1 SEPTEMBRIE

Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care Mi l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel”. — Fapt. 9:15

Pentru că vedem că Isus este alesul Tatălui noi ne unim cu El; pentru că vedem caracterul Tatălui manifestat în El noi lăsăm totul şi-I urmăm. Tot aşa, dacă noi acordăm ajutorul şi sprijinul oricărei fiinţe umane în legătură cu planul şi serviciul divin, trebuie să fie doar pe acest temei -- nu pe temeiul atracţiei personale sau favoritismului personal, ci pentru că inimile noastre sunt atinse de Domnul cu înţelegerea faptului că conducătorul este prin numirea Sa. — Z '03-206

2 SEPTEMBRIE

Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Spirit, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima. — 1 Pet. 1:22; (Cornilescu)

Cunoştinţa trebuie foarte mult apreciată în biserică şi privită ca o dovadă a înaintării, a creşterii, căci nimeni nu poate deveni tare în Domnul şi în puterea tăriei Lui — în har — dacă nu creşte şi în cunoştinţă. În mod cuvenit, punem mare preţ pe aceia a căror iubire faţă de Domnul şi de Adevărul Său s-a dovedit prin zelul lor în studierea Cuvântului Său şi a căror stare de graţie înaintea lui Dumnezeu se adevereşte prin faptul că tot mai mult sunt călăuziţi în lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Cu toate acestea, după cum în familia pământească iubim şi îngrijim pe copilaşi şi pe cei nedezvoltaţi, tot aşa şi în casa credinţei trebuie să îngrijim, să iubim şi să ajutăm pe cei micuţi şi pe cei nedezvoltaţi, ca să se poată întări în Domnul şi în puterea tăriei Lui. — Z. '03-207

3 SEPTEMBRIE

Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu mai mult decât arderi-de-tot! — Osea 6:6

Cel ce-şi dă voinţa, inima Domnului, dă tot ce are; cel ce nu-şi dă voinţa şi nu ajunge în starea supunerii din inimă faţă de Domnul, nu poate aduce lui Dumnezeu jertfă bine primită. „Iată, ascultarea face mai mult decât jertfele”, este lecţia pe care toţi cei sfinţiţi în Isus Hristos ar trebui să şi-o graveze adânc în inimă. Spiritul ascultării este necesar, de asemenea, şi oricine are spiritul ascultării nu numai că se va supune voinţei lui Dumnezeu, ci va căuta să cunoască din ce în ce mai bine voinţa divină pentru a i se putea supune. Despre această clasă zice Scriptura: „când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit” şi tot aşa spun cuvintele Domnului „desfătarea mea este să fac plăcerea Ta, Dumnezeul meu şi legea Ta este înăuntrul inimii mele”. — Z. '03-220

4 SEPTEMBRIE

În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa. — 1 Ioan 4:18

Într-adevăr, puternică, impunătoare şi înspăimântătoare este influenţa fricii, dar nu şi asupra acelora care din experienţele lor de mai înainte au învăţat a cunoaşte pe Domnul şi a se încrede în El, chiar şi atunci când nu-L putem discerne. Uriaşul fricii şi deznădejdii trebuie întâmpinat cu pietricica din pârâu: „este scris”. Trebuie ca praştia credinţei să arunce cuvântul făgăduinţei cu atâta putere încât să ucidă pe adversar şi să ne elibereze de stăpânirea lui .... Numai înarmaţi astfel cu Cuvântul Domnului şi încrezându-ne în nuiaua şi toiagul Lui, putem fi curajoşi şi putem răspunde sectarismului impunător precum David a răspuns filisteanului: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în numele Domnului oştirilor, în numele Dumnezeului oştirii lui Israel, pe care ai ocărât-o”. — Z. '03-329

5 SEPTEMBRIE

... Gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a lui Iehova — Cânt. 8:6; (Cornilescu)

Gelozia este unul din marii duşmani cu care se confruntă fiecare creştin. Ea trebuie nimicită îndată ce apare, ca pe un duşman al lui Dumnezeu, al omului şi al tuturor principiilor bune şi în măsura în care inima noastră a fost murdărită de ea — chiar pentru un moment — trebuie să recurgem la curăţire prin spiritul sfinţeniei şi iubirii. Gelozia nu este numai un monstru crud în ea însăşi, dar, prin colţii ei otrăviţi, aproape sigur aduce durere şi necazuri asupra altora, suferinţă generală şi în cele din urmă nimicire asupra celor care o nutresc. Ea este păcat în gând şi răutate în gând şi foarte repede poate să ducă la păcat şi răutate în faptă. Odată ce mintea a fost otrăvită cu gelozie numai cu mare greutate se poate curăţa pe deplin, atât de repede duce ea tot ce are în jurul ei la propria ei culoare şi la propriul ei caracter. — Z. '03-330

6 SEPTEMBRIE

... Nici o nenorocire nu te va ajunge. — Ps. 91:10

Nimic nu ne va vătăma. Împrejurările pot fi opuse inte-reselor, confortului sau mersului afacerilor noastre trupeşti, dar când ne amintim că noi nu suntem în carne, ci în spirit şi că Noii Creaturi i-a promis Domnul Împărăţia la timpul Său cuvenit, atunci înţelegem că nici o influenţă din afară nu se poate opune adevăratelor noastre interese, intereselor noastre spirituale, nimic nu poate să ne împiedice de-a ajunge la gloriile Împărăţiei, pe care Domnul le-a promis credincioşilor Săi. Numai pierderea încrederii în Domnul şi necredincioşia noastră faţă de El ne-ar putea despărţi de iubirea şi promisiunile Sale. — Z. '03-331

7 SEPTEMBRIE

Căci dacă este cineva în Hristos, este o creaţie nouă; cele vechi s-au dus; iată toate s-au făcut noi. — 2 Cor. 5:17

Aceste noi creaturi în Isus Hristos se cunosc unele pe altele nu după trup, ci după Spirit. În spiritul lor, al fiecăruia sau în mintea lor nouă, locuiesc cele mai nobile sentimente, cele mai înalte aspiraţii, ceea ce este bun, adevărat, nobil şi curat — oricare ar fi slăbiciunile lor trupeşti. Ei se iubesc unii pe alţii din punctul nou de vedere, al intenţiei, al voinţei, al armoniei cu Dumnezeu, şi prietenia lor reciprocă creşte văzând unii energia celorlalţi în lupta bună a credinţei, împotriva influenţelor rele ale lumii, ale trupului şi ale adversarului. Nici limba, nici pana nu sunt în stare a exprima cum se cuvine iubirea, prietenia care este între aceste Noi Creaturi în Hristos Isus, pentru care cele vechi s-au dus şi toate s-au făcut noi. — Z. '03-333

8 SEPTEMBRIE

... Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea, se face vrăjmaş cu Dumnezeu. — Iac. 4:4

Dumnezeu a aranjat intenţionat lucrurile aşa încât poporul Său trebuie să aleagă: sau să piardă prietenia şi părtăşia divină sau prietenia şi părtăşia lumii; căci lucrurile ce-I sunt plăcute Domnului nu pot să placă lumii iar cele ce-i sunt plăcute lumii — faptele rele, gândurile necurate, vorbirea de rău, sunt o urâciune în ochii Domnului şi cei ce iubesc şi practică astfel de lucruri pierd părtăşia cu El -- nu sunt după Spiritul Său. „... Dacă n-are cineva spiritul lui Hristos, nu este al Lui”. — Z. '99-70

9 SEPTEMBRIE

... Ca să fiţi fără vină şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu neîntinaţi în mijlocul unei generaţii strâmbe şi sucite, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii. — Filip. 2:15,16

Este datoria fiecărui copil al lui Dumnezeu să fie foarte activ în răspândirea Adevărului — lăsând să strălucească lumina lui şi menţinând-o curăţată şi arzândă. „Curăţată şi arzândă”! Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că trebuie să fim foarte atenţi la cuvintele vieţii ca să putem ajunge la cunoaşterea exactă a Adevărului şi că trebuie să curăţăm cu grijă şi cu credincioşie orice urmă de eroare, îndată ce-o observăm la noi, — fie în doctrină, fie în mersul şi vorbirea noastră zilnică — astfel ca lumina curată a adevărului divin să poată străluci cât se poate de puţin împiedicată printr-un caracter limpede şi transparent. — Z. '03-358

10 SEPTEMBRIE

Nici un cuvânt murdar să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire, după cum este nevoie, ca să dea har celor care-l aud. — Efes. 4:29

Gustul degradat se pune la adăpost în spatele conştiinţei şi declară că a spune adevărul este întotdeauna corect şi de aceea Dumnezeu nu poate socoti că a spune adevărul ar fi o defăimare, ci, condamnând vorbirea de rău şi defăimarea ca fapte ale cărnii şi ale diavolului, El se referă numai la afirmaţiile false, neadevărate. Aceasta este o mare eroare; defăimarea rămâne defăimare, fie că este adevărată fie că este falsă, şi nu numai după legile lui Dumnezeu, ci şi după legile oamenilor civilizaţi. Defăimare este orice spunem cu scopul de a dăuna altuia, fie că este adevărat fie că este fals, şi legile omeneşti sunt în acord cu legea lui Dumnezeu că a face astfel daună cuiva este incorect. — Z. '99-70

11 SEPTEMBRIE

Şi oricine nu-şi poartă crucea şi vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu. — Luc. 14:27

Purtarea crucii Domnului nostru a constat în faptul că El a făcut voia Tatălui în condiţii nefavorabile. Această conduită a atras asupra Sa invidia, ura, răutatea, cearta, persecuţiile etc. acelora care s-au crezut poporul lui Dumnezeu, dar despre care Domnul nostru, care le-a citit inimile, a declarat că ei sunt ai tatălui lor, diavolul. Deoarece şi noi umblăm pe aceeaşi „cale îngustă” pe care a umblat Domnul nostru, în mod înţelept putem să ne aşteptăm ca şi crucile noastre să fie de acelaşi fel cu a Lui — opoziţii în a face voia Tatălui nostru din cer, opoziţii în a servi cauzei Lui şi în a lăsa să strălucească lumina, după cum ne-a îndrumat Învăţătorul şi Conducătorul nostru. — Z. '03-345

12 SEPTEMBRIE

Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre. — Luc. 21:19

„Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic”, explică apostolul. Este foarte evident că răbdarea cuprinde în sine şi celelalte daruri ale caracterului — presupune posesiunea lor într-o oarecare măsură. Printre poporul Domnului, desigur, credinţa trebuie să fie înaintea răbdării şi gradul răbdării măsoară, foarte general, gradul credinţei. Creştinul care constată că este nerăbdător şi neliniştit este, evident, slab în credinţa faţă de Domnul, căci altfel ar fi în stare să se odihnească în promisiunile îndurătoare ale Domnului şi să aştepte îndeplinirea lor. După ce şi-a folosit sârguinţa şi energia în mod rezonabil, să fie mulţumit să lase rezultatele, timpurile şi anotimpurile în mâna lui Dumnezeu. — Z. '03-361

13 SEPTEMBRIE

Iată ce bine şi ce plăcut este pentru fraţi să locuiască împreună în unitate! — Ps. 133:1

Asemenea Domnului nostru să căutăm să fim făcători de pace şi să locuim cu toţi fraţii în unitatea Spiritului, în legătura păcii. Activităţile şi combativitatea noastră, etc., să fie îndreptate împotriva marelui vrăjmaş şi împotriva tuturor lucrurilor păcatului — inclusiv a celor din membrele noastre, din trupul nostru decăzut. În acest fel noi şi toţi fraţii vom găsi suficient teren de lucru pentru fiecare element combativ al naturii noastre pe căi bine plăcute Domnului şi angajare pentru fiecare calitate vrednică de iubit şi folositoare pe care o posedăm, pentru edificarea noastră reciprocă şi pentru a face bine tuturor oamenilor, după cum avem posibilitate, şi în special celor din casa credinţei. — Z. '03-363

14 SEPTEMBRIE

Să aveţi o purtare cinstită în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării ... Căci este un lucru demn de laudă, dacă cineva, pentru conştiinţa lui faţă de Dumnezeu, suferă întristare, îndurând pe nedrept. — 1 Pet. 2:12,19

Noi putem fi vorbiţi de rău şi calomniaţi, dar toţi cei care ne cunosc, care au de-a face cu noi, vor recunoaşte din experienţă loialitatea noastră faţă de principiu, străduinţa noastră ca vorbele ce ne ies din gură cât şi meditaţiile inimii şi conduita în viaţă să fie plăcute Domnului şi o onoare numelui şi cauzei Sale, ca Dumnezeu să poată fi glorificat prin Hristos, căruia Îi aparţine gloria şi Împărăţia în vecii vecilor.— Z. '03-365

15 SEPTEMBRIE

„Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei”, zice Iehova; „nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi”. — 2 Cor. 6:17

Acei care în mod conştiincios trăiesc deosebiţi de lume în cele spirituale şi care recunosc ca fraţi numai pe cei care mărturisesc circumcizia inimii şi primirea în familia lui Dumnezeu se vor afla în opoziţie cu moraliştii, cu liberalii, cu adepţii criticii înalte, precum şi cu masele populare, care urăsc lumina, căci ea osândeşte întunericul lor — doctrinal şi de orice fel. Totuşi, aceasta este singura cale bună şi sigură de urmat. Este mult mai bine ca numai adevăraţii israeliţi să fie recunoscuţi ca fraţi şi prin aceasta să se separe grâul adevărat de neghină. — Z. '99-203

16 SEPTEMBRIE

Iehova va da tărie poporului Său, Iehova va binecuvânta pe poporul Său cu pace. — Ps. 29:11

Dacă aveţi ispite şi încercări pe care le puteţi birui şi care rodesc în caracterul vostru răbdare, experienţă, dragoste frăţească, simpatie şi iubire, bucuraţi-vă, mulţumiţi în rugăciunile voastre şi recunoaşteţi mila şi ajutorul divin. Dacă încercările vi se par mai grele decât puteţi suporta şi par să vă strivească, duceţi cauza voastră înaintea marelui Purtător de greutăţi şi cereţi ajutorul Lui în purtarea a orice v-ar face bine şi eliberarea de sub tot ce nu v-ar face bine, ci v-ar dăuna. — Z. '96-163

17 SEPTEMBRIE

... Hristos în voi, nădejdea slavei. — Col. 1:27

Fiecare copil adevărat al lui Dumnezeu trebuie să aibă un caracter creştin individual bine determinat, a cărui existenţă să nu depindă de viaţa spirituală a nici unui alt creştin. Din Cuvântul Adevărului propovăduit şi exemplificat de alţi creştini, el trebuie să scoată acele principii de viaţă etc. care să-i dea un caracter stabil şi o individualitate spirituală a sa proprie. Atât de hotărâtă şi bine determinată trebuie să fie individualitatea spirituală a fiecăruia, încât chiar dacă fratele iubit sau sora iubită a cărei viaţă spirituală a nutrit-o la început pe a noastră şi ne-a condus spre desăvârşirea caracterului ar cădea (ceea ce, după afirmaţia apostolului, nu este cu neputinţă — Evr. 6:4-6; Gal. 1:8), totuşi, noi să trăim, fiind în stare a ne însuşi şi singuri Spiritul Adevărului. — Z. '03-375

18 SEPTEMBRIE

„Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” — Ex. 33:14

Domnul este totdeauna prezent cu poporul Său. Totdeauna cugetă la noi, se îngrijeşte de interesele noastre, ne păzeşte în primejdie, ne asigură cele necesare, pământeşti şi spirituale, citeşte în inima noastră, ia seama la toate pornirile noastre de devotament iubitor faţă de El, formează influenţele din jurul nostru în interesul disciplinării şi curăţării noastre, ascultă şi cea mai slabă cerere a noastră de ajutor, simpatie sau părtăşie cu El. Nici un moment nu lipseşte de la paza Sa, fie că-L chemăm în toiul muncii zilei fie în liniştea vegherii nopţii. Ce binecuvântată este înţelegerea acestei statornice credincioşii! Nici unul din adevăraţii copii ai lui Dumnezeu nu este lipsit de această dovadă a înfierii Sale. — Z. '03-376

19 SEPTEMBRIE

„Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.” — Ioan 17:17

Domnul nostru leagă întotdeauna progresul şi dezvoltarea vieţii noastre spirituale de primirea Adevărului şi ascultarea ce-i dăm. Fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să se păzească de învăţătura care pretinde că este înaintea Cuvântului, care afirmă că Hristos sau Spiritul vorbesc unor astfel de creştini avansaţi independent de Cuvânt. Aceasta cultivă mândria spi- rituală şi lăudăroşia şi fac fără putere avertizările şi mustrările Sfintelor Scripturi, căci cei înşelaţi cred că în ei locuieşte un învăţător mai mare. Iar Satan, folosindu-se de această înşelăciune, îi face robii voinţei lui. — Z. '03-377

20 SEPTEMBRIE

Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnicia şi al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie ... ca să înviorez spiritele smerite şi să reînsufleţesc inimile zdrobite”. — Isa. 57:15

Să ţinem minte totdeauna că o inimă zdrobită şi mâhnită nu este dispreţuită sau respinsă de Domnul. Prin urmare, în orice greutăţi, oricare din poporul Domnului, din Noua Creaţie, s-ar putea împiedica, dacă sunt flămânzi după părtăşia şi iertarea Domnului, dacă sunt cu inima mâhnită şi zdrobită să nu deznădăjduiască, ci să-şi aducă aminte că Dumnezeu — prin meritul lui Hristos — S-a îngrijit de mijloace care Îi permit să primească şi să îndreptăţească generos, de toate păcatele, pe toţi cei care vin la El prin Isus — prin credinţă în sângele Lui .... Acei care pentru păcatele lor au o inimă zdrobită şi mâhnită pot şti că n-au făcut „păcat care duce la moarte”, pentru că starea inimii lor adevereşte aceasta. Apostolul spune: „este cu neputinţă ... să fie reînnoit spre pocăinţă” oricine a făcut păcat ce duce la moarte. — Z. '03-383

21 SEPTEMBRIE

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. — Ps. 23:4

Oile turmei mici nu se tem de nici un rău, căci ele sunt în favoarea Domnului, pentru că El este cu ele, de partea lor, şi Şi-a arătat favoarea în preţul de răscumpărare, deja plătit. El este cu ele, de asemenea, prin cuvântul făgăduinţei Sale — prin asigurarea Sa că moartea nu va însemna stingerea vieţii, ci numai un somn netulburat în Isus până la înviere. Nu este de mirare, deci, că aceştia pot umbla prin valea umbrei morţii cântând şi făcând melodii Domnului în inimile lor, chemân-du-şi sufletele cu tot ce este înlăuntrul lor să laude, să slăvească şi să mărească numele mare şi sfânt al Aceluia care ne-a iubit şi ne-a cumpărat cu sângele Său preţios şi ne-a chemat la moştenire împreună cu El — dragul nostru Răscumpărător. — Z. '03-413

22 SEPTEMBRIE

Da, fericirea (bunătatea) şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în casa lui Iehova zile îndelungate. — Ps. 23:6; (vezi nota de subsol Cornil. rev.)

Bunătatea şi îndurarea la care ne aşteptăm dincolo de văl încep aici, deja, şi aşa trebuie să le apreciem. Cel ce în prezent nu cunoaşte nimic din bucuriile Domnului, este clar că nu va fi pregătit pentru bucuriile Domnului în Împărăţie, oricare ar fi binecuvântările şi bucuriile la care poate ajunge sub administraţia Împărăţiei, în timpul Vârstei Milenare. Există, deci, bucurie şi veselie dăruite credincioşilor Domnului, care nu este o chestiune de moment, legată de prima lor acceptare a Domnului şi a consacrării lor faţă de El. Bunătatea şi îndurarea Domnului nu trebuie privite ca lucruri ale trecutului îndepărtat, ci trebuie recunoscute şi apreciate ca lucruri ale prezentului. Bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu ne însoţesc zi de zi, ne împrospătează, ne întăresc, ne binecuvântează. — Z. '03-413

23 SEPTEMBRIE

... Luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna. — Iuda 3

Lupta noastră bună a credinţei constă în mare măsură din apărarea Cuvântului lui Dumnezeu care cuprinde de asemenea şi apărarea caracterului Său. Aceasta înseamnă dispoziţia noastră de a apăra Adevărul cu orice preţ şi împotriva oricărui număr de agresori — împotriva crezurilor şi teoriilor oamenilor care ar putea denatura vestea bună de mare bucurie pe care Domnul şi apostolii au vestit-o şi care, mulţumită lui Dumnezeu, va fi pentru tot poporul. Aşa cum mai spune apostolul, „eu sunt însărcinat cu apărarea Adevărului”. Nici noi nu putem face mai puţin decât să apărăm Adevărul. Adevărul este reprezentantul lui Dumnezeu, reprezentantul lui Hristos, prin urmare este steagul nostru, şi noi, ca adevăraţi soldaţi, trebuie să ne apărăm steagul chiar până la moarte. — Z. '03-423

24 SEPTEMBRIE

... Mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire ca nu cumva ... să fiu eu însumi dezaprobat. — 1 Cor. 9:27

Trupul, carnea are tendinţa să se ridice din starea sa de moarte socotită. Prin urmare, natura nouă trebuie să vegheze neîntrerupt ca să-şi menţină influenţa, să lupte lupta bună a credinţei şi să câştige premiul ca un biruitor. Aceste bătălii ale minţii noi împotriva trupului sunt o luptă bună, în sensul că ele sunt lupte împotriva păcatelor şi slăbiciunilor naturii decăzute. Ele sunt o luptă a credinţei, în sensul că întregul curs al Noii Creaturi este un curs al credinţei, precum zice apostolul: „umblăm prin credinţă, nu prin vedere”. Este o luptă a credinţei, în sensul că nimeni nu poate susţine această bătălie împotriva trupului său, a înclinaţiilor şi dorinţelor sale, decât cel ce poate practica credinţa în făgăduinţe şi în Domnul ca ajutorul său. — Z. '03-425

25 SEPTEMBRIE

Care ne-a fost făcut înţelepciune de la Dumnezeu, dreptate [justificare], sfinţire şi răscumpărare [eliberare]. — 1 Cor. 1:30

Cel ce ne-a răscumpărat, adică ne-a cumpărat prin jertfirea vieţii Sale, ca Profetul sau Învăţătorul nostru ne dă înţelepciune prin Evanghelia Sa, ca să vedem starea noastră decăzută şi să-L vedem pe El ca ajutorul nostru; ca Preot al nostru El ne îndreptăţeşte întâi, apoi ne sfinţeşte sau ne consacrează ca subpreoţime a Lui şi, în sfârşit, ca Rege va elibera cu totul pe cei credincioşi de sub stăpânirea păcatului şi a morţii, înălţându-i la gloria, cinstea şi nemurirea naturii divine, căci: „ne va învia şi pe noi împreună cu Isus”.

„Aleluia! Ce Salvator!”

Într-adevăr, El poate şi voieşte să mântuiască în chip desăvârşit pe toţi cei care vin la Dumnezeu prin El. -- Z. '03-440

26 SEPTEMBRIE

... Piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos Însuşi. În El, toată clădirea bine alcătuită, creşte ca să fie un templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi o locuinţă a lui Dumnezeu în Spirit. — Efes. 2:20-22

Pe măsură ce zilele trec, să ne amintim relaţia noastră triplă cu acest Templu: 1) ca pietre vii suntem încă în stadiul de pregătire; 2) ca membri ai Preoţimei Regale, ducând chivotul, înaintăm de la starea Tabernacolului la starea Templului, la care unii au ajuns deja şi unii sunt încă pe cale; 3) ca popor al Domnului a sosit timpul pentru noi să cunoaştem, să cântăm cu spiritul şi înţelegerea cântecul nou al milei, al dreptăţii, al iubirii şi adevărului divin. Să fim credincioşi în toate aceste privinţe, îndeplinindu-ne partea, şi nu peste mult ne vom sfârşi calea şi gloria Domnului va umplea Templul. — Z. '03-443

27 SEPTEMBRIE

„Să nu ispiteşti pe Iehova Dumnezeul tău.” — Mat. 4:7

Poporul Domnului este asaltat neîntrerupt de ispite — sugestii să facă unele minuni în numele Lui şi astfel să dovedească, lor înşişi şi altora, că ei sunt favoriţi ai cerului. Lecţia de învăţat pentru noi este că lucrarea pe care Tatăl ne-a dat s-o facem nu este să convingem lumea sau să arătăm favoarea Lui faţă de noi sau importanţa noastră pentru El, ci, mai degrabă, să fim liniştiţi şi umiliţi, totuşi, în măsura în care raţiunea şi buna cuviinţă permit, să fim eficienţi în a lăsa lumina noastră să strălucească şi în a vesti virtuţile Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată şi de la dorinţa de-a fi făcători de minuni la poziţia înţeleaptă de robi, slujitori ai Adevărului. — Z. '04-9

28 SEPTEMBRIE

... Pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă ... — 1 Pet. 5:8,9

Gândul că Satan ni se opune şi că noi luptăm nu numai împotriva cărnii şi a sângelui, dar şi împotriva domniilor şi stăpânirilor, a duhurilor răutăţii în locurile înalte de putere, ar fi îngrozitor pentru noi dacă nu ne-am da seama, pe de altă parte, că prin fermitatea deciziei noi primim mari ajutoare şi sprijin prin alte puteri nevăzute. Din momentul în care cu hotărâre ne opunem ispitelor şi cu hotărâre apărăm pe Domnul şi cauza Sa, devenim mai tari în Domnul şi în puterea tăriei Lui şi mai mare este El, care este pentru noi, decât toţi cei care sunt împotriva noastră. — Z. '04-11

Ezitarea, după ce răul este văzut, măreşte puterea ispitei. — Z. '03-32

29 SEPTEMBRIE

Orice inimă îngâmfată este o urâciune înaintea lui Iehova. — Prov. 16:5

Unul din chinurile severe ale Noii Creaturi este cucerirea iubirii pentru spiritul lumesc aflat sub conducerea mândriei. Mândria lumească provoacă la luptă credinţa în Dumnezeu şi ascultarea de El şi numai cei curajoşi şi plini de încredere în Domnul pot să învingă acest uriaş. Este necesar, de asemenea, ca biruinţa să fie completă -- ca mândria să fie complet umilită, omorâtă, ca niciodată să nu se mai poată ridica spre nimicirea noastră. Aceasta este o luptă individuală şi unica armă potrivită împotriva acestui uriaş este pietricica din pârâu, mesajul Domnului, care ne arată ceea ce este plăcut şi acceptabil în ochii Lui şi care ne asigură că cel ce se umileşte va fi înălţat, iar cel ce se înalţă va fi umilit. Precum zice poetul: „unde lăudăroşia încetează, începe demnitatea adevărată.” — Z. '03-329

30 SEPTEMBRIE

Căci dragostea lui Hristos ne constrânge ... — 2 Cor. 5:14

Pare imposibil de a descrie iubirea în sine; cel mai bun lucru ce-l putem face este să descriem purtarea ei. Cei care au o iubire cu asemenea caracteristici sunt capabili s-o aprecieze, dar nu sunt capabili s-o explice. Ea este de la Dumnezeu, ea este asemănare cu Dumnezeu, în inimă, în limbă, în mâini şi gânduri; ea supraveghează toate însuşirile omeneşti şi caută să le stăpânească pe deplin .... Ca ucenici sau elevi ai lui Hristos suntem în şcoala Sa şi marea lecţie pe care El ne-o dă zi de zi şi pe care trebuie s-o învăţăm în amănunţime, dacă vrem să ajungem ţinta înaltei noastre chemări în toate diferitele ei trăsături şi ramificaţii, este lecţia iubirii. Iubirea pune stăpânire pe toate vorbele, cugetele, faptele vieţii noastre zilnice şi este în legătură cu ele. Precum a spus poetul:

„Aşa cum fiecare nuanţă este lumină,
Tot aşa, fiecare îndurare este iubire.” — Z. '03-55, 58