“PENTRU CĂ IUBIM PE FRAŢI” “Noi ştim că am trecut din moarte la
viaţă, pentru că iubim pe fraţi” — 1 Ioan 3:14 W. T. 15 Noiembrie 1913, R5346
Suntem bucuroşi să declarăm, atât prin
contact personal cât şi prin corespondenţă, că avem toate motivele să credem că
Studenţii Bibliei, care constituie marea majoritate a cititorilor noştri, au
crescut în har în ultima vreme — în ultimii câţiva ani. Contrastând timpul
prezent cu trei, şase sau zece ani în urmă, observăm o mare creştere a
spiritualităţii — a Spiritului Domnului — Spiritul sfânt
al Iubirii. Adunarea, Eclesia, Biserica, unindu-se
să acţioneze ca unul, să se închine împreună, să servescă împreună Cauza lui
Dumnezeu, trebuie să facă aşa datorită aprecierii lor comune a caracterului şi
Planului divin. Ei nu sunt sub guvernarea sau conducerea nimănui, decât a
Episcopatului Bibliei — învăţăturile apostolice. În privinţa Bătrânilor şi a
Diaconilor fiecărei adunări, aceştia trebuie aleşi de adunare din mijlocul ei,
conform instrucţiunilor Bibliei. Nici o putere pământească nu are dreptul să
intervină între instrucţiunile celor doisprezece apostoli stabiliţi divin şi
grupurile poporului Domnului care aleg să se adune în armonie cu instrucţiunile
apostolice. Aceasta şterge dintr-o mişcare toată autoritatea papală şi
autoritatea tuturor episcopilor apostolici, în mod fals numiţi aşa.
Deoarece Diaconii şi Bătrânii,
Păstorii şi Învăţătorii sunt ridicaţi la locuri de serviciu şi onoare prin
voturile fraţilor, aceasta plasează adunarea într-o autoritate mai mare decât pe
servitorii ei. Dar adunarea, la rândul ei, este obligată să nu-şi forţeze
preferinţele, ci numai să acţioneze loial, în armonie cu îndrumarea divină dată
prin apostoli în Biblie. Astfel vedem că adevărul asupra acestui subiect din
punctul de vedere divin a fost într-o mare măsură pierdut din vedere timp de
secole, spre dezavantajul Bisericii — unii luând o parte a Adevărului şi
alţii alta — puţini, dacă sunt unii, recunoscându-l pe de-a-ntregul.
Într-adevăr, găsim că acesta a fost cazul în privinţa aproape a fiecărei
doctrine. Deşi
particularităţile au fost arătate în Studiile în Scripturi, Volumul VI, totuşi
principiile implicate se află în cele afirmate mai sus. Oricine înţelege pe
deplin principiile, ar trebui să poată aprecia detaliile. Şi ar fi numai o
chestiune de gândire şi deliberare răbdătoare ca să se stabilească toate
detaliile afacerilor oricărei Adunări mici, conform Scripturilor. Astfel, deşi
Adunarea dă o oarecare autoritate şi serviciu în mâinile celor aleşi ca Bătrâni
şi îi numeşte pe alţii să-i ajute în lucrare ca Diaconi, sau servitori, cu toate
acestea, atât Bătrânii cât şi Diaconii sunt răspunzători faţă de Adunare, faţă de eclesie.
ECCLESIA ESTE SUPERIOARĂ SERVITORILOR
EI În cazul unei dispute, judecata sau
decizia Adunării trebuie să stea în picioare ca lucrul corect la timpul acela.
Dacă se dovedeşte mai târziu că a fost neînţeleaptă, Domnul poate face aşa încât
eroarea judecăţii să fie spre bine — spre instruire. Să ilustrăm: Dacă judecata
Adunării la un moment dat diferă de judecata Bătrânului sau a Bătrânilor,
atitudinea potrivită pentru Bătrâni ar fi să se supună autorităţii mai înalte,
care este Adunarea, Biserica, Eclesia; pentru că cel care numeşte este
superior celui care este numit. Aranjamentul Domnului nostru pentru Adunări
sau Eclesii este: “Unde doi sau trei sunt adunaţi pentru numele Meu, acolo sunt
şi Eu”. Domnul a promis să fie cu Adunarea. El nu a spus: Unde este un Bătrân,
acolo sunt şi Eu, şi la el să se strângă Adunarea; ci: Unde este o Adunare acolo
sunt şi Eu; şi ea poate numi un Bătrân, pe care Eu îl voi recunoaşte şi-l voi
binecuvânta ca reprezentantul ei şi spre binele ei, în măsura în care el se va
strădui să fie un vas potrivit ca servitor al Meu în binecuvântarea acelei
Adunări. Această apreciere a adevăratei relaţii
dintre Bătrân şi Adunare ar trebui să-i ajute pe Bătrâni să cultive acele roade
şi haruri ale Spiritului sfânt descrise de sf. Pavel ca fiind blândeţea,
gentileţea, răbdarea, bunătatea frăţească, îndelunga răbdare, iubirea. Dar, pe
de altă parte, Adunarea, Eclesia, după ce a ales pe unul dintre membrii ei spre
a o servi ca frate Bătrân şi a se îngriji de interesele ei, să spere că a ales
în mod înţelept, în armonie cu Cuvântul şi providenţele Domnului. Astfel
sperând, ei să fie pregătiţi să acorde sprijin şi încurajare Bătrânului, în
măsura în care îl văd străduinduse să cunoască şi să facă voia Domnului şi
cu credincioşie să-şi dea timpul şi talentele în serviciul Adunării. Dacă mai
târziu ei găsesc că nu au discernut pe deplin şi nu au urmat instrucţiunile
apostolice în ceea ce priveşte alegerea Bătrânului, ei trebuie totuşi să fie
amabili şi gentili faţă de el, amintindu-şi că greşeala a fost a lor prin faptul
ca l-au ales — o greşeală care va fi corectată la următoarea alegere — şi să se
încreadă şi să se roage să poată cunoaşte mai bine voia Domnului şi să fie mai
întelepţi în alegerea lor. DATORIILE ECCLESIEI
Din acest punct de vedere, Adunarea
are totul de spus în ceea ce priveşte numărul de adunări care să fie ţinute,
unde să fie ţinute, de cine să fie conduse, caracterul lecţiilor sau al
studiilor etc. Nimic din toate acestea nu trebuie decis de Bătrân, deşi ca
membru al Adunării el are acelaşi drept ca şi ceilalţi să fie auzit. În măsura
în care este mult apreciat, opinia lui va avea greutate pentru Eclesie, Adunare
sau congregaţie. Cu toate acestea, Adunarea nu ar trebui să uite niciodată că
oricât de apreciat ar putea fi Bătrânul, el nu este îndrumătorul lor. Bătrânilor
şi tuturor celorlalţi trebuie să li se acorde atenţie în măsura în care se vede
că interpretează înţelept învăţăturile Sfintelor Scripturi.
Noi credem că
aceste principii, dacă sunt văzute, aprobate şi respectate, vor fi tot mai
puţine fricţiuni în Adunări. Bătrânii, în sfera lor cuvenită doar, şi căutând în
mod conştiincios să servească în armonie cu aceasta, se vor reţine de la a face
şi a spune multe lucruri care sunt în afara domeniului lor şi care probabil ar
stârni dificultăţi printre membrii adunărilor. UN FACTOR PUTERNIC ÎN TOATE DISPUTELE
Se va găsi în general, credem noi, că
mândria este un factor puternic în toate disputele Bisericii. Uneori Bătrânul
întreprinde să facă pentru Adunare mai mult decât doreşte Adunarea de la el şi
mai mult decât l-a autorizat adunarea să facă. Sau, greşit îndrumat de
sentimente care predomină printre toate denominaţiile creştinătăţii, el se
gândeşte la funcţia sa ca la o funcţie de autoritate peste Biserică, şi nu ca la
un serviciu onorabil, autoritatea fiind în mâinile Adunării. Uneori dificultatea
este cu vreun membru al Adunării, care, căutând să apere drepturile şi
autoritatea Adunării, merge la extremă şi fără să fie necesar hărţuieşte pe
Bătrân, criticându-l pentru că face corect, dar nu face exact în modul în care
acest frate bine intenţionat gândeşte că ar trebui să-l facă.
Iubirea trebuie să aplice Regula de
Aur. Noi trebuie să fim dispuşi să dăm Bătrânului atâta libertate rezonabilă de
acţiune, câtă ne-ar plăcea nouă să avem dacă am fi în locul lui — cu condiţia,
desigur, ca această libertate să fie în deplină armonie cu Cuvântul lui
Dumnezeu. Mai mult, noi ar trebui să ne amintim că Bătrânul este servitorul
întregii Adunări, şi nu servitorul special al unuia dintre membrii ei. Orice
critică a conduitei sale, prin urmare, trebuie să vină din partea Adunării şi nu
numai din partea unui membru al ei. Dacă un membru are un gând important pe care
Bătrânul îl ignoră, el trebuie să fie liber să ceară judecata Adunării asupra
subiectului pentru informarea sa proprie şi pentru informarea Bătrânului; dar
nici un membru să nu încerce individual să-l critice pe Bătrân sau să găsească
greşeală în procedura lui. Dacă Adunarea îl aprobă pe Bătrân,
indivizii care gândesc diferit sunt liberi să creadă cum le place, dar trebuie
să cedeze majorităţii. Cu alte cuvinte, pacea şi ordinea în adunare sunt
chestiuni de mare valoare în ceea ce priveşte tot progresul în studiul Bibliei.
Nimic nu trebuie făcut, care să deranjeze pacea şi ordinea dacă nu există ceva
categoric greşit, nescriptural, legat de problemă. Atunci fratele sau sora
atrăgând atenţia asupra chestiunilor pe care le consideră nescripturale, să
spună mai puţin despre părerea sa proprie, şi să se ocupe în principal de
îndemnurile scripturale
despre care crede că sunt încălcate. “STĂRUIŢI ÎN DRAGOSTEA FRĂŢEASCĂ”
Aceste sugestii au intenţia de a
creşte şi a promova pacea şi unitatea printre fraţii Domnului oriunde merge
această revistă. Avem încredere că toţi cei care sunt concepuţi de acelaşi
Spirit, Spiritul sfânt, doresc să cunoască şi să facă ceea ce este drept — ceea
ce este plăcut şi acceptabil pentru Dumnezeu şi pentru cele mai bune interese
ale Cauzei Sale. “Printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur
trup.” “Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” Gândul nostru este
că, toţi fiind una cu Domnul — de o singură inimă, o singură voinţă — greutăţile
noastre se trag aproape în întregime de la capetele noastre, de la înţelegerea
greşită a unor principii care guvernează aranjamentul divin. Şi aceste
principii, putem fi siguri, sunt perfecte, drepte. În măsura în care putem veni
în armonie cu aceste principii, vom avea pace unul cu altul, ajutându-ne cu
bucurie unul pe altul spre Împărăţie, în care vom avea o parte cu Domnul nostru.
Să ne amintim
continuu că iubirea pentru toţi fraţii este un indiciu sigur că iubim ca Noi
Creaturi. Şi iubirea pentru fraţi înseamnă că nu le vom face nici un rău, că nu
vom vorbi de rău în privinţa lor, decât dacă este absolută necesitate; şi, în
final, că nici măcar nu vom bănui de rău în privinţa cuvintelor şi faptelor lor.
“Dragostea este împlinirea legii.” “Cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu
şi Dumnezeu îprin Spiritul Săuş rămâne în el.” Căci, chiar dacă ne-am da toată
averea pentru hrană săracilor, şi chiar dacă ne-am sacrifica trupurile să fie
arse în interesul dreptăţii, totuşi dacă nu avem iubire — Spiritul iubirii — nu
suntem nimic în ochii lui Dumnezeu. Romani 13:10; 1 Ioan 4:16; 1 Cor. 13:3.