1 IULIE

Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii . . . Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului. — Efes. 5:8,10

Dacă noi suntem sfinţiţi prin Adevăr pentru Dumnezeu -- dacă voinţa noastră este moartă şi în locul ei am acceptat în mod deplin voinţa Domnului ca fiind a noastră, în cuget, cuvânt şi faptă, atunci am realizat voinţa lui Dumnezeu şi vom câştiga premiul ca „învingători”, chiar dacă, nedânduni-se ocazii favorabile, n-am propovăduit niciodată, n-am dat niciodată săracilor şi niciodată n-am suferit ca martiri pentru cauza Adevărului. Bine să reţinem acest punct cu toţii, „aceasta este voia lui Dumnezeu [cu privire la voi], sfinţirea voastră”. Nimic să nu umbrească sau să întunece acest adevăr, nici alte adevăruri şi nici erori. Aceasta să domine mersul vieţii noastre şi dacă voinţa lui Dumnezeu este într-adevăr voinţa noastră, atunci avem o cărare clar marcată înaintea noastră, ceea ce este foarte important. — Z. '99-4

2 IULIE

Când suntem insultaţi, binecuvântăm; când suntem prigoniţi, răbdăm. — 1 Cor. 4:12

Dacă eşti elev credincios (în şcoala lui Hristos) nu peste mult vei vedea că legea desăvârşită a libertăţii, legea lui Hristos, este un judecător chiar şi a gândurilor şi intenţiilor inimii şi că, deşi trebuie să urăşti orice păcat, nu poţi urî pe nici un păcătos şi totuşi iubirea lui Dumnezeu să fie desăvârşită în inima ta. Nu mai mult decât un singur sentiment de amărăciune dacă se naşte împotriva acuzatorilor şi răuvoitorilor noştri, trebuie să luptăm împotriva lui şi să câştigăm o biruinţă atât de completă asupra lui încât fiecare fibră a fiinţei noastre să fie în dulce armonie cu instrucţiunile Marelui nostru Învăţător, care zice: „iubiţi pe vrăjmaşii voştri ... rugaţi-vă pentru cei ce vă insultă şi vă prigonesc”. „Binecuvântaţi şi nu blestemaţi”. — Z. '99-5

3 IULIE

Am necurmat pe Iehova înaintea mea; pentru că El este la dreapta mea, nu mă voi clătina. — Ps. 16:8

Cel ce şi-a îngropat cu totul voinţa sa în voinţa Domnului nu poate cunoaşte nici o dezamăgire, ci în toate lucrurile vieţii el vede prin credinţă conducerea sau supravegherea divină şi aude Cuvântul Domnului care îl asigură în toate afacerile vieţii: „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după planul Său”. Una dintre dovezile înaintării inimii noastre către perfecţiune este dacă putem primi împotrivirile marelui Adversar, ale lumii şi ale trupului nostru cu răbdare, fără să ne plângem, fără murmur, „cu bucurie”, ca o parte a experienţelor disciplinare măsurate pentru noi de către Domnul nostru atotînţelept şi atotiubitor. — Z. '99-6

4 IULIE

Cine a crezut vestirea noastră? Şi cui i s-a descoperit braţul lui Iehova? — Isa. 53:1

Chemarea Bisericii în prezent este să lase lumina să strălucească şi astfel să-şi atragă persecuţie, să îndure persecuţia pentru cauza dreptăţii şi prin ea să deprindă bine răbdarea, dragostea frăţească, mila şi iubirea faţă de asupritori şi faţă de toţi oamenii. Toţi cei care văd răsplata şi lumina gloriei lui Dumnezeu strălucind pe faţa Domnului nostru Isus Hristos să fie credincioşi faţă de condiţiile, faţă de chemarea şi faţă de serviciul Tatălui ceresc. Fiecare, deci, să dea atenţie acestei slujbe (serviciu) pe care a primit-o şi să nu cădem de oboseală. Să nu ne descurajăm, fie că oamenii ascultă, fie că nu, fie că gândesc, fie că vorbesc rău despre noi. Să ţinem minte că la sfârşitul încercărilor socoteala despre noi o vom da Însuşi Domnului, când El îşi va aduna pietrele preţioase. — Z. '99-10, 11

5 IULIE

... Armele luptei noastre nu sunt trupeşti, ci puternice prin Dumnezeu, spre surparea tăriilor. (Sf. Scr. 1874). Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică ... şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos. — 2 Cor. 10:4,5

Să ne amintim că prima condiţie pentru a fi acceptaţi de Dumnezeu este ascultarea credincioasă de Cuvântul Său, dovada iubirii faţă de El şi a credinţei în El. Să ne amintim, de asemenea, că a doua calitate ce o caută la noi este dragostea de fraţi, promptitudinea de-a fi, de-a face, de-a suferi, de-a muri pentru aceia care sunt cu adevărat, sinceri copii consacraţi ai lui Dumnezeu, căutând să umble în căile Sale. — Z. '99-11

6 IULIE

Cine este omul care se teme de Iehova? Aceluia Iehova îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă. — Ps. 25:12

Nu este pentru noi să controlăm încercările şi dificultăţile care pot veni asupra noastră. Partea noastră este să ne consacrăm cu totul Domnului şi să-I lăsăm Lui să hotărască cât de mari să fie încercările şi ispitele — cât de mari sacrificiile ce le avem de suferit urmând conducerea Sa. Domnul poate vedea că unii au nevoie de încercări deosebite mai mult decât alţii şi că acele lucruri care pentru unii sunt încercări mari şi cer sacrificii mari, pentru alţii, datorită iubirii lor mai mari pentru Domnul şi cauza Sa şi pentru că au zel mai mare pentru serviciu, sacrificiul poate fi, cum zice apostolul despre al lui însuşi, întristări uşoare, de o clipă, dar care lucrează pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă. — Z. '99-13

7 IULIE

„Iată Mielul lui Dumnezeu!” — Ioan 1:36

Toţi servitorii Domnului trebuie să atragă atenţia asupra Domnului şi nu asupra lor. Să ne încordăm toată puterea spre a arăta oamenilor spre Mielul lui Dumnezeu şi nu spre noi înşine. Modestia, oriunde se află, este un giuvaer; este unul dintre darurile Spiritului pe care toţi consacraţii Domnului trebuie să se străduiască să-l dezvolte mult şi să-l facă cât mai strălucitor.

Să ne amintim că a urma lui Isus, în cel mai bun sens al cuvântului, înseamnă a umbla pe căile Lui, a ne strădui să facem cât putem mai aproape de ceea ce ar face El în ziua de azi, scoţându-ne lecţiile din ceea ce El personal a făcut şi a spus şi din instrucţiunile ce ni le-a lăsat prin apostoli, cu privire la cărarea părtăşiei în suferinţele Lui, cărarea spre gloria şi moştenirea împreună cu El în Împărăţia Sa. — Z. '99-14,15

8 IULIE

Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului. — 1 Tim. 3:15; (Cornilescu)

Biserica Domnului, singura la care se poate aplica potrivit numele eclesia, corp sau biserică, este atât de modestă, atât de puţin demonstrativă şi, comparativ, atât de săracă în bunurile acestei lumi, încât din punctul de vedere al lumii nu este cunoscută şi nici nu se poate cunoaşte. Ea nu este nici făcută de om, nici guvernată de om şi membrii ei nu sunt înscrişi pe pământ ci în ceruri (Evr. 12:23). Cap şi episcop îi este Domnul; legea ei este Cuvântul Lui. Ea are un singur Domn, o singură credinţă şi un singur botez. Ea este clădită pe mărturiile sfinţilor apostoli şi profeţi — Isus Hristos Însuşi îi este piatra din capul unghiului. — Z. '99-37

9 IULIE

După ce şi le-a scos afară pe toate, merge înaintea lor şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. — Ioan 10:4

Glasul Bunului Păstor este o combinaţie de sunete diferite într-un fel care nu se poate găsi în nici un alt glas. Glasul Său face să răsune puternic coarda dreptăţii împreună cu coarda iubirii şi totul este intonat cu înţelepciune şi putere. Alte teorii, planuri şi proiecte ale oamenilor şi ale spiritelor rele nu au o asemenea armonie de sunete ca aceea din mesajul ce ni l-a trimis Marele Păstor prin Fiul Său. Pe deasupra, când oile adevărate aud glasul Bunului Păstor, acesta le mulţumeşte dorinţele cum nimic altceva nu le poate mulţumi. Ele nu vor mai fi în pericolul ca alte sunete, cuvinte, teorii şi proiecte să le ademenească, ci vor răspunde tuturor: „Isus m-a mângâiat, Isus e-al meu”. — Z. '00-230

10 IULIE

Şi toţi mărturiseau pentru El, se mirau de cuvintele de har care ieşeau din gura Lui .... — Luc. 4:22

Aceasta trebuie să fie adevărat, pe cât este posibil, despre toţi acei ce umblă pe urmele Domnului; vorbirea lor trebuie să fie cu har, moderată, revărsare a inimii pline de simpatie iubitoare faţă de Adevăr şi faţă de toţi cei ce-l caută şi-l iubesc. Cuvintele lor trebuie să fie totdeauna în limitele raţiunii şi dreptăţii şi în strictă conformitate cu Cuvântul Domnului. Comportarea, manierele lor, de asemenea, ca epistole vii, trebuie să fie în armonie cu cerinţele de mai sus, aşa încât şi duşmanii lor să se minuneze şi să ia cunoştinţă de ei că au fost cu Isus şi au învăţat de la El. — Z. '99-53

11 IULIE

... Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, căci ... se păzeşte şi Cel Rău nu se atinge de el. — 1 Ioan 5:18

Atâta timp cât inima (mintea, voinţa) este sfântă, în armonie cu Dumnezeu şi cu dreptatea — adică atâta timp cât sămânţa conceperii noastre, spiritul sfinţeniei, continuă în noi — mintea nouă nu poate încuviinţa păcatul, ci trebuie să i se împo-trivească şi i se va împotrivi. Chiar dacă multe din luptele noastre sunt împotriva membrelor naturii noastre umane, decăzută şi slabă, împotriva dorinţelor şi poftelor ei, totuşi ca „noi creaturi” suntem separaţi şi distincţi faţă de carne şi slăbiciunile şi nedesăvârşirile cărnii nu se atribuie făpturii noi în Hristos Isus, ci sunt socotite acoperite, ascunse sub meritul sacrificiului răscumpărător al Domnului. — Z. '99-58

12 IULIE

Deci, dacă Fiul vă va face liberi, veţi fi cu adevărat liberi. — Ioan 8:36

Adevăraţii ucenici, dând atenţie Cuvântului Marelui Învăţător şi continuând în toate să fie elevii Săi, sunt eliberaţi nu numai de superstiţii şi de ignoranţă, ci şi de servitutea păcatului, iar în schimb primesc o corectă apreciere a slăbiciunilor şi defectelor naturii lor şi a cugetului divin, care este Adevărul. Prin urmare, libertatea lor îi binecuvântează în loc să le facă rău, aduce umilinţă în loc de mândrie şi lăudăroşie, aduce răbdare în loc de mânie, aduce generozitate şi bunăvoinţă în loc de duşmănie şi egoism, aduce bucurie şi pace în loc de nemulţumire şi amărăciune a spiritului. Într-adevăr, numai Fiul ne poate face cu adevărat liberi. — Z. '99-57

13 IULIE

... Căci chiar Satan se preface într-un înger de lumină. Nu este deci mare lucru, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai dreptăţii. — 2 Cor. 11:14,15

Dacă s-ar întreba: „Ce interes ar putea avea Satan să facă bine?” noi răspundem: potrivnicul se îmbracă în haina îngerului de lumină şi îndurare nu pentru a conduce la Lumina Lumii — nu pentru a conduce la crucea lui Hristos, nu pentru a conduce la Biblie —, ci ca să îndepărteze de acestea, spre o altă nădejde a mântuirii, spre alt învăţător, ca să înşele dacă se poate şi pe cei aleşi. Să ne reamintim cuvintele Domnului care spun că atunci când lucrurile vor ajunge aici, când Satan va scoate afară pe Satan şi va vindeca boli este o dovadă însemnată că tronul lui se clatină, căzând — că, aşa zicând, aceasta este ultima limită a eforturilor adversarului de-a înşela. — Z. '99-62

14 IULIE

Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie ... şi orice defăimare să fie înlăturate de la voi, împreună cu orice fel de răutate. — Efes. 4:31

Din punctul lui înalt de vedere, al aprecierii legii divine, creştinul avansat vede că în ochii Domnului ura este omor, calomnia este asasinat, distrugerea numelui bun al aproapelui este jaf şi hoţie. Dacă în Biserică, printre cei ce declară că sunt poporul Domnului se face oricare din aceste lucruri, acela este păcat dublu — omor şi jaf de frate. La această lege, „să nu vorbească de rău pe nimeni”, este o singură excepţie, când suntem convinşi că este absolut necesar de-a face cunoscut un lucru rău — când descoperirea răului este împotriva dorinţei inimii noastre şi o facem numai din necesitate, din cauza iubirii pentru alţii, care, dacă nu ar fi informaţi, ar putea fi păgubiţi. — Z. '99-71; Mat. 24:24; Mat. 12:26

15 IULIE

... Chiar de mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor ... şi nu aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic. — 1 Cor. 13:3

În slujba noastră pentru alţii să nu uităm că banul nu este unicul lucru de care oamenii duc lipsă dureroasă. Unii, care nu au nevoie de bani, au nevoie de iubire şi simpatie. Domnul nostru a fost unul dintre aceştia: inima Lui plină de iubire a aflat — comparativ — puţină prietenie în minţile mai mult sau mai puţin întinate chiar şi ale celor mai nobili reprezentanţi ai rasei căzute, care erau apostolii Săi. În Maria, se pare, El a aflat acea profunzime a iubirii şi a devotamentului care pentru El a fost o mireasmă de tămâie dulce, de reîmprospătare, de înviorare, un întăritor; după cât se vede Maria a apreciat mai bine decât alţii lungimea şi lărgimea caracterului Învăţătorului. Ea a fost încântată nu numai că poate şedea la picioarele Lui şi poate învăţa de la El, ci, de asemenea, că-i poate da, cu mare preţ, un semn al devotamentului şi iubirii ei. — Z. '99-77

16 IULIE

... Fiţi plini de Spirit. — Efes. 5:18

Măsura umplerii noastre va corespunde cu măsura golirii noastre de spiritul voinţei proprii şi a umplerii noastre cu spiritul credinţei şi supunerii. Şi cu toate că supunerea nu poate face altfel decât să se manifeste în viaţa de toate zilele, totuşi, la poporul Său consacrat Domnul consideră supunerea intenţiei, a voinţei şi a inimii. Prin urmare, unii ale căror inimi sunt cu totul credincioase Domnului pot fi plăcuţi Lui cu toate că ei nu sunt cei mai plăcuţi unora din cei cu care vin în atingere, în timp ce alţii care sunt „înălţaţi între oameni” pentru moralitatea lor exterioară pot fi „o urâciune” înaintea lui Dumnezeu pentru răceala sau necinstea inimii lor. Cu toate acestea, acela care are în el noua speranţă şi noul spirit va căuta să se curăţească nu numai în cugete, ci şi în vorbe şi fapte şi în toate lucrurile lui, interioare şi exterioare. — Z. '99-92

17 IULIE

Tu vei ţine în pace deplină pe cel care se sprijină pe Tine, căci se încrede în Tine — Isa. 26:3

Aceasta nu este pacea lumească, nu este pacea indiferenţei, nici a trândăviei, nici a mulţumirii de sine, nici a încredinţării în voia sorţii, ci este pacea lui Hristos, „pacea Mea”. Dacă privim înapoi, putem vedea că Domnul şi-a păstrat pacea cu Dumnezeu în toate împrejurările. Este o pace care se încrede fără rezerve în înţelepciunea, iubirea, dreptatea şi puterea divină, o pace care aminteşte îndurătoarea făgăduinţă făcută celor credincioşi Domnului — că în nici un caz nimic nu-i va vătăma, că toate vor lucra împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. Această pace poate accepta prin credinţă tot ce permite providenţa divină şi poate privi printre lacrimi, cu speranţă plină de bucurie, spre binecuvântările finale care au fost promise de Învăţătorul nostru, faţă de care pacea şi bucuria de acum sunt numai pregustări. — Z. '99-95

18 IULIE

Dar să ştii că în zilele din urmă vor fi timpuri grele, căci oamenii vor fi ... trădători, obraznici ... iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu. — 2 Tim. 3:1, 2,4

Creştinul adevărat nu este „obraznic”. Dimpotrivă, este decapitat în mod simbolic prin consacrarea sa Domnului. El şi-a pierdut capul, a renunţat la voinţa sa proprie şi la propria sa conducere şi, ca membru al corpului lui Hristos, s-a supus controlului absolut al lui Isus -- Capul .... Creştinul adevărat, în toate afacerile vieţii, atât în cele plăcute cât şi în greutăţi şi încercări, cere conducerea de la Cap pentru a şti ce şi cum să lucreze sau să vorbească, pentru a avea chiar şi gândurile minţii sale în deplină conformitate cu voinţa lui Dumnezeu în Hristos. — Z. '99-102

19 IULIE

„Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?” — Ioan 18:11

Cât de mult străluceşte harul umilinţei în toate amănuntele slujbei scumpului nostru Mântuitor; nici chiar în momentul predării Sale inamicilor nu se laudă că slujba i-a fost voluntară şi nu caută gloria de martir! El declară simplul adevăr că Tatăl i-a cerut acest sacrificiu ca dovadă a loialităţii Sale faţă de El. Mărturiseşte că este servitor al lui Dumnezeu, un Fiu care prin pătimirile Sale a învăţat ascultare.

Poate că nici o altă lecţie nu este mai necesară urmaşilor Domnului, decât aceea a voinţei de-a bea din paharul pe care Tatăl îl umple — recunoaşterea că Tatăl ne îndrumă şi ne conduce în lucrurile noastre, pentru că suntem ai Lui, ca membri în corpul Unsului. — Z. '99-118, '01-91

20 IULIE

Eu sunt adevărata viţă şi Tatăl Meu este viticultorul ... şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă. — Ioan 15:1, 2

Precum şi cele mai bune mlădiţe din vie care dau dovadă de rodire au nevoie de a fi retezate, tot astfel şi cel mai onest şi serios membru din poporul Domnului are nevoie de disciplina Domnului şi de grija Sa providenţială, altfel curând devine lemnos şi nu produce multă roadă. Copilul adevărat al lui Dumnezeu, a cărui voinţă s-a scufundat cu totul în voinţa Domnului, nici nu se supără nici nu se descurajează de aceste curăţări. El a învăţat câte ceva despre lipsa sa de înţelepciune şi are deplină încredere în înţelepciunea marelui Viticultor. Prin urmare, dacă providenţa divină pune piedică străduinţelor sale în unele direcţii, el primeşte bucuros această stânjenire a planurilor sale, fiind asigurat că voinţa şi calea Domnului sunt cele mai bune şi că sunt intenţionate să producă binecuvântare. — Z. '99-109

21 IULIE

„Eu pentru aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume: ca să mărturisesc despre adevăr”. — Ioan 18:37

Credincioşia Domnului pentru Adevăr a fost aceea care a atras asupra Lui împotrivirea celor orbiţi de adversar. Mărturia despre Adevăr a fost cea care L-a costat viaţa şi sacrificarea vieţii Sale în apărarea Adevărului a constituit preţul răscumpărării. Tot aşa, toţi urmaşii Domnului trebuie să mărturisească despre Adevăr -- adevărul cu privire la caracterul şi planul lui Dumnezeu. Pentru această mărturie pe toţi urmaşii adevăraţi ai lui Isus îi va costa viaţa, predându-se astfel lui Dumnezeu ca sacrificii vii, sfinte şi bine primite prin Hristos Isus. Fiecare din cei care speră să moştenească împreună cu Prinţul Vieţii în Împărăţie să mărturisească despre Adevăr, o bună mărturie cu privire la Împărăţie, la temelia ei şi la suprastructura ei finală în glorie. — Z. '99-123

22 IULIE

Iehova este aproape de cei cu inima zdrobită şi mântuieşte pe cei cu spiritul înfrânt. Multe sunt necazurile celui drept, dar Iehova îl scapă din toate. — Ps. 34:18,19

Căci cel drept de şapte ori cade şi se ridică ... — Prov. 24:16

Oricând, dacă aflăm că am apucat o direcţie greşită, pe care noi nu o putem îndrepta, trebuie să aşteptăm ca aceasta să aducă cu sine dezamăgiri, aşa cum Domnul a prezis. Însă, El poate permite ca această cale să ne aducă, de asemenea, binecuvântări, prin căinţa inimii, prin umilinţă faţă de Domnul, printr-un zel, o veghere şi o credincioşie mai mari în viitor. În acest fel chiar şi greşelile vieţii pot să devină pietre de păşire spre trepte mai înalte de har şi adevăr. — Z '03-217

23 IULIE

Dar dacă cineva nu poartă de grijă de ai săi ... a tăgăduit credinţa şi este mai rău decât un necredincios. — 1 Tim. 5:8

„Credinţa” cuprinde gânduri de iubire, simpatie, interes şi grijă faţă de alţii, mai ales faţă de cei din casa credinţei. Cum ne permite ea să înţelegem natura compătimitoare a Domnului, când Îl aflăm gândindu-se la interesele altora chiar şi atunci cînd El Însuşi era covârşit de suferinţe! Suferinţele morţii nu L-au împiedicat să se gândească la mama Sa şi să facă pregătiri pentru binele ei .... Remarcăm alegerea lui Ioan: fără îndoială, cauza acestei alegeri este, întâi de toate, natura lui iubitoare şi blândă, în al doilea rând zelul său pentru Domnul şi pentru Adevăr, iar în al treilea rând curajul său, insistând, cu riscul vieţii sale, să fie cât mai aproape de Învăţătorul său muribund, în ultimele Lui momente. Să remarcăm aceste particularităţi, fiindcă acestea plac Domnului, şi remarcându-le să le cultivăm în noi înşine, ca să ni se acorde ocazii speciale de serviciu de către acelaşi Învăţător. — Z. '99-127

24 IULIE

Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui drept. — Iac. 5:16

Comuniunea cu Domnul în rugăciune are ca rezultat încredere mai mare în supravegherea lucrurilor noastre de către El, mai mare credinţă în făgăduinţele scumpe şi nemăsurat de mari ale Cuvântului Său, mai mare recunoaştere a conducerii Sale din trecut şi din prezent, mai mare iubire faţă de toţi fraţii în Hristos şi mai mare preocupare de bunăstarea şi înaintarea lor spirituală. Astfel, rugăciunea este în legătură strânsă şi activă cu progresul în lucrurile spirituale, progres în roadele Spiritului, faţă de Dumnezeu, faţă de fraţi şi faţă de toţi oamenii. — Z '00-268

25 IULIE

Unul singur este Dătătorul legii şi Judecătorul: Acela care are putere să mântuiască şi să piardă. Dar tu cine eşti să judeci pe aproapele tău? — Iac. 4:12

Cu acest gând se armonizează ceea ce spune apostolul Pavel, că nici lumea, nici fraţii nu-l pot judeca — că numai Domnul, care poate citi inima şi poate cunoaşte toate împrejurările, încercările şi slăbiciunile cu care trebuie luptat, îl poate judeca cum trebuie. „Ba încă”, declară apostolul, „nici eu însumi nu mă judec” (1 Cor. 4:3). Este o metodă excelentă a nu condamna nici pe alţii care pretind că umblă în mod conştiincios ca şi copii ai Domnului şi a nu ne condamna nici chiar pe noi înşine în împrejurări asemănătoare. Zi de zi trebuie să stăruim înainte, făcând tot ce putem mai bine pentru a cultiva darurile cereşti şi pentru a servi Învăţătorului nostru, lăsând rezultatele în grija Domnului. — Z '99-139

26 IULIE

„Celui care va birui îi voi da ... o piatră albă şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni, decât acela care-l primeşte.” — Apoc. 2:17

Toţi biruitorii trebuie să se dovedească a fi din aceia care ar sacrifica orice alt lucru pentru Domnul, din aceia care ar sacrifica, dacă este necesar, iubirea, prietenia şi aprobarea din partea oricărei alte fiinţe, pentru a păstra iubirea şi favoarea Domnului. Noi credem că această încercare se apropie zi de zi tot mai mult de poporul consacrat al Domnului şi este de datoria fiecăruia dintre noi să ne amintim că acesta este unul dintre elementele încercării noastre şi de aceea să ne îndreptăm afecţiunea spre lucrurile cereşti şi să omorâm toate acele afecţiuni pentru fiinţe şi lucruri pământeşti care ar intra în concurenţă cu Domnul în afecţiunea noastră, în serviciu, etc. — Z. '99-140

27 IULIE

„Nu vom găsi nici un pretext împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în legătură cu legea Dumnezeului lui.” — Dan. 6:5

Nu toţi sunt spirite conducătoare cum a fost Daniel, nici nu sunt date tuturor vedenii, revelaţii şi interpretări ca lui Daniel. Dar toţi vor avea acelaşi spirit al devotamentului pentru principiile dreptăţii, devotament care, sub îngrijirea divină, pas cu pas va fi pus la încercare pe calea îngustă, după cum vom căuta să umblăm pe urmele Aceluia care ne-a lăsat exemplu — Danielul nostru, Conducătorul nostru, Domnul nostru Isus. De aceea, toţi cei care numesc numele lui Hristos să se îndepărteze de fărădelege; fiecare să fie credincios: „îndrăzneşte să fii un Daniel”. — Z. '99-167

28 IULIE

... Dacă aveţi de suferit pentru dreptate, ferice de voi! — 1 Pet. 3:14

Numai când suntem urâţi pentru credincioşia noastră faţă de Adevăr (direct sau indirect) trebuie să fim satisfăcuţi sau să ne gândim că suferim pentru cauza dreptăţii. După cum arată apostolul, unii suferă ca răufăcători, ca unii care se amestecă în treburile altora, pentru lipsa lor de amabilitate, pentru necuviinţa lor sau pentru că le lipseşte înţelepciunea moderaţiei, pe care Cuvântul Domnului o recomandă.

Datoria noastră este ca nu numai să cercetăm voinţa Domnului, ci şi să ţinem seama bine de împrejurările şi condiţiile care ne înconjură şi să căutăm să adoptăm o astfel de cale moderată în viaţă încât, întâi de toate, să aibă aprobarea divină şi, în al doilea rând, să cauzeze altora cât mai puţine necazuri, neplăceri şi nemulţumiri şi apoi să ne sprijinim cu încredere pe înţelepciunea supraveghetoare şi pe providenţa Domnului. — Z.'99-166,167

29 IULIE

... Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată ... — Dan. 3:17

Providenţele Domnului se prezintă în diferite feluri şi nu este pentru poporul Său să decidă când să vină eliberări remarcabile şi când să fie lăsaţi — în aparenţă — cu totul pradă voinţei duşmanilor, fără nici o manifestare a favorii divine pentru ei. Uneori copiii Domnului care sunt împiedicaţi, restrânşi de la libertatea de a vesti Adevărul, găsesc — ca şi în cazul celor trei evrei —, că focul arde legăturile, eliberându-i, şi le dă cu adevărat mai mari posibilităţi de a mărturisi spre slava Dumnezeului nostru, decât ar fi avut pe orice altă cale.

Prin urmare, nu este pentru noi să hotărâm dinainte cum să fie providenţa divină faţă de noi; noi să remarcăm punctul dreptăţii şi datoriei şi să-l urmăm indiferent de consecinţe, încrezători fără rezerve în Domnul. — Z. '99-171

30 IULIE

Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile. — Cânt. 2:15

Mulţi sunt prea îngăduitori faţă de ei înşişi în privinţa micilor vătămări ale legământului lor de consacrare. Ei zic: „Ce folos de atâta grijă şi de o viaţă atât de deosebită de viaţa lumii în general?” O, există un mare folos în aceasta, căci învingerile în lucrurile mici le pregătesc şi le fac posibile pe cele mari; dimpotrivă, a te preda voinţei trupului în lucrurile mici înseamnă înfrângere sigură în întreaga luptă.

Noi care am devenit „noi creaturi” socotite în Hristos ştim că trebuie să fim încercaţi (dacă încercările noastre n-au început încă) şi trebuie să ne dăm seama că numai aşa vom deveni tari spiritual şi capabili de „biruinţă” dacă practicăm tăgăduirea de sine în lucrurile mărunte ale vieţii şi omorâm dorinţele naturale ale trupului, cu privire la îmbrăcăminte, hrană, conduită etc. —Z. '99-172

31 IULIE

... Lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă, ziua o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc ... — 1 Cor. 3:13

Apostolul vorbeşte despre acest timp de încercări de foc şi, asemănând credinţa şi faptele unui creştin zelos cu o casă zidită din aur, argint şi pietre scumpe, el declară că focul aceastei zile, la sfârşitul acestei vârste, va încerca de ce fel este lucrul fiecăruia şi va mistui totul, în afară de credinţa adevărată şi de structurile caracterului adevărat. Dar să ne amintim că astfel de caractere loiale nu cresc dintr-o dată, în câteva ceasuri sau zile, ca ciupercile, ci se dezvoltă treptat şi astfel devin fine şi puternice ca măslinul. ... Z. '99-171