PILDA CELOR ZECE FECIOARE

Această pildă cuprinde o perioadă istorică începând cu anul 1829 — an arătat indirect în cartea lui Daniel, capitolul 12, versetul 11. Acolo ni se arată că: “ ... De la vremea când va înceta Jertfa Necurmată şi de când se va aşeza Urâciunea Pustiitorului vor mai fi 1290 de zile. Acele zile sunt ani, o zi pentru un an. Urâciunea Pustiitorului — S-A AŞEZAT — în anul 539 d.Cr.

Urâciunea constă în faptul că omul păcatului, “Fiul Pierzării” — care nu este altul decât sistemul papal, a desfiinţat Jertfa Necurmată (Preţul de Răscumpărare) şi a introdus Liturghia. În timpul oficierii Liturghiei este jertfit din nou Cristos. În opinia celor care  oficiază Liturghia nu este suficientă moartea lui Isus pe Golgota. Aceasta este o insultă, o profanare a jertfei Mântuitorului. Iată ce zice Scriptura referitor la Jertfa Domnului, “ ...nu are nevoie ca ceilalţi mari preoţi (ai lui Israel) să aducă jertfe în fiecare zi, căci lucrul acesta l-a făcut odată pentru TOTDEAUNA când S-a adus jertfă pe sine însuşi.” În anul 539 după alungarea OSTROGOŢILOR din Roma, la porunca împăratului creştin Iustinian, episcopul de Roma este ridicat la rang de PAPĂ — adică TATĂ al întregii biserici.

Taina fărădelegii a început să lucreze din zilele lui Pavel (vezi 2 Tesaloniceni 2:7)  numai trebuia ca Imperiul păgân al Romei să fie înlăturat. Imperiul de apus a căzut în anul 476 d.Cr. În locul lui s-a ridicat  ne-SFÂNTUL IMPERIU ROMAN — condus de Papi până la campania lui Napoleon din Italia în 1799.

Cele Zece Fecioare din pildă reprezintă poporul lui Dumnezeu la sfârşitul mişcării de reformă religioasă începută în anul 1517 de către Luther Martin.

Perioada marilor reforme este numită în Scripturi “Curăţirea Sanctuarului,” a Sfântului locaş.

“Curăţirea Sanctuarului” reprezintă curăţirea învăţăturilor Bibliei de învăţăturile  murdare care au fost introduse, începând cu Conciliul de la Niceea în 325 d.Cr.

Profeţia spune, “ ...Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul şi nici unul din cei răi nu va înţelege (ADEVĂRUL). Daniel 8:13-14; 12:10.

În timpul domniei papale a fost pierdută din vedere mântuirea prin credinţă în sângele lui Isus şi a fost introdusă aşa-zisa mântuire prin spovedanie şi cuminecătură în timpul oficierii Liturghiei prin jertfe în cinstea morţilor, prin închinarea la idoli umani, la cruce şi altele. Acestea erau şi mai sunt Urâciunea Pustiirii, precum iadul cu foc veşnic, etc., care au produs pustiire în creştinism şi au distrus credinţa adevărată.

În prima poruncă, din cele zece, scrie, “ ...Să nu-ţi faci chip cioplit nici vreo ÎNFĂŢIŞARE A LUCRURILOR CARE SUNT ÎN CER sau jos pe pământ sau în apele mai jos decât pământul.” Exod 20:4.

De la reformaţie încoace avem din nou Biblia unde dacă batem cu umilinţă la uşă putem găsi Adevărul şi ne putem curăţi de aceste pângăriri introduse pe vremea când Biblia (cei doi martori) (Apocalipsa 11:3) era interzisă de către acei care susţineau că învaţă din Cuvântul lui Dumnezeu.

În anul 1829 a început să fie înţeleasă profeţia lui Daniel cu privire la cele 2300 de seri şi dimineţi şi cu privire la cei 1260 de ani (539 d.Cr. — 1799 d. Cr.).

Este  anul când pilda celor Zece Fecioare începe să-şi desfăşoare activitatea. Această pildă este în desfăşurare şi la începutul mileniului trei.

Ea îşi va fi încheiat lucrarea atunci când Fecioarele Înţelepte (Turma Mică — Biserica) vor intra toate în glorie.

Dacă Curăţirea Sanctuarului reprezintă încercarea de reformare a învăţăturii catolice arătată în Ieremia 51:9, Mişcarea Fecioarelor reprezintă o reformă mai radicală în sistemul protestant  al creştinismului. Sistem rezultat din mişcarea începută de Luther.

Cele Zece Fecioare reprezintă o clasă de creştini care au o concepţie despre Dumnezeu şi planul Său de mântuire mai curată decât a catolicilor şi chiar şi a protestanţilor în general. De aceea sunt numite “Fecioare” (vezi Apocalipsa 14:4). “Ei nu s-au întinat cu femei.” Aici “femeile” reprezintă diferitele confesiuni religioase, care au doctrine numai parţial fundamentate în Adevărul lui Dumnezeu.

Aceştia sunt credincioşii adevăraţi ai lui Dumnezeu de la sfârşitul perioadei evanghelice. Prin perioadă sau Veac Evanghelic se înţelege în limbajul biblic perioada de timp de la prima prezenţă pe Pământ a Domnului Isus până la a doua Sa prezenţă.

Această prezenţă de-a doua este ilustrată prin expresia din pildă “IATĂ MIRELE.”

Pilda spune în versetul 5 că Fecioarele, toate cele zece, au aşteptat pe
Mire, dar acesta A ÎNTÂRZIAT.

De fapt Domnul nu a întârziat, El a venit tocmai la timp.  Domnul a permis această probă, acest test, pentru ca să fie îndepărtaţi toţi aceia care s-au alipit de această mişcare din ---făţărnicie-Daniel 11:34-35

În 1829 aceşti neoprotestanţi, datorită zelului rugăciunilor şi sincerităţii cu care au cercetat profeţia lui Daniel 8:13-14, Domnul le-a descoperit parţial profeţia cu privire la cele 2300 de seri şi dimineţi. Această profeţie cuprindea în a doua parte a ei Mişcarea reformată (prima parte fiind cei 490 de ani sau cele 70 de săptămâni ai lui Israel) şi se sfârşeşte în 1846, an în care s-a fondat organizaţia religioasă reformată cu numele “Alianţa Evanghelică.”

“Fecioarele” nu au făcut şi nu fac nici în prezent parte din această alianţă.

Ei sunt independenţi, nu recunosc în materie de credinţă nici o autoritate pământească decât autoritatea Cuvântului Sfintelor Scripturi.

Clasa aceasta există şi astăzi la începutul mileniului 3, dar nu ne aşteptăm ca membrii care au existat în 1829 şi în 1844 să mai trăiască pe Pământ.

Această mişcare a avut mari bucurii. Ei au simţit din profeţii că Domnul ar putea fi prezent a doua oară şi se aşteptau cam pe la anul 1844 ca Domnul să vină. Nu au fost departe de adevăr, dar totuşi au fost uşor dezamăgiţi pentru că L-au aşteptat pe “MIRE” cu 30 de ani mai devreme, de aceea  numai în gândirea lor,  “Mirele a zăbovit.” El, Domnul Isus, nu a zăbovit, a venit tocmai la timp.

Domnul nu a zăbovit, dar ei sau ele, “Fecioarele”, au aţipit. Mişcarea a încetat. Membrii s-au împrăştiat, dar după 30 de ani, în 1874, dintre cei care au rămas veghetori unii au observat mai clar profeţiile şi au înţeles din acestea    cât şi din Cronologia Biblică, precum şi din aranjamentul jubileelor lui Israel că în 1874 începuse să sune “Trâmbiţa” a Şaptea, începuse a Şaptea Mie de ani, începuse Jubileul Mare al Pământului, timpurile de Restatornicire (Fapte 3:21) şi că Domnul trebuie să fie prezent pentru a începe “Secerişul Evanghelic, iar ca rege de drept să înceapă să domnească-- Apocalipsa 14:15--16---Apocalipsa 11: 15--17.

Aceste fulgere de adevăr care au brăzdat cerul creştinesc, au adus o nouă însufleţire în sânul clasei “Fecioarelor”, chiar dacă membrii primei mişcări adormiseră.

Pilda arată că vor fi “Fecioare Înţelepte”, adică pline de zel (cu ulei şi în vase) şi “Fecioare Neânţelepte” (cu zel mai scăzut). “Ni se sting candelele!”, exclamă acestea. Ele îşi dau seama de  aceasta, dar probabil sunt prea ocupate cu afacerile vieţii pământeşti.

Dintre “Fecioarele Înţelepte”, după ce vor fi încercate şi acestea prin examenul hainei de nuntă (vezi Matei 22:11) va fi completată Biserica lui Cristos. Dintre” Fecioarele Neânţelepte” face  parte Turma Mare, servitoarele Miresei. Psalmii 45:14; Apocalipsa 7:14-15; Ezechiel 44:10-14.

Amândouă aceste clase, cele înţelepte cât şi cele mai puţin înţelepte vor fi după înviere fiinţe spirituale numai că unele vor conduce, iar celelalte vor fi conduse de către primele.

Biserica, al cărui cap este Domnul Isus, este “Seminţia Femeii” care va zdrobi Capul Şarpelui. Genesa 3:15; Galateni 3:16,29; Romani 16:20.

RĂUFĂCĂTORI ŞI AMESTECĂTORI ÎN TREBURILE ALTORA

“Nimeni dintre voi să nu sufere ... ca răufăcător, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia.” 1 Petru 4:15.

R 5274 W. T. 15 iulie 1913 (pag. 211-212)

În mod sigur că nimeni din poporul Domnului nu ar putea să facă rău cu voia. Dacă cineva ar face rău cu voia, acesta nu ar avea Spiritul Domnului, ci al Adversarului. Acesta fiind cazul, cel mai rău lucru care s-ar putea spune împotriva vreunuia din cei cu adevărat consacraţi, în mod sigur ar fi acela că el a fost surprins într-o greşeală, sau că are o slăbiciune a cărnii, sau că prin cursa Adversarului a fost condus să facă ceea ce în inima sa dezaprobă. Dar de faptele rele, chiar dacă sunt neintenţionate, trebuie să ne ferim în mod deosebit. “Nimeni dintre voi să nu sufere … ca un răufăcător” — nimeni — niciodată — în nici o împrejurare.

Iar acum venim la a doua parte a avertizării apostolului — amestecul în treburile altora. Sfinţii par la fel de predispuşi ca şi alţii să devină amestecători în treburile altora şi să sufere din cauza aceasta. Câteodată ni se pare că poporul consacrat al Domnului este mult mai înclinat decât ceilalţi să devină amestecători în treburile altora. Ei au standarde mai înalte decât alţii. Iubirea lor pentru dreptate este mai mare decât înainte, precum şi ura lor pentru nedreptate. Există deci continuu o ispită de a nu fi mulţumit să-şi vadă de ale sale, ci să sfătuiască şi să caute să reglementeze pe oricine şi orice.

Desigur, există o datorie a fiecărui părinte să se intereseze mai mult sau mai puţin de afacerile copiilor săi, sau ale celor care în vreun fel sunt sub grija sa directă, pentru care este responsabil. Dar chiar şi în aceasta, el ar trebui să caute să recunoască drepturile şi intimităţile personale, şi să nu permită simţului datoriei şi responsabilităţii sale să-l împingă să intre în fiecare mică problemă. O anumită măsură rezonabilă de responsabilitate ar trebui pusă asupra copiilor, şi ei ar trebui să aibă o idee ge­nerală despre ceea ce se aşteaptă de la ei. Ar trebui să li se ceară să se ridice la acel standard, dacă ceva nu indică în mod clar contrariul. Spiritul amestecului în ale altora este condamnat de apostol şi tot poporul lui Dumnezeu ar trebui să fie în gardă împotriva lui.

Experienţa noastră este că amestecul în ale altora este o sursă rodnică a dificultăţii în Biserică — în toate ecclesiile. O cunoştinţă clară a Adevărului pe care-l avem în prezent pare mai degrabă să crească această dificultate. După cum în familii există adesea un sentiment greşit, care împinge pe fiecare membru să dorească să ştie totul despre afacerile celorlalţi membri, tot aşa şi în Biserică, există o tendinţă de a se amesteca, de a se interesa, de a interveni în treburile altora — de a fi băgăreţ. În unele cazuri se pare că există o dispoziţie de a încerca să urmărim orice este legat de alţii şi să stăm să ne judecăm unii pe alţii.

Dificultatea este o lipsă de iubire. “Dragostea nu face rău aproapelui.” Nu se bucură să găsească punctele slabe; nu le caută. Nu presupune nici un rău — mai degrabă presupune binele. Fiecare din poporul Domnului să se judece pe sine în această chestiune şi să vadă în ce măsură el este un amestecător în treburile altora. Fiecare să decidă în cazul său că greşeala, în măsura în care o are, este o lipsă a spiritului iubirii, şi fiecare în acea măsură să meargă la Domnul în rugăciune, căutând în mod serios să fie zidit în calitatea iubirii.

Ştim bine că acela care nu-l iubeşte pe un frate pe care-l vede nu are nici o asigurare că Îl iubeşte într-adevăr pe Dumnezeu pe care nu-L vede. Putem conchide în siguranţă că există o oarecare amărăciune în inimă, dacă ne găsim plăcerea în a căuta punctele slabe din carnea membrilor Corpului lui Cristos. Carnea lor, îndreptăţită de Răscumpărătorul şi consacrată, devine carnea Sa. Oricine, deci, este un cârcotaş şi un amestecător în treburile fraţilor, face aceasta împotriva trupului lui Isus. “Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti.” Fapte 9:5; 22:8.

AdemeniŢi de adversar

Încrederea noastră în fraţi este aşa încât nu putem crede că vreunul dintre ei în mod voit şi intenţionat, sau de preferinţă, urmează calea lipsită de iubire de a face daună altora. Gândul nostru este că Adversarul este foarte atent să prindă în cursă pe poporul lui Dumnezeu şi să dezvolte în ei spiritul amestecului în treburile altora şi al lipsei de iubire, sub masca datoriei, iubirii de dreptate, justiţiei etc. Ei trec cu vederea faptul că Dumnezeu nici nu ne-a autorizat să ne judecăm unul pe altul, nici să pretindem dreptate unul de la altul. El nu Şi-a autorizat poporul nici să se disciplineze unul pe altul, nici să se pedepsească unul pe altul sub nici o formă. Niciodată nu Şi-a autorizat poporul să devină inchizitori, investigatori, amestecători în treburile altora.

Dimpotrivă, El ne-a spus să “nu judecăm nimic înainte de vreme” şi că El Se va ocupa de această chestiune. Nu este oare scris: “Domnul va judeca pe poporul Său”? Ne temem că El este incompetent? Vom încerca să fim mai înţelepţi decât El? Vom lua în mâinile noastre chestiuni despre care El a zis să le lăsăm în mâinile Lui? Dacă facem astfel, în mod sigur că vom intra în dificultate şi poate că îi vom atrage şi pe alţii în dificultate.

Oricine se amestecă în afacerile altuia va suferi. Se poate ca şi victima să sufere şi ca mulţi să fie mânjiţi, dar putem fi siguri că amestecătorii nu vor scăpa. Pedeapsa amestecătorului va fi fără îndoială ruperea în parte a relaţiei sale cu Dumnezeu — pierderea păcii, bucuriei şi părtăşiei Spiritului sfânt. Aceasta va fi răsplata Lui pentru amestecători.

Dacă un frate şi o soră din Biserică par să aibă dificultate, vedeţi-vă de treburile voastre şi lăsaţi-i să-şi rezolve chestiunea între ei. Dacă ei sunt înrudiţi ca părinţi şi copii, lăsaţi să-şi aranjeze chestiunea singuri, şi să înveţe lecţiile pe care Domnul ca Judecătorul şi Învăţătorul lor li le va da. Dacă sunt soţ şi soţie, problema este la fel. Lăsaţi-i în pace. Nu vă amestecaţi. Chiar dacă unul dintre ei ar veni să vă ceară sfatul, nu vă grăbiţi să-l daţi — refuzaţi să auziţi cazul — urmaţi sfatul Domnului. Îndrumaţi-l pe cel care se plânge că Domnul a dat instrucţiuni şi că nu este de competenţa voastră să vă amestecaţi — că Matei 18:15-17 arată calea care trebuie urmată.

Vedeţi să nu aveţi nimic de-a face cu un astfel de caz decât dacă vine la voi direct pe linia acestui aranjament pe care l-a prevăzut Domnul. Altfel veţi fi amestecători şi vă veţi face necazuri vouă şi altora. Dacă sunteţi chemaţi într-un conflict de familie, mai degrabă regretaţi necesitatea decât să fiţi dornici să vă băgaţi nasul în afacerile lor. Sfătuiţi-i mai întâi cât de bine ştiţi, să-şi reglementeze problemele între ei, amintindu-le cuvintele lui Isus: “Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă”, şi apoi vedeţi să nu faceţi nimic care să-i despartă sau să ajutaţi la completarea separării în spirit deja începute.

Amintiţi-vă că în calitate de reprezentanţi ai Domnului nu aveţi nici o autoritate să fiţi tulburători, ci sunteţi împuterniciţi numai să fiţi făcători de pace. Când sunteţi chemaţi într‑un astfel de caz, încercaţi să fiţi drepţi, corecţi, rezonabili, în deplin acord cu Regula de Aur în orice cuvânt pe care îl veţi rosti. Cei care pot spera să li se încredinţeze judecata lumii în viitor (1 Corinteni 6:2) trebuie să se califice acum printr-o dezvoltare a unui înalt simţ al milei şi iubirii, precum şi al dreptăţii.

Atitudinea de amestecĂtor este o dovadĂ de mândrie

Dar, ar spune cineva, nu face parte din datoria noastră să ajutăm la păstrarea purităţii Bisericii? Şi pentru a face aceasta, n-ar trebui să fim atenţi? Dacă, prin urmare, vedem un soţ şi o soţie, sau un frate şi o soră, sau părinţi şi copii care nu se înţeleg, oare nu suntem obligaţi de datorie să ne amestecăm în afacerile lor, pentru a vedea dacă nu-i putem îndrepta?

Acesta este exact spiritul de amestecător în ale altora. Menţionăm aceasta fiindcă mulţi din poporul drag al Domnului care au cea mai bună intenţie nu ştiu ce înseamnă a te amesteca în treburile altuia când fac aceasta. Vedeţi-vă de ale voastre! Dacă sunteţi prea ocupaţi cu supravegherea altora, Adversarul va profita de voi. Atâta vreme cât conduita exterioară a unui frate sau a unei surori este rezonabilă şi corectă, atât Dreptatea cât şi Iubirea vor spune că nu trebuie să vă băgaţi între ei, în sensul de a încerca să vă ocupaţi de treburile lor. Mulţumiţi-vă să le puneţi în faţă un bun exemplu de blândeţe, credinţă, răbdare, iubire frăţească, iubire. Atunci, dacă au cândva nevoie de sfat, vor putea veni ei înşişi la voi. Şi atunci va fi ocazia să vă arătaţi moderaţia şi să le daţi sfat, ca un purtător de cuvânt al lui Dumnezeu, în armonie cu Matei 18:15-17 — şi nimic mai mult.

Dar, ar spune altul, nu critică sf. Pavel Biserica din Corint fiindcă avea în mijlocul lor unul care păcătuise grav? Şi nu a mustrat el Biserica pentru că n-a judecat şi n-a îndepărtat dintre ei o astfel de persoană? Perfect adevărat. Dar acesta a fost un caz de păcat deschis, voit, recunoscut, condamnabil pentru individ şi pentru toţi cu care s-a asociat. Şi aşa ar trebui să fie şi astăzi. Dacă cineva trăieşte făţiş în păcat şi îl recunoaşte, şi se laudă cu el, cazul trebuie prompt luat în seamă de către Biserică pe linia lui Matei 18:15-18. Dacă cel care greşeşte continuă încă într-o atitudine greşită, în păcat făţiş, pasul final să fie separarea lui completă de Biserică. El să fie renegat cu totul de către Biserică, până când va face o reformă completă.

Desigur că astfel de cazuri sunt rare printre poporul Domnului, şi la fel de rară ar trebui să fie şi procedura pe care apostolul o sugerează într-un astfel de caz. Apostolul nu sugerează investigarea vieţilor trecute ale acelora care constituie Biserica lui Cristos. Dimpotrivă, într‑una din epistolele sale sugerează că el ştia foarte bine că mulţi dintre cei care erau din Biserică au fost înainte caractere de o reputaţie proastă. El spune: “Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar aţi fost spălaţi, dar aţi fost sfinţiţi, dar aţi fost îndreptăţiţi în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru”. 1 Corinteni 6:11.

Este o idee total greşită aceea că vreunul dintre noi ar fi împuternicit să îndrepte pe alţii. A avea astfel de impresie dovedeşte multă mândrie. Dacă un frate şi o soră nu se armonizează foarte bine, lăsaţi-i în pace. Dacă ei cred că cel mai bine este să nu fie foarte apropiaţi, lăsaţi-i în pace. Dacă sunt căsătoriţi şi cred că cel mai bine pentru ei este să locuiască separat, lăsaţi-i în pace — vedeţi-vă de treaba voastră. Dacă există vreo greşeală secretă, lăsaţi‑i în pace. “Dumnezeu va judeca pe poporul Său.” Nu-i treaba voastră să vă amestecaţi, decât dacă El dă vreo altă împuternicire decât cea pe care o avem în Scripturi.

Întrebări pentru meditaţie

Ridicarea la cer

Întrebare - Cine a fost primul care s-a suit la cer de pe pământ?

Sa ascultam cuvintele Domnului nostru catre Nicodim, care cauta sa afle ceva despre lucrurile ceresti, insa n-a putut din cauza ca nu intelegea si nu credea inca nici in lucruri pamantesti. Domnul nostru explicandu-I ceva din lucrurile ceresti, spune:”’Nimeni nu s-a suit in cer , afara de Cel ce s-a  pogorat din cer,  adica Fiul omului care este din cer. “’Deci primul care s-a suit la cer de pe pamant a fost Domnul Isus care s-a pogorat din cer  ca sa ne rascumpere din pacat si din moarte. Titlul”’Cuvantul[Logosul] Domnului[lui Jehova] este foarte potrivit a arata slujba si lucrarea importanta a Domnului nostru inainte de venirea sa pe pamant. Logosul era expresia directa a creatiunii Tatalui Ceresc, pe cand expresiile urmatoare ale intelepciunii puterii si bunatatii divine erau toate facute prin Logos.  Logosul a fost la inceput cu Dumnezeu  si Logosul a fost un Dumnezeu.  Domnul nostru Isus Cristos este inceputul creatiunii si  singura cratiune directa a lui Dumnezeu Tatal. Apostolul Pavel spune:; ca Domnul nostru este nu numai”’Capul trupului Sau care este Bisericaa”’ si “’cel intai nascut dintre cei morti’’, ci chiar inceputul oricarei creatiuni, ca sa aiba intaietatea in toate lucrurile.

 Iata cuvintele sale’’El este chipul Dumnezeului  celui  nevazut, cel intai nascut din toata zidirea. Pentru ca prin El  au fost facute toate  lucrurile care sunt in ceruri si pe pamant cele vazute si cele nevazute: fie tronuri fie dregatorii, fie domnii,  fie stapaniri. Toate au fost facute prinEl si pentru El. El este mai inainte de toate lucrurile si toate se tin prin El. . El este  inceputul[si in ce priveste invierea mortilor], cel intai nascut dintre cei morti, pentru ca in toate lucrurile sa aiba intaietatea’’Coloseni 1:15-18. ‘’Iar Eu il voi face intaiul nascut, cel mai inalt dintre imparatii pamantului[Psalmul 89;27].  Domnul nostru declara ca El este’’Martorul credincios si adevarat, inceputul zidirii lui Dumnezeu Apocalpsa 3;14. In Proverbe 30;4 se spune:Cine s-a suit la ceruri si cine s-a pogorat din ele. ?Cine a strans apele in haina lui//?Cine a hotatat marginile pamantului?Cum se numeste El si cum cheama pe Fiul Sau///? Stii tu lucrul acesta?Omul dintai este din pamant, pamantesc; omul al dilea este din cer.  1Corinteni 15; 47. Si acest s-a suit’’ce insemneaza decat ca inainte Se pogorase in  partile de jos ale pamantului?/Cel ce s-a pogorat este acelas cu cel ce s-a  suit mai pe sus de toate cerurile, ca sa  umple toate lucrurile. Efeseni 4; 9, 10. _Tot pe plan spiritual va fi  Biserica lui Cristos care primeste intaia inviere pe plan divin. _Turma mare va fi pe plan spiritual dar nu cu drept de nemurire. Samanta lui Avram primeste intaia inviere si este ridicata la nemurire in planul divin.

Biserica, in calitate de  corp al lui Cristos va impartasi cu Domnul ei preamarirea, : mai presus de orice domnie de orice stapanire, de orice putere, de orice dregatorie si de orice nume, “’ va fi posesoarea naturii divine”’. Toti ceilalti care vor accepta  prevederea impacarii cu Cristos, pe care  Creatorul in iubirea Sa a facut-o pentru ei  ,se vor bucura vesnic de viata umana perfecta. Intreaga omenire va fi in pace cu Dumnezeu prin Cristos Isus in veacurile care urmeaza.

Poporul lui Israel
Întrebare - De ce poporul Israel trebuie să fi adunat din toate colţurile pământului înainte de stabilirea completă a Împărăţiei? Geneza 22:17, 18; Zaharia 8:23

Poporul lui Israel trebuie sa fie adunat din toate colturile pamantului inainte de stabilirea completa a Imparatiei pentru ca :
1.El a fost poporul ales de Dumnezeu Amos 3;2.si poporul de Legamant
2.Fagaduinta facuta lui Avram in timpul Varstei Patriarhale a fost intarita mai tarziu printr-un juramant”’Te voi binecuvanta foarte mult si-ti voi  inmulti samanta si anume ca stelele cerului si ca nisipul de pe tarmul marii si samanta Ta va stapani cetatile vrajmasilor Tai. “’Toate neamurile pamantului vor fi binecuvantate in samanta Ta pentru ca  ai ascultat de porunca Mea”’Genesa 22:16- 18; Evrei 6:13-18.  Samanta este Hristoa si Biserica ,stelele cerului este tot biserica si nisipul de pe  tarmul marii este intreaga omenire. Este o fagaduinta minunata, in care Dumnezeu isi reveleaza scopul de a binecuvanta  toate familiile pamantului”’ Fagaduinta i-a fost confirmata lui Isaac si lui Iacob si la moartea lui Iacob celor 12 fii ai lui care au constituit nucleul natiunii lui Izrael.
3. Ei vor fi “’saditi in “’tara lor”’ in tara daruita lor de Dumnezeu, in tara pe care El a promis-o lui Avraam, zicand:;Ridica-ti ochii si,  din locul in care esti, priveste spre miazanoapte si spre miazazi spre rasarit si spre apus : caci toata tara pe care o vezi, ti-o voi da tie si semintei tale pentru totdeauna.  Iti voi face samanta ca pulberea pamantului, asa ca daca poate numara cineva pulberea pamantului va putea sa fie numarata si samanta ta. Scoala-te strabate tara in lung si in lat; caci tie ti-o voi da …Tie si semintei tale dupa tine voi da tara in care locuiesti acum ca strain, toata tara Cananului in stapanire vesnicaGenesa 13:14 -17:17:8.

Astazi  Israel este un indicator  pe orologiul divin. Multe profetii se implinesc cu privire la intoarcerea lor in  patria lor natala. Timp de sute de ani  israelitii  n-au avut o tara a lor, au calatorit in intreaga lume, insa  nu si-au perdut niciodata nadejdea vie de a se intoarce in patria lor. Adunand Izraelul, Dumnezeu arata  tuturor natiunilor ca isi implineste fagaduintele. Profetul Ezechiel 20;41, 44:aminteste:..va voi scoate din mijlocul popoarelor si va voi strange din tarile in care sunteti risipiti;si voi fi sfintit de voi inaintea neamurilor. Si veti sti ca eu sunt Domnul, cand Ma voi purta cu voi  avand in vedere Numele Meu si nicidecum dupa purtarea voastra rea, nici dupa faptele voastre stricate, casa lui Izrael zice Domnul Dumnezeu”’Dumnezeu n-a uitat niciodata de poporul Sau lucru pe care ni-l reaminteste profetul Ieremia 29;14:Ma voi  lasa sa fiu gasit de voi –zice Domnul- si voi aduce inapoi pe prinsii vostri de razboi: va voi strange din toate neamurile si din toate locurile, in care v-am izgonit-zice Domnul- si va voi aduce inapoi in locul de unde v-am dus in robie”’. Profetul Isaia spune:Isaia 43;5, 6: „Nu te teme de nimic, caci Eu sunt cu tine  Eu voi aduce inapoi neamul tau de la rasarit si te voi strange de la apus. Voi zice miazanoaptei:”’Da incoace”’ si miazazilei:”’Nu opri”’, ci adu-Mi fiii din tarile indepartate si ficele de la marginea pamantului”’

Ezechiel 11:17 spune: “De aceea sa le spui: Asa vorbeste Domnul Dumnezeu: Va voi strange din mijlocul popoarelor, va voi aduna iarasi din tarile in care sunteti risipiti si va voi da tara lui Izrael. “’Apostolul Pavel spune in Romani 11;1;”’A lepadat Dumnezeu pe poporul Sau? Nicidecum”’ Si apoi in versurile11 si 12 el adauga;”’Au alunecat ei ca sa cada? Nicidecum. Ci prin caderea lor a venit mantuirea neamurilor, ca sa faca pe Israel gelos Daca deci caderea lor a fost o bogatie  pentru lume si imputinarea lor o bogatie pentru neamuri, ce va fi plinatatea intoarcerii lor?”. In versetele 28 si 29 el ne asigura ca “in ce priveste alegerea  sunt iubiti din cauza parintilor lor. Caci darurile de har si  chemarea lui Dumnezeu sunt fara schimbare” In versetul 25  ap. Pavel prezice restaurarea lui Israel, si spune ca impietrirea in parte [adica pentru un timp] tine pana cand intra deplinatatea neamurilor.  Prin plinatate intelegem invitatia la chemarea cereasca, alegerea membrilor trupului lui Hristos, o turma mica separata de  marea masa a crestinatatii nominale si oficiale, alegere pe care Pavel o numeste”’taina tinuta ascunsa din veacuri si  din generatii, dar aratata acum sfintilor Sai”’. Coloseni 1:25,26.  In Romani 11;25 – 27 Pavel citeaza pe Isaia si ne spune despre o mantuire viitoare pentru Izrael, cand intra plinatatea neamurilor spunand: ‘Si  in felul acesta tot  Izraelul va fi mantuit, dupa cum este scris  Salvatorul va veni din Sion si va indeparta nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi  legamantul Meu pentru ei , cand le voi sterge pacatele”’.

Vorbind despre acest legamant viitor cu poporul Izrael, Pavel citeaza profetia lui Ieremia despre un  legamant nou, care contrar vechiului legamant al Legii, nu va fi invalidat de poporul evreu, ci acest  Nou Legamant va fi tare si durabil, dupa cum citim: ‘’Ci iata  legamantul pe care-l voi face  cu casa lui Izrael, dupa zilele acelea, zice Domnul:”’ Voi pune  Legea Mea in launtrul lor o voi scrie in inima lor, si Eu  voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu”’Ieremia 31:31 -33.  In Imparatia lui Dumnezeu  Israel va fi  poporul de frunte intre celelalte popoare, toate popoarele vor merge la  el. Acolo va fi capitala lumii.  Din Sion va iesi  Legea si din Ierusalim Cuvantul Domnului Mica 4;1- 4.

Înapoi sus