2 IUNIE

... Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit. — 1 Cor. 2:2

Observaţia noastră asupra acelor consacraţi care au permis altor subiecte decât „evanghelia aceasta” să le consume timpul şi atenţia, ne îndeamnă să-i sfătuim să economisească cu grijă timp şi talent pentru serviciul evangheliei, iar alte subiecte, oricât de interesante, să le lăsăm altora în prezent, iar în ce ne priveşte să le lăsăm pentru viaţa viitoare când toată cunoştinţa va fi a noastră. Întotdeauna am observat că cei care, din motive ce s-ar fi putut evita, se abat de la serviciul unicei şi adevăratei evanghelii, nu peste mult sunt îndepărtaţi de pe cale sau în mare măsură sunt împiedicaţi în înaintarea lor către „premiul înaltei chemări”. — Z. '95-116

3 IUNIE

Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre El. Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit; dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii. — Ps. 19:1-4; (Cornilescu)

Procesiunea măreaţă a cerurilor, ziua şi noaptea, să ne provoace la adorare şi laudă şi să inspire inimilor noastre un devotament sfânt şi respectuos. Această activitate fără zgomot, această supunere desăvârşită legilor divine şi strălucirea binecuvântată a oştilor cereşti să-şi imprime lecţiile lor folositoare asupra noastră — lecţii de activitate zeloasă, fără zarvă sau ostentaţie, de ascultare desăvârşită de voinţa Lui, care face toate lucrurile bine şi este prea înţelept ca să greşească şi prea bun ca să fie neîndurat; de a lăsa slava Domnului care ne-a iluminat să strălucească de la noi asupra fiecărui privitor. — Z. '95-121

4 IUNIE

... Pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să fie găsită spre laudă, slavă şi cinste, la descoperirea lui Isus Hristos. — 1 Pet. 1:7

Credinţa voastră se încearcă acum. În zilele mai liniştite, când soarele favoarei strălucea asupra voastră, aţi clădit în linişte fundamentul cunoştinţei despre Adevăr şi aţi ridicat suprastructura caracterului creştin. Acum sunteţi în cuptorul încercării, adunaţi-vă deci tot curajul, întăriţi-vă răbdarea, îmbărbătaţi-vă ca să puteţi îndura; ţineţi bine speranţa voastră, amintiţi-vă făgăduinţele, căci sunt încă ale voastre, şi „să nu părăsiţi încrederea voastră, care are o mare răsplătire”. „În seninătate şi în încredere va fi tăria voastră”. „Odihneşte-te în Domnul şi aşteaptă-L cu răbdare” şi credinţa a câştigat biruinţa. — Z. '95-135

5 IUNIE

Iehova, în Tine mă încred. — Ps. 31:1

Nimic nu dezavantajează mai mult pe creştin în faţa duşmanilor săi decât atunci când, chiar şi temporar, se lasă de ancora credinţei. Dacă numai un moment pierde credinţa, întunericul şi începe a-l cuprinde: nu mai poate vedea strălucirea feţei Tatălui, căci „fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui”. Când din nou începe lupta pentru ancoră puterile întunericului îl asaltează violent cu temeri şi îndoieli, bazate în general pe nedesăvârşirile lui omeneşti, care, întotdeauna ar trebui să ţină minte, sunt acoperite cu haina dreptăţii lui Hristos. Dacă dorim să domnească în inimile noastre pacea lui Dumnezeu, nicicând nu trebuie să ne pierdem ancora şi „să nu permitem ca lupta de moarte a lui Satan să doboare curajul nostru”. Limbajul inimii noastre să fie întotdeauna: chiar „dacă mă va ucide, totuşi voi nădăjdui în El”. — Z. '95-157

6 IUNIE

Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii ... — Luc. 21:34

Ce lucrare ne dăm seama că este înaintea noastră şi câtă nevoie este de cumpătare, de vigilenţă, de fermitate! Este lucru de o viaţă, este bătălie de o viaţă împotriva unui vrăjmaş puternic, care s-a încuibat în trupul nostru. Puterile din afară sunt tari, într-adevăr, dar războiul civil dinăuntru este cu mult mai de temut. Dacă într-o măsură oarecare ne îmbătăm de spiritul lumii — dacă dăm loc mulţumirii de sine, iubirii de comoditate, plăcerii, dacă îngăduim cât de puţin oricare din vechile dispoziţii de invidie, răutate, slavă deşartă, lăudăroşie, îngâmfare, mânie, ceartă şi alte asemenea slăbiciuni ale vechii naturi, dacă cedăm lor cât de puţin — ah, la ce mare pericol suntem expuşi! — Z. '95-201

7 IUNIE

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţin timp, El Însuşi vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi. — 1 Pet. 5:10

Numai îndurând greutăţile ca bun ostaş al lui Hristos se poate atinge această stare de dorit — adică controlul de sine perfect, capacitatea de a ne împotrivi răului, credinţa statornică, răbdarea şi virtutea, odihna fixată şi trainică în Hristos şi nădejdea în făgăduinţa prin Cuvântul Său. Fără îndoială aceasta a fost experienţa proprie a apostolului, căci el a îmbătrânit în slujba Învăţătorului, şi aşa poate să fie şi experienţa noastră. Cu fiecare an ce trece să ne găsim tot mai aproape de glorioasa culme a desăvârşirii! — Z. '95-202

8 IUNIE

. . . Cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte şi va acoperi o mulţime de păcate. — Iac. 5:20

Când vedem pe alţii umblând pe căi interzise, pe căile păcătoşilor, să nu-i urmăm în acestea spre a-i scăpa, ci să le arătăm drumul bun prin aceea că noi rămânem pe el şi să-i chemăm să ne urmeze. Când vedem că unii se încurcă în doctrinele şi învăţăturile oamenilor, despre care noi ştim că sunt fundamental greşite, nu trebuie să facem eforturi să le aprofundăm pentru a le ajuta să iasă din ele, ci să le amintim că studierea oricărei doctrine care nu este în acord cu temelia nu este numai o întrebuinţare greşită a timpului consacrat, ci este şi greşit şi periculos a lua cu uşurinţă lucruri cunoscute ca greşite, după cum toate încălcările de conştiinţă şi de principiu sunt periculoase. — Z. '95-203

9 IUNIE

„În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”. — Ioan 16:33

Nici o răsplată de prosperitate pământească n-a fost pentru credincioşia Domnului, ci dimpotrivă, lipsuri şi persecuţii până la moarte. El a fost „om al durerii şi obişnuit cu suferinţa”, insultele celor ce batjocoresc pe Dumnezeu au căzut asupra Lui; cu toate că era bogat, de dragul nostru s-a făcut sărac, atât de sărac încât El Însuşi a spus: „vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde-Şi odihni capul” .... Robul nu este mai presus decât învăţătorul său: dacă pe El l-au persecutat şi pe noi ne vor persecuta şi insultele celor ce l-au insultat pe El vor cădea şi asupra noastră. Singura răsplată la care cei ce urmează pe Hristos se pot aştepta acum este manifestarea iubirii şi aprobării Domnului simţită în inimă. — Z. '95-207

10 IUNIE

„Doamne, învaţă-ne să ne rugăm ...” — Luc. 11:1

Pe scurt, pentru ca rugăciunile noastre să fie primite înaintea lui Dumnezeu, ele trebuie să exprime credinţă încrezătoare, stimă şi respect iubitor, deplin acord cu planul divin şi supunere faţă de voinţa divină, dependenţa fiască de Dumnezeu, recunoaşterea păcatelor şi lipsurilor noastre şi dorinţa după iertare, dorind cu umilinţă conducerea şi ocrotirea divină. Toate acestea nu întotdeauna le putem exprima în cuvinte, dar aceasta trebuie să fie cel puţin atitudinea sufletului. — Z. '95-213

„Rugăciunea este dorinţa sinceră a sufletului, exprimată sau nu prin cuvinte”.

11 IUNIE

Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă ... — Filip. 3:13

Dacă cineva crede că a ajuns la o stare spirituală satisfăcătoare, din acel moment el poate considera începutul declinului său spiritual. Cel ce cu sinceritate urmează lui Hristos şi cu grijă se străduieşte a imita modelul desăvârşit, nu poate socoti satisfăcătoare nici o realizare din prezent. Numai dacă întoarcem privirea de la Hristos putem fi mulţumiţi cu noi înşine, deoarece având în faţă modelul perfect se descoperă întotdeauna defectele noastre şi dacă în mândria inimii le pierdem din vedere, ele devin şi mai vădite în ochii altora. Creştinul poate fi satisfăcut numai dacă-şi dă seama că el creşte neîntrerupt în asemănarea lui Hristos. — Z. '95-250

12 IUNIE

... Dar una fac ... — Filip. 3:13

Observăm unicitatea scopului apostolului: „dar una fac”. El n-a încercat să facă mai multe lucruri; dacă încerca, desigur ar fi dat greş. El şi-a închinat viaţa singurului scop pentru care a fost chemat şi pentru care a părăsit toate celelalte scopuri ale vieţii. A făcut aceasta ştiind şi că drumul pe care l-a ales, în mod sigur, în viaţa prezentă îi va aduce pierdere, lipsă, trudă, grijă, persecuţie şi insultă continuă. În această unicitate a scopului el a scăpat de multe ispite de a se întoarce ca să se bucure de unele din bunurile acestei vieţi sau să urmărească unele din himerele ei. — Z. '95-250

13 IUNIE

... Cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău. — Ps. 17:15

Pofta pământească treacă
Cugetul zboare cu aripi
Ce plăcere e pentru noi
În viaţa de veci a privi.

Cugetările despre Dumnezeu, despre Hristos, despre sfinţii vrednici ai trecutului şi ai prezentului, despre moştenirea cerească, despre binecuvântarea lucrului nostru viitor împreună cu Hristos, despre importanţa şi mărinimia planului divin şi despre măreţia şi binecuvântarea adunării noastre împreună la Hristos, la sfârşitul activităţii noastre pământeşti, să ne umple minţile şi să ne inspire inimile. În aşteptarea acestora să primim, de asemenea, în plus, mângâierea şi binecuvântarea legăturii şi comuniunii noastre personale cu Dumnezeu prin rugăciune, prin studierea Cuvântului şi prin adunarea noastră împreună pentru închinare şi laudă. — Z.'95-251

14 IUNIE

„Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” — 1 Pet. 5:5

Preaiubiţilor, înainte de toate să ne păstrăm bine umilinţa. Dumnezeu numai aşa ne poate folosi în siguranţă pentru noi înşine, dacă în ochii noştri suntem mici. Cu toate acestea Dumnezeu nu ne fereşte de toate încercările credinţei. Deci, dacă azi Domnul îţi dă puţină înălţare, îţi dă puţină încurajare prin succes în serviciul Lui, primeşte cu umilinţă şi blândeţe, aducându-ţi aminte de propria-ţi nevrednicie şi insuficienţă dacă Domnului nu i-ar place să lucreze prin tine. Tot aşa, fii gata să primeşti umilirile de mâine, care sunt necesare pentru disciplinarea ta şi pentru echilibrarea adecvată caracterului tău. Dacă succesul de ieri te face să te nelinişteşti sub umilirea de azi, ai grijă că nu eşti dezvoltat spiritual atât de complet cum ar trebui să fii. — Z. '96-19

15 IUNIE

Şi voi încheia cu voi legământ etern, îndurările cele adevărate ale lui David. — Isa. 55:3; (Sf. Scr. 1874)

Toţi care flămânzesc şi însetează după dreptate, al căror suflet este însetat după Dumnezeu ca cerbul după izvorul de apă şi care aflându-L s-au consacrat Lui şi au primit ungerea Spiritului Sfânt care mărturiseşte împreună cu spiritul lor că sunt fii ai lui Dumnezeu şi care, ca fii unşi, pot descoperi în ei înşişi trăsăturile vrednice de fii adevăraţi — loialitate, credincioşie, zel, energie, curaj, discreţie etc. — aceştia formează clasa cu care Domnul a încheiat un legământ etern şi cărora le aparţin „îndurările cele adevărate ale lui David” — Z. '96-29

16 IUNIE

Orice disciplinare, deocamdată pare o pricină de întristare şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce, celor încercaţi prin ea, roada dătătoare de pace a dreptăţii. — Evr. 12:11

Sub astfel de disciplinări sufletul se coace pentru o supunere iubitoare, care spune liniştit: toate le pot face, toate le pot duce, prin Hristos care mă întăreşte. Treptat, după cum zgura vechii naturi se arde şi aurul devine din ce în ce mai evident, aceste suflete preţioase devin tot mai dragi Domnului lor iubitor. Atât de dragi îi sunt Lui, încât în toate necazurile lor El este aproape prin harul Său ca să-i susţină şi prin prezenţa Sa ca să-i înveselească şi cele mai adânci umbre ale întristării devin cele mai sfinţite locuri de odihnă ale memoriei, unde steaua zilei străluceşte cel mai tare. — Z. '96-44

17 IUNIE

„Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului ... şi El se va aşeza ca topitorul şi ca purificatorul argintului ...” — Mal. 3:2, 3

Marele Topitor veghează să vadă cum metalul preţios al caracterului tău reflectă chipul Său. Sau, vorbind limpede, la fiecare încercare El veghează să vadă ce influenţe controlează acţiunile noastre: dacă ele sunt influenţate de avantaje prezente, politică lumească, prietenii personale, iubiri pământeşti — de soţ, de soţie, de copii, iubirea de comoditate sau de pace cu orice preţ sau pe de altă parte, dacă ne călăuzesc principiile curate ale adevărului şi dreptăţii; şi dacă cu orice preţ de lucru şi de suferinţe apărăm aceste principii, cu zel şi energie, şi astfel luptăm lupta bună a credinţei până la cel mai amar capăt — chiar până la moarte. — Z. '96-45

18 IUNIE

... Înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice la dreapta Ta. — Ps. 16:11

Oriunde suntem, în prezenţa Domnului sunt bucurii depline. Să cultivăm deci mai mult cunoştinţa noastră cu Domnul, apropiindu-ne de El în rugăciune, în studierea Cuvântului Său preţios, cugetând despre toată bunătatea Lui, despre grija Sa providenţială, despre remarcabilele manifestări ale harului Său în experienţele noastre individuale, despre făgăduinţele lui preţioase, care toate sunt „da şi amin” în Isus Hristos. În acest fel, „apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El se va apropia de voi” (Iac. 4:8), vi se va arăta El Însuşi şi va locui cu voi. Într-adevăr, voinţa lui Dumnezeu este ca toţi copiii Lui să fie fericiţi în El şi întotdeauna să se bucure; şi dacă cineva este lipsit de această binecuvântare, el nu trăieşte la înălţimea privilegiilor sale. — Z. '96-54

19 IUNIE

Lumina [Adevărul] este semănată pentru cel drept şi bucuria [bucuria Adevărului] pentru cel cinstit cu inima. — Ps. 97:11

Fiii adevăraţi ai lui Dumnezeu iubesc Adevărul, căci au o atracţie pentru el .... Când găsesc Adevărul ei îi recunosc valoarea, îl apreciază şi meditează asupra lui .... Ei zic: este întocmai ca Dumnezeu, este manifestarea bunătăţii Lui glorioase, este reflectarea caracterului Său iubitor, binevoitor, înţelept şi drept. Prin urmare, ei iubesc Adevărul şi pe Dumnezeu care l-a dat; îl adună ca pe o comoară în inimă, îl repetă tot mereu şi, pătrunzându-l şi admirându-i întreaga simetrie şi frumuseţe, se luptă tot mai mult să-şi conformeze caracterele după aceleaşi principii ale frumosului şi caută a-l recomanda altora, prin cuvânt şi comportare, ca şi aceia să fie binecuvântaţi prin el. — Z. '96-55

20 IUNIE

Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. — 1 Ioan 2:15

A fi în prietenie cu lumea înseamnă a umbla în armonie cu ideile ei şi a te conforma căilor ei. În acest sens să nu iubim lumea, ci să fim deosebiţi de ea şi în opoziţie cu ea. Drumul arătat nouă astfel, în anumite privinţe, cel puţin, este greu şi singuratic, dar totodată este singurul drum al păcii şi fericirii. Această lume, cu pofta ei, este repede trecătoare, este goală, nu mulţumeşte şi în cele din urmă duce la nenorocire şi pieire; dar cei ce-şi găsesc plăcerea în calea Domnului, aceia au comuniune şi părtăşie binecuvântată cu El. Bucuriile lor vin dintr-un izvor pe care lumea nu-l poate înţelege. Ei trăiesc pe un plan mai înalt, respiră un aer mai curat şi se bucură de o amiciţie mai dulce şi mai sfântă decât aceea pe care ar putea-o oferi lumea, vreodată. — Z. '96-67

21 IUNIE

... Învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima — Mat. 11:29

Într-adevăr, în spiritul blând şi liniştit este secretul odihnei. A fi blând înseamnă a cultiva darurile răbdării, ale supunerii iubitoare la voinţa lui Dumnezeu, ale încrederii statornice în iubirea, în grija Sa, în înţelepciunea sfatului Său călăuzitor şi a providenţelor Sale conducătoare şi a urma stăruitor această cale, în reputaţie bună sau rea, prin împrejurări favorabile sau nefavorabile.

Fiii iubiţi ai lui Dumnezeu să se străduiască tot mai mult să imite spiritul blând şi liniştit al lui Hristos, acceptând providenţele lui Dumnezeu, ascultând de poruncile şi condu-cerea Lui aşa cum a făcut Domnul, înarmaţi cu puterea pe care numai El o poate da şi vrea s-o dea acelora care iau jugul Lui şi învaţă de la El. — Z. '96-79

22 IUNIE

Încolo, ce se cere de la administrator este ca fiecare să fie găsit credincios .... Fiecare după puterea lui. — 1 Cor. 4:2; Mat. 25:15

„Mina”, fiind aceeaşi pentru toţi, reprezintă în mod potrivit acea binecuvântare a harului divin care este comună pentru tot poporul lui Dumnezeu, adică îndreptăţirea. Alte daruri se deosebesc în cantitate, potrivit posibilităţilor noastre naturale, şi în general sunt de la Tatăl, de exemplu Cuvântul şi Spiritul. Îndreptăţirea, deşi este hotărâtă de Tatăl, este un dar de la Domnul Isus, pentru că El a plătit-o cu propriul Său sânge. O „mină” pentru fiecare îi pune pe toţi pe picior de egalitate ca servi acceptabili şi permite fiecăruia să-şi arate zelul prin sacrificii. Dar „talanţii”, fiind împărţiţi după capacitatea fiecăruia, reprezintă posibilităţi pentru serviciul lui Dumnezeu conform cu aceste capacităţi pe care le posedăm. Ei pot fi talanţi de educaţie, bani, influenţă, sănătate, timp, tact, inteligenţă deosebită şi ocaziile de a-i folosi în serviciul lui Dumnezeu. — Z. '07-63

23 IUNIE

Dar cel care a fost semănat în pământ bun este cel care aude cuvântul şi-l înţelege; el aduce roadă şi produce, unul o sută, altul şaizeci, altul treizeci. — Mat. 13;23

Deosebirea în măsura roadelor, de treizeci, şaizeci şi o sută, precum şi cei cinci talanţi şi cele zece mine, arată deosebiri în învingerea piedicilor de învins mai degrabă decât necredincioşie în întrebuinţarea mijloacelor harului. Unii pot lucra mult şi sârguincios cu puţin rezultat, în vreme ce alţii, cu aceleaşi eforturi, cu voinţă mai hotărâtă şi cu mai mare continuitate, îndeplinesc lucruri mari. Unii, prin alunecări şi căderi ocazionale, din care după aceea se ridică, pierd timp şi ocazii care niciodată nu se pot recâştiga, măcar că sunt iertaţi şi reaşezaţi cu generozitate în favoarea divină şi apoi, cu sârguinţă şi răbdare, aleargă până la sfîrşit. — Z. '96-99

24 IUNIE

Şi dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi slăviţi împreună cu El. — Rom. 8:17

Citind planurile Tatălui Ceresc cu privire la noi, în lumina voinţei Sale exemplificată prin raporturile Sale cu Învăţătorul nostru, putem stabili imediat că voinţa lui Dumnezeu nu este de a ne scuti de orice dureri, încercări şi suferinţe şi de-a ne ridica triumfal în slavă, pe patul de flori al comodităţii. Calea noastră trebuie să fie cu totul alta, desigur, dacă vrem să călcăm pe urmele Aceluia pe care Dumnezeu L-a pus să fie nu numai satisfacţie pentru păcatele lumii întregi, ci şi un model pentru Biserică, corpul Său. Acest lucru, ştiut din planul divin şi din voinţa lui Dumnezeu, ne învaţă neîntârziat că nu trebuie să aşteptăm şi să cerem eliberare de dureri şi necazuri, pe care înţelepciunea Lui le-a rânduit să fie cărarea spre glorie. — Z. '96-151

25 IUNIE

Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri. — Col. 4:2

Fiecare încercare a credinţei şi a răbdării este o ocazie de rugăciune pentru ajutorul promis. Fiecare pierdere a biruinţei este o ocazie de rugăciune pentru iertare şi totodată pentru binecuvântare divină, pentru ca lecţia slăbiciunii noastre să poată fi adânc imprimată, astfel ca la următoarea încercare asemănătoare de îndată să putem solicita şi primi „har, ca să avem ajutorul” făgăduit. Fiecare învingere asupra noastră este ocazie de rugăciune ca să nu fim mândri şi încrezuţi, ci smeriţi şi veghetori în faţa atacului următor al marelui potrivnic. Orice slujbă făcută Adevărului devine o ocazie de-a mulţumi prin rugăciune pentru privilegiul de a sluji Marelui Rege şi pentru că, poate, am suferit ceva pentru cauza Lui; este şi un motiv de-a ne ruga pentru alte posibilităţi de serviciu şi pentru harul de a le folosi cu înţelepciune. — Z. '96-163

26 IUNIE

De aceea, fraţi sfinţi care aveţi parte de chemarea cerească, îndreptaţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturiei noastre, adică la Isus. — Evr. 3:1

Voia lui Dumnezeu este ca fiecare membru al corpului lui Hristos să fie atins de simţământul slăbiciunilor lumii, cu scopul ca atunci când vor fi înălţaţi în Împărăţie ca preoţime împărătească şi vor judeca lumea să poată fi foarte miloşi, compătimitori şi generoşi. Domnul şi Învăţătorul nostru, care n-a avut nici una din slăbiciunile neamului omenesc căzut, ci a fost nevinovat, sfânt şi despărţit de păcătoşi, a trebuit să preia de la oameni slăbiciunile şi neajunsurile lor, ca şi El să fie atins de slăbiciunile noastre şi să fie un Mare Preot credincios. Ar fi cu totul lipsit de logică să presupunem că lecţiile necesare pregătirii marelui Preot pentru funcţia şi serviciul Său nu sunt necesare sub-preoţilor, care sunt chemaţi să sufere şi să împărăţească împreună cu El. — Z. '96-208

27 IUNIE

Şi Cel care ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos şi care ne-a uns, este Dumnezeu, care ne-a şi pecetluit ... — 2 Cor. 1:21,22

Pecetea sau semnul noii creaturi este posesiunea Spiritului lui Hristos. Manifestarea acestui Spirit Sfânt este triplă: 1 — iubire mai presus de toate faţă de Dumnezeu şi loialitate bucuroasă cauzei Sale, chiar cu preţul suferinţei; 2 — iubire altruistă, nobilă şi curată faţă de fraţi, dorinţă pentru bunăstarea lor, care întotdeauna este gata a le face bine; 3 — iubire compătimitoare faţă de lume, care, în ocaziile ce se prezintă, ne îndeamnă spre fapte bune şi spre dorinţa şi efortul de a trăi întotdeauna în pace cu toţi oamenii. — Z. '96-212

28 IUNIE

Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Iehova şi abate-te de la rău. — Prov. 3:7

Nimic nu este mai periculos pentru copilul lui Dumnezeu decât încrederea în sine. Aceasta închide drumul înaintării adevărate şi al reformării inimii şi-l împiedică să fie cu adevărat folositor pentru alţii şi mai ales folositor în serviciul lui Dumnezeu, deoarece Cuvântul Lui spune: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi”. În locul încrederii în sine înţelepciunea ne îndeamnă la neîncredere în sine, aducându-ne aminte de slăbiciunile şi imperfecţiunile noastre şi, în mod corespunzător, ne îndeamnă să onorăm pe Dumnezeu şi să ne încredem în El, ceea ce ne va întări mai mult decât orice şi ne va face capabili să ne îndepărtăm de răul care se află în natura noastră decăzută. — Z. '96-263

29 IUNIE

Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! — Mat. 5:8

A fi „cu inima curată” nu înseamnă perfecţiunea comportamentului, nici a cuvântului, nici a gândului, ci perfecţiunea intenţiei cu privire la toate acestea. Dorinţa şi efortul nostru trebuie să fie îndreptate spre perfecţiune, în cuget, în cuvânt şi faptă. Standardul care ne este pus înainte şi cu care inima şi voinţa noastră trebuie să fie de acord, este standardul divin: „fiţi desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru Cel ceresc este desăvîrşit” (Mat. 5:48). Dumnezeu n-a pus un standard mai jos decât acesta, de absolută perfecţiune, dar a prevăzut pentru noi har, îndurare şi pace prin Hristos, dacă noi vrem să umblăm pe urmele Lui, această curăţenie a inimii fiind unul din paşii esenţiali pe calea îngustă. — Z. '00-71

30 IUNIE

... Şi la timpul secerişului, voi spune secerătorilor: ... „grâul strângeţi-l în grânarul meu.” — Mat. 13:30

Timpul este scurt, lucrul de secerare este mare, lucrătorii sunt puţini, timpul nostru este consacrat şi trebuie să lucrăm cât se zice ziuă, ştiind că va veni o noapte când nimeni nu va putea lucra. Am consacrat viaţa noastră până la moarte. Marele Domn al secerişului ne-a încredinţat slujba de-a căuta „grâul” adevărat şi de a-l aduna în grânar. Ce timp mai avem noi pentru distracţii, lucruri lumeşti, sau multele plăceri sociale? Dimpotrivă, noi trebuie să ne mulţumim dând foarte puţină atenţie acestor lucruri şi să stăruim, angajându-ne din toată inima, în lucrul ce ni s-a încredinţat, dacă vrem să câştigăm aprobarea Stăpânului nostru: „Bine, rob bun şi credincios”. — Z. '00-234