STUDIUL I
TIMPURILE ŞI SEZOANELE STABILITE DIVIN
Timpurile şi sezoanele stabilite
divin -- De ce nu sunt ele declarate mai clar --
Descoperite la timpul cuvenit -- Dorinţa serioasă de a
cunoaşte timpurile şi sezoanele este lăudabilă --
Greşelile adventiştilor -- Scopul real al profeţiilor
timpului -- Poziţia noastră prezentă -- Scopul
capitolelor următoare
După cum în „Planul divin al Veacurilor”
ne-am străduit să expunem elementele proeminente ale
aranjamentului divin pentru mântuirea omului dintr-un punct
de vedere pur scriptural, tot aşa, scopul acestui volum este
să arate, prin aceeaşi autoritate, că diferitele trăsături
ale acestui plan au timpuri şi sezoane clar stabilite pentru
împlinirea lor; că, în măsura în care acest plan a înaintat,
fiecare aspect succesiv al lui a fost împlinit exact la
timp, şi că acum a sosit timpul pentru culminarea lui
în binecuvântarea tuturor familiilor pământului. Gen. 28:14;
Gal. 3:16.
Pe parcursul lungilor secole ale Veacului
Evanghelic, Biserica, aşa cum o învăţase Domnul ei, s-a
rugat: „Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer aşa
şi pe pământ”. Dar, asemenea copiilor somnoroşi, fiindcă
timpul a fost lung, mulţi aproape au uitat importanţa
acestor cuvinte care acum par să se stingă pe buzele lor. Pe
toţi aceştia, ale căror inimi sunt încă loiale Domnului, îi
chemăm prin cuvintele apostolului Pavel: „Este ceasul să vă
treziţi din somn, căci acum mântuirea este mai aproape
((B14)) de noi decât atunci când am crezut. Noaptea este
foarte înaintată, se apropie ziua [milenară]”. Da, este
chiar la uşi. Împărăţia cerurilor este acum aici, nu numai
în stadiu embrionar sau incipient ca la prima venire a
Domnului nostru (Mat. 3:2), ci în sensul în care El a
declarat că ea urma să vină (Ioan 18:36, 37) -- „în putere
şi mare slavă”.
Cu toate acestea, numai cei care au făcut
un studiu atent al „Planului Veacurilor” vor fi pregătiţi să
aprecieze învăţăturile acestui volum, privitoare la
timpurile şi sezoanele stabilite divin pentru desfăşurarea
diferitelor trăsături ale acestui plan şi pentru împlinirea
lui finală. Sperăm, prin urmare, că nimeni nu va întreprinde
acest studiu înainte de a fi înţeles pe deplin învăţăturile
volumului precedent. Altfel el nu va fi hrană la timp
potrivit pentru ei. Adevărul este hrană la timp potrivit
numai atunci când suntem pregătiţi să-l primim. Un copil nu
este pregătit să rezolve o problemă de matematică până când
mai întâi a fost instruit să folosească cifrele şi limba. La
fel este şi cu adevărul divin: este construit pas cu pas, şi
pentru a câştiga o înţelegere a lui trebuie să urcăm
treptele prevăzute -- cu grijă, desigur, dovedind cu
Scripturile fiecare pas făcut înainte, totuşi netemându-ne
să facem paşii pe măsură ce astfel găsim teren sigur pentru
ei. Numai cei care au o credinţă deplină în Dumnezeu şi
pentru care un „aşa zice Domnul” este sfârşitul oricărei
îndoieli şi controverse, pot fi conduşi de Spiritul lui
Dumnezeu în adevărul avansat pe măsură ce el devine cuvenit
-- conduşi în lucruri noi, precum şi întăriţi în cele vechi
şi dovedite ca adevărate prin aceeaşi autoritate.
Numai pe unii ca aceştia Îşi propune
Dumnezeu să-i conducă. La sfârşitul veacului, care este
timpul secerişului, mult adevăr este cuvenit să fie
descoperit, adevăr pe care Dumnezeu nu l-a făcut cunoscut în
timpurile trecute nici ((B15)) chiar celor mai
credincioşi şi mai devotaţi copii ai Săi. Profetul Habacuc
(2:3) declară că la timpul sfârşitului viziunea
privitoare la glorioasa încheiere a planului lui
Dumnezeu va vorbi şi nu va minţi; şi că pentru unii dintre
copiii lui Dumnezeu ea va vorbi atât de clar, încât ei vor
fi capabili, aşa cum au fost îndrumaţi, s-o explice pe
table, aşa încât prin ei s-o poată citi clar şi alţii; şi
Daniel de asemenea a declarat (12:4, 9, 10) că atunci
cunoştinţa va creşte şi că înţelepţii vor înţelege viziunea
(prin credinţă).
Obiectivul nostru aici nu este să
profeţim din abundenţa imaginaţiei umane, nici în vreun sens
să fim mai înţelepţi decât ceea ce este scris în Scripturile
sacre. De aceea, înlăturând toate invenţiile omeneşti, ne
ţinem aproape de fântâna adevărului divin, străduindu-ne să
citim profeţia în lumina profeţiei şi a împlinirii ei
vădite, şi să explicăm pe table ceea ce Dumnezeu a spus că
va fi pecetluit şi ceea ce, prin urmare, nu putea fi înţeles
înainte de acest timp al sfârşitului, dar despre care El a
dat asigurare că atunci trebuia să fie înţeles.
În acest volum oferim un lanţ de mărturie
asupra subiectului timpului şi sezoanelor lui Dumnezeu
stabilite de El, considerând fiecare verigă a lui puternică
din punct de vedere scriptural, în timp ce întregul, când
este privit laolaltă, în relaţia pe care o parte o are cu
cealaltă, face dovada unui plan atât de larg şi de
cuprinzător, a unui scop atât de adânc şi a unei armonii
atât de perfecte, încât cercetătorului studios şi
reverenţios îi arată în mod clar că acesta depăşeşte
lărgimea şi adâncimea gândirii umane şi de aceea nu poate fi
de origine umană.
Aflăm că sfârşitul Veacului Evanghelic,
la fel ca sfârşitul Veacului Iudeu, este numit seceriş (Mat.
9:37; 13:24, 30, 39), că asemenea aceluia, şi acesta este o
perioadă de patruzeci de ani, şi că razele mărturiei
profetice sunt în mod special concentrate asupra secerişului
veacurilor, şi mai cu seamă asupra secerişului acestui veac,
unde chiar toată lumina ((B16)) Veacului Iudeu --
datorită caracterului tipic al lui -- se concentrează
într-un focar glorios. În această lumină putem vedea acum
clar mersul maiestuos al Dumnezeului nostru, nu numai în
lunga panoramă a veacurilor trecute, ci şi în realizările
prezente ale planului Său. Şi nu numai atât, dar potrivit
făgăduinţei Sale de a ne arăta lucrurile viitoare (Ioan
16:13), vedem, cu minunată claritate a viziunii, metoda Lui
înţeleaptă pentru binecuvântarea tuturor în Veacul Milenar
care acum intră -- chiar până la încheierea lui glorioasă în
restabilirea tuturor lucrurilor. Aflăm că multe evenimente
mari şi minunate se concentrează în acest seceriş: că în el
are loc marele timp de strâmtorare, ziua lui Iehova,
nimicirea finală şi completă a lui Anticrist şi căderea
marelui Babilon, începutul întoarcerii favorii la evrei, a
doua venire a Domnului nostru şi stabilirea Împărăţiei Sale,
şi învierea şi răsplătirea sfinţilor.
Găsim marcate clar în profeţii începutul
şi sfârşitul acestei perioade de seceriş, precum şi
evenimentele care-şi au timpul să se petreacă în ea. Iar
acest volum are ca obiectiv, în esenţă, să atragă atenţia şi
să urmărească diferitele linii ale timpului profetic până la
evenimentele în care ele culminează. Pentru a primi mărturia
lui, cititorul va trebui să aibă ureche de auzit (Apoc. 2:7;
Mat. 11:15), şi va trebui să vrea să se debaraseze cu
smerenie de multe păreri preconcepute, imediat ce va ajunge
să vadă lipsa lor de armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu.
Pentru aceştia care au o astfel de dispoziţie a minţii şi
care vor urmări lecţiile acestui volum cu răbdare şi grijă,
şi în ordinea aranjării lor, nu ne îndoim că el va fi o mare
binecuvântare. Dacă lecţiile lui sunt primite în inimi bune
şi oneste, avem încredere că el va fi o putere pentru a-i
separa de lume şi a-i coace ca grâu pentru grânar. Noi
înţelegem că obiectivul pentru care au fost intenţionate de
Domnul nostru aceste profeţii acum în desfăşurare este să
stimuleze, să maturizeze şi să separe astfel pe sfinţi, ca
pe grâu de neghină, în acest timp de seceriş.
((B17))
Cei cărora li s-a permis să vadă marele
plan al veacurilor al lui Dumnezeu, care înfăţişează atât de
clar aranjamentul sistematic, scopul adânc şi sfera minunată
a planului divin aşa cum este prezentat în volumul
precedent, ar trebui să fie nerăbdători să descopere tot ce
binevoieşte Dumnezeu să reveleze cu privire la timpurile şi
sezoanele acestuia. Interesul lor pentru acest subiect ar
trebui să fie de multe ori mai mare decât al oricărora din
veacurile trecute, care n-au văzut marile binecuvântări
păstrate pentru toţi. Copiii credincioşi ai lui Dumnezeu
doresc mult să ştie când va apărea Împăratul Slavei, iar
prinţul întunericului va fi legat, când vor străluci copiii
luminii ca soarele, iar întunericul va fi împrăştiat; când
vor fi primiţi sfinţii în deplina înfiere divină, iar
creaţia gemândă va fi eliberată din robia stricăciunii; şi
când va fi pe deplin descoperit lumii uimite caracterul
glorios al Tatălui nostru ceresc, făcând ca toţi cei care
iubesc dreptatea să-şi aplece inimile în adorare, iubire şi
ascultare.
A fi lipsit de asemenea dorinţe indică o
lipsă de interes şi de apreciere faţă de planurile lui
Dumnezeu. Apostolii, profeţii şi îngerii au dorit cu toţii
şi au căutat cu sârguinţă să cunoască ce timp a
indicat spiritul lui Dumnezeu prin profeţi. Iar acest
interes din partea copiilor Săi este totdeauna plăcut lui
Dumnezeu; căci, deşi până acum El niciodată n-a satisfăcut
asemenea dorinţe într-o măsură considerabilă, fiindcă nu
sosise încă timpul cuvenit, totuşi n-a mustrat niciodată un
asemenea interes. Dimpotrivă, atunci când Daniel a întrebat,
El l-a numit om preaiubit şi i-a răspuns la întrebare în
măsura în care era compatibil cu planul Său.
O asemenea cercetare n-ar trebui, prin
urmare, să fie privită ca amestec nepotrivit în tainele lui
Dumnezeu. Dumnezeu vrea ca noi să manifestăm faţă de
planurile Sale acel interes care să „cerceteze Scripturile”
şi să „ia aminte la cuvântul sigur al prorociei”, şi astfel
să fim în acea atitudine potrivită de aşteptare care va
discerne repede adevărul pe ((B18)) măsură ce acesta
îşi are timpul cuvenit. Lucrurile ascunse aparţin lui
Dumnezeu, dar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale
copiilor noştri pe vecie (Deut. 29:29). De aceea, dacă ne
limităm strict la Cuvântul lui Dumnezeu şi evităm speculaţia
deşartă, suntem pe teren sigur. Dacă planul şi timpurile şi
sezoanele lui Dumnezeu nu sunt consemnate în Scripturi,
atunci nimeni nu le poate găsi acolo; şi desigur Dumnezeu
n-a consemnat prin profeţii şi apostolii Săi nimic ce dorea
să ţină secret pe vecie. La timpul cuvenit şi în ordinea
cuvenită, fiecare din aspectele consemnate ale planului
divin, şi timpul şi anotimpul lor, le sunt arătate celor
veghetori; dar planul ca un întreg, împreună cu aspectele
timpului legate de el, nu era cuvenit a fi înţeles până la
perioada numită „timpul sfârşitului” (Dan. 12:9, 10). Şi să
nu uităm că până la timpul când Dumnezeu are ca scop să-Şi
descopere tainele, nici învăţătura nici pietatea nu le pot
descoperi. Cu toate că profeţiile au fost timp de secole în
faţa ochilor tuturor, ele n-au putut fi dezlegate şi
tainele lor n-au putut fi desluşite până când a sosit timpul
cuvenit.
Când unii dintre ucenici au venit la
Domnul nostru întrebând în privinţa timpului stabilirii
Împărăţiei lui Dumnezeu, înainte să fi sosit vremea ca
acesta să fie descoperit, El le-a răspuns: „Nu este treaba
voastră să ştiţi timpurile sau perioadele; pe acestea Tatăl
le-a pus sub stăpânirea Sa” (Fapt. 1:7). Cu altă ocazie El a
zis referitor la acelaşi subiect: „Cât despre ziua aceea sau
ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii care sunt în cer,
nici Fiul, ci numai Tatăl. Luaţi seama: vegheaţi şi
rugaţi-vă, căci nu ştiţi când va fi timpul acela. . . Şi
ceea ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!” Marcu
13:32, 33, 37.
Nu trebuie să înţelegem că aceste cuvinte
ale Domnului nostru înseamnă că nimeni în afară de Tatăl nu
va cunoaşte vreodată timpurile şi sezoanele Sale; ca
atare ele nu dovedesc că noi nu putem cunoaşte aceste
timpuri şi sezoane acum, după cum nu dovedesc nici că
Domnul nostru nu le poate ((B19)) cunoaşte acum. Şi
însuşi faptul că toate elementele planului Tatălui nostru,
precum şi timpurile şi sezoanele Lui se pot discerne clar
acum, este o dovadă tare că acum trăim în timpul sfârşitului
stăpânirii prezente a răului şi în zorii Zilei Milenare,
când cunoştinţa trebuie să crească şi înţelepţii trebuie să
înţeleagă (Dan. 12:4, 10). Dacă profeţia nu era dată cu
scopul de a fi înţeleasă, atunci darea ei nu avea nici un
obiectiv raţional.
Aceste expresii ale Învăţătorului indică
faptul că Dumnezeu nu execută diferitele părţi ale planului
Său într-o manieră întâmplătoare, hazardată, ci El are
Iar puterea şi înţelepciunea Sa infinită garantează că nu
poate fi eşec sau întârziere.
Aceste cuvinte dau şi ideea că până la
vremea aceea Tatăl nu descoperise nimănui, nici chiar
Domnului nostru Isus, timpurile şi sezoanele legate de
planul Său. În loc să justifice presupunerea generală, că
Domnul nostru a mustrat cercetarea şi interesul cu privire
la timpuri şi sezoane, şi prin aceste cuvinte a interzis
o asemenea examinare, adevărul este tocmai contrariul.
Cuvintele Sale arată clar că deşi lor încă nu le
fusese dat să cunoască timpurile şi sezoanele, acestea vor
fi foarte importante cândva şi atunci ele vor fi descoperite
celor veghetori. În vederea faptului că ele vor fi
desigilate cândva şi că atunci vor fi foarte
importante, El îi îndeamnă să „ia seama” şi să nu
îngăduie indiferenţei să vină peste ei, ci să „vegheze”
continuu, ca să poată şti când va veni timpul potrivit.
Cei care au vegheat de-a lungul
veacului, deşi n-au văzut toate lucrurile pentru care au
vegheat, au fost totuşi mult binecuvântaţi şi păstraţi
despărţiţi de lume prin faptul că au făcut astfel; pe când
cei care vor fi în viaţă la „timpul cuvenit” şi vor
„veghea” cu supunere, vor şti, vor vedea, „vor
înţelege” şi nu vor fi în necunoştinţă în mijlocul
minunatelor evenimente ale „secerişului” acestui veac.
((B20)) Cel care, în oricare timp, neglijează să
vegheze, pierde o binecuvântare pe care Învăţătorul a pus
mare accent şi se dovedeşte că este fie orbit de
prejudecată, de către dumnezeul acestei lumi, fie
supraîncărcat cu lucrurile acestei vieţi şi cu interesele
prezente, spre neglijarea angajamentului său de consacrare
deplină faţă de Domnul, angajament de a căuta mai întâi
Împărăţia şi viaţa viitoare.
Apostolii Petru şi Pavel atrag atenţia
asupra acestui subiect al timpurilor şi sezoanelor. Petru
declară (2 Pet. 1:16) că noi nu urmăm basme meşteşugit
alcătuite; că el a văzut într-o ilustraţie gloria Împărăţiei
viitoare a lui Cristos pe muntele schimbării la faţă, când a
contemplat glorioasa „viziune” a lui Moise, Ilie şi
Isus în veşminte strălucitoare. Moise reprezentând pe
vrednicii din vechime (Evr. 11:38-40), care vor fi
reprezentanţii pământeşti ai Împărăţiei cereşti, iar Ilie
reprezentând pe „biruitorii” din acest Veac al Evangheliei
-- scena în întregul ei reprezentând „gloria viitoare”, după
ce suferinţele pentru dreptate vor fi completat alegerea
potrivit favorii. Totuşi Petru, chiar în timp ce-şi relata
viziunea, indică mărturia profetică zicând: „Şi avem
cuvântul prorociei şi mai sigur, la care bine faceţi
că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc
întunecos, până se va crăpa de ziuă” (2 Pet. 1:19). El ştia
bine că atunci nimeni nu putea înţelege pe deplin
toate profeţiile, şi astfel a îndemnat pe sfinţi la o
atitudine veghetoare -- nu să privească cerul, ci să vegheze
pentru împlinirea a tot ce a spus Dumnezeu prin sfinţii
proroci cu privire la restituţie şi la „timpurile
restabilirii”, care formează o parte atât de mare şi de
importantă din mărturia lor. El ne asigură că profeţia va
avea tot timpul adevăruri importante pentru noi, pe tot
parcursul până în zorii Zilei.
Apostolul Pavel declară: „Cât despre
timpuri şi perioade nu aveţi nevoie să vi se scrie,
fraţilor, pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua
Domnului va veni ca un hoţ noaptea.
((B21))
[Va veni în tăcere, pe furiş, şi după ce
a venit mulţi nu vor şti că sunt în ea.] Când vor zice:
«Pace şi linişte!» atunci o nimicire neaşteptată va veni
peste ei [neaşteptată sau rapidă în comparaţie cu procesul
lent al celor şase mii de ani trecuţi, întocmai cum zilele
noastre sunt numite zilele rapide ale aburului şi
electricităţii -- nu neaşteptat ca fulgerul, ci neaşteptat]
ca durerile naşterii peste femeia însărcinată. . .
Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric pentru ca ziua
aceea să vă surprindă ca un hoţ”. 1 Tes. 5:1-4.
„Fraţii” au cu toţii candela, cuvântul
sigur al prorociei menţionat de Petru, ca o lumină într-un
loc întunecos; şi câtă vreme îşi vor menţine atitudinea
potrivită de fraţi, ca examinatori credincioşi, blânzi şi
smeriţi ai Cuvântului, ei nu vor fi niciodată în întuneric:
lor li se va da întotdeauna adevărul ca hrană la
timp cuvenit. Ca atare, cei care au trăit în deplină
armonie cu Dumnezeu n-au fost niciodată lăsaţi în
necunoştinţă de adevărul necesar, să-şi caute drumul
orbecăind în întuneric cu lumea. Avraam şi Lot au ştiut
dinainte despre nimicirea Sodomei, Dumnezeu zicând: „Să
ascund Eu oare de Avraam ceea ce am să fac?” (Gen. 18:17).
Noe a ştiut despre potop la timp ca să construiască arca şi
a fost informat chiar despre ziua când trebuia
să intre în ea. La prima venire tot aşa, Simeon, Ana şi
înţelepţii de la răsărit au ştiut să aştepte pe Mesia; de
fapt aşteptarea era atunci generală (Luca 2:25-38; 3:15;
Mat. 2:2). Şi dacă Dumnezeu a procedat aşa cu casa robilor,
va face El mai puţin pentru casa Fiilor? Domnul şi Capul
nostru a zis: „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu
ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că
v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu”.
Domnul nostru trebuie desigur să cunoască timpurile şi
sezoanele la vremea potrivită, fiindcă El
trebuie să execute planul, şi dacă nu S-a schimbat,
El le va face cunoscut planurile celor apropiaţi Lui şi
asociaţi la opera Sa -- prietenilor Săi, sfinţilor Săi.
((B22))
Raţiunea, deci, ne învaţă că pe cât este
de sigur că scrie, „Stăpânul Domnul nu face nimic, fără să
descopere taina Sa slujitorilor Săi, prorocii” (Amos 3:7),
şi că cea mai mare parte din ceea ce le-a descoperit nu era
pentru ei, ci pentru noi, Biserica Evanghelică (1 Pet.
1:12), pe atât este de sigur că credincioşii nu vor fi
lăsaţi în întuneric, incapabili să discearnă Ziua Domnului
când aceasta va fi sosit. Ea nu va veni peste ei ca
un hoţ şi ca o cursă -- fără să ştie, pentru că ei vor fi
veghind şi vor avea lumina făgăduită, cuvenită atunci,
asupra subiectului.
Apostolul spune de ce a făcut el
afirmaţia hotărâtă, că voi, fraţilor, veţi şti cu privire la
timpuri şi sezoane când se cuvine şi nu veţi fi în
întuneric, zicând (vers. 5): „Pentru că voi sunteţi
fii ai luminii şi fii ai zilei”. Aceştia sunt concepuţi de
adevăr şi trebuie să fie dezvoltaţi prin adevăr din ce în ce
mai mult până la ziua deplină -- căreia îi aparţin. Iac.
1:18; Ioan 17:17, 19.
Să se observe cu câtă grijă pronumele
voi, vi, vă şi ei, lor, din aceste
scripturi şi din altele, deosebesc clasele la care se referă
-- deosebesc pe sfinţi de lume. Cunoştinţa pe care o vor
avea sfinţii despre semnificaţia şi tendinţa evenimentelor
care au loc în ziua Domnului este pusă în contrast cu
ignoranţa lumii -- „(Voi) (ei) vor zice: «Pace şi
linişte!» atunci o nimicire neaşteptată va veni peste ei
. . . şi nu va fi chip de scăpare. Dar voi, fraţilor,
nu sunteţičîn întuneric pentru ca ziua aceea să vă
surprindă ca un hoţ; voi toţi sunteţi fii ai luminii
. . . ”. „Luaţi seama la voi înşivă”, zice Domnul,
„ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare
de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii şi ziua
aceea să vină peste voi fără veste. Căci ea va veni
ca o cursă peste toţi cei care locuiesc pe toată faţa
pământului. Vegheaţi deci [vegheaţi asupra voastră
înşivă şi asupra cuvântului prorociei] tot timpul şi rugaţi-vă
ca să fiţi socotiţi vrednici ((B23)) să scăpaţi de
toate acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare
înaintea Fiului Omului”. Luca 21:34-36.
Înseamnă deci, că dacă un copil al lui
Dumnezeu care trăieşte în ziua Domnului rămâne în întuneric
sau în necunoştinţă în privinţa acestui fapt, el trebuie să
fie ori îngreunat de lucrurile acestei vieţi şi îmbătat de
spiritul lumii, ori altfel, supraîncărcat cu grijile acestei
vieţi, şi în oricare dintre aceste cazuri el neglijează cu
indiferenţă să vegheze cu candela curăţată şi arzândă şi cu
ulei în vas -- adică, cu Cuvântul lui Dumnezeu în inimă şi
minte şi cu spiritul adevărului în el însuşi.
Cu toate că mult în legătură cu timpurile
şi sezoanele, precum şi cu amănuntele planului a fost prezis
de profeţi, ei şi-au mărturisit neştiinţa cu privire la
importanţa profeţiilor pe care le-au exprimat. (Vezi Dan.
12:8; Ezec. 20:49; Mat. 13:17; 1 Pet. 1:10-12). Formulate în
limbaj tainic şi simbolic, şi legate de evenimente pe atunci
încă viitoare, era imposibil ca aceste profeţii să fie
înţelese. Astfel, cu toate că au fost consemnate mai
dinainte şi date ca să mărturisească în privinţa preştiinţei
şi aranjamentului divin, ele au fost pentru învăţătura celor
care vor trăi la timpul cuvenit pentru împlinirea lor, şi nu
pentru cei care le-au rostit (Rom. 15:4). Ei au aşteptat
desfăşurarea diferitelor aspecte ale planului divin legate
de istoria umană, care, prin aranjamentul lui Dumnezeu, să
deschidă aceste profeţii şi să-i îmbogăţească pe copiii lui
Dumnezeu răbdători şi cercetători, cu „hrană la timp
potrivit” pentru ceasul de ispitire şi de nevoie din „ziua
cea rea” -- ziua de strâmtorare prin care se sfârşeşte acest
veac, şi în mijlocul căreia, de asemenea, se iveşte noua eră
şi dispensaţie.
O minunată invenţie modernă care serveşte
bine pentru a ilustra aranjamentul divin al profeţiei
timpului este numită Închizătoarea cu Cifru Programat,
folosită în unele din băncile mai mari. Ca şi la alte
închizători cu ((B24)) cifru, cheia sau clanţa rămâne
permanent în broască. Pentru a putea deschide trebuie făcute
anumite mişcări, cunoscute numai de către cel care cunoaşte
aranjamentul, în timp ce chiar şi cea mai uşoară deviere de
la mişcările cuvenite nu face decât să complice problema şi
s-o facă cu atât mai greu de deschis. Închizătoarea cu Cifru
Programat are în plus aspectul deosebit că, printr-un
aranjament cu ceas înăuntru trezoreriilor băncii, noaptea
când se închid uşile, ele sunt în aşa fel zăvorâte încât nu
pot fi deschise de nimeni până în dimineaţa următoare la ora
fixată, iar atunci numai ca răspuns la folosirea cifrului
corect, stabilit pentru închizătoare.
Astfel Tatăl nostru ceresc a închis şi a
sigilat multe aspecte ale planului Său în cursul nopţii cu
marea Sa Închizătoare Programată, care a fost fixată
aşa încât să împiedice deschiderea lor până la „timpul
hotărât” -- în dimineaţa Zilei mari a restabilirii.
Iar atunci Unsul lui Iehova, „Cel care are cheia” şi
înţelege cifrul stabilit, „deschide şi nimeni nu va închide”
(Apoc. 3:7). El ne deschide dându-ne informaţia necesară
despre felul în care trebuie folosită cheia profeţiei de
către cei doritori să afle comorile înţelepciunii infinite.
Şi noi putem deschide acum comorile înţelepciunii divine,
pentru că ora dimineţii a sosit -- chiar dacă este devreme
şi nu s-a luminat încă pentru lume. Dar numai ţinând seama
cu grijă de instrucţiuni şi aplicând cheia la cifrul
stabilit de marele Proiectant ni se vor deschide comorile
ei.
De fapt, această ilustraţie se potriveşte
cu întregul plan al lui Dumnezeu în toate părţile lui:
fiecare aspect al adevărului şi fiecare profeţie nu este
decât o parte a acelui mare cifru care poate fi deschis acum
pentru că este dimineaţă -- pentru că zăvoarele marii
Închizători Programate sunt retrase. Iar acest mare cifru
odată deschis, dezvăluie deplin şi grandios comorile
nemărginite ale înţelepciunii, dreptăţii, iubirii şi puterii
divine. Cel care va deschide va cunoaşte într-adevăr pe
Dumnezeu ca niciodată înainte.
((B25))
Să examinăm deci Scripturile cu un spirit
reverenţios, ca să putem învăţa ceea ce lui Dumnezeu Îi
place să ne arate cu privire la timpurile şi sezoanele Sale.
Deoarece El ne-a clarificat de curând marile elemente ale
planului Său, în mod raţional ne putem aştepta să fie
momentul cuvenit ca El să ne călăuzească în cunoaşterea
aspectelor timpului acestui plan. Timpurile şi sezoanele au
fost cu înţelepciune ascunse în trecut, şi astfel sfinţii au
fost feriţi de descurajare, fiindcă timpul a fost lung; dar
pe măsură ce planul se apropie de glorioasa lui împlinire,
sfinţii au privilegiul să-l cunoască, pentru ca ei să-şi
poată ridica sus capetele şi să se bucure, ştiind că
eliberarea lor se apropie (Luca 21:28). Descoperirea
timpului la „vremea sfârşitului” va fi tot aşa de
folositoare şi stimulatoare pentru sfinţi, după cum
descoperirea lui mai înainte ar fi fost pentru ei
nefolositoare şi descurajatoare.
Evident că Dumnezeul nostru este un
Dumnezeu al ordinii. Tot ce face El este în armonie cu un
plan precis aranjat dinainte; iar timpurile şi sezoanele
Sale nu sunt o parte neînsemnată sau neimportantă din planul
Său. Să notăm că Isus S-a născut la timp --„Când a venit
împlinirea timpului Dumnezeu a trimis pe Fiul Său” (Gal.
4:4). Nu înainte, nici după, ci exact când s-a împlinit
timpul. Prima propovăduire a Domnului nostru a avut ca
subiect timpul -- El a venit predicând şi zicând: „S-a
împlinit timpul. . . Pocăiţi-vă şi credeţi în
Evanghelie” (Marcu 1:15); „Hristos, la timpul cuvenit,
a murit” (Rom. 5:6); El „a înviat a treia zi [la timpul
hotărât], după Scripturi” (1 Cor. 15:4). În decursul
misiunii Sale, duşmanii Săi au căutat adeseori să-L prindă,
dar este declarat că n-au putut, „căci încă nu-I venise
ceasul”. Ioan 7:30.
Profeţiile timpului n-au fost date pentru
a satisface o simplă curiozitate, ci pentru a permite celui
care studiază Cuvântul să recunoască evenimentele prezise
când acestea sunt cuvenite. De pildă, cu toate că
profeţia a marcat timpul ((B26)) şi felul primei
veniri, ea n-a fost înţeleasă până după ce a venit Cristos,
şi atunci ea a ajutat pe cei care studiau cu atenţie
Scripturile să recunoască în omul Isus pe Cristosul, trimis
de Dumnezeu potrivit cu ceea ce fusese hotărât şi cu
profeţia. Şi la fel, profeţiile care marchează timpul şi
modul celei de-a doua veniri sunt potrivite a fi înţelese
aproape de timpul când trebuie să se petreacă acest
eveniment, ca să ne ajute să recunoaştem ziua Lui atunci
când ea va fi venit -- precum şi ordinea evenimentelor ei şi
datoriile acelei ore. Nu se pot citi cu luare aminte
scripturile Vechiului Testament fără să se remarce
importanţa care se dă datelor şi marea precizie cu care
unele sunt notate, chiar şi ziua, deşi adesea ele sunt
legate de evenimente ce par a fi foarte nesemnificative. Dar
cel care studiază cu atenţie va afla că aceste diferite date
şi referinţe cronologice sunt verigi ale unui minunat lanţ
de mărturie care arată cu mare precizie mai ales două dintre
cele mai importante şi mai semnificative evenimente ale
istoriei lumii, şi anume: prima şi a doua venire a
Răscumpărătorului şi Domnului lumii şi lucrurile importante
în legătură cu ele.
Faptul că majoritatea creştinilor sunt
indiferenţi faţă de aceste lucruri nu este un motiv ca aceia
care iubesc arătarea Lui şi doresc să fie găsiţi aprobaţi de
El să cadă într-o stare similară de încropeală.
Trebuie avut în vedere că Israelul
trupesc, cu excepţia „prietenilor” lui Dumnezeu, s-au
poticnit şi nu şi-au cunoscut timpul cercetării (Luca
19:44), şi că profetul a prezis poticnirea ambelor
case ale lui Israel -- casa nominală evreiască şi casa
nominală creştină (Isa. 8:14). Numai „o rămăşiţă” la
sfârşitul sau în secerişul fiecărei dispensaţii este
pregătită să primească şi să aprecieze adevărurile cuvenite
atunci, şi ca atare să intre în privilegiile şi
binecuvântările speciale ale dispensaţiei care se iveşte. De
aceea rămâne ca fiecare creştin, individual, în perioada de
încheiere a acestui veac, să caute să fie unul din numărul
acestei „rămăşiţe”, şi nu ((B27)) unul din masa celor
încropiţi, apatici şi indiferenţi ai Bisericii creştine
nominale, care desigur că se vor poticni, aşa cum a fost
prezis de către profet, de către Domnul şi de către
apostoli, şi aşa cum a fost preumbrit prin cursul Israelului
trupesc, despre care s-a spus că este umbra sau tipul ei.
Dar în timp ce profeţia timpului va fi de
mare folos la timpul ei cuvenit, arătând diferitele aspecte
ale planului lui Dumnezeu cu privire la seceriş etc., este
adevărat şi că o cunoaştere a modului venirii şi arătării
Domnului nostru este foarte necesară. Pentru aceasta, la
locul ei potrivit, se cere o foarte mare atenţie. Iar în
spatele acestei întregi cunoştinţe trebuie să se găsească
sfinţenia şi umilinţa, care trebuie să pregătească terenul
pentru primirea ei, prin aceea că va permite copilului lui
Dumnezeu să înlăture prejudecata din inima sa şi să caute cu
sârguinţă să cunoască ceea ce a fost descoperit. Aşa a fost
şi la prima venire: numai cei serioşi, consacraţi, blânzi au
discernut timpul şi felul. Cei lumeşti şi cei prea
îngreunaţi, cei sătui, nu vor discerne nici profeţiile, nici
semnele timpurilor care le împlinesc pe acestea, până când
secerişul va fi trecut şi vara favorii speciale se va fi
sfârşit.
La sfârşitul sau în „secerişul” Veacului
Iudeu, „israeliţii cu adevărat”, umiliţi şi serioşi
într-adevăr, se aflau într-o stare de aşteptare care se
deosebea mult de a celor mândri dintre ei, a celor lumeşti
şi a celor convinşi că numai ei au dreptate; aşa încât ei
erau mai pregătiţi nu numai să accepte planul lui Dumnezeu
aşa cum l-a orânduit El, ci erau mai pregătiţi şi să asculte
şi să examineze adevărul atunci când au venit în contact cu
el. Iar Domnul nostru, în timp ce respingea prin răspunsuri
evazive sau misterioase tertipurile pline de mulţumire de
sine, cicălitoare ale fariseilor, Şi-a făcut timp şi a avut
grijă să clarifice şi să explice adevărul celor care-l
căutau cu smerenie şi seriozitate (Mat. 13:10-17; 16:1-4;
Marcu 7:1-23; Luca 18:18-30; Ioan 1:45-51; Luca 24:13-49;
Ioan 20:24-28; 21:1-12). Cei mândri şi mulţumiţi de sine, şi
((B28)) toţi care îi urmau pe aceştia, s-au poticnit
(Mat. 15:14), pe când cei umiliţi, cei flămânzi după adevăr
se interesau de adevăr cu seriozitate (Mat. 13:36; Marcu
4:10). Iar Domnul le explica unora ca aceştia cuvintele
tainice, spunând: „Vouă vă este dat să cunoaşteţi
taina Împărăţiei lui Dumnezeu; dar pentru cei ce sunt afară
[care nu sunt israeliţi cu adevărat] toate lucrurile
sunt înfăţişate în pilde, pentru ca, privind, să privească
şi să nu vadă; şi auzind, să audă şi să nu înţeleagă”.
Tot aşa este şi la sfârşitul acestui
veac. Acum, ca şi atunci, adevărul separă pe cei serioşi şi
smeriţi şi-i conduce mai departe în cunoştinţa cuvenită acum
pentru unii ca aceştia, şi-i întăreşte şi-i luminează pentru
ca ei să nu se poticnească împreună cu masa creştinilor
nominali; în timp ce acei încropiţi şi mulţumiţi de sine
resping adevărurile cuvenite acum, fiindcă sunt orbiţi prin
starea nepotrivită a inimii lor. Prin urmare, ei vor fi
respinşi de Domnul ca nevrednici să devină Mireasa Lui.
Efes. 4:1; 1 Cor. 9:27.
O greşeală mare în care mulţi cad constă
în a crede că o cunoaştere a acţiunilor şi planurilor lui
Dumnezeu este de mică importanţă, că tot ce cere Dumnezeu de
la noi sunt harurile caracterului creştin, iar acestea se
pot păstra mai bine prin ignoranţă. Cât de diferit prezintă
Scripturile această problemă! Ele ne sfătuiesc nu numai să
cultivăm harurile caracterului creştin, ci şi să păstrăm
constant acea stare a inimii care ne face capabili să
discernem adevărul -- mai cu seamă acest mare adevăr al
prezenţei Domnului atunci când acesta este cuvenit -- şi
când au loc schimbările dispensaţionale. Cunoaşterea
adevărului dispensaţional la sfârşitul acestui veac este tot
atât de importantă cum a fost şi la sfârşitul Veacului
Iudeu. Cei care n-au discernut adevărul cuvenit atunci, n-au
primit favorurile cuvenite atunci. Şi chiar aşa este şi la
sfârşitul acestui veac: cei care nu pot discerne Adevărul
cuvenit acum, fiind orbiţi de necredinţă şi de felul de
viaţă lumesc, nu pot primi favorurile speciale
cuvenite acum. Ei nu sunt biruitori, şi ca atare sunt
nepotriviţi să fie mireasa lui ((B29)) Cristos şi să
intre în glorioasa moştenire a sfinţilor ca moştenitori
împreună cu El. Adevărul în acest veac, în împrejurări
contrare pentru primirea lui, devine o încercare a
credincioşiei noastre faţă de Dumnezeu; şi prin urmare
separă ca o seceră pe cei potriviţi de cei nepotriviţi --
grâul de neghină.
Studiul timpului profetic atrage după
sine dispreţ, din cauza aplicărilor lui greşite din trecut
făcute de „adventişti” şi de alţii, şi în consecinţă din
cauza neîmplinirii evenimentelor aşteptate să se întâmple la
timpurile declarate. Noi vedem însă că până şi aceasta a
făcut parte din planul lui Dumnezeu de a ascunde subiectul
pentru toţi, afară de o clasă pentru care era intenţionat,
prin permiterea ca el să atragă după sine dispreţ şi luare
în derâdere, împiedicând astfel ca acesta să fie înţeles de
către cei înţelepţi şi precauţi în felul lumii (Mat. 11:25).
Nu ne îndoim că aceasta a făcut parte din planul divin,
întocmai ca trimiterea lui Isus la Nazaret, un loc
dispreţuit, ca să Se numească „Nazarinean” (Mat. 2:23), cu
toate că în realitate El S-a născut în onorabila cetate
Betleem. După cum cei înţelepţi şi cei precauţi în felul
lumii din vremea aceea au zis: „Poate ieşi ceva bun din
Nazaret?”, la fel şi astăzi, când se menţionează timpul
profetic sau ceva legat de a doua venire a Domnului, mulţi
strigă, „adventişti!” -- ca şi cum ar zice, „poate veni ceva
bun de la adventism?” -- chiar dacă admit că multe profeţii
referitoare la timp nu s-au împlinit încă şi că a doua
venire a Domnului nostru este cel mai proeminent subiect din
Scripturi.
Avem o mare simpatie atât pentru
adventiştii de la prima venire (evreii), cât şi pentru cei
de la a doua venire, deşi numai puţini dintre ambii şi-au
dat seama de adevărurile de a căror înţelegere au fost atât
de aproape, dar pe care nu le-au putut înţelege, fiecare
fiind orbiţi de aştepări false. Prietenii noştri
adventişti n-au recunoscut nici modul, nici scopul
întoarcerii Domnului aşa cum învaţă Scripturile; prin urmare
ei n-au aşteptat să-L vadă „aşa cum este”,ci
aşa cum a fost. Ei consideră obiectivul venirii Lui
ca un lucru care va ((B30)) umple de spaimă şi groază
inimile tuturor, cu excepţia celor sfinţi; că obiectivul Lui
este să adune pe cei aleşi, să nimicească tot restul
omenirii şi să ardă lumea. Având astfel de idei, ei au
folosit profeţiile timpului ca un bici cu care să biciuiască
lumea şi s-o aducă la Dumnezeu. Dar lumea a privit cu
răceală şi a zis că aceştia erau entuziaşti iraţionali, şi,
dacă există un Dumnezeu, de bună seamă El este mai înţelept
şi mai drept de-atât. Dispreţul lumii s-a intensificat tot
mai mult, deoarece tot mereu au prezis o nimicire a tot ce
este material şi o prăbuşire a lumilor, şi tot mereu
prezicerile lor au dat greş -- până când acum chiar şi
menţionarea timpului profetic este privită în mod foarte
general cu un zâmbet neîncrezător sau cu dispreţ făţiş,
chiar de către creştini care ştiu bine că profeţia şi
cronologia constituie o bună parte din revelaţia lui
Dumnezeu.
Dar binecuvântat este
„Cel care suportă nemişcat a lumii încruntare
Şi nu dă atenţie surâsului ei dispreţuitor;
Pe acela mări de strâmtorare nu-l pot îneca
Şi nici uneltirile lui Satan nu-l pot înşela”.
Dar Dumnezeu n-a dat profeţiile timpului
cu un astfel de scop, şi El nici nu va încerca să
convertească lumea într-un astfel de mod; deoarece El caută
închinători care I se închină în duh şi adevăr (Ioan 4:23),
şi nu din aceia care vin de frică în serviciul Său. Dacă El
ar fi intenţionat să-i aducă pe oameni la ascultare prin
teroare, ar fi putut plănui o metodă mai eficace decât
vestirea timpului -- după cum au dovedit prietenii
noştri adventişti. Timpul profetic a fost dat, nu pentru a
alarma lumea -- nu pentru lume, în nici un sens -- ci pentru
a lumina, a întări, a mângâia, a încuraja şi a călăuzi
Biserica în vremurile tulburi de la sfârşitul veacului.
De aceea este scris: „Nici unul din cei răi nu va înţelege,
dar cei înţelepţi vor înţelege”. Pentru aceştia profeţia
timpului va deveni hrană la timp potrivit, iar aceasta,
împreună cu altă hrană, va întări pe cei care o folosesc,
aşa încât vor „putea sta în ziua cea rea” -- ziua de
strâmtorare prin care se încheie acest veac. Ea le va
permite să înţeleagă evenimentele minunate care se petrec în
jurul lor, astfel încât ((B31)) ei nu vor fi nici
mistuiţi de frică şi groază, nici înghiţiţi de proiectele şi
teoriile false -- pe nedrept numite ştiinţă -- care vor fi
din belşug în această zi. Şi, mai mult, ei pot să fie, în
mijlocul focului mistuitor [al strâmtorării], martori pentru
Dumnezeu şi pentru planul Său şi să înveţe poporul -- să
arate gloriosul rezultat al planului lui Iehova, ridicând un
steag pentru popor. Isa. 62:10.
Acesta este scopul profeţiei timpului, şi
cât este de important, cât este de indispensabil -- pentru
ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul pregătit
în acest timp. Fără aceste dovezi profetice ale timpului noi
am putea vedea evenimentele din această Zi a Domnului şi să
nu ştim nimic despre ea sau despre datoriile şi privilegiile
noastre în ea. Ca atare, nici unul dintre adevăraţii
consacraţi să nu subaprecieze aceste dovezi profetice ale
timpului, care au fost date cu scopul de a călăuzi cuvintele
şi faptele noastre în Zorii timpurii ai Zilei Milenare,
înainte de răsăritul soarelui, în timp ce lumea şi biserica
nominală sunt încă adormiţi, ignoranţi şi neatenţi la
schimbările dispensaţionale care au loc acum. Aceste dovezi
profetice ale timpului au fost în mare măsură mijloacele lui
Dumnezeu de a-i atrage atenţia scriitorului mai deplin şi cu
mai mare grijă asupra altor trăsături ale planului divin.
Atenţia dată acestora trebuie să aibă ca rezultat un profit
durabil pentru cel care studiază, nu numai prin faptul că-l
vor informa asupra „adevărului prezent”, dar şi prin faptul
că va da forţă şi realism vital tuturor adevărurilor
scripturale, furnizând dovada că toate planurile lui
Dumnezeu conlucrează în timp, precum şi în fel,
pentru dezvoltarea glorioaselor Sale scopuri.
Insuccesul prezicerilor adventiştilor,
care au încercat să fixeze un timp pentru arderea lumii
etc., etc., a fost mai mult în privinţa caracterului
evenimentelor aşteptate decât în privinţa timpului. Ca şi în
cazul evreilor, ei au greşit căutând lucrul incorect
la timpul corect. Aceasta a fost cauza secundară a
neputinţei lor de a înţelege clar adevărul, dar cauza
((B32)) principală a fost că nu sosise încă timpul
pentru o descoperire mai clară. Şi totuşi era timpul ca
sfinţii să fie stimulaţi să se aştepte la arătarea Domnului
-- să iasă în întâmpinarea Mirelui şi să aibă o dezamăgire
înainte de adevărata venire a Sa -- toate acestea fiind
arătate în pilda Domnului nostru despre Cele Zece Fecioare,
aşa cum se va arăta pe larg mai târziu. După cum s-a arătat
în volumul precedent, focul care trebuie să mistuie pământul
în Ziua Domnului este simbolic, nu literal; iar în
capitolele următoare se va arăta că aplicările unor profeţii
ale timpului pe care adventiştii le-au dat la o parte ca
fiind greşite, n-au fost greşite, ci corecte, şi că ele
arată clar focul simbolic din acest timp -- deja în
desfăşurare.
Adventiştii, ostenind sub dificultatea
aşteptării unei arderi literale a pământului, au încercat să
introducă forţat toate perioadele profetice ca să se termine
într-o singură zi obişnuită -- o zi de douăzeci şi patru de
ore -- şi astfel au forţat unele profeţii pentru a le face
să se potrivească şi să se termine odată cu altele. Dar o
vedere mai clară asupra planului divin descoperă acum
armonia perfectă a diferitelor profeţii cu privire la timp,
şi nu este necesar să se deformeze sau să se forţeze vreuna
pentru a o face să se potrivească cu altele. Deoarece în
capitolele următoare facem o examinare a principalelor
profeţii, noi nu formăm o teorie şi apoi să ne străduim să
adaptăm la ea toate perioadele profetice, ci urmărim cu
grijă fiecare perioadă până la terminarea ei, şi apoi ţesem
laolaltă teoria sau planul astfel indicat de marele
Descoperitor al tainelor. Se va constata că ordinea şi
armonia planului lui Dumnezeu sunt tot atât de evidente în
timpurile şi sezoanele lui ca şi în caracteristicile
glorioase ale acestui plan urmărite în volumul precedent şi
reprezentate grafic pe Planul Veacurilor. Şi când marele
orologiu al veacurilor bate orele indicate pe cadranul
profetic, evenimentele prezise urmează tot aşa de sigur cum
este de sigur că Dumnezeu le-a prezis.
