Cântări în Noapte

1 Aprilie

Prietenia Domnului este cu cei care se tem de El, ca să-i facă să cunoască legământul Său. Psalmul 25:14

Acel minunat legământ, arătat tuturor celor care caută Cuvântul în cinste şi sinceritate, ne asigură că aşa cum iubitul nostru Răscumpărător S-a smerit pentru răscumpărarea noastră şi a lumii, şi a fost mult înălţat, tot aşa noi, dacă suntem la fel de credincioşi, putem suferi acum cu El şi în curând să fim părtăşi gloriei Sale şi colaboratori ai Săi în împărăţia care va binecuvânta toate familiile pământului. O, ce bogăţii de har! Ce bunătate! Ce milă gingaşă! Ce dovezi de înţelepciune, pricepere, dreptate, iubire şi putere divină! Cum această imagine a Singurului Conceput al Tatălui ni-L arată ca Răscumpărătorul nostru şi de asemenea ca Domnul şi Capul nostru, care, în curând, potrivit făgăduinţei, ne va prezenta ca mireasă a Sa, fără vină şi ireproşabili înaintea Tatălui în iubire. Privită din acest punct de vedere, recunoaşterea lui Isus, iubitul nostru Răscumpărător, Trimisul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, nu este o abatere de la porunca textului, “Iehova Dumnezeu nostru este singurul Domn", pentru că apostolul ne asigură că potrivit autorităţii divine toţi trebuie să-L venereze pe Fiul după cum Îl venerează pe Tatăl — nu să-L venereze ca Tată, ci să-L venereze ca Fiu pe care Tatăl L-a numit moştenitor al tuturor lucrurilor, şi care, ca asociat al Tatălui, va binecuvânta toate familiile pământului şi care, după o mie de ani, va preda împărăţia lui Dumnezeu, Tatălui Însuşi, pentru ca El să fie totul în toţi. W. T. 1907-263 (R 4052:1) (Cântarea 182)

2 Aprilie

El este preaiubitul Domnului şi va locui în siguranţă lângă El. Deuteronomul 33:12.

Numai cei care se încred în Tatăl cum se încrede un copilaş în părintele lui pământesc, se pot aştepta să facă progres bun pe calea îngustă şi să aibă curajul şi încrederea pe care toţi care sunt ai Săi au privilegiul să le aibă, şi fără de care nu putem avea pacea şi odihna perfectă a inimii, care a fost promisă. “Facă-vi-se după credinţa voastră” este făgăduinţa. Dorinţa de a ne apropia tot mai mult de Dumnezeu trebuie să fie în inima noastră, altfel nu vom reuşi să continuăm şi să obţinem privilegiul nostru în Cristos. Astfel de dorinţă este o manifestare a foamei şi a setei noastre după dreptate, pe care Domnul aşteaptă să le vadă înainte de a realiza faţă de noi angajamentul Său că vom fi săturaţi. W. T. 1914-90 (R 5425:1) (Cântarea 154) V. D. M. 1024:2

3 Aprilie

Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de vreun necaz. Proverbe 10:22

Când vedem un exemplu nobil ca acela al Domnului nostru, care a fost bogat în toate şi care le-a dat pe toate, ne bucurăm de aceasta şi ne dăm seama că deoarece sacrificiul Său a fost atât de mare, şi răsplata Lui este în aceeaşi măsură mare. Când vedem nobilul exemplu al apostolului Pavel, care având o bogăţie considerabilă de capacităţi, talent şi influenţă, şi probabil şi de mijloace financiare, le-a dat pe toate acestea, o jertfă de bunăvoie, bucuroasă, la picioarele Domnului, dându-le pe toate cu bucurie în serviciul lui Dumnezeu, în serviciul adevărului, în serviciul fraţilor, aceasta face ca inimile noastre să se bucure, şi suntem siguri că unul atât de bogat şi care şi-a cheltuit bogăţiile cu atâta credincioşie, va fi unul care va străluci foarte puternic în împărăţie când aceasta va fi stabilită şi manifestată. Şi, fără îndoială, la fel va fi cu toată preoţimea împărătească — în măsura în care au sacrificat posesiunile lor. Cei care rabdă cu bucurie pentru Domnul, pentru adevăr, cea mai mare ruşine, cea mai mare înjosire, cele mai mari încercări, cele mai mari persecuţii în viaţa de acum şi astfel au experienţe cât mai asemănătoare cu cele ale Învăţătorului şi Modelului, putem fi siguri că în măsura credincioşiei manifestate în astfel de sacrificii, vor avea în viitor o mare răsplată — aşa cum a spus apostolul: “O stea se deosebeşte în strălucire de altă stea". W. T. 1901-55 (R 2762:3) (Cântarea 225)

4 Aprilie

Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: “Daţi-ne din untdelemnul vostru." Matei 25:8

Nimeni nu poate avea prea mult din acest Spirit sfânt, nimeni nu-şi poate asigura o rezervă prea mare pentru folosul propriu aşa încât să poată da şi altora din belşugul său. Mirele a făcut dinainte pregătiri îmbelşugate prin care toţi cei care sunt invitaţi să intre cu El la nuntă să fie echipaţi în mod potrivit, nu numai cu haine şi candele, ci şi cu untdelemn; şi dacă unii sunt neglijenţi în privinţa procurării untdelemnului, ei arată astfel că nu sunt potriviţi să facă parte din clasa care va intra cu Mirele înainte ca uşa să se închidă. Aceasta este esenţa învăţăturii Domnului prin această pildă — că acei care speră să intre în împărăţie şi să aibă parte cu El de gloriile acesteia, trebuie să se pregătească dinainte. Dacă aşteaptă până în momentul închiderii uşii, oricât de doritori şi de nerăbdători ar fi, nu vor fi pregătiţi — pregătirea cere timp, răbdare şi grijă. W. T. 1906-314 (R 3868:5) (Cântarea 359)

5 Aprilie

Ziua, Domnul va porunci îndurarea Sa, iar noaptea cântarea Lui va fi cu mine. Psalmul 42:8.

Dacă nu suntem gata să-L lăudăm pe Dumnezeu acolo unde ne aflăm şi în condiţiile şi împrejurările care sunt, este puţin probabil că L-am lăuda dacă am fi în împrejurări diferite şi dacă condiţiile noastre ar fi chiar acelea care acum ni se par cele mai de dorit. Daniel a putut dormi în groapa leilor mai bine decât Darius în palatul regal; cel care n-ar putea găsi odihnă în groapa leilor, când acela ar fi locul pentru el, acela n-ar putea găsi odihnă printr-o simplă mutare într-un palat. Eul omului este cel care trebuie schimbat, nu împrejurările sau posesiunile lui, pentru a avea o inimă care se revarsă de bucurie şi laudă. W. T. 1902-382 (R 3123:4) (Cântarea 386)

6 Aprilie

Cei care se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu sunt extenuaţi. Isaia 40:31

Fiecare membru al Corpului lui Cristos, adevăratul Israel al lui Dumnezeu, este privilegiat să aibă îndrumarea continuă a Domnului în fiecare experienţă a călătoriei noastre prin pustie. Mana cerească ne este asigurată ca întreţinere zilnică. Apa Vieţii curge pentru noi din Stânca lovită a Veacurilor pentru împrospătarea noastră zilnică. Nuiaua de corectare a Tatălui nostru ne restrânge când suntem în pericol sau când ne rătăcim în căi oprite. Cât de iubitor ne aduce El înapoi în calea cea corectă şi ne vindecă rănile, şi cu îndurare ne iartă poticnelile şi slăbiciunile! În mod sigur putem avea încredere deplină în Îndrumătorul nostru Ceresc. Astfel ne putem odihni în El şi putem fi ţinuţi în pace deplină. W. T. 1914-297 (R 5548:4) (Cântarea 137) V. D. M. 814:1

7 Aprilie

Dar Rut a spus: “Nu mă îndemna să te părăsesc şi să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge şi eu, unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu!" Rut 1:16

Un lucru merită remarcat aici, şi anume, hotărârea cu care Rut a luat decizia. N-a fost o propunere să încerce pentru un timp să vadă cum ar fi să trăiască în Iudeea. A fost o decizie până la moarte. În această privinţă toate convertirile adevărate sunt asemănătoare. Creştinul, de exemplu, nu devine de fapt creştin până când face chiar o astfel de consacrare de sine clară, hotărâtă, să părăsească lumea, afacerile, iubirile, speranţele şi ambiţiile ei, şi să cheltuie şi să fie cheltuit chiar până la moarte în serviciul Domnului. Valoarea deciziei hotărâte în privinţa vieţii nu poate fi destul apreciată de noi. Mii de vieţi sunt distruse din cauza lipsei de hotărâre. Hotărârea în favoarea lui Dumnezeu este singura condiţie în care putem spera să “ne întărim chemarea şi alegerea”. W. T. 1915-24 (R 5614:4) (Cântarea 177) V. D. M. 704:8

8 Aprilie

Frica de Domnul este şcoala înţelepciunii şi smerenia merge înaintea slavei. Proverbe 15:33

Pilda despre omul cu o bârnă în ochiul său care încearcă să scoată un pai din ochiul fratelui său a fost o metodă convingătoare prin care Învăţătorul a învăţat necesitatea umilinţei din partea celor care vreau să fie învăţaţi de Dumnezeu. Umilinţa aici, ca şi în alte locuri, este pusă ca o virtute de bază. Cuvântul latinesc pentru umilinţă este “humus", pământ. Acesta sugerează că ea este solul din care sunt produse alte virtuţi. Cei care cred că ştiu totul, nu pot învăţa nimic. Cum a spus Chalmers: “Cu cât omul se examinează mai mult, cu atât îşi descoperă mai mult neputinţele propriului său caracter". Şi cum a remarcat Wheatley: “Zece mii din cele mai mari greşeli ale semenilor noştri au mai mică importanţă pentru noi decât una din cele mai mici ale noastre". Cunoaşterea păcatelor şi imperfecţiunilor noastre ar trebui să facă şi să ţină întreaga omenire umilită; şi cât de frumos este să ne dăm seama că Isus Cel desăvârşit a fost umilit şi că toţi sfinţii îngeri sunt aşa! W. T. 1912-164 (R 5029:3 (Cântarea 95)

9 Aprilie

I-a călăuzit pe un drum drept, ca să ajungă într-o cetate de locuit. Psalmul 107:7

În mod special este adevărat despre Israelul spiritual că Domnul îi conduce pe calea dreaptă, pe cea mai bună cale; şi de aceea toţi care sunt într-adevăr poporul Lui trebuie să fie atenţi să observe conducerile Sale şi să fie grabnici în a le urma. În final vom vedea cu siguranţă că El ne-a condus pe calea cea dreaptă, oricât de diferită ar fi aceasta de cea pe care ne-am fi ales-o noi. Pentru mulţi greutatea este că acea cale pe care o aleg nu este cea pe care Domnul a arătat-o şi prin urmare nu este calea cea mai bună, chiar dacă Domnul ar putea face ca îndărătnicia lor să nu le producă o mare pagubă pe care altfel ar fi putut-o avea. Cu cât avem mai mult din adevărata cunoştinţă a Domnului — mai mult din cunoştinţa care ne desăvârşeşte iubirea pentru Domnul — cu atât mai mare va fi credinţa noastră, cu atât mai preţioase vor fi rezultatele din viaţa actuală, precum şi din viaţa viitoare, în care — aşa cum o stea se deosebeşte de alta în strălucire — cei mai credincioşi din poporul Domnului, cei mai zeloşi şi mai asemenea lui Cristos, vor avea cu atât mai mare strălucire, cu atât mai binecuvântată parte şi experienţă. Cu credinţă deplină în Cel care ne-a condus până acum, să înaintăm prin zilele care urmează ca biruitori şi biruind, luptând împotriva lumii, a cărnii şi a Adversarului, tari nu în noi înşine, ci în Cel care ne-a chemat şi ne-a condus până acum. W. T. 1907-287 (R 4064:5) (Cântarea 221)

10 Aprilie

Să plăcem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inimile. 1 Tesaloniceni 2:4

Inima reprezintă voinţa, intenţiile; voinţa trebuie păstrată sinceră şi centrată în Dumnezeu, dar ea este puterea conducătoare a omului în ansamblu. Totuşi, cu toate că voinţa este puterea care controlează pe om, ea este şi supusă influenţelor. Dacă gândurile sunt necurate, nedrepte sau nesfinte, puterea voinţei devine tot mai slabă. De aceea, sfatul apostolului în privinţa gândurilor noastre este înţelept. La cei care se străduiesc să desăvârşească sfinţenia în frică de Domnul — să se împodobească cu frumuseţea sfinţeniei — gândurile nu trebuie să fie neglijate şi să li se permită să se hrănească în toate păşunile, ci trebuie disciplinate să se hrănească din mâncarea curată şi sănătoasă. W. T. 1911-165 (R 4827:2) (Cântarea 116)

11 Aprilie

Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi … El va fi ca un pom sădit lângă nişte pâraie de apă, care îşi dă rodul la timpul său. Psalmul 1:1, 3

Deşi înălţimile perfecţiunii nu pot fi atinse atâta timp cât încă mai avem aceste corpuri imperfecte, în fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să existe o creştere în har foarte vizibilă şi continuă, şi fiecare pas câştigat trebuie considerat numai ca piatră de păşire spre realizări mai înalte. Dacă nu există creştere vizibilă în asemănarea lui Dumnezeu, sau dacă există o tendinţă de a da înapoi, sau o oprire indiferentă, există motiv de alarmare. Să ţinem constant înaintea ochilor noştri modelul pe care Domnul Isus l-a pus ca exemplu pentru noi — acel model de îndeplinire completă a voinţei lui Dumnezeu, în care toată Legea a fost ţinută ireproşabil. Să urmăm paşii Lui de dreptate şi de sacrificiu de sine, pe cât de aproape ne va permite măsura completă a zelului iubitor, a credincioşiei şi a loialităţii faţă de Dumnezeu, şi vom avea un simţământ binecuvântat al aprobării divine acum, şi răsplata glorioasă a favorii divine la timpul cuvenit. W. T. 1911-181 (R 4835:5) (Cântarea 78)

12 Aprilie

Domnul este îndurător şi milostiv, încet la mânie şi plin de bunătate. Psalmul 103:8

Textul nostru ne aminteşte că Domnul este îndurător şi milostiv, încet la mânie şi plin de bunătate, şi vedem acest lucru bine ilustrat în cazul Israelului trupesc prin experienţele din pustie, prin istoria poporului Domnului în acest Veac Evanghelic, a Israelului spiritual nominal, şi de asemenea în cazul celor credincioşi. Oare nu ne putem da seama cu toţii cât de răbdător şi milostiv a fost Domnul cu noi în diferitele noastre experienţe ale vieţii? Oare nu putem noi vedea cum ar fi fost pe deplin îndreptăţit să ne anuleze legământul cu mult timp în urmă, şi că numai din mila şi dragostea Sa ne-a fost îngăduit să ajungem până aici pe calea către împărăţia cerească? Desigur, o înţelegere a acestor lucruri ar trebui să ne facă atât umiliţi cât şi încrezători. Mai mult, Domnul ne informează că El mai are o cerinţă, şi anume, că dacă noi apreciem măreţia şi mila Lui prin Cristos în cazul nostru, să exercităm în mod asemănător milă şi îngăduinţă faţă de alţii care ar putea să ne greşească. Într-adevăr, atât de serios ne imprimă Domnul în minte această chestiune, încât El declară în mod hotărât că nici unul dintre noi nu poate menţine legătura cu El decât dacă dezvoltă acest spirit, acest caracter, în relaţia cu fraţii Săi şi cu confraţii slujitori. Cât de generoşi, de atenţi, de moderaţi, de iertători, ar trebui toate acestea să ne conducă să fim în legăturile noastre cu fraţii, în special cu aceia care ne-au rănit sau vătămat în vreo măsură pe noi sau interesele noastre. W. T. 1907-270 (R 4056:1) (Cântarea 161)

13 Aprilie

Pentru ca … să găsim o puternică încurajare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte. Evrei 6:18

Sfinţii au într-adevăr în fiecare necaz şi tristeţe o mângâiere binecuvântată de care lumea este cu totul în necunoştinţă. Numai copilul lui Dumnezeu o poate cunoaşte. Care este această mângâiere? … Este şoapta blândă a speranţei, iubirii şi curajului când inima şi trupul aproape au cedat. Aceasta este mângâierea divină, singura mângâiere care are în ea vreo virtute de vindecare sau împrospătare. Ea este rezervată numai pentru acele suflete nobile care duc cu credincioşie povara şi arşiţa zilei în serviciul Regelui regilor; în timp ce aceia care neîncetat plutesc cu valul lumii şi cu tendinţele descendente ale naturii carnale nu pot avea niciodată vreo idee despre dulceaţa ei. W. T. 1915-345 (R 5803:1) (Cântarea 183) V. D. M. 374:3

14 Aprilie

Mare este credinţa ta; facă-ţi-se după cum voieşti. Matei 15:28

Cu cât studiem mai mult acest subiect al credinţei, cu atât suntem mai convinşi că în ochii lui Dumnezeu credinţa este nu numai indispensabilă, ci şi foarte preţioasă. Nu putem veni la Dumnezeu fără credinţă, nu putem rămâne în iubirea Lui fără credinţă, nu putem primi zi de zi îndurările, binecuvântările şi conducerile Sale decât prin credinţă în promisiunile Sale. Noi nu ne putem realiza în calitate de copii ai Lui, concepuţi de Spiritul sfânt, moştenitori ai lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Isus Cristos Domnul nostru, decât dacă exercităm credinţă în Cuvântul făgăduinţei în acest scop. Nu putem înainta zi de zi urmându-L pe Domnul decât dacă suntem dispuşi să umblăm prin credinţă şi nu prin vedere, pentru că aceasta este proba pe care El o pune pentru toţi credincioşii Lui. Nu putem vedea cum împotrivirile lumii, ale cărnii şi ale diavolului, care nouă ni se par atât de dăunătoare, sunt binecuvântări deghizate, numai dacă exercităm credinţă în făgăduinţele lui Dumnezeu că aşa va fi. Prin urmare, nu putem fi pregătiţi pentru împărăţia cerească în gloriile, binecuvântările şi privilegiile ei, decât dacă acum avem şi exercităm credinţa care ne va permite să profităm de diferitele lecţii care ne sunt date în şcoala lui Cristos. W. T. 1906-171 (R 3787:5) (Cântarea 48)

15 Aprilie

Dar acum, Hristos a înviat dintre cei morţi, pârga celor adormiţi. 1 Corinteni 15:20

Alţii au fost treziţi din somnul morţii temporar, numai pentru a recădea în el ulterior, dar Domnul nostru Isus a fost “întâiul-născut dintre cei morţi", “pârga celor adormiţi" — precum declară apostolul, El a fost primul care trebuia să învieze dintre morţi. Învierea Sa a fost o înviere la viaţă — la perfecţiune pe planul spiritual. Prin faptul că El a fost primul rod dintre cei care au adormit, implicaţia este că şi alţii au adormit în mod asemănător şi vor veni afară la înviere ca fiinţe spirituale în acelaşi mod. A fi primul rod implică faptul că ceilalţi vor fi de acelaşi fel, pentru că, deşi Domnul nostru a fost primul rod dintre toţi cei care au adormit, în sensul că învierea Lui a precedat toate celelalte învieri, în alt sens El este primul rod al bisericii, care este trupul Său. Într-un sens încă şi mai larg, Cristosul, Cap şi Corp, este primul rod adus la viaţă din întreaga lume; aşa cum exprimă apostolul Iacov acest subiect: “Potrivit voii Sale, El ne-a născut, prin Cuvântul adevărului, să fim ca cele dintâi roade ale creaturilor Sale". W. T. 1904-172 (R 3377:5) (Cântarea 31)

16 Aprilie

Isus a luat pâine şi a binecuvântat, a frânt-o, şi a dat-o ucenicilor, zicând: “Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu". Matei 26:26

După cum pâinea reprezintă şi simbolizează toată mâncarea, tot aşa învăţătura din acest simbol este că oricine vrea să aibă viaţa pe care Cristos o are de oferit trebuie să o accepte ca rezultatul jertfei Lui. El a murit pentru ca noi să trăim. Drepturile şi privilegiile pe care El le-a predat voluntar pot fi mâncate, aplicate, însuşite de către toţi cei care au credinţă în El şi care-L acceptă pe El şi învăţăturile Lui — aceştia sunt consideraţi ca fiindu-le atribuită natura umană perfectă, cu toate drepturile şi privilegiile pierdute de Adam, răscumpărate de Cristos. Nimeni nu poate avea viaţă veşnică decât dacă mănâncă această Pâine din cer. Aceasta se aplică nu numai la credincioşii din prezent, ci şi la cei din veacul viitor. Toate drepturile de viaţă şi privilegiile lor trebuie recunoscute ca fiind venite prin jertfa Lui. Într-un cuvânt, pâinea care reprezintă trupul Domnului nostru ne arată îndreptăţirea noastră prin acceptarea jertfei Sale. W. T. 1906-334 (R 3879:6) (Cântarea 2)

17 Aprilie

Uitaţi-vă bine la Cel care a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre. Evrei 12:3

Relatarea ruşinii dragului nostru Răscumpărător, îndurată pentru noi cu atâta răbdare, este foarte mişcătoare, şi poate că relatarea şi citirea ei au adus mai multe inimi la pocăinţă decât orice altceva. Ea nu-şi pierde puterea nici asupra celor care deja L-au acceptat pe Domnul nostru şi răscumpărarea efectuată de sângele Lui: ea ne înmoaie inima ori de câte ori ne gândim la Cel care a îndurat o împotrivire aşa de mare din partea păcătoşilor, când ne amintim că El n-a meritat-o şi că aceasta a făcut parte din sacrificiul Lui pentru noi. Apostolul ne indică una dintre cele mai convingătoare lecţii cu acest subiect, îndemnând ca toţi urmaşii Domnului să se gândească la umilinţa, răbdarea şi suferinţele lui Cristos, îndurate pe nedrept, ca nu cumva să cădem de oboseală în sufletele noastre, când îndurăm necazuri relativ uşoare, în timp ce căutăm să mergem în urmele Lui. W. T. 1898-160 (R 2313:5) (Cântarea 331)

18 Aprilie

Apoi a luat un pahar şi, mulţumind, li l-a dat, zicând: “Beţi toţi din el". Matei 26:27

Domnul nostru declară în mod clar că paharul, rodul viţei, reprezintă sângele, prin urmare viaţa; nu viaţa reţinută, ci viaţa vărsată sau dată, viaţa cedată, sacrificată. El ne spune că aceasta a fost pentru iertarea păcatelor, şi că toţi cei care vreau să fie ai Lui trebuie să bea din el — trebuie să accepte jertfa Lui şi să şi-o însuşească prin credinţă. Toţi cei care vreau să fie îndreptăţiţi prin credinţă trebuie să accepte viaţa din această unică sursă. Nu este de ajuns a pretinde că credinţa şi ascultarea de vreun mare învăţător vor însemna acelaşi lucru şi vor aduce viaţa veşnică. Nu există nici o altă cale de a ajunge la viaţa veşnică decât prin acceptarea sângelui vărsat o dată ca preţul de răscumpărare pentru păcatele întregii lumi. Nu există nici un alt nume dat sub ceruri sau printre oameni prin care trebuie să fim mântuiţi. La fel nu există altă cale ca să putem ajunge la noua natură decât prin acceptarea invitaţiei Domnului de a bea din paharul Său şi de a fi frânţi cu El ca membri ai aceleiaşi pâini, şi de a fi îngropaţi cu El în botezul în moartea Sa, şi astfel să fim cu El în învierea Lui la glorie, onoare şi nemurire.

Când celebrăm acest mare memorial, să nu uităm să mulţumim Domnului pentru îndreptăţirea noastră, şi de asemenea pentru marele privilegiu de care ne bucurăm de a fi confraţi sacrificatori cu Răscumpărătorul nostru, şi de a împlini ce lipseşte suferinţelor lui Cristos. Şi deşi cu această ocazie suntem întristaţi şi gânditori, meditativi, şi ne examinăm mult inima, să facem aşa cum a făcut Domnul, să triumfăm prin credinţă şi să mergem înainte cântând laudă Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată, şi care ne-a privilegiat astfel să avem părtăşie în marea tranzacţie acum în desfăşurare. W. T. 1901-76 (R 2772:6; 2773:5) (Cântarea 107)

19 Aprilie

Vă spun că de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi, nou, în împărăţia Tatălui Meu. Matei 26:29

Când va veni împărăţia, toate suferinţele şi încercările timpului prezent vor fi trecute, călcarea în teasc, prepararea vinului, toate vor fi trecute, şi în locul lor vinul va fi acela al bucuriei şi veseliei, reprezentând bucuriile şi binecuvântările mai presus de imaginaţie sau de exprimare, care vor fi partea tuturor celor care au într-adevăr părtăşie cu Răscumpărătorul nostru în suferinţele din acest timp de acum şi de asemenea în gloriile care vor urma. Timpul împărăţiei este acum foarte aproape — cu siguranţă mai aproape cu 1800 de ani şi mai bine, decât era când Domnul nostru a rostit aceste cuvinte — şi dovezile inaugurării ei constante se înmulţesc pretutindeni. În aceeaşi măsură inimile noastre trebuie să se bucure în anticipare, şi în aceeaşi măsură trebuie să fim credincioşi acum în băutul paharului de necaz, suferinţă, ruşine şi insultă, şi astfel să ne dovedim iubirea şi loialitatea. W. T. 1904-143 (R 3365:1) (Cântarea 399)

20 Aprilie

Căci Hristos, Paştele nostru, a fost jertfit. De aceea să luăm parte la sărbătoare. 1 Corinteni 5:7, 8

Ce însemnătate se află în aceste cuvinte când sunt văzute în legătură cu Cina de Amintire ca o aducere aminte a Paştelui Evreiesc! Cum luminează antitipul lumina tipului! După cum întâii-născuţi ai Israelului au fost expuşi morţii, tot aşa “Biserica celor întâi-născuţi, care sunt scrişi în ceruri" sunt acum în încercare de viaţă sau moarte veşnică. După cum atunci toţi întâii-născuţi tipici erau în siguranţă atâta vreme cât rămâneau în casă şi mâncau din mielul al cărui sânge era stropit pe pragul de sus şi pe stâlpii uşii, tot aşa noi care rămânem în casa credinţei sub “sângele stropirii" mai bun şi care mâncăm din Mielul nostru de Paşti, Isus, suntem feriţi de moarte — siguri de viaţă veşnică sub providenţa lui Dumnezeu. Acum noi nu recunoaştem mielul tipic, ci în locul acestuia pe Isus, “Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii". Din El ne hrănim; nu mâncând literal carnea Sa, ci prin credinţă împărtăşindu-ne de meritul sacrificiului Său şi însuşindu-ni-l. Pe tot parcursul acestei nopţi a Veacului Evanghelic ne ospătăm din Mielul nostru — până în dimineaţa Mileniului, când vom fi eliberaţi. Cina de Amintire anuală nu este sărbătoarea noastră, ci este o ilustraţie sau un arhetip al acesteia — o aducere aminte — foarte frumoasă, foarte solemnă, folositoare. Să luăm parte la sărbătoarea credinţei şi de asemenea la Cina de Amintire. W. T. 1908-38 (R 4128:3) (Cântarea 28)

21 Aprilie

Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Coloseni 3:13

Dispoziţia de a ierta ar trebui s-o avem întotdeauna în noi şi s-o manifestăm întotdeauna. Generozitatea noastră iubitoare, bunătatea şi dorinţa de a nu gândi rău deloc — sau cât se poate de puţin — ar trebui arătate în toate cuvintele şi acţiunile vieţii. Acest comportament este asemenea lui Dumnezeu. Dumnezeu a avut un sentiment blând, binevoitor, generos faţă de noi, chiar atunci când eram încă păcătoşi; El n-a aşteptat ca păcătoşii să-şi ceară iertare, ci imediat Şi-a manifestat dorinţa de armonie şi că era gata să ierte. Tot mesajul Evangheliei este în acest sens: “Împăcaţi-vă cu Dumnezeu". Inimile noastre ar trebui să fie atât de pline de această dispoziţie spre iertare încât feţele noastre să nu aibă o înfăţişare aspră, nici cuvintele noastre de reproş o înţepătură amară. Din contră, ele ar trebui să manifeste iertarea iubitoare pe care ar trebui s-o avem în inimile noastre tot timpul. W. T. 1912-67 (R 4978:3) (Cântarea 21)

22 Aprilie

De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cel mare şi va împărţi prada cu cel puternic, pentru că S-a dat pe Sine Însuşi la moarte şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatul multora şi a mijlocit pentru cei vinovaţi. Isaia 53:12

Tatăl a ştiut bine că credinţa şi ascultarea Fiului Său vor fi răsplătite din abundenţă. A ştiut bine că sufletul lui Isus, fiinţa Sa, vor constitui jertfa pentru păcat, pentru Adam şi pentru rasa lui, şi a ştiut bine că în cele din urmă Fiul va vedea o răsplată din această muncă a sufletului Său care-L va satisface, care va fi mai mult decât o compensare a fiecărei încercări, fiecărei lacrimi, fiecărei dureri. Şi nu este oare minunat că în providenţa lui Dumnezeu cei chemaţi din acest Veac Evanghelic îşi pot aplica aceleaşi consolări şi asigurări, fiecare pentru inima sa, şi ştiu că toate lucrurile lucrează împreună pentru binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu — al celor chemaţi potrivit planului Său? Nu este oare minunat că şi noi avem asigurarea că dacă suferim cu El vom şi domni cu El, că dacă sufletul nostru munceşte în mersul pe urmele Răscumpărătorului, vom avea o mulţumire mai mult decât compensatoare, şi că astfel garantează Cuvântul Domnului? Pentru toţi cei care acceptă promisiunile Domnului în credinţă, această chestiune devine o certitudine — “Credinţa se poate încrede neclintit în El, vie ori şi ce". W. T. 1905-207 (R 3591:4) (Cântarea 104)

23 Aprilie

Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din cauza Numelui Lui celui mare. 1 Samuel 12:22

Samuel a apelat la Israelul trupesc să-şi aducă aminte de lucrurile mari pe care Dumnezeu le făcuse pentru ei ca motiv de recunoştinţă şi credincioşie — eliberarea lor din Egipt, conducerea prin pustie şi intrarea în ţara lui Israel; dar dacă aplicăm aceste cuvinte Israelului spiritual, cu cât mai multă forţă ni se potrivesc nouă! Domnul ne-a eliberat din robia egipteană, robia păcatului şi a morţii. El ne-a scos afară din întuneric la lumina Sa minunată. Nu numai că ne-a ridicat picioarele din groapa oribilă, din lutul mocirlos, ci ni le-a şi pus pe Stâncă, Isus Cristos; ba chiar mai mult, El ne-a pus pe buze o cântare nouă, chiar bunătatea Dumnezeului nostru. Nu numai că ne-a iertat păcatele, ci ne-a şi primit în Isus şi ne-a invitat să fim împreună moştenitori cu Cristos. Nu numai că ne-a dat făgăduinţe nespus de mari şi scumpe să ne înveselească inimile în călătoria prin pustie, ci are în păstrare pentru noi şi lucruri nespus de mari şi scumpe, din care ne-a dat o licărire sau o pregustare prin Spiritul Său sfânt, o arvună a moştenirii noastre. W. T. 1908-204 (R 4201:4) (Cântarea 19)

24 Aprilie

Aceia în care sămânţa a căzut pe pământ bun sunt cei care aud cuvântul, îl primesc şi fac roadă. Marcu 4:20

Dragi fraţi, să ne asigurăm nu numai ca inimile noastre să fie pământ de felul cel bun şi că am primit şi dezvoltăm sămânţa cea bună, Cuvântul Împărăţiei, ci să căutăm şi să aducem multă roadă. Văzând că unii dintre aceştia ar putea rodi treizeci, alţii şaizeci şi alţii o sută spre lauda Stăpânului, să hotărâm că prin harul lui Dumnezeu, care ştim că-l avem şi ne va ajuta, vom fi dintre cei care fac roadă însutit — după cea mai mare capacitate şi măsură posibilă de serviciu pentru Regele nostru. Cum ne putem creşte credincioşia? Răspundem: prin creşterea sincerităţii inimii, care ne pregăteşte pentru o măsură crescută de sămânţă şi care ne permite să o ducem la perfecţiune. Secerişul este aproape: să ne dăm silinţa, prin urmare, atât timp cât mai există ocazie, aşa încât Învăţătorul să ne găsească aducând roade în cea mai mare măsură a posibilităţilor naturii noastre, a împrejurărilor şi ocaziilor noastre. W. T. 1906-126 (R3765:1) (Cântarea 260)

25 Aprilie

Mulţumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc … că neîncetat îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele, noapte şi zi. 2 Timotei 1:3

Cei ale căror inimi sunt iubitoare faţă de duşmanii lor, iubitoare faţă de casa credinţei şi mai presus de toate iubitoare faţă de Domnul, aceştia ar fi într-adevăr nespus de atenţi ca inimile lor să nu ajungă în vreo atitudine în care ei n-ar căuta binele altora şi nu s-ar ruga pentru ei. În astfel de inimi n-ar fi loc pentru mânie, amărăciune, conflicte, invidie. Iubirea lui Dumnezeu este turnată în astfel de inimi aşa cum este reprezentat prin uleiul sfânt al ungerii, ungerea de la Cel sfânt, care unge toate punctele sensibile, netezind nu numai înfăţişarea, ci şi limba şi inima; “căci din plinătatea inimii vorbeşte gura", şi apa amară nu poate ieşi dintr-un izvor curat. W. T. 1908-203 (R 4201:2) (Cântarea 69)

26 Aprilie

Este ceasul să vă treziţi din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea este foarte înaintată, se apropie ziua. Romani 13:11, 12

Dacă apostolul le-a putut spune sfinţilor din timpul său, “Ştiţi în ce timp ne aflăm; este ceasul să vă treziţi din somn" etc., pentru că ei intraseră atunci în Veacul Evanghelic cu privilegiile lui de a alerga în alergarea pentru premiul chemării noastre de sus, cu cât mai mare forţă se aplică aceste cuvinte în aceste zile de sfârşit al veacului! … Da, “noaptea este foarte înaintată" şi “se apropie ziua îziua glorioasă milenarăş". Chiar acum apar dungile cenuşii ale zorilor. Este ziua când Mirele regesc îşi va primi la Sine mireasa pregătită şi în aşteptare, şi timpul de pregătire pentru adunarea noastră împreună la El este scurt. Într-adevăr, este ceasul să ne trezim din somn; pentru că acum mântuirea noastră, eliberarea noastră glorioasă, este foarte aproape. W. T. 1906-246 (R 3830:5) (Cântarea 156)

27 Aprilie

Căci aceasta este dragostea de Dumnezeu, să păzim poruncile Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele. 1 Ioan 5:3

Cel care are recunoştinţă faţă de Domnul în inimă pentru aceste binecuvântări, cel care simte apreciere şi mulţumire, acela caută într- adevăr să-L servească pe Domnul în adevăr cu toată inima sa! Cel care are această atitudine a minţii, cel care îşi aminteşte de Cuvântul Domnului, acela caută ajutorul divin în acord cu cerinţele acestuia, amintindu-şi afirmaţia: “Dacă Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele". Pentru acela poruncile Domnului se amplifică, se lărgesc zi de zi. El vede zilnic forţe noi, înţelesuri noi în aceste porunci. Dacă este recunoscător, dacă apreciază providenţa Domnului faţă de el în trecut, profunzimile sensului poruncilor lui Dumnezeu nu vor fi grele; ci el se va bucura să înainteze zi de zi în armonie cu atitudinea Domnului nostru: “Desfătarea mea este să fac plăcerea Ta, Dumnezeul meu. Şi legea Ta este înăuntrul inimii mele". Tot aşa va fi şi cu noi. După cum spune apostolul, noi vom împlini poruncile Lui şi ele nu vor fi grele, şi aceasta va fi pentru noi dovada că-L iubim pe Dumnezeu, că suntem iubiţi de El şi că suntem în curs de pecetluire, de imprimare tot mai mult cu Spiritul Său, spiritul adevărului . W. T. 1908-204 (R 4201:5) (Cântarea 375)

28 Aprilie

Dacă iubiţi pe cei care vă iubesc, ce mulţumire aveţi? Şi păcătoşii iubesc pe cei care-i iubesc pe ei. Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce mulţumire aveţi? Şi păcătoşii fac aşa. Luca 6:32, 33

Standardul poporului Domnului este mai înalt decât acela al recunoştinţei, deşi trebuie să-l includă şi pe acesta. Standardul nostru este bunăvoinţa, iertarea celor care greşesc împotriva noastră şi a celor care zic tot felul de rele împotriva noastră pe nedrept. Cei care ating acest grad al asemănării de caracter cu Domnul lor primesc proporţional o binecuvântare în plus de la El, şi sunt invitaţi să se bucure şi să salte de veselie, şi să ştie că vor avea o răsplată în ceruri. W. T. 1908-202 (R 4200:5) (Cântarea 150)

29 Aprilie

Urmăriţi pacea cu toţi. Evrei 12:14

Ca Noi Creaţii trebuie să fim foarte vigilenţi, trebuie să continuăm a creşte, trebuie să creştem în puterea de a ne învinge carnea. Atunci vom fi în siguranţă. Eul trebuie să fie câmpul nostru special de luptă. Mulţi din poporul Domnului au o măsură mare de combativitate naturală. Aceasta este o trăsătură bună dacă este controlată şi îndreptată în direcţia cea bună. Combativitatea este necesară, altfel niciodată n-am putea învinge. Dar noi trebuie să ne reţinem ca să nu ne luptăm cu fraţii; şi nu trebuie să intrăm într-o luptă personală cu diavolul. Noi nu suntem pe măsura lui. Dar noi trebuie să ne împotrivim lui. Curând Domnul va pune mâna pe el şi-l va lega pentru o mie de ani. El va învinge pe adversar şi-i va strica toate lucrările. Dar se va cere întreaga mie de ani pentru a realiza pe deplin această lucrare. Noi nu trebuie să sperăm că vom răsturna pe Satan sau lucrările lui în timp ce suntem în trup. Aceasta nu este misiunea noastră. Ceea ce ne-a dat Domnul de făcut este să ne cucerim pe noi, să ne controlăm acest corp care este din rasa căzută a lui Adam, să ne păstrăm aşa încât cel rău să nu ne atingă. 1 Ioan 5:18. W. T. 1916-212 (R 5923:5) (Cântarea 269) V. D. M. 144:2

30 Aprilie

Străduieşte-te să te prezinţi aprobat înaintea lui Dumnezeu, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine. 2 Timotei 2:15

Dacă pentru Învăţătorul a fost cursul înţelept şi potrivit să Se retragă la o parte ca să studieze planul divin înainte de a-Şi începe serviciul public, cu cât mai mult ar trebui ca urmaşii Lui să simtă că le revine obligaţia, ca fiinţe decăzute, cu judecăţi imperfecte, să caute sfatul Cuvântului şi Spiritului Domnului pentru a se convinge ce lucrare ar vrea Domnul să facă ei în via Sa, înainte de a începe vreo lucrare. Dacă acest curs ar fi mai general urmat, atunci ar fi mult mai puţină vorbire zgomotoasă în numele Domnului, mai puţini ar simţi că au privilegiul să se repeadă şi să lucreze pentru Domnul fără a analiza mai întâi cu grijă voinţa divină sau programul divin în legătură cu acea lucrare — ca nu cumva să pună piedici planului Domnului pe care ei doresc să-l servească. Să ne aplicăm tot mai mult, fiecare pentru sine, cuvintele apostolului către Timotei. Până când nu studiem avem toate motivele să ne îndoim că suntem pregătiţi sau de folos în serviciul Domnului. Întâi vine consacrarea deplină, fără rezerve; şi apoi, ca prim pas în îndeplinirea acelui angajament, vine studierea voinţei divine, a Cuvântulului divin, a planului divin; şi după aceasta urmează munca în via Domnului. W. T. 1906-40 (R3717:1) (Cântarea 122)