PILDA FIULUI RISIPITOR

(LUCA 15:11-32)

Pilda fiului risipitor este pilda care are o dublă reprezentare. Ea reprezintă mai întâi două clase de oameni în poporul evreu: cărturarii şi fariseii ­— fiul mai mare, vameşii şi păcătoşii — fiul mai mic, pe deoparte; iar pe de altă parte reprezintă toată rămăşiţa omenirii în afara celor puţini din Israel care căutau să facă voia Tatălui.

Fiul cel mic este clasa Lazăr din “Pilda bogatului nemilostiv”. Luca 16:19.

Pilda nu reprezintă pe evrei şi neamuri la modul general, ci după cum s-a spus ea reprezintă pe acei din Israel care căutau să facă voia TATĂLUI. Ea nu reprezintă nici pe Turma Mică şi nici pe Turma Mare.

Pilda se adresa cu precădere fariseilor, voind să le arate că poziţia lor faţă de vameşi şi păcătoşi era greşită.

Omul din pildă reprezintă pe TATĂL ceresc, iar cei doi fii pe naţiunea evreiască care s-a despărţit.

O clasă care trăia aproape de lege — fariseii — şi o clasă — vameşii şi păcătoşii — care călcau flagrant Legea. Şi unii şi alţii erau imperfecţi; diferenţa consta în faptul că această clasă mai păcătoasă îşi recunoştea păcatul, pe când cealaltă se îndreptăţea în faţa lui Dumnezeu. Luca 18:9-14.

Ţara în care a plecat “fiul cel mic” după ce s-a vândut averea, reprezintă ţara lui Satan şi dintr-un anumit punct de vedere aproape întreaga lume este într-o ţară îndepărtată — ţara duşmanului — sub influenţa orbitoare a dumnezeului acestei lumi.

Când Isus s-a prezentat cu Evanghelia Sa, mulţi dintre vameşi şi păcătoşi s-au întors, ceea ce nu era pe placul fariseilor — clasa “fiului mai mare”. Ei nu s-au bucurat că cei păcătoşi se întorc la Dumnezeu şi-L învinuiau pe Isus că se murdăreşte spiritual, luând contact cu vameşii şi păcătoşii.

Fiind o clasă dispreţuită şi alungată, vameşii şi păcătoşii erau pregătiţi să aprecieze iubirea şi bunătatea Domnului.

Nu era de condamnat faptul că fariseii se străduiau să ţină Legea, dimpotrivă acest lucru era de apreciat; de aceea ei reprezintă clasa “fiului” care nu şi-a risipit averea. Ceea ce era de condamnat era lipsa lor de modestie, atitudinea lor dispreţuitoare şi făţărnicia lor, pentru că evlavia lor era mai mult una pe dinafară, iar Domnul le vedea inima spunându-le — “morminte văruite” — .

Pilda spune că tatăl “fiului risipitor” i-a ieşit în întâmpinare alergând, ceea ce-L reprezintă pe Isus, trimisul Tatălui, încurajând pe cei păcătoşi. “Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi.”

Sărutarea Tatălui este “pecetea” împăcării noastre, semnul adoptării noastre în familia divină — sigiliul iubirii TATĂLUI; primirea lui a fost de parcă nu am păcătuit niciodată.

Nu numai că vameşii şi păcătoşii au fost iertaţi, dar datorită căinţei lor le-au fost arătate favorurile speciale ale lui Dumnezeu.

Cât de bucuroşi suntem că Tatăl nostru ceresc ne dă nouă fraţilor, surorilor noastre şi copiilor ocazii de a ne recupera după ce ne-am rătăcit în păcat; ocazii de a profita de lecţiile vieţii şi de experienţa tristă de a fi străini de Dumnezeu.

“Fiul risipitor” a început să se întoarcă cu precădere în a doua jumătate a săptămânii a 70-a (Daniel 9:27) la Rusaliile de după învierea Domnului. Ei sunt săracii, ciungii, orbii, şi şchiopii din pilda celor poftiţi la cină--Luca 14:21.

“Haina” cu care a fost îmbrăcat cel iertat reprezintă haina dreptăţii lui Cristos — îndreptăţirea. Isaia 61:10.

“Haina” tuturor binecuvântărilor este prevăzută prin Cristos ca o acoperire a tuturor imperfecţiunilor naturii căzute, înlocuind zdrenţele murdare ale nedreptăţii noastre.

“Viţelul îngrăşat” — “Ospăţul” cu bucate gustoase prevăzut pentru păcătoşii lui Israel corespunde cu “Ospăţul” care trebuie deschis în final lumii întregi în Împărăţie. Isaia 25:6-8.

Să mâncăm — Ospăţul şi veselia reprezintă promisiunile binecuvântate ale lui Dumnezeu şi sunt pecetea cununiei într-o altă parabolă a Domnului nostru. Matei 22:2-14.

A înviat — El a fost mort în păcat şi a înviat din această stare (Efeseni 2:1-6) când s-a întors de bunăvoie.

ASEMĂNAREA DE CARACTER CU DOMNUL NOSTRU

„Eu Mă rog pentru ei ... ca toţi să fie una ... ca ei să fie în chip desăvârşit una ... ca să cunoască lumea că Tu ... i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.” Ioan 17:9, 20-23.

Aceste cuvinte, ne amintim, au fost rostite de Domnul nostru în noaptea trădării Sale, se presupune că în drumul lor de la „camera de sus” unde ţinuseră Cina Memorială, spre Grădina Ghetsimani. Evident că cei pentru care S-a rugat erau cei doisprezece apostoli, sau mai degrabă cei unsprezece, la acel timp; căci legat de aceasta El spune: ,,Nici unul dintre ei n-a pierit, afară de fiul pierzării”. Dar contextul arată că rugăciunea Sa include pe urmaşii Săi credincioşi de-a lungul Veacului. El spune: „Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor”. El S-a rugat ca urmaşii Săi să poată fi una, după cum El şi Tatăl Său erau una — acelaşi fel de unitate, o unitate a minţii.

Acest text este una dintre cele mai bune dovezi că Domnul Isus şi Tatăl nu sunt una în persoană. El nu S-ar fi putut ruga pentru ca toată Biserica să fie una în persoană. Este o unitate a voinţei, o deplină armonie a voinţei, o unitate a scopului. Domnul a spus: ,,Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă”. El a intrat astfel întro deplină unitate, armonie cu Tatăl — cu voia Tatălui, cu Planul Tatălui. Nu este o concesie comună, unde fiecare renunţă la unele din drepturile sale pentru a deveni una.

Prima Sa lucrare în privinţa omenirii — înainte de a putea deveni Mântuitorul lumii şi Mijlocitorul Noului Legământ — a fost alegerea Bisericii. Aceasta era lucrarea pe care o începea atunci, şi El le încredinţa această mărturie. El dorea ca toată biserica să aibă o unitate a scopului, o unitate a voinţei cu voinţa Sa. Şi noi putem vedea că aceasta se poate obţine numai într-un singur mod — să renunţăm complet la voinţa noastră. Şi Scripturile declară că aceasta se face prin moarte.

Două cauze ale vrajbei

Un bărbat sau o femeie este numai ceea ce este voinţa sa şi ce poate face voinţa din corpul său şi în circumstanţele sale. Şi astfel chiar de la începutul uceniciei noastre primul lucru este de a ne asigura că suntem morţi în ceea ce priveşte voinţa noastră şi vii faţă de Domnul Isus Cristos. Pe toţi cei care fac aceasta îi numeşte Noi Creaturi. El le dă Spiritul sfânt, pentru a putea avea minte nouă, voinţa nouă. În măsura în care ei obţin mintea nouă, voinţa nouă, în aceeaşi măsură va exista unitate între ei.

Ceea ce cauzează vrajbă printre poporul Domnului este fie o lipsă de loialitate, fie o lipsă de cunoştintă. Dacă este o lipsă de loialitate, treptat se vor depărta. Domnul nu vrea să forţeze pe nimeni din familia Sa. El îi alege pe cei care I se închină în duh şi în adevăr, aceia care sunt loiali în toate privinţele. El a rezervat tot Veacul Evanghelic pentru a alege această clasă. Această lucrare de alegere se desfăşoară de aproape nouăsprezece secole, şi această ceată va fi o Turmă Mică. Evident că ei vor fi o clasă foarte selectă. Lor li se cere să umble prin credinţă, nu prin vedere.

Nu mulţi au loialitate faţă de Dumnezeu şi faţă de dreptate să meargă pe această cale şi să socotească lumea ca pierdere şi gunoi — ca nimic, cu toate proiectele ei. Pe măsură ce acei neloiali părăsesc rândurile, cei loiali vor fi atraşi ((1133)) tot mai mult împreună şi tot mai multă unitate se va găsi printre cei credincioşi. Aceasta, în mod necesar, ar fi adevărat în orice timp şi în orice ţară. Toţi cei care sunt pe deplin loiali vor dori să facă voia Tatălui, vor dori să-şi dea viaţa în serviciul Tatălui. Şi această dorinţă îi va face una.

Fricţiunea se va diminua cu maturizarea

Domnul vorbeşte că ei sunt în chip desăvârşit una. După cum fiecare membru individual face progres, el devine tot mai vrednic să completeze locul sau să folosească ocazia dată lui. Şi astfel Corpul devine mai eficient. Dar ideea pe care Domnul nostru o exprimă aici este mai degrabă aceea de completare. El Se referă la sfârşitul Veacului, când lucrarea va fi completă, desăvârşită, când toţi vor fi una. Dar marea desăvârşire va fi îndeplinită prin ceva ce va face Domnul Însuşi. Găsim că, în mod inevitabil, din cauza deosebirilor cărnii noastre, nu putem vedea în toate exact la fel. Acum putem vedea mai mult sau mai puţin neclar.

În prezent nu putem vedea deplin şi complet. În consecinţă vor fi mai multe sau mai puţine fricţiuni, chiar şi printre cei care sunt pe deplin consacraţi să facă voia Tatălui. Aceste fricţiuni ar trebui să se micşoreze pe măsură ce ne maturizăm. Dar noi nu putem vedea la fel până la finalul glorios, când vom avea schimbarea învierii, „într-o clipă, într-o clipeală de ochi”. „Nu pot carnea şi sângele să moştenească împărăţia lui Dumnezeu.” Noi trebuie să fim încercaţi în aceste corpuri imperfecte. Şi cei care îşi arată loialitatea luptându-se împotriva lumii, cărnii şi Adversarului, până la sfâşit, vor fi comoştenitori cu Cristos, părtaşi la Împărăţia Sa, executori ai Programului divin pentru binecuvântarea omenirii.

O afirmaţie uimitoare

La epifania, sau la strălucirea arătării Domnului, Dumnezeu Îşi va fi completat lucrarea actuală de îndrumare a Bisericii, şi lumea va fi informată că este sub stăpânirea unei dispensaţii diferite. Când lumea va fi ajuns să înţeleagă chestiunea pe deplin, ea va cunoaşte adevărul cuvintelor Domnului nostru din ultima Sa rugăciune cu ucenicii Săi, că Tatăl iubeşte Biserica aşa cum Îl iubeşte pe Domnul Isus Cristos. Aceasta este o afirmaţie foarte uimitoare. Aceasta arată că nu există nimic egoist în Domnul nostru. El n-a spus: „Ei întotdeauna Îmi vor fi inferiori. Ei nu vor avea niciodată gloria pe care o voi avea Eu”.

Dimpotrivă, Domnul Isus ştie că Tatăl ceresc Îşi va exercita Iubirea pe linia principiului, a caracterului. Şi toţi cei care vor fi membri ai aceleiaşi companii glorioase trebuie să aibă acelaşi caracter glorios pe care l-a avut Domnul nostru; altfel spus, ei trebuie să fie loiali până în străfunduri. Trebuie să fi demonstrat că au iubit dreptatea şi au urât nelegiuirea. Citim: „Tu ai iubit dreptatea şi ai urât nelegiuirea; de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu untdelemn de bucurie mai presus de însoţitorii tăi” (Evr. 1:9). Astfel El a fost uns să fie Capul clasei Bisericii. Dar în această scriptură se declară că clasa Bisericii este asociată cu El, fiind pe un plan — nu de inferioritate, ci de părtăşie comună. Şi lumea va şti atunci că Tatăl a iubit Biserica aşa cum L-a iubit pe Isus. Noi înţelegem că Biserica va fi pe acelaşi plan cu Domnul ei Isus. Cu toate acestea, trebuie să avem în minte faptul că Dumnezeu „L-a făcut să fie Cap peste toţi — Dumnezeu binecuvântat în veci!” **Biserica nu va fi niciodată la egalitate de poziţie cu Cristos.

Este minunat pentru noi, ca Tatăl nostru ceresc să ne iubească aşa cum L-a iubit pe Cristos, ca Domnul să iubească mărgăritarul, în noroi sau oriunde s-ar găsi! Domnul Isus alege aceste caractere din noroiul păcatului omenesc. Şi cei care se dovedesc a fi din clasa celor „mai mult decât biruitori” — loiali cum a fost Domnul Isus — Tatăl îi va iubi aşa cum L-a iubit şi pe Domnul Isus şi îi va glorifica împreună cu Fiul Său.

„«Când treci prin ape,
Cu tine voi fi!»
Sigură, dulce şi îndestulătoare
Prezenţa Sa te va-nsoţi.
Toate valurile lui Dumnezeu S-au năpustit
peste El
În a Ispăşirii mare zi;
Acum El numai te conduce prin ele —
Şi toată calea alături de tine va fi.”

Întrebări pentru meditaţie

Împărăţia lui Dumnezeu

Întrebare – Ce va aduce pentru oameni acea Împărăţie promisă de Dumnezeu?

Această veste bună a Împărăţiei este  o “veste buna pentru toţi” Pentru  adevaratii credinciosi –Biserica lui Cristos- “Margaritarul de mare preţ” aceasta inseamna glorie, onoare si nemurire, natura divina, a sta cu Cristos pe Tronul Sau.  A intra in  imparatie inseamna a avea o parte cu Isus in binecuvantarea tuturor familiilor pamantului, si a avea o parte in toata Gloria si in onoarea Sa viitoare. Acesta este  “Margaritarul de mare pret. . Acesta costa tot ce ai.  Imparatia promisa de Isus va aduce  restaurarea si fericirea intregului neam omenesc in care se va face voia lui Dumnezeu pe pamant ca si in cer.  Imparatia lui Cristos va fi de la o mare la alta si de la  “Fluviu pana la marginile pamantului” Ps.  72:8: “Ca toate neamurile Il vor servi si-l vor asculta si orice genunchi I se va pleca atat al celor din ceruri cat si al  celor de pe pamant” Daniel 7:27 Filipeni2:10. Toata omenirea ,atunci perfect restabilita va fi in stare sa dea ascultare perfecta atat in litera cat si in spirit.

Cei care se vor conforma  legilor  Împaratiei Mesianice nu vor muri. Ei vor fi restabiliti la perfectiunea pierduta de  tatal Adam si in baza acestei perfectiuni umane vor avea posibilitatea sa traiasca vesnic pe pamant.  Acesta este sensul termenului  “restabilire”’, asa cum este folosit de  apostolul Petru si  a termenului reînoire”’, asa cum este folosit de Invatatorul Matei 19:28.  Vor fi multiple căi care vor duce la fericirea omenirii si la rezolvarea dificultatilor ei.  Găsim scris ca: “pamantul va fi plin de cunostinta Domnului ca fundul marii de apele care-l acopera” Isaia 11:9. “Atunci Domnul va da popoarelor buze curate” ceea ce le va permite sa cheme numele Domnului,  ca sa-I slujeasca intr-un gand” Tefania 3:9.  Legea lui Dumnezeu va fi scrisa in inimile oamenilor- Ieremia 31:33,  care va necesita ajutor de la Dumnezeu prin Cristos.

“Cand judecatile Tale vor fi pe pamant locuitorii  vor invata dreptatea” Isaia 26: 9.  Vor invata sa cunoasca pe  Dumnezeul Cel adevarat, ceea ce inseamna viata vesnica- Ioan 17: 3.  Satan va fi legat in timpul acela si toate influentele rele vor fi ingradite- Apocalips 20:1,2. Calea spre viata va fi atat de usoara, incat chiar si cei fara minte nu vor putea sa se rataceasca”’ Isaia 35; 8 9.  Din Ierusalim domnia si pacea’ se vor extinde treptat pana vor cuprinde toate popoarele aducandu-le bucurie pace si viata vesnica –Isaia9;6.,7. Cand popoarele pamantului se vor umili mai mult decat o fac astazi, vor spune: “Veniti, hai sa ne suim la muntele Domnului, la casa  Dumnezeului  lui Iacov  ca sa ne invete caile Lui si sa  umblam pe cararile Lui”. Cand astfel vor invata caile  Domnului, din sabiile lor isi vor fauri fiare de plug si din sulitele lor cosoare; nici un popor nu va mai scoate sabia impotriva altuia si nu vor mai invata razboiul Mica 4:1-4:Isaia 2;2-4

Pe acest munte Imparatie- va face un ospat pentru toate popoarele, si va inlatura legatoarea  care acopera ochii tuturor natiunilor,  El va nimici moartea si orice durere si orice suferinta vor fi vindecate pentru totdeauna si nu vor mai necaji niciodata omenirea - Isaia 25;26- 9.

Cu siguranta asteptam cu nerabdare binecuvantarea viitoare a lui Dumnezeu care va aduce prin samanta spirituala si prin samanta naturala a lui Avram in imensa Lui indurare ,Judecata si Restabilirea tuturor lucrurilor.

Isus – Numit Fiul Omului
Întrebare—De ce este numit Isus Fiul Omului?

Răspuns—Răspunsul nostru este că acesta este unul dintre titlurile Lui, cu care este numit. Există multe titluri, şi acesta este unul dintre ele, şi unul foarte potrivit. Ne amintim cînd Dumnezeu a aranjat să dea pămîntul omenirii, El l-a dat tatălui Adam, şi Adam aştepta un fiu care să poată deveni moştenitor, şi dintre toţi fiii lui Adam, n-a existat nici unul care să poată pretinde moştenirea. El însuşi şi-a pierdut dreptul la ea, în virtutea propriei neascultări, şi toţi copiii lui sunt imperfecţi — nici unul dintre ei n-ar putea pretinde moştenirea. Dacă vreun om, s-ar fi putut prezenta cîndva, în stare să ţină legea divină în mod perfect, el ar fi avut dreptul să pretindă toată moştenirea pe care a avut-o tatăl Adam înainte de neascultarea sa; dar, la timpul potrivit, Domnul nostru a venit pe pămînt, lăsînd gloria pe care a avut-o la Tatăl, şi a fost făcut trup — nu că El a intrat într-un trup, ci El a fost făcut trup, pentru un anumit timp El a fost om; şi aşa spun Scripturile, că El a fost omul Isus Cristos. El S-a dezbrăcat de gloria şi onoarea naturii spirituale pe care a avut-o înainte şi a fost făcut trup. El S-a umilit pînă la acest grad şi a fost fiul omului, cel care, prin ascultarea de legea divină, a pretins moştenirea pămîntului; aceasta era a Lui; şi după ce astfel Şi-a stabilit dreptul la moştenire ca fiu al omului, a renunţat la această moştenire pentru ca ea să poată fi preţ de cumpărare pentru Adam şi rasa lui.

Înapoi sus