W. T. 1 Decembrie 1912, R5142 Dragă frate Russell: Trimiţând actualul raport la Tabernacol (sediul societăţii, n.t.) mă

simt obligat să-mi exprim din nou iubirea creştină sinceră faţă de tine, simţind că activitatea împotrivitorilor noştri creşte în eforturile lor de a răsturna lucrarea încredinţată ţie. Să ştii că noi ne rugăm pentru tine şi avem simpatie faţă de tine în încercările provocate de diferite atacuri făcute în presă împotriva ta. Am încredere că acelaşi Har care te-a susţinut în trecut se va dovedi suficient până la sfârşit.

Cele mai multe adunări par să înainteze în salturi în lucrurile Spiritului ca şi cum ar încerca să recupereze încetineala din trecut.

Am remarcat că unele adunări fac o greşeală serioasă gândind că o schimbare constantă este esenţială “pentru a nu intra într-o rutină”. Astfel într-o adunare, Domnul evident a văzut că este nevoie de un conducător mai competent şi El a trimis un frate care avea calităţile necesare ca să lucreze aici. După ce a servit două termene de câte şase luni, acel spirit de schimbare a refuzat să-l mai aleagă, sau, mai curând, l-a făcut pe el să creadă că nu se cuvine să mai fie ales. Bătrânul de acuma este un frate bun, dar cei doi împreună ca Bătrâni ar fi în stare să facă mult mai multe

— Ecles. 4:9-12.

Aceeaşi idee face ca această adunare să-şi schimbe locul de întrunire chiar şi duminica, până când unii dintre participanţii mai neregulaţi sunt descurajaţi să mai meargă, de frică să nu meargă acasă la cineva şi adunarea nu va fi acolo. Acesta este un motiv pentru care ei nu participă în mod regulat niciodată.

Un alt lucru: unele adunări au nevoie de sfat cu privire la conducerea studiului berean, pentru că în destul de multe locuri unde ei cred că au studiu berean, au în realitate serviciu de predică. Bătrânul pune întrebările, unul sau doi fraţi răspund foarte scurt şi apoi Bătrânul ţine o predică de 10-15 minute; acest lucru se repetă la următoarea întrebare, şi aşa până la sfârşit.

Sunt câteva adunări foarte mici şi slabe unde acest lucru ar putea fi permis, dar în fiecare caz unde am aflat că aceasta este metoda lor se pare că nu au nici o scuză să procedeze astfel.

Noi ne-am bucurat foarte mult de părtăşia fraţilor din Illinois şi ne bucurăm mult în privilegiul de a servi în cauza care are ca scop slava lui Dumnezeu.

Cu multă iubire creştină,

În numele Lui preţios, B. H. Barton

RĂSPUNSUL EDITORULUI:

Folosesc această ocazie ca să sprijin afirmaţia fratelui Barton făcută mai sus. Trebuie să cumpănim bine lucrurile. În timp ce adunările trebuie să păstreze controlul deplin al propriilor treburi, aceasta nu înseamnă că ei trebuie să vorbească sau să gândească vreodată în mod uşuratic despre cei pe care i-au ales să fie Bătrâni sau conducători, prin ceea ce cred ei că este Îndrumarea divină. Să ne amintim cuvintele apostolului, “Ascultaţi de mai-marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei veghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală” — Evr. 13:17.

Unui conducător credincios care nu încearcă să ia controlul din mâinile Adunării, i se poate şi trebuie să i se acorde mare încredere. Lucrarea lui este una din iubire şi nu pentru un câştig mârşav; şi trebuie să-i fie arătată din belşug iubirea întregii Adunări, ca o măsură de răsplată pentru credincioşia lui în serviciu. Aceasta nu înseamnă ca controlul să fie lăsat în mâinile unui Bătrân, şi nu înseamnă că el trebuie să se simtă ofensat dacă alţii vor fi aduşi în faţă, chiar dacă el ar fi cel mai competent. Ca fraţi Bătrâni, conducătorii trebuie să fie gata să ajute, să încurajeze şi să instruiască pe toţi fraţii mai tineri, şi să-i pregătească pentru lucrarea de Diacon şi ulterior pentru funcţia de Bătrân.

Unii dintre poporul drag al Domnului par înclinaţi să meargă la extremă. Caracterele puternice sunt întotdeauna în pericolul de a merge la extreme. Apostolul îndeamnă, “Blândeţea (moderaţia în l. engleza, n.t.) voastră să fie cunoscută de toţi oamenii”. A ne conduce treburile în mod decent şi în ordine nu este babilonism în nici un sens rău. Ne putem imagina cerul fără reguli, regulamente şi ordine? Nu recunoaştem noi că ordinea este prima lege a cerului? Nu sugerează apostolul că Domnul pune pe diferiţii membri în Corp după cum îi place Lui? Ar putea să fie o greşeală din partea noastră să cooperăm cu Dumnezeu în recunoaşterea voinţei Lui şi în îndeplinirea ei? Desigur că nu! Rău ar fi ca o majoritate rezonabilă să tiranizeze minoritatea, dar ar fi la fel de rău sau chiar mai rău, ca o minoritate mică să tiranizeze majoritatea. Spiritul iubirii ne cere să ne amintim de Regula de Aur şi să fim aşa de generoşi faţă de alţii la fel cum am vrea ca ei să fie faţă de noi.

Sunt de acord cu sugestiile fratelui Barton cu privire la dorinţa prea mare de schimbare. Recent am auzit de o Adunare care îşi schimbă, prin rotaţie, conducătorii în fiecare săptămână. Aceasta n-ar fi atât de rău, bineînţeles, pentru adunarea de rugăciune şi experienţă, deşi chiar şi atunci s-ar părea că o lună sau un trimestru ar fi mai bine pentru fiecare conducător; dar în cazul studiilor bereene o schimbare săptămânală pare foarte păgubitoare, atât pentru conducător cât şi pentru Adunare. Continuitatea, legătura cu lecţiile precedente este foarte de dorit. Noi recomandăm un serviciu de cel puţin trei luni pentru conducătorii studiului berean.

CU PRIVIRE LA STUDIILE BEREENE

Sugestia fratelui Barton este bună, şi anume că un învăţător bun este cel care scoate răspunsurile de la Adunare. Tocmai în această privinţă studiile bereene ajută pe poporul Domnului tot mai mult. Ei bine, este adevărat că unele persoane care au talent pentru vorbire sau predică nu au suficient talent pentru a învăţa — de a scoate răspunsurile de la Adunare. Într-un astfel de caz ar putea fi bine să se dea ocazie diferiţilor Bătrâni să arate dacă au aptitudini de a învăţa, care este, după explicaţia apostolului, una din calităţile unui Bătrân.

Mulţi conducători de Adunări declară că le este imposibil să-i facă pe fraţi să studieze lecţia dinainte. Este păcat că se întâmplă aşa, dar nu ar fi înţelept să se aducă ofensă cuiva sau ca cineva să fie împiedicat să participe la adunare, fiind mustraţi că ei nu au studiat lecţiile. Noi sfătuim

o altă cale: La începutul fiecărui studiu să se citească de către cineva, care poate citi clar, paginile din Studiile în Scripturi la care se va face referire, distinct, tare; apoi închideţi cărţile şi discutaţi subiectul prin întrebări. Un foarte mare ajutor îl poate da conducătorul prin strângerea şi legarea împreună a fragmentelor de răspuns. Efectul este încurajarea celor care răspund să participe şi cu altă ocazie şi să se facă răspunsurile mai profitabile. Ca întreg, Studiile Bereene, suntem siguri că fac o lucrare eficientă în întemeierea şi stabilirea în Adevăr.

Noi îndemnăm pe toţi fraţii dragi să continue citirea STUDIILOR ÎN SCRIPTURI în mod regulat, câte zece-douăsprezece pagini pe zi, în afara studiului berean. Cât se va citi, va fi cu atât mai mult de ajutor în legătură cu studiul berean.