N-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit. 1 Corinteni 2:2

Vă implorăm, fraţilor, deoarece apreciaţi speranţa glorioasă pusă înaintea voastră în Evanghelie, să nu daţi atenţie spiritelor amăgitoare şi doctrinelor demonilor, aşa cum le numeşte apostolul (1 Tim. 4:1), ci, cu consecvenţă în scop să vă dedicaţi acelui unic lucru, la care sunteţi chemaţi şi pe care sunteţi privilegiaţi să-l faceţi ca membri în perspectivă ai acelei preoţimi regale. Niciodată să nu uităm că suntem “popor special", separat de marele corp al creştinilor nominali, ca şi de lume, având speranţe, scopuri şi ambiţii mai înalte, şi fiind favorizaţi cu o pătrundere mai clară în lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, după ce am fost chemaţi din întunericul în care am fost înainte, la lumina Sa minunată. Şi dacă astfel suntem separaţi de lume şi de creştinii care se împărtăşesc în mare parte de spiritul lumii, să nu ne mire dacă-i găsim pe toţi în dezarmonie cu noi, şi fie ne ignoră, fie ni se opun. W. T. 1916-307 (R5970:1) (Cântarea 287) V. D. M. 52:4

2 Mai

Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară. Ioan 6:37

De îndată ce a expirat limita timpului, Dumnezeu Şi-a manifestat favoarea faţă de neamuri trimiţând mesajul Evangheliei la Corneliu, un neevreu reverenţios, sfânt şi generos. De atunci favorurile lui Dumnezeu au fost deschise atât pentru neamuri cât şi pentru evrei — “zidul de la mijloc al despărţiturii" a fost “surpat". Atât evreii cât şi neamurile sunt primiţi acum în baza aceloraşi condiţii, şi anume, credinţa în Isus şi consacrarea de a umbla în urmele Lui. Din acest punct de vedere trebuie să înţelegem declaraţia apostolului că Evanghelia lui Cristos “a fost vestită întregii creaţii de sub cer". El n-a vrut să spună, şi nici n-ar fi fost adevărat, că Evanghelia a fost propovăduită fiecărei creaturi în sensul de a le fi vestită tuturor. Pentru că nici acum, după optsprezece secole, ea n-a fost vestită întregii omeniri. Ceea ce a vrut să spună apostolul este că Evanghelia este acum fără restricţii, liberă a fi propovăduită fiecărei creaturi de sub cer, indiferent de naţionalitate — că nu mai este limitată la evrei ca la început. Acum, oricine are “urechi de auzit, să audă" mesajul cel bun al împărăţiei. Acum, oricine aude şi are o inimă să accepte mesajul îndurător al lui Dumnezeu, să-şi prezinte trupul ca o jertfă vie, sfântă şi acceptabilă lui Dumnezeu prin Cristos. W. T. 1912-292 (R 5101:1) (Cântarea 330)

3 Mai

Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui care M-a trimis pe Mine. Ioan 7:16

Învăţăturile tuturor reprezentanţilor Domnului ar trebui să fie în aceeaşi direcţie — nu speculaţii şi filosofii umane, ci Cuvântul lui Dumnezeu — “Prorocul care a avut un vis să istorisească visul acesta; şi cine a auzit cuvântul Meu, să spună întocmai cuvântul Meu" (Ieremia 23:28). “La lege şi la mărturie! Căci, dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta" (Isaia 8:20). “Vesteşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp", şi chiar atunci când pentru tine nu este convenabil (2 Timotei 4:2). “Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri" (Evrei 4:12). “Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul" (Ioan 17:17). “Şi au recunoscut că fuseseră cu Isus" şi că au învăţat de la El (Fapt. 4:13). Astfel că acei care sunt credincioşi şi loiali Domnului şi Cuvântului mărturiei Sale nu vorbesc neclar şi nedesluşit lumii, ci ei declară mesajul lui Dumnezeu, “vestea bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul", “la timpul cuvenit". W. T. 1906-58 (R 3726:6) (Cântarea 22)

4 Mai

Iată, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci; El va fi călăuza noastră până la moarte. Psalmul 48:14

Nouă ne aparţine să căutăm providenţele Domnului în afacerile noastre în prezent, şi să găsim că ele ne conduc, ne protejează de focul persecuţiei, necazului şi încercării, iar alte ori ne luminează, ne împrospătează în perioadele întunecate. Şi această conducere a providenţei divine este destinată să fie a noastră atâta vreme cât suntem din adevăratul Israel al lui Dumnezeu, până când trecem Iordanul în Canaanul ceresc şi nu mai avem nevoie de astfel de providenţe speciale. Binecuvântaţi sunt cei a căror credinţă este trează şi veghetoare, şi care discern favorurile Domnului pe care lumea nu le discerne, şi pe care numai cei cu o atitudine dreaptă a minţii o pot aprecia. W. T. 1907-155 (R3997:3) (Cântarea 87)

5 Mai

Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara. Psalmul 68:19

 Ce iubitor şi tandru este Dumnezeul nostru, şi ce înţelept şi puternic! Făgăduinţele Sale nu i-au părăsit niciodată pe aceia care şi-au pus încrederea în El. Putem simţi că eforturile noastre de a fi buni şi de a face bine sunt foarte nerodnice, că împotrivirea din afară şi dinăuntru este foarte puternică. Dar când suntem slabi, când ne dăm seama de neputinţa şi incompetenţa noastră, putem fi tari în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Atunci ne putem da seama că puterea Lui se desăvârşeşte în slăbiciunea noastră. Faptul că suntem slabi şi şchiopi nu ne desparte de iubirea şi puterea Dumnezeului nostru, în timp ce ne străduim să-I facem voia; căci “El ştie din ce suntem întocmiţi. Îşi aduce aminte că suntem ţărână“. W. T. 1915-345 (R 5803:2) (Cântarea 137) V. D. M. 374:4

6 Mai

Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, căci Domnul ţi-a făcut bine. Psalmul 116:7

Pentru a ne bucura de această pace perfectă trebuie să avem încredere neclintită în iubirea Tatălui nostru şi credincioşie trainică. Privind cerurile înstelate, avem o manifestare a marii puteri şi maiestăţi a lui Dumnezeu, dar inimile şi minţile noastre n-ar fi stabile şi susţinute prin aceasta; am putea primi daruri de la El, dar fără cunoştinţa credincioşiei Sale durabile n-am şti dacă acestea n-ar fi numai capcane de la Adversar pentru dauna noastră. Dar dacă avem această temelie potrivită pentru credinţă, dacă învăţăm să-L cunoaştem pe Tatăl nostru prin Cuvântul Său (singurul mod în care-L putem cunoaşte), ajungem să avem încredere în El. W. T. 1914-103 (R 5432:5) (Cântarea 368) V. D. M. 1011:5

7 Mai

V-am făcut cunoscut puterea şi venirea îprezenţaş Domnului nostru Isus Hristos, nu urmărind nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine, cu ochii noştri, măreţia Lui … fiind cu El pe muntele cel sfânt. 2 Petru 1:16, 18

Experienţa creştină de astăzi este pe aceleaşi linii. Cei mai serioşi şi mai zeloşi dintre urmaşii Domnului sunt invitaţi să urce cu El pe muntele Schimbării la Faţă. Ochii înţelegerii noastre sunt deschişi. Vedem lucruri minunate — lucruri vechi într-o lumină nouă şi lucruri noi pe măsură ce acestea sunt cuvenite pentru noi cei de acum. Cu siguranţă creştinul avansat vede pe Învăţătorul în mai mare splendoare pe măsură ce vine în tot mai intimă părtăşie cu El şi cu Tatăl pe muntele cel sfânt! Fie ca aceasta să fie experienţa noastră binecuvântată! Stând cu Cristos în locurile cereşti, fie ca noi să apreciem tot mai mult lucrurile împărăţiei, în contrast cu cele pământeşti. W. T. 1901-376 (R 4890:5) (Cântarea 148)

8 Mai

El S-a sculat, a certat vântul şi a zis mării: “Taci! Fii liniştită!" Vântul a stat şi s-a făcut o linişte mare. Marcu 4:39

Multe furtuni au fost îngăduite de Domnul să vină peste mica ceată a urmaşilor Săi. Uneori întreaga călătorie a vieţii a fost furtunoasă. Uneori cântăm: “Când furtuna vieţii se dezlănţuie". În epistolele sale, apostolul sugerează că acei care n-au furtuni, încercări şi greutăţi, nu au dovada că sunt copii ai lui Dumnezeu; pentru că Dumnezeu n-ar avea legături cu aceştia în calitate de copii ai Săi (Evrei 12:7, 8). Dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, trebuie să avem încercări şi probe, pentru ca acestea să ne facă potriviţi pentru moştenirea sfinţilor în lumină (Coloseni 1:12). În toate aceste experienţe, intenţia în privinţa încercării este să ne apropie tot mai mult de Domnul, să ne facă să simţim că avem nevoie de adăpostul şi grija divină. Şi astfel, din aceste furtuni vine o binecuvântare, fie lite­ral fie figurativ. W. T. 1913-150 (R 5239:2) (Cântarea 313)

9 Mai

Binecuvântat să fie Domnul, care a dat odihnă poporului Său. 1 Împăraţi 8:56

În timp ce întreaga creaţie geme sub povara ei de păcat şi durere, puţinii evlavioşi pot cânta, se pot bucura chiar în mijlocul tuturor necazurilor vieţii şi chiar dacă ei au parte de rezultatele păcatului la fel de mult sau poate chiar mai mult decât ceilalţi. Secretul bucuriei lor este dublu: (1) Ei au avut împăcarea cu Dumnezeu. (2) Ei şi-au supus voinţa lor voinţei Lui. Ei au obţinut această relaţie nouă prin credinţă în Răscumpărătorul — credinţă în sângele Său ispăşitor. Ei au intrat pe “poarta cea strâmtă" şi pe “calea cea îngustă" a consacrării pentru Dumnezeu — predându-şi propria voinţă şi angajându-se prin legământ să facă voia divină cât pot mai bine. W. T. 1911-381 (R 4892:5) (Cântarea 138)

10 Mai

Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? 1 Corinteni 3:16

Ilustraţia unui templu este folosită în mod diferit cu privire la Biserică. Despre fiecare creştin se spune că este un templu al Spiritului sfânt după ce primeşte conceperea Spiritului. Fiecare adunare poate fi considerată Templul lui Dumnezeu. Iar Biserica întreagă când este adunată în starea cerească va fi Templul lui Dumnezeu, prin aceea că Dumnezeu va locui în ei. Conform altei ilustraţii, fiecare creştin este o piatră vie în pregătire pentru marele Templu al viitorului, acum fiind cizelaţi, şlefuiţi, pregătiţi fiecare pentru locul lui în Templul de sus.

Ideea este că aşa cum Dumnezeu a fost reprezentat în vechime în Cortul Întâlnirii în lumina Şekină din Sfânta Sfintelor şi de asemenea a fost reprezentat în templul literal din Ierusalim, tot aşa El este reprezentat acum în toţi aceia concepuţi de Spiritul Său sfânt şi va fi reprezentat mai departe de toţi aceia care umblă în armonie cu conceperea lor de Spirit şi continuă să rămână în iubirea Domnului. W. T. 1916-14 (R 5831:5) (Cântare 184) V. D. M. 332:2

11 Mai

Este mai ferice să dai decât să primeşti. Fapt. 20:35

Domnul nostru Isus este cel mai mare exemplu de negare de sine în interesul altora. El a fost bogat, în posesiunea naturii spirituale cu toată gloria şi onoarea ei. Totuşi, pentru noi El a devenit sărac, luând natura umană ca să poată răscumpăra omenirea. În acest scop El Şi-a predat la Calvar însăşi viaţa, pentru ca prin jertfa Sa noi să devenim bogaţi — să posedăm favoarea divină şi bogăţiile harului divin în Cristos — chiar comoştenire cu Acela care acum este Domnul nostru cel înălţat la dreapta Maiestăţii divine. Dar pentru a ajunge la această comoştenire cu El, noi trebuie să învăţăm să fim asemenea Lui, să avem spiritul Lui şi să împărtăşim cu alţii orice ne dă El din favorurile pământeşti sau spirituale — să hrănim sau să îmbrăcăm pe alţii (în special pe cei din casa credinţei) pământeşte sau spiritualiceşte, după cum dictează împrejurările. W. T. 1916-219 (R 5927:6) (Cântarea 247C) V. D. M. 136:3

12 Mai

O mântuire aşa de mare, care, începând să fie vestită de Domnul… . Evrei 2:3

 În rasa noastră nu numai că n-a existat viaţă veşnică şi nici speranţă de-a o obţine decât prin Isus, dar toate promisiunile din trecut ar fi fost fără putere dacă nu era lucrarea Sa de ispăşire, şi până când a venit El n-a fost cunoscut cum urma să se realizeze răscumpărarea noastră. Este adevărat, Domnul dăduse diferite tipuri şi umbre prin numeroasele sacrificii din trecut, care ilustrau faptul că fără vărsare de sânge nu poate fi nici o iertare de păcat; dar ele nu au putut fi înţelese până când a venit Antitipul. Atunci El a adus la lumină viaţa şi nemurirea — viaţa pentru lume, viaţa veşnică ce va fi acordată în timpul Veacului Milenar — nemurirea pentru biserica Sa, mireasa Sa, turma Sa mică, moştenitorii împreună cu El. Acestea n-au fost niciodată aduse la lumină înainte; ele au fost neclar văzute şi în mod vag descrise, dar a rămas ca marele Învăţător să pună înaintea noastră mântuirea pe care Dumnezeu o acordase prin El. Mulţumim lui Dumnezeu că inimile noastre au făcut ca buzele noastre să vestească tot mai mult laudele Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. Prin credinţă în El, noi suntem deja socotiţi înviaţi pentru a umbla în înnoirea vieţii, şi prin El, în curând Tatăl ne va învia prin puterea Sa ca să fim ca El şi să împărtăşim gloria, onoarea şi nemurirea Lui. W. T. 1906-186 (R 3795:5) (Cântarea 166)

13 Mai

Învaţă-mă să am înţelegere şi pricepere. Psalmul 119:66

Nici un urmaş al lui Cristos nu este atât de dezvoltat încât să poată spune: Eu n-am nevoie de nici o instrucţiune în privinţa dreptăţii şi iubirii, dar fratele meu are nevoie. Şi în experienţele noastre cu fraţii, unde greşeala pare a fi a celuilalt, să ne spunem nouă înşine: Iată un frate care a avut mai multe dezavantaje decât mine. El este fratele meu după spirit. Mie îmi pare că face ceva greşit, dar îl compătimesc fiindcă probabil nu ştie că acţiunea sa este greşită. Sau poate eu greşesc. Dacă ar vedea lucrurile din punctul meu de vedere ar face altfel. Nu-l voi judeca, ci voi lăsa pentru Atotputernicul, care este infailibil în judecată şi căruia îi aparţine judecata. 1 Cor. 4:5. W. T. 1915-7 (R 5604:2) (Cântarea 267) V. D. M. 723:4

14 Mai

Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele. 2 Corinteni 5:19

Cristos a ţinut Legea şi a satisfăcut Dreptatea divină pentru toţi care au devenit ai Lui în timpul vârstei Evanghelice; şi meritul Lui este acordat celor care ţin Legea în inimă şi care sunt împiedicaţi s-o ţină absolut prin slăbiciunile cărnii lor căzute pe care ei n-o pot controla. Şi astfel Sf. Pavel spune că dreptatea Legii se împlineşte în noi care umblăm nu după trup, ci după spirit. Mai întâi, prin acordarea meritului Său corpurilor lor muritoare, cărnii lor, Răscumpărătorul nostru acoperă imperfecţiunile lor naturale. Apoi, pentru că acel corp astfel devotat, astfel îndreptăţit, este sacrificat, El îi socoteşte morţi ca fiinţe umane. Atunci ei sunt concepuţi la o nouă natură, spirituală. De atunci încolo corpul lor muritor este socotit ca şi corp al Creaţiei Noi, nu ca şi corp uman; căci acesta a fost sacrificat. Totuşi, în realitate acesta este activat pentru a fi servul Creaţiei Noi. De fapt, fiind încă uman, trebuie să i se dea să poarte o haină a dreptăţii până la sfârşitul vieţii prezente. Aceasta este dată de Mântuitorul nostru. W. T. 1916-198 (R 5918:4) (Cântarea 54) V. D. M. 160:1

15 Mai

Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos. Deuteronomul 5:9

Dacă ura şi gelozia omului ar putea fi ca ale lui Dumnezeu, ar fi bine. Noi, aşa cum face Dumnezeu, trebuie să urâm păcatul, dar nu pe păcătos. Gelozia lui Dumnezeu este dreaptă şi în mod sigur va aduce păcătosului o pedeapsă dreaptă. El ne spune că atunci când avem alţi dumnezei, trebuie să considerăm că El este gelos; dar caracterul nepotrivit al geloziei este atunci când aceasta duce la amărăciune şi la alte caracteristici asemănătoare, la care mintea umană decăzută este supusă şi expusă. Când Domnul spune că este un Dumnezeu gelos, El vrea ca noi să înţelegem că El vrea toate sentimentele noastre, toată încredinţarea noastră, toată încrederea noastră. El vrea ca noi să fim atât de deplin în acord cu El, încât voia Sa să fie supremă în toate afacerile vieţii. Acesta nu trebuie să fie considerat egoism din partea Atotputernicului; pentru că aceasta, sub providenţele Sale conducătoare, înseamnă pentru creaturile Sale cea mai mare fericire, cel mai mare succes în datoriile şi afacerile vieţii actuale, şi cea mai deplină pregătire pentru binecuvântările pe care Dumnezeu le-a pregătit şi le-a promis celor care-L iubesc. W. T. 1911-93 (R 4789:2) (Cântarea 360)

16 Mai

Să nu apună soarele peste mânia voastră. Efeseni 4:26

Nu are importanţă ce provocare poate să fi avut cineva, el trebuie să caute ca problema să fie rezolvată cât se poate de repede. Furia sau mânia nu trebuie adăpostită şi cultivată, deoarece este sigur că duce la amărăciune permanentă şi ură. Cuvântul furie nu pare să fie aşa de tare ca şi cuvântul mânie. Mânia, la o fiinţă imperfectă, căzută, pare să fie furie adâncă, hotărâtă şi durabilă, ceva plin de resentimente, răzbunător. Vorbirea de rău este o problemă mai rafinată, mai subtilă, mai înşelătoare, mai rea. Mulţi oameni devin atât de slabi la caracter, atât de neechilibraţi, încât nu-şi dau seama de aplicarea cuvenită a “regulii de aur" în viaţa lor zilnică. Ei spun despre alţii lucruri pe care alţii n-ar vrea să le spună despre ei. Ei tratează pe alţii într-un fel în care ei n-ar vrea să fie trataţi. Asemenea conduită să fie departe de copiii Domnului, de aceia care şi-au însuşit legământul sfânt al lui Dumnezeu şi care pretind a fi ambasadorii lui Dumnezeu. W. T. 1916-312 (R 5974:1) (Cântarea 285) V. D. M. 47:4

17 Mai

În timp ce privim nu la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd; pentru că cele ce se văd sunt pentru un timp, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice. 2 Corinteni 4:18

Ce înseamnă aceste cuvinte? Ele înseamnă că Sf. Pavel avea vedere spirituală. De fapt el vedea atracţiile pământeşti, dar ele îşi pierduseră puterea de atracţie asupra lui, datorită vederii lui spirituale — datorită percepţiei lucrurilor nevăzute. Cu ochiul credinţei el a văzut pe Tatăl ceresc, pe Domnul Isus glorificat, oştile cereşti, Împărăţia viitoare de glorie, onoare şi nemurire. Prin credinţă el a văzut marea Împărăţie Milenară întinsă înaintea lui şi a auzit invitaţia divină de a deveni moştenitor în acea Împărăţie, de a fi asociat în moştenire cu Învăţătorul şi Răscumpărătorul. El acceptase invitaţia. El se înrolase sub steagul Învăţătorului şi îşi dădea seama că orice altceva în lume era practic fără nici o valoare în comparaţie cu aceste lucruri veşnice pe care Dumnezeu le promisese. Încrederea lui era în Cuvântul lui Dumnezeu. W. T. 1916-266 (R 5951:6) (Cântarea 32) V. D. M. 96:3

18 Mai

Poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei care se apropie prin El de Dumnezeu, pentru că trăieşte pururea, ca să mijlocească pentru ei. Evrei 7:25

De-a lungul Veacului Evanghelic, poporul Domnului a privit cu ochiul credinţei pe Marele Preot ca pe Avocatul lor, care trăieşte pururea ca să intervină pentru noi, în timp ce El aştepta timpul Tatălui pentru venirea Sa a doua oară ca să împlinească promisiunile şi binecuvântările Sale spirituale nespus de mari şi scumpe pentru biserica Sa, şi să acorde lumii binecuvântările restabilirii, prezise “prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime". Dar înaintea binecuvântărilor reale, toţi cei care sunt fraţii Lui, ucenicii Lui, care umblă în urmele Lui, care caută să-şi împlinească sacrificiul aşa cum Şi l-a împlinit El pe al Său, şi cu ajutorul şi conducerea Sa, prin credinţă îşi pot da seama că ei nu sunt străini, înstrăinaţi şi depărtaţi de Dumnezeu, ci sunt acceptaţi de Tatăl — nu în mod direct, ci indirect, “acceptaţi în Cel Preaiubit", care este Mijlocitorul nostru, Avocatul nostru, şi numai în El putem avea o poziţie înaintea Tatălui şi putem cere sau aştepta vreo favoare. W. T. 1901-182 (R2823:4) (Cântarea 167)

19 Mai

Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre drepte şi să preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri. Matei 5:16

Nimic din acest text nu garantează că lumea va primi mesajul, fie de la Domnul nostru Isus fie de la urmaşii Săi. Cu toate acestea, noi trebuie să lăsăm lumina noastră să lumineze aşa cum a lăsat El să lumineze lumina Sa, chiar dacă întunericul n-o înţelege. Ideea pare a fi că în timp ce unii s-ar putea împotrivi luminii pentru că faptele lor sunt rele, totuşi sunt alţii care ar putea primi mesajul în mod diferit. De aceea trebuie să lăsăm ca aşa să lumineze lumina noastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele noastre bune — indiferent dacă ei socotesc aceste fapte potrivite sau rele. Unii pot aprecia şi vedea. Cei care s-au împotrivit Domnului nostru nu erau dintre poporul de rând, ci dintre cei care au pretins în mod special a fi poporul lui Dumnezeu, cărturarii şi fariseii, care nu trăiau la înălţimea standardelor recunoscute de ei. Aceştia s-au simţit mustraţi. Ei şi-au dat seama că învăţătura lui Isus era de un grad mai înalt. W. T. 1911-23 (R 4746:3) (Cântarea 45)

20 Mai

V-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoaştere deplină, după chipul Celui care l-a creat. Coloseni 3:9, 10

Prin cunoştinţă, precum şi în cunoştinţă, noua creatură este reînnoită sau înviorată, zidită, întărită. Înţelepciunea acestei lumi este nebunie pentru Dumnezeu. Ceea ce avea mintea veche era înţelepciunea acestei lumi. Ceea ce primeşte noua creatură este înţelepciunea lui Dumnezeu. Dezvoltarea diferitelor puteri ale minţii noi este o muncă treptată, dependentă de cunoştinţă. Pentru voinţa nouă, cunoştinţa devine puterea însufleţitoare şi întăritoare, şi ea găseşte ocazii prin care noua creatură îşi poate împlini scopul. Această cunoştinţă este cea care vine de sus. Nu înseamnă doar a cunoaşte câte capitole se află în Biblie, nici câte versete se află în Biblie şi a fi în stare să le cităm; ci prin diferitele providenţe ale lui Dumnezeu în viaţă, înseamnă a ajunge la o astfel de cunoştinţă de Dumnezeu încât o afirmare a voinţei Lui va fi suficientă să asigure ascultarea noastră. Cunoştinţa noastră creşte în măsura în care dăm atenţie lucrurilor pe care le-a spus Dumnezeu; în măsura în care ne fixăm sentimentele pe lucrurile de sus, şi nu pe lucrurile de pe pământ. W. T. 1911-382 (R 4894:6) (Cântarea 81)

21 Mai

Oricine crede în El, primeşte … iertarea păcatelor. Fapt. 10:43

Nu există o altă modalitate de apropiere de Dumnezeu decât prin iertarea, acoperirea păcatelor noastre; şi nu exi­stă alt mijloc de acoperire decât prin credinţă în sângele preţios al lui Cristos. Prin urmare, toate sugestiile de mântuire fără credinţă în Isus, toate sugestiile de mântuire a păgânilor în ignoranţă, toate sugestiile că nu este necesară o cunoştinţă a Cristosului istoric, toate sugestiile că o recunoaştere a spiritului de dreptate al lui Cristos este suficientă, toate sugestiile de armonie cu Dumnezeu prin altcineva decât prin Cel stabilit să fie “Mijlocitorul Noului Legământ", primesc o condamnare amănunţită în cuvintele acestui text. Întregul plan al lui Dumnezeu prezintă şi onorează nu numai dreptatea, înţelepciunea, iubirea şi puterea divină, ci de asemenea prezintă şi onorează pe Domnul Isus ca fiind singura cale pe care se poate avea acces la Tatăl şi prin care se poate obţine viaţa veşnică. Având în vedere aceste limitări, cât de mângâietoare sunt asigurările Scripturilor că pentru marea majoritate a rasei noastre timpul cunoaşterii şi deci timpul încercării pentru viaţă veşnică este în viitor, în timpul Mileniului. W. T. 1902-122 (R 2997:4) (Cântarea 229)

22 Mai

De aceea şi noi, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice ne îngreuiază şi păcatul care ne înfăşoară aşa de uşor şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte. Evrei 12:1

Fiecare persoană din această alergare trebuie să se examineze pe sine, mai degrabă decât să-i examineze pe alţii, în privinţa progresului pe această cale îngustă; pentru că fiecare îşi cunoaşte starea inimii sale şi slăbiciunile cărnii sale mai bine decât oricine, în afară doar de Domnul. Fiecare să observe unde se află în alergare, bucurându-se că se află totuşi în alergare; considerând a fi un mare privilegiu că este astfel chemat şi privilegiat să intre în această alergare. Dacă găsim că am trecut de prima ţintă, să ne bucurăm şi să continuăm. Dacă aflăm că am trecut şi de a doua, să ne bucurăm cu atât mai mult, dar să nu încetinim alergarea. Dacă găsim că am trecut de al treilea sfert ne putem bucura pe bună dreptate cu atât mai mult, şi să zorim cu energie mai departe; şi dacă am ajuns la a patra ţintă a iubirii perfecte, care cuprinde chiar şi pe duşmani, avem într-adevăr motiv de mare bucurie. Premiul este al nostru numai dacă rămânem credincioşi. Dar după cum spune apostolul: “Să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit toate" — îmbrăcaţi cu toată armătura; staţi în picioare în diferitele probe care atunci, mai mult decât oricând de-a lungul alergării, vor veni împotriva noastră ca să ne abată de la ţintă, înainte ca marele Inspector şi Dătător de răsplăţi să spună: “Bine, rob bun şi credincios … intră în bucuria stăpânului tău". W. T. 1901-13 (R 2755:5) (Cântarea 124)

23 Mai

Ferice … de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite. Romani 4:7

Studiind acest subiect este bine să ţinem minte că haina nu acoperă păcatele minţii noi, cum par să creadă unii. Scripturile nu atribuie nici un păcat minţii noi, şi nici o perfecţiune în dreptate cărnii decăzute. Dacă mintea nouă ar fi neloială lui Dumnezeu, haina n-ar acoperi-o; ea ar înceta să fie o minte nouă. Pentru a continua să ne fie acoperite imperfecţiunile cărnii (pe care le-am moştenit de la Adam), noua creatură trebuie să rămână loială lui Dumnezeu, altfel ea va merita moartea a doua. Aşadar, acestor noi creaturi, cu corpurile imperfecte sub controlul minţii noi, le este acordată haina de mireasă, ca să poată sta înaintea Domnului şi unii înaintea altora. W. T. 1911-189 (R 4842:4) (Cântarea 357)

24 Mai

Domnul întăreşte paşii omului şi astfel El Îşi găseşte plăcere în calea lui. Chiar dacă va cădea, nu se va prăbuşi de tot, căci Domnul îl apucă de mână. Psalmul 37:23, 24

Textul nostru presupune că în clasa descrisă voinţa umană a fost transformată — că voinţa divină a fost acceptată în locul celei umane; şi că copilul lui Dumnezeu caută să umble pe căile dreptăţii, pe care a început deja; şi gândul potrivit care trebuie dedus este că astfel căutând a umbla pe căile Domnului, Dumnezeu nu va permite ca imperfecţiunile judecăţii să-i producă vreo daună, ci îi va supraveghea afacerile; va conduce aşa încât fiecare pas pe care-l face, deşi va fi făcut din propria sa voinţă, propria sa hotărâre — voinţa sa consacrată totuşi — va fi condus pentru binele său; pentru dezvoltarea sa ca nouă creatură în Cristos. Dacă ar greşi în judecată şi şi-ar atrage asupra sa consecinţele erorii sale, înţelepciunea şi puterea Domnului sunt astfel încât El poate împlini toate prevederile acestei promisiuni, şi va face ca până şi gafele şi slăbiciunile sale să reacţioneze în aşa fel încât să-i fortifice caracterul şi să-l stabilească în dreptate, dezvoltând în el prin aceste experienţe şi prin altele, roadele şi harurile Spiritului, care în cele din urmă îl vor potrivi şi pregăti pentru comoştenire în împărăţie. W. T. 1903-70 (R 3156:6) (Cântarea 99)

25 Mai

Întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Efeseni 6:10

Aici avem un îndemn care se aplică la poporul lui Dumnezeu oricând şi în toate stările şi împrejurările. S-a aplicat la Samson în zilele lui ca om natural, ca servitor, şi ni se aplică nouă de astăzi care suntem creaturi noi în Isus Cristos, fii-servitori ai Celui Prea Înalt. Dacă privim în urmă la Samson şi la toţi vrednicii din vechime enumeraţi de apostol, observăm că secretul tăriei lor de caracter, prin care au îndurat şi au învins, a constat în credinţa lor în Dumnezeu şi în promisiuni. Şi tot aşa trebuie să fie şi în cazul nostru. Dar există o deosebire între credinţă şi credulitate; cea din urmă poate da un spirit de energie, dar nu va dura. Prima este puterea lui Dumnezeu care ne dă forţa să îndurăm toate lucrurile ca nişte buni soldaţi ai Domnului Isus Cristos, soldaţi ai adevărului, soldaţi ai dreptăţii, luptând împotriva păcatului şi erorii şi a lipsei de evlavie, inclusiv a uneltirilor viclene ale Adversarului, prin care vrea să ne înşele pe noi şi întreaga lume, prezentând în lumină falsă caracterul divin prin “învăţăturile demonilor" strecurate în poporul Domnului în timpul Veacurilor Întunecate, pentru orbirea ochilor înţelegerii lor. Acum, prin providenţa Domnului, ochii noştri se deschid din ce în ce mai mult în armonie cu rugăciunea apostolului: Mă rog lui Dumnezeu pentru voi “ca să puteţi înţelege pe deplin, împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă". W. T. 1907-344 (R 4089:4) (Cântarea 388)

26 Mai

Domnul este Împăratul nostru: El ne va mântui! Isaia 33:22

Textul nostru exprimă sentimente care ar trebui să fie adânc imprimate în inimile întregului popor al Domnului. Lumea poate striga, zicând: “Nu avem alt împărat decât pe Cezar", dar poporul Domnului, israeliţii cu adevărat, vor simţi opusul acesteia — că “Domnul este Împăratul nostru". În armonie cu porunca Sa, noi vom onora pe împăraţii pământeşti şi ne vom supune legilor pământeşti în toate amănuntele în care ele nu vin în conflict cu legea divină; cu toate acestea, mai presus de împăraţii pământeşti, respectul nostru, omagiul şi supunerea noastră trebuie să fie faţă de Cel pe care Domnul L-a numit, pentru Împăratul Emanuel. Dacă El este întronat în inimile noastre, ne va fi relativ uşor să-I fim loiali în purtarea şi în cuvintele noastre, oriunde ne-am afla. Dacă-L tăgăduim, şi El ne va tăgădui; dar dacă-L mărturisim, şi El ne va mărturisi înaintea Tatălui şi a sfinţilor îngeri — ne va mântui în cele din urmă. Prin noi, ca biserică a Sa, corpul Său, potrivit promisiunii originare, El va binecuvânta toate familiile pământului pe care noi le vom moşteni atunci împreună cu El. W. T. 1903-206 (R 3219:4) (Cântarea 174)

27 Mai

M-am bucurat când mi-au zis: “Să mergem la casa Domnului!" Psalmul 122:1

Cei care aud invitaţia să devină membri ai casei lui Dumnezeu, casa fiilor, Templul antitipic, şi care primesc invitaţia în inimi bune şi oneste, sunt într-adevăr bucuroşi: “Ferice de poporul care cunoaşte strigătul de bucurie". Legăm de aceasta o expresie asemănătoare a aceluiaşi profet-poet, care declară: “Voi locui în casa Domnului zile îndelungate". Nu în case pământeşti, nu în temple pământeşti sperăm noi să locuim pentru totdeauna, ci, acei care devin membri, pietre vii în casa spirituală, Templul ceresc acum în construcţie, vor locui într-adevăr în casa Domnului pentru totdeauna. Pentru ei, a ieşi afară ar însemna distrugerea casei, pentru că fiecare în parte vor fi membri ai ei; cum spune Domnul, ei vor fi stâlpi în casa Domnului şi slujitori ai harului şi ai adevărului Său pentru toţi oamenii. Acest text va fi de asemenea adevărat despre lume în timpul Veacului Milenar. Atunci toată omenirea va fi invitată să se apropie de Domnul în închinare, să se apropie de Templul spiritual, Cristosul, şi prin Cristosul să se apropie de Tatăl; şi toţi care vor auzi acel mesaj şi care vor asculta de el vor fi într-adevăr bucuroşi, întocmai cum mesajul adus de îngeri la naşterea lui Isus a sugerat că în cele din urmă veştile de mare bucurie vor fi pentru tot poporul. W. T. 1903-444 (R 3284:4) (Cântarea 54)

28 Mai

Ferice de omul care îşi pune încrederea în Domnul. Psalmul 40:4

Dacă părăsim lumea pentru a deveni poporul Domnului şi dacă primim lecţiile experienţei din mâna Sa cu credinţă potrivită în El, rezultatul va fi desigur o stare pregătită şi promptă de a face o consacrare deplină, o supunere deplină a noastră la voinţa Domnului, de a-I urma îndrumările, de a moşteni orice are El pentru noi. Şi dacă credinţa este cea potrivită, vom zice împreună cu profetul: “Nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie". Aceştia, şi numai aceştia, pot fi conduşi de Domnul în acest Veac Evanghelic, în care trebuie să umblăm prin credinţă, nu prin vedere. Numai aceştia vor avea încredere să meargă înainte, întâmpinând diferitele împotriviri dinăuntru şi din afară în timpul prezent. Aceştia în final vor fi reprezentanţii lui Dumnezeu şi conducători în binecuvântarea lumii în Veacul Milenar. Să învăţăm bine lecţia credinţei, a încrederii, pentru că Dumnezeu ne informează că El apreciază această calitate şi că El poate lucra cu noi numai în măsura în care o posedăm, aşa că în experienţele noastre găsim că ne place cel mai mult să ajutăm şi să încurajăm pe cei care manifestă o încredere statornică în noi. W. T. 1902-259 (R 3064:6) (Cântarea 173)

29 Mai

Unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult. Romani 5:20

Textul acesta este cheia tuturor speranţelor noastre. Păcatul s-a înmulţit nu numai împotriva primilor noştri părinţi, ci şi împotriva tuturor urmaşilor acestora, până la sentinţa morţii. Dar harul lui Dumnezeu s-a înmulţit şi mai mult, şi faţă de toţi, prin aceea că a pregătit, prin Cristos nu numai o recuperare din pedeapsa păcatului şi a morţii, a tuturor celor care vor vrea din omenire, ci şi că rasa restabilită şi desăvârşită va avea tot ceea ce a fost pierdut în Eden, deplin şi complet, şi aceasta veşnic. Mai mult, harul lui Dumnezeu s-a înmulţit până acolo încât a luat din lumea păcătoşilor o turmă mică pentru a fi moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Isus Cristos, a căror natură va fi schimbată aşa încât ei, în loc să mai fie de natură umană, vor deveni părtaşi ai naturii divine şi părtaşi ai gloriei, onoarei şi funcţiei cu Domnul lor Isus Cristos — cu mult deasupra îngerilor, stăpânirilor, puterilor şi a oricărui nume care se poate numi. O, pentru o astfel de bunătate iubitoare şi milă tandră care s-au înmulţit faţă de noi pe când eram încă păcătoşi, şi care cu mult mai mult se înmulţeşte faţă de noi în Cristos acum că suntem acceptaţi în Cel Preaiubit — pentru acestea poporul Domnului să mulţumească în mod continuu, şi mulţumirea inimii să se extindă şi să se manifeste în cuvinte şi în purtare, în tot ceea ce facem şi spunem, pentru ca toate să fie spre lauda slavei Sale, care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. W. T. 1901-220 (R 2842:4) (Cântarea 68)

30 Mai

Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Ioan 16:13

Spiritul sfânt, în armonie cu promisiunea Domnului nostru, a fost trimis numai clasei consacrate, şi trebuia să rămână în clasa bisericii adevărate, “trupul lui Hristos", şi noi, şi toţi ceilalţi care de atunci încoace au intrat în părtăşie şi unire cu Domnul nostru, “Capul trupului, al Bisericii", au intrat astfel şi sub influenţa Spiritului sfânt, partea şi privilegiul nostru de drept. Prin acest Spirit am fost concepuţi la natura spirituală şi am devenit moştenitori ai tuturor făgăduinţelor nespus de mari şi scumpe care aparţin “trupului lui Hristos". W. T. 1901-175 (R 2820:3) (Cântarea 91)

31 Mai

Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi spre pierzare, ci din aceia care au credinţă pentru păstrarea sufletului. Evrei 10:39

Îndemnul nostru către toţi cei care au părăsit toate pentru a-L urma pe Domnul este să nu ne uităm înapoi, să considerăm că am făcut cea mai mare afacere imaginabilă, că suntem pe cale spre obţinerea celui mai mare premiu imaginabil, împreună cu asocierea cu Domnul nostru în lucrarea Sa minunată şi cu aprobarea divină. Acesta pare a fi gândul apostolului când ne îndeamnă să lăsăm deoparte orice greutate şi complicaţie, ca să putem alerga cu răbdare alergarea pusă înaintea noastră, privind la Isus, Autorul credinţei noastre, până când El va deveni Desăvârşitorul ei. Să stabilim, cât de prompt posibil, la începutul experienţei noastre creştine, o dată pentru totdeauna, chestiunea predării voinţei noastre pentru a fi urmaşi ai Mielului; să ne aranjăm o dată pentru totdeauna, pe cât de înţelept posibil, afacerile şi interesele vremelnice în conformitate cu cerinţele rezonabile ale altora în privinţa acestui lucru, şi apoi cu credincioşie să perseverăm până la sfârşitul alergării. W. T. 1906-46 (R 3721:5) (Cântarea 14)