1 NOIEMBRIE

Pune, Iehova, o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele! — Ps. 141:3

Numărul paznicilor sau a pichetelor care-şi fac datoria stând de pază asupra faptelor şi cuvintelor noastre se va micşora pe măsură ce se va întări linia de pază a minţii şi gândurilor noastre. Aici trebuie să fim în special veghetori, „căci din plinătatea inimii vorbeşte gura”. Acest adevăr general este în special exemplificat în regeneraţi, care sunt, proporţional, mai deschişi în purtare şi vorbire decât alţii. Având în inimă sentimente drepte sunt poate mai puţin atenţi decât înainte la felul lor de exprimare. Dar cu atât mai mult trebuie să-şi amintească cuvintele apostolului: „dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit”. — Iac. 3:2. — Z. '04-23

2 NOIEMBRIE

„Iehova este acesta, să facă ce este bun în ochii Săi.” — 1 Sam. 3:18

Noi nu ştim ce este spre binele nostru cel mai înalt. Uneori lucrurile după care tânjim şi dorim să le avem, considerân- du-le bune, ar putea în realitate să fie în dezavantajul nostru. Binecuvântaţi sunt aceia care prin credinţă sunt în stare să străbată întunecimea tuturor încercărilor, a greutăţilor şi nedumeririlor şi să-şi dea seama că Domnul „cunoaşte pe cei care sunt ai Săi” şi că El face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele lor. — Z. '01-148

Noi trebuie să aşteptăm cu răbdare pe Domnul şi cu răbdare trebuie să primim experienţele pe care providenţele Lui le pun de-o parte pentru noi, nepunând la îndoială înţelepciunea, iubirea şi puterea Celui cu care avem de-a face. — Z. '01-317

3 NOIEMBRIE

„Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită; spiritul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” — Mat. 26:41

Unii fac greşeala că se roagă fără să vegheze, iar alţii că veghează fără a se ruga. Dar singura metodă sigură şi corectă este aceea pe care ne-a arătat-o Domnul şi anume să unim rugăciunea cu vegherea. Trebuie să veghem şi să ne apărăm împotriva influenţelor acaparatoare ale lumii, ale trupului şi ale diavolului. Trebuie să veghem pentru toate încurajările cuvântului Domnului, pentru mărturiile împlinirii lor, pentru semnele care indică prezenţa Lui şi pentru marile schimbări de dispensaţie ce sunt gata să se producă. Trebuie să veghem pentru tot ce ne întăreşte în credinţă, speranţă, loialitate şi iubire şi veghind trebuie să ne rugăm fără încetare. Noi trebuie să ne rugăm împreună ca popor al Domnului; trebuie să ne rugăm în casele noastre ca familie; trebuie să ne rugăm în secret, individual. — Z. '01-80

4 NOIEMBRIE

... S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat chip de rob ... — Filip. 2:7

După cum nimeni nu poate sluji la doi stăpâni, să-i mulţumească pe amândoi şi să le facă dreptate la amândoi, interesele lor fiind opuse, nici noi nu putem sluji lui Dumnezeu şi dreptăţii şi totodată să fim plăcuţi şi acceptaţi de potrivnic şi de cei ce sunt în armonie cu el, care domneşte în dispensaţia prezentă, „prinţul lumii acesteia”. Toţi din poporul consacrat al Domnului, care vreau să adune comori în cer şi să fie bogaţi înaintea lui Dumnezeu, trebuie să fie dispuşi să devină fără onoare între cei ce nu sunt consacraţi şi care, oricare le-ar fi pretenţiile, în realitate servesc Mamonei, egoismului, vieţii prezente şi nu sacrifică aceste interese pentru a ajunge în Împărăţia cerească. — Z. '00-318

5 NOIEMBRIE

... Şi fiindcă avem un Mare Preot peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu o deplină siguranţă a credin-ţei. — Evr. 10:21,22

Să ne amintim că Cel care a început lucrarea bună nu se schimbă niciodată şi că dacă inima noastră este încă în armonie cu El, dacă credinţa noastră în marea ispăşire este încă clară şi fermă, dacă consacrarea noastră este încă deplină şi completă, astfel că în afacerile noastre ne străduim să îndeplinim nu voinţa noastră, ci a Lui, atunci, într-adevăr, putem avea deplina siguranţă a credinţei, căci, ştiind că Dumnezeu este neschimbător şi că noi suntem încă în armonie cu făgăduinţele şi aranjamentele Sale, ştim că toate providenţele Sale îndurătoare sunt puse încă în lucrare pentru noi. Aceasta este deplina siguranţă a credinţei, deplina încredere în Domnul. — Z. 00-170

6 NOIEMBRIE

Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înţeleaptă. — Rom. 12:1

A pune tot ce avem în serviciul Domnului nu este numai un lucru rezonabil, dar este o jertfă mult prea mică, mult mai puţin decât ceea ce ne-ar place să-I dăm Celui care a arătat atâta îndurare şi har faţă de noi. Aşa ar trebui să simţim chiar dacă n-ar fi nici o răsplată pentru consacrarea noastră. Dar, fiindcă Domnul ne-a pus înainte mari răsplăţi şi binecuvântări, trebuie să simţim că respingerea acestora ar indica nu numai lipsa de apreciere a milei divine, ci ar indica de asemenea şi slăbiciunea minţii, a judecăţii noastre, care nu este în stare să cântărească plăcerile neînsemnate şi trecătoare, de câţiva ani, ale propriei voinţe, faţă de eternitatea de bucurie, binecuvântare şi glorie în armonie cu Domnul. — Z. '00-170

7 NOIEMBRIE

Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din cauza mărturiei lui Isus şi din cauza Cuvântului lui Dumnezeu. — Apoc. 20:4

Cu toate că această tăiere a capului este simbolică şi nu literală, totuşi, ea are o adâncă semnificaţie .... Ea înseamnă nu numai moartea voinţei proprii, ci şi separarea de orice alţi capi, alte guvernământe şi alţi legiuitori şi nerecunoaşterea nici unui alt „cap” în afară de Isus, pe care Dumnezeu L-a desemnat să fie Cap al Bisericii, care este corpul Său .... Ea înseamnă nu numai separarea de capete instituţionale şi de autorităţi, ci şi încetarea de-a avea cap şi voinţă proprie şi primirea în loc a conducerii şi voinţei Domnului Isus. Asupra aceluiaşi gând ne atrage atenţia şi apostolul în Romani 6:3, unde declară că noi ne-am botezat în corpul lui Hristos ca membre ale acestui corp, sub un singur Cap, Hristos, prin botezul în moartea Sa — o deplină consacrare a voinţei noastre şi, în cele din urmă, o depunere completă a vieţii noastre, cu credincioşie, până la moarte. — Z. '00-285

8 NOIEMBRIE

Să nu iei în deşert Numele lui Iehova Dumnezeul tău. — Exod. 20:7

Deşi această poruncă nu s-a dat Israelului spiritual, este uşor de observat cât de mult ne priveşte spiritul ei .... Noi ne-am luat ca nume numele lui Hristos. Noi suntem consideraţi ca membre ale corpului lui Hristos. Numele sfânt al Capului aparţine tuturor membrelor corpului. Numele onorat al Mirelui aparţine şi miresei Sale. Câtă grijă trebuie să ne inspire gândul acesta şi cât de potrivit este să ne spunem nouă înşine: „trebuie să fiu atent să nu fi luat în deşert numele Domnului — să apreciez onoarea, demnitatea şi responsabilitatea poziţiei mele ca reprezentantul şi ambasadorul Său în lume. Voi umbla cu prudenţă, căutând, atât cât este posibil, să nu aduc dezonoare acestui nume, ci dimpotrivă, să-l onorez în fiecare gând, cuvânt şi faptă”. — Z. '04-73

9 NOIEMBRIE

Căci corpul pofteşte împotriva Spiritului şi Spiritul împotriva corpului şi aceştia se împotrivesc unul altuia, încât nu faceţi cele ce aţi voi. — Gal. 5:17; (Sf. Scr. 1874)

Aceasta este marea şi necontenita luptă, căci, deşi voinţa nouă se afirmă, subjugă trupul şi îl obligă să se supună minţii noi, totuşi, trupul muritor, nefiind mort în realitate, vine în continuă atingere cu lumea şi cu adversarul şi aceştia necontenit îl stimulează, îl întăresc cu griji lumeşti, ambiţii, metode, lupte, conflicte şi nesupunere faţă de voinţa nouă. Nici un sfânt nu este fără astfel de experienţe — lupte interne şi externe. Trebuie luptat până la sfârşit, altfel marea răsplată pentru care luptăm nu va fi câştigată. Deşi Noua Creatură, prin harul şi puterea Domnului, stăpâneşte adesea trupul muritor, totuşi, până la moarte nu poate fi vorba de încetarea conflictului. — Z. '03-424

10 NOIEMBRIE

Dragostea ... nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr. — 1 Cor. 13:6

Oare sunt principiile a ceea ce este drept şi nedrept atât de bine fixate în mintea mea şi sunt eu în deplin acord cu ce este drept şi atât de în opoziţie cu ce este nedrept, încât să nu încurajez nedreptatea, ci trebuie s-o condamn chiar dacă mi-ar aduce avantaj? Sunt eu într-un asemenea acord cu dreptatea, cu adevărul încât să nu pot evita să mă bucur în Adevăr şi în prosperitatea lui, chiar dacă el răstoarnă unele din părerile mele preconcepute sau chiar dacă este spre dezavantajul unora dintre interesele mele pământeşti? Iubirea lui Dumnezeu, pe care apostolul o descrie aici ca spiritul poporului Domnului, este o iubire mult deasupra egoismului şi este bazată pe principii fixate, pe care, zi de zi, să le deosebim tot mai clar şi să ne ţinem ferm de ele, întotdeauna, cu orice preţ. — Z. '03-57

11 NOIEMBRIE

De aceea, daţi-vă şi voi toată silinţa ca să uniţi cu credinţa voastră virtutea (tăria) ... — 2 Pet. 1:5

O mare dificultate pentru poporul Domnului este aceea că deşi se hotărăsc pentru calea dreaptă şi astfel se împotrivesc ispitei, nu acţionează cu destulă hotărâre. Mulţi spun ispititorului: „m-am hotărât să nu cedez de această dată”. Astfel, în mintea lor ei lasă o uşă deschisă prin care ispititorul poate să revină. Procedura Domnului a fost cea bună: să alungăm pe ispititor odată pentru totdeauna. Noi trebuie să ne menţinem poziţia cu atâta fermitate, încât nici chiar adversarul să nu creadă că merită să revină la noi cu aceeaşi ispită. „Lasă-mă potrivnicule — mă voi închina şi voi sluji numai Dumnezeului meu”. — Z.'04-10

12 NOIEMBRIE

„... Nu fi necredincios, ci credincios”. — Ioan 20:27

Este imposibil să ne apropiem de Domnul dacă nu practicăm credinţă şi încredere în El, în bunătatea Lui, în puterea, înţelepciunea şi iubirea Lui. Credinţa este un lucru care se cultivă, se dezvoltă. Aceiaşi apostoli care au strigat de spaimă când a venit furtuna pe marea Galileii, s-au întărit tot mai mult în credinţă, încât, după cum ne arată relatarea, au putut crede şi au şi crezut în Domnul în absenţa Lui şi când nu-L puteau discerne. Tot aşa, o parte a lecţiei noastre zilnice trebuie să fie să cultivăm încrederea în Domnul şi să cugetăm la experienţele trecutului nostru şi la toate aceste lecţii din Cuvântul Său, ca astfel credinţa noastră în El să devină înrădăcinată şi întemeiată. — Z. '04-89)

13 NOIEMBRIE

... Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie ... — Mat. 6:8

Rugăciunile, cererile, strigătele noastre către Domnul să fie, deci, pentru sfinţirea inimii, pentru umplerea cu Spiritul Său, pentru hrana spirituală, împrospătare, putere, iar în ce priveşte lucrurile naturale El cunoaşte calea noastră şi ce ar fi spre cele mai bune interese ale noastre, ca Noi Creaturi. Să le lăsăm acestea în grija Lui: El n-ar fi mulţumit să ne vadă incomodându-L pentru lucruri pe care nu ni le-a dat, căci, făcând aşa, n-ar fi o dovadă a credinţei în El, ci dimpotrivă, ar fi o dovadă de îndoială, o manifestare a fricii că El a uitat sau a neglijat promisiunea Sa de a ne da lucrurile de care avem nevoie. — Z. '04-90

14 NOIEMBRIE

Luaţi seama dar la voi înşivă ... se vor strecura între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma, şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici după ei. — Fapt. 20:28-30

Pentru disciplinarea, încercarea şi examinarea finală a Bisericii lui Dumnezeu, este necesar ca ea să fie supusă acestor influenţe contrare, căci celui ce biruieşte acestea îi este promisă marea răsplată. Dacă vrem să domnim împreună cu Hristos trebuie să ne dovedim vrednicia de a domni prin aceleaşi încercări de loialitate faţă de Dumnezeu, de credinţă în Cuvântul Său, de zel pentru Adevăr, de îndurare răbdătoare a batjocurilor şi persecuţiilor, chiar până la moarte, şi de încredere neclintită în puterea şi scopul lui Dumnezeu de a elibera şi înălţa Biserica Sa la timpul cuvenit. Pentru astfel de credincioşi sunt mângâierile binecuvântate ale psalmului 91. — Z. '04-74

15 NOIEMBRIE

Cine zice că rămâne în El, trebuie să umble şi el cum a umblat Isus. — 1 Ioan 2:6

El trebuie să umble aşa cum a umblat Domnul, în comportarea sa generală şi în raporturile sale cu tot ce este bine şi, în mod corespunzător, să evite tot ce este rău. El trebuie să umble în urmele lui Isus, cât se poate de aproape. Totuşi, aceasta nu înseamnă că în trup imperfect trebuie sau poate ajunge la toată perfecţiunea Domnului său, care a fost perfect şi în trup. Înseamnă numai atât cât spune şi anume că trebuie să umblăm aşa cum a umblat El -- pe aceeaşi cale, în aceeaşi direcţie, spre aceeaşi ţintă şi acelaşi standard, pe care El le-a recunoscut şi le-a stabilit. — Z. '03-345

16 NOIEMBRIE

Ea a făcut ce a putut ... — Marc. 14:8

Noi n-avem privilegiul să ajungem în contact personal cu scumpul nostru Răscumpărător, dar avem privilegiul să ungem pe „fraţii” Domnului cu parfumul dulce al iubirii, al simpatiei, al bucuriei şi al păcii, şi cu cât acesta ne va costa mai mult în privinţa negărilor noastre de sine, cu atât va fi mai preţios în ochii Fratelui nostru mai mare, care a declarat că în măsura a ceea ce facem sau nu facem fraţilor Săi, Lui îi facem sau nu-i facem .... Vasele noastre de alabastru sunt inimile noastre, care trebuie să fie pline de parfumurile cele mai scumpe şi mai dulci ale dorinţelor bune, ale amabilităţii şi iubirii faţă de toţi, dar mai ales faţă de Hristos — faţă de Cap, Domnul nostru Isus, şi faţă de toate membrele corpului Său, Biserica, şi în mod special faţă de membrele picioare, care sunt cu noi acum şi asupra cărora avem acum privilegiul să vărsăm dulcile miresme ale iubirii şi devotamentului în numele Domnului, căci noi suntem ai Lui. — Z. '99-78

17 NOIEMBRIE

Căci El va porunci îngerilor [mesagerilor] Săi pentru tine, să te păzească în toate căile tale. — Ps. 91:11

Aceasta înseamnă că Dumnezeu va ridica păstori şi învăţători credincioşi, care vor veghea „asupra sufletelor voastre ca unii care au să dea socoteală”. Este adevărat că se vor ridica şi învăţători falşi, stricând Cuvântul Domnului şi căutând, cu sofisme viclene, să vă zdruncine sufletele. Însă, dacă în simplitatea inimii copiii Domnului vor cere pentru fiecare element al credinţei lor un „aşa zice Domnul” şi vor proba toate cu grijă, prin Cuvânt, ei vor fi capabili să deosebească cu uşurinţă ce este adevărat de ce este fals. Dacă am făcut astfel, apostolul Pavel (Evr. 13:17) ne sfătuieşte să avem încredere. Domnul, Păstorul nostru, se va îngriji de oile adevărate. — Z. '04-75

18 NOIEMBRIE

Îngerul lui Iehova tăbărăşte în jurul celor care se tem de El şi-i scapă. — Ps. 34:7

Cât de mult creşte încrederea creştinului dacă-şi dă seama că în timp ce puterile pământeşti pot fi împotriva lui şi că în timp ce el, de la sine, într-adevăr, poate fi neputincios în faţa duşmanilor şi că pe lângă vrăjmaşii săi, carnea şi sângele, el luptă şi cu duhurile răutăţii din locurile cereşti — împotriva lui Satan şi ai săi adepţi ai întunericului —, totuşi, pe de altă parte, îşi poate da seama că „mai mare este El care este de partea noastră decât toţi care sunt împotriva noastră” şi că toate oştile cereşti sunt supuse voinţei divine şi pot fi folosite pentru înaintarea cauzei divine, conform înţelepciunii divine. — Z. '97-120

19 NOIEMBRIE

... Să veghem şi să fim treji. — 1 Tes. 5:6

Să veghem în sensul de a fi foarte atenţi la toate instrucţiunile pe care Domnul Dumnezeul nostru ni le-a dat, în ce priveşte serviciul ce-I este bine plăcut. Să veghem la noi înşine, străduindu-ne să păşim cât se poate de aproape pe urmele Marelui Preot. Să fim treji în sensul să nu fim uşuratici; deşi suntem fericiţi, bucuroşi în Domnul, fără grijile neliniştitoare care sunt asupra multor altora prin înţelegerea greşită a ca-racterului şi planului Tatălui, noi putem totuşi să fim treji, în sensul aprecierii serioase a posibilităţilor şi privilegiilor prezente legate de serviciul Domnului -- să nu fim, în mod nechibzuit, neglijenţi, lăsându-le să ne alunece printre degete, pentru ca apoi să regretăm. — Z. '02-239

20 NOIEMBRIE

Dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată. — 2 Pet. 1:10

Relaţia nu constă în a face aceste lucruri în mod perfect, şi fără a ţine seama de dreptatea lui Hristos care ne acoperă încălcările şi compensează neajunsurile noastre zilnice; ci, dacă, adăugat la credinţa noastră în dreptatea acordată a lui Hristos, am cultivat toate aceste daruri în măsura capacităţii noastre, noi nu vom aluneca. Când am făcut tot ce puteam face, tot robi netrebnici suntem încă, neîndrăznind să ne încredem în propria noastră dreptate, ci numai în haina largă care este a noastră prin credinţa în Hristos, în timp ce, cu „râvnă” statornică, cu frică şi cutremur, lucrăm la mântuirea noastră, ştiind că dreptatea lui Hristos este aplicată numai acelora care doresc să părăsească păcatul şi urmăresc „sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul”. — Z. '97-148

21 NOIEMBRIE

Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări. — Iac. 1:2

Fără îndoială că adesea cu toţii dorim ca toate încercările să fi trecut şi să fim acceptaţi printre biruitori. Dar răbdarea, credinţa şi încrederea trebuie să-şi facă lucrarea de purificare în inimile noastre, făcându-ne cu o dispoziţie bună, doritori şi ascultători faţă de Domnul. Să înainteze, deci, lucrul bun. Să ne bucurăm dacă încercările ne-au adus lecţii de orice fel, care ne sunt folositoare, căci ele au urmărit să ne facă mai puternici în caracter, mai fermi pentru adevăr şi dreptate, mai conştienţi de slăbiciunile noastre şi mai precauţi faţă de ele. Chiar şi luptele care au avut ca rezultat numai victorii parţiale este posibil să fi fost în avantajul nostru. Chiar şi în punctele în care poate să fi avut eşecuri absolute rezultatul poate fi o întărire a caracterului, o cristalizare a hotărârii -- din nou -- pentru un mai mare zel în această direcţie şi o umilinţă a inimii înaintea Domnului, în rugăciune. — Z. '02-133

22 NOIEMBRIE

Căci râvna casei Tale m-a mistuit. — Ps. 69:9

Oamenii reci, calculaţi pot avea alte însuşiri bune, dar a fi rece sau chiar căldicel sunt trăsături care nu au loc la creştinii care au gustat odată că Domnul este bun. Iubirea aprinsă în ei trebuie să-i conducă la un zel mistuitor. Aşa a fost şi cu Domnul nostru Isus şi acesta a fost unul dintre motivele pentru care a fost preaiubit de Tatăl. Toţi cei care doresc să fie plăcuţi înaintea Domnului să devină atât de plini de acelaşi spirit al zelului pentru dreptate şi adevăr, încât acesta să-i mistuie ca jertfe pe altarul Domnului. Astfel, ei vor fi cei mai plăcuţi şi mai acceptabili lui Dumnezeu, prin Isus Domnul nostru. — Z. '98-112

23 NOIEMBRIE

Căci aveţi nevoie de răbdare [îndurare voioasă, constanţă], ca după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. — Evr. 10:36 (Cornilescu)

Vedem aici că proba este nu numai de a face voia lui Dumnezeu, ci, după ce am ajuns la acest punct, la această ţintă a caracterului în inima şi voinţa noastră (şi numai în parte în trup), trebuie ca prin îndurare răbdătoare să stabilim voinţa dreaptă a lui Dumnezeu ca legea inimilor noastre, ca regula vieţii în toate împrejurările şi condiţiile. Atunci numai, şi nu mai înainte, putem fi într-o stare de inimă potrivită pentru Împărăţie. Apostolul Iacov zice: „încercarea credinţei voastre lucrează răbdare” [îndurare răbdătoare], ceea ce înseamnă că dacă credinţa noastră rezistă încercării ea va produce această calitate a îndurării răbdătoare. Desigur, pe de altă parte, dacă nu ajungem la îndurarea răbdătoare înseamnă că credinţa noastră n-a suportat proba satisfăcător, că nu suntem potriviţi pentru Împărăţie. — Z. '01-117

24 NOIEMBRIE

De aceea mă deprind să am totdeauna o conştiinţă fără vină înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. — Fapt. 24:16.

Conştiinţa noastră cere să fie reglată, aşa cum cer toate celelalte trăsături ale naturii noastre căzute. Dacă trebuie să ne reglăm conştiinţa, trebuie s-avem un standard după care s-o facem. Conştiinţa este ca un ceas pe cadranul căruia sunt marcate corect orele, dar a cărui corectitudine, ca indicator al timpului, depinde de reglarea corectă a resortului, astfel încât să poată indica adevărat orele. Tot aşa şi conştiinţa noastră este gata să ne indice binele şi răul, dar numai atunci ne putem baza pe ea că ne arată cu adevărat ce este bine şi ce este rău dacă a fost reglată în legătură cu noul resort, noua inimă, voinţa curată, adusă în deplină armonie cu legea iubirii, aşa cum ne este prezentată în Cuvântul lui Dumnezeu. — Z. '00-360

25 NOIEMBRIE

Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „sunt ispitit de Dumnezeu”, căci Dumnezeu nu poate fi ispitit de rele şi El Însuşi nu ispiteşte pe nimeni. — Iac. 1:13

Este o diferenţă între ispitele pe care Tatăl le consideră potrivite şi ispitele care vin de la adversar. Cele dintâi sunt încercări de credincioşie faţă de Dumnezeu şi faţă de principiile dreptăţii şi sunt intenţionate să fie o binecuvântare şi un ajutor tuturor celor care rezistă la ele şi care astfel îşi dovedesc credincioşia faţă de dreptate. Ispitele lui Satan, dimpotrivă, sunt de felul unor curse şi capcane ale răului şi ale faptelor rele, ispite de a face ca binele să apară rău şi răul să apară bine, punând lumină în loc de întuneric şi întuneric în loc de lumină. În acest sens, al răstălmăcirii şi al prinderii în capcana răului, Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni. — Z. '04-7

26 NOIEMBRIE

Şi Iehova i-a zis: „Ce ai în mână?” — Exod. 4:2

Dacă cineva vrea să fie mai mult întrebuinţat de Domnul în serviciul Său binecuvântat, să caute întâi să fie potrivit tot mai mult pentru acest serviciu. Să-l imite pe acel rob iubit şi onorat, Moise, în blândeţe, umilinţă, energie, zel neobosit şi în jertfirea de sine în serviciul Domnului. Dar administratorul înţelept va căuta întotdeauna să cultive capacităţile sale naturale şi nu va aştepta ca Domnul să facă minuni pentru înaintarea lui şi astfel să piardă timp valoros căutând să dezvolte ceea ce el nu are prin natură. — Z '94-143

De aceea, fiecare să căutăm, prin umilinţă, prin zel, prin iubire faţă de Domnul şi cauza Sa, prin credinţă în puterea Lui, să fim în acea stare a inimii şi a minţii care ne va face gata de a fi folosiţi şi folositori în oricare parte a serviciului divin, în care Domnului i-ar plăcea să ne cheme. — Z. '01-348

27 NOIEMBRIE

Faceţi în tot timpul, prin Spirit, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa ... — Efes. 6:18

Trebuie să avem spiritul rugăciunii în tot ceea ce vorbim şi facem. Aceasta înseamnă ca inima să ne fie îndreptată în mod continuu spre Domnul, pentru conducerea Sa în toate afacerile vieţii, ca să putem face cu puterea noastră tot ce mâinile noastre găsesc de făcut, într-un mod acceptabil Lui, şi ca să putem fi apăraţi de către El de ispită, care altfel ne-ar depăşi capacitatea de îndurare, şi în cele din urmă să putem fi eliberaţi de cel rău şi să avem loc în Împărăţia Domnului nostru. Fraţi şi surori, să ne amintim şi să punem în practică tot mai mult aceste cuvinte ale Domnului nostru: „Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită!” — Z. '01-80

28 NOIEMBRIE

Dacă dă El linişte, cine poate s-o tulbure? — Iov 34:29; (Sf. Scr. 1874)

Cine altul decât numai „Dumnezeul oricărei mângâieri” poate da linişte în mijlocul tulburărilor care se ridică în suflet ca furtuni neaşteptate pe mare? Ca şi marinarii în pericol pe ocean strigăm şi noi către Domnul şi El ne aduce în portul dorit, în portul binecuvântat al liniştii şi păcii în Dumnezeu.

Care este strigătul care aduce acest răspuns de pace? Nu este rugăciunea ca orice ocazie de tulburare să fie îndepărtată de la noi, căci nu totdeauna este voinţa lui Dumnezeu să aducă pace spiritului omenesc pe această cale; nu este totdeauna calea cea mai bună. Există însă un strigăt care totdeauna aduce liniştea pe care nimeni n-o poate tulbura. Este rugăciunea pentru supunerea dulce, încrezătoare şi iubitoare în voinţa lui Dumnezeu. — Z. '96-259

29 NOIEMBRIE

Să ţinem fără şovăire la mărturia nădejdii noastre, căci credincios este Cel care a făcut făgăduinţa. — Evr. 10:23

Promisiunea lui Dumnezeu este temelia pe care este zidit tot ce sperăm, atât în privinţa caracterului, cât şi a gloriei viitoare. Să apreciem acest adevăr, astfel încât să nu-l compromitem în nici un sens sau în nici o măsură. Să păzim nu numai litera, dar şi spiritul Adevărului — din iubire de Adevăr, pentru că este adevărat şi pentru că este şi frumos şi măreţ. Să ne amintim întotdeauna importanţa îndurării răbdătoare, pentru ca noi să putem nu numai să cultivăm şi să practicăm darurile creştineşti, ci, cu bucurie, să putem primi şi încercările, persecuţiile şi greutăţile pe care Domnul le vede potrivit să le permită asupra noastră, pentru încercarea noastră şi pentru dezvoltarea acestui caracter despre care Domnul ne spune că este de cea mai mare importanţă şi fără de care iubirea perfectă nu poate fi nici atinsă nici menţinută. — Z. '01-119

30 NOIEMBRIE

„Şi iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” — Mat. 28:20

Cu siguranţă că Cel ce a avut grijă să supravegheze lucrarea semănatului nu se interesează mai puţin şi nu dă mai puţină atenţie seceratului. Să înfigem cu forţă secera Adevărului, cu energie şi curaj, amintindu-ne că servim Domnului Hristos, amintindu-ne că nu suntem răspunzători de seceriş, ci numai de energia cu care adunăm „grâul” copt pe care-l putem găsi. Dacă munca este grea pentru aflarea câtorva boabe de grâu copt, cu atât mai mult trebuie să ne bucurăm de cei pe care-i găsim şi să învăţăm să iubim şi să apreciem ceea ce este rar şi de valoare. Întrebuinţând toată înţelepciunea de care suntem capabili în acest serviciu, să ne amintim, de asemenea, că Domnul, făcându-ne şi nouă parte în munca Sa, nu are în vedere atât de mult ce putem noi realiza, ci mai mult binecuvântarea pe care acea muncă o aduce asupra noastră. — Z. '01-155