiune pentru voi, altul pentru mine şi altul pentru altcineva. Există unul singur care este perfect şi acela este Tatăl nostru ceresc. Cînd eraţi copii la şcoală vi s-a dat un caiet şi pe copertă era un model şi era perfect, era din alamă; nu puteai să-l îmbunătăţeşti, nu puteai să faci altul ca el; şi aşa Dumnezeu ştie că noi suntem imperfecţi; ştie că nu putem fi ca Tatăl în perfecţiune, dar ne arată perfecţiunea Lui ca un model pentru noi, exact cum învăţătorul vostru v-a dat caietul cu modelul pe el. Nu ştiu dacă în prezent mai este acest obicei sau nu; acest obicei era cînd mergeam eu la şcoală. Şi ţin bine minte că primul rînd de sus cu scrisul nostru arăta de obicei mai bine decît ultimul rînd. Primul rînd a fost mai aproape de model şi ne-am uitat mai mult la model cînd l-am scris, iar cînd am ajuns jos aproape de sfîrşitul paginii am ajuns să copiem propriul nostru rînd aşa că ultimul rînd desigur a fost mai rău decît primul. Exact aceasta este şi condiţia noastră, dragi prieteni. Noi suntem în pericol zi de zi să luăm pe un frate sau o soră şi să zicem, "Voi fi ca el, sau ca ea!" Dumnezeu spune prin Domnul nostru Isus, "Fiţi ca Tatăl vostru Ceresc", care este modelul, care este tiparul, urmaţi-L cît se poate de aproape. Şi cum ne va judeca El? Ne va judeca după trup? Nu, biserica pe care El o alege acum nu o va judeca după trup, ci după spirit; adică, după intenţie, după voinţă, după eforturi; aşa că dacă voi şi cu mine suntem curaţi în inimă şi zeloşi să ştim şi să facem voia Domnului după cum putem mai bine, atunci Învăţătorul va accepta străduinţa noastră de a urma modelul Său şi va spune, "Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios peste puţine lucruri (încercînd să le copiezi), te voi pune peste multe lucruri" (Mat. 25:21), împărtăşind marea onoare de a conduce lumea împreună cu Învăţătorul.

900) PERFECŢIUNE FIZICĂ—Referitor

la descoperirile medicale şi chirurgicale. (Q545-1)

Întrebare (1913)—1—Restabilirea, perfecţiunea fizică, va fi ajutată în vreun mod prin descoperirile medicale şi chirurgicale, sau va fi adusă în întregime prin puterea lui Isus pentru cei care vor vrea şi vor asculta?

Răspuns—Sper să vă pot spune despre aceasta cam în doi ani. Acum nu pot mai mult decît să presupun, şi totdeauna este o diferenţă între ce este scris şi ce presupui. Unii oameni pun presupunerile lor atît de mult împreună cu Biblia încît nu poţi spune cînd presupun ceva sau cînd vorbesc despre ce spune Biblia. Cînd este doar o presupunere, vreau întotdeauna să spun că este o presupunere. Deci presupun că Domnul va permite ca anumite lucruri să se întîmple în parte prin chirurgie şi medicină la început; nu m-ar mira deloc dacă ar exista unele descoperiri minunate. Ar părea ca ele să conducă la mai bine, şi totuşi, pe de altă parte, toate pot fi privite dintr-un alt punct de vedere. Isus n-a folosit nici un fel de medicamente cînd a vindecat bolnavii, şi lucrurile pe care le-a făcut Isus erau ilustraţii ale binecuvîntărilor viitoare din ziua Milenară. Aşa că rezultatul este: nu ştiu.

901) PERSECUŢIE—Referitor la a trăi în evlavie. (Q534-1)

Întrebare (1909)—1—"De fapt, toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Cristos Isus vor fi persecutaţi" (2 Tim. 3:12). Cine va fi persecutat, omul vechi sau omul nou?

Răspuns—Cred că amîndoi suferă cîte puţin. Interesele lor sunt atît de strîns legate încît dacă suferă unul, atunci suferă amîndoi.

902) PETE—Pătîndu-ne hainele. (Q672-1)

Întrebare (1906)—1—Ce păcat, sau păcate, pătează haina?

Răspuns—Presupun că aici se face referire la declaraţia Scripturii că noi trebuie să ne ţinem hainele nepătate de lume. Răspundem că haina în sine trebuie privită mai întîi ca haina dreptăţii lui Cristos, îndreptăţirea noastră, dată nouă sau atribuită nouă ca un acoperămînt pentru defectele noastre trupeşti. Ce implică atunci ţinerea hainei nepătate? Ce fel de pete pot apărea pe ea? Ei bine, vedeţi, aceasta este o figură de stil. Să presupunem că o doamnă are pe ea o rochie albă şi are foarte multă grijă de ea. Ea ştie că o pată de cerneală sau de grăsime, sau ceva de felul acesta, ar strica-o şi ar face-o nepotrivită pentru a o purta. Aşa că ea va fi foarte grijulie. Şi aceasta ar vrea Domnul să facem şi noi. El spune, "Aici este haina ta, in curat, pur şi alb, reprezentînd dreptatea sfinţilor, dreptatea lui Cristos atribuită care îţi acoperă toate defectele". Acum, în ce mod putem noi s-o pătăm? Spunînd sau făcînd ceva ce este greşit. Gîndul este că un păcat ar fi o pată sau o încreţitură. Şi persoana care ar fi fără pată, fără defecte şi fără încreţitură pe haina sa, ar fi unul în deplin acord cu Domnul şi plăcut Lui. Nimeni nu poate merge la nuntă cu o haină pătată, dar Domnul a făcut o pregătire plină de har că dacă o pată ajunge pe haina ta, poţi aplica sîngele preţios al lui Cristos, cerînd Domnului s-o îndepărteze, ca haina să poată fi nepătată în ochii Lui.

903) PIRAMIDĂ—Data 1910. (Q555-4)

Întrebare (1910)—4—Ce importanţă dai datei octombrie 1910, cu privire la sugestia din piramidă?

Răspuns—În capitolul despre Piramidă din vol. 3 al Studiilor în Scripturi, am menţionat faptul că se poate face o măsurătoare din faţa acelei trepte late, vă amintiţi, care este la capătul de sus al marii galerii; că se poate măsura în sus de la treaptă şi de-a lungul pînă pe la linia de joncţiune. N-am avut măsurătoarea exactă, dar am luat ceea ce se numeşte o măsurătoare pe hîrtie. Adică, dacă ceva este desenat la scară, calculînd foarte atent pe o bucată de hîrtie, puteţi să estimaţi foarte corect, şi estimarea noastră, după cum îmi amintesc eu şi cum este relatat în vol. 3, a fost că punctul în timp dat în ţoli ar părea să reprezinte octombrie 1910; dar noi nu am spus aceasta ca ceva sigur, nici ca ceva ce ştim. Nu ştiu nimic despre octombrie 1910. Aceasta este numai o sugestie. Cînd va veni octombrie 1910, cred că ar fi foarte bine să aveţi amîndoi ochii deschişi şi să priviţi în jur să vedeţi dacă este ceva. Dar datele cărora trebuie să le dăm atenţie cred că sunt cele care ne sunt date în mod profetic. Aceste date profetice par să fie, octombrie 1874, primăvara lui 1878, octombrie 1881 şi apoi octombrie 1914. Atît cît putem noi spune, acestea sunt datele marcate în profeţii, şi facem bine dacă la acestea dăm atenţie ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, cum spune Sf. Petru. Aceasta nu înseamnă că noi ştim acum, sau am ştiut vreodată, nici că spunem acum, sau am spus vreodată, că sugestiile făcute cu privire la aceste date care se bazează pe profeţii sunt indiscutabile; nici că noi am pretins vreodată infailibilitate în interpretarea profeţiilor în legătură cu aceste date. Ceea ce spunem în Studiile în Scripturi, vă veţi aminti, este aceasta: Că după înţelegerea noastră aceasta învaţă acest lucru şi aceea învaţă acel lucru, iar cealaltă învaţă alt lucru. Noi nu vedem nici o altă cale prin care ele pot fi legate împreună, sau o altă concluzie la care se poate ajunge; şi de aceea pentru mine, cred că acele date semnifică acele lucruri. Aceasta este tot ce-am spus; noi n-am spus niciodată că suntem infailibili în aceste lucruri. Noi le credem. Le-am crezut de la început; acţionăm pe baza acestei credinţe. Dar, dragii mei prieteni, dacă va fi venit octombrie 1915 sau octombrie 1920, şi nici urmă de marele timp de strîmtorare şi nici urmă de schimbarea întregii Biserici, aceasta nu-mi va înlătura credinţa în planul divin al veacurilor nici o clipă. Dumnezeu alege o Biserică ca Sămînţă a lui Avraam, şi acea Biserică ca Sămînţă a lui Avraam, este predestinată să înfăptuiască opera de binecuvîntare a tuturor familiilor pămîntului; dacă 1915 este timpul exact ca să înceapă aceasta sau să înceapă strîmtorarea care va introduce acel timp de binecuvîntare, este altă chestiune. Cred că octombrie 1914 este timpul cînd ne putem aştepta la acel mare timp de strîmtorare, pentru că după judecata noastră se pare, cît putem noi înţelege Scripturile, că acela este timpul cînd perioada de arendă sau chirie pentru neamuri va expira, şi cînd, prin urmare, ne putem aştepta ca timpul de strîmtorare să înceapă; şi noi înţelegem că acel timp de strîmtorare este cel despre care ne spun Scripturile — un timp de strîmtorare cum n-a mai fost niciodată de cînd sunt popoare pe pămînt, un timp de strîmtorare care va distruge toate tipurile de guvernăminte şi fiecare instituţie din prezent; şi un timp de strîmtorare care va pregăti astfel omenirea pentru glorioasa domnie a lui Cristos şi a Bisericii Sale, pentru binecuvîntarea şi ridicarea tuturor familiilor de pe pămînt.

904) PLÎNS—SCRÎŞNIRE—La cine se aplică? (Q732-1)

Întrebare (1916)—1—Ce se înţelege prin "plînsul şi scrîşnirea dinţilor" şi se poate aplica aceasta la marea mulţime?

Răspuns — Există desigur mult plîns şi scrîşnire a dinţilor — mult din această situaţie desfăşurîndu-se în ţările unde există război. A existat din belşug plîngere, tînguire şi scrîşnire a dinţilor tot timpul. Noi toţi suntem familiari cu plîngerea şi tînguirea, dar nu suntem obişnuiţi cu scrîşnirea dinţilor. Aceasta înseamnă supărare, dezamăgire. "O, Dumnezeule! Nu înţeleg de ce a trebuit să fac asta". "Am eşuat". Aceasta semnifică dezamăgire — o mare dezamăgire. Aceasta intensifică ilustraţia cu plînsul şi tînguirea. Am văzut multe ca acestea. Descriind lucrurile de la sfîrşitul acestui veac, Isus arată că diferite clase vor fi tare dezamăgite. Una ar fi o clasă de oameni ipocriţi, iar biserica nominală va avea şi ea această experienţă. Cărturarii şi fariseii la prima Sa venire, care au văzut lucrările Sale şi au auzit cuvintele Sale şi totuşi L-au tratat aşa cum L-au tratat, cînd El va veni în putere şi mare glorie şi cei care L-au străpuns Îl vor vedea, le va părea foarte rău şi vor fi foarte dezamăgiţi, şi vor plînge şi se vor tîngui. Tot aşa şi biserica nominală din prezent care cred că sunt moştenitori a tot ceea ce are bun Dumnezeu, cînd vor vedea în cele din urmă cum este Domnul şi ce face El, sunt sigur că atunci oamenii care au fost atît de proeminenţi în cercurile religioase, cînd vor vedea ce va face Domnul, vor fi tare dezamăgiţi şi vor scrîşni din dinţi. Aceasta nu înseamnă în nici un sens focul iadului sau chinul veşnic. Cu privire la omul care nu avea haina de nuntă cînd Regele a intrat să vadă pe oaspeţi, El i-a spus, "Prietene, … cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?" (Mat. 22:12). Concluzia este că el n-a intrat fără haină de nuntă, pentru că fiecare trebuia să aibă una pentru a putea intra, dar sugestia este că a dezbrăcat-o. Întrebarea a fost, de ce ai dat-o jos? Haina de nuntă reprezintă meritul lui Cristos, atribuirea dreptăţii Sale, acoperirea pe care El o asigură pentru ai Săi. Acest om n-a putut zice nimic, pentru că a dat-o jos. Totul a depins de această acoperire la început, iar acum cei care o dau jos nu au nimic de la Domnul. "Legaţi-i mîinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară! Acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor" (vers. 13) este Cuvîntul pentru toţi aceştia. Nu în iad şi focul chinului — pentru că n-ar fi tare întuneric acolo. Întunericul de afară este întunericul în care este acum lumea; acelaşi întuneric în care am fost şi noi şi pe care l-am părăsit cînd am venit la lumina adevărului prezent şi ne-am consacrat şi am primit Spiritul sfînt. Dacă ieşim din această lumină atunci mergem în acel întuneric de afară în care am fost înainte, şi vom avea parte de plîns, tînguire şi scrîşnirea dinţilor pe care le vor avea întreaga lume. După acest război vine cutremurul de pămînt simbolic, apoi focul şi va fi din belşug plîns, tînguire şi scrîşnire a dinţilor în timpul acela — acel mare timp de strîmtorare. Întreaga lume va avea parte de aceasta. Ei vor avea foarte multe dezamăgiri. Oricine a fost în lumina adevărului şi apoi a respins-o îşi va avea partea cu cei din afară în acel timp de mare strîmtorare. Nu vor fi unii sfinţi acolo? Dacă vreunul va fi acolo ei nu vor avea parte de această plîngere, tînguire şi scrîşnire a dinţilor, pentru că planul lui Dumnezeu va fi atît de clar înaintea lor încît ei îşi vor ridica capetele şi se vor bucura pentru că desfăşurarea acestor lucruri va preceda eliberarea lor care este acum atît de aproape. În mijlocul acestor strîmtorări marii mulţimi i se va distruge carnea.

905) POFTE—Înţelesul s-a schimbat. (Q451-2)

Întrebare (1905)—2—Ce se înţelege prin cuvîntul "poftă" — "după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin poftă"? 2 Petru 1:4.

Răspuns—Cuvîntul nostru poftă şi-a schimbat în mare măsură înţelesul. În greacă are un înţeles mult mai larg. Azi este în general restrîns la sensul de dorinţe imorale, dorinţe trupeşti. În original acest cuvînt înseamnă orice dorinţă pămîntească, de exemplu, poftă pentru putere.

906) POMI — Literal şi figurativ. (Q715-1)

Întrebare (1913)—1—A fost pomul vieţii literal sau figurativ? Dacă a fost literal, te rog explică.

Răspuns—Nu văd nici un motiv ca şarpele să nu fi fost un şarpe real; sau să nu fi fost o grădină reală; sau că părinţii noştrii nu au fost un bărbat şi o femeie reali; sau că pomii nu au fost reali şi cu fructe reale. Nu ceva în legătură cu pomul a constituit păcatul, ci actul de neascultare. Dacă ascultau de Dumnezeu ei ar fi învăţat mai întîi dreptatea şi apoi ar fi fost aduşi la o cunoştinţă a ceea ce este păcatul. Dar le-a fost permis să aleagă calea şi să înveţe mai întîi despre păcat, prin afundarea în el. După 6000 de ani de păcat şi rău le va fi permis să înveţe dreptatea. Ei au învăţat mai întîi ce este păcatul şi vor învăţa ce este binele după aceea, în timp ce, prin ascultare ei ar fi învăţat mai întîi binele şi apoi să aibă o a doua cunoştinţă, indirectă, despre rău. Adică, după ce ar fi ajuns la cunoaşterea dreptăţii, El le-ar fi explicat tendinţele păcatului, fără participare din partea lor, aşa cum voi puteţi învăţa despre beţie fără a vă îmbăta.

907) PORUNCI—Încercînd să prindă pe Isus. (Q133-5)

Întrebare (1910-Z)—5—Care este cea mai mare poruncă?

Răspuns—Unul din Învăţaţii Legii a încercat să prindă pe Domnul cu o Întrebare de relativă importanţă despre poruncile divine, întrebîndu-L pe care o considera mai mare dintre toate. Marele Învăţător a împărţit prompt cele zece porunci în două, conform Legii (Deut. 6:5), şi a Răspuns: "Să iubeşti pe DOMNUL, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată gîndirea ta.Aceasta este cea mai mare şi cea dintîi poruncă. Iar a doua, asemenea ei: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!" (Mat. 22:37-39). În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Profeţii. Ce putea spune avocatul la un astfel de rezumat a Legii? Nu i-a rămas nimic de spus. I s-a Răspuns ca niciodată înainte.

908) PORUNCI—Au fost ele pironite pe Cruce? (Q134-1)

Întrebare (1916)—1—Au fost cele zece porunci o lege perpetuă sau au fost pironite pe cruce?

Răspuns—Cele zece porunci n-au fost pironite pe cruce deloc. Ele au fost date evreilor şi ele sunt încă peste evrei pînă azi. Dumnezeu n-a negat legămîntul pe care l-a făcut cu Israel. Legămîntul legii va fi în final transformat treptat în noul legămînt. Binecuvîntările promise lor prin profeţi nu vor veni prin legămîntul legii. Domnul a spus: "Dar nu pe temeiul legămîntului tău" (Ezechiel 16:61). Vechiul legămînt al lui Israel îi va acoperi pînă cînd vor fi aduşi sub noul mijlocitor al noului legămînt, Isus Cristos Capul, şi Biserica Corpul Său. În măsura în care evreii încearcă să ţină legea celor zece porunci, ei au avut, şi vor avea binecuvîntări de la Dumnezeu.

Creştinii nu sunt sub legea celor zece porunci, dată doar lui Israel la Sinai; dar noi întotdeauna am fost, şi toate creaturile lui Dumnezeu de oriunde sunt sub spiritul celor zece porunci în măsura în care le cunosc. Acest spirit al legii a fost arătat de Domnul Isus cînd a spus că legea este pe scurt cuprinsă în două porunci: "Să iubeşti pe DOMNUL, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată gîndirea ta" (Mat. 22:37). Fiecare creştin este sub această poruncă. Îngerii sunt sub această poruncă. Toate creaturile lui Dumnezeu care trăiesc în armonie cu El trebuie să cunoască şi să iubească pe Dumnezeu cu toată inima, mintea, sufletul şi puterea lor. A doua poruncă, ne spune Isus, este să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Toţi creştinii sunt sub această poruncă. Isus şi apostolii au fost sub ea şi fiecare înger este sub ea. Voinţa divină pentru toate creaturile lui Dumnezeu a fost spiritul acestei legi a lui Israel, care nu va trece niciodată.

Dar Bisericii i-a fost dată o a treia poruncă. Isus a spus: "Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul!" (Ioan 13:34). Aceasta se aplică numai la Biserică. Această poruncă nu se aplică universal. Este dată numai Bisericii şi doar pentru acest veac Evanghelic. Noi nu trebuie să iubim lumea sau pe îngeri în acest fel, ci doar unul pe altul. Cît de mult să iubim noi pe fraţi? Pînă acolo încît să ne dăm viaţa pentu ei, aşa cum Isus Şi-a dat viaţa pentru noi. Trebuie să cultivăm acea iubire dacă vrem să avem cele mai înalte şi mai mari binecuvîntări ale lui Dumnezeu. Unii pot ajunge în Marea Mulţime fără acest grad de iubire, dar toţi cei care ajung în Corpul lui Cristos trebuie să se iubească unul pe altul aşa cum Isus i-a iubit pe ei. Apostolul, vorbind despre cum a murit Cristos pentru noi, spune: "şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi" (1 Ioan 3:16). Toţi cei "mai mult decît biruitori" vor ţine această a treia poruncă. Numai astfel putem să ne îndeplinim "legămîntul de sacrificiu".

Ce a pironit Isus pe cruce? Legămîntul legii. Legămîntul sau înţelegerea pe care a făcut-o Dumnezeu cu evreii, sub care au avut unele speranţe de a deveni o parte a Bisericii alese. Dacă ei ar fi putut ţine legea perfectă a lui Dumnezeu, aceasta ar fi demonstrat că erau fiinţe perfecte. În acest caz ei puteau fi transferaţi în "legămîntul de sacrificiu" fără a fi răscumpăraţi. Bineînţeles, ei n-au putut ţine faptele legămîntului legii — acel legămînt care cerea tot ce poate face un om perfect. Dumnezeu a ştiut aceasta, dar Israeliţii nu. Legămîntul lui Dumnezeu a prevăzut că, dacă ei pot face acele lucruri, pot avea viaţă veşnică, fără nevoia de a fi răscumpăraţi. Cînd Isus a venit şi a ţinut toate cerinţele legămîntului legii, El a devenit moştenitor al promisiunilor acelui legămînt al legii. Astfel toate speranţele altora de sub acel legămînt s-au sfîrşit. Orice binecuvîntări sub acel legămînt al legii au putut veni doar prin Cristos — pe nici o altă cale. Acest legămînt a fost cel pironit pe cruce. Unii evrei, apostolii şi alţii, în cele din urmă şi-au dat seama că singura lor cale de a primi aceste binecuvîntări pe care le-a oferit legea de la Sinai ar fi prin a veni la Cristos şi a fi morţi cu El — suferind cu El.

Noi care am fost Neamuri devenim parte din Israelul spiritual şi participăm la binecuvîntările la care a sperat Israelul natural; dar acest lucru îl primim prin Cristos sub termenii legămîntului Său de sacrificiu: "Adunaţi-Mi pe credincioşii Mei care au făcut legămînt cu Mine prin jertfă!" (Psa. 50:5).

909) POTOP—A pune la îndoială metodele lui Iehova. (Q279-2)

Întrebare (1911)—2—De ce Dumnezeu nu i-a înecat pe cei opt rămaşi şi n-a început din nou cu o nouă pereche?

Răspuns—Cred că această Întrebare trebuia pusă celui Atotputernic. Vă voi spune, dragi prieteni, că persoana care se apropie de Biblie în acest mod combativ nu va primi nici o binecuvîntare. Ştiu din experienţă, pentru că am experienţă în combaterea Bibliei, încercînd să arăt că-i nechibzuită; dar această carte nu este nechibzuită şi nici un om înţelept din lume n-a dovedit-o că este. Dacă am avea timp destul am putea intra în toate aceste întrebări foarte detaliat, iar cel care a întrebat ar părea mult mai nechibzuit decît cartea.

910) POTOP—A crede în el. (Q279-3)

Întrebare (1911)—3—Crezi în potop?

Răspuns—Da, cred în potop.

911) PREDICÎND—La toate popoarele. (Q546-2)

Întrebare(1910)-2-"Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate popoarele, botezîndu-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh!" (Mat. 28:19). Dacă mîntuirea lumii este în viitor ce s-ar cîştiga prin învăţarea popoarelor şi botezarea lor?

Răspuns—Ei bine, cel care întreabă se pare că are impresia că Domnul, folosind aceste cuvinte, a făcut o greşeală, pentru că dacă Isus a vrut să spună că ucenicii Săi trebuie să facă ucenici pe toate popoarele (cuvîntul grecesc este: să facă ucenici pe toţi, nu a învăţa), cel care întreabă pare să înţeleagă că toate popoarele trebuie să fie ucenici şi aceşti ucenici să fie botezaţi. Ce găsim acum? Numai o mînă de oameni sunt ucenici, numai puţini au fost botezaţi, aşa că după socoteala celui care întreabă, Domnul a făcut o mare greşeală. Ei bine, nu în acest fel trebuie privită chestiunea. Domnul Isus n-a făcut nici o greşeală; să citim Întrebarea şi să o analizăm dintr-un alt punct de vedere. Mergeţi şi faceţi ucenici pe toate popoarele; adică, faceţi ucenici din toate popoarele. Nu numai dintre evrei. La început El a spus, Nu mergeţi la neamuri şi nu intraţi în nici o cetate a Samaritenilor, ci mergeţi la oile pierdute ale casei lui Israel şi găsiţi ucenici. Dar acum El dă o aplicare mai largă pentru Veacul Evanghelic, şi la timpul potrivit, conduşi de spirit, au mers la toate popoarele fără discriminare — mergeţi şi faceţi ucenici din toate popoarele, botezîndu-i. Pe cine, popoarele sau pe ucenici? Pe ucenici. Pe oricine-l puteţi face ucenic, boteazaţi-l. A spus El că vor avea succes în a face ucenici din toate naţiunile? Încă este adevărat că El nu-i cheamă pe toţi. Mulţi sunt chemaţi, dar nu toţi, numai aceia care au ureche de auzit. Apostolul a spus, "Căci Dumnezeul veacului acestuia a orbit gîndurile celor necredincioşi, ca lumina Evangheliei slavei lui Cristos, care este chipul lui Dumnezeu, să nu strălucească peste ei" (2 Cor. 4:4). Cine este dumnezeul lumii acesteia? Satan. El a orbit minţile tuturor. Pe unii cu panteismul, pe alţii cu fatalismul, pe unii cu o eroare iar pe alţii cu alta, şi chiar între creştini a adus tot felul de orbiri şi erori — în direcţia chinului veşnic, purgatoriului şi altele. El îi orbeşte să nu vadă iubirea lui Dumnezeu, adevăratul caracter al lui Dumnezeu şi chemarea acestui Veac Evanghelic. Pe toţi aceia care nu au crezut. De ce vrea să-i orbească? Ca lumina glorioasă a bunătăţii lui Dumnezeu să nu strălucească în inimile lor. El nu vrea ca bunătatea lui Dumnezeu să strălucească în inimile lor.

912) RE-EXISTENŢĂ-Putea Isus să-Şi amintească de pre-existenţa Sa?(Q547-1)

Întrebare (1912)—1—Cînd Domnul nostru a fost fiinţă umană (înainte de concepere) a putut să-şi amintească de pre-existenţa Sa?

Răspuns—Nu ştim destul cu privire la acest subiect ca să putem răspunde pe deplin, clar şi satisfăcător. După cît putem noi judeca despre acest subiect, Domnul nostru n-a putut şti de pre-existenţa Sa înainte de a fi conceput de Spiritul sfînt, decît prin mijloace naturale. Mama Lui, Maria, I-ar fi spus despre naşterea Sa miraculoasă, despre îngerul care i s-a arătat ei etc. În orice caz, Biblia spune că El creştea în înţelepciune şi statură şi în favoarea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Şi S-a dezvoltat aşa pînă ce a ajuns la vîrsta de 30 de ani.

Presupunerea noastră este că El a ştiut că S-a născut în mod miraculos, pentru un scop. El a ştiut ca şi copil că trebuia să fie în lucrurile Tatălui Său imediat ce aranjamentul divin va permite — atîta ştim. Este bine să nici nu speculăm prea mult despre aspecte care nu sunt descoperite scriptural.

Cînd a avut 30 de ani, citim că Spiritul sfînt a venit peste El şi a fost luminat. "Cerurile I S-au deschis" (Mat. 3:16). Mintea Lui s-a lămurit în legătură cu Planul şi aranjamentul divin. Suntem îndreptăţiţi să presupunem că nu I-a fost aşa de clar, lămurit înainte de a şti că a venit în lume cu o misiune specială. El ştia care este această misiune specială, dar chestiunea nu I-a fost clară pînă ce Spiritul sfînt a venit peste El. El ştia că a plecat şi a venit de la Dumnezeu şi ştia că trebuia să se întoarcă la Tatăl. El a vorbit de gloria pe care a avut-o la Tatăl înainte de a fi lumea, şi nu s-ar fi referit la ea dacă nu ar fi ştiut despre ea; dar acest lucru s-a întîmplat după ungerea Lui cu Spirit.

913) PREMIU—Cum să cîştigi marele premiu. (Q553-2)

Întrebare (1910-Z)—2—Spiritul ascultării de poruncile Domnului este cel care va cîştiga marele premiu?

Răspuns—Domnul caută în timpul prezent spiritul de sacrificiu sau negarea de sine — nu numai spiritul ascultării de porunci. Bineînţeles că puţini s-ar împotrivi unei porunci divine, dacă ar veni ca un tunet din cer. Proba noastră este mult mai hotărîtoare decît aceasta. Este o probă de ascultare faţă de ceea ce noi înţelegem că este voia lui Dumnezeu sau privilegiul pentru serviciu în cauza Lui. Acelora care le place să facă voia Sa, cărora le place să servească cauza Sa, chiar cu preţul jertfirii intereselor pămînteşti, sunt chiar cei pe care îi caută El acum. "Închinătorii adevăraţi vor adora pe Tatăl în duh şi în Adevăr" (Ioan 4:23). "Iată, acum este timpul potrivit" (2 Cor. 6:2); acum este timpul să vină cei care doresc să se ofere pe sine fără rezerve, şi care doresc ca Domnul să le accepte jertfa, care ei ştiu că nu este de mare valoare. Cu cît vă costă mai mult sacrificiul, cu atît putem fi mai siguri că va fi apreciat de Domnul. Ca cineva să dea un lucru Domnului, care nu are valoare în estimarea lui, ar fi un fel de insultă, în loc de sacrificiu.

Experienţele noastre din viaţă trebuie să ne tragă tot mai aproape de Domnul, nu numai în rugăciune, ci clipă de clipă, în fiecare mică împrejurare critică din viaţă, noi trebuie să învăţăm să aşteptăm îndrumare cerească.

Fiecare jertfitor acceptat care nu reuşeşte să-şi îndeplinească sacrificiul, va pierde în mod sigur "chemarea de sus", şi, dacă aşteptările noastre sunt corecte, va participa cu "marea mulţime" în "distrugerea cărnii", pe care, după consacrare, n-au vrut s-o jertfească zi de zi.

914) PREMIU—Referitor la filosofia Legămintelor şi Răscumpărării. (Q554-1)

Întrebare (1910-Z)—1—Este posibil să fii îndreptăţit şi sfinţit fără a cunoaşte filosofia cu privire la Legăminte şi Răscumpărare?

Răspuns—Este adevărat că cineva ar putea fi îndreptăţit şi sfinţit prin credinţă în sînge înainte de a învăţa ceva despre Legăminte sau filosofia Răscumpărării. Şi o persoană îşi poate menţine atît îndreptăţirea cît şi sfinţirea prin credinţa în sînge, independent de filosofiile cu privire la metodele divine de aplicare a meritului lui Cristos. Aceasta a fost adevărat în propriul nostru caz. Ulterior, obţinînd har de la Domnul şi ceva cunoştinţă despre Planul Său — filosofiile Ispăşirii etc. — le-am distribuit şi altora în numele Său. El ne-a sfătuit prin Cuvîntul Său că aceste lucruri erau "hrană la timp cuvenit", şi cărarea celui drept va străluci tot mai mult. În armonie cu aceste promisiuni, noi avem lumină tot mai clară, crescîndă, care este a noastră pentru a o împărţi oricui are "urechi de auzit".

Legămîntul Vechi al Legii a fost pentru sămînţa naturală a lui Avraam, şi similar Noul Legămînt al Legii va fi instituit cu ei, luînd locul celui vechi şi aducîndu-le o binecuvîntare, pe care ei n-au reuşit s-o obţină sub legămîntul al cărui mijlocitor a fost Moise. Legămîntul nostru este cel prin credinţă, Legămîntul originar, la care a fost adăugat cel vechi şi la care va fi adăugat cel nou, la timpul cuvenit.

915) PREOŢI—Preoţi subordonaţi în Sfînta. (Q553-1)

Întrebare (1915)—1—În tip, preoţii subordonaţi au avut acces în Sfînta Cortului Întîlnirii în Ziua Ispăşirii?

Răspuns—Relatarea poate fi citită în diferite moduri, dar eu, citind, mă face să înţeleg că preoţii subordonaţi au avut acces în Sfînta în Ziua Ispăşirii. Alţii ar putea gîndi diferit. Cred că aceasta este în deplin acord cu ceea ce ştim că este experienţa Bisericii — că toţi avem acces în Sfînta de la timpul cînd suntem concepuţi de spirit. Noi suntem acum în Ziua Ispăşirii antitipice. A spune că preoţii subordonaţi din Preoţimea antitipică sunt în Sfînta, şi apoi a spune că tipul nu învaţă că noi trebuie să fim acolo, cred că ar fi o contradicţie între tip şi antitip. Cred că ei au avut acces în Sfînta pe toată durata Zilei Ispăşirii.

916) PREOŢIE—Începutul preoţiei lui Melhisedec. (Q550-2)

Întrebare (1910-Z)—2—Cînd a devenit Domnul nostru Preot după rînduiala lui Melhisedec?

Răspuns—Domnul nostru a intrat în preoţia lui Melhisedec individual, personal, la înviere, cînd, după cum declară apostolul, Dumnezeu a zis, "Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!" (Evr. 1:6). În acest sens individual El a devenit Preotul Melhisedec, deşi numai "Capul" era deja format. Deoarece inteligenţa este în cap, putem vedea cum capul poate sprijini corpul, cum nu poate nici un alt membru al corpului. O mînă ridicată poate să reprezinte corpul, dar nu poate avea inteligenţa capului şi nu putem spune că prezenţa a fost atunci, dar de îndată ce Capul a fost înviat dintre morţi, de îndată ce Capul a fost acceptat ca Preotul Melhisedec, întreaga chestiune are o poziţie înaintea lui Dumnezeu, inteligenţa fiind în Cap. Noi suntem de acord totuşi că nu ne vom exercita pe deplin funcţia de Preot Melhisedec pînă ce întreaga Biserică va fi cu Capul ei în glorie, membrii Corpului Său. Un Preot după rînduiala lui Melhisedec este un Preot care binecuvîntează, un Preot care are puterea să binecuvînteze. Melhisedec a fost în stare să binecuvînteze pe Avraam. De aceea preoţia Melhisedec este mult superioară preoţiei aaronice.

Domnul nostru nu putea fi acest Preot Melhisedec pînă la învierea Sa, evident, pentru că El n-a avut nimic cu ce să binecuvînteze. Înainte de a putea binecuvînta trebuia să-Şi jertfească viaţa, şi jertfindu-Şi viaţa umană în ascultare de Tatăl, primea astfel sau avea în contul Său meritul pe care a putut să-l folosească pentru a ne binecuvînta pe noi şi în cele din urmă toate familiile pămîntului.

917) PREOŢIE—Durata preoţiei lui Melhisedec. (R4668) (Q550-3)

Întrebare (1910-Z)—3—Cît va dura această preoţie după rînduiala lui Melhisedec?

Răspuns—"Tu eşti preot în veac" (Evr. 5:6), sau un Preot veşnic, un Preot fără sfîrşit; nu unul care va muri; nu unul care va renunţa la funcţie într-un mod nesatisfăcător, ci unul care va împlini toate scopurile pentru care a fost numit ca Preot. Domnul nostru a fost numit ca Preot pentru că era necesar un Preot. Aceasta nu este o funcţie necesară printre îngeri, care sunt perfecţi, dar este o funcţie necesară între oameni, din cauza imperfecţiunii lor. De aceea, a fi Preot pînă la sfîrşit sau pînă la încheiere, înseamnă că El va fi Preot, Mijlocitor, Împăciuitor, Armonizator în această chestiune a înstrăinării dintre Dumnezeu şi om. De aceea, această funcţie se va sfîrşi odată cu Veacul Milenar, cînd El va fi împlinit toată această operă şi va preda Împărăţia lui Dumnezeu Tatăl. Atunci El nu va mai fi Preot. Nu va mai fi nevoie de nici un fel de Preot, care să sacrifice sau să domnească. Chiar semnificaţia funcţiei este aceea de intermediar, mijlocitor sau ajutor de vreun fel pentru cei care sunt în unele dificultăţi.

918) PREOŢIE—Semnificaţia preoţilor subordonaţi. (Q551-1)

Întrebare (1910-Z)—1—În stabilirea preoţiei aaronice, Aaron era Marele Preot iar fiii lui erau preoţi asociaţi. Faptul că fiii lui erau asociaţi cu el, este în mod special tipic?

Răspuns—Evident că tipul s-a dat ca să înveţe că aceşti preoţi subordonaţi erau membrii sau corpul Marelui Preot, pentru că în această formă a fost arătat acest lucru. El trebuia să "facă ispăşire pentru sine şi casa lui". Care este ideea din acest cuvînt "sine"? Cum am exprima mai clar aceasta? Ce altă relaţie decît aceea de soţie ar reprezenta mai bine eul cuiva? Fiii lui Aaron, deci, l-ar reprezenta pe el într-un mod special, ca şi cum ar fi corpul lui. Un tată este reprezentat în fiul său într-un sens special. Tipul Marelui Preot în funcţia sa ar fi astfel menţinut în generaţii succesive. Fiii nu au fost, ca fii, tipici, ci fiii au fost în tip cea mai bună reprezentare ce putea fi făcută, a corpului preotului, şi astfel ne reprezentau pe noi, care suntem Corpul lui Cristos.

919) PREOŢIE—Lucrarea prezentă a preotului antitipic. (Q551-2)

Întrebare (1910-Z)—2—Există preoţi antitipici care să facă o lucrare preoţească în acest timp?

Răspuns—După înţelegerea noastră, ilustraţia "preotului" este una individuală. Nu este o lucrare pe care preoţii s-o facă în colectiv, ci aici acel singur preot trebuie să facă lucrarea. Cu alte cuvinte, preoţii subordonaţi sunt recunoscuţi doar ca reprezentanţi ai preotului, la fel cum noi suntem reprezentanţii lui Cristos. În acest sens al cuvîntului se poate spune că există numai un preot, preotul oficiant, cel care face lucrarea specială; dar în alt sens există o preoţime subordonată — în sensul că noi avem o personalitate separată ca persoane, totuşi acţionînd în legătură cu Domnul nostru ca membri ai Lui.

În timp ce recunoaştem scriptura, "sunteţi o preoţie împărătească", să punem accentul pe cuvintele apostolului care declară despre Domnul nostru, "Dacă ar fi pe pămînt, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei care aduc darurile după Lege" (Evr. 8:4). Apoi apostolul continuă şi dovedeşte că Domnul nostru a fost un Preot după rînduiala lui Melhisedec şi că această preoţie după rînduiala lui Melhisedec a fost recunoscută de către Dumnezeu cu un jurămînt, şi că Aaron şi preoţia lui n-au fost niciodată recunoscuţi astfel. Dar cu privire la acest om Domnul a spus, "DOMNUL a jurat şi nu-I va părea rău: Tu eşti preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec" (Psa. 110:4).

Numai Melhisedec a fost, bineînţeles, acel preot, şi acel preot, prin urmare, i-a reprezentat pe toţi membrii Domnului nostru, şi din moment ce marea lucrare a Preotului antitipic este în viitor şi nu este lucrarea prezentă, vedem că acesta este motivul pentru care nu se face referire la Aaron în mod deosebit în tipul Marelui Preot. Marele Preot va face într-adevăr marea lui lucrare în timpul veacului Milenar, şi ceea ce se face în prezent este numai o lucrare pregătitoare, pregătindu-se pe sine pentru lucrare.

Mai întîi Domnul Isus, în cei trei ani şi jumătate ai serviciului Său, S-a dovedit vrednic să fie Preotul, iar în timpul acestor 1800 de ani ne dovedeşte pe noi vrednici să fim membri Săi, şi cînd El Îşi va completa lucrarea doveditoare că noi suntem vrednici, împreună cu El însuşi, pentru această mare şi onorabilă poziţie de Profet, Preot, Mijlocitor, Rege, Judecător al lumii, El va avea în acelaşi timp un anumit merit în creditul Său, pe care îl va putea aplica pentru lume şi din cauza căruia poate îndeplini o funcţie preoţească pentru omenire. Funcţia preoţească, cum am spus mai-nainte, ţine mai mult de viitor decît de prezent. Timpul prezent este timpul pentru jertfă, timpul pentru a face un legămînt cu Domnul prin jertfă.

Suntem de acord, bineînţeles, că nici unul dintre noi nu face sacrificiul. Marele preot a lovit viţelul şi l-a ucis, şi de asemenea marele preot a lovit ţapul şi l-a ucis. Apoi a urmat prezentarea; ca de exemplu, cînd apostolul spune, "aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu" etc., el nu spune, Faceţi munca preotului cu trupul vostru, ci oferiţi-vă ca jertfă Domnului; El vă poate accepta; El vă poate sacrifica şi poate îndeplini un serviciu asupra voastră care vă va pregăti pentru o parte cu El, ca membri ai Corpului Său, în lucrarea glorioasă din viitor, în opera de binecuvîntare a tuturor familiilor pămîntului, în lucrarea de inaugurare a Timpurilor de Restabilire despre care a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime — Fapt. 3:19-21.

920) PREOŢIE—De ce n-a fost Iov şi alţii preoţi? (Q552-1)

Întrebare (1910-Z)—1—Deoarece preoţii trebuiau să aducă jertfe şi deoarece nimeni nu putea fi preot decît dacă era chemat de Dumnezeu, cum se face că unii dintre Vrednicii din Vechime, Iov şi alţii, care nu erau preoţi, au adus jertfe?

Răspuns—Jertfele pe care aceştia le-au adus nu erau jertfe pentru păcat. Ei nu aduceau jertfe după tipurile Legii, ca jertfele din Ziua Ispăşirii, de exemplu. Întregul aranjament al Legii evreieşti, prin care jertfa era luată din mîinile persoanei şi pusă în mîinile preoţilor, era o nouă abordare în procedurile lui Dumnezeu.

Avraam, noi ştim, a adus jertfe înainte de stabilirea preoţiei. Timpul exact în care a trăit Iov nu-l ştim. Ştim doar că a fost Iov din Uz şi a umblat înaintea lui Dumnezeu cu o inimă perfectă; dar credem că suntem îndreptăţiţi să presupunem că n-a trăit în timpul dispensaţiei Legii, cu jertfele ei tipice. Dacă aceasta este adevărat, atunci cursul lui a fost în deplin acord cu cursul lui Avraam, cînd a adus jertfe. Cînd Avraam a fost oprit de a-l jertfi pe fiul său, el a jertfit berbecele prins în tufiş, cum l-a îndrumat Domnul.

Ceea ce au făcut aceşti patriarhi în chestiunea aducerii de jertfe a fost evident un semn din partea lor că apreciază pe Dumnezeu şi faptul că era necesară o jertfă pentru păcat, exact cum Abel a adus pîrga turmei sale şi a jertfit-o lui Dumnezeu, deşi el nu era chemat să fie preot; dar nici una dintre aceste jertfe n-a fost acceptată în acelaşi sens în care au fost acceptate jertfele sub Lege. Nici una dintre aceste jertfe nu i-a făcut perfecţi pe cei care le aduceau, nici n-a ispăşit pe altcineva; ele erau doar cum ar fi o rugăciune, manifestarea unei dorinţe bune a inimii şi a aprecierii lui Dumnezeu şi o dorinţă de a-l respecta, ca şi o recunoaştere a faptului că păcatul cerea o ispăşire. Deci, cînd Domnul a arătat cum trebuia făcută această ispăşire a păcatului, El a ilustrat lucrarea acestui Veac Evanghelic. El a stabilit un preot ca să-L reprezinte pe Domnul Isus şi preoţi subordonaţi ca să reprezinte Biserica. O lucrare de jertfire era făcută într-o zi specială a anului — Ziua Ispăşirii — reprezentînd lucrarea acestui Veac Evanghelic în care sunt aduse aceste "jertfe mai bune" pentru păcat; şi sub acest mare aranjament nici unuia nu-i este permis să ofere jertfa decît unui preot, Dumnezeu indicînd astfel că lucrarea este în întregime sub supravegherea şi îndrumarea Lui.

921) PREOŢIMEA AARONICĂ—Trebuie să fie aplicată antitipic. (Q5-2)

Întrebare (1911-Z)—2—Avem vreo scriptură care să arate că preoţimea aaronică va exercita funcţia preoţească în Veacul Milenar?

Răspuns—O scriptură care poate fi înţeleasă că învaţă aşa se găseşte în cartea lui Maleahi, care spune că atunci cînd Domnul va veni în templul Său, "El va sta ca topitorul şi ca purificatorul argintului; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va purifica aşa cum se curăţă aurul şi argintul şi vor aduce DOMNULUI un dar de mîncare în dreptate" — Mal. 3:3.

Unii ar putea aplica această scriptură la fiii lui Levi în mod literal. Dar noi credem că este antitipică, credem că Biserica constituie sistemul levitic şi că aceştia sunt leviţii spirituali pe care Curăţitorul îi va pregăti pentru ca ei să poată oferi lui Dumnezeu un sacrificiu acceptabil ca Leviţi antitipici şi ca Preoţime Împărătească.

922) PREŢUL DE RĂSCUMPĂRARE—Furnizat la Calvar. (Q571-1)

Întrebare (1911-Z)—1—Ce a împlinit Domnul nostru la Calvar?

Răspuns—Depunerea vieţii din partea Domnului nostru n-a răscumpărat rasa, după cum am arătat, ci a furnizat preţul de răscumpărare care trebuie să efectueze eliberarea umanităţii, la timpul şi în ordinea potrivită a lui Dumnezeu; El S-a dat pe Sine ca antilutron (ca preţ corespunzător) — 1 Tim. 2:5-6.

923) PREVIZIUNE (Q280-1)

Întrebare (1913)—1—Spune undeva Cuvîntul lui Dumnezeu că El ştie la timpul consacrării cuiva, că acesta consacrîndu-se nu va fi credincios?

Răspuns—Nu există nimic în Biblie să indice ceva de genul acesta.

924) PREZENŢA A DOUA—A nu o înţelege,

referitor la Moartea a Doua. (Q641-2)

Întrebare (1911)—2—Cei care discern prezenţa Domnului vor fi potriviţi pentru clasa marii mulţimi, dacă ei nu reuşesc să-şi întărească chemarea şi alegerea?

Răspuns—Gîndul nostru ar fi că discernerea prezenţei Domnului n-ar avea în mod necesar de-a face cu acest lucru. Acesta este doar un element al cunoştinţei şi ar fi o dovadă că acea persoană a făcut un anumit progres în cunoştinţă şi de aceea a progresat considerabil în instruirea dată de Domnul. Şi ajuns fiind la acest grad de cunoştinţă sau la altul, dacă el nu reuşeşte să dezvolte spiritul ascultării în jertfirea vieţii sale, zel pentru Domnul, pentru adevăr şi pentru fraţi, înseamnă că el nu va reuşi să ajungă în clasa turmei mici, şi aceea ar însemna că va avea parte în clasa marii mulţimi — dacă nu va nega pe Domnul şi să întoarcă spatele la tot.

925) PUBLICITATE—Ce nume să se folosească? (Q7-2)

Întrebare (1909)—2—Prin ce nume aţi sugera ca adunările locale să facă publicitate pentru întrunirile lor, astfel încît să se evite confuzia prin folosirea prea multor nume, ca: "Zorile Mileniului", "Credincioşii în Ispăşire", "Credincioşii în Sîngele Preţios", "Studenţii Bibliei" etc.?

Răspuns—Este dificil să ştii cum să faci publicitate, nu pentru noi, ci să faci ca oamenii să nu te înţeleagă greşit. "Biserica lui Dumnezeu"; "Biserica viului Dumnezeu"; "Biserica lui Cristos". Oricare din aceste nume ni s-ar potrivi foarte bine şi n-am avea nici o obiecţie la ele, dar vedem că sunt diferite denominaţii care şi-au însuşit aceste titluri, nu că noi credem că ele au dreptul să şi le aplice, dar noi am vrea să trăim în pace. Este dificil să decizi, şi fiecare adunare va trebui să facă acest lucru pentru sine.

926) PUBLICITATE—Atitudinea bătrînilor şi diaconilor. (Q8-1)

Întrebare (1910)—1—Care trebuie să fie relaţia potrivită între îndatoririle bătrînilor şi a diaconilor în legătură cu publicitatea pentru convenţiile mici şi pentru adunările de peregrini?

Răspuns—Pentru publicitate, cine trebuie să supravegheze acest lucru — unde trebuie să căutăm instrucţiunile? Gîndul meu este că potrivit ar fi ca instrucţiunile pentru publicitate să vină de la sediu, pentru că acolo avem cea mai multă experienţă; nu pentru că noi suntem mai deştepţi decît alţi oameni, ci pentru că aceia care sunt însărcinaţi cu acest lucru se presupune a fi şi trebuie să fie persoane cu o capacitate deosebită şi cu o largă experienţă, şi cum noi avem de-a face cu atît de multe metode şi aranjamente de publicitate în atît de multe părţi ale lumii, avem posibilitatea să judecăm, pe care altfel n-am avea-o. De aceea, cred că ar face bine să caute sfaturi la Brooklyn în legătură cu acest subiect. Cît despre cine să aibă aceasta în sarcină: un bătrîn este ales în mod special pentru lucrurile spirituale şi să se îngrijească de interesele spirituale ale Bisericii, dar publicitatea face parte din interesele spirituale ale Bisericii; se identifică atît de aproape cu interesele spirituale ale Bisericii, încît este demnă de cea mai bună capacitate pe care o aveţi în adunare. Nu putem fi prea grijulii cu acest lucru; şi într-adevăr spiritul corect ar fi ca toţi să participe împreună, şi dacă s-ar găsi unul cu cea mai bună capacitate, nu dintre bătrîni, ci dintre diaconi, atunci toţi ar trebui să fie bucuroşi să-l favorizeze, ca el să ia o poziţie mai proeminentă în lucrare. Cu alte cuvinte, ar trebui ca noi să ne scufundăm complet personalitatea în fiecare serviciu al adevărului şi să încercăm să obţinem metodele cele mai bune, în cel mai scurt timp şi în cel mai satisfăcător mod, atît cît ne va îndruma şi conduce judecata, şi să căutăm mai multă înţelepciune.

927) PUBLICITATE—Potrivită şi nepotrivită. (Q8-2)

Întrebare (1915)—2—Se arată spiritul Babilonului în a solicita de la comercianţi contracte de publicitate pentru spaţiul de pe anunţurile Foto Dramei?

Răspuns—N-ar fi potrivit să se spună unui comerciant, "Faceţi publicitate la noi şi astfel contribuiţi cu ceva la o cauză bună". Aşa ceva nu s-ar face. Ar fi cerşire pentru cauza Domnului, un lucru pe care nu suntem autorizaţi să-l facem. Dar dacă eu aş fi comerciant şi aş avea ocazia să pun o reclamă într-un anunţ pentru Foto Drama, aş crede că ar fi una din cele mai bune şanse de a-mi face publicitate pe care le-am avut vreodată. Aş crede că aş avea un beneficiu. Dacă pentru unul sau doi dolari ar fi posibil să-mi circule cartea de vizită peste tot în împrejurimi, aş spune, "Aceste tracte despre Foto Drama îi vor interesa pe oameni; şi în timp ce vor citi notiţele de la ilustraţii, ar citi şi despre firma mea". Aş crede că aş avea un profit bun pentru investiţia mea. Dacă cineva ar gîndi că nu are un profit bun, să nu-şi pună reclama în acest tract. Este pur şi simplu o problemă de afaceri.

Solicitînd reclama, nu trebuie să se menţioneze caracteristica religioasă. Noi nu facem aceasta deloc. Este pur şi simplu afacere în ceea ce-i priveşte pe comercianţi; şi eu i-aş lăsa să facă reclamă la tot ce doresc. Faptul că noi nu permitem reclame în Turnul de Veghere nu înseamnă că a face aceasta ar fi rău. Nu văd nici un rău în faptul că un comerciant face reclamă produselor sale. Dacă aş publica un ziar zilnic, m-aş aştepta să vînd spaţiu pentru publicitate în ziarul meu.

Un frate care este proprietarul unui ziar m-a consultat puţin despre publicitate. El a spus că în împrejurimi comercianţii erau obişnuiţi să-şi facă publicitate, şi unii dintre cei mai buni clienţi erau comercianţi de băuturi tari şi tutun. I-am spus că nu aş face publicitate la băuturi. Aş face publicitate pentru pantofi, haine, alimente sau obiecte de uz casnic, şi aş solicita astfel de reclame dacă eu aş conduce un ziar. Nu văd nimic rău în a pune reclame în ziare. Nu aş vedea nimic rău în a pune şase sau opt pagini de publicitate în Turnul de Veghere, dacă articolele cărora le-aş face reclamă ar fi mărfuri pe care toţi ar vrea să le cumpere. Dar, din moment ce Turnul de Veghere intră în casă şi mă reprezintă pe mine într-un mod deosebit, vreau să folosesc tot spaţiul pentru chestiuni religioase — nu pentru că reclamele ar fi rele.

Odată am pus în Turnul de Veghere o notă despre Grîul Minune. Mulţi dintre voi aţi văzut-o. Noi credem că am făcut bine punînd acest anunţ. De asemenea am pus o notă despre un fel de fasole şi una despre ceva bumbac special. Unii dintre prieteni au beneficiat de fiecare din aceste anunţuri. De asemenea, recent am pus o notiţă despre un tratament pentru cancer. Am primit sute de scrisori de la prietenii Adevărului, şi sute de la alţii; şi mulţi au scris că au obţinut rezultate bune. Într-o anumită măsură aceasta a ajutat ca Adevărul să înainteze. Oamenii au văzut că noi nu încercăm să le luăm banii, au văzut că noi încercăm să le facem bine, şi au devenit interesaţi.

928) PUTERE—Cum putem spune cînd acţionăm prin puterea Domnului

 şi nu prin puterea noastră. (Q674-1)

Întrebare (1914)—1—Cum putem noi şti cînd acţionăm prin puterea Domnului şi nu prin a noastră proprie? Faptul că nu reuşim înseamnă că acţionăm prin puterea noastră proprie? Te rog răspunde.

Răspuns—Este destul de greu să ştii exact ce are în mintea lui cel care întreabă despre a acţiona prin propria putere — putere fizică să munceşti pentru Domnul, sau ce vrei să spui nu ştiu sigur. Voi fi obligat să răspund la întîmplare — pe nimerite. Oricum, trebuie să spun, că a acţiona prin propria putere, i-ar fi cunoscut cuiva prin discernămîntul său de a se analiza pe sine dacă este înclinat sau nu să facă un lucru şi să-l facă foarte grăbit încît poate uită să facă din aceasta un subiect de rugăciune şi să se gîndească şi să studieze dacă ar fi voia Domnului sau nu. Acesta ar fi un semn că ai neglija să cauţi la Domnul putere şi îndrumare. Ar fi un semn că eşti în pericol în această privinţă şi că trebuie să fii mai atent. După aceea, dacă vezi că aceasta este calea Domnului, după Cuvîntul Său, roagă-te în privinţa aceasta şi acţionează cum crezi că-i mai bine şi atunci vei fi sigur că umbli prin puterea Domnului.