STUDIUL VIII
ÎNTÂI VA VENI ILIE
Cum se raportează această importantă
profeţie la a Doua Venire -- O împlinire parţială şi
tipică în Ioan Botezătorul -- Împlinirea reală --
Viziunea de pe muntele sfânt -- Corespondenţe
remarcabile între Ilie, tipul, şi Ilie Cel antitipic --
A sosit timpul -- Perspectiva -- Elisei, succesorul lui
Ilie
„Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie,
înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi
înfricoşătoare. El va întoarce inima părinţilor spre copii
şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva [altfel],
la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem.” Mal. 4:5, 6.
ÎN timp ce examinăm dovezile că a sosit
timpul stabilirii Împărăţiei lui Mesia pe pământ, nu trebuie
să trecem cu vederea această profeţie, care arată că mai
întâi trebuie să vină Ilie.
Textul nostru are o exprimare ciudată.
Ideea pare să fie că lucrarea lui Ilie va fi să întoarcă
(adică, să convertească) părinţii la o stare smerită,
de copil; şi după ce-i va face ascultători ca nişte
copilaşi, să le întoarcă inimile de la eroare, de la păcat
şi necredincioşie, şi să-i aducă iarăşi în armonie cu
„părinţii” lor -- nume dat de evrei patriarhilor şi
profeţilor lor credincioşi.
Profeţia lui Maleahi, ultimul mesaj
trimis de Iehova Israelului, pare să-i fi impresionat adânc
-- în special ultimele două capitole, care se referă în mod
deosebit la venirea lui Mesia şi la încercările speciale pe
care ziua prezenţei Domnului le va aduce cu ea. (Vezi Mal.
3:1-3, 13-18; 4:1-6.) Înţelegând din aceasta că încercarea
va fi deosebită, ei au primit mângâiere din ultimele versete
citate mai sus, care promit că Ilie profetul, care odinioară
convertise naţiunea ((B250)) întreagă de la închinare
lui Baal înapoi la închinare lui Dumnezeu, va veni iarăşi ca
să-i pregătească înainte de acest timp aspru de încercare pe
care-l va aduce venirea lui Mesia.
Această profeţie nu s-a împlinit
la prima venire a Domnului nostru -- nici partea legată de
Mesia, nici cea care se referă la Ilie. Profeţia se referă
în mod evident la a doua venire, la venirea „Solului
legământului” în glorie şi putere, precum şi la încercarea
şi strâmtorarea mare a Zilei Domnului din timpul acela. Cu
toate acestea, prezentarea lui Cristos la Israelul tipic şi
marea strâmtorare care a venit peste ei ca naţiune atunci
când L-au respins, a fost, aşa cum Dumnezeu prevăzuse şi
intenţionase, o altă umbră care ilustrează în multe amănunte
lucrurile prezentate în această profeţie. Ioan Botezătorul,
în spiritul lui Ilie, a făcut pentru Israel o lucrare
asemănătoare cu cea a lui Ilie făgăduit, însă fără succes,
şi ca rezultat a venit necazul (un blestem) asupra acelui
popor. Adevăratul Ilie la care se referă profetul urma să
facă o mare lucrare pentru tot „pământul”, să pregătească
toată omenirea pentru a doua venire; şi pentru un timp nici
el nu va avea succes, şi ca rezultat marele timp de
strâmtorare (blestemul) va lovi întregul pământ.
Venirea lui Ilie menţionată de profet
este „înainte ” de această „mare şi înfricoşătoare zi
a lui Iehova”.* Şi deoarece, aşa cum tocmai am arătat, Ziua
cea mare a lui Iehova, începută în 1874 d. Cr., va continua
timp de patruzeci de ani şi se va sfârşi cu expirarea
Timpurilor Neamurilor, prin răsturnarea completă a
stăpânirii lumeşti şi satanice a pământului şi prin
învestirea deplină a lui Emanuel -- Cristos Isus şi sfinţii
Săi -- cu toată puterea şi stăpânirea, este important pentru
noi să arătăm aici că Ilie a venit. El n-a reuşit să
întoarcă inimile oamenilor la asemănarea copiilor şi la
înţelepciunea [adevărată a] celor ((B251)) drepţi; şi
de aceea va veni marele timp de strâmtorare, aşa cum a
prevăzut şi prezis Dumnezeu. În strâmtorare, Dumnezeu va
învăţa omenirea prin experienţe aspre şi amare lecţiile pe
care trebuie să le înveţe amănunţit, ca să-i pregătească să
accepte cu recunoştinţă pe Cristosul -- Solul Noului
Legământ al lui Iehova -- cu toate aranjamentele, legile
drepte etc. ale acelui legământ.
*Vezi Vol. I, cap. 15
După cum tocmai am văzut, la prima venire
multe din făgăduinţele şi planurile lui Dumnezeu s-au
împlinit pe o scară limitată cu o naţiune, Israelul, ca o
ilustraţie a marilor, grandioaselor realităţi care trebuie
să se împlinească la a doua venire a lui Cristos. Şi după
cum minunile, vindecările etc. au reprezentat lucrările mai
mari din Veacul Milenar, iar intrarea Domnului nostru călare
pe un măgar ca Împărat a reprezentat preluarea de către El a
puterii, maiestăţii şi onoarei mai mari la a doua venire a
Sa ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor, tot aşa, „Omul
Hristos Isus” şi mica Lui ceată de ucenici au reprezentat pe
Domnul Slavei mult înălţat, asociat cu sfinţii, mireasa şi
comoştenitorii Săi, la a doua venire a Sa. Şi astfel,
conducerea lui, încercând a converti pe Israel şi a-l
pregăti să primească pe Mesia, au reprezentat pe
adevăratul Ilie (adevărata Biserică creştină), a cărui
lucrare a fost să încerce să convertească omenirea
înainte de venirea lui Mesia pentru lume -- Domnul spiritual
al slavei şi Împăratul împăraţilor. Ioan Botezătorul, în
spiritul şi puterea lui Ilie, n-a reuşit să reformeze pe
Israel şi, ca urmare (Mat. 17:12), Israel a respins pe Isus
în trup şi şi-a atras asupră-şi o mare „zi de răzbunare”,
strâmtorare şi mânie (Luca 21:22). În mod asemănător, însă
pe scară mai largă, Ilie cel adevărat şi mai mare n-a
reuşit să convertească lumea şi s-o pregătească pentru a-L
primi pe Împăratul Slavei, iar acum, drept urmare, trebuie
să vină asupra lumii ziua cea mare a mâniei, ((B252))
ca să topească, să înmoaie, să smerească şi să pregătească
pe toţi să strige din adâncul inimii: Osana! Binecuvântat
este Cel care vine în numele lui Iehova!
Vedem astfel că Biserica în
trup (Cristosul în trup, Cap şi corp) este Ilie sau
premergătorul Bisericii în slavă, Unsul lui
Iehova. Nu biserica nominală, ci Biserica consacrată cu
adevărat, care dincolo de mormânt va fi marele Eliberator
Uns -- aceştia îl constituie pe Ilie. Misiunea lor este să
mustre eroarea şi păcatul şi să arate spre Împărăţia
viitoare a slavei. Domnul nostru Isus, apostolii şi toţi
credincioşii în Cristos Isus de atunci încoace fac parte din
acest mare Ilie antitipic, profet sau învăţător -- aceeaşi
clasă (Cap şi corp) care în curând va forma pe Împăratul
Slavei. Lucrarea în care se află angajată acum Biserica este
numai pregătitoare pentru lucrarea ei viitoare, în ceea ce
priveşte reformarea lumii. În funcţia ei împărătească,
Biserica va îndeplini pentru lume ceea ce ea nu reuşeşte să
facă în calitate de Ilie ca învăţător.
Să nu fim greşit înţeleşi; până aici am
arătat că planul lui Dumnezeu nu merge până la convertirea
lumii în Veacul Evanghelic. El n-a intenţionat să facă
aceasta, ci a intenţionat numai alegerea şi încercarea
Bisericii acum, iar binecuvântarea lumii prin Biserică, prin
Cristosul, într-un veac ce urmează acestuia. Nu contrazicem
aceasta când spunem că Ilie (Cristos în trup) a încercat
să convertească lumea şi n-a reuşit, cu excepţia înfăptuirii
unor reforme parţiale; căci deşi Dumnezeu a ştiut şi a
prezis că misiunea noastră pentru lume va fi în mare măsură
o nereuşită, cu excepţia selecţiei unei turme mici alese,
totuşi, ştiind că acest efort va reacţiona favorabil asupra
noastră, însărcinarea Lui pentru noi prin Domnul nostru a
fost să încercăm să convertim lumea, când a spus:
„Duceţi-vă în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la orice
făptură”. Văzând că El a prezis nereuşita noastră actuală,
dar şi succesul nostru viitor, când ((B253)) ne va
glorifica şi ne va înzestra cu putere divină, ne putem
bucura chiar în timp ce vedem insuccesul relativ al celor
optsprezece secole trecute, dându-ne seama că truda clasei
adevăratului Ilie n-a fost zadarnică, ci a servit scopului
divin de a dezvolta Biserica adevărată în timp ce dădea
mărturie înaintea lumii -- care va aduce foloase la timpul
cuvenit.
Ioan Botezătorul n-a fost în realitate
Ilie întors pe pământ şi nici Biserica nu este; dar, după
cum a fost adevărat despre Ioan că el a făcut o lucrare a
lui Ilie pentru Israel (Luca 1:17) ca să-i pregătească, şi
L-a prezentat pe Domnul în trup, la fel este adevărat şi
despre Biserică -- ea face pentru lume lucrarea prezisă a
lui Ilie, în „spiritul şi puterea lui Ilie”, şi vesteşte a
doua venire a Domnului nostru aproape în aceleaşi cuvinte pe
care le-a folosit Ioan la întâia venire: „În mijlocul vostru
stă Unul, pe care voi nu-L cunoaşteţi. El este Acela care
vine după mine şi care este înaintea mea”. Ioan 1:26, 27.
Nu toţi au putut primi mărturia lui Ioan
şi nici nu şi-au dat seama că el era înaintemergătorul
Împăratului în trup. Dacă ar fi primit-o, ar fi fost
pregătiţi prin ea să primească pe Isus ca Mesia al lor.
Pentru toţi aceia dintre ei care au putut accepta şi au
acceptat mesajul lui Ioan şi L-au primit pe Cristos, pentru
aceia Ioan a făcut lucrarea lui Ilie. Aşa cum le-a
spus Domnul despre Ioan (Mat. 11:14): „Dacă vreţi să
primiţi, el este Ilie, care trebuia să vină”, deşi Ioan
şi lucrarea lui n-au îndeplinit toată prezicerea cu privire
la Ilie, aşa cum nici Domnul nostru în trup n-a
îndeplinit tot ceea ce era prezis despre Mesia. Pentru toţi
cei care L-au putut primi El a fost Unsul lui Iehova, chiar
înainte de a-Şi fi sfârşit lucrarea de jertfire sau înainte
de a fi fost glorificat, sau de a fi venit iarăşi în
exerciţiul marii funcţii de Mesia sau de Eliberator. La
întâia venire Ioan a fost, într-o anumită măsură,
într-adevăr încheierea tipului început în persoana şi
lucrarea lui Ilie; iar lucrarea lui Ioan la întâia venire a
preumbrit lucrarea finală a Bisericii la a doua venire.
Aceştia, ((B254)) picioarele lui Cristos în trup --
picioarele lui Ilie -- vestesc Împărăţia (Isa. 52:7).
Acelora care „pot acestora care „pot primi”
noi le-am arătat pe antitipicul Ilie prezis. Unii, probabil,
nu „vor primi”, ci vor fi în căutarea unui om care să
îndeplinească prezicerile lui Maleahi şi nu vor cunoaşte
„timpul cercetării lor” până când marea zi a strâmtorării va
arde ca un cuptor.
Se va vedea atunci că insuccesul lui Ilie
(Cristosul în trup) de a converti şi restabili lumea a fost
un rezultat prevăzut, tot aşa cum a fost şi insuccesul lui
Ioan de a converti Israelul. Totuşi, aceeaşi clasă Ilie,
însă glorificată şi înzestrată cu putere, va fi cea care în
Veacul Milenar va binecuvânta şi va învăţa lumea, şi va
restabili toate lucrurile după cum a fost făgăduit prin gura
tuturor sfinţilor profeţi (Fapt. 3:19-21); tipul Ilie
încetează odată cu calea noastră pământească numai ca nume
şi ca asemănare. În armonie cu aceasta avem cuvintele
Domnului nostru, date ca răspuns la întrebarea ucenicilor
Săi care au întrebat: „Oare de ce zic cărturarii că întâi
trebuie să vină Ilie?” Răspunsul Domnului nostru nu încearcă
să le dea o explicaţie deplină a faptului că Ilie era un
tip, iar Ioan era continuarea acestui tip şi totodată o
împlinire neclară a lui etc. -- lucruri pe care ucenicii nu
erau atunci pregătiţi să le înţeleagă şi care de altfel nici
nu-şi aveau timpul să fie înţelese atunci; şi de aceea,
arătând insuccesul lui Ioan ca împlinire parţială a
profeţiei, Domnul nostru adaugă: „Într-adevăr, Ilie va veni*
şi va restabili toate lucrurile” (Mat. 17:11).
Evident El se gândea la propria Sa lucrare glorioasă din
veacul viitor, în asociere cu „trupul” Său glorificat care
va fi fost ales şi probat în Veacul Evanghelic. El privea
dincolo de văl în Veacul Milenar şi vedea clasa Ilie răpită
în carele de foc, în putere şi mare slavă -- înălţare
spirituală.
*Manuscrisele cele mai vechi omit
întâi
((B255))
Ilustraţia folosită când se referă numai
la Biserică, separată de Domnul şi Capul ei, este o
femeie. Separată şi distinctă de Domnul ei, Mirele, este
o fecioară logodită. Dar în cazul de faţă ilustraţia
folosită este un bărbat, Ilie, fiindcă lucrarea prefigurată
nu este lucrarea Bisericii separată de Domnul ei, ci
lucrarea ambilor. Domnul nostru a fost Capul şi
Înaintemergătorul Bisericii în trup (Ilie), întocmai cum El
este Capul Bisericii biruitoare -- Cristosul. Sunt numeroase
alte exemple în care este folosită ilustraţia unui bărbat
pentru a simboliza lucrarea comună a lui Cristos Isus
şi a corpului Său, Biserica; de exemplu, Aaron şi toţi
succesorii săi în slujba de Mare Preot au reprezentat pe
Domnul, iar preoţii subordonaţi pe membrii corpului Său;
Melhisedec în mod asemănător a reprezentat corpul întreg
în glorie; la fel a fost şi cu Moise, David şi Solomon. Ca
atare, folosirea lui Ilie ca ilustraţie pentru a reprezenta
o lucrare unită a lui Cristos şi a Bisericii este în
armonie cu uzanţa scripturală.
În legătură cu clasa reprezentată de
Ilie, ce puternic semnificativă a fost „viziunea” pe
care Domnul le-a arătat-o celor trei ucenici pe muntele
schimbării la faţă (Mat. 17:1-9). Apostolul Petru spune că a
fost o viziune a Împărăţiei viitoare (2 Pet. 1:16-18).
Domnul nostru schimbat a apărut strălucitor înaintea ochilor
lor, în timp ce figura lui Moise a reprezentat Dispensaţia
Mozaică sau a Legii, iar figura lui Ilie a reprezentat
Dispensaţia Evanghelică sau Creştină. Ambele dispensaţii
privesc spre, arată şi vorbesc despre jertfa şi suferinţele
lui Cristos şi despre gloria care urmează.
Înainte de a părăsi acest subiect, vom
arăta unele aspecte şi întâmplări din viaţa profetului Ilie,
tipul, comparându-le cu istoria Bisericii, antitipicul Ilie,
care desigur că vor uimi pe toţi cei care nu le-au observat
mai înainte. Pentru ca această comparaţie să poată fi uşor
văzută, le aşezăm pe acestea în coloane paralele.
((B256))
ILIE
-------
Ilie a fost persecutat pentru
credincioşia sa faţă de adevăr şi dreptate.
-------
Principalul său persecutor a fost
Izabela, regina cea rea a lui Israel, care este menţionată
cu numele, ca fiind tipul duşmanului sfinţilor. Apoc. 2:20.
-------
Puterea persecutoare a Izabelei a fost
exercitată prin soţul ei, împăratul Ahab.
-------
Ilie a fugit de Izabela şi de Ahab în
pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, unde a fost hrănit
în mod miraculos. 1 Împ. 17:5-9.
-------
Ilie a petrecut în pustie „trei ani şi
şase luni” şi în timpul acela n-a plouat deloc, iar în ţară
a fost o mare foamete. Iac. 5:17; 1 Împ. 17:7; 18:2.
-------
După cei trei ani şi jumătate sau 1260 de
zile, când Ilie s-a întors din pustie, erorile preoţilor
Izabelei au fost scoase la iveală, adevăratul Dumnezeu a
fost onorat şi au urmat ploi abundente. 1 Împ. 18:41-45.
-------
La început împăratul şi poporul s-au
bucurat, iar Ilie şi Dumnezeul său au fost onoraţi; dar
spiritul Izabelei era neschimbat. Ea căuta încă să ia viaţa
lui Ilie, iar el a fost din nou silit să fugă în pustie. 1
Împ. 18:40, 45, 46; 19:1-4.
-------
Calea lui Ilie s-a terminat prin luarea
lui de pe pământ.
BISERICA
-------
Biserica a fost persecutată pentru
credincioşia ei faţă de adevăr şi dreptate.
-------
Principalul persecutor a fost Biserica
apostată a Romei, care pretinde că este „împărăteasă” şi
conducătoare peste Israelul spiritual. Apoc. 18:7.
-------
Puterea persecutoare a papalităţii a fost
exercitată prin Imperiul Roman, cu care a fost unită.
-------
Biserica adevărată a fugit în pustia
simbolică -- sau în starea de izolare -- în locul ei,
pregătit de Dumnezeu, unde a fost susţinută. Apoc. 12:6, 16.
-------
Biserica a petrecut trei ani şi jumătate
simbolici (o zi pentru un an -- 1260 de ani literali) în
starea de pustie, în timpul cărora a fost o foamete
spirituală din cauza lipsei adevărului -- a apei vii.
Compară cu Apoc.12:6; 11:3; Amos 8:11.
-------
La sfârşitul celor 1260 de ani (în 1799
d. Cr.) puterea adevărului şi a martorilor lui s-a
manifestat; şi de atunci adevărul s-a revărsat în proporţie
de milioane de Biblii pe an, înviorând lumea şi producând
roade.
-------
Biblia a adus asemenea binecuvântări,
încât imperiile pământului recunosc mâna Domnului; dar
principiile papalităţii -- Izabela -- în aşa-zisele
secte protestante îi obligă iarăşi pe sfinţi să fugă în
starea de pustie.
-------
Sfinţii vor fi schimbaţi de la stările
pământeşti la cele cereşti.
((B257))
Acestea sunt coincidenţe izbitoare, şi
ele nu sunt întâmplătoare. Iar faptul că Ilie urma să vină
înainte de ziua cea mare şi că acum am găsit în
Biserică antitipul lui Ilie la care s-a referit profetul
Maleahi şi pe care mai departe l-a simbolizat Ioan
Botezătorul, ar trebui socotit ca o altă dovadă că a
sosit timpul -- că Marea Zi a Domnului a venit. Dar, în
afară de aceasta, există sugestii în acest tip, susţinute de
alte scripturi, intenţionate să călăuzească şi să
pregătească pe sfinţi ca să-şi facă bine partea lor de
lucrare, precum şi să-i întărească şi să-i susţină în ziua
furtunoasă care se află chiar asupra noastră.
N-avem deloc dorinţa să înfăţişăm un
tablou întunecat, am prefera mai degrabă să ne gândim şi să
arătăm gloria care va urma după marea zi a mâniei şi
bucuriile Zilei Milenare care acum intră, decât necazurile
şi descurajările viitorului mai apropiat, care preced
răsăritul deplin al soarelui. Dar este necesar ca sfinţii să
fie cel puţin într-o măsură avertizaţi în legătură cu
evenimentele iminente, pentru ca atunci când acestea se vor
întâmpla, ei să nu se alarmeze sau să se descurajeze, ci,
fiind înarmaţi din timp, să poată şti cum să le întâmpine;
şi, de asemenea, ca ei să poată aprecia mai deplin
binecuvântările prezentului, astfel încât să lucreze cu
sârguinţă „cât timp este ziuă, căci vine noaptea [un
timp mult mai întunecat în comparaţie cu cel prezent
numit ziuă] când nimeni nu mai poate să lucreze”.
Scurta perioadă prezentă, înainte ca
norii grei de furtună să se ivească asupra lumii, este
timpul cel mai favorabil pentru lucrarea clasei Ilie, şi ea
corespunde zilelor încununate de succes atât ale lui Ilie
cât şi ale lui Ioan. Este un timp favorabil pentru creşterea
personală în har şi cunoştinţă, şi de asemenea pentru
răspândirea adevărului -- cel mai favorabil timp cunoscut
vreodată. Cum s-ar fi bucurat căutătorii timpurii ai
adevărului, de exemplu bereenii, dacă ar fi avut ajutoarele
de studiu pe care le avem noi astăzi, cum sunt: Biblii cu
trimiteri, complete şi tipărite, concordanţe, istorii,
enciclopedii, dicţionare şi alte preţioase lucrări de
referinţă, la preţuri accesibile ((B258)) tuturor şi
care pot fi consultate gratuit de către toţi în bibliotecile
publice, chiar şi ale oraşelor de mărime mijlocie; şi pe
lângă toate acestea, lumina crescândă a aurorei Zilei
Milenare şi posibilitatea pe care o au toate clasele sociale
de a citi şi gândi inteligent pentru ele însele. Cu astfel
de ajutoare putem învăţa într-o singură zi mai mult din
Cuvântul şi planul lui Dumnezeu decât puteau învăţa într-un
an cei din vremuri mai puţin favorizate. N-a fost vreodată
un timp atât de prielnic pentru efortul creştin, ori atât de
încurajator pentru zelul şi activitatea creştină, ca acest
timp al mesajului glorios al secerişului din timpul
prezenţei Domnului şi al veştilor de bucurie ale Împărăţiei
care se apropie.
Dacă am vrea să călătorim din loc în loc
pentru a ne întâlni cu alţi credincioşi, putem călători
într-o săptămână cât Pavel într-o lună sau mai mult, şi cu
mult mai mare confort. Dacă vrem să vorbim în public, o
putem face fără ca nimeni să ne supere sau să ne sperie; şi
trăim într-un timp când masele populare ştiu să citească şi
să scrie, ceea ce în vremurile trecute puteau numai foarte
puţini, şi când Evanghelia tipărită este ieftină,
convenabilă şi adesea mai eficientă decât predicile orale.
Inima binevoitoare poate face astfel cu mult mai mult acum
decât au putut face Acuila şi Priscila în felul lor şi la
timpul lor cu acelaşi efort. Putem predica prietenilor şi
străinilor de peste tot din lume atât prin pagina tipărită
cât şi prin cea scrisă de mână, cu ajutorul minunatului
sistem poştal din zilele noastre şi aproape fără cheltuieli.
Dar apostolul, referindu-se la Biserica
nominală din zilele din urmă, afirmă că „va fi un timp când
oamenii nu vor suferi învăţătura sănătoasă” (2 Tim.
4:3). În timp ce acest lucru este adevărat acum, în acelaşi
sens în care a fost adevărat timp de secole, aceasta trebuie
să aibă o împlinire mai convingătoare şi mai clară în
viitor. Este adevărat acum că Biserica nominală nu va suferi
predicatorii care ignoră crezurile lor şi „vestesc
Cuvântul”, „tot planul lui Dumnezeu”; ci, pentru că le
„gâdilă urechile”, ei iubesc speculaţiile omeneşti asupra
evoluţiei şi filosofiile pe nedrept numite astfel, mai
degrabă decât Cuvântul ((B259)) lui Dumnezeu. Totuşi,
pentru că n-o pot împiedica, ei suportă doctrina sănătoasă
într-o oarecare măsură -- într-o măsură mult mai mare decât
ar fi suportat Roma în zilele ei de triumf.
Chiar înaintea cuvintelor pe care le-am
citat aici, apostolul se referă direct la timpurile
periculoase din zilele din urmă ale acestui veac (2 Tim.
3:1-13), scoţând în relief caracteristicile lui de
îngâmfare, iubire de plăceri şi dispreţuire a binelui, cu
formalismul, zgârcenia, mândria şi nerecunoştinţa lui; şi el
declară că (în Biserică) oamenii răi şi conducătorii
care duc în rătăcire (de la adevăr) vor merge din rău în mai
rău, înşelând pe alţii şi fiind ei înşişi înşelaţi de
sofismele lor. Şi deoarece apostolul se gândea şi scria în
mod special despre zilele din urmă, şi nu despre Evul Mediu,
suntem cu certitudine îndreptăţiţi să ne întrebăm dacă nu
cumva timpul este la mică depărtare în faţa noastră, în
aceste „zile din urmă”, când învăţătura sănătoasă nu va mai
fi suferită sau permisă în nici o măsură.
Deşi este adevărat acum, într-o mare
măsură, că nimănui nu-i este permis să cumpere sau să vândă
[să facă negoţ cu adevărul] în pieţele sau sinagogile
obişnuite, cu excepţia celor care au semnul fiarei sau
numărul numelui ei (Apoc. 13:17), totuşi cei pe deplin
consacraţi au învăţat că magnificele temple moderne, numite
biserici, nu sunt mai necesare acum pentru predicarea
evangheliei decât erau în timpul apostolilor, şi că marile
orgi şi coruri pregătite nu sunt accesorii necesare pentru a
atrage atenţia oamenilor; căci acum, ca şi în zilele
timpurii, oamenii de rând ascultă cu plăcere Evanghelia la
colţuri de străzi, în pieţe publice, primită prin poştă şi
din pagina tipărită. Întrebarea este: oare această
declaraţie a Revelatorului n-ar putea însemna totuşi mai
mult decât ceea ce se întâmplă în prezent? Şi, la fel cu
declaraţia lui Pavel, oare n-ar putea implica faptul că va
veni vremea, în zilele din urmă, când învăţătura sănătoasă
nu va mai fi suferită deloc? Oare experienţa noastră
în această privinţă nu corespunde oarecum cu experienţa lui
((B260)) Ioan Botezătorul (tipul), care a fost închis
în temniţă? Cu alte cuvinte, ce putem aştepta între timpul
relativ favorabil de acum -- cu toate că nu este lipsit de
dificultăţi -- şi timpul binecuvântat viitor, de dreptate
nestânjenită? Va continua el să fie tot atât de favorabil
pentru lucrarea în vie ca cel din prezent -- sau, va fi mai
favorabil sau mai puţin favorabil? Să remarcăm ce indică
aceste tipuri; pentru că, de vreme ce Domnul ne-a îndreptat
atenţia asupra lor, orice am găsi în viaţa şi experienţa lui
Ilie şi a lui Ioan, care pare să se potrivească bine cu
experienţele Bisericii şi cu mărturia privitoare la mersul
ei pământesc viitor, suntem îndreptăţiţi să recunoaştem ca
fiind tipic.
Ilie a fost despărţit de scenele
pământeşti printr-un car de foc, reprezentând gloria
spirituală şi înălţarea care-i aşteaptă la sfârşitul
alergării lor pământeşti pe membrii Bisericii care sunt în
viaţă şi rămân până în zilele din urmă. Dar trebuie să ne
amintim, de asemenea, că el a fost luat într-un vârtej de
vânt sau furtună, iar furtuna este simbolul strâmtorării,
după cum carul de foc este o ilustraţie a biruinţei şi a
scăpării glorioase din acea strâmtorare.
Experienţele finale ale lui Ioan
Botezătorul sunt încă şi mai clar marcate prin aspectul
strâmtorării. Deşi oamenii nu l-au ascultat (Mat. 17:12), ei
l-au recunoscut pentru scurtă vreme ca slujitor şi profet al
lui Dumnezeu (Ioan 5:35); dar când a vestit prezenţa lui
Mesia, influenţa lui a început curând să scadă, aşa cum a
mărturisit el că se va întâmpla, vorbind despre Cristos:
„Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”. Aşa
trebuie să fie şi la sfârşitul acestui veac: lucrarea clasei
Ioan (clasa Ilie) se încheie prin vestirea că Împărăţia
cerului este sosită şi că Împăratul este prezent. Acest
lucru se face acum; iar cuvintele exacte ale mărturiei lui
Ioan se aplică în acest timp al venirii a doua a Domnului cu
aceeaşi forţă: „În mijlocul vostru stă [este prezent]
Unul, pe care voi nu-L cunoaşteţi”, „Acela Îşi are lopata în
mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria [de ((B261))
treierat] şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va
arde într-un foc care nu se stinge” -- marele timp de
strâmtorare. Ioan 1:26; Mat. 3:12.
După cum Ioan a scăzut -- lucrarea sa
specială fiind împlinită când şi-a dat mesajul -- tot aşa
Biserica în trup trebuie să scadă când ultimul ei mesaj este
dat, până când cel din urmă membru îşi va fi depus viaţa sa
consacrată şi va fi trecut dincolo de văl, în „slavă”, ca de
atunci încolo să fie un membru al Cristosului glorios,
domnind. După cum Ioan a spus că Isus trebuie să crească,
tot aşa acum, când Împărăţia adevărată este pe punctul de a
fi stabilită, putem spune cu încredere că Împăratul este
prezent şi că Împărăţia Lui trebuie să crească până când va
umple pământul. Iar vestirea lucrării „secerişului” de către
Ioan -- adunarea grâului şi strâmtorarea care a venit peste
pleavă -- îşi găseşte de asemenea paralela în timpul
prezent.
Libertatea lui Ioan a fost restrânsă la
puţin timp după darea mesajului său, care anunţa pe Cel
prezent şi lucrarea care-I stătea în faţă; iar el a fost
aruncat în temniţă din cauză că l-a mustrat pe împărat
pentru căsătoria lui nepotrivită cu o femeie (Mat. 14:4). Şi
deşi copiii credincioşi ai lui Dumnezeu au arătat adesea că
unirea Bisericii cu puterea civilă este nepotrivită, fiind
numită în Scripturi curvie (Apoc. 17:5) şi deşi lumea s-a
retras în mare parte din biserici, unirea încă există, şi
Scripturile par să arate că în timpul de strâmtorare care se
apropie, bisericile nominale, pretinse fecioare ale lui
Cristos, vor fi de partea regilor pământului şi unite cu
aceştia; iar Biserica adevărată, asemenea tipului ei, Ioan
Botezătorul, va fi nepopulară şi restrânsă de la libertate,
din pricina credincioşiei în împotrivirea la eroare şi în
condamnarea ei.
În cazul lui Ioan, ca şi în cel al lui
Ilie, cea care a persecutat a fost o femeie -- împăratul
acţionând ca agentul şi instrumentul ei; în cazul Bisericii
adevărate, ceea ce este simbolizat aici s-a întâmplat în
trecut şi fără îndoială aşa va ((B262)) fi şi în
viitor -- biserica nominală este reprezentată printr-o
femeie, iar puterea civilă printr-un împărat. Profeţia
evidenţiază nu numai o unire între aceştia, mai strânsă
decât cea care există acum, dar oricare observator atent
poate vedea că pârghia principală prin care
aristocraţia regală conduce masele este superstiţia că
Dumnezeu i-a numit pe aceşti „oameni mari”, deşi adesea
slabi şi vicioşi, ca să stăpânească peste ele, şi că a se
răzvrăti împotriva tiraniei şi nedreptăţii şi a cere
dreptate, libertate şi drepturi egale înseamnă a se
împotrivi voinţei lui Dumnezeu. Astfel tendinţa guvernelor
şi a bisericilor este spre o unire deschisă sau secretă,
pentru binele lor reciproc în furtuna care vine.
Nu numai atât, dar lupta viitoare între
aristocraţia şi masele din fiecare ţară civilizată va fi
atât de neobişnuită, atât de diferită de orice experienţă de
până acum, încât oamenii moderaţi, conservatori, cu
înclinaţii religioase, temându-se de naufragiul total al
societăţii în haos şi anarhie, vor prefera în mod natural
monarhia, opresiunea şi robia, oricărei alte forme, care,
după părerea lor, în mod sigur ar fi mai rea. Ca atare,
aceştia se vor asocia cu biserica şi cu imperiul, cu bogăţia
şi cu aristocraţia, în efortul lor general de a reprima şi a
preîntâmpina acest conflict de nestăpânit -- „războiul zilei
celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic”.
În cele din urmă, probabil că singurele
excepţii de la această cale, printre iubitorii păcii şi
religiei adevărate, vor fi cei cărora Împăratul împăraţilor
va binevoi să le descopere planurile Sale prin Cuvântul Său
(Ioan 16:13) şi care au o deplină încredere în înţelepciunea
şi iubirea Sa, precum şi în puterea Sa de a face ca toate să
lucreze potrivit făgăduinţelor Sale. Numai aceştia, printre
oamenii conservatori, iubitori de ordine, care văd rolul pe
care trebuie să-l joace revoluţia socială viitoare în
planul lui Dumnezeu, prin înlăturarea sistemelor decadente a
căror vreme a trecut şi prin pregătirea lumii, printr-un
mare proces de nivelare, pentru domnia ((B263))
milenară de dreptate, vor fi capabili să înţeleagă situaţia
şi să acţioneze în consecinţă. Dar aceştia vor fi greşit
înţeleşi, iar străduinţele lor de a arăta adevărata stare de
lucruri şi adevăratul şi singurul remediu vor fi probabil
împiedicate de către cei care nu văd marele rezultat şi
care, nefiind dispuşi să-şi supună propria voinţă, propriile
idei şi planuri, nu sunt capabili să vadă planurile lui
Dumnezeu. Când se va socoti că sunt necesare măsuri de
represiune, de restrângere şi de constrângere, astfel de
măsuri vor include probabil nu numai organizaţiile
muncitoreşti şi publicaţiile care susţin cererile lor
legitime şi nelegitime, ci şi acelea care arată planul lui
Dumnezeu şi cauza adevărată a marelui necaz asupra
popoarelor şi singurul lui remediu. Da, probabil timpul nu
este departe, când vor putea fi exercitate măsuri represive
împotriva tuturor eforturilor sfinţilor de a răspândi vestea
bună a Împărăţiei care vine, toate sub pretextul că
interesele generale şi binele public cer asemenea măsuri.
În acest mod se vor împlini prezicerile
Psalmului 2, şi poate la sfârşit cu mai multă amărăciune
decât se poate acum imagina, deşi în parte s-au împlinit
deja cu Capul corpului. Fapt. 4:25-29.
Aceeaşi necesitate pentru restrângerea
libertăţii în chestiuni politice şi sociale se va pretinde
probabil a se aplica la fel şi la libertatea de exprimare în
chestiuni religioase, care de fapt stă la baza oricărei
libertăţi. N-ar fi surprinzător dacă într-o bună zi, un
„guvern tare”, o monarhie, va înlocui într-o zi Marea
Republică de acum (a Americii de Nord -- n. e.); şi este cu
totul posibil săfie socotit eficient şi să fie promulgat un
standard comun de credinţă religioasă; a învăţa ceva în
afara acestuia să fie tratat şi pedepsit ca o ofensă
politică. O atare persecuţie, la sfârşitul sau în secerişul
acestui veac, ar da nu numai o altă paralelă la secerişul
Veacului Iudeu (Fapt. 4:10-13; 23-30; 5:29-41; 11:19), ci şi
o mai largă şi mai adâncă semnificaţie cuvintelor
apostolilor Pavel şi Ioan (2 Tim. 4:3; Apoc. 13:17) şi
ilustraţiilor tipice de ((B264)) la sfârşitul căii
pământeşti a Bisericii adevărate, aşa cum sunt reprezentate
prin plecarea lui Ilie într-un vârtej de vânt şi prin
întemniţarea şi decapitarea lui Ioan Botezătorul.
Două lecţii folositoare putem scoate din
aceasta, fie că evenimentele viitoare vor dovedi că am
interpretat corect mărturia profetică fie că nu; şi acestea
sunt următoarele: Prima, noi ar trebui să fim aşa de
pregătiţi, aşa de înarmaţi şi aşa de perfect echipaţi cu
invincibilul adevăr, încât persecuţiile să nu facă altceva
decât să ne îndemne spre mai mare zel, şi nu să ne facă, din
cauza surprinderii sau fricii, să coborâm steagul nostru,
sau să capitulăm când regii pământului se vor ridica şi
împreună cu conducătorii religioşi ai poporului se vor aduna
împotriva noastră şi împotriva adevărurilor pentru care
Dumnezeu ne-a dat privilegiul să mărturisim, ca slujitorii
şi ambasadorii Săi (1 Ioan 3:1). A doua: astfel de
consideraţii privind viitorul, comparate cu privilegiile din
prezent, ar trebui să servească spre a stimula pe fiecare
copil consacrat al lui Dumnezeu ca să se folosească cu
sârguinţă de marile ocazii şi privilegii prezente ale
secerişului, amintindu-şi că „cine seceră primeşte plată”,
la fel ca şi cel care a sădit şi a udat, şi că acum în mod
special este un timp de strângere a roadelor pentru
viaţă veşnică. Perioada scurtă de linişte din timpul prezent
favorabil, cu libertăţile şi avantajele ei mai mari în toate
modurile, este divin aranjată pentru pecetluirea pe frunte
(intelectuală, cu adevărul) a adevăraţilor slujitori ai lui
Dumnezeu. Apoc. 7:3.
„«Între-timpul», care-i scurt,
Haideţi să-l privim mai mult
În lumina lui cea vie,
Minunată, aurie.”
Învăţătorul a spus: „Cât este
ziuă, trebuie să împlinesc lucrările Celui care M-a trimis;
vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze”. „Lucraţi
nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care
rămâne pentru viaţa veşnică.”
Aşadar, în timpul potrivit de acum, vedem
că profetul Ilie a venit, aşa cum a fost prezis, înainte de
marea şi importanta ((B265)) zi a Domnului. Iar noi
îi auzim ultima mărturie, ca şi pe aceea a lui Ioan, zicând:
„În mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi”;
-- care Îşi are lopata în mână şi Îşi va curăţa cu
desăvârşire aria de treierat: El Îşi va strânge grâul în
grânar, iar pleava [ca pleavă, nu ca oameni] o va arde
într-un foc nestins în marele timp de strâmtorare --
blestemul, care trebuie cu necesitate să vină pentru a
pregăti calea marelui Împărat al împăraţilor. El trebuie să
crească, dar Ilie trebuie să scadă şi în final va fi cu
totul oprit. Nu numai că acum auzim această mărturie din
partea unora din clasa Ilie, dar nu peste mult timp fiecare
din clasa Ilie va fi găsit vestind acest mesaj şi angajat în
lucrarea lui Ilie. Numai aceştia care sunt astfel
credincioşi vor fi din Ilie cel glorificat şi li se va
permite să participe la opera de restabilire a tuturor
lucrurilor, care, în decursul Mileniului, va fi un mare
succes. În numele Ilie se află o semnificaţie adâncă.
Înseamnă Dumnezeul [puternicul] lui Iehova.
Este astfel un nume potrivit pentru Unsul lui Iehova, a
cărui grandioasă lucrare va fi să restaureze toate lucrurile
despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinţilor
Săi profeţi de la începutul lumii.
Încheind acest subiect, observăm pe scurt
faptul că la sfârşitul căii sale profetul Ilie l-a chemat pe
Elisei, care, după ce a adus jertfă, a părăsit totul şi a
urmat împreună cu Ilie, şi a devenit succesorul lui ca
profet când Ilie a fost luat într-un vârtej de vânt --
primind mantaua lui de autoritate şi o mare măsură din
spiritul şi puterea lui (1 Împ. 19:16; 2 Împ. 2:9-16). Şi
deoarece Ilie reprezintă Corpul lui Cristos în carne --
Biserica biruitoare, o companie, un număr -- nu este decât
raţional să deducem că şi Elisei reprezintă o clasă; o clasă
care va ajunge în strânsă solidaritate cu clasa Ilie şi va
urma împreună cu ea conducerea Domnului; şi totuşi o clasă
care nu va aştepta să fie glorificată. Aceştia vor fi
separaţi de clasa Ilie prin „vârtejul de vânt” al necazului,
dar vor păstra totuşi un interes şi vor primi o
binecuvântare. După plecarea lui Ilie, Elisei a devenit
îndrăzneţ şi puternic, ((B266)) aşa încât teologii
din zilele acelea („fiii profeţilor”) au zis: Spiritul lui
Ilie este acum peste Elisei!
Numele Elisei înseamnă
eliberator puternic, iar cariera de profet a lui Elisei
a fost cea a unei lucrări de restabilire. Aceasta fără
îndoială a preumbrit o lucrare făcută de o clasă ai cărei
membri vor fi în viitor agenţi activi printre oameni pentru
continuarea lucrării de restabilire în puterea Bisericii
atunci glorificată. Printre alte lucrări minunate, Elisei a
vindecat apele, aşa încât de atunci încolo să nu mai existe
moarte sau pământ sterp, a înmulţit untdelemnul văduvei
sărmane ca să-şi poată plăti datoriile, a ridicat la viaţă
pe fiul Sunamitei, iar când a fost foamete în ţară şi s-a
descoperit că ciorba teologilor („fiii profeţilor”) era
otrăvită, aşa încât nimeni nu putea să mănânce din ea,
Elisei a vindecat-o şi a făcut-o bună de mâncat. A făcut ca
pâinea care era suficientă doar pentru puţini să prisosească
chiar şi pentru un număr mare. A vindecat lepra lui Naaman.
De asemenea a fost agentul lui Dumnezeu pentru ungerea lui
Iehu, prin care, după Cuvântul Domnului dat prin Ilie,
familia regală a lui Ahab, inclusiv Izabela, a fost în
întregime nimicită, şi de asemenea toţi preoţii ei. 2 Împ.
2:19-22; 4:1-7; 18:44; 5:1-14; 9:1-37; 10:28.
Nu este greu a se urmări în aceste fapte
ale lui Elisei o asemănare strânsă cu însăşi lucrarea
restabilirii care poate fi aşteptată curând, atunci când
apele adevărului nu vor mai fi sălcii de eroare, fiind
vindecate chiar la izvor printr-o mai clară înţelegere a
Cuvântului lui Dumnezeu; când cei săraci vor fi ajutaţi
să-şi asigure untdelemnul bucuriei în locul unui spirit
întristat; când cei morţi vor fi restabiliţi; când în
mijlocul foametei hrana (adevărul) va fi făcută sănătoasă şi
abundentă; şi când puterile şi sistemele reprezentate prin
Ahab şi Izabela, şi toţi cei care se unesc cu ele împotriva
Domnului, vor fi cu desăvârşire şi definitiv răsturnaţi.
