DE CĂTRE UN PREOT LUTERAN

            A încerca să dovedim că Fiul Omului va veni în mod real şi personal din nou în această lume, ar putea părea cu totul de prisos. Aceasta este o doctrină pe care ortodocşii Creştini îndeobşte o admit; şi totuşi, probabil că nu există o altă învăţătură a credinţei Creştine atât de rece şi în mod nedefinit înţeleasă. Puţini oameni o acceptă ca o realitate. Puţini oameni o au în vedere ca un adevăr eficace. Oamenii nu o neagă, dar nici nu o apreciază. Ei atât de mult îşi preocupă minţile cu venirile imaginare şi figurative ale Salvatorului, în providenţă, în Spiritul Său, în Cuvântul Său, şi în biserica Sa, că unica Sa venire reală a devenit pe bună dreptate aproape învechită - o epistolă plictisitoare.

            Ea nu mai vine din inimă şi conştiinţă cu puterea ei trezitoare şi impunătoare. Noi o recităm, şi o cântăm; dar nu o primim în mod real. Ea este în crezul nostru, dar nu se poate spune despre ea că este în credinţa noastră. Dacă o tratăm cât de cât, aceasta este departe, la o mare distanţă. Prin urmare, faptul de a revedea poziţia noastră şi de a  determina unde stăm noi cu privire la această mare doctrină, nu poate fi o problemă de o mică importanţă pentru noi.

            Dacă ne-am spus în mod conştient nouă înşine: “Domnul Şi-a amânat venirea sa”, acum este timpul să ne trezim la realitate, ca nu cumva ziua aceea să vină asupra noastră pe neaşteptate. Hristos ne-a poruncit: “Vegheaţi, pentrucă Fiul Omului va veni la ceasul la care nu vă gândiţi”. “Ziua Domnului vine ca un hoţ noaptea”. “Va veni ca un laţ peste toţi ceice locuiesc pe toată faţa pământului”. Şi în mijlocul teribilelor sforţări ale societăţii în zilele noastre, noi suntem preveniţi în modul cel mai solemn să privim bine la inimile noastre, şi să ne ţinem aproape de instrucţiunile Domnului nostru.