“Puţină Vreme” a lui Dumnezeu

“Puţină Vreme” a lui Dumnezeu

 

            Din cauza scurtimii vieţii umane, noi înşine acţionăm repede şi ne aşteptăm de la alţii să acţioneze la fel, şi cu greu putem evita susţinerea acestui gând când cercetăm Cuvântul lui Dumnezeu.

            Citim - “Încă puţină, foarte puţină vreme, şi Cel care trebuie să vină, va veni”. În timp ce privim înapoi la cele optsprezece veacuri care au trecut de la prima Sa venire, noi gândim că aceasta nu este o “puţină vreme”. Nu, pentru noi aceasta este o vreme lungă. Ideile noastre despre perioadele lungi şi scurte sunt extrase din experienţa noastră. Când aţi fost copil aţi gândit ca un copil; nerăbdător priveaţi la o oră ca la un timp lung, şi un an părea un veac dacă acest interval intervenea între voi şi obiectul sau bucuria râvnită. Din moment ce aţi crescut la maturitate anii sunt scurţi; cât de repede ei zboară. Planurile şi aranjamentele voastre se extind şi cuprind o mulţime din ei.

            Noi vedem deci că timpul lung şi “puţina vreme” sunt termeni potriviţi, pentru a fi înţeleşi în armonie cu punctul de vedere al aceluia care le foloseşte. Când Pavel a folosit aceşti termeni, el a fost purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, prin urmare cuvântul este al lui Dumnezeu - şi este din punctul de vedere al lui Dumnezeu, înaintea Lui fiind “o mie de ani ca ziua de ieri” şi “ca o strajă din noapte”. Dacă ne aducem aminte că El este din veşnicie în veşnicie, optsptrezece veacuri sunt pentru El “puţină vreme”. Înaintea Lui acestea sunt doar “puţină vreme” de când a fost creat Adam.

            Să nu fim atât de nerăbdători; în veşnicie este o mulţime de timp.

 

            Dacă putem lua acest punct de vedere al timpului - punctul de vedere al lui Dumnezeu - acesta ne va ajuta să vedem cum “Dumnezeu nu întârzie în împlinirea făgăduinţelor Lui”. Când Dumnezeu a promis Evei că sămânţa ei va zdrobi capul şarpelui, ea fără îndoială a presupus că făgăduinţa lui Dumnezeu a eşuat când unul din fiii săi a fost omorât şi altul a devenit un ucigaş însemnat; şi când Set a fost născut, după cum indică şi numele lui, ea l-a crezut pe el ca fiind sămânţa promisă. Ea a murit, şi n-a văzut împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu. Veacurile treceau, potopuri au venit şi au trecut, Moise şi Israelul au citit făgăduinţa, dar n-au văzut nici o împlinire. A eşuat ea oare? Nu, după patru mii de ani a apărut Isus pe pământ; a suferit, a murit, a înviat, s-a înălţat. A fost împlinită făgăduinţa? Nu, doar în parte. Capul lui Satan (partea vitală) nu este încă zdrobită; el şi-l înalţă mai sus ca oricând. Controlul său este mai mare probabil decât oricând în trecut. Înseamnă oare făgăduinţa lui Dumnezeu mai puţin decât spune? Nu, daţi-I mai mult timp; este doar “puţină vreme” de când El a promis, şi “la timpul cuvenit” totul va fi împlinit. Deoarece El a văzut că noi ne vom întreba dacă El “întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui” şi deoarece Isus ne-a socotit ca prieteni ai Săi, (“Vă numesc prieteni, pentrucă v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl meu” - Ioan 15:15), de aceea El cu plăcere ne-a dat prin Pavel, cheia cum şi când această făgăduinţă va fi împlinită în Rom. 16:20, unde citim: “Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana supt picioarele voastre”.

            Aceasta este aceeaşi promisiune făcută Evei, şi deşi Hristos a murit, Pavel ştia bine că Satan n-a fost încă zdrobit.

            Dar Dumnezeu nu Şi-a uitat făgăduinţa; El o va împlini, dar când? “În curând”. Ah, din nou “puţina vreme” a lui Dumnezeu. Dar de ce spune “supt picioarele voastre”? Ce au Creştinii din Roma cu zdrobirea lui Satan? Nu spune Cuvântul lui Dumnezeu că sămânţa o va face? Şi n-a fost Hristos sămânţa? Da, Isus este capul seminţei Sale, dar noi suntem membrele corpului sub acest cap, după cum citim: “Dumnezeul Domnului nostru Isus ... L-a dat să fie cap peste toate lucrurile Bisericii, care este trupul Său” - Efes. 1:17-22. El este capul, pentruca în toate lucrurile să aibă întâietatea - Col. 1:18.

            Lui Satan i-a fost permis să-l zdrobească pe Isus, capul. “El a fost zdrobit pentru păcatele noastre”. “El a fost făcut perfect prin suferinţă”, şi noi, membrele corpului, trebuie să suferim împreună cu El, dacă vrem să fim făcuţi perfecţi  - trebuie să “împlinim ce lipseşte suferinţelor lui Hristos”. Capul a suferit mult, dar noi trebuie să fim părtaşi ai suferinţei, dacă vrem să fim glorificaţi împreună cu El.

            Totuşi “socot ca o bucurie” şi “nu vă miraţi de încercarea de foc, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi: dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de suferinţele lui Hristos; ca (“peste puţină vreme”, “în curând”) să vă bucuraţi şi să vă veseliţi şi la arătarea slavei Lui” - 1 Petru 4:12, 13. Da, noi trebuie să avem parte în “gloria care va urma” şi ca parte a acelei glorii va fi să zdrobim şarpele. Acum el ne zdrobeşte călcâiul (rănile noastre nu sunt mortale, toate vor fi tămăduite). Noi vom zdrobi capul său (partea esenţială (sau vitală), indicând completa stingere a răului - când moartea va fi distrusă, şi “cel care are puterea morţii, adică diavolul”). După cum aceasta a avut nevoie de timp pentru a fi împlinită, la fel este şi cu aproape toate promisiunile lui Dumnezeu.

Să luăm

 

FĂGĂDUINŢA DATĂ LUI AVRAAM

 

            Dumnezeu I-a promis şi I-a jurat lui Avraam, că sămânţa lui va fi ca nisipul de pe ţărmul mării - nenumărată - şi Avraam a crezut aceasta; dar pe timp ce treceau anii el şi Sara credeau acest timp de o durată lungă. Ei au îmbătrânit, şi încă nu aveau copii. În final pentru a-L ajuta pe Dumnezeu să-Şi împlinească promisiunea (cât de mulţi creştini vor să FORŢEZE interpretarea profeţiei, pentru a-L ajuta pe Dumnezeu din impas, şi pentru a-L ajuta să-Şi împlinească cuvântul său. Aşteptaţi;

 

“Dumnezeu este Însuşi interpretorul Său

 

şi El Îl va face clar”. Da, ei au vrut să-L ajute pe Dumnezeu să-Şi ţină cuvântul) şi deoarece Sara era prea bătrână, servitoarea ei ar trebui să-i aducă sămânţa făgăduită. Aceasta a fost o cale umană de a o împlini, dar Dumnezeu a aşteptat cincisprezece ani până când ei ambii au fost bătrâni, astfel că ambii Avraam şi Sara au râs când le-a fost spus că cu toate acestea ei vor avea un fiu Isaac. “După ce am devenit bătrână voi mai avea eu bucuria, fiind atât de bătrână?”. Dar răspunsul a fost: “Este ceva prea greu pentru Domnul? La timpul HOTĂRÂT... Sara va avea un fiu”.

 

O, de am putea noi învăţa-

“Poate că nu e timpul meu,

Poate că nu e timpul tău,

Şi totuşi la timpul Său,

Domnul va împlini planul Său”.

 

            Veacurile treceau, sămânţa lui Avraam încă nu şi-a avut făgăduinţa ÎMPLINITĂ, deşi era o naţiune şi parţial a avut în posesie Canaanul pentru un timp.

            “Eu voi încheia legământul Meu între Mine şi tine, şi sămânţa ta după tine”. “Şi Eu îţi voi da ţie şi seminţei tale după tine, ţara în care eşti străin, toată ţara Canaanului pentru posesie veşnică”.

            Dar Pavel ne arată că în declaraţiile lui Dumnezeu către sămânţa lui Avraam, zăcea un înţeles mai adânc decât promisiunea suprafeţei. Nu numai copii trupeşti ci şi copiii credinţei au părtăşie.

            “Acum, făgăduinţele au fost făcute lui Avraam şi seminţiei lui. Nu zice: “Şi seminţelor” ca şi cum ar fi vorba de mai multe, ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: “Şi seminţiei tale” - care este Hristos”. “Şi dacă sunteţi ai lui Hristos (dacă aţi fost “botezaţi în Hristos, aşezaţi în Hristos) sânteţi “SĂMÂNŢA” lui Avraam, MOŞTENITORI prin făgăduinţă” - Gal. 3:16, 29.

            Aici din nou ne dăm seama că “puţina vreme” a lui Dumnezeu, pentru om este multă vreme; dar membrii corpului lui Hristos se dezvoltă în mod sigur şi util, şi la timpul potrivit ei vor fi asociaţi cu capul lor, şi glorificaţi cu El - constituind “sămânţa” în sensul complet - şi atunci, va fi adevărat despre Avraam şi sămânţa lui: “În tine vor fi binecuvântate toate neamurile” - Gal. 3:8, dar până atunci aceasta nu va fi în mod deplin. Atunci “Împăratul va domni cu dreptate, şi prinţii vor guverna cu judecată” - (Hristos, capul nostru, Împăratul, şi noi comoştenitori cu El) - şi sub acea domnie şi guvernare de dreptate “toate familiile pământului vor fi binecuvântate” pentrucă atunci “Cunoştinţa Domnului va umple întreg pământul”. Dar există şi

 

FĂGĂDUINŢE CĂTRE SĂMÂNŢA NATURALĂ

 

            La fel ca şi către cea spirituală, ei nicioadată n-au posedat şi nici acum nu posedă Canaanul ca “posesiune veşnică”. Profeţii ne spun că “Domnul va alege Ierusalimul” - Zah. 1:17. “Eu voi locui în mijlocul Ierusalimului”, va “fi numit cetatea adevărului”. “Străzile cetăţii vor fi pline de băieţi şi fete care se vor juca pe uliţe”. “Dacă lucrul acesta va părea de mirare în ochii rămăşiţei poporului acestuia în zilele acelea, va fi de mirare oare în ochii Mei zice Domnul oştirilor” - Zah. 8:3-6. “Căci iată că în zilele acelea şi în vremile acelea, când voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi ai Ierusalimului”, “Atunci Ierusalimul va fi sfânt” - Ioel 3:1-17.

            Iacov ne arată că aceste făgăduinţe nu şi-au avut împlinirea. În Fapte 15:16, după ce ne arată scopul Veacului Evanghelic de a lua dintre Neamuri un popor pentru Numele Său - Biserica - corpul Său, sămânţa. Dupe ce ne spune amănunţit despre aceasta, Iacov zice: “Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor (sau aceasta este în armonie cu profeţia) după cum este scris: “După aceea, (după ce sămânţa este luată dintre neamuri) Mă voi întoarce, şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, Îi voi zidi dărâmăturile””. Da, Dumnezeu are lucruri bune în rezervă pentru această naţiune veche, şi după cum spune Pavel, deşi ei au fost “orbiţi” şi “tăiaţi” de la prima poziţie de moştenire a acestor promisiuni, totuşi, “Dumnezeu n-a înlăturat poporul Său pe care L-a prevăzut”. “Fraţilor, pentruca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire”. Cât de mult va fi, Pavel, până când va intra numărul deplin al neamurilor? (Adică, până când întreaga Biserică, despre care Iacov spune că Dumnezeu o alege dintre Neamuri, toată va fi luată, şi adunată în deplina înfiere, ca sămânţă a făgăduinţei). Şi dacă ei sunt orbiţi doar până la acel timp, este evident că la acel timp orbirea va fi îndepărtată. Dar Pavel continuă: “Şi tot Israelul va fi mântuit” (nu salvaţi pe vecie ca indivizi, dar salvaţi - eliberaţi în mod naţional - aduşi înapoi în putere şi măreţie). Dar Pavel merge la profeţi ca autoritate a lui “după cum este scris, din Sion va veni Izbăvitorul (sămânţa, capul şi corpul) şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov (Israelul natural) Acesta va fi legământul Meu cu ei”. Pavel apoi ne dă motivele de ce el vorbeşte atât de convingător: “Căci lui Dumnezeu nu-i pare rău de darurile şi de chemarea făcută”. Faptul că Dumnezeu ne dă chemarea înaltă, şi făgăduinţele ce ţin de cel mai înalt plan, nu amestecă sau nu împiedică să-Şi ţină făgăduinţa Lui către sămânţa naturală, dar cu atât mai mult o asigură.

            Apoi el explică cum se face că noi, care eram odată neamuri, avem mila lui Dumnezeu şi adevărul descoperit nouă la momentul şi din cauza orbirii Israelului natural; astfel noi am căpătat milă prin necredinţa lor; astfel aceştia care n-au crezut prin mila arătată vouă vor căpăta şi ei milă. Prin a cui milă? A voastră, a Bisericii, când Biserica este toată luată şi glorificată, ea este cu Hristos, capul ei, pentru a guverna lumea cu milă şi dreptate, şi atunci Israel va căpăta mila voastră - Rom. 2:2-25.

            O, faptul că noi putem înţelege că orice promisiune a lui Dumnezeu este sigură, la timpul Său cuvenit; ar trebui să ne imprime o credinţă sinceră şi încredere pentru orice, şi a nu le accepta pe toate ca sigure este de a-L face pe Dumnezeu minciunos.

            Pavel, în timp ce privi înainte şi a înţeles cum la timpul cuvenit orice iotă şi orice mărunţiş vor fi împlinite, şi văzu măreţia şi grandoarea planului lui Dumnezeu, a izbucnit de bucurie şi a exclamat: “O! adâncul bogăţiei, şi Înţelepciunii şi Ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neânţelese sânt căile Lui! Cine a cunoscut gândul Domnului?” (Cine a ştiut că planul lui Dumnezeu era atât de cuprinzător şi bogat). Şi inimile noastre pot spune Amin.

            Dumnezeu ştia sfârşitul de la început, şi privind la marele ceas al veacurilor, ne spune că lucrurile pe care noi atât de mult le dorim, vor fi “în curând”, “peste puţină vreme”. Fie ca noi să privim la aceste lucruri din punctul lui de vedere, şi fie ca

 

“Acest puţin timp care mai rămâne

Să fie văzut în strălucirea sa aurie”.

 

====================