Mana Cereasca Zilnica

1 FEBRUARIE

Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!”, când veţi voi să vă mai întoarceţi la dreapta sau la stânga. — Isa. 30:21

Dacă am ajuns la o răspântie — la o criză în experienţa noastră — şi nu ştim încotro s-o luăm, la dreapta sau la stânga, atunci să ne oprim imediat şi s-ascultăm glasul. Sau, cu alte cuvinte, să ne întoarcem imediat către Cuvântul Domnului şi meditând asupra principiilor şi învăţăturilor sale şi asupra ilustraţiilor lui referitoare la subiectul care ne dezorientează, să căutăm a cunoaşte voinţa Domnului, cerând de asemenea conducerea Spiritului Său, şi să ne străduim a ne aduce mintea într-o atitudine de iubire, supunere şi încredere. — Z '95-6

2 FEBRUARIE

Căci dacă trăiţi trupeşte veţi muri. — Rom. 8:13; (Sf. Scr. 1874)

Ce înseamnă a trăi după trup? Înseamnă a trăi în conformitate cu înclinaţiile şi dorinţele naturii umane căzute şi spre mulţumirea lor. Acesta este cel mai uşor lucru. Nu se cere altceva decât să ne lăsăm nepăsători în curentul naturii noastre vechi şi să încetăm lupta împotriva ei. Făcând astfel începem a pluti în jos duşi de curent şi curând alunecarea devine din ce în ce mai rapidă, iar împotrivirea din ce în ce mai grea. — Z '95-8

3 FEBRUARIE

Fiul meu, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ţi urechea la spusele mele! ... Căci ele sunt viaţă pentru cei ce le găsesc şi sănătate pentru tot trupul lor. -- Prov. 4:20,22

Puţini recunosc influenţa spiritului asupra trupului. Dumnezeu a alcătuit astfel fiinţa noastră, încât gândurile nobile, curate şi sfinte să aibă efect înălţător şi înnobilator nu numai asupra intelectului şi moralului nostru, ci să aibă o influenţă înviorătoare şi asupra trupului nostru. Tot aşa şi invers, fiecare gând (la fel şi fapt) necurat, ruşinos, indecent, nesfînt are efect direct nu numai în degradarea minţii şi a principiilor morale, ci şi în încolţirea seminţelor bolii, deja existente în constituţia rasei căzute. — Z. '96-180

4 FEBRUARIE

„Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu primiţi din pedepsele ei!” — Apoc. 18:4

Toţi care sunt vrednici să poarte numele „poporul Meu” vor auzi şi vor asculta vocea Domnului, i se vor supune şi vor ieşi afară din Babilon şi nu vor primi „din pedepsele” lui. Căci, ieşind din Babilon imediat ce văd starea lui adevărată, ei dovedesc prin aceasta că niciodată n-au fost cu adevărat de acord cu păcatele lui. Cei care rămân după ce văd Babilonul şi doctrinele sale blasfematoare în lumina care străluceşte acum, sunt socotiţi că aprobă blasfemiile şi că merită „pedepsele” la fel de mult sau chiar mai mult decât clasa „neghină” a babilonienilor, căci ei au o lumină mai mare. — Z.'00-3

5 FEBRUARIE

Căci aceasta este voia lui Dumnezeu [cu privire la voi], sfinţirea voastră ... — 1 Tes. 4:3

Dacă recurgem la Sfânta Scriptură pentru a afla voia lui Dumnezeu, vom afla că marea lucrare pe care o cere Dumnezeu de la noi nu este aceea pe care o facem pentru alţii, ci este lucrarea în noi înşine, la subjugarea, cucerirea şi guvernarea noastră. Toate celelalte, cum ar fi serviciul nostru în casa credinţei, faptele noastre bune pentru toţi oamenii, acasă şi în misiune la străini, sunt secundare faţă de lucrul principal asupra internului nostru. Căci, după cum zice apostolul inspirat, chiar dacă am propovădui Evanghelia cu elocvenţă, chiar dacă am da toată averea săracilor, chiar dacă am suferi martiraj pentru o cauză bună, fără de iubire şi spiritul lui Hristos şi al Tatălui — dezvoltat în noi ca principiu conducător al vieţii — nimic n-am fi din punct de vedere divin. — Z. '99-4

6 FEBRUARIE

Căci nici de la răsărit, nici de la apus, nici din deşert nu vine înălţarea. Ci Dumnezeu este Cel care judecă: El coboară pe unul şi înalţă pe altul. — Ps. 75:6,7

Noi putem avea dorinţe şi aspiraţii de servire care niciodată nu vor fi îndeplinite. Domnul poate vedea că nu vom fi în stare a purta înălţarea şi onoarea pe care o căutăm. El ştie mult mai bine decât noi ce ne serveşte spre bine şi de aceea vrea să ne încredem în purtarea Lui de grijă, nu leneşi, ci silitori, nu nepăsători, ci veghetori, nu indiferenţi, ci plini de dorinţă puternică şi serioasă de a îndeplini voia lui Dumnezeu; să fim însă răbdători sub restricţii şi mulţumiţi de a fi uitaţi şi neglijaţi, aducându-ne aminte că şi aceia servesc care numai „stau şi aşteaptă” şi că Domnul, în ceasul bine ales de El, ne poate conduce spre îndeplinirea scopurilor Sale de har. — Z. '95-11

7 FEBRUARIE

Dragostea nu face rău aproapelui; dragostea, deci, este împlinirea legii. — Rom. 13:10

Acela care află că inima sa nu este în armonie cu legea Noului Legământ, iubirea — mila, amabilitatea, blândeţea, bunătatea --, este lipsit de dovada că în vreun înţeles al cuvântului este acceptat ca fiu al lui Dumnezeu şi împreună moştenitor cu Hristos. Dacă din inimile noastre lipseşte dragostea pentru fraţi, dragostea bunătăţii şi bunăvoinţei faţă de toţi oamenii şi chiar faţă de animale, atunci nu se află în noi acel spirit care să ne ducă la bun sfârşit în îndeplinirea sacrificiilor necesare în condiţiile prezente. Va fi numai o problemă de timp la unii ca aceştia, când va ceda brusc puterea mândriei sau îngâmfării care-i ţine pe calea jertfirii şi egoismul va pune complet stăpânire pe ei. — Z. '98-201

8 FEBRUARIE

„Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” — Mat. 14:31

Ce trebuie să facem ca să biruim lipsa de credinţă, ce să facem ca să ne crească credinţa? Răspundem, ca şi apostolii de demult, că trebuie să ne rugăm: „Doamne măreşte-ne credinţa”. Apoi, trăind conform acestei rugăciuni, fiecare trebuie să cultive credinţa în inima sa, prin aceea că: 1) necontenit să reînnoiască în inima sa făgăduinţele divine, ajungând foarte familiar cu ele în Cuvântul Tatălui; 2) tot mai mult şi mai mult să-şi aducă aminte că, făcând legământ cu Domnul, aceste făgăduinţe sunt ale sale şi, în inima sa şi cu buzele sale, el trebuie să le invoce ca fiind ale sale înaintea lui Dumnezeu în rugăciune cu mulţumire. El trebuie să invoce acestea în gândurile sale şi în discuţiile cu fraţii despre lucrurile sfinte. — Z. '00-170

9 FEBRUARIE

Întoarce-te suflete al meu, la odihna ta, căci Iehova ţi-a făcut bine. — Ps. 116:7

Obişnuinţa de gândire a creştinului are într-adevăr mult de a face cu progresul sau cu regresul spiritual, ea este de asemenea un indicator al stării spirituale şi de aceea obişnuinţele bune ale gândirii trebuie cu îngrijire cultivate. Prin „obişnuinţa gândirii” noi înţelegem condiţia normală la care mintea se reîntoarce de obicei, ori de câte ori are răgaz. Câtă vreme suntem ocupaţi cu datoriile active ale vieţii suntem nevoiţi să ne îndreptăm puterile minţii spre lucrul ce-l avem în mâini, căci dacă facem un lucru doar în mod mecanic, fără să ne concentrăm mintea asupra lui, nu-l putem face bine. Dar, chiar şi aici, principiul creştin bine stabilit în caracter ne va conduce în mod inconştient. Când însă încordarea muncii şi grija încetează pentru un timp, gândirea — prin obişnuinţa de gândire stabilită —, ca acul busolei spre pol, numaidecât se va întoarce la odihna sa în Dumnezeu. — Z. '95-250

10 FEBRUARIE

... Fii un model pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie. — 1 Tim. 4:12

Fiecare creştin trebuie să se străduiască să fie un exemplu vrednic de imitat, un exemplu de seriozitate, de străduinţă credincioasă de a copia pe Hristos în viaţa sa zilnică, un exemplu de zel activ în serviciul Lui. În viaţa prezentă nu ne putem aştepta să fim modele de perfecţiune, modele de glorie şi de frumuseţe morală supremă a sfinţeniei. Un astfel de model avem numai în Hristos, Domnul nostru. Pavel niciodată n-a zis: „urmaţi-mi mie” sau „urmaţi-ne nouă”, ci a zis „călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos” (1 Cor. 11:1). Apostolul a fost un mare exemplu de străduinţă serioasă spre desăvârşire, dar nu de perfecţiune supremă, care a fost numai în Hristos. Zelul lui Pavel şi extrema lui seriozitate în lupta de a copia pe Hristos şi de a îndeplini voinţa Lui sunt cele pe care noi trebuie să le imităm. — Z. '95-251

11 FEBRUARIE

Ferice va fi de voi când, din cauza Mea, oamenii vă vor insulta, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi săltaţi de veselie, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi. — Mat. 5:11,12

Împotrivirea şi persecuţia însoţesc inevitabil activitatea în serviciul lui Dumnezeu şi trebuie să fie întâmpinate în mod logic şi deschis; şi când acest mod nu-şi atinge scopul, atunci, după ce am atras atenţia în mod serios asupra pericolelor unei astfel de proceduri, cel ce se opune cu voia să fie lăsat să-şi urmeze mai departe calea iar noi să ne îndreptăm spre alţii cu vestea bună a mântuirii. În împotrivirea de care a avut Domnul parte şi în modul cum a întâmpinat-o sunt învăţături de mare preţ pentru cei supuşi la încercări asemănătoare. — Z '94-368

12 FEBRUARIE

Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic. — Iac. 1:4

Nici un pas de înaintare nu se poate face fără de a practica acest dar al răbdării; şi nici unul dintre daruri nu împodobeşte mai frumos caracterul creştin, nu câştigă atât de uşor aprobarea conştiinţei lumii şi nu glorifică atât de mult pe Dumnezeul tuturor harurilor, al cărui adevăr o inspiră, ca răbdarea. Ea este blândeţe îndelung răbdătoare, care în mod serios se străduieşte să pună stavilă valurilor imperfecţiunilor şi slăbiciunilor omeneşti şi cu grijă migăloasă se străduieşte să recîştige asemănarea divină. Răbdarea este înceată la mânie şi bogată în milă, este grabnică să înţeleagă căile adevărului şi ale dreptăţii şi promptă să umble în ele; recunoaşte imperfecţiunile sale şi compătimeşte cu lipsurile şi imperfecţiunile altora. — Z. '93-295

13 FEBRUARIE

Dragostea ... nu se gândeşte la rău. — 1 Cor. 13:5

Oricine nesocoteşte poruncile Domnului cu privire la „presupunerile rele” îşi pune singur cursă, oricât de precaut ar umbla în alte privinţe, căci o inimă plină de îndoieli şi suspiciuni faţă de semenii săi este mai mult de jumătate gata să se îndoiască şi de Dumnezeu. Spiritul de amărăciune şi de acreală este în luptă cu spiritul Domnului, cu spiritul iubirii; ori unul ori altul trebuie să învingă. Trebuie să ne eliberăm de spiritul rău, altfel el murdăreşte noua creatură şi o face „dezaprobată”. Dimpotrivă, dacă noua natură învinge ca un „biruitor”, o va face în acest mod: dacă presupunerile rele sunt învinse, jumătate din lupta împotriva dificultăţilor şi ispitelor prezente este câştigată. — Z. '98-84

14 FEBRUARIE

„Căci din cuvintele tale vei fi îndreptăţit şi din cuvintele tale vei fi condamnat.” — Mat. 12:37

Domnul consideră fiecare cuvânt al nostru ca un indicator al inimii noastre. Dacă vorbele noastre sunt răzvrătite, nesincere, neserioase, uşuratice, neprietenoase, nerecunoscătoare, nesfinte sau necurate, Dumnezeu ne judecă inima pe baza principiului „din plinătatea inimii vorbeşte gura”. Este imposibil ca noi, fiind făpturi imperfecte, să fim întotdeauna perfecţi în vorbe şi fapte. În ciuda celor mai bune străduinţe ale noastre vom greşi uneori în cuvânt cât şi în faptă; totuşi, ceea ce trebuie să căutăm cu cele mai vii şi sincere eforturi este stăpânirea perfectă a cuvintelor şi a căilor noastre. — Z. '96-32

15 FEBRUARIE

Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns în adevăr desăvârşită. — 1 Ioan 2:5

Proba este ascultarea. În măsura în care respectăm Cuvântul Domnului, în aceeaşi măsură iubirea lui Dumnezeu este desăvârşită în noi. Căci dacă am dobândit mintea lui Hristos, Spiritul Sfânt, Spiritul lui Dumnezeu, efectul asupra noastră va fi atât de a vrea cât şi de a face după buna Sa plăcere, pe măsura capacităţii noastre. Această capacitate trebuie să crească mereu, din an în an. Şi, deşi nu putem spera să fim desăvârşiţi până când vom fi „schimbaţi”, la înviere, când vom primi trupuri noi, totuşi, în spiritul minţii noastre trebuie să păstrăm o legătură atât de strânsă cu Domnul încât să putem avea o continuă părtăşie cu El. — Z. '97-312

16 FEBRUARIE

... În slavă şi în dispreţ, în vorbire de rău şi în vorbire de bine; ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul ... nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba să nu fie defăimată. — 2 Cor. 6:8,3

În vreme ce ne îndeplinim îndatoririle după cele mai bune puteri ale noastre şi când este evident că binecuvântarea şi favoarea lui Dumnezeu sunt asupra noastră şi asupra lucrului nostru în cel mai înalt grad, deodată pot apare necazuri, se pot ivi împotriviri, puterile întunericului par să triumfe şi pentru un moment putem apare ca vinovaţi înaintea oamenilor şi parcă şi providenţa divină ne-ar fi părăsit. Astfel de experienţe, fără îndoială, sunt foarte folositoare, căci, deşi cântăm:

„Mai bine a umbla cu Dumnezeu în întuneric,
Decât a merge singur în lumină”,

totuşi, aceasta poate fi doar o laudă goală, dacă nu am trecut prin experienţe grele, care să dezvolte în noi o astfel de credinţă şi o astfel de încredere, încât să ne ţinem de mâna Domnului şi să fim şi în cel mai întunecos ceas încrezători în providenţa divină. — Z. '01-314

17 FEBRUARIE

Luaţi jugul Meu asupra voastră ... căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară. — Mat. 11:29,30

Acei ce poartă acest jug au asigurarea Cuvântului divin că toate lucrurile lucrează împreună spre binele lor şi cu cât sarcina lor este mai grea, cu atât mai mare le va fi binecuvântarea şi răsplata, în curând; cu cât mai aspre le sunt experienţele timpului prezent, cu atât mai strălucitoare va fi gloria lor, cu atât mai strălucitor va fi caracterul lor şi cu atât mai cizelaţi şi potriviţi vor fi pentru Împărăţia cerească. Din acest punct de vedere orice sarcină este uşoară, pentru că jugul nostru este apreciat şi este atât de uşor şi rezonabil; în plus sarcina noastră este aşa de uşoară pentru că Domnul este cu noi în acest jug. — Z '00-137

18 FEBRUARIE

... Iehova Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Iehova Dumnezeul vostru, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. — Deut. 13:3

Împărăţia este menită numai acelora care, din harul lui Dumnezeu, vor deveni în inimă asemenea lui Isus, în aceea că vor iubi pe Domnul din toată inima şi din tot sufletul şi vor fi capabili să zică: „facă-se nu voia mea, ci a ta”. Nici o altă condiţie nu ne poate face vrednici de Împărăţie, ci numai aceasta a supunerii depline faţă de Domnul, pentru că nici o altă condiţie nu înseamnă subordonare completă şi iubire deplină faţă de Dumnezeu. Să nu uităm că toate lucrurile cereşti, pe care „ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit”, Dumnezeu le-a rezervat pentru cei care Îl iubesc pe El în cel mai înalt grad. — Z '98-40

19 FEBRUARIE

Toate lucrurile sunt curate pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat, ci şi mintea şi conştiinţa le sunt întinate. Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o urâciune, nesupuşi şi netrebnici pentru orice faptă bună. — Tit 1:15,16

Ce groaznică este starea aceasta şi cât de atent trebuie să fie tot poporul Domnului ca nu numai să aibă inima şi mintea curată, ci şi conştiinţa să şi-o păstreze foarte sensibilă şi în strânsă armonie cu cuvântul lui Dumnezeu. Această stare poate fi menţinută numai dacă ne vom judeca pe noi înşine adeseori şi cu stricteţe, după standardul pe care Dumnezeu ni l-a dat — legea Lui de iubire.

Aş vrea să recunosc pe loc
Dorinţe de plăceri, trufie,
Să sting ce este-n mine foc,
Gândul hoinar să nu-mi mai fie. — Z '99-214

20 FEBRUARIE

Dacă i se pare cuiva că este religios şi nu-şi înfrânează limba ... religia unui astfel de om este zadarnică. — Iac. 1:26

Deoarece limba este indiciul inimii, căci „din plinătatea inimii vorbeşte gura”, limba neînfrânată, care vorbeşte invi-dios, egoist, amar, lăudăros, defăimător, dovedeşte că inima din a cărei plinătate se revarsă acestea este nesfinţită, grav lipsită de spiritul lui Hristos. În acest caz, la orice grad al religiozităţii am fi ajuns, este zadarnic, căci acea inimă nu este mântuită şi nici în starea de a fi mântuită. Dar Medicul Bun ne-a arătat antidoturile otrăvirii sufletului, acele leacuri care, dacă le luăm corect, după îndrumare, vor îndulci inima amărâtă. — Z. '99-215

21 FEBRUARIE

Căci tu eşti stânca mea, cetăţuia mea. Pentru Numele Tău, condu-mă şi călăuzeşte-mă! — Ps. 31:3

După ce Domnul ne-a dat anumite lecţii şi experienţe, dintre care unele au ajuns la noi în împrejurări paşnice şi liniştite, ordinea procedurii se poate schimba şi manifestarea providenţelor Domnului poate duce la întreruperea acestor împrejurări care au fost favorabile şi nefavorabile în unele privinţe -- ducând la împrejurări şi condiţii noi. Nu se cuvine pentru adevăratul israelit spiritual să murmure, să se plângă sau chiar să-şi exprime alegerea, ci să caute conducerea Domnului. Dacă poate distinge conducerea providenţei divine, chiar dacă ar fi în condiţii de pustiu şi mai aspre şi mai puţin de dorit decât cele în care se afla mai înainte, el trebuie să urmeze conducerea Domnului încrezător, cântând cântecele credinţei şi ale încrederii. — Z. '02-249

22 FEBRUARIE

Purtarea voastră să fie fără iubire de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi acum. — Evr. 13:5

Rugăciunile egoiste costă prea mult. Unii au dobândit bogăţie, dar au pierdut adevărul şi slujba lui; unii au primit sănătate, ca apoi să afle că s-au expus la încercări nu mai puţin grele decât boala. Alţii şi-au recăpătat din gura morţii pe iubiţii lor, ca apoi să regrete că Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea sau, şi mai corect, să regrete că n-au primit înţelepciunea şi providenţa Domnului cu încredere şi mulţumire, fără să se plângă ... Israelul spiritual ar trebui să se folosească în mod înţelept de lucrurile pe care le are la îndemână, acceptând toate cu recunoştinţă, ca daruri de la Dumnezeu. Rugăciunile lor ar trebui să fie pentru daruri spirituale, între altele pentru îndurare răbdătoare şi mulţumirea inimii. — Z. '02-250

23 FEBRUARIE

„Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi; te voi sfătui cu ochiul asupra ta.” — Ps. 32:8

Una din lecţiile cele mai însemnate pentru israeliţii spirituali este ca, în toate lucrurile vieţii, să caute conducerea Domnului. Niciodată să nu încerce să facă ceva, fie lucruri ale vieţii acesteia, fie lucruri spirituale, fără să caute să observe voia Domnului cu privire la aceasta ... Noi înaintăm spre Canaan şi ştim că noi experienţe ne aşteaptă, prin care trebuie să trecem înainte de-a putea ajunge la moştenirea făgăduinţelor. Lecţia pentru noi este ca imediat şi cu totul să ne supunem conducerii Domnului, fără murmur — cu bucurie. Aceasta însă numai de la aceia se poate aştepta care au învăţat lecţiile dăruite lor mai înainte şi mai ales lecţiile credinţei — ale încrederii în puterea, bunătatea şi credincioşia Domnului. — Z. '02-251,249

24 FEBRUARIE

Căci ceea ce era cu neputinţă în lege, pentru că era slabă prin trup, a făcut Dumnezeu, trimiţând pe Fiul Său în asemănarea trupului păcătos şi pentru păcat, condamnând păcatul în trup; ca dreptatea legii să se împlinească în noi, care umblăm nu după trup, ci după Spirit. — Rom. 8:3,4; (Sf. Scr. 1874)

Câtă întărire şi mângâiere este în aceste asigurări! Într-adevăr, cuvinte minunate de viaţă sunt acestea! Ele ne umplu de speranţă. Dacă în loc de perfecţiunea absolută a trupului Dumnezeu primeşte de la noi intenţiile desăvârşite ale inimii, atunci, într-adevăr, avem nădejde că vom ajunge la ţinta pusă înainte — perfecţiunea. Noi putem umbla după Spirit, deşi în ce priveşte trupul nostru muritor nu putem atinge cerinţele Spiritului. Mintea noastră poate atinge Spi-ritul, intenţiile noastre pot fi perfecte şi chiar aceasta caută Tatăl nostru Ceresc în noi — perfecţiunea intenţiei. — Z. '02-248

25 FEBRUARIE

„Omul va trăi nu numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” — Mat. 4:4

Trebuie să învăţăm că viaţa omului constă nu din abundenţa lucrurilor pe care le are — hrană şi îmbrăcăminte —, ci, în înţelesul cel mai deplin, cel mai larg, cel mai înalt, viaţa se bazează pe subordonarea deplină la voinţa divină, pe atenţia încordată la fiecare cuvânt ce iese din gura lui Dumnezeu. Sunt necesare toate prevenirile, toate încurajările, toate promisiunile pentru dezvoltarea celor pe care Dumnezeu îi cheamă acum la viaţă eternă ca împreună moştenitori cu Fiul Său în Împărăţie. Prin urmare, ca ucenici, ca elevi ai Domnului Isus, să le ţinem minte şi să lucrăm după sugestia cuvintelor din acest text. — Z. '02-246, 248

26 FEBRUARIE

Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă! — Filip. 4:4

Nu putem avea prea mulţi creştini care se bucură şi ei nu se pot bucura prea mult dacă se bucură în Domnul. Această bucurie nu este în mod necesar zgomotoasă, dar nici cu necesitate contrariul. Totuşi, ea presupune seninătate, fericire, pace, plăcerea sufletului şi nu înseamnă că demonstraţia zgomotoasă este esenţială, cum se pare că, în mod greşit, gândesc unii ... Singurii care se pot bucura totdeauna sunt cei care trăiesc foarte aproape de Domnul şi care pot simţi totdeauna unitatea lor cu El, că ocrotirea şi grija Lui sunt asupra lor şi că făgăduinţa Lui este sigură, că toate lucrurile vor lucra împreună pentru binele lor cel mai înalt, ca Noi Creaturi. — Z. '03-7

27 FEBRUARIE

Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. —Filip. 4:5

Cuvântul grecesc tradus aici prin „blândeţe” pare să conţină gândul de a fi raţionali şi a nu pretinde prea riguros drepturile noastre. Mila şi îngăduinţa, desigur, sunt calităţi care se cer de la toţi cei care voiesc să fie membri în corpul Unsului. Să avem, ca regulă, credincioşie în îndeplinirea — pe cât este posibil — a tot ce ne cere dreptatea şi îngăduinţă în toate cerinţele noastre drepte faţă de alţii. Aşa vom fi copii ai Tatălui Ceresc, pentru că El este blând şi milos cu cei nemulţumitori. — Z. '03-7

28 FEBRUARIE

Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri. — Filip. 4:6

Se poate ridica întrebarea: oare de ce nu ne dă Dumnezeu lucrurile de care avem nevoie fără să ne rugăm pentru ele şi să cerem promisiunile Lui? Fără îndoială, pentru că mai întâi trebuie să ajungem la o stare de inimă potrivită, ca să putem primi favorurile Sale şi să avem folos din ele. Chiar dacă este aşa, putem fi siguri că nici acum nu apreciem suficient îngrijirea divină acordată nouă până acum şi acum. Ba este posibil ca nici chiar în atitudinea de rugăciune şi mulţumire noi să nu discernem nici măcar jumătate din motivele de recunoştinţă, aşa cum le vom vedea în curând, când vom cunoaşte întocmai cum noi suntem cunoscuţi. — Z. '03-8

29 FEBRUARIE

Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el. — 1 Ioan 4:16

Dreptatea umple măsura, dar iubirea o scutură, o apasă, o vârfuieşte şi întrece dreptatea. Prin urmare, iubirea este un lucru pe care nu trebuie să-l pretinzi, de lipsa lui nu trebuie să te plângi, ci trebuie să-l apreciezi cu recunoştinţă, ca pe o favoare, şi să-l întorci mărinimos. Oricine doreşte iubirea să o dorească în cel mai înalt sens, în sensul de admiraţie şi respect. Dar acest fel de iubire este cea mai preţioasă şi singura cale de a o câştiga este să manifestăm acea nobleţe de caracter care o provoacă la alţii care sunt cu adevărat nobili. — Z. '02-266