cu pucioasă; aceasta este moartea cea de a doua

Apocalipsa 19:20; 20:10, 14, 15; 21:8

“Lacul de foc care arde cu pucioasă" este menţionat de câteva ori în cartea Apocalipsei, carte care toţi creştinii admit că este o carte de simboluri. Cu toate acestea, în general ei gândesc şi vorbesc despre acest simbol special ca despre o declaraţie literală care dă sprijin puternic doctrinei chinului veşnic, în ciuda faptului că acest simbol are o definiţie clară şi înseamnă moartea a doua: “Şi moartea şi infernul s-au aruncat în lacul cel de foc. Acesta este moartea cea de a doua" (Apocalipsa 20:14). Uneori se vorbeşte despre el ca despre “lacul de foc, care arde cu pucioasă" (Apocalipsa19:20), elementul “pucioasă" fiind menţionat ca să intensifice simbolul distrugerii, moartea a doua; pucioasa arzândă fiind unul din cele mai ucigătoare elemente cunoscute. Ea este distrugătoare pentru toate formele de viaţă.

Simbolul acestui lac de foc este arătat, mai departe, prin faptul că “fiara" simbolică şi “profetul cel mincinos" simbolic, şi moartea şi infernul (hadesul), precum şi diavolul şi urmaşii săi, sunt distruşi în el. Apocalipsa 19:20; 20:10, 14, 15; 21:8

Această nimicire sau moarte este numită moartea a doua, spre deosebire de moartea dintâi sau moartea adamică, nu fiindcă are semnificaţia că tot ce merge în ea moare a doua oară. De exemplu, moartea (dintâi sau adamică) şi hadesul, mormântul, vor fi aruncate în el -- pentru a se îndeplini această lucrare se va cere întregul Mileniu -- şi în nici un sens n-au mai fost nimicite înainte. Tot aşa, nici “diavolul", “fiara" şi “profetul cel mincinos", n-au mai fost nimicite înainte.

Din întâia moarte sau moartea adamică s-a pregătit o înviere. De aceea toţi cei din morminte vor ieşi afară. Revelatorul declară profetic: “Şi marea a dat pe morţii cei dintr-ânsa; şi moartea şi infernul (hadesul, mormântul) au dat pe morţii cei dintr-ânsele … Şi am văzut pe morţi, pe cei mici şi pe cei mari stând înaintea lui Dumnezeu şi cărţi s-au deschis" (Apocalipsa 20:13, 12). În planul lui Dumnezeu pentru răscumpărarea neamului omenesc din condamnarea adamică, aceasta este numită “somn", atât în Vechiul cât şi în Noul Testament. În istoria lui Israel, despre cei buni şi despre cei răi se spune în mod repetat că au “adormit cu părinţii lor". Apostolii au folosit acelaşi simbol, iar Domnul nostru de asemenea. Dar în legătură cu moartea a doua nu se foloseşte un asemenea simbol. Dimpotrivă, pentru a o simboliza sunt folosite cele mai tari ilustraţii ale nimicirii totale, complete, cum ar fi, “focul şi pucioasa", deoarece aceasta va fi o nimicire din care nu va fi nici o revenire.

Fericit gând! Moartea adamică (care a cerut toată omenirea pentru păcatul părintelui ei) va fi înghiţită pe vecie, şi va înceta în această a doua moarte în care ea va fi aruncată de către marele Răscumpărător, care a cumpărat întreaga lume prin sacrificiul Său. Astfel Dumnezeu ne spune prin profet: “Din mâna infernului (şeol) i-aş răscumpăra; de moarte i-aş mântui … Haide infernule cu mortăciunea ta" (Osea 13:14). Întâia moarte sau moartea adamică nu va mai avea libertate sau putere asupra oamenilor, cum a avut în cei şase mii de ani trecuţi; nu va mai muri nimeni din cauza păcatului adamic (Romani 5:12; Ieremia 31:29, 30; Ezechiel 18:2). De atunci înainte va fi în vigoare Noul Legământ sigilat cu sângele scump, şi numai păcatele făcute cu voia vor fi socotite ca păcate şi vor fi pedepsite cu plata păcatului -- moartea -- moartea a doua. În acest fel moartea adamică va fi aruncată în moartea a doua şi va fi înghiţită de ea.

Iar hadesul şi şeolul -- starea ascunsă, întunecată, mormântul, care astăzi ne vorbeşte despre o speranţă a unei vieţi viitoare prin puterea lui Dumnezeu de înviere în Cristos -- nu vor mai fi; căci moartea a doua nu va nimici pe nimeni care va fi potrivit pentru viaţă -- pe nimeni pentru care va rămâne o umbră de speranţă, ci numai pe aceia pe care Judecătorul care nu poate greşi îi va găsi deplin, imparţial şi individual vrednici de nimicire. Şi Satan, acel ispititor mincinos care a înşelat şi ruinat neamul omenesc şi care, cu energie şi viclenie stăruitoare, a încercat continuu să zădărnicească planul lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră prin Cristos va fi nimicit, şi împreună cu el toţi care au spiritul lui, “îngerii lui ", şi nu se vor mai trezi niciodată din moarte ca să tulbure iarăşi lumea. Aici se spune despre el că va fi aruncat în “lacul de foc" -- moartea a doua; iar Pavel în Evrei 2:14, referindu-se la acelaşi lucru, o numeşte nimicire: “să desfiinţeze pe cel care are stăpânirea morţii, adică pe diavolul". Şi “fiara şi cu el profetul cel mincinos", marile sisteme false, care au asuprit şi rătăcit multă vreme creştinătatea nominală, nu vor scăpa nicidecum din ea. Despre aceste sisteme se spune că vor fi aruncate “vii" (adică, în timp ce sunt încă organizate şi active) în lacul de foc, care arde cu pucioasă. Apocalipsa 19:20

Marele timp de strâmtorare, judecata Domnului, care va nimici complet aceste sisteme, va cauza negreşit mari greutăţi şi dureri sociale, financiare şi religioase tuturor celor identificaţi cu aceste sisteme înşelate şi înşelătoare, înainte de a fi cu totul distruse. Aceste sisteme vor fi aruncate în iazul de foc, distruse la începutul Mileniului, pe când nimicirea lui Satan este rezervată pentru sfârşitul Mileniului, când toate “caprele" vor fi fost separate de “oi" şi când vor pieri împreună cu Satan în moartea a doua, ca fiind “îngerii lui", mesagerii sau servitorii lui. Nici unul din caracterele acelea urâte dintre oameni, care, deşi vor cunoaşte adevărul, vor iubi totuşi nedreptatea -- nici unul dintre “fricoşi şi necredincioşi" -- cei care nu se vor încrede în Dumnezeu după toate manifestările harului Său oferite în timpul domniei Milenare a lui Cristos, nici urâcioşii, care în inima lor sunt ucigaşi şi desfrânaţi şi idolatri şi mincinoşi, nici unul dintre aceştia nu va scăpa de moartea a doua. Toţi aceştia, după o deplină şi generoasă ocazie de reformare, vor fi judecaţi ca nevrednici de viaţă şi vor fi pentru totdeauna înlăturaţi în moartea a doua, simbolizată prin “lacul de foc, care arde cu pucioasă".

Câteva descrieri profetice ale Veacului Milenar şi ale lucrării lui, în capitolele 20 şi 21 din Apocalipsa, arată clar obiectivul şi rezultatul acelui veac de încercare, în armonie cu celelalte scripturi deja citate.

Capitolul 20, versetele 2, 4, 11 şi capitolul 21, versetele 1, 2, 10, 11, arată începutul acelui Veac de Judecată şi de restrângere a erorilor orbitoare şi a sistemelor înşelătoare. “Fiara" şi “profetul cel mincinos" sunt cele mai însemnate simboluri, şi reprezintă organizaţiile sau sistemele erorii, care, împreună constituie “Babilonul". Judecata împotriva “scaunelor de domnie" din timpul prezent şi împotriva sistemelor “fiarei" şi “profetului cel mincinos" urmează grabnic după introducerea acestei domnii milenare de judecată. Tronurile stăpânirii prezente a pământului vor fi “răsturnate", iar domnia va fi transferată marelui Profet, Preot, Rege şi Judecător, “a căruia este dreptul" (Comparaţi Daniel 7:14, 22 şi Ezechiel 21:27). Atunci sistemele erorii vor fi judecate în grabă ca vrednice de nimicire, de “lacul de foc", “moartea cea de a doua". Apocalipsa 19:20

Astfel a doua nimicire (sau moarte) începe foarte devreme în noua judecată; ea începe cu sistemele false simbolizate prin fiară, profetul mincinos etc., dar ea nu va ajunge la omenire, ca indivizi, până când fiecare vor fi avut mai întâi o încercare deplină şi ocazie să aleagă viaţa şi să trăiască veşnic. Capitolul 20:12, 13 şi 21:3-7, indică încercarea binecuvântată, favorabilă, în care toţi, atât cei morţi cât şi cei vii (în afară de Biserică, aceştia fiind atunci regi, preoţi, comoştenitori şi judecători împreună cu Isus Cristos) vor fi aduşi la o deplină cunoştinţă a adevărului, eliberaţi de întristare şi durere, şi eliberaţi de orice eroare orbitoare şi prejudecată, şi încercaţi “după faptele lor".

Rezultatul măreţ al acestei încercări va fi un uivers curat. După cum exprimă Revelatorul: “Şi toată făptura din cer şi de pe pământ … le-am auzit zicând: “Binecuvântarea şi onoarea şi mărirea şi puterea fie Celui ce şade pe tron şi Mielului în secolii secolilor!”" (Apocalipsa 5:13). Dar acest rezultat va fi îndeplinit în armonie cu toate procedeele lui Dumnezeu din trecut şi din prezent, care întotdeauna i-au recunoscut omului libertatea voinţei, ca să aleagă binele sau răul, viaţa sau moartea.

Nu ne putem îndoi deci, că la sfârşitul Veacului Milenar, Dumnezeu va permite, din nou, răului să triumfe “puţin", pentru ca prin el să-Şi încerce creaturile (care până la timpul acela vor cunoaşte pe deplin atât binele cât şi răul, precum şi urmarea acestora, şi dreptatea şi iubirea Lui le vor fi fost deplin demonstrate) pentru ca acei care în final vor prefera şi vor alege răul, să poată fi înlăturaţi -- nimiciţi. Astfel Dumnezeu va înlătura pentru totdeauna pe toţi cei care nu iubesc dreptatea şi nu urăsc nelegiuirea.

Cu privire la această încercare citim că Satan se va strădui să ducă în rătăcire omenirea, al cărei număr va fi atunci mare ca nisipul mării; dar nu trebuie să presupunem că mulţi dintre ei vor urma exemplul rău al lui Satan şi vor alege răul şi neascultarea, având în faţă experienţa trecută şi nefiind împiedicaţi de slăbiciunile de acum şi de influenţele orbitoare. Totuşi, când Dumnezeu nu ne spune nici numărul, nici proporţia celor care vor fi găsiţi vrednici de viaţă şi a celor care vor fi judecaţi vrednici de moarte (moartea a doua), nu putem fi dogmatici. De un lucru putem fi siguri: Dumnezeu nu vrea moartea celor răi, ci vrea ca toţi să se întoarcă la El şi să trăiască; şi nu va fi nimicit în acel “lac de foc, care arde cu pucioasă" (simbol al nimicirii complete -- gheena), nici unul care este vrednic de viaţă, a cărui viaţă în continuare ar fi o binecuvântare pentru el sau pentru alţii care sunt în armonie cu dreptatea.

Nimicirea totală şi fără speranţă este intenţionată numai pentru făcătorii de rele cu voia, care, asemenea lui Satan, în mândria inimii şi răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, vor iubi şi vor face răul în ciuda manifestărilor dezaprobării divine şi în ciuda experienţei lor cu pedeapsa pentru acesta. Se pare că bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu în faptul că a pregătit o răscumpărare, o restabilire şi o altă ocazie de viaţă pentru om, în loc să-i facă pe toţi să urască păcatul, pe unii îi va face să presupună că Dumnezeu este prea iubitor ca să-i înlăture în moartea a doua, sau dacă ar face astfel, El le-ar da noi şi noi ocazii în viitor. Zidind astfel pe o presupusă slăbiciune a caracterului divin, aceştia ar putea fi conduşi spre a încerca să profite de harul (favoarea) lui Dumnezeu, ca de un permis să facă păcat cu voia. Dar ei nu vor merge mai departe pentru că nebunia lor va fi arătată. Nimicirea lor totală va dovedi celor drepţi armonia şi echilibrul perfect al Dreptăţii, Înţelepciunii, Iubirii şi Puterii în Conducătorul divin.