W. T. 15 Octombrie 1913, R5336

Ne-au fost adresate numeroase întrebări prin care vedem că unii fraţi au dificultăţi în aplicarea sugestiilor date în Volumul VI despre subiectul alegerii de servitori pentru adunări — bătrâni şi diaconi.

Gândul nostru n-a fost să punem o regulă invariabilă în acest subiect. Biblia nu dă nici una şi nimeni nu are dreptul să stabilească o astfel de regulă. Sugestia noastră a fost ca, oricând este posibil, alegerea să fie unanimă, şi dacă 75% din Adunare sau mai mult n-ar favoriza alegerea unui frate, ar fi mai curând neînţelept ca el să accepte funcţia — serviciul. Nu vrem să spunem prin aceasta că o minoritate de 25% sau 30% să fie încurajată să obstrucţioneze Adunarea şi să împiedice o alegere.

Strict vorbind, o majoritate de unul într-o Adunare ar hotărî orice lucru dacă n-ar interveni iubirea ca să încurajeze o luare în considerare a sentimentelor celorlalţi. Dacă de exemplu, ar exista o Adunare de 100 de fraţi, 51 ar avea dreptul să decidă cu privire la cine să fie servii Bisericii, iar ceilalţi 49 ar trebui să accepte liniştiţi, recunoscând faptul că ei constituie doar o minoritate şi trebuie să se străduiască cu loialitate să sprijine voinţa majorităţii.

Numai spiritul iubirii şi interesele cele mai bune ale tuturor din Adunare sugerează mai mult de 51%. Iubirea trebuie să se străduiască pentru un vot unanim. Dar cum poate fi obţinut acesta? Vom oferi o sugestie.

Să presupunem că într-o Adunare de 100 se consideră că sunt necesari pentru serviciu şase Bătrâni. A, B, C, D, E, F ar reprezenta posibilii candidaţi, cu mai multă sau mai puţină capacitate. A ar putea avea 100 de voturi; B, 90; C, 80; D, 70; E, 60; F, 50. La o votare strictă, în direcţia preferinţei, la un procent de 90% numai doi ar fi aleşi; dar gândul nostru ar fi că toţi cei şase ar putea fi unanim aleşi, dacă ei sunt la media materialului cel mai bun pe care îl are Adunarea şi dacă nu se cunoaşte nimic defavorabil pentru caracterul lor moral.

Este o greşeală să gândim că standardele stabilite de Sf. Pavel trebuie să fie luate literal, pentru că nu s-ar fi găsi nimeni să îndeplinească pe deplin toate cerinţele. Apostolul a arătat cum ar fi Bătrânul ideal. Cel care votează trebuie să aibă acest ideal în mintea sa când se gândeşte la voia Domnului; dar Adunarea nu trebuie lăsată fără Bătrân decât dacă sunt neajunsuri serioase.

Domnul nostru, similar, a pus un exemplu perfect înaintea noastră când a spus: “Voi fiţi deci desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârşit" (Mat. 5:48). Cine este desăvârşit în felul în care Dumnezeu este desăvârşit? “Nu este nici un om drept, nici unul măcar" (Rom. 3:10). Învăţătorul, evident, a vrut să spună că noi nu trebuie să ne măsurăm cu un standard mai inferior, ci cu standardul perfect, ca astfel să ne ridicăm la cele mai înalte idealuri în ceea ce priveşte propriile noastre vieţi şi caractere şi în ceea ce-i priveşte pe cei aleşi să fie Bătrâni şi exemple pentru Turmă.

Să se amintească întotdeauna că nimeni nu trebuie să voteze în afară de aceia care declară o deplină consacrare, arătată prin simbolul obişnuit

— scufundarea în apă. Cei care nu şi-au simbolizat consacrarea, nu trebuie înlăturaţi ca fraţi, dar trebuie să fie consideraţi nedezvoltaţi, aşa încât să nu fie competenţi să-şi exprime opinia cu privire la cine ar fi calificat să servească Biserica, şi, bineînţeles, n-ar fi calificaţi ca ei înşişi să fie servitori.

O altă întrebare care se vâră pe ici pe colo este: Oare să fie ales ca servitor al Bisericii unul care n-a făcut Angajamentul special pe care atât de mulţi dintre noi l-au găsit de mare ajutor şi care a fost recomandat tuturor? Noi nu putem face din acest Angajament simplu un test de frăţie; pentru că, deşi credem că Domnul l-a dat în mod special în acest timp şi că într-o anumită măsură El intenţionează ca acesta să servească ca o încercare între cei consacraţi, totuşi Biblia nu ne autorizează să-l facem un test de frăţie. Este mai curând un lucru de judecată decât de îndrumare divină, exact cum destul de potrivit ar putea fi luate în considerare şi întrebuinţarea greşită a limbii engleze de către candidat sau manierele nedelicate, deşi nu sunt menţionate în Biblie printre calităţile pentru funcţia de bătrân.

Ne va bucura mult să ştim că toţi bătrânii şi diaconii dragi din poporul Domnului din orice loc pot vedea la fel în ceea ce priveşte caracterul raţional al Angajamentului şi armonia lui cu Cuvântul divin şi cu Legământul nostru de consacrare, la care Angajamentul este ca nişte franjuri albaştri sau o poală şi un tiv. Cu greu se poate cineva reţine să nu se mire ce obiecţie ar putea avea un frate creştin sau o soră la acest Angajament. Pentru unii dintre noi acesta pare ca şi cum ar implica ceva rău cu privire la intenţiile inimii lor sau ceva defect în facultăţile lor mintale. Oricum, noi nu suntem competenţi să judecăm atât de bine. Învăţătorul a spus: “Nu judecaţi”.

Gândul nostru este că în alegerea de bătrâni sau diaconi pot fi preferaţi aceia care au făcut Angajamentul şi care sunt de aceeaşi părere în acest subiect. Totuşi, dacă fraţii competenţi să conducă adunările sunt acceptabili în celelalte privinţe şi nu se opun Angajamentului, pot fi aleşi. Aceasta ar fi în special adevărat despre aceia care declară că ei îndeplinesc toate cerinţele Angajamentului cum pot mai bine, şi refuză să-l accepte doar de teamă ca nu cumva acceptarea acestui Angajament simplu să le dăuneze în timp ce pe alţii Îi ajută. S-ar putea ca noi să nu înţelegem nici procesul gândirii lor, nici atitudinea inimii lor, dar, în astfel de circumstanţe, putem trece peste ceea ce nu putem nici înţelege nici aprecia.