Mana pe data de 26 Noiembrie, R1650 - 1 Mai 1894, pag. 141

Studii în Vechiul Testament

Lecţiile Internaţionale de Studii în Scripturi

Gânduri sugestive cu scopul de a sprijini pe cei din cititorii noştri care participă la orele Biblice, acolo unde acestea se practică; pentru ca ei să fie în stare să îndrume pe alţii în deplinătatea Evangheliei.

Lecţia VII

ISRAEL ÎN EGIPT

Exod 1:1-14

,,Ajutorul nostru este în numele Domnului” - Psalm 124:8.

După ce lecţiile precedente ne-au arătat cum Dumnezeu a pregătit un loc pentru poporul Său în Egipt şi cum I-a transportat acolo şi I-a sădit în cel mai bun loc şi le-a dat prosperitate materială mare în timpul vieţii tuturor celor din prima generaţie, acum  să-i vedem la un alt curs de instruire - de data aceasta în şcoala adverstităţii.

În mijlocul prosperităţii ei s-au înmulţit uimitor, astfel încât a doua generaţie a umplut ţinutul Goşen; şi noul împărat care nu-l cunoştia pe Iosif, şi noua generaţie a Egiptenilor, care a uitat recunoştinţa părinţilor lor faţă de Iosif şi dispoziţia acestora de a şi-o manifesta în favoarea faţă de vecinii lor şi descendenţii acestora, a început să se teamă ca nu cumva acest popor prosper din mijlocul lor să se ridice într-un timp împotriva lor sau să se asocieze cu duşmanii lor. Din această cauză urmă decretul împăratului menţionat în versetul 10.

Versetele 11-14 ne relatează istoria amară a asupririi lor, sub care ei au învăţat lecţii valoroase de umilinţă şi răbdare, de dependenţă de Dumnezeu, şi de speranţă în eliberare, inspirată de promisiunile Sale preţioase. Şi aici, în acelaşi fel, suferinţele comune, i-au unit ca popor, şi i-a păstrat deosebiţi şi separaţi de Egipteni şi ca urmare separaţi şi de influenţa acestora în materie de religie, etc.

Dar necătând la robia lor grea, promisiunea lui Dumnezeu că ei se vor înmulţi foarte repede (Gen. 15:5; 22:17) s-a împlinit, astfel încât dintr-o mână de oameni, şaptezeci de suflete care au coborât în Egipt, după aproape trei secole, au ieşit aproape şase sute de mii de oameni, care implică o populaţie de aproape două milioane.

În această pedeapsă în Egipt, la fel ca şi în toate îndrumările ulterioare, se conţine cea mai mare manifestare a înţelepciunii şi grijii părinteşti, pentru cei care printr-o cunoaştere a planului lui Dumnezeu sunt în stare să se ridice la punctul Său de vedere în  ceea ce priveşte observarea procedurilor Sale cu poporul Său. Ca un tată înţelept, Dumnezeu a văzut mai dinainte că prea multă prosperitate va fi mult spre dezavantajul lor - ducând la mândrie, ambiţie, independenţă, mulţumire de sine, răsfăţare de sine, insensibilitate; şi la o asimilare cu prietenoşii străini din afara seminţiilor lui Israel şi la o îmbibare cu principiile şi practicile lor idolatre. Toate acestea au fost împiedicate şi ferite de către experienţele amare ale lui Israel în Egipt, în timp ce tendinţele opuse au fost încurajate. Şi astfel a fost pavată de asemenea şi calea pentru marea manifestare a grijii ulterioare şi înţelepciunii lui Dumnezeu, în binevenita şi minunata eliberare a lor când scopurile Sale pentru ei în Egipt au fost pe deplin realizate.

Lecţia VIII

COPILĂRIA LUI MOISE

Exod 2:1-10

,,Îl voi elibera şi Îl voi onora” - Psalm 91:15

Această lecţie ne prezintă câteva trăsături ale intervenţiei divine, demne de o consideraţie specială. (1) Ea ne aduce aminte de promisiunea lui Dumnezeu către Iacov, făcută cu sute de ani anterior (Gen. 46:4) - de a aduce posteritatea sa înapoi în ţara făgăduinţei, după ce se vor realiza scopurile Sale în trimiterea lor în Egipt; şi acum El se pregăteşte să împlinească acea promisiune.

(2) Este o altă ilustraţie (vezi de asemenea (Rom. 9:11) a alegerii din partea lui Dumnezeu a unor persoane anumite pentru servicii speciale în viaţa prezentă, şi modelarea cursului lor în vederea acelui scop. Moise pare să fi fost ales, chiar înainte de naştere, ca şi Apostolul Pavel (Gal. 1:15). Aceste alegeri n-au fost pentru o viaţă veşnică, ci pentru un loc de serviciu în viaţa prezentă. Deşi Pavel a fost ,,un vas ales” să-L predice pe Christos la neamuri, el putea fi lepădat (1 Cor. 9:27) în ceea ce priveşte onorurile viitoare.

(3) Aceasta ne oferă o altă ilustraţie a providenţei divine speciale în protecţia, păstrarea şi pregătirea uneltelor alese pentru serviciu. Născut sub decretul nemilos de moarte, anume acea împrejurare a fost supravegheată divin spre binele lui Moise, şi prin el spre binele întregului Israel: şi astfel mânia omului împotrivitor a fost făcută să realizeze avansarea planului divin, în loc de a-l stăvili, cum şi era intenţionată. Datorită acestei împrejurări Moise a fost educat în toate învăţăturile Egiptenilor, şi astfel a fost pregătit pentru lucrarea sa viitoare de mare lider şi om de stat.

(4) Ne arată cum Dumnezeu, în timp ce Îşi duce la îndeplinire marile Sale planuri pe o scară largă, nu este neglijent faţă de credinţa şi devotarea persoanelor care îşi pun încrederea în El. Prin credinţă părinţii lui Moise l-au ascuns trei luni, şi apoi l-au adus pe malul râului şi l-au lăsat singur în mâinile lui Dumnezeu; şi încrezându-I Se cu siguranţă, ,,ei nu se temeau de porunca împăratului” - Evrei 11:23.

(5) Ne arată cum Dumnezeu are respect atât faţă de caracterul cât şi faţă de calităţile naturale ale uneltelor Sale alese. Astfel, de exemplu, pentru conducerea lui Israel El a ales un om bun, un om evlavios, unul care a preferat să sufere greutăţi împreună cu poporul lui Dumnezeu mai degrabă decât să se bucure de plăcerile curţii Egiptene, estimând ruşinea lui Christos mai mare bogăţie decât comorile Egiptului (Evrei 11:24-27). Dar pentru tronul Egiptului la acel timp anumit El a ales pe unul cu un caracter foarte opus (Rom. 9:17), şi astfel scopurile Sale au fost realizate prin cea mai deplină exercitare a libertăţii morale a ambilor.

Este de notat de asemenea că în alegerea lui Moise pentru această lucrare mare ca eliberator şi om de stat, Dumnezeu n-a ales un novice, ci, din contra, El a ales pe unul de o mare capacitate naturală şi I-a dat tocmai acel fel de educaţie necesar pentru această lucrare - anii săi mai timpurii au fost sub educaţia părinţilor evlavioşi, a căror insuflare a principiilor adevărului şi dreptăţii şi a căror instrucţiuni în speranţa lui Israel, n-au rămas fără efectul dorit în toţi anii următori ai vieţii; apoi restul celor patruzeci de ani a petrecut în cele mai favorabile împrejurări pentru învăţarea a ceea ce putea oferi cea mai luminată naţiune a acelor zile; şi apoi patruzeci de ani în retragerea vieţii casnice, bine potrivită pentru îmblânzirea şi rafinarea caracterului său şi adâncirea şi îmbogăţirea experienţei.

Şi totuşi în alegerea acestui om învăţat şi cu capacităţi, Dumnezeu, ca şi în cazul cu Apostolul Pavel, a permis un ţepuş în carne, ca nu cumva să nu se înalţe peste măsură datorită onorurilor poziţiei sale înalte. El a fost încet la vorbire - timid, om retras şi n-a fost deloc talentat ca orator. Serviciul totuşi, n-a cerut oratorie, şi astfel că graţia oratoriei nu i-a fost dată - blândeţea sa împerechiată cu capacitatea mare executivă l-a potrivit în mod special pentru serviciu. Acelaşi curs similar de pregătire anterioară este  observat şi în cazul Apostolului Pavel (vezi Gal. 1:15; Fapte. 22:3; 26:24). Şi acelaşi Apostol îndeamnă pe toţi cei care doresc să fie folosiţi de Domnul să studieze cum să se prezinte ca lucrători acceptaţi de Dumnezeu - 2 Tim. 2:15.

(6) Este de notat că pentru conducerea specială Dumnezeu a ales puţini şi nu mulţi, şi cel mai des doar unul la momentul dat. Doar unul Isus Christos trebuia să răscumpere şi să restaureze rasa pierdută şi ruinată. Doar Apostolul Pavel trebuia să arate drumul Neamurilor, declarându-le bogăţiile nemărginite ale lui Chrstos, şi să lase moştenirea sa bogată a iubirii Sale inspirate Creştinilor dintre Neamuri din toate generaţiile ulterioare. Doar Moise trebuia să ducă mulţimea lui Israel afară din robie şi să le fie un tată, şi judecător, deşi au existat şi câţiva conlucrători distinşi cu el - Aaron, Hur, Iosua, Caleb, etc. La fel şi în zilele din urmă, Dumnezeu din timp în timp a ridicat unelte speciale, deplin potrivite pentru a servi în cazuri speciale de urgenţă, şi să conducă la reforme, etc - Martin Luther, John Knox, John Wesley, etc. Dar în orice astfel de caz răsplata prezentă a fost persecuţia. Şi atât de severe au fost încercările şi atât de periculoase poziţiile acestor oameni, încât nimic altceva decât zelul şi devotarea lor cauzei şi răsplăţilor viitoare n-ar fi un stimulent suficient pentru a-i determina să-şi împlinească misiunea.

În vederea acestor fapte, este de datoria poporului lui Dumnezeu din toate timpurile, să observe cu atenţie astfel de mărturii ale orânduirii lui Dumnezeu, şi să coopereze cu Dumnezeu pe orice cale I-ar fi plăcut să le folosească talentele. Dacă cineva vrea să fie folosit mai abundent de Domnul în serviciul Său binecuvântat, să caute mai întâi să fie cu cât mai mult potrivit pentru acesta. Să-l imite pe preaiubitul şi onoratul servitor, Moise, în blândeţe, umilinţă, energie şi zel neobosit şi servirea Domnului până la sacrificiu de sine. Dar administratorul înţelept întotdeauna va căuta să cultive capacităţile sale naturale, şi nu va aştepta ca Domnul să lucreze miraculos pentru înaintarea sa, şi astfel să risipească timpul valoros căutând să dezvolte ceea ce nu posedă din natură. Cu adevărat, Domnul poate face minuni dacă ar dori; dar nu aceasta este metoda lui de obicei. Minunile sunt forţele Sale de rezervă, şi sunt puse în acţiune doar când forţele naturale nu sunt suficiente ca să îndeplinească scopurile divine.

Lecţia IX

MOISE TRIMIS CA ELIBERATOR

Exod 3:10-20

,,Nu te teme de ei, căci Eu sânt cu tine” - Isa. 41:10

Când Dumnezeu a dorit să elibereze Israelul, El a ales ca servitor şi reprezentant al Său pe cel mai blând om, Moise (Num. 12:3). Această dispoziţie a fost necesară nu doar pentru însărcinarea dinaintea sa, dar de asemenea şi pentru că el trebuia să fie un tip al eliberatorului mai mare a întregii omeniri din închisoarea păcatului - ,,Omul Isus Christos”, care a fost ,,blând şi smerit cu inima”, şi de asemenea şi a corpului lui Christos care este Biserica - Fapte. 3:22, 23.

Naşterea umilită a lui Moise, ca a unuia dintr-o rasă înrobită, în mod natural îl va înclina la umilinţă. Şi această dispoziţie a continuat cu el, chiar dacă el a devenit un membru adoptat al familiei împărăteşti. Curajul lui de mai târziu şi capacitatea sa ca executor au fost potrivite faptului încât el a fost folosit ca agentul şi reprezentantul lui Dumnezeu. Aceasta i-a dat acea frumoasă contopire caracterului său, de capacitate cu umilinţă.

Au trecut patruzeci de ani din timpul când Moise a fost născut, până la timpul când el de prima dată a încercat să ajute fraţii săi şi a fost înţeles geşit (Exod 2:11-15), şi tot patruzeci de ani au trecut din acel moment până când a devenit eliberatorul lor. Aceste două perioade egale par a fi tipurile a două veacuri - veacul Iudeu şi Evanghelic, care la fel au fost de o lungime egală, şi anume de 1845 de ani. La sfârşitul veacului Iudeu Christos S-a oferit pe sine însuşi Israelului ca eliberatorul lor, dar ei l-au respins şi el a plecat. Întoarcerea Sa este cuvenită la sfârşitul perioadei asemănătoare, la sfârşitul veacului Evanghelic. La a doua Sa prezenţă, în timpul veacului Milenar, El Îi va elibera pe toţi care sunt ,,poporul lui Dumnezeu” din robia păcatului de sub Satan, le fel precum şi Moise a eliberat poporul său din robia Egiptului de sub Faraon.

În timpul absenţei lui Moise el s-a căsătorit cu o soţie dintre Neamuri, şi în acelaşi fel în intervalul între venirea întâi şi cea de a doua a lui Christos, El îşi alege o soţie dintre neamuri - Biserica Evanghelică, Mierasa, Soţia Mielului.

După o lungă pregătire a uneltei Sale alese - a sosit timpul lui Dumnezeu să-l trimită, şi servitorul Său era gata; şi iată din mijlocul rugului aprins care nu se consuma, şi care în mod puternic a ilustrat puterea lui Dumnezeu de a păstra şi folosi servitorii Săi în mijlocul încercărilor de foc, Moise a auzit chemarea lui Dumnezeu de a deveni conducătorul poporului Său afară din robia Egipteană - versul 10.

Dar cum să facă aceasta? Moise s-a uitat la sine şi la mărimea unei astfel de lucrări, şi simţindu-şi incapacitatea sa proprie, el a răspuns: ,,Cine sunt eu, ca să merg la Faraon, şi să scot pe copiii lui Israel din Egipt?”. Părea ca cel mai improbabil lucru ca Egiptenii să se lase de două milioane de robi profitabili pentru orice consideraţie pe care el ar prezenta-o, sau orice putere pe care el ar putea-o aduce asupra lor. Apoi cum ar putea fi poporul convins să urmeze pe conducătorul lor? La aceste îndoieli cu privire la sine, Moise a primit atotîndestulătoarea asigurare a Domnului: ,,Cu siguranţă Eu voi fi cu Tine”, etc. Aceasta a fost de ajuns; şi puternic în convingerea sa, el a mers să dovedească în orice pas de pe cale îmbelşugata îndestulare a harului divin.

Aici există încurajare de asemenea şi pentru orice servitor adevărat al Domnului, care umil se încrede în promisiunile Sale, în timp ce se străduie să umble pe căile orânduite de Dânsul: ,,Cu siguranţă voi fi cu tine”. O!, cât de mult avem nevoie de această asigurare binecuvântată; căci cine, de sinestătător este de ajuns pentru responsabilităţile serviciului Domnului?

Marea eliberare a fost cu adevărat îndeplinită de Dumnezeu prin miracole şi minuni prin mâna servitorului Său Moise; şi acei critici moderni care resping relatarea miracolelor pur şi simplu insistă că Dumnezeu întotdeauna ar trebui să opereze în conformitate cu sfera umană de înţelegere. Dar pentru un sincer căutător de adevăr nu există o mai clară mărturie a puterii şi mijloacelor divine, decât mărturia miracolelor. Cele zece plăgi miraculoase asupra Egiptului şi-au îndeplinit lucrarea predestinată, şi Israelul a ieşit ca popor liber sub conducerea lui Moise; şi toată omenirea a fost martoră ai puterii Dumnezeului lui Israel.

Această eliberare din Egipt a fost o eliberare uimitoare, şi totuşi profeţii ne spun despre o încă şi mai mare eliberare pentru popor, care încă trebuie să fie îndeplinită, când ei vor fi adunaţi din toate naţiunile unde au fost alungaţi, şi când chiar generaţiile lor care sunt în morminte vor ieşi afară, şi ei vor fi aduşi înapoi în pământul lor şi vor fi sădiţi cu siguranţă acolo (Ier. 16:14, 15; Ezek. 37:12-14; Isa. 65:21-23). În comparaţie cu această eliberare care trebuie încă să se îndeplinească, suntem asiguraţi că cea dintâi din Egipt va părea atât de nesemnificativă încât nu va mai fi amintită; căci aceea a fost un tip al celei ce va veni. Atunci Avraam, îşi va primi răsplata credinţei sale, când el şi posteritatea sa vor veni în mod real în ţara pe care Dumnezeu i-a promis-o pentru o posesiune pe vecie (Gen. 17:8), şi despre care Ştefan a zis (Fapte. 7:5), că el n-a luat în stăpânire nici o palmă de loc în viaţa sa trecută, dar el a murit cu credinţa că promisiunea va fi împlinită la întoarcerea sa - în dimineaţa învierii.

,,Pentru aceasta te-am ridicat“, este scris despre acest Faraon Egiptean (Rom. 9:17). După cum Dumnezeu a făcut alegerea lui Moise pentru un scop, la fel El a ales pe acest Faraon pentru alt scop. El nu L-a făcut pe unul crud şi tiranic, şi pe celălalt blând şi ascultător; ci El a ales pe aceia care erau astfel în mod natural şi cu propria lor voinţă şi alegere liberă. Omul blând a fost ales pentru o poziţie şi cel capricios pentru alta. Dumnezeu n-a lăsat un om bun să vină la tron, ca apoi să-l corupă; ci a crescut un om rău, şi astfel Dumnezeu a avut în acesta unul potrivit prin care să-Şi arate puterea Sa.

Procedurile lui Dumnezeu, întotdeauna drepte şi adesea îndurătoare au un efect asupra oamenilor conform inimilor lor. Aceeaşi providenţă care ar mişca pe un om la căinţă, pe altul îl va mişca la împietrirea inimii. În cazul lui Faraon plăgile au adus căinţă, dar bunătatea lui Dumnezeu în auzirea rugăciunii sale şi îndepărtarea plăgilor, de fiecare dată a produs împietrirea inimii. Astfel văzute lucrurile, Dumnezeu a împietrit inima lui Faraon, nu prin exercitarea unei influenţe rele asupra minţii lui, ci prin exercitarea îndurării Sale faţă de Faraon şi poporul său.

Robia Egipteană a tipificat robia păcatului; Faraon l-a tipificat pe Satan; şi Israel a tipificat pe toţi cei care tânguiesc după eliberare ca ei să se poată prezenta lui Dumnezeu şi serviciului Său. Eliberarea din Egipt a reprezentat această răsturnare a puterii păcatului la venirea a doua a Domnului nostru. Plăgile asupra Egiptului au reprezentat tulburările care vin asupra întregii lumi în viitorul apropiat care în mod efectiv va distruge diferitele sisteme înrobitoare şi opresive ale timpului prezent - sociale, politice, religioase şi financiare - şi le va scufunda în completă ruinare.