Israeliţii au avut o încercare severă a credinţei şi ascultării la puţin timp după ce au intrat în relaţie de legământ cu Dumnezeu. În încercarea lor au eşuat total. Legământul a fost călcat. Totuşi, după ce i-a pedepsit, Dumnezeu a reînnoit Legământul cu ei. Aceasta a constituit o manifestare nouă a Milei divine.

Circumstanţele acestei încercări sunt o parte din această lecţie. Moise, prin îndrumare divină, după ce a făcut Legământul a urcat pe Muntele Sinai, luând cu el pe Iosua ca servitor al său. A fost plecat patruzeci de zile — o perioadă relativ lungă, în acele circumstanţe. Israeliţii se simţeau foarte mult asemenea copiilor în mâinile lui Moise. El era pentru ei reprezentantul lui Dumnezeu într-un sens foarte special. Absenţa lui prelungită a dat loc cultivării credinţei, răbdării şi încrederii.

Ei şi-au amintit încercările grele prin care trecuseră. Egiptenii şi robia erau în urma lor; amaleciţii, care deja îi atacaseră, erau încă duşmanii lor şi puteau să-şi reînnoiască atacul. Ce vor face ei în absenţa lui Moise, ale cărui mâini susţinute le adusese favoarea lui Dumnezeu şi succes în bătălie?

Aici a intervenit înţelepciunea lumească. Aaron, marele preot, fratele lui Moise şi reprezentantul lui la conducere, era dezorientat în privinţa metodei de a feri poporul de descurajare totală, de frică etc. Păreau să aibă nevoie să ceară un reprezentant al lui Dumnezeu pe care să-l vadă cu ochii. Se pare că n-au fost în stare să se încreadă cu totul în Dumnezeul pe care nu-L puteau vedea, după ce reprezentantul Său special, Moise, nu mai era prezent să-l vadă.

Conducătorii poporului s-au consultat şi au hotărât că vor face o reprezentare a lui Iehova — un chip la care poporul se putea uita şi îl putea folosi ca instrument de închinare. Nu trebuie să presupunem că israeliţii au recunoscut viţelul de aur ca fiind Iehova Dumnezeul lor, ci l-au folosit numai ca un simbol, sau o reprezentare, la fel cum păgânii folosesc idoli ca reprezentări ale dumnezeilor lor, şi la fel cum unii creştini consideră potrivit să folosească crucifixul ca reprezentare a lui Cristos — nu să se închine, ci numai să ajute credinţa şi să le reţină atenţia.

Lecţia de astăzi pare să arate clar faptul că Dumnezeu a fost foarte nemulţumit de reprezentarea simbolică a Lui. Aceasta a fost una din poruncile date israeliţilor: “Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare” a lui Dumnezeu, sau a orice altceva, să îngenunchezi înaintea lui şi să i te închini ca unui simbol al lui Dumnezeu.

Facerea viţelului de aur

Nu trebuie să presupunem că viţelul a fost făcut din metal solid. Nu este deloc probabil că toate bijuteriile tuturor israeliţilor adunate împreună ar fi fost destule pentru a face un viţel de o oarecare mărime din metal solid. Presupunerea este că, după obiceiul acelui timp, viţelul a fost făcut fie din argilă, fie din lemn, şi apoi a fost poleit, sau acoperit cu metal topit — aurul provenit din bijuteriile poporului. Acesta la rândul lui a fost fără îndoială cioplit sau dăltuit. După ce a făcut idolul, poporul s-a bucurat de el ca o mărturie a lui Dumnezeu în mijlocul lor. S-au dedat la o perioadă de veselie — cântând, dansând, petrecând.

Aceasta era starea lucrurilor la sfîrşitul celor patruzeci de zile petrecute de Moise pe munte cu Dumnezeu. Coborând de pe munte cu tablele Legii, a auzit strigătele poporului şi apoi i-a văzut închinându-se la viţelul de aur şi aducând jertfe şi tămâie. Moise a fost mânios. El era mijlocitorul dintre Dumnezeu şi Israel — reprezentantul ambilor. Avea dreptul să fie supărat; căci a fost însărcinat de Dumnezeu cu responsabilitatea acelei naţiuni, şi şi-a dat seama că o nelegiuire serioasă împotriva Legământului divin avusese loc în timpul absenţei sale.

Moise a spart tablele de piatră — tablele Legii — în bucăţi, indicând că Legământul a fost rupt. A coborât la popor, supărat pe ei, ca reprezentant al lui Dumnezeu. Înarmat cu autoritate divină, a lăsat să cadă asupra lor o pedeapsă dreaptă pentru depărtarea lor de Dumnezeu şi întoarcerea rapidă la păcat.

Totuşi, ca reprezentant al poporului, Moise a fost un patriot de cel mai înalt grad. El a mers la Dumnezeu în rugăciune şi s-a rugat stăruitor ca, dacă pedeapsa pentru acest păcat era lepădarea poporului, era mai bine să fie el ucis. Aceasta a fost ca răspuns la declaraţia lui Dumnezeu că Moise era singurul care părea a fi loial, şi că Dumnezeu va face din el o naţiune care să moştenească promisiunile făcute lui Israel. Un astfel de patriotism cum a arătat Moise aici, în mod sigur nu adesea a fost egalat. A însemnat loialitate faţă de lucrarea sa ca reprezentant şi mijlocitor al lui Israel, şi în acelaşi timp loialitate faţă de Dumnezeu, pe care de asemenea L-a reprezentat.

“Păziţi-vă de idoli”

Să aplicăm acum lecţia la Israelul spiritual. După ce creştinul a părăsit lumea, robia, păcatul, după ce a trecut prin experienţele amare de la Mara, după ce a avut manifestările favorii divine, după ce s-a împărtăşit din Pâinea din ceruri, după ce a intrat deplin în relaţie de Legământ cu Dumnezeu — vine o vreme când trebuie să umble prin credinţă, nu prin vedere. El este încercat de Domnul. Dacă nu reuşeşte în această lecţie, cum au făcut israeliţii tipici, va fi o chestiune serioasă pentru el.

Nu vrem să sugerăm că vreun creştin va fi predispus să facă un viţel de aur în mod lite­ral. Vrem să spunem însă că această chestiune de a face chipuri şi de a le permite să abată şi să absoarbă închinarea noastră lui Dumnezeu este una din cele mai mari încercări şi probe care vin asupra israeliţilor spirituali. Viţelul de aur pe care unii îl stabilesc ca să se închine sunt afacerile. Ei se dăruiesc lor pe deplin, sacrificându-şi timpul şi energia. Le tratează ca pe un dumnezeu. Iubirea de bani şi de lucruri pe care banii le pot procura duce la idolatrie, şi prin aceasta rup legământul lor cu Domnul.

Alţii idolatrizează sexul opus şi dau tot ce au pentru favoarea şi părtăşia lui. Ei se închină creaturii mai mult decât Creatorului, după cum explică apostolul. Ei fac o mare greşeală. Isus a declarat aceasta spunând: Cine iubeşte pe tatăl, sau pe mama, sau pe copii, sau pe sine sau orice altă creatură mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.

Mai trebuie observat încă un idol — idolul sectarismului. Sf. Pavel a avertizat împotriva acestui idol spunând: Unul zice: “Eu sunt al lui Pavel!" şi altul “Eu al lui Apolo!" iar altul “Eu sunt al lui Chifa” (1 Cor. 1:12; 3:4). Apoi El întreabă: Nu este această reverenţă faţă de oameni o formă de idolatrie? Adică, “Nu sunteţi voi carnali?” Acelaşi principiu ni-l putem aplica nouă astăzi, şi să ne păzim de închinarea sectară. Dacă unul spune, “Eu sunt al lui Calvin”; altul, “Eu sunt al lui Luther”; altul “Eu sunt al lui Wesley” etc., nu sunt acestea dovezi de carnalitate? Şi mai rău decât aceasta, nu există oare pericolul închinării la instituţiile omeneşti care poartă aceste nume omeneşti, şi astfel să fie ceva care să intervină între sufletul creştinului şi Dumnezeul său? Noi credem că există un pericol serios pe această linie. îndemnăm pe israeliţii spirituali să înceteze a se închina idolilor crezuri, şi ca toţi copiii lui Dumnezeu să se întoarcă de la idolii de orice fel, şi să se închine şi să aibă reverenţă numai faţă de Dumnezeu.

Tendinţa de a formula şi a avea reverenţă faţă de crezuri în locul Bibliei se manifestă de când a fost întocmit primul crez — Crezul Niceean — în 325 d. Cr. Fiecare crez tinde să ia locul Bibliei, întocmai cum face Talmudul cu evreii. Isus a vorbit împotriva acestui lucru spunând: “Aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu prin tradiţia voastră”.

Crezurile creştinătăţii sunt tradiţiile noastre creştine în ceea ce priveşte Adevărul. Evident că intenţia lui Dumnezeu a fost ca poporul Său să nu aibă alt crez în afară de Biblie în întregimea ei. Ei trebuie să creadă tot Cuvântul lui Dumnezeu şi să cerceteze Scripturile zilnic, pentru a se convinge de învăţăturile ei. Astfel poporul lui Dumnezeu trebuie să crească în har şi în cunoştinţă, aşa cum n-ar fi posibil dacă idolii crezuri ar fi stabiliţi şi ar abate atenţia poporului Domnului în diferite direcţii.

Întrebări Interesante

Isus—Sânge şi apă din coasta Lui

Întrebare:  Ce înseamnă faptul că pe când Isus era pe cruce şi a fost străpuns de sutaş din coasta lui a ieşit apă şi sânge?

Răspuns—Apostolul iubit al Domnului Isus, cel care şi-a rezemat capul pe umărului Domnului nostru în seara de paşti ne spune: “Ci unul din ostaşi I-a străpuns coasta cu o suliţă; şi îndată a ieşit din ea sânge şi apă.” Ioan 19:34  

Cercetătorii ştiinţei, inclusiv doctorii şi fizicienii sunt de acord că acesta nu este un fenomen des întâlnit, ca din trupul omului să iasă sânde şi apă. Nu vom intra în detalii dar vom arăta ideea principală. Domnul nostru Isus, în comparaţie cu cei doi tâlhari a trecut prin multe experienţe înainte de crucificare. Obiceiul la Romani era să bată pe vinovaţi cu 39 de lovituri.(2 Corinteni 11:24) Se socotea ca daca erau patruzeci atunci persoana putea sa moară şi deci ei băteau pe vinovat până aproape de moarte. Nu ştim exact dacă acesta a fost în cazul Domnului nostru dar ştim că a fost bătut cu multe lovituri (Marcu 15:15, Ioan 19:1) Trecând prin toate suferinţele lui până la Golgota, puterile şi trupul lui au fost epuizate. Vedem că lui Isus nu i-au fost zdrobite fluierile picioarelor, din cauză că el era deja mort, deci toate aceste bătăi, inclusiv crucificarea au dus la moartea Lui.

Cei mai mulţi experţi susţin că Isus a murit în primul rând de asfixiere, de obicei cauza de deces în crucificare. Conform acestui punct de vedere, Isus a murit mai repede decât cei doi tâlhari, deoarece biciuirile şi bătăile i-au slăbit trupul. El a fost în cele din urmă în imposibilitatea de a se intinde pe cruce, poziţia în care era nu îi permitea să răsufle suficient. În acest caz, muşchii din jurul plamânilor nu se puteau intinde normal şi provocat direct moartea. La fel ar fi putut fi o hemoragie internă în cavitatea toracică cauzată de biciuirii feroce. Lichidele au comprimat încet plămânii, cauzând asfixiere prin efuziune pleurală. Pericardul, sacul care înconjoară inima, s-a umplut cu lichid sub stresul de suferinţă. Acest lichid comprima inima, provocând în cele din urmă insuficienţă cardiacă. După ce Isus a fost mort, ostaşul Roman a străpuns atât pericardul cât şi inima, şi a ieşit sânge şi lichidul apos.

Să vedem ce am putea învăţa de aici, ce lecţie Spirituală putem noi lua? Ap Pavel ne spune în 1 Corinteni 15:45:  “De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.”, El ne spune că Isus reprezintă al doilea Adam, prin primul Adam a venit moartea în lume, prin al doilea Adam moartea va fi nimicită în final (1 Cor 15:26) Dacă Adam reprezintă pe Isus, atunci Eva, soţia lui Adam, va reprezenta Mireasa, Biserica Curată a Domnului nostru. Apocalipsa 21:2  “Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea Sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.”  Să ne aducem aminte cum a fost creată soţia lui Adam, Eva. Dumnezeu a luat pe Adam şi la pus într-un somn. Pe când dormea Dumnezeu a deschis carnea şi a luat o coastă din el (Geneza 2:21,22). La fel se întâmplă şi cu Domnul nostru Isus. După ce Isus a murit, fiind în somnul morţii aşteptând învierea în a treia zi, din coastele lui străpunse a ieşit sânge şi apă. Biserica, Mireasa lui Christos vedem că este născută din El. Ap Pavel ne spune în Efeseni 5:30 “Pentru că noi Suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui.” La fel cum Eva a fost parte din soţul ei, la fel şi cei care printr-o devotare completă voii divine se prezintă printr-un botez în moartea lui (Rom 6:3-6), sunt socotiţi ca membri din trupul Lui. (1 Cor 12:20, 12:27)

Ştim că apa în Biblie reprezintă adevărul. Domnul Isus vorbea cu femeia Samariteancă despre o apă a vieţii, El vorbea despre acel adevăr care sfinţeşte şi dă viaţă -  Ioan 17:17 “Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.”, El vorbea despre acel adevăr prin care Dumnezeu concepe o nouă viaţă - Iacov 1:18  “El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pîrgă a făpturilor Lui.” Acea apă care a ieşit din trupul Domnului nostru reprezintă acel adevăr pur, curat, fără murdărie care poate produce roade plăcute Domnului nostru, şi poate naşte o nouă creatură. (2 Cor 5:17) Sângele reprezintă viaţa Domnului nostru care şi-a dat-o pentru noi, ca noi să putem veni în armonie cu Tatăl din Ceruri. Acel sânge ne poate face drepţi în faţa lui Dumnezeu -  Romani 5:9  “Deci, cu atât mai mult acum, când Suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.” La fel cum El şi-a dat viaţa pentru noi, trebuie ca şi noi să ne jerfim viaţa noastră pentru cauza Divină. - Luca 9:24  “Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mântui.”

Deci numai cei ce beau apa curată a adevărului, recunosc jertfa Domnului nostru Isus şi se predau cu totul lui până la moarte vor putea face parte din acea Biserică curată şi fără pată pe care şi-o alege Domnul în acest veac. - Efeseni 5:27  “Ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără sbîrcitură sau altceva de felul acesta, ci Sfântă şi fără prihană.”

Înţelepciunea Domnului Isus

Întrebare: De ce Domnul nostru a venit pe pământ într-un timp în care invenţiile moderne nici nu erau visate de oameni? 

Răspuns— El n-a venit în folosul Său, şi nu la deranjat faptul ca a trebuit sa trăiască  ca un om sărac,  după cum a spus chiar El , că vulpile si păsările au adăpost, dar El fiul lui Dumnezeu nu are nici măcar o colibă a Lui. El care le-a creat toate lucrurile, văzute si nevăzute de noi oamenii, El care putea sa facă din pietre pâini, a răbdat de foame si de sete deşi pe alţii i-a săturat. In El erau ascunse toate comorile înţelepciunii pământeşti si cereşti El care cunoştea  legile materiei nu s-a folosit de ele, ca să se teleporteze dintr-un loc in altul, cum vedem în filmele S.F. ci a preferat să meargă pe jos, obosindu-se ca orice muritor. Era necesar sa facă acest lucru ca să nu vina la El numai cei care alergă după miracole, ci acei care caută cu adevărat pe Dumnezeul tuturor mângâierilor.  El a fost prietenul săracilor, a văduvelor şi orfanilor. Vameşii şi păcătoşii l-au apreciat mai mult decât învăţătorii legii. El a fost după cum spune profetul omul durerii şi obişnuit cu suferinţa.

De ce a venit atunci? A venit atunci pentru că atunci s-a împlinit vremea; spune apostolul Pavel în epistola către Galateni 4:4. Despre ce vreme sau despre ce timp este vorba? Ideea este ca Dumnezeu lucrează  planificat, nu la întâmplare, nu aleatoriu. El nu face un lucru de două ori . Solomon spune că la ce face Dumnezeu nu este de adăugat sau de scăzut. Eclesiastul 3:14. Atunci când l-a creat  pe strămoşul nostru Dumnezeu a spus că acesta şi toate celelalte au fost foarte bune. Geneza 1:31 Omul a căzut în moarte din cauza  că Satan i-a înşelat iubita lui soţie, şi nu putea concepe să trăiască fără dânsa, preferând să moară împreună cu ea. Domnul Isus împreună cu Tatăl a văzut această scenă de la înălţimea cerurilor dar n-a intervenit imediat să oprească acest mare rău pentru că avea deja pregătit un plan de al salva pe om şi rasa sa. Despre Satan Domnul spune că de la început a fost un mincinos şi un ucigaş. Ioan 8:44

Apostolul Pavel sub inspiraţie scrie, că Dumnezeu a proiectat un plan (Efeseni 1:9-10) de al salva pe om de sub stăpânirea lui satan, dar planul a rămas secret  4000 de ani, pentru că până la venirea Mântuitorului, care a făcut de cunoscut atât El cât şi apostolii după învierea Sa secretele acestui plan, trecuse atâta timp de la crearea lui Adam. Apostolul Petru de astă dată, spune tot sub inspiraţia Duhului Sfânt că Mielul Cristos, era pregătit să vină în ajutorul nostru înainte de a fi apărut omul Adam. 1 Petru 1:20

De ce Dumnezeu n-a intervenit imediat să oprească răul, sau dacă a planificat salvarea lui de ce nu l-a salvat imediat? Dumnezeu n-a intervenit imediat sa-l oprească pe Satan de a înşela pe Eva  pentru că părinţii noştri puteau face ei acest lucru, să se împotrivească ispitei, dar n-au făcut-o nu pentru că nu l-au iubit pe Dumnezeu, dar nu l-au iubit suficient chiar cu preţul vieţii. Ei erau perfecţi  fără vicii şi cu o puternică capacitate de discernământ, cum numai un om fără păcat cum a fost Isus mai târziu putea să facă.

De ce Isus care a fost om şi El 33 de ani şi 6 luni s-a putut împotrivi celor 3 ispite a lui satan şi Adam nu? Vedem deci că păcatul lui Adam n-a avut scuză in faţa justiţiei divine, pe motiv că nu a ştiut in acel moment ce dezastru va aduce păcatul în lume. Daca omul ar fi fost  răscumpărat imediat ce a păcătuit, n-ar fi învăţat lecţia ca să nu mai păcătuiască. Necazurile durerile şi moartea  sunt lecţii pe care toţi trebuie să le învăţăm când călătorim prin valea „umbrei morţii”-Psalmul 23- pentru că Dumnezeu nu nea uitat deşi mâna Sa apasă greu asupra noastră. Osea zice: „veniţi să ne întoarcem la Domnul, pentru ca El a făcut rana dar tot El o va vindeca”. Osea 6:1-2.

Cu toate ca Adam a fost condamnat la moarte nu a fost lăsat fără nici-o speranţă spunându-i-se doar atât ca seminţia femeii va zdrobi capul şarpelui care a înşelat-o. Lumea de la Adam încoace murea  şi moare generaţie după generaţie, dar în memoria lui Dumnezeu nici-un om nu este uitat. Pentru fiecare a murit Cristos, inclusiv pentru Adam, cum zice la 1 Corinteni 15:22.

Dumnezeu, fără să ştie omul dar mai ales satan, marele duşman a lui Dumnezeu şi al nostru, ş-a derulat planul de salvare, desfăşurându-l în etape pe anumite porţiuni de timp. El a pregătit venirea lui Cristos în felul următor: I-a lăsat prima dată pe îngeri sa încerce  salvarea dar apostolii  Petru şi Iuda ne spun că aceştia au procedat greşit şi au fost la rândul lor pedepsiţi. 1 Petru 3:19-20, Iuda 6.

După 2000 de ani de la izgonirea din rai apare un personaj celebru, Patriarhul Avraam cu care Dumnezeu încheie un contract - Geneza 22:16-18. Clauzele acelui contract sau legământ cum îl numeşte Biblia erau in favoarea tuturor neamurilor, şi că acel contract va fi dus la îndeplinire de sămânţa lui Avraam despre care Pavel spune la Galateni 3:16 ca este Cristos şi Biserica lui Cristos versetul 29. Tot Pavel spune la Romani 16:20 că de fapt ceea ce le-a  spus părinţilor noştri, că, cine va nimici pe satan, este de fapt Isus cu Biserica Sa.

După Avraam a urmat legea dată descendenţilor săi, lege care spunea că binecuvântarea cu viaţă veşnică care a fost promisa lui Avraam, şi  pe care Adam a pierdut-o nu va fi dată decât celor care vor respecta legea atât în litera cât şi spiritul ei. Evreii credeau că vor ţinea aceasta lege ca să scape de sub blestemul morţii, dar neputând-o respecta, legea i-a condamnat şi mai tare, şi atunci apare pe scena lumii omul perfect Isus născut din femeie, născut sub lege,-Gal.4:4- care a putut ţine legea chiar în condiţii cu mult mai grele decât a fost pus Adam să o respecte. Isus a fost singurul Evreu care a ţinut legea şi lui i s-au dat promisiunile legii adică viata veşnică. Dar această viaţă veşnică pământeană Isus a câştigat-o nu pentru El , El n-are nevoie de ea fiind de la înviere este fiinţă cerească mai presus de îngeri, ci o dă oamenilor care cred in El Cel ce a îndeplinit legea divină care spune: „ Să iubeşti pe Dumnezeu cu toată puterea ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”  De aceea zice Scriptura: „Cine are pe Fiul are viaţă”

Deci trebuia sa apară Avraam, copii lui Avraam evreii, şi prin neîndeplinirea legii de către evrei aceasta să mai fie o lecţie pentru orice om, că fără Cristos nu se poate ajunge din nou la Eden din nou la fericire. Şi mai mult de cât atât în planul lui Dumnezeu este prevăzut timpuri de restatornicire a tuturor lucrurilor- Fapte 3:21- că întreaga planetă Isus a cumpărat-o cu sângele Său să o de-a oamenilor şi să se facă voia lui Dumnezeu şi pe pământ ca şi în cer. Cântarea îngerilor de la naşterea lui Isus ca să fie pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui, se îmbină cu Apocalipsa 21:4  „…El va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire nici ţipăt nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut..” 

MÂNTUIREA — UNIVERSALĂ ŞI LIMITATĂ

„Care doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţă de adevăr.” 1 Timotei 2:4.

Deşi această Scriptură învaţă o mântuire universală, totuşi există şi alte Scripturi care vorbesc despre distrugerea finală a unei anumite clase. Căutând să armonizăm aceste Scripturi, observăm că există diferite mântuiri. Pentru a ilustra: Un om ar putea fi salvat dintr-un încendiu dimineaţa, iar după-masă de la un înec într-un lac. În ziua următoare ar putea fi salvat de la un dezastru financiar, de faliment, şi mai târziu de altceva.

Există un necaz general în familia umană. Întreaga rasă umană a fost vândută Păcatului. Sf. Pavel, scriind despre acest subiect, spune: „Prin neascultarea unui singur om ... a intrat Păcatul în lume şi prin păcat Moartea; şi astfel Moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toţi au păcătuit”. Acesta deci este marele dezastru. Scripturile ne spun că Dumnezeu L-a dat pe Isus să fie Dătătorul de viaţă al întregii omeniri, şi că El a murit, Cel drept pentru cei nedrepţi. „Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.” „Vine ceasul ... când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei care-l vor asculta vor trăi. ... Vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi din ele” (Ioan 5:25, 28, 29). Această trezire din moarte este ceea ce a avut în minte apostolul, evident, când a spus că Dumnezeu este „Mântuitorul tuturor oamenilor”.

Dar dacă ne-am imagina întreaga familie umană readusă la aceeaşi stare în care a fost Adam, aceasta nu ar însemna în mod necesar viaţă veşnică. Adam a fost perfect, totuşi el a căzut în moarte; şi rasa lui, când va fi complet recuperată din pedeapsă, va fi pusă la încercare aşa cum a fost el. Şi celor care atunci vor fi neascultători de Dumnezeu nu li se va da viaţă veşnică. Scripturile ne arată că Cristos, răscumpărând lumea, curând  va stabili Împărăţia Sa mijlocitoare, care va fi chiar pentru scopul eliberării omului din robia Păcatului şi a Morţii, acea împărăţie care ne rugăm cu toţii “Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta” Atunci oricine va alege Păcatul va alege plata Păcatului — moartea. Şi oricine va alege dreptatea va alege răsplata care o însoţeşte — viaţa veşnică. Fiecăruia îi va fi dată ocazia vieţii veşnice, pentru că a fost mântuit de Cristos din condamnarea venită asupra lui Adam. Dar el trebuie eliberat înainte de a primi fie o pedeapsă cu moartea veşnică, fie o răsplată a vieţii veşnice.

Dumnezeu „doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi, recuperaţi, scoşi din starea morţii, din mormânt” şi să vină la cunoştinţă “corectă” de Adevăr. Căci este un singur Dumnezeu şi un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Hristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de Răscumpărare “preţ corespunzător” pentru toţi; această mărturie a fost dată la timpul ei”. (Cuvintele scrise cursiv nu se află în MS orig., n. t., după Trad. Revizuită). Timpul cuvenit pentru lume în general, despre care se vorbeşte aici, va fi timpul Domniei lui Mesia. Cunoştinţa Domnului va umple tot Pământul după cum apele acoperă marele adânc. Dar există în acest Veac o clasă care este binecuvântată în mod special — „Ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud”. Având această binecuvântare acum, avem ocazia îndurătoare de a ajunge la comoştenire cu Domnul nostru în glorie, onoare şi nemurire — natura divină.