1 MAI

... Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească ... — Mat. 20:28

Dacă consacrarea este pentru Domnul, atunci fiecare sacrificiu al drepturilor şi intereselor noastre în folosul nostru ca noi creaturi, în folosul soţului sau copiilor, al părinţilor, al vecinilor sau prietenilor, al fraţilor în Hristos, este socotit de Domnul ca făcut Lui; în timp ce, tocmai acele servicii, dacă ar fi făcute din orice alt punct de vedere — de către un neîndreptăţit şi neconsacrat Domnului sau făcute numai indivizilor şi nu ca sacrificii pentru Domnul —, nu ne-ar fi socotite nouă ca preoţi, ca sacrificii ale noastre. — Z. '03-407

2 MAI

... Toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Hristos Isus vor fi persecutaţi. — 2 Tim. 3:12

Împotrivirea este de aşteptat şi desigur va continua până ne vom sfârşi cursul în moarte. A ne supune cu răbdare acestei împotriviri înseamnă a sacrifica preferinţele noastre naturale în ce priveşte prieteniile şi plăcerile vieţii prezente şi a suporta greutăţi pentru Adevăr, ca buni soldaţi, oricum ar veni acele greutăţi, în efortul nostru de-a îndeplini voinţa Domnului şi de-a lucra la înaintarea intereselor Împărăţiei Sale.

A fi cu adevărat în serviciul Domnului înseamnă în primul rând a studia cu îngrijire şi în continuu planul lui Dumnezeu, în al doilea rând a-i asimila spiritul, ceea ce, în al treilea rând, duce la un zel entuziast pentru îndeplinirea lui şi la o activitate în acest serviciu, după măsura capacităţii noastre, orice preţ sau sacrificiu ne-ar cere. — Z. '03-164,165

3 MAI

Dar hrana tare este pentru oamenii maturi, pentru aceia ale căror simţuri s-au deprins, prin exerciţiu, să deosebească binele şi răul. — Evr. 5:14

Acei ce au o credinţă sinceră şi reală în Dumnezeu, sunt gata să-L primească prin cuvântul Său. La aceştia primele principii ale doctrinei trebuie să fi fost stabilite demult, pe care mult din suprastructura de aur, argint şi pietre scumpe trebuie să fie deja înălţată şi lucrul să progreseze constant. Aceştia, dacă sunt loiali şi sinceri pentru Dumnezeu, pot face deosebire între adevăr şi eroare. Noi trebuie să ştim ce credem şi pentru ce credem şi apoi, cu curaj şi fără compromisuri, să vestim ceea ce credem, căci „dacă trâmbiţa dă un sunet nesigur, cine se va pregăti de luptă?” — Z. '03-167

4 MAI

Iehova nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochiul, dar Iehova Se uită la inimă. — 1 Sam. 16:7

Dacă pierdem din vedere faptul că Dumnezeu ne priveşte din punctul de vedere al voinţei, dacă ajungem să gândim despre noi după trup şi că Dumnezeu ne apreciază după trup, atunci putem fi siguri că în aceeaşi măsură coborâm în întuneric, în confuzie şi descurajare. Pe de altă parte însă, să nu uităm că spiritul sau voinţa este socotită vie din cauza îndreptăţirii sale, din cauză că este în armonie cu Dumnezeu. Să nu fim deci niciodată delăsători în privinţa voinţei sau în privinţa intenţiei care guvernează conduita vieţii noastre, ci să ne amintim că orice delăsare în privinţa aceasta duce în aceeaşi măsură la pierderea vieţii spirituale. A voi în mod drept este posibil întotdeauna pentru noi şi nimic mai puţin nu poate fi acceptat de Dumnezeu în Hristos, decât o voinţă absolut loială. — Z '03-171

5 MAI

... Dar dacă, prin Spirit, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. — Rom. 8:13

Condiţiile, atât de clar arătate, pe baza cărora putem menţine legătura noastră cu Domnul şi speranţa noastră de-a avea parte în gloria primei învieri, includ omorârea faptelor trupului — înfrângerea înclinărilor carnale, omorârea lor, răstignirea şi consumarea lor în serviciul Domnului şi a cauzei Sale. Despre astfel de nimicire a faptelor trupului, despre astfel de bătălie împotriva slăbiciunilor lui vorbeşte apostolul în altă parte ca despre „luptă”, când zice că trupul se luptă împotriva spiritului şi spiritul se luptă împotriva trupului, căci cei doi sunt contrari şi aşa vor fi până la capătul vieţii. Dacă spiritul a fost dornic şi a luptat după cele mai bune capacităţi ale sale împotriva slăbiciunilor trupului, Domnul va socoti biruinţa completă prin meritul Mântuitorului. — Z. '03-172

6 MAI

Căci toţi cei care sunt călăuziţi de Spiritul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. — Rom. 8:14

Acesta este, deci, indicatorul prin care putem cunoaşte poziţia noastră adevărată, nu numai la începutul alergării, dar până la sfârşitul ei, şi anume, dacă suntem conduşi de Spiritul lui Dumnezeu — dacă aceasta este direcţia în care urmăm, dacă aceasta este ceea ce căutăm -- atunci suntem fiii lui Dumnezeu. Dumnezeu recunoaşte şi acceptă pe toţi acei care vin la El prin Hristos, care se încred în meritul hainei de nuntă şi care continuă în această stare de inimă. — Z. '03-173

7 MAI

... Vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia! ... 1 Cor. 9:16

Noi trebuie să fim totdeauna gata pentru a comunica altora cele mai bune veşti pe care le avem. Simpatia faţă de creaţia gemândă sub diferitele încercări ale vieţii trebuie să ne conducă spre a arăta făgăduinţele Domnului privitoare la Împărăţia care vine şi binecuvântările care vor fi pentru toate familiile pământului. Oricine nu vesteşte astfel, zilnic, în fiecare ocazie potrivită, dă dovadă fie de lipsă de cunoştinţă, fie de lipsă de credinţă în descoperirea divină sau de egoism, ceea ce Domnul nu poate aproba, şi care, dacă rămâne în ele, îl va exclude în cele din urmă de la parte în Împărăţie. — Z. '03-174

8 MAI

Şi făgăduinţa pe care El ne-a făcut-o este aceasta: viaţa veşnică. — 1 Ioan 2:25

Toţi trebuie să înţelegem că avem ceva de făcut la înfăptuirea promisiunilor graţioase făcute nouă de Dumnezeu. În ce priveşte lucrurile vieţii prezente El ne-a făgăduit că pâinea şi apa ne vor fi sigure, dar asta nu înseamnă ca noi să neglijăm posibilităţile rezonabile pentru câştigarea lor. El ne-a făgăduit, de asemenea, o parte în Împărăţie, dar datoria noastră este să ne facem chemarea şi alegerea sigură. Dumnezeu este deplin în stare şi în mod deplin vrea să facă partea Sa cu privire la toate lucrurile, dar este în folosul nostru faptul că El cere să ne dovedim credinţa prin faptele noastre -- lucrând împreună cu El pe toate căile rezonabile. — Z. '03-175

9 MAI

Deci, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El, fiind înrădăcinaţi şi zidindu-vă în El, întăriţi în credinţă, după cum aţi fost învăţaţi şi sporind în ea cu mulţumiri. — Col. 2:6,7

Sentimentul general printre învăţătorii falselor doctrine, care cred că nu este nici necesar şi nici de recomandat a fi întărit în credinţă, este .... că a fi întărit înseamnă a fi bigot. Bigot, însă, este acela care este atât de nejust în mintea lui încât primeşte şi susţine cu insistenţă ceea ce el niciodată n-a verificat, nici prin judecata sănătoasă şi nici prin autoritatea Bibliei. Nu este însă bigot lipsit de raţiune acela care, cu credinţă simplă, pe baza autorităţii lui Dumnezeu, primeşte Cuvântul Lui. Aceştia şi numai aceştia sunt întăriţi în Adevăr. Deosebirea între un creştin tare şi neclintit şi un bigot este aceea că unul este întărit în Adevăr iar celălalt în eroare.

— Z. '03-199

10 MAI

... Îmi ungi capul cu untdelemn şi paharul meu este plin de dă pe deasupra. — Ps. 23:5

Plinătatea paharului care dă pe deasupra are o dublă semnificaţie. Este un pahar al bucuriei şi un pahar al necazului şi este plin peste măsură în ambele privinţe. Acela care vrea să aibă parte din bucuriile Domnului trebuie să ia parte şi la paharul suferinţelor Lui; trebuie să suferim cu El, dacă vrem să împărăţim cu El. Totuşi, noi considerăm pătimirile vieţii prezente ca nevrednice să fie comparate cu gloriile care vor fi descoperite în noi; de aceea suntem în stare să ne bucurăm în necaz, căci, după cum necazurile vor da pe deasupra, tot aşa şi bucuriile vor da pe deasupra şi cu apostolul putem zice: bucuraţi-vă şi iarăşi zic, bucuraţi-vă! — Z. '03-413

11 MAI

Dar din cauza Ta suntem înjunghiaţi în toate zilele, suntem priviţi ca nişte oi sortite pentru măcelărie. — Ps. 44:22

Să nu uităm că fiecare avem numai o singură jertfă pe care zi de zi trebuie s-o oferim Domnului, valorificând fiecare posibilitate de a sluji Lui şi celor ce sunt ai Lui. Să nu uităm că în timp ce această jertfă constă din multe sacrificii mici, dintre care unele sunt prea neînsemnate spre a fi amintite sau chiar luate în seamă, totuşi, vor fi necesare toate acestea spre a întregi acea unică jertfă pe care am făcut-o la început când am intrat în familia Sa. Când ne-am dat voinţa, am dat totul; orice reţinere, în oricare din micile afaceri ale vieţii — orice refuz de a sacrifica ceea ce noi cugetăm că ar plăcea Domnului —, este o reţinere din ceea ce am devotat Domnului. — Z. '03-408

12 MAI

Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a spiritului, desăvârşind sfinţirea în frică de Dumnezeu. — 2 Cor. 7:1

Câţi dintre membrii în perspectivă ai preoţimei împărăteşti află că ei se murdăresc cu răutate, viclenie, făţărnicie, invidie, vorbire de rău! Este sigur că fiecare are unele dintre aceste slăbiciuni, dacă nu toate, în carnea sa, cu care trebuie să se răfuiască mai ales la începutul chemării sale de preot. Cu câtă grijă ar trebui ca toţi să înlăture aceste lucruri! Cum ar trebui ca fiecare să-şi cerceteze nu numai orice faptă a vieţii, orice cuvânt şi orice cuget, ci şi orice motiv care determină cugetele, cuvintele şi faptele sale, pentru ca ei să poată fi din ce în ce mai curăţaţi de întinăciunile pământeşti şi să fie din ce în ce tot mai plăcuţi Domnului! — Z. '03-408

13 MAI

Iată, ascultarea face mai mult decât jertfele şi luarea aminte mai mult decât grăsimea berbecilor. — 1 Sam. 15:22

Tatăl nostru Ceresc doreşte ca noi să fim foarte cu luare aminte la Cuvântul Său şi să nu credem nici un moment că noi putem îmbunătăţi ceva la el sau că timpurile şi împrejurările vor schimba cuvenita noastră ascultare faţă de El. Să ascultăm Cuvântul Domnului, să stăm aproape de el şi să nu ne fie frică de rezultate, ci să avem credinţă că Acela care ne ţine niciodată nu dormitează, nici nu doarme şi este prea înţelept ca să greşească. El este competent să facă faţă la orice ar putea veni pe neaşteptate împotriva noastră ca rezultat al ascultării noastre. — Z. '03-218,219

14 MAI

... Spunând adevărul în dragoste, să creştem în toate până la Cel care este Capul, Hristos. — Efes. 4:15

Ce înseamnă a creşte în har? Înseamnă a creşte în favoarea Domnului, printr-o intimă cunoaştere personală şi legătură cu El prin spirit .... Dar creşterea în har fără de o creştere în cunoştinţă este imposibilă, căci însuşi scopul acestei comuniuni este să ne edificăm într-o mai desăvârşită cunoştinţă şi o mai desăvârşită cunoaştere a Domnului — să ne aducă într-o mai strânsă legătură cu planul divin şi să ne dea privilegiul să „lucrăm împreună” cu El la executarea acestui plan. Dacă iubim şi ascultăm pe Domnul şi dacă vrem să creştem în favoarea Lui, atunci Cuvântul Lui scris este obiectul cugetărilor şi studiilor noastre zilnice şi în acest fel creştem în cunoştinţă. — Z. '03-200

15 MAI

Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, lucrarea măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, turmele vor pieri din staule şi nu vor mai fi cirezi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Iehova, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele! — Hab. 3:17,18

Noi vedem că Dumnezeu permite răul pe pământ pentru ca lumea să primească anumite învăţăminte din experienţele amare ce rezultă natural din înfăptuirea răului. Dar mai vedem un serviciu al răului în ce-i priveşte pe sfinţi, prin aceea că îi probează, îi cizelează şi îi purifică, pregătindu-i şi dovedindu-i vrednici, ca biruitori, să moştenească lucrurile măreţe pe care Dumnezeu le are păstrate pentru cei credincioşi. — Z. '03-94

16 MAI

... Şi-ţi vor pune un nume nou .... Vei fi o cunună a frumuseţii în mâna lui Iehova, o diademă împărătească în mâna Dumnezeului tău. — Isa. 62:2,3

Să nu uităm niciodată că suntem „un popor deosebit”, separat de corporaţia mare a creştinilor nominali, ca şi de lume, având speranţe, scopuri şi ambiţii mai înalte şi favorizaţi cu o înţelegere mai clară a lucrurilor adânci ale lui Dumnezeu, chemaţi fiind din întunericul de mai înainte la lumina Sa minunată. Şi dacă suntem astfel separaţi de lume şi de creştinii care se împărtăşesc în mare măsură de spiritul lumii, să nu ne mirăm dacă îi aflăm că nu sunt în armonie cu noi, că nu ne iau în seamă sau chiar sunt împotriva noastră. — Z. '03-164

17 MAI

Vă vor da afară din sinagogi, ba încă vine ceasul când oricine vă va ucide să i se pară că aduce o jertfă lui Dumnezeu. — Ioan 16:2

Persecuţiile de azi sunt mai rafinate decât în oricare altă perioadă dinainte. Credincioşii de astăzi nu sunt omorâţi cu pietre sau cu săgeţi literale, nu sunt decapitaţi literal, dar este încă adevărat că cei răi aruncă asupra celui drept săgeţi, „vorbele lor amare”, şi mulţi pentru credincioşie sunt mustraţi, defăimaţi şi excluşi din societate, decapitaţi „din cauza mărturiei lui Isus”. Toţi aceştia să-l imite pe Ştefan, primul martir creştin. Mărturiile lor să fie făcute cu faţa luminoasă ca a lui. Ochii credinţei lor să-L vadă pe Isus la dreapta Maiestăţii, în înălţime, ca Avocatul şi Eliberatorul lor. Cuvintele lor să fie cu moderaţie cum au fost ale lui Ştefan şi să fie adevărat despre ei ceea ce este scris despre el: „plin de har şi de putere” şi „plin de Spirit Sfânt”. — Z '97-57

18 MAI

Căci noi, care am crezut, intrăm în „odihnă” .... Evr. 4:3

Odihna noastră în Domnul este atât de completă cât de completă este credinţa noastră în El. Cine crede deplin are odihnă deplină, cine crede numai în parte, în parte are şi odihnă. Condiţia ideală a israelitului spiritual este atingerea odihnei desăvârşite, ţinerea perfectă a Sabatului în experienţa lui prezentă şi aşteptarea şi lucrul pentru obţinerea unei odihne încă şi mai complete — odihna reală a condiţiei desăvârşite — odihna care rămâne pentru poporul lui Dumnezeu. „Să ne grăbim deci să intrăm în odihna aceasta [a Sabatului], pentru ca nimeni să nu cadă, urmând acelaşi exemplu de neascultare” [ca Israelul trupesc]. (Evr. 4:9-11) — Z. '99-253

19 MAI

Noi care suntem tari suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu ne plăcem nouă înşine. — Rom. 15:1

Principiile nu pot fi abandonate în nici un caz, dar libertăţile şi drepturile individuale pot fi adesea lăsate la o parte în interesul altora şi pentru a plăcea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a fost gata să meargă oricât de departe în apărarea principiilor (Gal. 2:5,11), dar în jertfirea drepturilor, privilegiilor şi libertăţilor pământeşti pentru cauza lui Hristos şi a Bisericii, în mod evident, apostolul a fost al doilea după Domnul Isus şi este un exemplu nobil pentru toată biserica. — Z '97-75

20 MAI

... Un popor deosebit, plin de râvnă pentru lucrări bune. — Tit 2:14; (Diaglott)

Un „popor deosebit” nu în îmbrăcăminte, nici în comportament, nici în limbaj, nici în ceremonii şi aversiuni nechibzuite şi iraţionale, ci deosebit în aceea că este separat de lume şi de spiritul lumii. El are Spiritul lui Hristos — un spirit de deplină consacrare Domnului şi de separare de lume şi de scopurile ei egoiste. El este deosebit prin loialitatea sa faţă de Cuvântul Domnului, ca singura lui lege. El este deosebit în aceea că refuză înţelepciunea lumească când ea vine în conflict cu descoperirea divină. Este deosebit în aceea că el este în lume, dar nu face parte din lume. El este deosebit în aceea că are o credinţă hotărâtă şi lucrează în armonie cu ea şi cu zel. El este deosebit în aceea că este jertfitor de sine şi nu cunoaşte altă voinţă decât voinţa Regelui său. El este deosebit în aceea că cunoaşte Adevărul şi este în stare să dea socoteală de nădejdea sa, pe când alţii doar speculează, se miră şi se îndoiesc. — Z. '97-95

21 MAI

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să convingă, să îndrepte, să dea înţelepciune în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul pregătit pentru orice lucrare bună. — 2 Tim. 3:16,17

Este bine ca toţi să ţinem minte că toate darurile Spiritului şi orice progres în cunoaşterea lucrurilor divine, la care am ajuns deja şi care ne-au ajutat să ajungem mai aproape de Domnul şi de sfinţenie, ne-au venit prin Scripturile Vechiului Testament şi prin cuvintele Domnului nostru şi ale apostolilor Săi inspiraţi; nu va fi niciodată nevoie să mergem la alte canale pentru înţelepciunea adevărată care să ne pregătească pentru mântuirea promisă. — Z. '97-170

22 MAI

Căci Dumnezeu nu ne-a dat spiritul temerii, ci al puterii şi al iubirii şi al minţii sănătoase. — 2 Tim. 1:7; (Sf. Script. 1874)

Spiritul Domnului, împărtăşit poporului Său, nu este un spirit de frică, ci, dimpotrivă, un spirit de putere, energie, zel stimulat de iubire — devotare iubitoare lui Dumnezeu şi o dorinţă de a-I plăcea şi a-I sluji Lui; devotare iubitoare Adevărului, o devotare iubitoare poporului lui Dumnezeu şi o dorinţă de a-i edifica în lucrurile sfinte şi a face bine tuturor oamenilor, după cum avem ocazie — spiritul unei „minţi sănătoase” — o minte ce este fortificată şi întărită prin Cuvântul Domnului în toate lucrurile şi care, prin urmare, deşi este cu totul fără teamă de om, este înţeleaptă în a judeca timpurile, anotimpurile şi metodele pentru întrebuinţarea energiei iubirii, care arde ca un foc în inima consacrată. — Z. '97-170

23 MAI

... Şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora — Ioan 13:14

Aceasta ar însemna că membrii corpului lui Hristos trebuie să vegheze reciproc asupra binelui lor; trebuie să se ţină unii pe alţii curaţi, sfinţi, puri; să se ajute reciproc în biruirea încercărilor, ispitelor şi asalturilor acestei lumi rele, rezultate din cele trei surse ale ispitelor: „lumea, trupul şi diavolul”. Numai cultivând diferitele daruri ale spiritului — smerenia, răbdarea, blândeţea, bunăvoinţa, dragostea frăţească, iubirea -- putem spera să fim în special de ajutor altora în îmbrăcarea acestor podoabe ale caracterului şi ale curăţeniei vieţii şi în îndepărtarea întinăciunilor trupului şi lumii. — Z. '07-243

24 MAI

Dragostea ... nu se aprinde de mânie. — 1 Cor. 13:4,5

Cu toate că depravarea naturală, ereditatea şi dereglarea nervoasă pot să ducă la spiritul de a fi agitat, închis în sine, prea sensibil, totuşi, fiecare inimă plină de Spiritul Domnului trebuie să se opună acestei înclinări spre rău a trupului şi să lupte o luptă bună împotriva ei. Nu este suficient a zice: „acesta este obiceiul meu”, pentru că toate obiceiurile naturii căzute sunt rele. Este treaba creaturii noi să biruiască pe cea veche, atât în această privinţă cât şi în alte fapte ale cărnii şi ale diavolului. Puţini dintre noi arată prietenilor şi familiei mai mult decât atât din puterea harului iubirii. Acest har, pe măsură ce creşte, trebuie să facă din fiecare copil al Domnului un temperament blând şi liniştit. — Z. '97-247

25 MAI

Nu te lăsa biruit de rău ... — Rom. 12:21

Niciodată să nu preluăm sau să folosim cuvinte rele, maniere rele sau metode rele. A face aceasta înseamnă a te întovărăşi vremelnic cu vrăjmaşul sau a recunoaşte că mijloa-cele şi metodele lui sunt mai bune decât ale Căpeteniei noastre. A răspunde la mânie cu mânie, la vorbire de rău cu vorbire de rău, la cuvinte aspre cu cuvinte aspre, la calomnie cu calomnie, la persecuţie cu persecuţie, la lovitură cu lovitură sau alte asemenea, ar însemna să ne străduim a învinge răul cu rău. Aceasta, ceea ce este firesc naturii noastre căzute, ni se porunceşte să evităm ca să putem cultiva natura nouă. A fi amăgiţi de potrivnic să-i folosim metodele în vreunul din aceste feluri înseamnă a fi biruit de rău. — Z. '97-267

26 MAI

Dar cunoştinţa îngâmfă, pe când dragostea zideşte. — 1 Cor. 8:1

Toţi cei care caută să înveţe pe alţii planul divin sunt expuşi la ispite deosebite şi de aceea cinstea de a servi Domnului şi poporului Său cere, în mod corespunzător, o mai mare măsură din darurile Spiritului Sfânt, ca şi din cunoştinţă. Prin urmare, oricine vrea să fie învăţătorul altora, purtătorul Cuvântului Domnului, trebuie să cultive toate diversele daruri ale Spiritului Sfânt, inclusiv smerenia, astfel încât combinaţia lor (iubirea) împreună cu cunoştinţa să-l poată zidi pe el şi pe aceia cărora le serveşte. — Z. '97-277

27 MAI

... În smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. — Filip. 2:3

Pavel îndeamnă ca toţi să cultivăm darul umilinţei şi în toate lucrurile fiecare să fie atent să nu facă „nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă”, ca lauda de sine şi luptele pentru întâietate să fie cu totul îndepărtate, ca fiind cei mai mari duşmani ai Spiritului Domnului şi ai binecuvântării Bisericii. Dimpotrivă, fiecare trebuie să aibă acea smerenie a minţii care poate vedea însuşirile bune ale celorlalţi membri şi apreciază cel puţin unele dintre aceste însuşiri ca fiind mai presus de ale sale. Toate talentele şi toate capacităţile nu pot fi niciodată aşteptate de la nici o persoană, din nici o adunare. Însă fiecare, dacă are o minte smerită, poate observa în alţii unele calităţi alese sau daruri care întrec pe ale sale şi va fi încântat să le recunoască şi să aprecieze în mod corespunzător pe cel ce le are. — Z. '97-296

28 MAI

Aşadar, noi totdeauna suntem plini de încredere, ştiind că, dacă suntem acasă în trup [atât timp cât ne simţim cu totul mulţumiţi cu condiţiile prezente — cu noi înşine şi cu ceea ce ne înconjoară] suntem departe de Domnul ... — 2 Cor. 5:6

Dacă am trăi în apropierea Lui, umblând „cu Dumnezeu”, nu ne-am simţi pe deplin mulţumiţi cu realizările şi condiţiile prezente, etc., ci ne-am simţi ca peregrini, ca străini, căutând o odihnă mai bună, o patrie mai bună, pe care „Dumnezeu ... a făgăduit-o celor care Îl iubesc”. Dar aceasta este adevărat numai despre aceia despre care apostolul spune în versetul 7 că umblă prin credinţă şi nu prin vedere: „suntem plini de încredere, [plini de credinţă în Dumnezeu, ne bucurăm să umblăm prin credinţă] şi ne place mai mult să părăsim trupul acesta [să fim fără patrie, străini şi călători pe pământ], ca să fim acasă la Domnul” în spiritul părtăşiei noastre. — Z. '97-305

29 MAI

Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. — Ioan 14:27

Cu cât mai mult învingem lumea, trupul şi diavolul, cu cât mai mult ne străduim să facem voia Tatălui nostru care este în ceruri, cu cât mai mult căutăm părtăşia şi comuniunea Mântuitorului nostru drag, cu cât mai mult căutăm să facem lucruri plăcute Lui, cu atât mai mult vom avea bucuria şi pacea pe care nimeni n-o poate lua de la noi şi pe care încercările, greutăţile şi persecuţiile le pot numai face cu atât mai plăcute şi mai preţioase. — Z. '97-306

„... Acum sunteţi plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu va lua de la voi bucuria voastră” — Ioan 16:22.

30 MAI

Bucuraţi-vă în nădejde, fiţi răbdători în necaz ... — Rom. 12:12

Aceasta este o parte împortantă din marea luptă a vieţii creştine. Creştinul trebuie să se lupte împotriva tendinţelor naturale ale naturii vechi şi să prevadă victoria, încrezător în puterea marii Căpetenii a mântuirii noastre. El nu trebuie să capituleze înaintea influenţelor măgulitoare şi înşelătoare ale prosperităţii şi nici să cadă sub povara adversităţilor. Nu trebuie să permită ca încercările vieţii să-i înăcrească şi să-i înăsprească firea, să-l facă închis, arţăgos, aspru, lipsit de amabilitate. Nu trebuie să permită ca mândria, ostentaţia, îndreptăţirea de sine să crească şi să se hrănească din bunurile trecătoare, pe care providenţa Domnului i le-a acordat ca să-i încerce credincioşia ca administrator. — Z. '95-20

31 MAI

Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să nu faci ceva care poate să fie pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire. — Rom. 14:21

O crimă foarte gravă împotriva legii iubirii şi a învăţăturilor Domnului este a fi pricină de poticnire pentru unul dintre fraţii Lui (Mat. 18:6) şi de asemenea ar fi o crimă în ochii Domnului dacă poticnim pe alţii, dacă-i împiedicăm să devină fraţi, să facă parte din casa credinţei. Astfel, este clar că deşi cunoştinţa poate îndepărta toate interdicţiile conştiinţei noastre şi toate restrângerile libertăţii noastre, totuşi iubirea trebuie să intervină mai întâi şi să aprobe libertatea înainte de-a ne folosi de ea. Iubirea ne dă o poruncă tare, zicând: să iubeşti pe Iehova Dumnezeul tău cu toată inima ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Deci iubirea — şi nu cunoştinţa şi libertatea — trebuie să hotărască, în cele din urmă, în orice chestiune. — Z. '03-43