“Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar bunătatea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina," zice Domnul, care are milă de tine. Isaia 54:10

Cât de minunat a îndrumat Domnul pe poporul Său! Copiii Săi au fost întotdeauna în grija Sa constantă. Nici un lucru bun nu le-a fost refuzat, şi toate lucrurile au fost făcute să lucreze împreună spre binele lor dacă L-au ascultat. Cine s-a încrezut în Domnul mulţi ani, prin soare şi umbră, prin zâmbete şi lacrimi, prin ape liniştite şi prin furtună şi vijelie, n-a pus la încercare veridicitatea promisiunilor Sale preţioase şi credincioşia Sa durabilă! În mod sigur, “Nici unul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de Domnul Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit!” (Iosua 23:14). În cele mai mici şi în cele mai mari afaceri ale vieţii noastre El a vegheat întotdeauna asupra intereselor noastre. În spatele fiecărei încercări există o speranţă! W. T. 1914-279 (R 5538:3) (Cântarea 63) V. D. M. 827:5

2 Noiembrie

Tot pământul se bucură acum de odihnă şi de pace; oamenii izbucnesc în cântece de veselie. Isaia 14:7

Mulţumim lui Dumnezeu pentru perspectiva unei împărăţii de neclintit, al cărei Împărat va domni în dreptate şi ai cărei prinţi vor stabili judecata (Isaia 32:1; Proverbe 8:15) şi sub stăpânirea cărora întreg pământul va avea odihnă. (Isaia 14:7) Aceasta este împărăţia despre care profetul declară că va fi într-adevăr “dorinţa tuturor neamurilor", odată ce va fi stabilită şi binecuvântările ei vor începe să fie înţelese de către lume. Da, cu adevărat “va veni dorinţa tuturor neamurilor" — cu binecuvântări de viaţă şi sănătate, pace, prosperitate şi bună guvernare. W. T. 1902-234 (R 3053:4) (Cântarea 120)

3 Noiembrie

Seara, dimineaţa şi la amiază, oftez şi gem, şi El va auzi glasul meu. Psalmul 55:17

Neîndoielnic cei mai buni bărbaţi şi femei din lume sunt cei care se roagă, şi se roagă regulat, care îngenunchează, aşa cum a făcut Daniel. (Daniel 6:10) Neîndoielnic, momentele astfel luate din afacerile pământeşti sunt bine petrecute şi aduc binecuvântări mai mult decât corespunzătoare asupra închinătorului şi asupra tuturor lucrurilor cu care are el de-a face. Neîndoielnic, este imposibil să trăieşti o viaţă consacrată neglijând rugăciunea … Pentru creştin acest privilegiu este mai mult sporit prin înţelegerea că “avem la Tatăl un Avocat, pe Isus Hristos, Cel Drept", în al cărui nume atotpredominant ne putem apropia curajoşi de tronul harului ceresc, şi să obţinem milă şi să aflăm har pentru ajutor în orice timp de nevoie. W. T. 1911-349 (R 4875:4) (Cântarea 261)

4 Noiembrie

Iată, mirele! Matei 25:6

Anunţul, adevărul asupra acestui subiect, este într-adevăr o probă, dovedind care dintre pretinsele fecioare ale Domnului au ulei în vasele lor, spiritul drept al umilinţei, răbdării, iubirii, devotamentului, interesului pentru lucrurile Mirelui. Acestea, şi numai acestea, sunt dorite de Mire sau li se va permite să intre. |inând seama de aceasta, este evident că lucrarea noastră în prezent este nu numai de a anunţa prezenţa Mirelui, dar şi de a-i ajuta pe cei care au ulei în vasele lor să-şi cureţe lămpile. Dacă nu este deja prea târziu pentru a cumpăra ulei, curând va fi, şi de aceea grija noastră specială ar trebui să fie pentru cei care au uleiul Spiritului Domnului dar care sunt încă adormiţi sau moleşiţi şi au nevoie să li se aducă în atenţie vestea prezenţei Lui cu blândeţe, cu răbdare, cu perseverenţă. W. T. 1906-315 (R 3869:5) (Cântarea 156)

5 Noiembrie

Prin mărturisirea cu gura ajungi la mântuire. Romani 10:10

Aceasta sugerează că un credincios mut nu-şi va asigura niciodată chemarea şi alegerea. Nu ne referim la aceia care sunt literal muţi: ci înţelegem cuvântul “gură" în acelaşi sens în care vorbim despre “urechile" inimilor noastre şi despre “ochii înţelegerii noastre." O inimă care vede şi aude harul lui Dumnezeu, şi care îl acceptă cu adevărat, trebuie la timpul cuvenit să devină atât de entuziasmată de lucrurile auzite şi văzute, încât să nu se poată reţine de la unele manifestări exterioare ale bucuriei, păcii şi speranţei, încrederii şi recunoştinţei. După cum a declarat apostolul: “Căci noi nu putem să nu vorbim despre cele ce am văzut şi am auzit". Toţi creştinii care, după ce au primit lumina adevărului, au văzut îndurarea lui Dumnezeu în planul divin, după ce au gustat că Domnul este milostiv, după ce au auzit minunăţiile acestei “mântuiri aşa de mari, care, începând să fie vestită de Domnul, ne-a fost adeverită de cei care au auzit-o" — aceştia nu trebuie, nu pot să tacă, nici să pună lumina lor sub o baniţă. Dacă fac aceasta, va înseamna stingerea luminii lor, oprirea creşterii lor; şi perseverenţa în aceasta va însemna în final pentru ei nimicire în moartea a doua: pentru că aceia care se ruşinează de Domnul şi de Cuvântul Lui, după ce au înţeles clar, nu numai că nu sunt potriviţi pentru împărăţie, dar de unii ca aceştia şi Domnul Se va ruşina în totalitate. W. T. 1902-73 (R 2966:5) (Cântarea 321)

6 Noiembrie

Păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuire. 1 Petru 1:5

În călătoria noastră prin viaţă aproape zilnic ajungem în locuri şi situaţii care, greşit primite, ar putea schimba întregul nostru curs, de la părtăşie şi legătură cu Dumnezeu, la păcat şi opoziţie faţă de El. Care creştin nu şi-a dat seama de anumite crize în viaţa lui, în care păreau să­-i vorbească două voci; una favorizând umilinţa şi ascultarea de Dumnezeu cu orice preţ; cealaltă îndemnând la încăpăţânare sprijinită de mândrie? Dacă suntem creştini înaintaţi, care prin numeroase învingeri am câştigat o poziţie în care asemenea asalturi sunt rare, totuşi va fi nevoie să fim atenţi şi să ne amintim că avem un Adversar foarte viclean, că avem comoara minţii noi într-un vas de lut şi că în carnea noastră nu locuieşte perfecţiunea. Aceste aduceri aminte ar trebui să ne facă foarte umiliţi şi să ne conducă spre a ne ţine strâns de Domnul, şi să ne temem şi să urâm orice atitudine a purtării şi chiar a gândului care ar părea în vreo măsură se să opună voinţei divine. W. T. 1908-265 (R 4233:6) (Cântarea 136)

7 Noiembrie

Fratele va da la moarte pe fratele său. Matei 10:21

Vai, dacă aşa ar fi — ca iubirea lui Dumnezeu să nu ne mai constrângă aşa încât nu numai să ne întoarcem de la iubirea şi părtăşia Lui, ci şi să folosim sabia pentru a omorî pe fraţi! Să se întipărească imaginea aceasta în minţile noastre şi să fie pecetluită în inimile noastre, că vin zile pentru Israelul spiritual, zile în care frate va fi împotriva fratelui, zile pe care Domnul le va permite chiar înainte de stabilirea împărăţiei Sale. Să ne hotărâm că, oricum ar lupta alţii, armele luptei noastre nu vor fi trupeşti şi că bătălia noastră nu va fi împotriva acelora care sunt ai Domnului prin legământ, ci împotriva marelui Adversar. Armele trupeşti nu sunt numai puşti şi săbii, dar mai vătămătoare şi mai aducătoare de moarte este limba, când este folosită pentru a calomnia şi a răni. Doamne fereşte ca limbile noastre, cu care lăudăm pe Dumnezeu, să aducă daună vreunui om, dar mai cu seamă vreunuia din casa credinţei. W. T. 1908-268 (R 4235:5) (Cântarea 393)

8 Noiembrie

Priviţi la chemarea voastră, fraţilor: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. 1 Corinteni 1:26

Cât de ciudat! Totuşi este chiar modul Domnului de a proceda, să treacă pe lângă cei siguri de sine şi mândri, şi să spună că numai cei care se umilesc vor fi înălţaţi şi că cei care se înalţă vor fi umiliţi. Atunci, acest fapt că Dumnezeu nu acceptă decât pe cei umiliţi, explică de ce aceia care au primit mesajul în umilinţă sunt mai cu seamă cei neînsemnaţi, de jos. Numai cei cu minte umilită, învăţaţi în şcoala lui Cristos sunt cei în stare şi dispuşi să-i accepte pe cei de jos care se alătură la standardul Domnului şi care pot fi acceptaţi. A-i iubi pe cei de jos înseamnă că trebuie să-i vedem din punctul de vedere divin şi să-i iubim aşa cum îi iubeşte Dumnezeu — nu pentru însuşirile lor josnice şi inferioare, ci în ciuda acestora; datorită dorinţelor inimii lor după Dumnezeu şi dreptate. Pe măsură ce ajungem să iubim şi să apreciem pe toţi cei care apără şi luptă pentru acele principii, noi ne luăm poziţia cu Dumnezeu şi vedem această situaţie din punct de vedere divin, având compasiune pentru cei care sunt slabi şi rătăciţi şi făcând tot ce putem pentru a-i ajuta, dacă sunt dintre cei care iubesc dreptatea şi urăsc nedreptatea şi luptă în armonie cu idealurile lor. W. T. 1908-326 (R 4269:4) (Cântarea 6)

9 Noiembrie

Să nu părăsim strângerea noastră laolaltă. Evrei 10:25

După cum David dorea să fie aproape de Cortul întâlnirii, aproape de Domnul, tot aşa şi noi, membri ai Celui Preaiubit, ar trebui să tânjim după o umblare mai aproape de Dumnezeu, o apropiere de aranjamentul Scaunului Îndurării, Isus Cristos. Aceasta va însemna o dorinţă de a fi aproape de membrii corpului Său, biserica, de a avea părtăşie cu ei, deoarece starea de lucruri este reprezentată prin “sfânta" din Cortul întâlnirii, doar cu un văl între aceasta şi starea aceea glorioasă de dincolo de văl. Şi nu-i aşa, că oricine doreşte să fie aproape de Domnul şi de cei în părtăşie cu El în ceea ce priveşte noua natură, vor acorda atenţie privilegiilor de a arăta lauda Sa manifestându-şi iubirea lor pentru fraţi, şi încrederea şi credinţa lor în Domnul şi în lumina, înţelepciunea şi iubirea Lui? W. T. 1908-311 (R 4260:5) (Cântarea 363)

10 Noiembrie

Şi El mi-a zis: “Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune se desăvârşeşte." Deci mă voi lăuda mult mai bucuros în slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână peste mine. 2 Corinteni 12:9

O, spune apostolul, dacă faptul că am această suferinţă înseamnă mai mult har divin, atunci sunt mulţumit să o păstrez şi mi-ar părea rău să mă despart de ea. Să privim astfel, dragi prieteni, încercările, persecuţiile, greutăţile noastre — ca fiind permise divin spre binele nostru. Să fim asiguraţi că Cel care ne-a acceptat în legătura iubirii şi care ne-a conceput cu Spiritul Său şi ne-a numit fii, nu este nepăsător faţă de interesele noastre cele mai înalte şi nu ar tolera să fim încercaţi şi ispitiţi decât dacă El ar face ca toate experienţele acestea să lucreze armonios pentru binele nostru cel mai mare. W. T. 1909-86 (R 4356:6) (Cântarea 43)

11 Noiembrie

Mâna Domnului era cu ei şi un mare număr de oameni au crezut şi s-au întors la Domnul. Fapt. 11:21

Cuvântul mână ca simbol înseamnă putere şi îndrumare. Aici avem adevăratul secret al tuturor lucrărilor creştine reuşite care vor avea aprobarea divină. Fiecare creştin individual este un deget al Domnului, ca să spunem aşa… Dacă vrem să fim folosiţi şi utili ca instrumente ale lui Dumnezeu, ambasadori, ar trebui să căutăm să fim stimulaţi şi conduşi de El. Trebuie să auzim vocea Lui prin Scripturi şi trebuie să ne dăm seama de puterea Lui dătătoare de energie în spiritul adevărului… Nici nu trebuie să măsurăm succesul eforturilor noastre prin numărul mare, ca în acest caz, care a fost destul de neobişnuit. Ar trebui totuşi să aşteptăm ceva roadă a eforturilor noastre, şi dacă din întâmplare, prin neînţelepciune în metodele noastre de prezentare a mesajului, am pierdut influenţa noastră ca “trimişi împuterniciţi", ar trebui să căutăm să apreciem lecţia unei mai mari înţelepciuni şi ar trebui să privim spre Domnul după o uşă deschisă pentru serviciu în alte direcţii sau în vreun alt loc, unde lecţiile din experienţa noastră ar putea fi puse în aplicare. W. T. 1909-87 (R 4357:2) (Cântarea 226)

12 Noiembrie

Eu voi fi negreşit cu tine. Exod 3:12

Textul nostru este o inspiraţie pentru poporul Domnului de pretutindeni şi din toate timpurile, în străduinţa lui potrivită de a face vreo parte din lucrul Domnului, acordând atenţie chemării Sale prin Cuvânt. Dacă Dumnezeu este pentru noi şi dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate triumfa împotriva noastră în cele din urmă? Am putea avea, cum a avut şi Moise în serviciul lui, diferite greutăţi, încercări, supărări şi dezamăgiri, pentru că avem comoara naturii noi în vase de lut, şi slăbiciunile, imperfecţiunile şi lipsa lor de prevedere sigur ne provoacă uneori greutăţi şi dezamăgiri. În astfel de ocazii datoria noastră este să ne întoarcem ochii înţelegerii spre Cel căruia Îi servim, ai cărui ambasadori şi reprezentaţi suntem, şi să ne reamintim promisiunea Lui: “Eu voi fi negreşit cu tine". Aceasta înseamnă victorie finală, deşi poate că pe drumuri ocolite, pe care nu le ştim şi nu le aşteptăm, dar care vor dovedi în cele din urmă că ne-au fost folositoare şi au fost pentru gloria Domnului nostru. W. T. 1901-361 (R 2910:1) (Cântarea 223)

13 Noiembrie

Pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău. Amos 4:12

Modul potrivit de a ne pregăti ca să ne întâlnim cu Dumnezeu şi să auzim hotărârea Sa cu privire la caracter nu este aşa cum se presupune de obicei, prin a începe să fim evlavioşi când simţim apropierea bolii sau a morţii sau în prezenţa calamităţii. Din momentul în care devenim credincioşi în Cristos şi ne întoarcem de la păcat şi căutăm iertarea, devenind astfel potriviţi pentru favoarea divină, suntem îndemnaţi să ne prezentăm Lui trupurile ca jertfe vii şi astfel să primim de la El o adoptare a Spiritului Său la părtăşie. Aceasta în schimb se dovedeşte a fi doar calea de intrare în şcoala lui Cristos, în care ei trebuie să fie învăţaţi, ca fii ai lui Dumnezeu, să fie pregătiţi pentru glorioasa lucrare în asociere cu Răscumpărătorul lor în glorioasa Lui împărăţie. Pe măsură ce aceştia cresc în har şi cunoştinţă, cresc în aprecierea favorii divine. Cei care sunt în această atitudine a inimii sunt pregătiţi să se întâlnească cu Dumnezeul lor oricând. Într-adevăr, întâlnirea lor cu El a început deja, şi orice ar face în vreun grad să împiedice continuare ei plăcută, ar fi cu adevărat un dezastru. W. T. 1908-266 (R 4234:5) (Cânt 310)

14 Noiembrie

Ferice de cei care n-au văzut şi au crezut. Ioan 20:29

Acum, când este întuneric, înainte ca Soarele Dreptăţii să răsară cu vindecare în razele Sale, pentru a risipi toate îndoielile şi temerile şi piedicile, Domnul pune un premiu pentru credinţă, şi numai cei care o pot exercita şi chiar o exercită pot avea şi chiar au anumite răsplăţi, privilegii, ocazii şi binecuvântări. Despre turma mică a veacului evanghelic este scris: “Umblăm prin credinţă, nu prin vedere." Îndurăm “ca şi cum L-am fi văzut pe Cel care este nevăzut"; alergăm după o coroană şi un tron pe care le putem vedea numai cu ochiul credinţei; ascultăm de vocea Celui care a vorbit din ceruri, dar a cărui voce este acum susurul blând şi subţire pe care numai cei care exercită credinţa o pot auzi, aprecia şi înţelege. În curând va veni timpul când această voce va clătina pământul şi va face ca tot pământul să fie umplut de cunoştinţa Domnului. Atunci ascultarea va fi cuvenită şi va aduce binecuvântare; dar ascultarea acum, chiar până la jertfirea intereselor pământeşti, urmând în urmele Celui care ne-a dat un exemplu, aduce binecuvântări mai mari — binecuvântări care aparţin nu numai vieţii de acum, ci şi celei viitoare — binecuvântările gloriei, onoarei şi nemuririi. W. T. 1901-141 (R 2804:5) (Cântarea 46)

15 Noiembrie

Croiţi cărări drepte pentru picioarele voastre, pentru ca cel care şchiopătează să nu se abată din cale. Evrei 12:13

Ce vrea să spună apostolul? Nu vrea să spună că noi ar trebui să săpăm literal o cărare netedă, nici nu se referă la picioarele noastre literale. Toţi suntem de acord cu aceasta. Evident învăţătura apostolului este că fiecare dintre oile Domnului are mai multe sau mai puţine neajunsuri pământeşti (imperfecţiune), şi drept urmare a acestui şchiopătat este greu pentru acesta să facă progres stabil în urmele Domnului nostru. El îndeamnă ca pe măsură ce aflăm care ne sunt slăbiciunile, fizice şi morale, să ne străduim să ne modelăm mersul vieţii, aşa încât să devenim capabili să învingem dificultăţile căii şi asalturile Adversarului. Croim cărări drepte alegând un astfel de comportament care să nu agraveze şi să nu stârnească inutil slăbiciunile noastre, şi astfel să ne facă mai şchiopi. Trebuie să căutăm să învingem şchiopătatul, şi pentru a face astfel, trebuie nu numai să ne rugăm, “Nu ne lăsa pe noi în ispită", ci trebuie să căutăm să evităm ispita pe toate căile. Cum facem aceasta? Răspundem, prin exercitarea voinţei noastre, sau a angajamentelor noastre — prin hotărâri mentale; sau, cu alte cuvinte, făcând jurăminte sau promisiuni solemne Domnului cu privire la hotărârea noastră de a lua calea potrivită. De aceea, oricine a urmat porunca apostolului exprimată în textul nostru şi a făcut jurăminte Domnului, ar trebui să fie credincios să le îndeplinească, dacă vrea să iasă învingător şi să aibă aprobarea divină. W. T. 1909-75 (R 4348:2) (Cântarea 114)

16 Noiembrie

Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Apocalipsa 15:3.

Nouă, care sperăm să fim membrii clasei miresei şi comoştenitori cu El, ni se cere să învăţăm să cântăm cântarea lui Moise, robul, şi cântarea Mielului, pentru că “vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească putere, bogăţie, înţelepciune, tărie, cinste, slavă şi binecuvântare!" Înţelegând că această cântare nouă sunt veştile de mare bucurie, care vor fi pentru tot norodul, suntem în aceeaşi măsură interesaţi să ştim cât de bine am învăţat — cât de bine o putem cânta acum. Într-adevăr, aflăm că este un studiu de-o viaţă să învăţăm această lecţie. Ne bucurăm în privilegiul de a duce mărturia Dumnezeului nostru tuturor acelora care au urechi de auzit, chiar dacă făcând aşa ne aduce învinuiri, priviri încruntate, împotrivire. Răbdarea şi credinţa noastră trebuie să continue, şi trebuie să aşteptăm împărăţia în frumuseţea ei şi glorioasa noastră “schimbare" ca să spunem şi altora, mai eficient ca oricând, despre veştile binecuvântate. W. T. 1908-269 (R 4236:5) (Cântarea 79)

17 Noiembrie

Isus Hristos te vindecă. Fapt. 9:34

Textul nostru este din cuvintele lui Petru adresate lui Enea cel paralizat, pe care apostolul l-a găsit în Lida şi l-a vindecat. Nu ni se spune că el era unul dintre sfinţi; prin urmare, presupunerea este că nu era, ci, cel mult, el era un prieten al unora dintre ei, şi că astfel atenţia apostolului a fost atrasă asupra lui. Faptul că zăcuse la pat, neputincios de opt ani, a demonstrat că vindecarea a fost un miracol. Faima acestuia s-a răspândit peste tot, şi a avut ca rezultat, ni se spune, atragerea multora la Domnul şi în biserică. Astfel a stabilit Domnul biserica şi a atras în ea pe cei care erau în atitudine de inimă potrivită, folosind atunci miracole, tot aşa cum astăzi foloseşte alte mijloace. Acele miracole n-au putut dura mai mult decât apostolii înşişi, darurile vindecării etc., fiind date numai prin punerea mâinilor apostolilor — şi cei doisprezece nu au avut succesori — Ierusalimul ceresc avea douăsprezece temelii, şi nu mai multe, şi pe ele erau scrise numele celor doisprezece apostoli, şi a nimănui altcuiva. W. T. 1902-105 (R 2987:5) (Cântarea 394)

18 Noiembrie

Te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. Geneza 12:2.

Împlinirea a început deja în inimile noastre, dar acesta nu este sfârşitul, nu este plinătatea, nu este înţelesul esenţial al făgăduinţelor; căci în curând această naţiune sfântă (corpul lui Cristos, biserica), va fi cu adevărat mare, când va fi umplută cu binecuvântarea şi puterea divină, în calitate de împărăţie glorificată a lui Dumnezeu. Ne dăm seama, de asemenea, că în timp ce este privilegiul nostru binecuvântat să lăsăm să strălucească asupra altora lumina pe care Domnul, prin Spiritul Său, cu îndurare a făcut-o să strălucească în inimile noastre, totuşi, timpul acordării marii binecuvântări este încă în viitor — acesta aparţine perioadei pentru care ne rugăm “Vie împăraţia Ta, facă-se voia Ta pe pământ." Ne gândim că, deşi numele nostru poate fi respins acum ca fiind rău, şi învinuirile aduse Capului corpului pot cădea şi asupra noastră, membrele Sale, cu toate acestea timpul în care numele lui Cristos va fi mare pe tot pământul se grăbeşte cu siguranţă, şi acesta fiind numele Mirelui nostru, va fi şi numele nostru, ca mireasă a Lui şi comoştenitoare cu El. Aşteptăm cu bucurie timpul când naţiunea sfântă, acum atât de greşit înţeleasă şi considerată un popor ciudat, va răsplăti bietei omeniri orbite şi înşelate de Satan şi bisericii nominale pentru toate relele pricinuite Cristosului, Cap şi Corp, binecuvântându-le, întorcându-le bine pentru rău în cel mai înalt grad — învăţându-i şi ridicându-i pe toţi care doresc să se întoarcă la favoarea divină. W. T. 1901-231 (R 2847:2) (Cântarea 286A)

19 Noiembrie

Cel care va birui va moşteni aceste lucruri. Eu îi voi fi Dumnezeu şi el Îmi va fi fiu. Apocalipsa 21:7

Cei la care se referă nu sunt clasa miresei, aleasă în timpul Veacului Evanghelic, ci clasa oilor din Matei 25 — aceia dintre oameni care, în timpul Veacului Milenar vor deveni oile Domnului şi vor asculta vocea Lui. Acestora, la sfârşitul Veacului Milenar, în armonie cu planul Tatălui, El le va spune: “Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii". Ei nu sunt invitaţi să moştenească împărăţia pregătită pentru noi, în comoştenire cu Domnul, împărăţia cerească. Dar, ei vor moşteni pământul, posesiunea cumpărată — ei se vor întoarce întru totul la domeniul tatălui Adam, pe care l-a pierdut pentru el şi pentru copiii lui prin neascultare, dar pe care Isus l-a răscumpărat cu propriul Său sânge preţios, şi pe care îl va restabili la încheierea Mileniului pentru toţi copiii lui Adam care vor accepta favorurile Sale binevoitoare, şi care vor fi readuşi de El la viaţă, şi astfel devenind fiii Săi, iar El Dumnezeul lor — Tatăl lor. W. T. 1901-201 (R 2833:5) (Cântarea 397)

20 Noiembrie

Nădăjduieşte în Domnul. Psalmul 27:14.

Unii dintre noi au învăţat prin experienţă că a încerca s-o iei înaintea Domnului în orice problemă este periculos. Noi nu suntem destul de înţelepţi ca să ne conducem noi înşine. Într-adevăr, aşa cum a exprimat poetul:

 “Ne temem să atingem

Lucruri care implică atât de mult."

Dacă am putea să recunoaştem fragilitatea situaţiei noastre uneori, aceasta ne-ar face mai modeşti şi mai precauţi. Nu numai propriile noastre interese şi gloria veşnică sunt în joc, ci şi interesele altor membri-tovarăşi ai corpului lui Cristos. Un cuvânt pripit, o faptă necugetată, lipsă de atenţie în vreun sens al cuvântului, ar putea să conducă la stări nepotrivite de inimă, şi, chiar dacă am câştigat făgăduinţa, aceasta ar putea fi prin strâmtorare, mai degrabă decât pe calea pe care ne-ar fi condus Domnul. W. T. 1908-267 (R 4235:2) (Cântarea 221)

21 Noiembrie

Deşteaptă-te, tu, care dormi, scoală-te dintre cei morţi şi Hristos va străluci peste tine. Efeseni 5:14.

Când “noua creatură" credincioasă, convertită, consacrată, concepută, adoarme şi este trezită — când ochii şi urechile înţelegerii sale sunt deschise spre a vedea adevăratele condiţii ale lumii şi a se vedea pe sine însuşi ca nouă creatură în Cristos — următoarea sa datorie este să “să se scoale". Scularea sa din morţi înseamnă activitatea minţii noi, a voinţei noi, în îndrumarea şi stăpânirea corpului său muritor. Aceasta implică efort, folosirea întregii energii a noii creaturi. A dormi, sau a sta întins după ce te-ai trezit nu cere efort; dar a te scula cere folosirea fiecărui muşchi. Scularea nu este un act instantaneu, ci un proces care cere o mişcare după alta, până este împlinit pe deplin; tot aşa este scularea noii creaturi din stările de moarte ale păcatului şi încălcării legilor dreptăţii şi adevărului şi curăţeniei; cere fiecare efort al ei şi este o muncă ce implică timp. Într-adevăr, toţi creştinii cu experienţă, care au urmat porunca apostolului de a se scula dintre morţi, au înţeles că se cer zile, luni, ani de efort energic pentru a se ridica deasupra, mai presus de înclinaţiile decăzute ale propriilor lor trupuri, de tendinţele comune oamenilor acestei lumi. El vede că, chiar după ce s-a ridicat pe deplin, astfel încât nu mai practică voit păcatul şi nici nu-l mai aprobă la nici un nivel, el tot trebuie să fie în gardă ca să nu fie prins în capcană de slăbiciunea propriului corp muritor; sau de ademenirile acestei lumi; sau de ispitele Adversarului; şi astfel să se poticnească iarăşi în vreunul din lucrurile păcatului şi ale morţii din care s-a ridicat prin harul Domnului. W. T. 1902-73 (R 2967:1) (Cântarea 20)

22 Noiembrie

Mulţumind totdeauna Celui care este Dumnezeu şi Tatăl, pentru toate, în Numele Domnului nostru Isus Hristos. Efeseni 5:20.

Cât despre zilele sărbătorii naţionale a recunoştinţei (din SUA, n.t.), noi, ca cetăţeni ai împărăţiei cereşti, nu avem nevoie deosebită de aceasta; pentru că fiecare zi ar trebui să fie pentru noi o zi a recunoştinţei pentru toate lucrurile — pentru prosperitatea “poporului nostru sfânt" sub autoritatea dreaptă a Regelui nostru Cristos, pentru pacea, bucuria şi speranţa lui glorioasă, pentru privilegiile iluminării şi binecuvântării lui spirituale, pentru perfecţiunea legilor lui, pentru dezvoltarea cursului şi destinului lui, şi, la fel, pentru disciplinarea necesară, care este pentru a-l pregăti pentru viitoarea înălţare şi glorie. Fie ca oamenii acestei lumi şi creştinii mai puţin luminaţi să aducă mulţumiri, după cum fără îndoială mulţi dintre ei o fac, dintr-o inimă sinceră, pentru binecuvântările comune ale acestei vieţi prezente — pentru aerul şi lumina soarelui şi pentru ploaie, pentru secerişurile îmbelşugate şi pentru timpurile de pace în comparaţie cu naţiunile dimprejur. Da, binecuvântat fie Dumnezeu, din a cărui milă bogată aceste binecuvântări îmbelşugate sunt comune — pentru cei drepţi şi pentru cei nedrepţi — şi este bine ca atenţia tuturor oamenilor să fie îndreptată pentru a le observa şi pentru a le aprecia … . Şi, după cum lumea le sărbătoreşte şi se bucură de ele, şi în anumite privinţe aduce mulţumiri lui Dumnezeu pentru adevăratele, glorioasele binecuvântări comune, pe care Tatăl nostru iubitor şi binevoitor le revarsă la fel asupra celor răi şi asupra celor drepţi, fie ca inimile noastre să nu se bucure numai de aceste lucruri, ci de mai înaltele favoruri spirituale acordate fiilor lui Dumnezeu, aducând mulţumiri lui Dumnezeu Tatăl totdeauna şi pentru toate în numele Domnului nostru Isus Cristos. W. T. 1893-12 (R 1490:1) (Cântarea 296)

23 Noiembrie

El bea din pârâu în timpul mersului; de aceea îşi înalţă capul. Psalmul 110:7

Înţelegem că, dacă a fost nevoie pentru slăvitul nostru Domn din curţile cereşti să bea din pârâul experienţei şi să dobândească înţelepciune prin lucrurile pe care le-a suferit, le-a îndurat, şi prin aceasta să demonstreze încrederea Sa în Dumnezeu, este deopotrivă necesar ca toţi membrii corpului Său să bea la fel din pârâu în mersul lor dacă speră să se împărtăşească cu Domnul din binecuvântările împărăţiei — glorie, onoare şi nemurire, natura divină. Timpul pentru dragul nostru Învăţător să bea din pârâu a trecut, totuşi, lecţiile şi încurajările ce decurg din aceasta sunt în faţa noastră în mărturiile Scripturii. Acum este timpul nostru să bem din pârâul experienţei — să învăţăm lecţiile necesare pregătirii pentru împărăţie. Şi nu este suficient că am gustat din pârâul experienţei, că am învăţat ceva din ascultare, că am îndurat nişte încercări, că în anumite ocazii am învăţat ascultare prin lucrurile pe care le-am suferit; noi trebuie să continuăm să bem, până putem spune cu bucurie, Tată, voia Ta şi nu a noastră să se facă! Dacă nu bem din pârâu în timpul mersului, nu ne vom împărtăşi de gloria ce va urma. W. T. 1902-13 (R 2936:1) (Cântarea 151)

24 Noiembrie

Pentru ei cuvântul Domnului va fi: “Învăţătură peste învăţătură … regulă peste regulă". Isaia 28:13.

Experienţa creştinului este o şcoală continuă. Zi de zi învăţăm tot mai mult despre noi înşine şi despre înţelepciunea şi dreptatea lui Dumnezeu. Pe măsură ce învăţăm aceste lecţii zi de zi, învăţăm tot mai mult să dezaprobăm ce este în noi şi să ne corectăm. Şi astfel, descoperindu-ne propriile noastre imperfecţiuni, ar trebui să învăţăm, de fapt, să nu aşteptăm perfecţiune de la alţii; şi ar trebui să apreciem că ei fac tot ce pot pentru a ilustra cele mai înalte idealuri pe care le au cu privire la unitatea şi perfecţiunea cerută pentru a deveni membri în corpul lui Cristos. W. T. 1912-337 (R 5124:3) (Cântarea 37)

25 Noiembrie

Ca vulturul care îşi scutură cuibul. Deuteronom 32:11

Astfel permite Domnul uneori încercări, persecuţii etc., care din exterior par a implica năruirea celor mai de preţ interese, şi câteodată produc surpriză poporului Său prin asprime şi prin condiţiile supărătoare. Cu toate acestea, sub supravegherea divină, scuturarea cuibului şi aruncarea responsabilităţilor asupra poporului Lui poate deveni avantajoasă pentru ei, întărindu-i, ajutându-i. Apoi vine un timp de odihnă şi ocazie pentru edificare spirituală, mângâiere, creştere în har şi cunoştinţă. Ferice de aceia care, în timpul scuturării cuibului, sunt dezvoltaţi potrivit prin providenţele Domnului şi se lasă învăţaţi de El şi făcuţi tot mai activi în serviciul Lui — serviciul dreptăţii, al adevărului şi al iubirii. W. T. 1909-55 (R 4335:2) (Cântarea 425)

26 Noiembrie

Îi voi arăta cât de mult trebuie să sufere pentru Numele Meu. Fapt. 9:16

Se intră oare în vreun alt serviciu, în afară de cel al Domnului nostru, pe astfel de condiţii — promisiuni de suferinţă? Cu siguranţă nu. Totuşi cât de cinstit din partea Domnului nostru că nu Şi-a chemat ucenicii sub o înţelegere greşită a faptelor! Noi suntem chemaţi să suferim cu El — să ne jertfim pe noi înşine, interesele noastre pământeşti — să luăm parte la crucea Lui şi prin aceste experienţe să dovedim că am fost concepuţi de Spiritul Său, că acesta a fost revărsat larg în inimile noastre şi ne-a socotit asemănări ale dragului Fiu al lui Dumnezeu. Credincioşia faţă de această cauză ne asigură răsplata comoştenirii cu Răscumpărătorul nostru în împărăţia Sa; în nici un alt mod nu se poate spera la aceste onoruri ale împărăţiei. Apostolul a înţeles aceasta şi se pare că a dat şi ideea că, cu cât urmaşii Domnului se pot împărtăşi mai mult din suferinţele lui Cristos în trup, cu atât mai mare va fi partea lor în gloria care în curând ne va fi descoperită — prin “mădularele trupului Său".

Expresia “pentru Numele Meu" este cuprinzătoare. Include tot ce este în legătură cu planul divin, în care Isus, Mesia, este centrul. Include suferinţe pentru adevăr, pentru că adevărul este vital legat de “singurul Nume". Include pe fraţi, pentru că au chemat Numele lui Cristos şi sunt sub Numele Lui, ca membri ai corpului Său. Include toată lucrarea împărăţiei milenare pentru că El este Capul acesteia şi Numele Său, slava Sa, sunt asociate. De aceea, să fim bucuroşi de orice suferinţe care vin direct sau indirect asupra noastră, din cauza credincioşiei noastre faţă de “Numele scump" şi de diferitele interese care sunt legate de el. W. T.1909-86 (R 4356:6, 7) (Cântarea 131)

27 Noiembrie

Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma în care v-a pus Duhul Sfânt supraveghetori, ca să păstoriţi biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu sângele Celui al Său. Fapt. 20:28

Bătrânii de pretutindeni trebuie să aibă grijă deosebită, pentru că în orice încercare, cei mai privilegiaţi şi mai proeminenţi au cele mai severe asalturi şi probe. De aceea apostolul îndeamnă: “Fraţilor, să nu fiţi mulţi învăţători căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră". Noi, la fel, îndemnăm pe toţi bătrânii care în inimă sunt curaţi, fără egoism, să nu aibă nimic altceva decât iubire şi gânduri bune pentru întreaga omenire, şi să se umple tot mai mult de roadele şi darurile Spiritului sfânt, fiind cu băgare de seamă şi la turmă. Amintiţi-vă că turma este a Domnului şi că voi aveţi o responsabilitate faţă de Domnul la fel cum aveţi şi faţă de ea. Amintiţi-vă că voi trebuie să vegheaţi asupra sufletelor (intereselor) lor, ca unii care veţi da socoteală marelui Păstor Principal. Amintiţi-vă că principalul lucru este iubirea în toate; şi, în timp ce nu neglijaţi doctrinele, acordaţi atenţie deosebită dezvoltării Spiritului Domnului printre diferitele membre ale corpului Său, pentru ca ei să fie “învredniciţi să aibă parte de moştenirea sfinţilor în lumină", şi, potrivit voinţei divine, să nu sufere poticnindu-se în ziua cea rea, ci făcănd totul, pentru a sta în picioare întregi în Cristos, corpul Său, membrele Sale, jertfitori împreună cu El, moştenitori împreună cu El. W. T. 1909-73 (R 4346:5) (Cântarea 136)

28 Noiembrie

Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric. 1 Ioan 1:5

Scripturile Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind lumină. În cort, El era reprezentat printr-o lumină strălucitoare pe capacul ispăşirii, numită gloria Şechină. Domnul nostru Isus, umplut cu lumina Spiritului sfânt, a fost numit “adevărata lumină". Şi El a fost Cel care a spus despre urmaşii Săi: “Voi sunteţi lumina lumii. … Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre drepte şi să preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri". În mod asemănător, puterea divină la Cincizecime a fost reprezentată prin flăcări de lumină, limbi de foc despicate. Tot aşa, Spiritul Domnului din Cuvântul Său este ilustrat în Scripturi ca o flacără de lumină dintr-o candelă. După cum citim: Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, o lumină pe cărarea mea. Flacăra iubirii sacre, Spiritul sfânt al Tatălui şi al Fiului, a fost aprinsă în inimile noastre prin Cuvântul harului şi împărtăşirea Spiritului sfânt. În măsura în care am hrănit această flacără (Spiritul) cu adevărul, am devenit lumini arzătoare şi strălucitoare în lume — Spiritul Domnului în noi. W. T. 1909-189 (R 4419:4) (Cântarea 36)

29 Noiembrie

Cel viu. Am fost mort, şi iată, sunt viu în vecii vecilor. Apocalipsa 1:18

Nu există o lecţie mai importantă în legătură cu Evanghelia, decât aceea a învierii Domnului nostru Isus. Într-adevăr, moartea lui Isus ne arată dragostea Sa şi iubirea Tatălui pentru noi. Dar, în planul divin, pentru ca omul să poată beneficia în mod corespunzător de moartea lui Isus, El trebuia să învie dintre morţi; El trebuia să devină Căpetenia mântuirii noastre, precum şi Răscumpărătorul nostru. Un Cristos mort nu putea fi Mântuitorul nostru; după cum s-a zis “… pentru că Eu trăiesc şi voi veţi trăi" (Ioan 14:19). … În deplin acord cu prezentarea scripturală, bucuria ne înfioară inimile când ajungem în dimineaţa învierii zilei milenare şi la promisiunea că în ea şi prin ea Domnul va şterge toate lacrimile de pe toate feţele. W. T. 1908-154 (R 4175:2) (Cântarea 104)

30 Noiembrie

Şi fiindcă avem un Mare Preot peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu o deplină siguranţă a credinţei. Evrei 10:21, 22

Dacă copilul lui Dumnezeu vrea să se apropie mult şi să aibă constatarea binecuvântată a zâmbetului Tatălui de aprobare în mod continuu, el trebuie să se străduiească să aibă o conştiinţă fără vină faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni — o conştiinţă care poate să spună cu adevărat: Mă străduiesc să fac ceea ce este plăcut Domnului, ceea ce este în deplină armonie cu Legământul meu de Jertfă; şi de asemenea mă străduiesc să fac ceea ce ar avea pe drept aprobarea oamenilor drepţi. Nimic mai puţin decât aceasta nu este admisibil la aceia care s-au consacrat să fie membri ai Preoţimii Împărăteşti, să-şi sacrifice vieţile în serviciul Domnului ca să poată domni cu El.

…

Să nu uităm niciodată că Cel care a început această lucrare bună în noi nu Se schimbă, şi dacă noi ne păstrăm inima în armonie cu El, dacă credinţa noastră în marea Ispăşire făcută pentru păcatele noastre este încă fermă şi clară şi ne reînnoim continuu consacrarea faţă de El, ţinând tot ce avem pe altarul de sacrificiu, lăsând pe Domnul să-l mistuie în felul Său propriu, necăutând propria noastră voinţă, propria noastră cale, ci numai voinţa Sa, avem toate motivele de încredere deplină că această lucrare bună va fi sfârşită în noi, că vom intra cu bucurie în Împărăţia veşnică a Domnului nostru şi-I vom auzi cuvintele de aprobare binecuvântate: “Bine, rob bun şi credincios”. W. T. 1914-90 (R 5425:2, 5) (Cântarea 202) V. D. M. 1024:4; 1025:2