“Şi vor merge aceştia la chinul etern (pedeapsa veşnică, traducerea Cornilescu revizuită -- n. e.), iar drepţii în viaţă eternă." (vers. 46)

Deşi, după cum am văzut, Scripturile nu învaţă doctrina blasfematoare a chinului veşnic, totuşi ele învaţă foarte accentuat pedeapsa veşnică a celor răi, clasa reprezentată în această pildă prin “capre". Să examinăm pilda, şi apoi sentinţa pronunţată la sfârşitul ei.

S-a spus pe drept că “ordinea este prima lege a cerului"; totuşi puţini, credem noi, îşi dau sema cât de adevărat este acest lucru. Privind în urmă peste planul veacurilor, nimic nu vedem care să dea o dovadă atât de concludentă despre un Conducător divin, ca ordinea observată în toate aspectele acestui plan.

Dumnezeu a avut timpuri şi perioade definite şi declarate pentru fiecare parte a lucrării Sale; şi la sfârşitul fiecăreia din aceste perioade a fost o încheiere a lucrării ei şi o evacuare a molozului, ca pregătire pentru începerea lucrării noi a dispensaţiei următoare. Astfel, la sfârşitul Veacului Iudeu se observă ordine -- o secerare şi o separare completă a clasei “grâu" de clasa “pleavă"; şi o deplină respingere din favoarea lui Dumnezeu a clasei din urmă. Cu cei puţini care au fost judecaţi vrednici la sfârşitul acelui veac a început un veac nou -- Veacul Evanghelic. Şi acum noi ne găsim în mijlocul scenelor de încheiere, în “secerişul" acestui veac; “grâul" şi “neghina", care au crescut împreună în timpul acestui veac, sunt în proces de separare. Cu clasa dintâi, al cărei Cap este Domnul nostru Isus, un veac nou este pe punctul de a fi inaugurat, iar aceştia care sunt “grâu" vor domni ca regi şi preoţi în noua dispensaţie, în timp ce elementul “neghină" este judecat ca fiind complet nevrednic de acea favoare.

În timp ce observăm această ordine în legătură cu Veacul Iudeu şi cu cel care tocmai se încheie, Domnul nostru ne informează prin pilda pe care o analizăm că aceeaşi ordine va fi observată şi în legătură cu veacul care urmează acestui Veac Evanghelic.

Secerişul Veacului Iudeu a fost asemănat cu despărţirea grâului de pleavă; secerişul acestui veac cu despărţirea grâului de neghină, iar secerişul Veacului Milenar cu despărţirea oilor de capre.

Că pilda cu oile şi caprele se referă la Veacul Milenar este indicat clar în versetele 31 şi 32: “Când va veni Fiul Omului în mărirea Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu dânsul, atunci va şedea pe tronul măririi Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate popoarele şi El (îi) va despărţi pe dânşii unul de altul, precum desparte păstorul oile de capre". După cum în veacul prezent, fiecare faptă a celor ce sunt în încercare (Biserica) constituie o parte din acel caracter care, la timpul cuvenit, va hotărî decizia finală a Judecătorului în cazul nostru, la fel va fi şi cu lumea (“popoarele") în veacul viitor. După cum în veacul prezent încercarea majorităţii membrilor individuali ai Bisercii se sfârşeşte şi se ajunge la o decizie în cazul lor cu mult timp înainte de sfârşitul veacului (2 Timotei 4:7, 8), la fel sub domnia Milenară decizia în unele cazuri individuale se va lua cu mult înainte de sfârşitul veacului (Isaia 65:20); dar în fiecare veac este un “seceriş" sau un timp general de separare la sfârşitul veacului.

În zorii Veacului Milenar, după timpul de “strâmtorare mare", va fi o adunare a popoarelor aflate în viaţă, înaintea lui Cristos, şi la timpul şi în ordinea stabilită, morţii tuturor popoarelor vor fi chemaţi să se prezinte înaintea scaunului de judecată al lui Cristos -- nu ca să primească o sentinţă imediată, ci ca să primească o încercare individuală corectă şi imparţială (Ezechiel 18:2-4, 19, 20), sub cele mai favorabile împrejurări, rezultatul încercării acesteia fiind o sentinţă finală, ca vrednici sau nevrednici de viaţă veşnică.*

*Vezi Studii în Scripturi, Vol. 1, Cap. 8 -- Ziua de judecată

Scena acestei pilde este, prin urmare, după timpul de strâmtorare, când popoarele vor fi fost supuse, Satan legat (Apocalipsa 20:1, 2) şi autoritatea Împărăţiei lui Cristos stabilită. Înainte de aceasta, Mireasa lui Cristos (Biserica biruitoare) va fi fost aşezată cu El pe tronul Său de putere spirituală şi va fi luat parte la executarea judecăţilor din marea zi a mâniei. Atunci Fiul Omului şi Mireasa Sa, Biserica glorificată, se vor descoperi şi vor fi văzuţi de oameni cu ochii înţelegerii, şi “vor străluci ca soarele în Împărăţia Părintelui lor". Matei 13:43

Aici este Noul Ierusalim aşa cum l-a văzut Ioan (Apocalipsa 21), “… cetatea cea sfântă (simbol al guvernului) … pogorându-se de la Dumnezeu din cer". În decursul timpului de strâmtorare el se va coborî, şi înainte de sfârşitul lui, el va atinge pământul. Aceasta este piatra desprinsă din munţi fără ajutorul vreunei mâini (dar prin puterea lui Dumnezeu), şi apoi ea va deveni un munte (Împărăţie) mare care va umple tot pământul (Daniel 2:35), venirea ei sfărâmând în bucăţi împărăţiile rele ale prinţului întunericului. Daniel 2:34, 35

Aici este acea glorioasă cetate (guvern) gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei (Apocalipsa 21:2), şi devreme, în zorii zilei milenare, popoarele vor începe să umble în lumina ei (vers. 24). Acestea vor putea să-şi aducă în cetate mărirea şi onoarea lor, dar “nu va intra într-ânsa tot ce este spurcat (adică să devină parte din ea)" etc., cu nici un chip (vers. 27). Aici, din mijlocul tronului iese un izvor curat, cu apa vieţii (adevărul neamestecat cu eroare), iar “Spiritul şi mireasa zic: Vino! … Şi cel însetat să vină; şi cel ce voieşte să ia apa vieţii în dar" (Apocalipsa 22:17). Aici va începe probarea lumii, ziua cea mare de judecată a lumii -- o mie de ani.*

*Vezi Studii în Scripturi, Vol. 1, Cap. 8 -- Ziua de judecată

Dar chiar şi în acest timp favorizat, de binecuvântare şi vindecare a popoarelor, când Satan va fi legat, când răul va fi oprit, când omenirea va fi în proces de eliberare din strânsoarea morţii, şi când cunoştinţa de Domnul va umple întreg pământul, se vor dezvolta două clase, pe care Domnul nostru le aseamănă aici cu oile şi caprele. El ne spune că pe acestea le va despărţi. Clasa oilor -- cei ce sunt blânzi, ascultători şi dornici să se lase conduşi, vor fi adunaţi în decursul Veacului Milenar la dreapta Judecătorului -- simbol al aprobării şi favorii; dar clasa caprelor îndărătnice şi încăpăţânate, întotdeauna căţărându-se pe stânci -- căutând întâietate şi aprobare printre oameni -- şi hrănindu-se cu resturi sărăcăcioase, în timp ce oile pasc în păşunile bogate ale adevărului date de bunul Păstor -- acestea vor fi adunate de partea stângă a Judecătorului, opusul poziţiei de favoare -- ca subiecţi ai dizgraţiei şi condamnării Lui.

Pentru a fi îndeplinită această lucrare de despărţire a oilor şi caprelor se va cere întregul Veac Milenar. În decursul acelui veac, fiecare individ, ajungând treptat la o cunoştinţă de Dumnezeu şi de voinţa Sa, îşi va lua locul la dreapta favorii sau la stânga dizgraţiei, după cum vor profita sau vor neglija ocaziile din acea epocă de aur. Până la sfârşitul acelui veac, toată omenirea va fi fost aşezată în două clase, întocmai cum este arătat în pildă.

Sfârşitul acelui veac va fi sfârşitul încercării sau judecăţii lumii, şi atunci se va face plasarea finală a celor două clase. Răsplata clasei “oilor" Sale le va fi acordată fiindcă pe parcursul veacului de încercare şi disciplinare, ei au cultivat şi au manifestat frumosul caracter de iubire, pe care Pavel îl descrie ca fiind împlinirea legii lui Dumnezeu (Romani 13:10). Ei vor fi manifestat acest spirit unii faţă de alţii în împrejurările de cea mai mare nevoie; iar ceea ce vor fi făcut ei unul pentru altul va fi socotit de către Domnul ca fiind făcut Lui, socotindu-i pe toţi ca fraţii Lui -- copiii lui Dumnezeu, deşi ei vor fi de natură umană, în timp ce El este de natură divină.

Condamnarea clasei “caprelor" este arătată că va fi pentru lipsa acestui spirit al iubirii. În aceleaşi împrejurări favorabile ca şi “oile", ei se vor împotrivi cu voia influenţei modelatoare a disciplinării Domnului şi îşi vor împietri inimile. Bunătatea lui Dumnezeu nu-i va conduce spre o pocăinţă adevărată, ci, asemenea lui faraon, ei vor profita de bunătatea Lui şi vor face rău. “Caprele", care nu vor fi dezvoltat elementul iubirii, legea vieţii şi a Împărăţiei lui Dumnezeu, vor fi socotite nevrednice de viaţă veşnică şi vor fi distruse, în timp ce “oile", care vor fi dezvoltat asemănarea cu Dumnezeu (iubirea), şi o vor fi dovedit-o în caracterul lor, vor fi instalaţi ca stăpânitori subordonaţi ai pământului pentru veacurile viitoare. La sfârşitul Veacului Milenar, la punerea în ordine finală a afacerilor umane, Cristos Se va adresa oilor Sale astfel: “Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu! moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii".

Este clar că “oile" cărora li se adresează aici, la încheierea Mileniului, nu sunt oile din Veacul Evanghelic, Biserica Evanghelică, ci sunt acele “alte oi" la care S-a referit Domnul în Ioan 10:16. Iar Împărăţia pregătită pentru ei în planul divin, de la întemeierea lumii, nu este Împărăţia pregătită pentru Biserica Evanghelică. Biserica îşi va primi Împărăţia la începutul Mileniului, dar aceasta este Împărăţia pregătită pentru “oile" din Veacul Milenar. Împărăţia lor va fi stăpânirea peste pământ, care la început i-a fost dată lui Adam, dar care a fost pierdută prin păcat, şi care va fi iarăşi restaurată când omul va fi adus la perfecţiune şi astfel făcut potrivit să o primească şi să se bucure de ea. Această stăpânire nu va fi stăpânirea unora din neamul omenesc peste alţii, ci o stăpânire comună, în care fiecare om va fi rege şi toţi vor avea drepturi şi privilegii egale în însuşirea şi folosirea tuturor bunurilor pământului. Acesta va fi un popor suveran -- o republică mare şi grandioasă pe baza unei dreptăţi perfecte, în care drepturile fiecărui om vor fi respectate, pentru că “regula de aur" va fi scrisă în toate inimile şi fiecare om va iubi pe aproapele său ca pe sine însuşi. Stăpânirea tuturor va fi peste întreg pământul şi peste toate rezervele binecuvântării lui bogate şi generoase (Genesa 1:28; Psalmul 8:5-8). Împărăţia lumii, care va fi dată la sfârşitul Mileniului celor desăvârşiţi şi vrednici din neamul omenesc răscumpărat, se deosebeşte clar de toate celelalte prin faptul că este numită împărăţia pregătită pentru ei “de la întemeierea lumii", pământul fiind făcut ca să fie locuinţa şi împărăţia veşnică a oamenilor perfecţi. Dar Împărăţia dăruită lui Cristos, în care Biserica, “Mireasa" Lui, devine “împreună moştenitoare", este o împărăţie spirituală, “când va desfiinţa toată domnia şi toată autoritatea şi puterea" şi care, de asemenea, “nu va avea sfârşit", Împărăţia Milenară a lui Cristos, care va avea sfârşit, fiind numai începutul puterii şi domniei lui Cristos (1 Corinteni 15:24-28). Această împărăţie cerească, spirituală, fără sfârşit, a fost pregătită cu multă vreme înainte de întemeierea Pământului -- începutul ei fiind recunoscut în Cristos, “începutul facerii lui Dumnezeu". Ea a fost intenţionată pentru Cristos Isus, Întâiul-născut; dar chiar şi Biserica, Mireasa şi moştenitoarea împreună cu El, a fost aleasă sau hotărâtă, de asemenea în El, înainte de întemeierea lumii. Efeseni 1:4

Împărăţia sau conducerea Pământului este împărăţia care a fost în pregătire pentru omenire de la întemeierea lumii. A fost folositor ca omul să sufere şase mii de ani sub stăpânirea răului, pentru a afla rezultatele lui inevitabile, de suferinţă şi moarte, pentru ca prin contrast să se dovedească dreptatea, înţelepciunea şi bunătatea legii iubirii lui Dumnezeu. Apoi se va cere a şaptea mie de ani, sub domnia lui Cristos, pentru a-l restabili din ruină şi moarte la starea desăvârşită, prin aceasta pregătindu-l ca să moştenească “împărăţia cea gătită" lor “de la întemeierea lumii".

Împărăţia aceea, în care toţi vor fi regi, va fi o republică mare, universală, a cărei stabilitate şi influenţă binecuvântată vor fi asigurate prin perfecţiunea tuturor cetăţenilor ei, un rezultat care este mult dorit acum, dar care este o imposibilitate din cauza păcatului. Împărăţia lui Cristos în decursul Mileniului va fi însă, o teocraţie care va cârmui lumea (în decursul perioadei de imperfecţiune şi restaurare) fără a se ţine seama de consimţământul sau aprobarea ei.

Fraţii din Biserica Evanghelică nu sunt singurii “fraţi" ai lui Cristos. Toţi cei care vor fi restabiliţi atunci la perfecţiune vor fi recunoscuţi ca fii ai lui Dumnezeu -- fii în acelaşi sens în care Adam a fost fiu al lui Dumnezeu (Luca 3:38) -- fii umani. Şi toţi fiii lui Dumnezeu, fie că sunt umani fie că nu, de pe planul îngeresc sau divin, sunt fraţi. Iubirea Domnului nostru pentru aceştia, pentru fraţii Săi umani, este exprimată aici. După cum lumea are acum ocazia să servească celor care în curând vor fi fii divini ai lui Dumnezeu şi fraţi ai lui Cristos, tot aşa în timpul veacului viitor va avea ocazie îmbelşugată să servească (unul altuia) fraţilor umani.

Popoarele care au mers în moarte, când vor fi aduse iarăşi în existenţă, vor avea nevoie de hrană, îmbrăcăminte şi adăpost. Oricât de mari au fost posesiunile lor în viaţa prezentă, moartea i-a adus pe toţi la acelaşi nivel: pruncul şi omul matur, milionarul şi săracul, învăţatul şi neînvăţatul, educatul şi ignorantul şi degradatul, toţi vor avea ocazie din belşug pentru exercitarea bunăvoinţei, şi astfel vor fi privilegiaţi să fie lucrători împreună cu Dumnezeu. Aici ni se aminteşte de ilustraţia dată în cazul lui Lazăr: Isus doar l-a trezit din moarte, iar apoi prietenilor care se bucurau li s-a permis să-i desfacă învelitoarea de pânză, să-l îmbrace şi să-l hrănească.

Mai mult, se spune despre ei că sunt “bolnavi" şi “în închisoare" (mai potrivit, sub pază). Mormântul este marea închisoare în care milioanele din omenire au fost ţinuţi în captivitate incoştientă; dar când vor fi eliberaţi din mormânt, restabilirea lor la perfecţiune nu va fi o lucrare instantanee. Nefiind încă perfecţi, ei pot fi numiţi în mod potrivit bolnavi, şi sub pază; nu morţi, şi nici încă desăvârşiţi în viaţă; şi orice stare între acestea două poate fi în mod potrivit simbolizată prin boală. Ei vor continua să fie sub supraveghere sau pază până când se vor însănătoşi -- vor fi perfecţi fizic, mintal şi moral. În acel timp vor fi ocazii abundente pentru ajutorare reciprocă, simpatie, instruire şi încurajare, şi orice lipsă de ajutor va marca o lipsă a spiritului de iubire al Domnului.

Deoarece nu toată omenirea va fi ridicată deodată, ci treptat, în timpul miei de ani, fiecare grup nou va găsi o armată de ajutoare în cei care îi vor fi precedat. Iubirea şi bunăvoinţa pe care oamenii le vor arăta atunci unii faţă de alţii (fraţii lui Cristos) va fi socotită de Împărat ca fiind arătată faţă de El. Ca bază a onorurilor şi favorurilor conferite celor drepţi nu se vor cere ceva fapte mari: ei vor trebui doar să vină în armonie cu legea lui Dumnezeu de iubire şi să o dovedească prin faptele lor. “Iubirea este îndeplinirea legii (Romani 13:10), şi “Dumnezeu este iubirea". Astfel, când omul va fi restabilit iarăşi la chipul lui Dumnezeu -- “foarte bun" -- omul, de asemenea, va fi o expresie vie a iubirii.

“Moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii", nu înseamnă că omul va stăpâni independent de legea şi supremaţia divină; căci, cu toate că la început Dumnezeu a dat omului stăpânirea pământului şi intenţionează să i-o dea iarăşi când El îl va fi pregătit pentru această mare încredere, totuşi nu trebuie să presupunem că Dumnezeu are în intenţie ca omul s-o conducă altfel decât sub sau în armonie cu legea Sa supremă. “Fie voia Ta precum în cer şi pe pământ", trebuie să fie veşnic principiul de guvernare. Omul va conduce de atunci încolo domeniul său în armonie cu legea cerului -- bucurându-se continuu să-I facă voia Aceluia a cărui favoare înseamnă viaţă şi “la dreapta" căruia (starea de favoare) “sunt desfătări fără capăt" (Psalmul 16:11). O, cine nu va zice, “Grăbiţi-vă veacuri ale gloriei!" şi nu va da slavă şi cinste Aceluia ale cărui planuri iubitoare înfloresc în asemenea plinătate a binecuvântării?

Să examinăm acum mesajul către cei de la stânga -- “Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor (condamnaţilor)" -- condamnaţi ca vase nepotrivite pentru slava şi onoarea vieţii, care n-aţi cedat influenţelor de modelare şi formare ale iubirii divine. Când aceşti “fraţi" au fost flămânzi şi însetaţi, sau goi, bolnavi şi în închisoare, nu le-aţi servit necesităţile, astfel dovedindu-vă continuu lipsiţi de armonie cu cetatea (împărăţia) cerească; pentru că, în nici un caz, “nu va intra într-ânsa tot ce este spurcat". Decizia sau sentinţa în privinţa acestei clase este: “Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel etern (simbolul distrugerii) care este gătit diavolului şi îngerilor lui". În altă parte (Evrei 2:14), citim, fără să fie simbol, că Cristos “să desfiinţeze pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul". “Şi vor merge aceştia (“caprele") la chinul etern (pedeapsa veşnică, traducerea Cornilescu revizuită -- n. e.) (greceşte, aionios -- durabil), iar drepţii în viaţă eternă (greceşte, aionios -- durabilă)". Pedeapsa va fi tot atât de durabilă ca şi răsplata. Amândouă vor fi veşnice.