Mana Cereasca Zilnica - Aprilie

1 APRILIE

Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită! — Marc. 14:38

Care va fi caracterul ispitelor noi nu putem şti exact până când ele nu sunt asupra noastră, căci dacă înainte s-ar putea şti totul despre ele atunci nu ar fi decât ispite uşoare. De aceea, vegheaţi şi rugaţi-vă totdeauna, pentru că singura cale sigură este să fiţi pregătiţi. Potrivnicul vostru diavolul pândeşte mereu, căutând pe cine să înghită, cunoaşte punctele voastre slabe şi totdeauna este gata să profite de ele. Toţi avem nevoie de darurile Spiritului în inimi şi tot aşa de „harul” spre „ajutor” al Domnului „la momentul potrivit”, dacă vrem să biruim.

Sufletul meu bine grijeşte
Împotrivă-ţi mii şi mii pândesc,
Stăpânul păcatului voieşte
Ca al tău drum să deie greş. — Z. '03-119

2 APRILIE

Aşadar, cât avem ocazie, să facem bine la toţi, dar mai ales celor din casa credinţei. — Gal. 6:10

Creştinul trebuie întotdeauna să fie gata să facă bine la toţi oamenii cu preţul timpului şi a comodităţii sale, dar el trebuie să fie gata şi să-şi dea viaţa pentru fraţi; el trebuie să caute ocazia de a-şi oferi viaţa zi de zi, în sensul de a-şi dedica timpul pentru a răspândi Adevărul şi pentru a-i ajuta în orice fel pe fraţii Domnului să îmbrace toată armătura lui Dumnezeu, ca să poată sta în ziua cea rea. — Z. '03-121

3 APRILIE

Noaptea este foarte înaintată, se apropie ziua. Să lepădăm deci faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. — Rom. 13:12

Faptele întunericului sunt toate acele fapte care nu suportă cercetarea cea mai amănunţită şi care n-ar fi aprobate în lumina noii dispensaţii, dacă ea ar fi pe deplin inaugurată. Să ne amintim că noi aparţinem noii dispensaţii şi nu celei vechi, deci trebuie să trăim în armonie cu noua noastră cetăţenie şi cu responsabilităţile noastre faţă de Prinţul Luminii şi în opoziţie cu prinţul întunericului, cu faptele şi căile sale. — Z. '03-122

4 APRILIE

Să umblăm cu cuviinţă ca în timp de ziuă. — Rom. 13:13; (Sf. Scr. 1874)

Fiecare să se convingă că el este cinstit şi aceasta nu numai în privinţa banilor, ci să fie cinstit în relaţiile lui cu aproapele, cu fraţii şi mai presus de toate să fie cinstit în mărturisirea credinţei şi a Dumnezeului său. Încercarea se face pe toate punctele de mai sus şi cei ce iubesc mai mult favorurile oamenilor decât favoarea lui Dumnezeu, cei ce în mod necinstit voiesc să mărturisească şi să făptuiască minciuna, aceia vor cădea pradă minciunilor lor, vor fi lăsaţi să-şi piardă interesele lor veşnice şi se vor dovedi ei înşişi nepotriviţi pentru Împărăţie, indiferent pentru ce altceva ar putea fi potriviţi în cele din urmă. — Z. '03-122

5 APRILIE

... Gura mea Te va lăuda cu buze pline de bucurie. Chiar în aşternutul meu îmi aduc aminte de Tine şi în timpul vegherilor nopţii mă gândesc la Tine. — Ps. 63:5,6

Rugăciunea nu este numai un privilegiu, ci şi o necesitate, poruncită ca fiind absolut necesară pentru creşterea noastră creştină. Cel ce-şi pierde dorinţa de a mulţumi, a adora şi a avea comuniune cu Tatăl îndurărilor, acela poate fi sigur că îşi pierde chiar spiritul fiesc şi trebuie să se grăbească a îndepărta piedica din drum: lumea, trupul sau diavolul. Fiecare nouă dovadă de încredere pe care Domnul o are în noi, dată prin aceea că ne descoperă caracterul şi planul Său, în loc să scadă adorarea şi rugăciunile noastre, dimpotrivă, trebuie să le sporească. Dacă inima noastră este pământ bun, cu atât mai bogat rodeşte. — Z. '96-161

6 APRILIE

... Dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta. — 1 Pet. 4:16 (Cornilescu)

Bolile şi neputinţele de orice fel cauzate de cheltuirea puterii noastre în serviciul Adevărului sunt îngăduite de Tatăl Ceresc ca probe ale fidelităţii şi iubirii noastre; căci, dacă n-am fi supuşi acestor fel de necazuri sau dacă am fi scăpaţi de ele imediat, printr-o minune, serviciul Domnului nu ne-ar costa nici un sacrificiu şi probarea voinţei noastre de a suferi pentru cauza Adevărului ar lipsi. În realitate, totuşi, fiecare chin sau rană a persoanei sau a sentimentelor şi decapitarea noastră socială sau literală pentru Adevăr devine un martor al spiritului, dovedind credincioşia noastră. Şi în toate necazurile de acest fel să ne bucurăm mult — după cum spune Domnul nostru şi apostolul Petru. — Z. '99-166

7 APRILIE

Şi Dumnezeul meu să îngrijească din plin de toate nevoile voastre, potrivit bogăţiilor Sale, în slavă, în Hristos Isus. — Filip. 4:19

Dacă nu ai zel arzător de-a vesti veştile bune de mare bucurie, roagă-te serios, credincios şi stăruitor, străduieşte-te şi în curând îl vei dobândi. Dacă ai zel şi iubire pentru Evanghelie, dar nu ai capacitate s-o poţi prezenta, roagă-te pentru aceasta, folosind din plin ceea ce deja ai. Dacă ai zel şi capacitate, dar îţi lipseşte ocazia favorabilă, du şi această plângere cât vei putea mai degrabă înaintea Domnului în rugăciunile tale, spunându-I că tu te-ai folosit cu credincioşie de toate ocaziile pe care le-ai avut. Apoi veghează pentru mai multe posibilităţi, fără ca mâna ta să lenevească în a folosi cele mai modeste, cele mai neînsemnate ocazii ce-ţi sunt la îndemână. — Z. '96-163

8 APRILIE

... Dacă cineva dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el. — Evr. 10:38

Retragerea poate fi la început o foarte mică abatere de la calea îngustă a sacrificiului, poate numai o privire înapoi, cu un suspin, după lucrurile ce rămân în urma noastră; o mică încetinire în alergarea ce ne stă înainte; apoi o mică dispoziţie de a compromite Adevărul în favoarea dorinţelor naturii căzute. Aşa se pregăteşte drumul înşelătoriilor ispititorului, care află repede părţile noastre slabe şi, în modul cel mai potrivit nouă, se foloseşte de ele. Erori subtile sunt aduse să influenţeze judecata; ademeniri plăcute cu aparenţă de dreptate sunt prezentate minţii trupeşti; şi aproape pe neobservate sufletul uită de „dragostea dintâi” faţă de Domnul şi de zelul de mai înainte în serviciul Său şi se îndepărtează de Adevăr şi de spiritul lui, căci nu mai este condus de Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu. — Z. '95-93

9 APRILIE

Nu ştiţi că cei care aleargă pe locul de întrecere, toţi aleargă, dar numai unul primeşte premiul? Tot aşa şi voi alergaţi ca să-l dobândiţi. — 1 Cor. 9:24

Ca să câştigăm victoria nu este de ajuns numai să îmbrăcăm armătura lui Dumnezeu, ci trebuie să fim eroi în luptă şi să ducem un război agresiv împotriva plăcerilor ochiului şi trupului, trufiei vieţii şi tuturor duşmanilor dreptăţii şi curăţeniei. Iubirea pentru Domnul, pentru Adevăr şi dreptate trebuie să ne însufleţească, altfel nicicând nu putem fi învingători. Numai iubirea ne poate ţine în credinţă până la moarte şi ne poate face potriviţi pentru moştenirea sfinţilor în lumină. Dacă inima e cârmuită de iubire fierbinte, înseamnă că ea este cu totul supusă Domnului şi înseamnă că nouă zecimi din luptă este deja câştigată. Dar chiar şi atunci, după cum zice apostolul (Iuda 21), trebuie să ne păstrăm în iubirea lui Dumnezeu, în veghere, rugăciune şi zel. Harul va fi din belşug acolo unde este iubire din belşug. — Z. '95-93

10 APRILIE

Smeriţi-vă deci sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la timpul potrivit, El să vă înalţe ... — 1 Pet. 5:6

Într-adevăr, nu este uşor lucru a urma calea umilinţei, a ţine neîntrerupt sub control aspiraţiile omeneşti, a ţine jertfa pe altar până când se consumă cu totul. Astfel trebuie să ne lucrăm mântuirea noastră spre chemarea înaltă cu frică şi cutremur, căci altfel nu ajungem la vrednicia premiului înaltei chemări ce s-a promis credincioşilor învingători care păşesc aproape pe urmele binecuvântatului nostru Înainte-Mergător, ... pe urmele Aceluia care a fost blând şi smerit cu inima.

Numai dacă suntem smeriţi şi credincioşi ne face Domnul vase alese, ca să ducem numele Său şi la alţii. În acest fel, goliţi de sine, Domnul ne poate umple cu Spiritul şi Adevărul Său şi putem porni, tari în Domnul oştirilor şi în puterea tăriei Lui, să îndeplinim un serviciu vitejesc, ca soldaţi ai crucii. — Z. '93-7

11 APRILIE

Să umblăm ... nu în chefuri şi în beţii ... — Rom. 13:13

Unii sunt îmbătaţi de bani, avere, alţii de afaceri, alţii de haine, alţii de muzică, alţii de artă. Noi însă, ca popor al Domnului, care am zărit o sclipire a zilei noi şi a lucrării mari a lui Dumnezeu ce trebuie făcută în ziua aceea, inimile noastre trebuie să fie atât de absorbite în lucrarea lui Dumnezeu, încât lucrurile de mai sus să rămână departe de gândirea şi calea noastră. Aceste lucruri, altora, oamenilor din lume li se pot părea potrivite şi drepte, căci ei nu s-au trezit ca noi şi nu văd viitorul cum îl vedem noi. — Z. '03-123

12 APRILIE

Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este el o părtăşie a sângelui lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea o părtăşie a trupului lui Hristos? Pentru că noi, care suntem mulţi, suntem o singură pâine ... — 1 Cor. 10:16,17

Numai un pahar este, deşi el este sucul multor struguri şi numai o pâine este, deşi ea este din multe grăunţe de grîu. Grăunţele nu-şi pot păstra individualitatea şi viaţa lor proprie dacă doresc să devină pâine pentru alţii. Boabele de struguri nu pot rămâne pe mai departe întregi dacă doresc să devină băutură de viaţă dătătoare. Astfel, noi vedem frumuseţea cuvintelor apostolului, că poporul Domnului este părtaş în aceeaşi pâine şi acelaşi pahar. Nu este altă cale pentru a câştiga natura nouă decât primind chemarea Domnului de-a bea din paharul Lui şi de-a fi frânţi împreună cu El, ca membri ai aceleiaşi pâini; de-a fi îngropaţi împreună cu El, prin botez în moartea Sa, şi astfel a ajunge cu El la gloria, onoarea şi nemurirea învierii. — Z. '01-76

13 APRILIE

... Dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă. — Ioan 6:53

Doamne, cu bucurie mâncăm, pentru nevoile noastre, meritul naturii Tale curate, sacrificată pentru îndreptarea noastră. Cu bucurie ne împărtăşim din paharul suferinţelor Tale, socotind o binecuvântată favoare să suferim cu Tine, ca apoi, la momentul cuvenit, să şi domnim împreună cu Tine; să fim morţi cu Tine, ca apoi, în viitorul etern, să trăim cu Tine, să fim asemenea Ţie şi să ne împărtăşim, ca mireasă a Ta, de iubirea şi mărirea Ta. Ah, cât de credincioşi trebuie să fim pentru a putea îndeplini nu numai simbolul, ci şi realitatea! Binecuvântate Domn, auzim cuvântul Tău, spunând: „Paharul pe care-l beau Eu îl veţi bea şi cu botezul cu care sunt botezat Eu veţi fi botezaţi”. Doamne, din puterea noastră noi nu suntem în stare a ne jertfi astfel; dar nouă ne este îndeajuns harul Tău, căci cu totul ai Tăi suntem, acum şi în vecii vecilor. — Z. '99-51

14 APRILIE

... Dat-a la moarte sufletul Său şi număratu-s-a cu cei fărădelege ... — Isa. 53:12; (Sf. Scr. 1874)

Precum toţi care merg pe urmele Învăţătorului trebuie să aibă unele experienţe ghetsemane, tot aşa, fiecare trebuie cel puţin să guste din toate experienţele Învăţătorului. Să nu uităm, deci, să căutăm în jurul nostru ocaziile de a servi „fraţilor”, „micuţilor”, membrilor corpului lui Hristos. Să fim atenţi să nu adăugăm la batjocurile ce trebuie să cadă asupra tuturor urmaşilor Mielului, ci, dimpotrivă, să le oferim cuvinte de simpatie, să ne ajutăm unii pe alţii în purtarea crucilor, a greutăţilor şi a încercărilor pe cale. Prin aceasta arătăm cel mai bine Domnului şi Capului nostru cum am fi apreciat noi posibilitatea de a-I ajuta Să-şi ducă crucea pe drumul spre Calvar. — Z. '99-125

15 APRILIE

„Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez Spiritul!” — Luc. 23:46

Mântuitorul nostru şi-a ridicat ochii cu încredere deplină spre Tatăl şi plin de credinţă a declarat că tot ce priveşte viaţa şi tot ce priveşte speranţele binecuvântate pentru viitor încredinţează iubirii şi puterii Tatălui — pentru a fi păstrat în armonie cu planul şi cuvântul Său. Noi, care mergem pe urmele Lui, să privim înainte cu credinţă, iar în ceasul morţii să ne încredinţăm toate interesele în grija Aceluia care a arătat iubire faţă de noi, nu numai prin aceea că ne-a dăruit pe Fiul Său ca Răscumpărător, ci, în toată călătoria noastră — prin grija Sa providenţială precum şi prin făgăduinţele Lui nespus de mari şi preţioase care merg înaintea noastră şi ne dau putere, mângâiere şi siguranţă. — Z. '99-128

16 APRILIE

„Ei vor fi ai Mei”, zice Iehova oştirilor, „Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său care-i slujeşte.” — Mal. 3:17

Dacă Domnul ne-ar fi trimis să-i căutăm mireasa, noi am fi putut aduce pe unii pe care El nu i-ar fi primit, fiind nevrednici — deoarece noi nu suntem în stare să citim în inimi. Acest cuget să ne facă foarte umiliţi, supuşi şi blânzi faţă de toţi şi plini de încredere în Domnul, foarte dispuşi să căutăm conducerea Lui în ce priveşte munca noastră ca robi ai Săi, precum Samuel a privit spre Domnul la ungerea lui David. — Z. '03-223

17 APRILIE

... Ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi. — 1 Ioan 2:27

Binecuvântarea şi puterea Domnului au însoţit ungerea lui David într-un anumit fel — cum anume noi nu putem înţelege — făcându-l în stare să înainteze în cunoştinţă, etc., făcându-l potrivit şi pregătindu-l pentru datoriile slujbei pentru care a fost uns. Nu putem noi considera ca un antitip al acesteia ungerea care vine asupra Bisericii de când a fost ea acceptată de Domnul? Ungerea noastră nu este fizică şi nici binecuvântările acordate prin ea nu au un caracter temporar: noi creştem în har, cunoştinţă şi iubire ca noi creaturi şi ca noi creaturi vom fi desăvârşiţi curând, în prima înviere, şi vom ajunge pe tron împreună cu Domnul şi Învăţătorul — Capul nostru. — Z. '03-233

18 APRILIE

Preaiubiţilor, nu vă miraţi de prigonirea ca de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva neobişnuit; dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de suferinţele lui Hristos, ca să vă bucuraţi nespus de mult şi la descoperirea slavei Lui. — 1 Pet. 4:12,13

Trăind într-o lume neprietenoasă nu putem aştepta altceva decât insultele pe care le-a suferit Învăţătorul nostru, căci robul nu este mai presus decât domnul său. Lumea, trupul şi Satan se pun curmeziş în drumul nostru, lupte înăuntru şi temeri înafară şi multe săgeţi şi lănci arzătoare sunt îndreptate împotriva celui drept. Dar care este atitudinea care să dea siguranţă sufletului în aceste suferinţe şi încercări grele? Înainte de a începe ceva ce adesea aduce urmări grave nu trebuie oare să stăm liniştiţi înaintea Domnului, aşteptând şi veghind pentru a vedea conducerea şi voinţa Lui în tot ce avem de făcut? Aşa spune şi psalmistul: „Am stat mut, în tăcere; am tăcut chiar când era vorba de bine” [chiar şi în privinţa faptelor şi cuvintelor care mi se păreau bune]. — Z. '96-31

19 APRILIE

Căci din plinătatea inimii vorbeşte gura. Omul bun scoate lucruri bune din comoara lui bună; dar omul rău scoate lucruri rele din comoara lui rea. — Mat. 12:34, 35

Cea dintâi îngrijire să fie asupra inimii, ca plăcerile şi înclinările ei să fie supuse cu totul sub controlul harului divin, pentru ca fiecare principiu al adevărului şi dreptăţii să fie întronat în inima noastră. Ca principii conducătoare ale vieţii noastre să fie bine fixate dreptatea, îndurarea, bunăvoinţa, dragostea frăţească, iubirea, credinţa, blândeţea, cumpătarea, reverenţa supremă pentru Dumnezeu şi pentru Hristos şi dragostea fierbinte pentru toate frumuseţile sfinţeniei. Dacă aceste principii au rădăcini şi se prind în inimă, atunci, din comoara bună a inimii, gura va vorbi cuvinte de adevăr, seriozitate, înţelepciune şi har. — Z. '96-30

20 APRILIE

Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari. — Luc. 16:10

Aceasta nu înseamnă ca poporul Domnului să se mulţumească cu deprinderile obişnuite ale vieţii sale zilnice, acasă sau în orice altă împrejurare, zicându-şi în sine: „Dumnezeu primeşte lucrul meu chiar aşa cum l-ar primi dacă I l-aş oferi direct, într-o altă formă mai plăcută”. Dimpotrivă, textul de mai sus arată că este datoria celui ce se află într-o astfel de stare să-şi verifice zi de zi datoriile şi obligaţiile sale pământeşti, ca să vadă cum ar putea rupe în mod drept şi rezonabil din timpul destinat lor, minute, ceasuri, zile, spre a le putea oferi apoi ca jertfă pentru scopurile şi interesele sale spirituale sau ale altora. Inima consacrată, preotul jertfitor, se va folosi şi de clipele repede trecătoare, întrebuinţându-le, atât cât este posibil, în lucrurile Tatălui. — Z. '03-407

21 APRILIE

Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. — Evr. 4:15,16 (Cornilescu)

În momentul ispitei inima să se ridice în deplină siguranţă a credinţei către Marele Stăpân, recunoscând iubirea, înţelepciunea şi puterea Sa de a ne ajuta şi bunăvoinţa Sa de a face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele celor care-L iubesc. Dacă la vreme de nevoie cerem ajutorul Său, ruga aceasta cu siguranţă va întoarce spre noi sfatul, ajutorul şi puterea Domnului pentru dreptate, adevăr, curăţenie şi iubire, şi astfel noi vom învinge în fiecare ceas, în fiecare zi şi, în cele din urmă, vom fi biruitori. — Z. '98-23

22 APRILIE

Vă spun că în ziua judecăţii oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor [inutil sau dăunător] pe care-l vor fi rostit. — Mat. 12:36

Dacă în examinarea zilnică a căilor noastre, care este datoria fiecărui creştin, descoperim că în vreo privinţă cuvintele noastre au fost necinstitoare de Dumnezeu, să ne aducem aminte că în numele Avocatului nostru ne putem apropia de tronul harului, să recunoaştem înaintea Tatălui nostru Ceresc că am greşit, să exprimăm adânca noastră părere de rău că n-am cinstit Numele şi cauza Lui printr-o purtare şi o convorbire sfântă şi apoi să-L rugăm, cu umilinţă, să nu ne ţină în socoteală păcatul, ci să poată fi şters prin pregătirile Sale îndurătoare pentru curăţarea noastră prin Hristos, cu umilinţă amintind că în sângele preţios al lui Isus este toată speranţa şi încrederea noastră. În felul acesta să dăm socoteală pentru fiecare cuvânt nefolositor şi, prin cuvinte de căinţă completate de meritul lui Hristos dat nouă prin credinţă, vom fi achitaţi. — Z. '96-32

23 APRILIE

Dar cea care a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit cuvântul, îl ţin într-o inimă cinstită şi bună şi aduc roadă în răbdare. — Luc. 8:15

Oricine vrea să fie un jertfitor trebuie din necesitate să fie blând, umilit, să se lase învăţat, altfel repede va părăsi calea. De asemenea, el trebuie să înveţe cum să dezvolte în sine harul Domnului în privinţa răbdării, căci, desigur, se cere răbdare pentru a te nega pe tine şi pentru a te supune uneori la nedreptate atunci când nu există mijloace potrivite de a o evita fără de-a pricinui pagubă cauzei Domnului sau cuiva din poporul Său. Aceasta implică, de asemenea, cultivarea dragostei frăţeşti şi, într-un cuvânt, dezvoltarea voinţei depline a lui Dumnezeu în inimile şi vieţile noastre, adică iubirea, care trebuie atinsă într-o mare şi covârşitoare măsură înainte de-a termina lucrul nostru pământesc de jertfire. — Z. '03-408

24 APRILIE

Fiecare dintre noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii. — Rom. 15:2

Lecţia pentru fiecare membru al preoţimii regale este că misiunea specială a serviciului, vocaţiei şi chemării sale în timpul prezent este jertfirea ... O formă a serviciului, pe care preoţimea regală adesea nu o discerne, este posibilitatea de a renunţa la căile sau planurile, metodele sau preferinţele noastre şi, în interesul păcii, de a primi în loc planurile şi preferinţele altora — unde este numai o chestiune de preferinţă personală şi unde credem că Domnul ar fi tot aşa de dispus s-o accepte, atât pe o cale cât şi pe cealaltă. În interesul păcii noi putem jertfi preferinţele noastre pentru dorinţele altora, dacă vedem că prin acest procedeu se poate câştiga ceva bun. — Z. '03-406, 407

25 APRILIE

... Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că El răsplăteşte pe cei care Îl caută. — Evr. 11:6

„Facă-vi-se după credinţa voastră” ar părea că este metoda Domnului în purtarea Sa faţă de toţi ucenicii Săi, de la începutul şi până la sfârşitul drumului şi experienţei lor creştine ... Credinţă când El pare că nu ne ia în seamă; credinţă când lucrurile par să prospere în cele spirituale şi în cele trecătoare, credinţă la fel de puternică atunci când toate curentele şi toate forţele par să fie împotriva noastră. Biruinţa care biruie lumea este credinţa care în toate împrejurările este în stare să-şi ridice privirea spre Domnul cu încredere deplină în bunătatea şi credincioşia Sa şi să-şi dea seama că, după promisiunea Sa, în cele din urmă toate lucrurile vor lucra împreună spre binele nostru, deoarece noi suntem poporul Său. — Z. '00-139

26 APRILIE

Fiindcă cine a intrat în odihna Lui, s-a odihnit şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de ale Sale. — Evr. 4:10

În loc să ceară numai o zi din şapte, legea iubirii controlează şi reglează tot timpul nostru. Şapte zile din săptămână trebuie să iubim pe Domnul Dumnezeul nostru, din toată inima, mintea, din tot sufletul şi cu toată puterea noastră şi şapte zile din săptămână trebuie să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Şapte zile din săptămână trebuie, de asemenea, să ne odihnim; -- să ne odihnim de lucrările noastre; — să ne odihnim prin credinţă în lucrarea terminată a lui Hristos; — să ne odihnim în iubirea lui Dumnezeu; — să ne odihnim în pacea lui Dumnezeu care întrece orice înţelegere şi stăpâneşte continuu în inimile noastre. — Z. '02-205

27 APRILIE

Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos. — Filip. 2:5

A avea gândul lui Hristos este într-adevăr acea cerinţă a luptei după regulă, o gândire care cu umilinţă şi credinţă se supune voinţei lui Dumnezeu, aşa cum este ea exprimată în marele lui plan al vârstelor, şi care îşi devotează toată energia pentru îndeplinirea voinţei Lui, pentru că apreciază în mod inteligent scopurile Sale. Dacă astfel ne umplem cu acelaşi gând care a fost în Hristos, atunci asemenea Lui vom dori să ne eliberăm, pe cât este posibil, de treburile pământeşti care ne încurcă şi să avem cât mai mult timp posibil pentru serviciul Domnului şi apoi să ne devotăm toată energia, capacitatea şi efortul în acest serviciu. — Z. '02-265

28 APRILIE

Ba mai mult, ne lăudăm şi în necazuri, căci ştim că necazul lucrează răbdare, răbdarea aduce experienţă iar experienţa aduce nădejde. Însă nădejdea nu dezamăgeşte, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Spiritul Sfânt, care ne-a fost dat. — Rom. 5:3-5

Noi avem nevoie de răbdare şi ea poate fi câştigată numai prin încercări. Noi avem nevoie de credinţă şi ea poate fi dezvoltată numai prin lipsuri. Noi avem nevoie de experienţă pentru lucrul nostru în viitor, care poate fi câştigată numai prin astfel de experienţe care ne permit să simţim slăbiciunile, greutăţile şi încercările celor din jurul nostru, cărora le vom fi servi şi reprezentanţi când vom ajunge pe tron. Pentru noi, deci, lecţia experienţelor prezente este să ne împotrivim răului, dar nu cu rău, ci cu bine. — Z. '03-348

29 APRILIE

Când mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi mântui şi-l voi onora. — Ps. 91:15

Privilegiul nostru binecuvântat este, întotdeauna, să ducem înaintea Domnului toate durerile şi necazurile noastre:

„Căci s-ascundă El ne ştie,
Vaiurile-n pribegie”.

El face acest lucru arătându-ne prin experienţă deşertăciunea tuturor lucrurilor pământeşti şi completa lor neputinţă de a mulţumi dorinţele sufletului sau de a mângâia spiritul rănit. Apoi urmează gândul că oricât de supărătoare ne sunt experienţele ele se vor termina în curând; şi dacă le vom permite să-şi facă lucrarea, ele vor produce în noi roadele paşnice ale dreptăţii, vor dezvolta în noi caractere puternice şi nobile, disciplinate pentru deplina stăpânire de sine, chibzuinţă bună, îndurare răbdătoare a necazurilor, loialitate iubitoare, credin-cioşie şi încredere în Dumnezeu. — Z. '96-39

30 APRILIE

Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi virtuţile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. — 1 Pet. 2:9

Scopul chemării noastre în această lumină este s-o lăsăm să strălucească. Dacă nu lăsăm lumina să strălucească, suntem nevrednici de ea şi comoara va fi luată de la noi şi vom fi lăsaţi în întuneric. Dacă într-adevăr am primit lumina şi ne-am consacrat cu totul lui Dumnezeu, să ne întrebăm fiecare: Ce fac eu pentru a vesti virtuţile Celui ce m-a chemat din întuneric? Merg eu cu vestea bună pe la vecini şi mai departe?

Pot să afirm cu adevărat despre mine:

„Totul pentru Isus, pentru Isus,
Toate puterile fiinţei mele răscumpărate,
Toate gândurile şi faptele,
Toate zilele şi orele mele”? — Z. '03-165