“Înainte de a simţi dureri a născut şi înainte de a-i veni suferinţele a dat naştere unui fiu. Cine a auzit vreodată aşa ceva? Cine a văzut vreodată aşa ceva? Se poate naşte oare o ţară într-o zi? Se naşte un popor dintr-o dată? Abia a intrat în munci şi fiica Sionului şi-a şi născut fiii!”

Isa. 66:7, 8.

R 5211 W. T. 1 aprilie 1913 (pag. 99-100)

Numele “Sion” a fost aplicat în antichitate unui deal proeminent din Ierusalim, situat în partea de sud-vest a oraşului şi privit ca cel mai înalt dintre acelea pe care a fost zidit Ierusalimul. El cuprindea cea mai veche parte a cetăţii cu citadela; şi fiind ocupat la început de un palat, a fost numit “cetatea lui David” (2 Cron. 5:2). A fost numit şi “muntele cel sfânt”, sau “muntele sfinţeniei” (Ps. 2:6), fiind locul iniţial al Cortului Întâlnirii, fixat de David pentru primirea chivotului.

Profeţii au folosit adesea numele, “Sion”, pentru Ierusalim însuşi, şi de asemenea pentru locuitorii lui, numiţi uneori fiii şi fiicele Sionului. A fost folosit şi într-un sens mai larg, cum a fost şi Ierusalimul, ca să desemneze toată naţiunea lui Israel. Şi deoarece Israelul trupesc a fost tipic pentru Israelul spiritual, numele Sion se aplică la Biserica Evangheliei, cu o semnificaţie încă mai adâncă, termen care, de-a lungul Veacului Evanghelic, a cuprins întregul corp al creştinilor declaraţi, toţi aceştia fiind pe probă pentru locuri în Biserica triumfătoare — Biserica adevărată, Sionul din viitor şi Sionul adevărat din acest Veac de acum, “Turma Mică” aleasă, căreia Tatăl are plăcere să-i dea Împărăţia (Luca 12:32). În aplicarea simbolică a termenului, trebuie prin urmare să judecăm după caracterul profeţiei dacă se face referire la Casa trupească sau la Casa spirituală a lui Israel, sau la ambele; sau dacă la cea din urmă, dacă se aplică în sensul ei cel mai larg la Biserica nominală Evanghelică, sau la Mica Turmă Aleasă, singura Biserică adevărată în estimarea lui Dumnezeu.

Durerile simbolice din profeţia de mai sus sunt o referire la marele timp de necaz — durerile care trebuie să vină peste Biserica nominală evanghelică, marele “Babilon”, din care unii sunt socotiţi vrednici să scape (Luca 21:36). Aceasta este indicat de versetul precedent care localizează timpul acestei profeţii, care este sincron cu acela când se aude “un glas răsunător îconfuzieş iese din cetate” (Babilon), şi “un glas îde adevăr şi prevenireş din templu” (Mica Turmă Aleasă a celor consacraţi şi credincioşi), şi “glasul lui Iehova, care dă vrăjmaşilor Lui plata cuvenită” — în marele timp de necaz. Isa. 66:6.

Durerile care vin peste Sionul nominal — “creştinătatea”, “Babilonul” — va fi un necaz mare şi dureros, “un timp de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele”. (Dan. 12:1.) Dar un lucru minunat pe care profetul trebuia să-l consemneze, este că trebuie să se nască un fiu din Sion înainte de a veni aceste dureri. Aceasta este o referire remarcabilă la faptul clar învăţat în altă parte, că grâul copt al Bisericii evanghelice trebuie să fie separat de neghină, că trebuie să fie adunat în hambarul stării de siguranţă, înainte ca arderea, necazul mistuitor, să vină peste aceasta din urmă. (Mat. 13:30.) Acest fiu este, prin urmare, Turma Mică — Sionul adevărat în estimarea lui Dumnezeu, Corpul lui Cristos, după cum este scris: “Salvatorul îCristos, Cap şi Corpş va veni din Sion îBiserica evanghelică nominalăş şi va îndepărta nelegiuirile de la Iacov îIsraelul sau Sionul trupescş.” Rom. 11:26.

Două Clase Născute În Sion

Acesta este Fiul care va binecuvânta toate familiile pământului (Gen. 28:14; Gal. 3:16, 29). Naşterea Fiului este Întâia Înviere. Fericiţi şi sfinţi sunt cei care au parte de Întâia Înviere (Apoc. 20:6). Aceştia sunt concepuţi de Dumnezeu acum prin Cuvântul Adevărului şi sunt însufleţiţi prin Spirit sfânt (Iac. 2:18; Efes. 2:1; Rom. 8:11), şi la timpul potrivit — înainte de dureri — se vor naşte în asemănarea glorioasă a lui Cristos.

Naşterea acestui Fiu a început cu peste o mie opt sute de ani în urmă, cu învierea lui Cristos Isus. Atunci a ieşit Capul acestui Corp al lui Cristos; şi cum este de sigur că s-a născut Capul, aşa este şi că se va naşte Corpul. ““Aş putea să aduc până la naştere şi să nu las să nască?” zice Domnul. “Eu, care fac să nască, aş putea să împiedic oare naşterea?” zice Dumnezeul tău” (Isa. 66:9.) O, nu: “fiul”, Cristosul complet, marele Eliberator, se va naşte.

Dar “Cine a auzit vreodată aşa ceva?”, deoarece, nu numai că Trupul lui Cristos, adevăratul Sion biruitor, “neamul sfânt, poporul deosebit” va fi eliberat din Sionul nominal înainte de a intra în dureri, ci atunci când va fi în dureri se va naşte şi o Mulţime Mare de alţi copii. Aceştia sunt Mulţimea cea Mare descrisă în Apocalipsa, ca venind din marele necaz, după ce şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului (Apoc. 7:14). Corpul lui Cristos, Fiul, născut înainte de dureri, va fi compus din acei care au auzit şi s-au supus chemării, “Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu” etc. (Apoc. 18:4), şi care au fost socotiţi vrednici să aibă parte de prima înviere.

Copiii cei mulţi născuţi prin mare necaz vor fi acei credincioşi din Sionul nominal, Babilon, care au îngăduit să devină în mare parte îmbătaţi de spiritul Babilonului, spiritul lumii, şi care, prin urmare, nu sunt prompţi să discearnă şi să se supună vocii Domnului în acest timp de seceriş. Ei nu văd că este timp de seceriş, şi prin urmare nu înţeleg lucrarea de separare pe care o face secera Adevărului de acum. Ei privesc pe servitorii lui Dumnezeu care mânuiesc secera ca vrăjmaşi, care li se opun lor şi Domnului pe care ei Îl slujesc.

Marele necaz sau durerea care vine peste Sionul nominal este singurul lucru care-i poate convinge pe unii ca aceştia. Această clasă include un mare număr de copii ai lui Dumnezeu credincioşi, al căror fel de viaţă este drept şi în general cu băgare de seamă, dar care totuşi sunt cu o minte lumească şi care nu se aduc lui Dumnezeu ca jertfă vie, urmându-L prin vorbire de bine şi prin vorbire de rău şi suportând cu smerenie batjocorirea lui Cristos. Ei au respect faţă de opiniile, tradiţiile şi planurile oamenilor, şi nu se supun deplin la voinţa şi planul Domnului. Şi numai când vor vedea naufragiul Sionului nominal — al creştinătăţii, al Babilonului — îşi vor da seama de erorile lui mari şi vor fi eliberaţi din ele şi din el.

Cristos O Piatră De Poticnire Pentru

Israelul Spiritual

“Iată”, zice profetul, “pun în Sion o Piatră de poticnire şi o Stâncă de cădere; şi cine crede în El nu va fi dat de ruşine” (Rom. 9:33; Isa. 8:14, 15; 28:16). Acea piatră de poticnire este  răscumpărarea prin sângele preţios al lui Cristos. Sionul trupesc s-a poticnit de acea piatră, şi la fel acum Sionul spiritual nominal se poticneşte de aceeaşi piatră; pentru că a fost “o piatră de poticnire, o stâncă de cădere pentru amândouă casele lui Israel” (Isa. 8:14) — trupească şi spirituală.

Turma mică de biruitori aleasă nu se poticneşte astfel, ci o recunoaşte ca piatra din vârf a adevăratului Sion, amintindu-ne de cuvintele profetului: ““Iată pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine”. Deci, pentru voi care credeţi îîn Cristos ca Răscumpărătorul vostru, care v-a cumpărat cu sângele Său scumpş, ea are această preţuire; dar pentru cei necredincioşi … a ajuns … “o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere”. Ei se împiedică de Cuvânt, fiind neascultători; şi la aceasta au fost rânduiţi” (1 Pet. 2:6-8). Dumnezeu nu-Şi propune să dea Împărăţia Sa nici unuia care nu este credincios. Ei au nevoie de încercarea de foc a necazului viitor ca să-i aducă în atitudinea potrivită înaintea lui Dumnezeu; şi ca atare trebuie să treacă prin mare strâmtorare.

În timp ce aceia care sunt cu adevărat concepuţi de Dumnezeu şi au fost însufleţiţi prin spiritul Său la viaţa spirituală nouă, şi care sunt credincioşi în împlinirea legământului lor de consacrare deplină ca jertfe vii pentru Dumnezeu, se pot bucura în speranţa Primei Învieri, şi de a fi născuţi înaintea durerilor ce vin peste Sionul nominal, pentru ei este de asemenea o pricină de bucurie că mulţi dintre copiii mai slabi ai lui Dumnezeu, care se împiedică acum cu Sionul nominal, vor fi totuşi recuperaţi în cele din urmă şi vor fi mântuiţi ca prin foc (născuţi) prin marele necaz (durere), în care Sionul nominal va muri, dar din care ei vor ieşi.

Bucuraţi-Vă Cu Ierusalimul

“Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul şi înveseliţi-vă pentru el, toţi cei care-l iubiţi; împărţiţi şi bucuria cu el, acum toţi cei care l-aţi plâns.” “Căci voi crea Ierusalimul să fie un jubileu şi poporul lui o bucurie. Eu Însumi Mă voi înveseli cu privire la Ierusalim şi Mă voi bucura de poporul Meu; nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul ţipetelor.” Isa. 66:10; 65:18, 19.

Această chemare la bucurie cu Ierusalimul urmează imediat anunţului profetic de naştere a Sionului, termenii Sion şi Ierusalim fiind folosiţi aici alternativ. Naşterea Sionului, înălţarea Corpului lui Cristos la puterea şi gloria Împărăţiei va fi într-adevăr o pricină de bucurie pentru tot poporul. Pentru această înălţare şi manifestare a fiilor lui Dumnezeu, toată creaţia aşteaptă, suspinând şi suferind durerile naşterii până acum. Rom. 8:19-23.

Când adevăratul Sion va fi astfel înălţat, atunci va urma marea lucrare a Împărăţiei. Durerile naşterii peste Sionul nominal care vor urma imediat, vor elibera repede pe copiii adevăraţi care vor fi încă în el, şi ei vor ajunge la vederi mai largi şi la principii mai înalte, şi vor dezvolta caractere mai nobile. Conducerea toiagului de fier va supune repede toate lucrurile, zdrobind complet toată structura ordinii sociale actuale şi împlinind procesul de nivelare care va face pregătire pentru domnia dreptăţii.

Atunci va începe marea domnie milenară a dreptăţii, când fiecare om va avea o ocazie deplină, dreaptă, să-şi câştige viaţa veşnică prin credinţă şi ascultare de Noul Legământ. Ocazia fiecăruia nu va fi mai mică de o sută de ani; totuşi dacă va pierde tot acel timp fără să facă nici un pas spre reformare, acela va fi considerat nevrednic de viaţă şi va fi distrus în Moartea a Doua (Isa. 65:20). Dar cel ascultător va mânca din bunurile ţării (Isa. 1:19). “Vor construi case şi le vor locui; îNu vor fi atâtea case de închiriat în zilele acelea probabil, ci ferme mai îmbunătăţite şi cultivate, de care proprietarii vor avea plăcere şi confort.ş vor sădi vii şi le vor mânca rodul. Nu vor construi case, ca altul să locuiască în ele; nu vor sădi vii, ca altul să le mănânce rodul; căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor î“îşi vor reînnoi puterea” — Isa. 40:31ş şi aleşii Mei îtoţi cei credincioşi şi ascultători atunciş se vor bucura de lucrul mâinilor lor. Nu vor munci degeaba şi nu vor avea copii ca să-i vadă pierind, căci vor alcătui o sămânţă îcopiiş binecuvântată de Domnul îbisericaş şi urmaşii lor vor fi împreună cu ei.” Isa. 65:21-23.

“Înainte de a Mă chema, le voi răspunde; în timp ce ei încă vor vorbi, Eu îi voi asculta” — aşa va fi Domnul, aşa de atent la interesele lor. ““Lupul şi mielul vor paşte împreună îreferirea aici poate fi la oamenii care înainte au avut caracter de lup sau de miel, sau chiar la animale, sau la ambele — expresia însemnând în oricare caz o domnie a păciiş, leul va mânca paie ca boul şi şarpele se va hrăni cu ţărână îaltă expresie asemănătoare cu aceea că “vrăjmaşii Lui vor linge ţărâna”, însemnând distrugerea şarpelui, sau mai degrabă a lui Satan, simbolizat prin şarpeş. Nici un rău, nici o pustiire nu se va face pe tot muntele îÎmpărăţieş Meu cel sfânt”, zice Domnul." Isa. 65:24, 25.

Astfel, naşterea adevăratului Sion va fi o pricină de bucurie printre toţi cei care iubesc dreptatea cu adevărat; căci, deşi mai întâi va zdrobi în bucăţi toate speranţele lor mult îndrăgite, aceasta va însemna zorile speranţei adevărate pentru toată lumea. Va umili toată mândria lor, îi va lipsi de toate posesiunile îndrăgite şi de ceea ce au ajuns să stimeze ca drepturile lor, va zdrobi toate instituţiile lăudate, civile, sociale şi religioase, şi va nimici toată ordinea şi toate speranţele lor, până când vor începe să vadă speranţă în ordinea nouă a lucrurilor, inaugurată prin Împărăţia lui Dumnezeu.

Da, bucuraţi-vă cu Ierusalimul, cu Sionul, şi veseliţi-vă cu el, toţi cei care-l iubiţi, precum şi toţi cei care plângeţi pentru el acum şi încercaţi să-l abateţi de la cursul lui, nevăzând premiul de la sfârşitul vieţii lui de sacrificiu credincios; căci în curând se va arăta gloria lui, nu numai pentru bucuria lui nespusă, ci şi pentru bucuria şi binecuvântarea “tuturor familiilor pământului”. 

Turneul convenŢiilor sudice

R 5208 W. T. 15 martie 1913 (pag. 94-95)

La sugestia sindicatului presei care se ocupă de discursurile noastre săptămânale în cam 1.500 de ziare, am făcut o vizită la Colon, Panama şi Havana, pentru ca discursurile să vină din locurile acelea purtând o măsură de culoare locală. În acelaşi timp, am aranjat şi alte adunări după cum urmează:

Jacksonville, Fla., în 16 şi 17 februarie. O convenţie a Studenţilor Bibliei adunaţi aici pe data de 15, în număr de 200. Ei au raportat că au avut un timp splendid de împrospătare spirituală înainte de sosirea noastră, şi că venirea noastră n-a micşorat în nici un fel bucuria şi zelul lor.

Am ţinut un discurs public la Duval Theater. Atenţia a fost excelentă. Mulţimi au fost refuzate, neputând intra. Sperăm că a fost realizat ceva bine — că unii din poporul Domnului au fost împrospătaţi şi întăriţi în spirit; iar alţii, neconsacraţi, au putut vedea o lumină atractivă pentru inima lor, care poate să-i binecuvânteze în zilele următoare, conducându-i spre dreptate şi spre Regula de Aur, dacă nu spre marea culme a consacrării depline faţă de Domnul.

La Colon şi la Panama am ţinut vorbiri publice, în 22 şi 23 februarie. În ambele cazuri sălile au fost înţesate într-un mod nepermis în Statele Unite. S-a estimat că la Colon cam 600 au stat în picioare în timpul serviciului, în timp ce multe alte sute n-au putut intra. La Panama ne-am adresat în plus Studenţilor Bibliei în număr de cam 100. Ei au venit din diferite părţi ale Zonei Canalului. Nouă zecimi din publicul interesat din acele părţi sunt de culoare, foarte puţini fiind albi.

Am ajuns la Kingston, Jamaica, în 25 februarie. Era deja în desfăşurare o convenţie mare — de vreo 600 — în Collegiate Hall, aproape toţi de culoare. Aceştia s-au adunat din diferite părţi ale insulei şi au reprezentat jumătate din cei interesaţi de acolo. Unii dintre aceşti iubiţi prieteni au cheltuit aproape tot ce aveau ca să vină la convenţie. I-am găsit a fi foarte interesanţi, foarte serioşi pentru Domnul şi pentru Adevăr. Au cântat excelent.

În ziua următoare am avut două adunări în sala de teatru. La cea de după masă au fost prezenţi prietenii de la convenţie şi tot cam atâţia din public, cu invitaţii special tipărite. Aceşti prieteni s-au adunat seara în Collegiate Hall, aşa încât să ofere publicului avantajul deplin al sălii de teatru. Şi au venit mulţimi din public. Sala are cam 1.100 de locuri. Pe lângă aceştia, cam 700 s-au înghesuit în toate spaţiile dintre rânduri, de pe coridoare şi de la ferestre, şi probabil 2.000 n-au avut loc să intre. Aceştia erau aproape toţi de culoare, nu mai mult de zece la sută fiind albi.

Prietenii rezervaseră anumite locuri pentru albi, dorind în special ca şi ei să aibă ocazia să audă, dar mulţimea, chiar dacă era ordonată, a insistat să le ocupe şi pe acelea. Au fost prezenţi şi un număr de slujitori religioşi. Toţi au remarcat dorinţa mare a oamenilor să asculte, şi păreau surprinşi că ceva religios are o astfel de influenţă de atragere. Un slujitor episcopal a observat prevenitor şi înţelept că secretul interesului stătea în faptul că mesajul nostru era o “Evanghelie a Speranţei”.

Ziarele, comentând despre oamenii care au fost în convenţie, au remarcat curăţenia, ordinea lor, şi faptul că n-au folosit nici tutun, nici băuturi şi n-au avut nevoie de atenţia poliţiei. În esenţă au spus: “Aceasta vorbeşte în favoarea lucrării pastorului Russell şi a asociaţilor lui. Sperăm să realizeze încă mai mult din lucrarea lor lăudabilă în Jamaica”. De asemenea s-au referit la faptul că banii şi colectele n-au fost menţionate în legătură cu convenţia aceasta.

Pe data de 27 am ţinut o vorbire despre “Unitatea Corpului lui Cristos prin Botezul singurului Spirit”, iar mai târziu am avut un serviciu de consacrare pentru copii. Convenţia s-a încheiat cu o masă de dragoste, în care patru fraţi, care au reprezentat în mod special Societatea din Jamaica, au stat într-un rând cu noi şi au dat mâna cu fiecare participant care trecea, între timp cântându-se unele din frumoasele noastre cântări de laudă şi mulţumire Dătătorului oricărui dar bun şi desăvârşit.

Seara vaporul nostru a plecat spre Santiago, Cuba. Cam 150 erau pe chei, cântând şi făcându-ne semn cu mâna. Ordinea, curăţenia şi seriozitatea lor au fost după aceea comentate mai departe de către pasagerii de pe vapor. Ni s-au făcut complimente că avem astfel de prieteni şi aderenţi.

Santiago a fost scena bătăliei principale în războiul care a adus libertatea cubaneză de sub jugul Spaniei. Am avut ocazia să vizităm câmpul de luptă — San Juan Hill, unde a fost dusă principala parte a luptei, şi Kettle Hill, renumit ca locul unde colonelul Roosevelt şi armata sa au fost angajaţi în luptă şi au suferit pierderi grele.

O călătorie de cam 500 de mile ne-a dus la Havana, la timp pentru o adunare anunţată public cu numai o oră înainte. Engleza este relativ puţin folosită în Havana şi adunarea noastră a fost mică — aproximativ 200. Totuşi, chiar şi în acest număr mic am avut satisfacţia să ştim că unii au primit binecuvântare, despre care avem încredere că vom mai auzi.

Ziua de luni, 3 martie, am petrecut-o traversând dela Havana la Key West. Am sosit la Key West tocmai la timp pentru o adunare în sala cea mai mare de acolo, pentru care se făcuse reclamă. Am avut o audienţă splendidă, la subiectul “Dincolo de mormânt”. Fiindcă vaporul nostru pentru Tampa ajuns la timp, am anunţat o adunare pentru seara următoare în acelaşi loc. Al doilea subiect a fost “Unde sunt morţii?” Atenţia a fost excelentă. Între cinci şi şase sute dintre oamenii inteligenţi şi atenţi din Key West au auzit Adevărul prezentat în patru ore cu totul. Sperăm că unii dintre ascultători au avut ochi şi urechi pentru înţelegere, că unii dintre ei sunt din clasa consacrată şi că numărul Studenţilor Bibliei de acolo va creşte considerabil.

Următoarea noastră oprire a fost Tampa. Vaporul nostru a sosit la timp pentru adunarea stabilită pentru miercuri, 5 martie. Cazinoul era tixit cu o audienţă de cetăţeni foarte inteligenţi, Studenţi ai Bibliei şi turişti. Aproape trei sute n-au putut intra. Subiectul nostru a fost “Dincolo de mormânt”. După adunare mulţi s-au oprit să ne salute. În totul, a fost foarte plăcut.

Prietenii făcuseră aranjamente pentru o mică convenţie a Studenţilor Bibliei după adunarea publică. Noi am aranjat timpul plecării în aşa fel încât să permită serviciul de binecuvântare a copiilor şi un discurs de o oră despre “Cele trei corpuri ale lui Cristos” — Biserica în cele trei aspecte ale ei înfăţişate în Cuvântul lui Dumnezeu. Avem încredere că fraţii au fost încurajaţi şi că roadele vizitei noastre vor apărea în Împărăţie, dacă nu mai repede.

Pensacola, Fla., a fost oprirea noastră următoare. Acolo am stat de la amiazi până la 10:00 seara, 7 martie. Studenţii Bibliei de acolo făcuseră de asemenea aranjamente pentru o mică convenţie şi erau prezenţi vizitatori din oraşele învecinate. Programul a fost acelaşi cu cel din Tampa — o adunare semi publică pentru Studenţii Bibliei, şi altă adunare pentru publicul general, cu aceleaşi subiecte ca la Tampa. Ca de obicei, casa a fost plină şi atenţia mare.

Plecând la 10:00 în seara de vineri, am ajuns la Washington duminică dimineaţa, la timp pentru o adunare de dimineaţă cu Studenţii Bibliei de acolo şi pentru adunarea obişnuită de duminică după-masă la Washington Temple. Părăsind capitala, am ajuns la timp la Baltimore pentru o adunare programată la Academia de Muzică. Discursul pu­blic a fost acelaşi ca la Washington şi la Baltimore — “Cea mai mare inaugurare”. Presupunem că toţi cei interesaţi au deja raportul despre acel discurs, aşa cum a apărut în ziarele care publică în mod regulat predicile.

Incidental, remarcăm că a fost stabilit un fond pentru ca acelora din poporul Domnului care nu-şi pot permite să cumpere un ziar care publică predicile săptămânal, să li se poată da gratuit. Iubiţii prieteni care au aranjat această chestiune voluntar sunt dispuşi să plătească pentru ziare, şi încă cu mare plăcere. Trăim din nou în timpul când săracilor li se vesteşte Evanghelia. Asiguraţi-vă să vă folosiţi de aceasta, o altă chestiune aranjată divin.

Adresaţi toate cererile pentru ziare către biroul Turnului de Veghere. Dar fiecare să ceară pentru sine, nu pentru altul. Nu avem intenţia să trimitem ziare nimănui care nu exprimă personal dorinţa de a le avea. Trimiteţi numele vostru pentru un abonament gratuit. Să nu vă temeţi că vreodată vi se va cere să plătiţi pentru ziar. Orice astfel de cerere ar fi o greşeală şi trebuie raportată prompt la biroul Turnului de Veghere.

DiferiŢii paŞi ai ÎndreptĂŢirii

R 5206 W. T. 15 martie 1913 (pag. 92-94)

Chiar înainte de a veni Cristos în lume, Dumnezeu a avut legături într-o anumită măsură cu unii din rasa umană. El a avut legături cu Adam, spunându-i despre pedeapsa pentru păcat şi promiţându-i că într-o zi Sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui. De asemenea a avut legături cu Enoh, cu Noe, cu Avraam, Isaac, Iacov şi cu alţii, cu secole înainte de a Se naşte Isus. Dumnezeu însă n-a avut legături cu aceşti oameni în sensul particular şi special în care are cu Biserica evanghelică, cei care sunt privilegiaţi să fie numiţi “fii ai lui Dumnezeu”. Ioan 1:12.

Scripturile declară că Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi credinţa lui i-a fost socotită ca dreptate (Gen. 15:6). Dumnezeu trebuie să fi avut unele legături cu Avraam înainte ca el să creadă, altfel nu ar fi avut în ce să creadă. Evident Dumnezeu a comunicat cu Avraam înainte ca credinţa şi încrederea să-l fi adus chiar şi într-o stare de îndreptăţire nedeclarată.

Avraam a căutat să fie cât se poate de aproape de desăvârşire în conduită şi să facă lucrurile plăcute lui Dumnezeu. După ce şi-a arătat dorinţa de a fi ascultător, Dumnezeu a spus: “Dacă-ţi vei dovedi credinţa părăsindu-ţi ţara natală şi riscând pierderea confortului pământesc actual şi a casei copilăriei tale, voi face un Legământ cu tine”. Avraam L-a crezut pe Dumnezeu.

Imediat ce s-a ivit ocazia, Avraam a părăsit Caldeea şi a plecat spre Haran. Mai târziu Dumnezeu i-a făcut anumite promisiuni cu condiţia ca el să plece în ţinutul Canaan. După ce a intrat în Canaan, Dumnezeu i-a zis: “Toată ţara pe care o vezi, ţi-o voi da ţie şi seminţei tale pentru totdeauna” (Gen. 13:15). Avraam a fost numit “prietenul lui Dumnezeu” (Iac. 2:23). Sf. Pavel ne spune că Dumnezeu i-a vestit lui Avraam Evanghelia, spunând: “Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în tine” Gal. 3:8; Gen. 12:3.

Credinţa În Dumnezeu Este Esenţa Dreptăţii

Astfel vedem că a fost un fel de lucrare cu Vrednicii din Vechime înainte de a veni Cristos — înainte de a fi vreo îndreptăţire reală la viaţă. Nimeni nu putea fi astfel îndreptăţit până când se dădea o viaţă ca preţ corespunzător pentru viaţa pierdută a lui Adam. Ca atare, promisiunea lui Dumnezeu în privinţa acestora era numai o speranţă. Ei au înţeles că într-un fel El intenţiona să facă ceva pentru uşurarea lor, dar nu ştiau cum Dumnezeu, care-i condamnase o dată la moarte, putea să le dea viaţă veşnică. Totuşi, ei aveau credinţă în făgăduinţă, şi aceasta Dumnezeu le-a socotit-o ca dreptate; căci credinţa în Dumnezeu este esenţa dreptăţii. Prin această credinţă ei au fost îndreptăţiţi la părtăşie cu Dumnezeu.

Când Avraam, Isaac şi Iacov şi toţi profeţii şi-au arătat credinţa în Dumnezeu, ei şi-au dovedit loialitatea inimii, aşa încât cu mult după moartea lor, El a putut spune: “Eu sunt … Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”. Ei au crezut că într-o zi vor fi înviaţi din morţi. Dacă n-ar fi nici o înviere, Dumnezeu nu putea spune despre ei aşa cum a spus: “Căci El nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii” (Luca 20:37, 38). Acesta este argumentul cu care Isus a combătut învăţăturile saducheilor care nu credeau că va fi o înviere a morţilor; dar n-a fost dat ca dovadă că patriarhii erau în cer atunci, căci Isus ne spune în mod clar că pe timpul când vorbea El, nimeni nu se suise în cer. Ioan 3:13.

Vedem că Avraam a avut într-o măsură relaţie cu Dumnezeu, dar numai după ce şi-a arătat credinţa. Dumnezeu a avut însă legături cu el înainte de a-şi fi arătat această loialitate a inimii, şi aceste legături au constat în faptul că i-a dat cunoştinţă cum să devină prietenul lui Dumnezeu.

La timpul cuvenit Dumnezeu le va indica membrilor familiei umane că El este dispus să-i accepte în condiţiile în care El va fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Lui, dar va trebui ca ei să-şi dovedească credinţa, umblând înaintea Lui cum vor putea de bine. Aceasta este cel mai mult ce poate face Dumnezeu pentru cineva — numai să-i dea cunoştinţă despre paşii pe care trebuie să-i facă pentru a avea îndreptăţire completă. El spune: “Fiule, dă-Mi inima ta” (Prov. 23:26). Pe acest principiu Dumnezeu I-a vorbit Domnului Isus Cristos şi continuă să le vorbească tuturor celor care vin la Tatăl prin El.

ÎndreptĂŢirea de probĂ nu este consacrare

Evident, lucrurile stau cumva diferit acum faţă de cum erau pe timpul lui Avraam. Avraam n-a devenit fiu al lui Dumnezeu, căci el a trăit înainte de a se deschide calea spre viaţă, şi ceea ce Dumnezeu a socotit ca o credinţă îndreptăţitoare nu i-a putut aduce răscumpărarea. Domnul nostru nu deschisese calea cea vie încă. În pofida faptului că răscumpărarea nu fusese făcută, Avraam a avut făgăduinţa lui Dumnezeu că la timpul cuvenit el şi Sămânţa lui vor binecuvânta lumea.

Mesajul care se dă acum este că Dumnezeu este dispus să primească iarăşi pe acei care odată au fost fiii Lui, dar care şi-au pierdut poziţia de fii prin neascultarea lui Adam. Prin urmare, însăşi cunoştinţa Planului lui Dumnezeu este o ofertă de mântuire pentru oricine aude despre acel Plan. Dumnezeu spune în esenţă: “Dacă doreşti să devii fiul Meu, aceasta este calea: “Fiule, dă-Mi inima ta”. După ce ai făcut o deplină consacrare, îţi voi descoperi lucrurile adânci din Cuvântul Meu”.

Trebuie să facem o deosebire clară între ceea ce a făcut Dumnezeu şi ce intenţionază să facă. Dumnezeu l-a considerat pe Avraam şi pe toţi credincioşii din veacurile trecute ca o clasă a servitorilor (Evr. 3:5). Dar în privinţa credincioşilor din Veacul Evanghelic este diferit. Sf. Ioan ne spune că “Tuturor celor ce L-au primit … le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12). Numai de la Cincizecime i s-a dat cuiva posibilitatea să devină fiu. Ca atare, înainte de aceasta nimeni n-a putut deveni “moştenitor al lui Dumnezeu şi împreună moştenitor cu Hristos” — moştenitori ai făgăduinţei avraamice. Rom. 8:17.

Celor care au venit în Cristos de la Cincizecime li se dă asigurarea că vor fi făcuţi moştenitori împreună cu Domnul dacă vor continua credincioşi până la sfârşit; că, dacă vor suferi cu El, vor fi şi slăviţi împreună cu El (Rom. 8:17). Singurii care au o relaţie deplină cu Dumnezeu sunt cei consacraţi, care au primit îndreptăţirea deplină la viaţă, pe care nimeni altcineva din lume n-o are.

Întocmai cum Dumnezeu a lucrat în trecut cu aceia care au ţinut legătura cu El, şi cum El i-a încurajat şi îndrumat pe aceştia cu vocea Sa, tot aşa acum, celor care ţin legătura cu El le dă anumite informaţii în privinţa voinţei Sale, prin Fiul şi prin credinţă în sângele Domnului nostru Isus Cristos. Oricine începe acum astfel, începe să vină într-o stare îndreptăţită; şi fiecare pas de progres pe care-l face, îl aduce tot mai aproape de consacrare.

De La Cunoştinţă La Îndreptăţire De Probă

Primul pas care duce la îndreptăţire este câştigarea unei anumite cunoştinţe; căci nimeni nu poate fi îndreptăţit în ignoranţă. Această cunoştinţă duce la un pas de credinţă. Cu fiecare înaintare în credinţa bazată pe acea cunoştinţă vine mai mare ocazie de creştere a cunoştinţei şi credinţei. Astfel învăţăm să umblăm prin credinţă, nu prin vedere.

Toţi aceşti paşi însă duc la îndreptăţire deplină şi perfectă. Întâi ajungem la o credinţă în Dumnezeu, crezând că există un Creator mare, că noi suntem creaturile Lui şi că El are intenţii îndurătoare faţă de noi. Apoi alţi paşi ne conduc să vedem că Dumnezeu a făcut aranjamente pentru a ne primi iarăşi la părtăşie cu El prin Domnul Isus Cristos şi prin lucrarea harului Său. Noi vedem că “Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi” (1 Cor. 15:3). Acesta este un pas de cunoştinţă mai mare şi ne conduce la un alt pas de ascultare. Astfel ne apropiem mai mult de Dumnezeu. După cum zice sf. Iacov: “Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi” (Iac. 4:8). Fiecare pas ne ajută să vedem că ne apropiem mai mult de binecuvântare.

După ce vedem că Domnul Isus a pregătit calea pentru iertarea păcatului, aflăm că sunt anumite condiţii în care ne vor fi iertate păcatele. Acesta este un alt pas de cunoştinţă. Apoi suntem aduşi la punctul în care Domnul ne spune prin Cuvântul Său şi prin cuvintele apostolilor că această iertare este bazată pe credinţa în El şi pe acceptarea deplină a lucrării Sale terminate, că singura cale prin care putem deveni părtaşi în acea lucrare este prin consacrarea noastră şi a tot ce avem Tatălui, şi prin a lua crucea şi a-L urma pe Isus. De asemenea aflăm că dacă nu facem acest pas, nu putem ajunge la îndreptăţirea deplină.

Definirea Îndreptăţirii De Probă

Când cineva a fost atras spre Tatăl prin Cuvântul şi prin providenţele Sale, şi a acceptat sângele lui Isus Cristos ca singurul mijloc de mântuire, acesta ajunge la punctul în care trebuie să decidă dacă se va prezenta lui Dumnezeu, sau dacă va aştepta binecuvântările milenare ale Restabilirii. Nu este sigur ce  să facă. El este îndreptăţit de probă (adică temporar) cu un scop — acela de a se gândi ce pas să facă. El este încă pe plan uman — om natural.

Îndreptăţirea de probă deci, este cu scopul de a da o poziţie în faţa lui Dumnezeu, din care un credincios în Jertfa de Răscumpărare a Domnului nostru ca singura sa speranţă de mântuire, poate constata dacă are spiritul de sacrificiu care să-l ducă la deplina consacrare. Credinciosul este liber să aleagă pe ce cale să meargă. El se poate oferi în consacrare, sau poate decide să nu se ofere. Dar dacă va decide să aştepte Restabilirea, prin aceasta va dovedi că n-a apreciat oferta lui Dumnezeu.

Obiectivul în vestirea Evangheliei în acest Veac — sau vestirea ca atare — este să dea ocazie celor care vor auzi, să ajungă la privilegiul naturii spirituale. Cine aude chemarea şi neglijează a se folsi de ea, în mod evident a primit harul lui Dumnezeu în zadar. El suferă pierderea a ceea ce ar fi putut avea dacă ar fi acceptat oferta. Dacă pentru realizarea unei lucrări se promite o răsplată, cel care nu face lucrarea pierde răsplata, onoare, bani, sau orice a fost promis pentru acea lucrare.

Dumnezeu nu intenţionează să aplice pedeapsă asupra celor care decid să nu sacrifice umanitatea lor. Dar această clasă nu poate câştiga premiul oferit celor care fac astfel. Numai cei care folosesc ocazia de a fi morţi cu Cristos vor trăi cu El  — vor deveni participanţi la lucrurile glorioase care sunt ale Lui. Cei care fac acest pas constituie acum Biserica.

În privinţa celorlalţi, totuşi, avem încredere că vor avea ocazii în viitor, în Veacul Milenar. În condiţiile favorabile de atunci, sperăm că vor face mai bine decât au făcut în acest Veac. Ne gândim însă că persoana care a ajuns la o cunoştinţă a harului lui Dumnezeu şi a primit o măsură de lumină în privinţa lui, dar l-a respins, va fi într-o poziţie mai rea decât cei care n-au auzit niciodată despre el.

Totuşi, nu dorim să descurajăm pe nici unul care are credinţă în Restabilire, într-o viaţă viitoare, în fapte bune. Nu vrem să descurajăm pe nici unul care are speranţe de viaţă pământească, de binecuvântări ale Restabilirii. Credem că sunt mulţi oameni care trăiesc o viaţă nobilă, dar care n-au nici credinţă nici lumină în privinţa chemării de sus. Ei nu vor suferi veşnic din acea cauză, decât în sensul că vor fi pierdut ocazia de a ajunge la binecuvântarea Împărăţiei.

Îndreptăţirea La Viaţă

Domnul spune că pasul consacrării se face numai după ce persoana şi-a făcut socoteala cheltuielilor (Luca 14:27-33). După ce a decis să facă acest pas, acesta se prezintă la Domnul. Dacă consacrarea îi este acceptată, Domnul îi atribuie destul din meritul Său ca să-i facă sacrificiul perfect; căci nimic imperfect nu-I poate fi prezentat lui Iehova. Chiar în momentul când este acceptat ca perfect prin meritul atribuit al lui Cristos, el este socotit viu în sensul deplin al cuvântului; a primit îndreptăţirea reală în sens legal. Îndreptăţirea lui se spune că a devenit vie. Cu alte cuvinte, imediat ce Domnul nostru Isus devine avocatul lui, Dumnezeu este împăcat cu acel păcătos şi-l tratează ca pe unul în realitate perfect. A fi îndreptăţit deplin înseamnă a fi făcut drept pe deplin în ochii lui Iehova.

Să ne asigurăm că înţelegem clar acest punct important. Îndreptăţirea se spune că este vie când, prin atribuirea meritului lui Cristos, unul care a făcut o consacrare deplină primeşte prin credinţă partea sa din lucrarea răscumpărătoare a lui Cristos. Cei care au primit îndreptăţirea vie nu pot avea parte în restabilire. Deoarece ceea ce este vitalizat este făcut viu, îndreptăţirea care este făcută vie se spune că este la viaţă, fiindcă existenţa viitoare depinde de reţinerea acelei îndrepăţiri după ce a fost atribuit meritul Domnului nostru. Îndreptăţirea lui Avraam, dimpotrivă, n-a fost la viaţă, ci numai la părtăşie cu Dumnezeu. Cristos n-a murit în zilele lui Avraam şi de aceea meritul nu putea să fie atribuit nimănui.

Prin diferiţii paşi prin care Dumnezeu ne-a condus la El, ajungem la plinătatea şi completarea îndreptăţirii. Acea îndreptăţire este făcută vie prin Isus care ne atribuie o îndestulare din meritul Său ca să ne acopere deficitul. În acelaşi moment Dumnezeu ne acceptă sacrificiul care a fost deja oferit prin Avocat. Această acceptare este indicată prin conceperea de Spirit sfânt.

Cel care este astfel acoperit cu meritul lui Cristos şi este conceput de Spirit sfânt, este de atunci încolo o Creatură Nouă (2 Cor. 5:17). Dacă el continuă credincios angajamentului său de consacrare, în cele din urmă va fi prezentat Tatălui ca membru al clasei Miresei. Cei care nu-şi respectă angajamentul, vor trece prin încercări aspre, mare strâmtorare, care în cele din urmă îi vor pregăti pentru un loc mai jos decât ar fi avut dacă şi-ar fi păstrat hainele nepătate.

În acest Veac Evanghelic, numai celor care şi-au prezentat corpurile ca jertfe vii li se dă Spirit sfânt. Această putere operează în viaţa lor pentru dezvoltare ca Noi Creaturi, să-i aducă în armonie cu Dumnezeu şi să-i pregătească pentru locuri de membri în Corpul lui Cristos.

Sfinţirea Este Un Proces Treptat

În etapele timpurii ale Bisericii, existau “daruri ale Spiritului” necesare pentru inaugurarea Bisericii. Aceste daruri ale Spiritului au încetat însă, de îndată ce Biserica a fost stabilită şi Noul Testament s-a completat. Noi nu mai avem darurile vindecării, ale vorbirii în limbi etc., dar avem ceva mai valoros decât darurile. Acestea au fost pentru starea de copilărie a Bisericii. În schimb astăzi avem roadele Spiritului sfânt care se dezvoltă şi se coc treptat ca rezultat al muncii.

În unele caractere perioada coacerii roadelor de mărime şi gust bune este mai lungă decât în altele. Totuşi, pe cât este de sigur că primim Spirit sfânt în inimi bune şi oneste şi ne supunem la curăţirile Marelui Viticultor, la fel este de sigur şi că la timpul cuvenit vom aduce roadă mare, bogată. Apostolul spune că roadele Spiritului sunt evidente, adică pot fi văzute în viaţa noastră. Ele sunt: smerenia, stăpânirea de sine, credinţa, bunătatea, blândeţea, îndelunga răbdare, amabilitatea frăţească, iubirea.

La începutul existenţei noastre ca Noi Creaturi, roadele Spiritului sfânt încolţesc în noi, dar acestea trebuie să crească până devin mature. Noi trebuie să aducem roadă. Domnul spune: “Pe orice mlădiţă care n-aduce roadă în Mine, El o taie” — o îndepărtează — “şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă” (Ioan 15:2). Curăţirile şi încercările loialităţii şi ascultării se fac cu mai multă sau mai puţină durere, dar orice manifestare a ascultării ne ajută să ne pregătim ca să fim membri în clasa Miresei.

Lucrarea îndreptăţirii reale şi a sfinţirii şi creşterii reale în har este treptată. Completarea va fi atinsă numai la Întâia Înviere, căci “nu pot carnea şi sângele să moştenească împărăţia lui Dumnezeu” (1 Cor. 15:50). Cei care vor constitui Întâia Înviere sunt cei binecuvântaţi — cei sfinţi, care au cultivat roadele şi harurile Spiritului. După cum ne spune sf. Petru: “De aceea, daţi-vă şi voi toată silinţa ca să uniţi cu credinţa voastră virtutea, cu virtutea cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoaştere a Domnului nostru Isus Hristos”. 2 Pet. 1:5-8.                 

SĂ ne facem prieteni cu ajutorul mamonei

Gen. 33:1-15

“Şi fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu

pe voi în Hristos.” Efes. 4:32.

R 5205 W. T. 15 martie 1913 (pag. 90-91)

Marele Învăţător i-a sfătuit pe urmaşii Săi: “Faceţi-vă prieteni cu ajutorul Mamonei nedreptăţii”. Cu alte cuvinte, urmaşii Săi să nu fie egoişti şi zgârciţi, sau să pretindă până la ultimul leu sau ban. Să fie generoşi în relaţiile lor şi prin aceasta să-şi asigure prietenia celor care altfel i-ar putea urî. Cu alte cuvinte, urmaşii lui Isus să aibă ambiţii cereşti în loc de cele pământeşti, şi ei să fie dispuşi să permită altora să fie avantajaţi în lucrurile pământeşti dacă prin aceasta pot promova interesele lor spirituale. Lucrul acesta este bine exemplificat în lecţia noastră de astăzi.

SĂ Dăm Totul Pentru Favoarea Lui Dumnezeu

Într-o lecţie anterioară am văzut cum Iacov, de bună voie, cu bucurie, a renunţat la toate bogăţiile pământeşti ale lui Avraam şi Isaac, şi le-a lăsat toate în posesia lui Esau, cerând numai să fie moştenitorul binecuvântărilor spirituale — marea Făgăduinţă făcută lui Avraam, confirmată lui Isaac şi lui însuşi. Acea Făgăduinţă n-a fost în privinţa prezentului, ci în privinţa viitorului; a fost numai prin credinţă. Ce i-a păsat lui Esau de o făgăduinţă pentru viitor? El a dorit ceea ce a primit — o moştenire pământească. Chiar după ce a primit posesiunea moştenirii pământeşti, nu găsim că s-a gândit vreodată la Legământ, care spune: “În sămânţa ta vor fi binecuvântate toate familiile pământului”.

Dar Legământul a fost tot timpul cel mai important în mintea lui Iacov. El nu s-a certat cu Esau pentru binecuvântarea pământească, deşi aceasta era inclusă în achiziţia pe care o făcuse. El a vrut să-i dea lui Esau toate binecuvântările pământeşti, dacă putea moşteni această mare binecuvântare din viitor. Tot cursul vieţii, Iacov a fost condus de această mare Făgăduinţă. Dacă Sămânţa de Binecuvântare trebuia să vină prin el, atunci trebuia să aibă copii; prin urmare s-a căsătorit şi a crescut o familie mare, identificându-i pe toţi cu sine în Făgăduinţa originară. Acumularea bogăţiei, a turmelor şi cirezilor, a fost pe aceeaşi linie — o dorinţă de a deveni mare şi influent, în armonie cu acea Făgăduinţă.

Sub îndrumarea Domnului, a plecat de la casa unchiului său Laban, cu turmele, cirezile şi servitorii pe care le acumulase treptat acolo. Sub îndrumare divină se întorcea în ţara tatălui său. Deşi trecuseră douăzeci de ani de când plecase de acasă, simţea o timiditate faţă de fratele său Esau, şi s-a rugat Domnului pentru aceasta, amintindu-I de Făgăduinţa în care se încredea.

Apoi a trimis vorbă fratelui său că venea. După aceea a pregătit un dar — un dar de valoare considerabilă pentru acele timpuri — două sute şi douăzeci de oi, două sute şi douăzeci de capre, şaizeci de cămile, cincizeci de vite, treizeci de măgari, conduse de servitori. Ce proporţie din turmele şi cirezile sale erau acestea, nu ştim, dar ele au reprezentat lungi ani de trudă din partea lui Iacov. Erau însă lucruri pământeşti — lucruri din timpul de acum — şi Iacov le-a socotit ca nimic în comparaţie cu marea Făgăduinţă pe care o poseda. El a putut da partea sa frumoasă din mamona pământească în dar fratelui său Esau, ca să-i cumpere favoarea, bunăvoinţa. El nu-i era dator lui Esau; mai degrabă Esau îi era îndatorat lui.

Iacov, mai tânăr cu câteva minute, cumpărase de la fratele său geamăn mai mare toată partea întâiului-născut, care încludea partea cea mai mare a bogăţiilor pământeşti ale lui Isaac. Iacov lăsase toate acestea în mâinile lui Esau. Acesta din urmă, destul de natural, se putea aştepta ca Iacov să vină acum să-i pretindă bogăţiile — să ia în stăpânire proprietatea.

Esau era gata să lupte pentru ea, desigur. Chiar dacă Iacov ar fi protestat că n-avea nici o pretenţie la proprietate, Esau l-ar fi judecat după standardele sale şi ar fi crezut că la un timp potrivit Iacov ar fi dat un atac. Astfel ar fi început o rivalitate între cele două familii — o vrajbă. Astfel de vrajbă ar fi fost nefavorabilă pentru speranţele lui Iacov în legătură cu Făgăduinţa avraamică. El trebuia să fie conlucrător cu Dumnezeu în problema stabilirii seminţei sau urmaşilor săi, numeroşi şi influenţi, şi calificaţi să binecuvânteze la timpul cuvenit toate familiile pământului.

Înţelepciunea Cursului Lui Iacov

Iacov nu numai că i-a oferit darul lui Esau, ci a şi insistat să-l accepte. Va fi ca o garanţie a bunei credinţe între ei. Va vindeca orice rană veche. Esau va fi cu atât mai dispus să vadă prosperitatea fratelui său; căci şi-a dat seama că a primit ce era mai bun de la Iacov; mai întâi, a primit patrimoniul, apoi a primit în plus un dar bogat.

Evident, cursul lui Iacov a fost cel înţelept. El avea încă mult şi Dumnezeu putea să-i dea încă pe atâtea oi, capre, vite, cămile şi măgari, cum voia El. Preocuparea lui principală era susţinerea a tot ce aparţinea de acea mare Făgăduinţă avraamică în care se desfăta, a cărei împlinire era dincolo de viaţa de acum.

Lecţia Generozităţii

O lecţie pe care noi ca creştini o putem extrage din experienţele lui Iacov este generozitatea faţă de lume — faţă de cei care nu au nici un interes în Făgăduinţa cerească. Nu vrem să facem o comparaţie între Iacov şi noi înşine, în sensul de a-l prezenta ca model pentru conduita creştină. Dimpotrivă, arătăm că în timp ce credinţa lui Iacov a fost lăudabilă şi poate fi copiată de noi, poziţia lui în faţa lui Dumnezeu a fost foarte diferită de a noastră. În timp ce el a fost moştenitorul Făgăduinţei avraamice şi Biserica creştină este de asemenea moştenitoare a acesteia, totuşi moştenirea noastră este diferită.

Am văzut deja că Făgăduinţa avraamică va avea o dublă împlinire. Împlinirea pământească va veni pentru Avraam, Isaac şi Iacov şi toţi credincioşii; în timp ce împlinirea mai înaltă, cerească, va veni pentru Cristos şi urmaşii Săi concepuţi de Spirit — adevăraţii creştini din acest Veac Evanghelic. Numai cei concepuţi de Spirit de la Cincizecime încoace s-au bucurat de privilegiile binecuvântate ale Şcolii lui Cristos şi au fost capabili să dezvolte roadele şi harul Spiritului sfânt.

Totuşi, principiul general este bun atât pentru Moştenitorii spirituali cât şi pentru moştenitorii naturali ai Făgăduinţei — că credinţa în Făgăduinţă face ca toate celelalte lucruri ale vieţii să fie pe plan secundar; de aceea, aşa cum Iacov a fost dispus să lase la o parte toate celelalte ambiţii, scopuri, speranţe şi iubiri, dorind numai să vadă împlinirea acestei Făgăduinţe avraamice şi să predea drepturile şi privilegiile pământeşti în favoarea ei, la fel trebuie şi noi, Moştenitorii spirituali — ba chiar mai mult. Noi avem mare avantaj în toate modurile. Noi putem înţelege Făgăduinţa mai bine ca ei.

Vedem cum Dumnezeu a început deja pregătirea pentru împlinirea acelei Făgăduinţe prin trimiterea Fiului Său să răscumpere rasa noastră, şi astfel să facă posibilă binecuvântarea tuturor familiilor pământului la timpul cuvenit. Vedem mai departe că Isus, după ce a răscumpărat omenirea, a fost mult înălţat, şi acum, în putere şi mare slavă, aşteaptă numai să vină timpul când Biserica Sa spirituală, aleasă, să fie completă. Atunci Împărăţia Mesianică va fi stabilită; şi atunci Avraam, Isaac, Iacov şi toţi moştenitorii credincioşi ai părţii pământeşti de moştenire vor fi treziţi din mormânt, să se bucure de partea lor în marea lucrare de binecuvântare a lumii, pe care a promis-o Dumnezeu.

Aşa cum Iacov a părăsit casa tatălui său, lăsând totul fratelui său, fără ceartă, având încredere numai în Făgăduinţa cerească, la fel trebuie şi noi israeliţii spirituali, să părăsim toate speranţele şi scopurile pământeşti, pentru comoştenire cu Cristos în Împărăţia cerească. După cum Iacov a fost bucuros să dea cadouri frumoase fratelui său de dragul păcii şi prosperităţii, şi să contribuie la împlinirea aranjamentului lui Dumnezeu sub această Făgăduinţă, la fel trebuie şi noi ca creştini, să fim dispuşi să dăm partenerilor noştri de viaţă, vecinilor, prietenilor şi fraţilor partea mai mare a lucrurilor bune pământeşti, dacă prin aceasta putem face să înainteze interesele cauzei Domnului în legătură cu Făgăduinţa avraamică, în care ne încredem.

Lumea are lucrurile vieţii de acum. Ele sunt premiul ei. Omenirea şi-a legat inima de aceste lucruri pământeşti— nu cunoaşte altceva mai înalt. Noi, dimpotrivă, apreciem lucrurile cereşti, socotind, cum a spus apostolul, că toate lucrurile pământeşti sunt nevrednice să fie comparate cu cele dintâi. Noi, asemenea sf. Pavel, socotim cele mai mari lucruri pământeşti numai ca pierdere şi gunoaie ca să-L câştigăm pe Cristos — ca să putem câştiga comoştenire cu Isus în marea binecuvântare de la Dumnezeu, devenind membri ai Seminţei spirituale a lui Avraam şi participând la glorioasa lucrare a acestei Făgăduinţe — binecuvântarea tuturor familiilor pământului. Gal. 3:29.

Iubiţi Lucrurile De Sus

Dumnezeu i-a învăţat pe Vrednicii din Vechime anumite lecţii de credinţă şi ascultare. Şi ce bine le-au învăţat ei! Ce multă credinţă vedem manifestată în cursul vieţii lui Avraam, a lui Isaac, a lui Iacov şi a tuturor celor enumeraţi de sf. Pavel în Evrei 11! Cum ascultarea lor le-a dovedit loialitatea şi credinţa!

Nu suntem surprinşi că acele caractere nobile vor avea un loc frumos în lucrarea de binecuvântare a omenirii în Împărăţia Mesianică. Experienţele lor în viaţă au fost o şcoală, o practică şi o pregătire pentru ceea ce le stă în faţă în Împărăţia Mesianică. Dacă au fost credincioşi lui Dumnezeu şi s-au încrezut în El la întuneric, şi au sacrificat interesele pământeşti cu loialitate, făcând voia Lui, cât de siguri putem fi că nu vor fi mai puţin loiali, mai puţin credincioşi, mai puţin ascultători când, ca fiinţe umane perfecte în condiţiile favorabile ale Împărăţiei lui Mesia, marele Mesia le va încredinţa un serviciu onorabil şi putere!

Cine nu poate vedea că dacă de la Vrednicii din Vechime din Casa Servitorilor s-a cerut încercare în privinţa ascultării, credinţei, loialităţii, cu mult mai mult de la membrii concepuţi de Spirit ai Bisericii creştine se cere încercare pe aceleaşi linii! Sunt două motive pentru care încercarea noastră trebuie să fie mai amănunţită decât a lor. 1) Noi suntem membri ai Casei Fiilor, în timp ce ei au fost membri ai Casei Servitorilor. Noi avem nu numai spiritul conceperii ca Fii ai lui Dumnezeu, ci în plus avem lumină mult mai clară care străluceşte asupra revelaţiei divine, făcându-ne cunoscută voinţa lui Dumnezeu şi arătându-ne cum se realizează Planul Lui. 2) Pe lângă aceasta, încercarea noastră este pentru o poziţie mult mai înaltă, de slavă şi onoare — “ca să putem deveni părtaşi firii dumnezeieşti”; ca să putem fi comoştenitori cu Cristos în Împărăţia Sa pe planul ceresc, spiritual, încă mai important decât planul pământesc, pe care-l vor primi Vrednicii din Vechime. După cum spune sf. Petru: “Ce fel de oameni ar trebui să fim” — noi care am avut aşa de mari favoruri şi privilegii şi iluminare!

Atunci, dacă Avraam a lăsat casa tatălui său — neamurile — ca să fie străin, într-o ţară străină, în ascultare de conducerea lui Dumnezeu, va aştepta Domnul mai puţină credinţă şi ascultare de la copiii Săi concepuţi de Spirit din acest Veac Evanghelic? Desigur că nu! Dacă Iacov a predat toate drepturile sale la proprietatea tatălui, să nu fie copiii lui Dumnezeu concepuţi de Spirit dispuşi să facă la fel de mult, sau mai mult? Dacă Iacov a fost dispus să dea generos din posesiunile sale pământeşti pentru a asigura pacea cu cei care-i datorau mult, n-ar trebui noi, care am primit Spirit sfânt, să fim dispuşi să dăm încă mai generos din acest mamon al lumii, sau din bogăţii, celor care iubesc lumea de acum, pentru a ne asigura libertăţile şi privilegiile, pe care noi le preţuim în special ca ocazii de a ne întări chemarea şi alegerea pentru darurile şi chemarea cerească în legătură cu Planul divin?

În Final Textul Nostru De Bază

Textul nostru de bază nu pare la început foarte strâns legat de lecţia noastră. Totuşi exi­stă o legătură. Aceasta: Oricine cultivă spiritul generozităţii şi bunăvoinţei faţă de alţii în interesul cauzei Domnului, prin aceasta îşi formează caracterul. Genero­zitatea în relaţiile cu vrăjmaşii, cu lumea, ne va face treptat mai generoşi în toate relaţiile noastre — în casa noastră, în familia noastră şi în special în familia Domnului, la care se referă textul nostru.

“Fiţi buni unii cu alţii şi miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul cum v-a iertat şi pe voi Dumnezeu în Hristos.” Să nu uităm că Biserica din acest Veac Evanghelic este reprezentată ca fiind în Şcoala lui Cristos, să fie învăţată şi pregătită pentru serviciu divin, glorie, onoare, în asociere cu marele Răscumpărător în timpul Domniei Sale mesianice. Să nu uităm că lecţiile din această Şcoală sunt pentru harurile Spiritului sfânt, şi în măsura în care obţinem aceste haruri vom fi pregătiţi pentru un loc în Împărăţie, la care ne-a chemat Dumnezeu. În măsura în care poporul lui Dumnezeu neglijează cultivarea acestor roade ale Spiritului, în aceeaşi măsură vor fi nepotriviţi să aibă parte în Împărăţia lui Mesia.

Nu este oare tocmai esenţa îndemnului sf. Petru, când spune: “Să uniţi cu credinţa voastră virtutea, cu virtutea cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea” etc.? “Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoaştere a Domnului … căci în felul acesta vi se va da din belşug intrare în împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos”; “dar cine nu are aceste lucruri este orb, nu vede departe” şi se uită numai la lucrurile acestei vieţi, şi nu va fi pregătit pentru examenul de absolvire de dinainte de inaugurarea Noii Dispensaţii — care acum este aproape. 2 Pet. 1:5-11.

ÎntrebĂri bereene la Studii În Scripturi

W. T. 1 aprilie 1913 (pag. 111)

Volumul 6, studiul 14 — Diferite obligaţii pământeşti ale Noii Creaţii

4 Mai

Citiţi de la pagina 568 p.2 până la

pagina 571 p.1

(13) Care este îndemnul Scripturilor cu privire la a fi girant pentru altul?

(14) Cum ar trebui Noua Creaţie să-şi regleze treburile casei cu privire la luarea sau darea cu împrumut măruntă, ca între vecini? Pag. 569 p.1, 2.

(15) Cum ar trebui să vadă Noua Creaţie împrumutarea timpului altora? Pag. 570 p.1

(16) Care a fost exemplul frumos dat nouă de Domnul nostru cu privire la aşteptarea unei invitaţii clare şi a asigurării de bine-primire înainte de acceptarea ospitalităţii cuiva? Pag. 570 p.2

(17) În ce măsură ar trebui Noua Creaţie să permită primirea unor oaspeţi neinvitaţi, fie ei fraţi de credinţă sau rude de corp? Pag. 571 p.1

11 Mai

Citiţi de la pagina 572, p.1 până la

pagina 574 p. 3

“Nu vă îngrijoraţi de ziua de mâine”

(18) Ne învaţă Mat. 6:34, 19, 20 să nu facem nici o pregătire pentru viitor? Ce exemplu ne-a dat Tatăl Ceresc în această privinţă? Pag. 572 p.1

(19) Care este interpretarea potrivită a lui Mat. 6:34? Pag. 572 p.2

(20) Care este diferenţa dintre grijă şi îngrijorare în ceea ce priveşte ziua de mâine şi cum este ilustrată aceasta în Scriptură? Pag. 573 p.1

(21) Sugerează Mat. 6:19, 20 neglijenţă cu privire la interesele zilnice din viaţa prezentă? Pag. 573 p.2

(22) Cum trebuie să privească posesiunile pământeşti toţi cei care au “ales pe Cristos” ca Învăţătorul lor? Pag. 573 p.3; pag. 574 p.1

(23) Cum trebuie priviţi banii de către Noua Creaţie? Pag. 574 p. 2, 3

18 Mai

Citiţi de la pagina 575 p.1 până la

pagina 578 p.1

(24) Ce cere o deplină consacrare Domnului atât de la cei săraci cât şi de la cei bogaţi? Pag. 575 p.1

(25) Sugeraţi ce explicaţie ulterioară i-ar fi putut da Domnul nostru “tânărului bogat” dacă acesta ar fi avut o stare de inimă potrivită? Pag. 576 p. 1, 2

(26) Consacrarea a tot ce avem Domnului înseamnă folosirea tuturor bunurilor noastre exclusiv în lucrarea religioasă? Pag. 576 p.3; pag. 577 p.1

(27) Ce instrucţiuni ne dau Scripturile cu privire la facerea de pregătiri pentru viitor pentru familia noastră? Pag. 577 p.2

(28) Care este datoria fiecărui părinte cu privire la pregătirea rezonabilă pentru interesele şi necesităţile prezente şi viitoare ale copiilor lui? Pag. 578 p. 1

25 Mai

Citiţi de la pagina 578 p.2 până la

pagina 582 p.2

Organizaţii de ajutor reciproc

(29) Este chestiunea Companiilor de asigurare o problemă religioasă sau pur şi simplu una de afaceri? Pag. 578 p.2

(30) În cazul în care soţia nu are apreciere pentru Adevărul Prezent, ce curs ar fi de dorit din partea soţului? Pag. 579 p.1

(31) Având în vedere marele Timp de Strâmtorare, ce se poate aştepta de la Companiile de asigurări, în special de la cele care au un aşa-zis caracter frăţesc? Pag. 579 p.2; pag. 580 p.1

(32) Ar trebui Noua Creaţie să devină membri ai Francmasoneriei sau ai altor societăţi secrete? Pag. 580 p.2; pag. 581 p.1

(33) Ce fel de libertate de alegere poate să exercite Noua Creaţie cu privire la asocierea cu alte societăţi de ajutor reciproc care nu au nimic de natură religioasă.  Pag. 581 p.2

(34) Ce sfat este sugerat cu privire la a fi membri în organizaţiile muncitoreşti? Pag. 582 p.1, 2.